[Naruto] Castelul de Nisip

[Sângerica :3]

Hello ^^
Am citit si eu ficul tau si tin sa iti spun ca mie imi place cel mai mult ideea. E una pe care nu am mai gasit-o in alte parti, asa ca felicitarile mele in ceea ce priveste acest lucru. Totusi, as vrea sa iti spun ca mai ai de lucrat cate putin. Asa cum spunea si Manu, iti spun si eu: mai lucreaza la ritmul in care curg intamplarile. Fa-l in asa fel incat firul actiunii sa fie mai moale, mai domol, totul sa para natural, legat ca intr-un lant, cu evenimente si consecinte. De asemenea, ar fi mai bine sa apara mai multa descriere din perspectiva fiecaruia cu privire la ce simt si cum reactioneaza in situatiile in care sunt pusi.
<<As vrea sa vad ca incerci sa remediezi :") >> si astept nerabdatoare urmatorul capitol .
Many hugs :X

[nimeni]

hy scuze pt intarziere
uite urmatorul capitol
stiu ca e scurt si mai prost calitativ decat celelelte , dar urmatorul va fi mai bum

Cap VIII
Nu stiu ce s-a intamplat , dar cand am ajuns in parc micul meu Kaname facea castele de nisip alaturi de Gaara . Ma enerva la culme , de ce trebuie el sa se dea mare ca-l poate invata pe Kaname sa isi foloseasca puterile mostenite de la el . Mi-am mutat o secunda privirea si l-am putut zari clar pe Ayame stand pe marginea laditei si privintu-i trist . Il intelegeam , sincer cred ca sii eu as fi la fel sa-l vad pe un baietel cum se joaca cu tatal lui , iar eu sa nu pot face asta . Totusi suporta destul de bine asta .
- Mami ! Poate tata sa vina la cina , nu-i asa ? intreaba Kaname privindu-ma cu acea fata de catelus speriat .
<< Cina? Nici nu ma gandesc ! Dar trebuie sa spun da , altfel Kaname va fi suparat si v-a crede ca vreau sa-l indepartez de tatal sau . >> Am dat afirmaiv din cap dupa care mi-am luat copii de mana si i-am dus nervoasa acasa si am inceput sa ma pregatesc pentru cina .
Dumnezeule nu ma puteam concentra la nimic , nici macar sa tai ceva in doua . Eram atat de nervoasa , de iritata de idea ca era aceasta discrepanta intre cei doi copii . Afara Ayame aproape plangea pe leagan in timp ce fratele sau Kaname se distra cu modelele pe care le realiza din nisip . Era distrus si macinat de intrebari de genul : De ce tatal meu ? Nu stiu daca era o idee buna ca ignoram acesta problema , dar nu stiam ca sa zic asa ca mai bine taceam decat sa-i rasucesc din greseala cutitul in rana .
Seara a venit repede , iar Gaara odata cu ea . Kaname i-a deschis usa fericit si incantat in timp ce Ayame si eu ne chinuiam cu fermoasul unei rochii . Totusi cand am iesit cu fiul lui Itachi in brate , din camera Gaara a deschis involuntar cura , iar ochii lui au inceput sa straluceasca ca a unui copil mic .Am ramas inmarmurita in fata lui deoasere la randul lui acesta arata mirific , dar m-am trezit repede la realitate . Kaname si Ayame ma priveau uimiti , nu prea pricepeau ei ce se intampla . L-am poftit l-a masa si am inceput sa-i dadacesc pe cei doi copii sa manance frumos si cat mai linistit . Brusc am auzit din partea lui Kaname : “ Mami . Tata ne-a intrebat daca dorim sa ne mutam in Suma , unde e aia ? “L-am privit socata si l-am tras pe marele roscat pe veranda . Unde am inceput sa-l intrep apropape crizata :
- Ce tampenii i-ai bagat in cap copilului meu ? Sa merg in Suma ? Nici vorba . Tu intelegi ca pana cand ai venit tu intre copii nu era nici o diferenta ? Stiau toata povestea , dar acum Kaname se simte superior lui Ayame , pe care sincer nu l-am vazut niciodata atat de trist si de distrus in viata mea .
- Vrei sa te calmezi ? Era doar o propunere si in fond nu e vina mea ca Itachi nu traieste sa aiba grija de copilul lui , eu traiesc si o sa il invat sa fie puternic precum mine . Si in legatura cu Ayame pot sa-l accept , dar nu stiu daca pot sa-l iubesc in aceeasi masura ca pe Kana-....
- Nici nu cred ca te pot iubii pe tine cel putin la fel de mult ca pe Itachi . il intrerup nervoasa .
Intre timp inauntru , la auzul discutiei noastre copii se certau unul cu celalalt cu exclamatii : “ Mama il iubeste mai mult pe tata , deci si pe mine . “ “ Ba nu , pe tata si ne vom muta in Suma . “ . Am intrat nervoasa alaturi de Gaara in camera si am inceput sa ii linistesc pe ce doi . Azi totul imi iesise pe dos .
A doua zi , am inceput sa alerg prin tot orasul pana in sala de sedinta unde se aflau Tsunade si Gaara strigand in gura mare : “ Kaname si Ayame lipsesc ! “


