My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

Za next is here ^:)^. Multumesc foarte mult de comentarii:X. Sper sa va placa in continuare si sa nu va dezamagesc in ciuda faptului ca mai am zile cand mintea mea este ca un cucumber @-).

Capitolul 23:

-Suigetsu, poti sa nu mai stai ca un idiot si sa continui sa mergi!?
-Nu e vina mea ca am luat-o pe drumul asta! Cine a fost aia care a spus “ sa mergem pe aici ca nu sunt gardieni”?!
-Idiotule, nu intelegi nimic! In capul ala al tau nu se afla decat lupte si iar lupte!
M-am intors cu fata la cei doi.
-Daca mai vorbeste vreunul dintre voi o sa-i bag sabia asta pe gat si o sa-i o scot pe partea cealalta!! ma uitam amenintator la ei in timp ce vorbeam.
Idioti mai mare ca astia doi nu exista! Se cearta de doua ore pe acelasi motiv stupid. Regret ca i-am luat cu mine. Trebuia sa-l las pe Suigetsu sa putrezeasca in tubul ala si pe Karin in inchisoare. Am oftat resemnat, indreptandu-mi atentia la drum. Trebuie sa-i ignor, doar sa-i ignor. Am incercat sa adopt o atitudine pozitiva, trebuia sa-mi pastrez enegria pentru ceea ce avea sa urmeze. Hotarasem sa-l salvez pe Yuuki, desi in sinea mea nu regretam ca i l-am dat lui Roukoju. Cred ca a fost o lectie buna pentru el. Daca am admis ca am sentimente pentru el asta nu inseamna ca de acum incolo o sa-l dadacesc. Trebuie sa invete sa se descurce singur.
Ne aflam cam la o suta de kilometri de satul in care am stat acele cateva zile pentru a strange pergamentele. Padurea in care ne aflam acum era una dintre granitele naturale ce desparteau Tara Focului de Tara Raurilor. Acum un an aici isi avea ascunzatoarea Roukoju. Nu era genul de ninja care sa isi schimbe “culcusul” foarte des, ci doar atunci cand alta solutie nu exista.
Am simtit o prezenta ciudata in aer. Mi-am indreptat privirea spre Karin.
-Cincizeci de metri sub noi.
Am zambit in sinea mea. Mai bine de atat nu se putea. Mi-am activat Sharinganul, indreptandu-mi privirea sprea spre pamant. Am ramas placut surprins, cine s-ar fi gandit ca o sa fie si o bariera? Planul care il aveam in minte mergea din ce in ce mai bine. Mi-am facut o clona caruia i-am incredintat jumatate din chackra mea. A facut jutsul de teleportare si in urmatoarea secunda se afla deja inauntrul ascunzatorii. Acum nu trebuia decat sa astept semnalul.
-Sasuke pot sa omor pe oricine inafara de piticanie si soparla, nu?
Am dat afirmativ din cap, iar Suigetsu paru pe deplin satisfacut de raspunsul primit. I-am permis; macar sa se lupte cu ceilalti, sa isi etaleze cunostintele ninja -oricum asta era singurul lucru care stia sa-l faca.
Informatiile ce le primeam in momentul de fata de la clona se desfasurau in mintea mea. Suigetsu si Karin au inteles mesajul si au intrat in ascunzatoare, conform planului. Sa vedem… Yuuki se afla la saizeci de metri in jos, o suta de metri in fata mea. Eram pe deplin satisfacut. M-am dus la locul indicat si am facut pentru a doua oara jutsul de teleportare.