astept comuri si intrebari daca e cazul ... pussy

[Savarina Ali]

buna
pai sa sti ca ma bucur ca si pus nextu dar nu pot numai sa te laud. voi face asta la sfarsit. so crticile: pai cel mai rau lucru care l-ai facut este ca ai 25 de randuri(daca am numarat bine, poate am sarit un rand sau am pus unul mai mul), nu conteaza impotant e ca ai sub 40 de randuri si asta nu e bine. pai descrierea nu prea s-a regasit deoarece este foarte scurt. dialogul este prezent si nu este sec, o bila alba. pana acum ai 2 bile negre si 1 alba. actiunea mi se pare grabita dar sa zicem ca merge, te iert deoarece este scurt. si cum nu pot uita de naratiune, puf pai asta e cam nu stiu nu prea imi place. deci in total ai 3 bile negre si 2 albe(cele albe cu indulgenta). capitolul asta a fost cel mai nu stiu fara noima de pana acum, adica tu ai niste ficuri de JOS PALARIA, dar capitolul asta a distrus tot. cred ca o sa te revansezi cu urmatorul capitol. imi place cum scrii asta este foarte bine imi plac ficurile tale. sper sa apari cat mai repede cu nextul.
P.S. sper ca nu te superi pentru criticile mele, daca te superi da un pm.
bye bye si spor la scris:*:*:*

[nimeni]

hey
stiu ca a durat ceva vreme de cand nu am mai postat continuarea aici, si apoi ficul a fost inchis dar am primit cateva cereri ca ati vrea sa stiti continuarea deci am venit cu ea...
lectura placuta si astept comentari
Varsta minima: posibil +15
Gen: romanta , drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Gaasaku
Tipul de comentariu solicitat: simpla