Acum ma aflam in camera, asteptand din umbra sa imi fac intrarea. Am avut noroc pot spune, cele doua persoane care le-am observat mai inainte cu Sharinganul erau chiar Yuuki si Roukoju. Soparla se afla langa o masa acoperita toata cu tot felul de eprubete si sticlute cu substante pe care nu le vazusem nici la Orochimaru, in timp ce Yuuki, imbracat intr-un kimono format din mai multe nuante de rosu, statea ghemuit intr-un colt al camerei.
-Cum e sa te simti abandonat? intreba Roukoju, in timp ce combina doua substante. Ar trebui sa te obisnuiesti cu ideea.
-Cum de… stii cine sunt?
Intrebarea baiatului a adus uimire pe fata lui Roukoju, insa si o satisfactie nebuna.
-Te-ai hotarat sa vorbesti deci, i-a spus in timp ce il privi cu coada ochiului. Am calatorit prin toate natiunile si deseori auzeam despre acest demon cu chip de om. M-ai facut curios, baiete.
Discutia lor mi s-a parut destul de interesanta, ma gandeam sa raman ceva mai mult pe pozitie inainte sa actionez.
-Uchiha a fost tot o comanda?
Am fost uimit de intrebarea soparlei deoarece nu ii intelegeam sensul. Acel sentiment ca un necunoscut stia mai multe despre Yuuki decat mine devenea deja frustrant si greu de suportat. Huh, pana acum nu mi-am observat latura egoista. Oricum, voiam sa vad ce spune Yuuki, raspunsul lui va schimba destul de multe lucruri.
-Eu…eu…
Propozitia i-a fost insa intrerupta de un fum dens ce a inceput sa invaluie camera. De unde dracu a mai aparut si asta? Nu-mi spune…
-Se pare ca am ajuns la timp.
Vocea lui Suigetsu s-a auzit ca un ecou in acea camera. Il omor, deci de data asta chiar il omor! Am iesit din locul in care ma ascundeam, intreptandu-ma mai intai -in ciuda afirmatiei de mai sus- spre Yuuki.
-Sasu…ke.
Expresia pe care o avea pe fata nu era una uimit, nici pe departe, imi zambea larg, in timp ce isi rezema capul de pieptul meu. Fumul din camera a inceput sa se piarda, lucrurile devenind din ce in ce mai clare.
-Uchiha, ti-a luat cam mult. M-am plictisit asteptand, plus ca piticania nu e nici pe departe ceea ce am auzit eu.
Un val inconstient de furie mi-a traversat corpul cand am auzit tonul si mai ales dezamagirea din glasul soparlei. Trebuia insa sa stau calm, daca il omoram nu rezolvam nimic.
-Ar fi mai bine sa plecati.
Afrimatia soparlei m-a uitmit. Sa plecam?
-Sa plecam?! Iti bati joc de noi sau ce? izbucni Suigetsu in timp ce isi fixa mai bine mainile pe sabie.
-Nu ati venit aici sa il salvati? a intrebat in timp ce si-a indreptat privirea spre Yuuki.
L-am ridicat de jos, luandu-l in brate. Soparla aia iar planuia ceva. I-am aruncat o privire fulgeratore, in timp ce il studiam folosindu-ma de Sharingan.
-Voaim doar sa te avertizez, continua acesta. Si asa nu e genul meu de jucarie.
Toata lumea il vedea ca pe o jucarie. Mi-am lasat capul in jos, privindu-l. Fata lui nu emana nici o expresie, era ca intr-o transa. Abia acum ii puteam observa trasaturile fine ale fetei.
-Sa mergem, le spun in timp ce imi pregateam chackra pentru urmatorul jutsu.
-Uchiha, nu fi pacalit de ipocrizia demonului, cu cat il satisfaci mai mult, cu atat devine mai fatal.
Am zambit, in timp ce corpurile noastre isi pierdeau din contur, ramand doar o amintire in ochii soparlei.
-Deja am facut-o.