Cap IX

Nu stiam ce s-a intam-plat dupa ce am intrat la Tsunade. Cred ca intrase jumatate de sat prin birou si mi se pusesera zeci de intrebari. Uram situatia asta de nedescris. Sa te gandesti ca fiii tai sunt afara undeva si nu le poti satisface nevoile, cas toate persoanele care iti pun intrebari te judeca cand tu oricum suferi incercand sa-ti dai seama cu ce ai gresit. Era deja ora pranzului si eram doar eu si Gaara. Poate ca nu sunt o mama buna, poate ca ar trebui sa-l ia el pe micutul Kaname.Poate s-ar descurca mai bine. Poate ar fi mai fericit, poate nu ar mai fugi.
- De ce au fugit? Intreb eu fara sa-mi dau seama. Nu inteleg, sunt asa ascultatori...Oh, cine stie in ce incurcatura au plecat.
- E vina mea. Trebuia sa vorbesc cu tine inainte. Iarta-ma iubito! Zice el coborand la nivelul scaunului pe care eram asezata si sarutandu-mi mana.
Nu era doar vina lui. Eu nu ma pregatisem niciodata pentru momentul intalnirii micutilor cu Gaara chiar daca stiam ca stiam ca nu ii pot ascunde la nesfarsit.
.............................................................................................................
Mi-a fost frica in tot acest timp, mi-a fost frica sa-mi pierd baietii.
Muream de durere. Oare erau impreuna macar? Asa spune Kiba ca-i simte Akamaru. Macar atat, macar se aveau unul pe altul. Dar oare le e foame? Oare sunt raniti? Unde fugisera? Pentru ca fugisera; Miko nu era acasa deci Kaname il luase cu el. Oh copilasi mei.”Ce le-am facut copiilor nostri Gaara.” Spun eu cu rucsacul in brate. Mergeam de ore iar Akamaru se misca prea incet. In fiecare secunda mintea mea crea un alt scenariu si mai groasnic. „ Cred ca innoptam aici.” Spune Kiba lasandu-se sa cada pe iarba. ”Dar micutii mei sunt inca acolo!” Aratam padurea si mergeam mai departe. Nu stiu de ce dar mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut si pe Gaara ca se aseaza. Se comportau ca si cum as fi un copil problema care avea pretentia sa i se faca toate mofturile. Un ajutor de-a lui Gaara ma privea indurerat in timp ce pregatea un cort, dar nu simtea ce simteam eu - neputinta aia. „ Si ei si noi suntem obositi si nu vedem prea bine pe intuneric.” Continua Kiba neclintit. Daca mi-ar spune cineva macar ca sunt bine. Am inceput sa plang cu sughituri atunci cand l-am vazut pe Naruto apropiindu-se de mine pentru a ma convinge sa ma odihnesc. „ Sakura, te rog! Esti terminata, stiu dar nu ii ajuti daca te infometezi sau nu te odihnesti.” Timpul inseamna viata copiilor mei. Constientizau vreunul dintre ei? Erau doi copii de cinci ani intr-o padure, singuri cu animale salbatice sau cine stie ce bolnav mental. Nu pareau sa inteleaga. Nici macar Gaara care ma luat pe sus si m-a dus intr-un cort. Era asa luxos aici inauntru, oglinzi aurite, parfumuri, un pat mare si moale, bijuretii. Nu imi trebuie nimic acum. Candva eram frumoasa, admirata, acum sunt doar o ubra a ce am fost. Acum sunt groaznica, roscatul nici nu se uita la mine, doar incearca sa se obisnuiasca cu ideea ca avem un copil impreuna – nu pare sa-l iubeasca pe Ayame prea mult. Cel mai tare ma doare ca proprii mei copii ma considera asta, altfel de ce sa fuga de mine ca de o vrajitoare. Nici nu stiu cum de mai am lacrimi.
„Linisteste-te!” spune Gaara apropiindu-se de patul pe care m-a lasat. Aveam nevoie de o imbratisare, de cineva care sa-mi stearga lacrimile. El parea ara rece si seriosacum. In ce calitate era acum in fata nea? In calitate de kazekage? De tata? De ... iubit? Nu.
- Vreau sa rezolvam problemele noastre. Aveam o relatie asa frumoasa! Si apoi brusc ai plecat? Nu priveam nici un semn de viata sau asa credeam asa ca intr-o zi am cedat si nu stiu cum am ajuns sarutand-o pe Momoko. La inceput te visam pe tine, apoi , cu timpul, am inceput sa cred ca nu ma iubesti si am cerut-o in casatorie. Dar acum ca te revad imi dau seama cum am putut sa o ating de atatea ori, uitasem perfectiunea ta.
- Nu sunt perfecta si nici nu am fost vreodata Si totusi ma durea asa tare ca nu imi scriai, ca nu aveai curiozitatea sa iti vezi baietii daca nu pe mine. La inceput nu intelegeam, ma tot intrebam:” Fusesemeu o greseala pe care ai acceptat-o iar mai apoi ai negat-o pentru ca iti era rusine?” La cateva luni dupa nastere Momoko a venit in Konoha pentru o zi- doua, m-a vizitat si pe mine si mi-a spus clar ce avea de spus. Ca nici o femeie din Suma nu e dispusa sa te piarda in fata mea si ca ar fi cel mai bine sa-mi tin baietii departe de Suma. Mi-am dat atunci seama ca tu probabil nici nu stiai de existenta lor.
Nu mai stiam nici unul ce sa zicem. Ne uitam unul la altul asteptand c celalalt sa spuna ceva sau sa pice o solutie din cer. Era prea tarziu pentru noi acum, probabil singurul lucru care ne unea erau micutii, dar el nu-l iubea decat pe unul iar eu aveam nevoie de un tata pentru amandoi. Ayame la baza era si copilul lui, fara el nu ar fi existat.
- Cand i-am spus micutului sa vreau sa va mutati in Suma, nu am vrut sa te supar, nu am vrut sa-i iau de langa tine. Am vrut sa va am aproape.
- Sa ma ai aproape? Povestea noastra s-a terminat de mult. Esti logodit, eu am copiii si o viata aici, un loc de munca – ma descurc. Nu mai avem mai mult in comun decat au orice alt cuplu divortat. Nu e vorba de faptul ca nu ai dreptul sa-i vezi, ba chiar te rog sa-i vizitezi, poti sa-i iei si in vacante, dar te rog nu-i despartii unul de altul. Tu-l vrei doar pe Kaname, iar Ayame e distrus si tu imi spui: „Nu e vina mea ca Itachi e mort”. Nu conteaza ca Itachi e mort, tu esti donatorul draga, pe materialul tau genetic e copilul asta. Faza cu chakra a fost ca sa-l salvez, cam cum ar face orice parinte . spun eu revoltata de situatie.<<Spune-i! Spune-i tot ce ai de spus!>> spunea mica galerie din mintea mea. << Acum e momentul!>>
- Cand am spus ca nu-l pot iubi pe Ayame, am spus-o doar pentru a ma razbuna pentru faptul ca nu doreai sa vi in Suma. Si te rog sa nu uiti ca tu esti cea care a comparat relatia noastra cu cea dintre tine si Itachi. Sufla atat de sacadat acum dupa ce imi spusese pe tonul ala apasat tot ce avusese de spus. Sa ne calmam! Eu, stiu ca am lipsit mult din viata voastra, dar vreau sa fiu alaturi de tine si de copii, lasa-ma in viata voastra, te rog Sakura!

[nimeni]

hey am venit cu nextul
astept comentarii si pareri
lectura placuta


Cap X

„Mami?” ma priveau amandoi mirati. Nu cred ca intelegeau mare lucru din ce se intampla sau din mutrele pe care le faceam. Nu stiam nici eu ce simt. Eram atat de incantata ca-i vad in fata ochilor mei intregi, dar atat de furioasa la gandul ca plecasera de capul lor. Am coborat usor la nivelul lor si i-am strans pe amandoi in brate. Era un sentiment ireal. Acum nimic nu conta, nici macar ingrijorarea de cateva ore inainte. Dragii mei. Cat de multa grija avusesera unul de altul. Avusesem o groaza de emotii, de temeri pentru viata lor, dar acum masimteam atat de b , ca si cum mi s-ar fui luat o piatra de pe inima. Ii vad cu obraji m,urdari pentru a mia oaradar azi sunt diferiti, mai maturi parca. Ii vazusem pentru prima data gata sa se lupte unul pentru celalalt si pentru supravietuire. „ Sunt asa mandra!” Nu ma mai pot tine pe picioare. Eram terminata de tot ce se intamplase si totusi nu-mi puteam permite sa cedez acum. Erau ei atat de obositi. Isi frecau ochisori si urechile cascand involuntar. Trebuie sa mergem acasa. S-au apropiat amandoi de mine dara sa spuna ceva. Desi erau speriati de reactia mea, doreau amandoi sa ma stranga in brate. Daca iubeam ceva la copii mei era grija lor fata de mine. Pana curand ne avusesem doar unul pe altul asa ca am invatat de nevoie sa ne protejam intre noi. Ei aveau talentul acesta special de a spune: „ Suntem bine! Nu trebuia sa iti faci griji. Ne-am descurcat!” Nu stiu cum sa descriu ce simt de fiecare data cand ei spun asa ceva. Ma simt protejata si apreciata.

Flashback

„ Unde e Sakura?” s-a auzit brusc o voce rece afara. Nu mai auzisem vocea asta de ani buni. << Sasuke!>> A intrat in cort ca o furtuna urmat de curiosul de Naruto. Ne privea pe mine si pe Gaara curios, abea se abtinea sa nu ironizeze sau sa nu puna intrebari. M-am apropiat de el destul de repede. In mintea aveam un motiv clar, baietii mei. Daca ii avea el? „ Ti-am gasit obraznicaturile.” Spune el zambindu-mi asa cum stia el mai bine, in badjocura. „ Le-am urmarit si stiu exact unde sunt, chiar acum Ino sta cu ochii pe ei”. Nu stiam ce sa cred. In prima faza ceva in inima mea explodase de fericire cand spusese ca i-a gasit, ca traiesc, dar apoi a iesit din mine si cealalta parte. Cea care cauta certitudinea. Daca minte? As da orice sa-i vad, pe de alta parte de unde stie el ca sunt gemenii mei? „ Pentru ca strigau in gura mare :” Eu merg in Suma !” si alte bla bla blauri.Dar cel mai important, unul semana leit cu Itachi.” Era aproape ciudat sa-l vad pe tanarul Uchiha prostindu-se in acest fel. „ Vreau pergamentul de la Itachi.”
EndFlashback

Normal ca nu am spus minic desi as fi avut atateasa spun. De la reprosuri pana la felicitari. Imi pregatisem in drum spre ei un minidiscurs dar acum, ce sa le spun? Ce sa le spun cand ii vad odihnindu-se ravasiti in bratele mele gata sa adoarma. Ce sa le spun? Eram asa bucuroasa ca ii vad acolo in bratele mele ca nu pot spune nimic. Ii strangeam la piept pentru a adormi. Toti eram sfarsiti. Ziua de azi fusese atat de lunga... M-am intors la Gaara, Naruto il sprijinea pe umarul lui. Era ranit. Cum de se ajunsese pana aici? Pai tot ce imi aduc aminte e ...

Flash back

Intindeam mana cu pergamentul, usor tremurand. Eu stiu ca o fac pentru copiii mei, dar Gaara era reticent. El nu avea incredere in brunet. Sincer, nici eu, dar aveam incredere in obsesia lui pentru putere. Stiam ca ar face price pentru ea.
- Ti-am spus sa aduci copiii! Spune Naruto tragandu-mi mana. Mai intai copiii, apoi pergamentul.
Avusesem atat de mult noroc cu Naruto in acesti ani. Avusese grija si se luptase pentru noi. Simteam o presiunea groaznica pe umerii mei. Simteam ca daca plec in Suma alaturi de copii il voi pierde. Chiar daca prietenii lui Itachi m-au sustinut in tot acest timp, aducandu-le tot felul de lucruri gemenilor dar si mie, nu stiu de ce aveam senzatia ca pe ei urma sa-i vad mai des. Dar Naruto? Nu ma pot despartii de el asa pur si simplu. Imi este frica sa-l pierd. Il iubeam groaznic, el imi invatase baietii atatea si ei il iubeau. Cum as putea sa-i rup pe Ayame si Kaname asa brusc de tot ce aveam aici,de tot ce cladisem singura atatea ani. Nu intelegeti gresit, il iubesc pe roscat cu adevarat si imi doresc fericirea familiei mele, dar nu mai vreau sa fiu uitata, sa il pierd in fata nimanui, nici macar a responsabilitatilor lui de conducator.
„ Da-mi pergamentul daca vrei obraznicaturile!” De aici atata scandal. Va marturisesc ca nu am inteles nici eu ce s-a intamplat prea exact pentru ca nu vazusem nimic. Totul se intamplase in fata mea, iar eu, atat de ingandurata, nu vazusem decat finalul luptei. Cand Gaara cu umarul insangeratsi o privire maniaca l-a facut pe Sasuke sa strige de durere.” Copiii Uchiha.”

EndFlashback
Pornisera spre Suma de dimineata, iar acum, in toiul nopti se aflau din nou in bratele mele. Ei nu cred ca observasera cand i-am luat lasat usor pe patul lor si am inceput sa le caut vanatai sau alte urme dubioase. Maine urma sa-i supun la un interogatoriu si chiar la o pedepsa. Dar nu azi, acum si eu si taticul lor aveam multe sa ne spunem, sa hotaram. Amandoi pe aceiasi canapea, la fel de obositi ca Ayame si Kaname. „ Te-ai hotarat?” „ Da, taticule. Dar da-ne o saptamana sa strangem tot.”

[nimeni]

hey
Stiu ca am cam intarziat dar in sfarsit a venit si nextul
astept comentarii/ critici/ pareri despre personaje sau actiune

Cap XI

" Aici lucreaza tati? " Intreaba Kaname privind incantat cladirea care parea, cel putin de la nivelul lui, sa atinga cerul. Ne-am mutat de o saptamana, iar asta era prima vizita a gemenilor la slujba tatalui lor. Trebuie sa recunosc ca imi era deja dor de Naruto si de restul. Acum ca privesc in urma, avusesem oameni atat de extraordinari langa mine cand imi fusese greu. Fusesem o mama singura fara nimic, si totusi baietilor nu le lipsise nimic. Nu era doar meritul meu, ci si al lui Naruto, a prietenilor mei si a lui Itachi.

Flashback

- Esti sigura? Nu voi fi acolo sa te ajut. spune Naruto asezandu-se langa mine pe terasa.
- Trebuie sa fac asta, nu? Gemenii il doresc in viata lor, nu vreau sa iau o decizie atat de radicala in locul lor. nu vreau sa regret sau sa mi se reproseze ca i-am despartit de tatal lor. Mi-e frica sincer. Nu stiu de ce, poate sa nu-mi ia copiii, poate sa nu regret atata incredere in Gaara dar cel mai frica imi e sa ma indragostesc din nou de el....
- Hei, nu fi asa pesimista. La urma urmei poate este un pas bun si pentru tine. Poate vei avea si tu alte sanse acolo. Glumesc! spune el zambind cu gura pana la urechi. Sa nu-ti fie frica de nimic, voi veni in vizita si ma voi asigura personal ca totul e bine. La urma urmei, daca nu merge bine sunt aici tot timpul cu bratele deschise.

EndFlashback

Nu regretam plecarea, speram doar ca si aici sa gasesc persoane la fel de speciale. Oricum micutii erau incantati de mutare. Acum ii vedeam emotionati poate din cauza noutatii ipostazei in care sunt pusi; pana acum nu fusesera decat niste simpli copii, iar acum brusc sunt cei mai importanti copii ai Sumei. Mie insa imi place sa cred ca totul se datoreaza tuturor persoanelor serioase din jur. Salutau politicos pe toata lumea care ne oprea ba chiar ne opreau, ba chiar zambeau.
" E in biroul lui, dar ma tem ca nu-l veti putea vedea decat peste o ora. Sotul dumneavoastra e in sedinta alaturi de consilieri. Incerca sa fie politicuasa. Sot? Eu si Gaara nu eram casatoriti, ba nici macar nu discutasem despre asta. De o saptamana imparteam aceeasi camera dar nici nu ma sarutase. Ce puteam face nu parea deloc interesat de mine, doar de copiii nostri.

Flashback

Ne priveam unul pe celalalt fara sa spunem nimic. Urma sa petrecem dupa atata timp ceva timp singuri. Se indrepta usor spre mine dorind ceva, nu stiu ce. Ma studia atent mangaindu-mi usor obrazul. Imi era o frica groasnica de gesturile astea tandre. Era asa de usor sa ma indragostesc din nou atunci cand adopta atitudinea asta. Nu stiam cum sa o descriu; era tandru, iubitor dar parca tanjea dupa o atingere. " De ce plangi? " intreaba el asezandu-si mainile in jurul obrajilor mei.
- Crezi ca am mai putea fi la fel dupa atata timp? Stiu ca tu ai anulat logodna, dar tu incercase-si o alta dupa mine. Spun eu asezandu-mi mainile peste ale lui pentru a-l indeparta. Eu niciodata nu m-am gandit ca voi mai fi vreodata cu cineva. Bineinteles ca timp-ul a trecut si nu sunt sigura ca mai simtim ceva unul pentru celalalt dar ideea e ca nu vreau. Nu vreau sa ma indragostesc de tine din nou, nu daca asta inseamna alte dezamagiri. Imi pare rau!
Se uita la mine cu ochii mari, dar mai presus de tot era lovit de ceea ce spusesem. Fusesem sincera, si pe mine ma durea pentru ca as fi vrut sa-l imbratisez, dar nu doream sa avem o relatie oficiala pana nu eram sigura ca situatia asta era serioasa.
- Am inteles si respect faptul ca nu vrei sa fi ranita din nou. Te asigur ca o nu o sa fortez nota, vom avea o relatie atunci cand vei dori indiferent cat dureaza.

EndFlashback

A nu se intelege gresit iubeam faptul ca nu facea diferenta intre gemeni sau modul in care se comporta fata de acestea. Poate ca as fi vrut si eu putin din atentie. Pote ca eram prea transformata sau poate ca fusesem prea mult despartiti. Sigur asta nu conta prea mult acum. Eram aici pentru fericirea gemenilor. " Mami cand il pot vedea pe tati? " Ochii lui Ayame erau plini de stralucire. Tatal lor se apropiase de ei mult in ultima saptamana. Peste o ora se vor putea juca din nou cu Gaara asa cum se jucasera ieri. Ei pareau asa nemultumiti de raspuns, il doreau pe tatal lor acum. Fusesera despartiti atat de mult timp si nu doreau decat sa il cunoasca. "Tati!" striga amandoi incepand sa bata cu punisorii in usa consiliului.
- Ce se intampla aici?
Gaara a deschis cu o figura indescifrabila pe chip. Nici eu si nici micutii nu intelegeam nimic. Vocea lui era serioasa, nu stiam ce se ascumde in spatele ei. Ne privea pe toti, facandu-ne sa intram in pamant de frica. Ce facem aici- ne-a intrebat. "Am venit sa vedem unde lucrezi!" " Mama spune ca e ceva foarte important." Cand l-am vazut pe Ayame deschiand gura si vorbind pe un ton atat derastit am ramas socata- vorbea rar pe tonul asta poate de aceea a simtit nevoia Kaname sa spuna ceva pentru a-si apara fratele. "Imi pare rau, nu se va mai repeta!" spun eu plecandu-mi capul si apropiindu-ma de ei. << Grozav, acum iar va comenta consiliul. Ba mai mult poate vor cere sa fie pedepsiti sau ma vor acuza ca nu-i cresc destul de bine.>> " Sedinta s-a terminat! Acum daca nu va suparati , baietii mei au venit in vizita, am sa le prezint cam ce fac eu pe aici." I-a luat pe fiecare de mana apoi a inceput sa ole prezinte cladirea. Eram si eu undeva in spatele lor, asteptam un simplu: " Ai vazut asta mami? " , dar n-a fost nici unul dintre ei nu se intorsese spre mine. Erau fericiti si ma bucura tare mult asta, dar oare asta insemna excluderea mea?

[nimeni]

hey , scuze pentru intarziere
imi pare rau daca nu veti intelege mare lucru din capitol dar promit ca viitorul capitol care este si ultimul, va va lamuri orice fel de intrebare. ( de aceea ar fi ideal sa imi lasati comentarii cu lucrurile care nu se inteleg prea bine)
- scuzati editul dar in prima faza nu am copiat tot capitolul

Cap X

- Esti bine ?
Vocea lui atat de rece si de joasa m-a trezit din visare. Imi dau de abea acum seama ca stateam si priveam cu atentie o pereche de pantofi si o rochie, amandoua parand ca nu doresc sa fie parasite de ciocolata si nici de apa ce se presupunea ca trebuia sa le spele. Eram imbracata intr-un halat gasit undeva langa piscina in care echipa de inot a scolii se antrena. Amanasem plecarea acasa din cauza parului din care mai picura si acum apa. Asta nu conta acum. Tot ce conta era ca Gaara se apropia de mine. Doamne nu-mi puteam dezlipi ochii de pe el. Pantalonii aceia aratau extraorinar, ce sa mai vorbim de camasa acea alba in loc sa-i ascunda musculatura i-o punea si mai mult in evidenta. “ Imi pare rau!” spun eu intorcandu-mi capul pentru a-mi ascunde fata de el. El venise pana aici doar pentru a ma gasi? Din propria lui initiativa? Si daca da, la ce se gandea in acest moment? La picioarele mele de sub halat? Ce simtea? Simtea bucurie? Tristete?“ Asa e zilnic?“ intreaba el asezandu-se in genunchi in fata mea si luandu-mi fata intre maini. Mailile lui calde si mari m-au tras tot mai aproape de el pana cand mi-a sarutat fruntea usor.
- Pai nu pot sa spun ca ma agreaza si nici programul asta al tau de cunoastere nu e cine stie ce? Ce ti-a venit sa ma trimiti la un liceu aici cand stii ca nu ma place prea multa lume? Si nu , nu am terminat! Ma privea fara sa scoata vreun sunet sau fara sa mimeze vreo miscare. Parea sa nu inteleaga nimic. Nu parea sa inteleaga ce se intampla cu toate persoanele pe care le cunostea de atata timp. De ce toata lumea se impotriveste familiei noastre? Imi pare rau dragule! Stiu ca tu esti cel mai afectat de aceasta situatie, eu eram doar suparata.
Nu spuneanimic ma strangea doar in brate. Sincer stiam ca in interior se ducea o lupta groanica, dar era prea orgolios sa recunoasca. Acum un an imi promisese siguranta pentru familia noastra si tocmai el nu mi-o putea oferii. Momoko avusese dreptate, nimeni nu este pregatit sa-l piarda pe Gaara in favoarea mea. Se intamplasera prea multe lucruri in ultima vreme si toata responsabilitatea pica pe umerii lui. Era intre familie si datorie. Poate aveam si eu o vina, reprosandu-i atunci cand baietii sunt raniti. Spre exemplu acum doua saptamani cand micutii s-au intors acasa cu buzitele atat de distruse ca au trebuit cusute. Atunci am avut o discutie lunga, inflacarata...

Flashback

- Pot sa stiu de ce mi-ai ascuns asta? Nu crezi ca ar trebui sa stiu si eu ce se intampla cu baietii mei?
- Oh, te rog nu e ca si cum ai face ceva. De fiecare data cand intram unul dintre noi intr-o incurcatura tu nu poti face nimic, pentru ca nu vrei ca dragii tai cetateni sa creada ca suntem favorizati sau mai stiu eu ce.

EndFlashback

... si care nu a dus la nimic. Pana la urma el nu a spus decat : "Imi pare rau, nu se va mai intampla!" . A spus asta si prima oara si de atunci tot se intampla aceste "incidente".
- Gata, m-am saturat! spune el ridicandu-ma in brate si ducandu-ma in fata clasei in curtea scolii respective. Cine a facut asta? toate privirile s-au intors asupra lui. Cine a facut asta?
-Se uita toata lumea ce ai de gand sa faci? Gaara? intreb eu vazandu-l cum priveste in jur agitat si serios.
-De data asta nu se va mai repeta, m-am saturat pana peste cap. M-am saturat sa va vad suferind iar eu sa nu pot face nimic. Sunteti familia mea si nu voi permite ca cineva sa va raneasca. Indiferent ce inseamna asta... M-am facut inteles?
- Da Gaara, cred ca da! Doar te-am auzit de la intrarea in sat.... Sa inteleg ca nu mai vrei sa lupti pentru oamenii tai ci contra lor? Interesant, asta imi va usura mult misiunea.
Stiu vocea aia.... Vocea aia care iti voreste parca in scarba, pe un ton de superioritate.
-Sasuke?

[nimeni]

hey
scuze pentru intarziere, dar a fost o perioada foarte incarcata
ce conteaza e ca am adus finalul acestui fic
vreau sa va multumesc ca ati citit acest fic si sa va spun ca sper sa va placa pana la ultimul punct.
( astept comentarii)
lectura placuta

Cap XI

Flashback

- Stii bine de ce am venit Sakura, dar stai linistita problema e ca si rezolvata! Pergamentul e ca si al meu!

EndFlashback

Gaara ma privea mirat, eu incercam sa par calma, dar nu prea reusam. Intr-un mod subtil imi ceruse sa-i explic ce se intampla. Cum sa inteleaga el ca nu-mi tinusem cuvantul fata de Sasuke atunci cand gemenii disparusera. Cum sa inteleaga el ca una din micile noastre comori avusese secretul unei tehnici periculoase la el in tot acest timp.
- Gaara, iarta-ma! spun eu serioasa inchizand ochii.
Simteam o frica groaznica, simteam disperare si asta pentru ca el nu spunea nimic. Parca abea se abtinea sa nu ma faca una cu pamantul. Ii simteam privirea, era rece si nemiloasa. Statea pe scaun, iar eu asezata cu capul pe genunchii plangand. Stiam ca eram vinovata, stiam ca fusesem inconstienta, dar doream cu adevarat sa fiu imbratisata acum. " Haide nu avem timp de pierdut! Trebuie sa-i gasim pe baieti!" Am dat afirmativ din cap, apoi nu am mai spus nimic. Nu puteam scoate nici un sunet. Mergeam in urma lui spre locul de joaca al copiilor dupa ce trimisese el cateva persoane acolo pentru a avea grija de ei. " Te iubesc!" soptesc eu apiindu-ma de el si strangandu-i umerii. << Nu e momentul cel mai potrivit! >>. " Daca vreunul pateste ceva Sakura, nu te voi ierta ...." << Chiar era nevoie sa precizezi ? >>
- Domnule, Sasuke l-a luat pe Kaname.
Am vazut intr-o clipa cum privirea lui Gaara se intecoseaza, cum imghetata chiar daca doar pentru o secunda totul pentru el. Nu era un moment bun, dar era groasnic. Aveam acel sentiment, urma sa se intample ceva atat de rau.
Ce s-a intamplat mai departe nu stiu. Totul era un haos. Gaara era distrus si totusi a reusit sa-si adune atat de multa putere incat sa lupte ca o fiara pentru micut. Eu eram ca la un spectacol care se derula pe repede inainte. Nu intelegeam exact ce se intampla, nu auzeam nici un cuvant, era un haos. Micutul meu, nu mai era langa mine, ci la Sasuke care parea tot mai enervat de indarjirea cu care isi tinea ursuletul.
Kaname, da-i ursuletul ala nenorocit odata!
Imi priveam baiatul care la randul lui parea nu doar socat de limbajul meu, ci si de cerinta mea. Il invatasem sa aiba grija de lucrurile lui iar acum ii spuneam in modul cel mai josnic posibil sa lase ursuletul.
Kaname statea in fata lui Sasuke si tinea ursuletul, in timp ce Sasuke era dincolo de furie si pregatit sa facatotul pentru pergamentul din interiorul ursului.
Sasuke, te rog! Lasa-mi copilul !
Nu-l mai vazusem pe Gaara asa afectat niciodata. Fusese abandonat de sateni. Oamenii care trebuiau sa-l ajute nu erau aici, eram doar noi doi intr-o incercare disperata de-a ne salva copilul. Nu stiu ce-l oprise pe Sasuke sa-l ucida pana acum, dar se pare ca nu mai functia deloc. Nu mai avea rabdare. Se vedea pe fata lui setea cu care astepta sa puna mana pe puterea lui Itachi.
- Mami! Kaname fugea spre mine. Nu vreau sa i-l dau! Nu vreau!
Era speriat. Plangea. Sasuke era in spatele lui cu acel ceva care l-ar fi facut pe Kaname una cu pamantul inainte ca macar sa-si dea seama. “ Kaname, daca nu arunci ursuletul ala nu te mai iubesc!” Nu ne puteam apropia, nu stiu de ce, creierul meu pierduse momentul cand Gaara explicase de ce. Sincer acum nici nu stiu daca singurul lucru care ma tinuse pe loc nu fusese groaza . Spaina de a afla ca desi as interveni, copilul meu nu ar putea fi salvat. “ Nici eu.” Striga Gaara. Vedeam cu vin amandoi spre noi, micutul dupa imbratisari, iar Sasuke dupa manuscris. Kaname inca tinea ursuletul punandu-si intrebari. L-a privit cu lacrimi in ochi, l-a pupat usor apoi l-a lasat jos si a fugit oprindu-se drept in bratele mele. Dar Sasuke nu s-a oprit.
- S-a terminat! L-am luat pe Kaname in brate si am pornit spre casa.
Stiam ca Maniacul vine drept spre mine, ca urma sa ma loveasca. Totusi ceva ma facea sa merg ca si cum nimic nu ar fi urmat sa se intample. Ca si cum pericolul trecuse. Era acea incredere in Gaara. Stiam ca e acolo, in spatele meu, intervenind din umbra in asa fel incat eu si copilul sa fim bine. “ Mami, vine!” spune Kaname strangandu-ma in brate.
- Stai linistit! Tati e acolo, nu ni se va intampla nimic rau, vei vedea.
Nu m-am inselat. Gaara fusese acolo. Nu stiu ce facuse, dar facuse. A venit in spatele nostru vizibil extenuat fara sa spuna nimic. Eram toti obositi; Kaname imi adormise in brate.
- Sakura! Spune el privind cladirile ganditor, privind oamenii din jurul lui si incercand sa isi ascunda durerea, dezamagirea. Ce groaznic a fost! Stii ce am realizat.... Tot ce e aici, tot e doar un castel de nisip. Oricand poate veni valul si sa darame tot.... Vrei sa-ti spun care-i problema, as renunta la tot, la cladiri, la oameni, dar nu si la voi.... Pe tine, Kaname si Ayame va iubesc.... Enorm!
- Esti obosit!
- Sunt fericit...
... ca un copil pe plaja, construind un castel de nisip.

[Hina2013]

Povestea acesta este emotionanta si frumoasa .... e cea mai buna pe care am citit-o pana acum . Nu te pot critica decat cu faptul ca Sakura si Gaara nu pot forma un cuplu chiar asa de frumos cum iti imaginezi , insa e buna ideea ta , m-am saturat pana peste cap de SasuSaku ... Ador inocenta cu care l-ai interpretat pe Gaara si felul cum Sakura isi iubeste fii . Povestea e super si te rog sa o continui .