[Alixa]

Ai :X:X:X:
Deci.... Waaw
deci pur si simplu iubesc tot e ficul asta
Nu stiu daca am mai pus dar motivul pentru care m-am inregistrat aici a fost de dragul ficului tau.
Weel totul este excelent, n-am observat greseli de tastare (de parca am cautat :)) )
Dubios ca i-a dat fdrumul lui Yuuki atat de repede in mi-a placut replica de la final a lui Sasuke.
Sper ca nextul sa vina repede, desi nu te oblig mai ales ca acum a inceput si scoala..si ...de e greu...
Dar tot sper sa vina cat mai repede
Gambate :*:*:*:*

[Verrine]

Multumesc pentru comentariu >:D<. Ce e drept, am inatrziat destul de urat cu enxtul, insa m-am revensat:>. Sper sa va placa ^:)^.

Capitolul 24:

-Banuiesc ca esti constient de faptul ca am nevoie de o explicatie, ii spun lui Yuuki in timp ce il asez pe patul nefacut- am fost nevoiti sa ne intoarcem la hotelul in care am stat acele cateva zile.
Yuuki mi-a zambit, tragandu-si picioarele la piept. Si-a sprijinit capul de genunchi.
-Nu cred ca va fi la fel de interesant ca motivul pentru care am fost salvat.
Mi-am incruntat privirea, nu il stiam atat de nerecunoscator. Mai bine il lasam la soparla aia, si asa creaza numai probleme.
-Deci, ii spun in timp ce ma asez intr-un colt al camerei, sunt pregatit psihic sa te ascult.
-Chiar daca va iesi foarte urat, faptul cred ca e deja pe jumatate consumat. Imi imaginez ca nu mai ai incredere in mine si ca esti destul de derutat, insa voi avea cuviinta sa iti explic. Macar asta sa fac.
Modul in care imi vorbea era unul ciudat, se comporta de parca as fi fost un… strain. Gandul acesta imi dadea fiori. Tonul ii era in unele cazuri exagerat de politicos, iar majoritatea propoziitilor aveau un inteles ironic.
-Te ascult, ii spun in timp ce scot un oftat scurt.
Il priveam iscoditor, asteptnad acele explicatii. Indiferent ce mi-ar spune, voiam sa stiu adevarul.
Si-a ascuns fata intre suvitele lungi ale bretonului, incepand pe un ton grav, usor ragusit:
-Sensei este recunosc ca lider al echipei de tacticieni ai Satului Ascuns intre Stanci, insa adevaratele atributii aduse satului sunt ca si membru al uneia dintre sectiile speciale ANBU. Sunt echipe formate din doi oameni, in majoritatea cazurilor un barbat si o femeie, eu impreuna cu sensei eram una dintre exceptii. El era acela care primea misiunea, ocupandu-se in detalii de plan si toate cele, iar eu eram cel care actiona. Sau pe scurt, el era partea teoretica si eu cea practica. Tintele noastre erau diferiti oameni, de regula ninja tineri care detineau ori un pergament de o importanta sporita, ori un jutsu secret ce ne-ar putea ajuta satul. Sensei facea planul in detaliu, mi-l explica, iar eu plecam la persoana respectiva ca sa obtin jutsul. Nu a fost o misiune usoara.
Il priveam atent, incercand sa fac o legatura intre ceea ce s-a intamplat pana acum si ceea ce imi spunea el.
-Intr-un fel, e amuzant. Prima misiune de acest gen a decurs chiar foarte bine, lucru ce m-a intrigat si m-a facut sa continui. Apoi oamenii de care trebuia sa profit, au inceput ei sa profite de mine. Am facut asta doar sa il fac pe sensei fericit.
Privirea trista i s-a intersectat cu a mea.
-Sa inteleg ca am fost una dintre “tintele” tale, nu? il intreb, fixandu-l mai bine cu privirea.
-Da, raspunse acesta. Sensei a facut planul… Lupta, modul in care ati fost raniti, motivul pentru care nu a fost niciunul dintre voi omorat, intalnirea noastra, rapirea lui Sakurai.
Nu stiam daca in momentul acela sa fiu nervos, trist, dezamagit sau pur si simplu sa pretind ca nu-mi pasa si sa uit tot ce am gandit si simtit pana acum.
-Si acele momente… au facut parte din plan?
-Saruturile? Partial da, asta pana m-am indragostit ca un nebun de tine si nu mi-a mai pasat de indicatiile lui Sensei. Din momentul in care am fost descoperit ca Nekomata si pana acum… pentru mine totul a fost frumos. Mi-a placut sa actionez dupa propriile principii, fara a fi dominat de cineva anume- m-a facut sa ma simt liber.
Nu mi-am schimbat privirea. Inca eram nedumerit asupra lucrurilor care trebuia sa le fac de acum incolo. Yuuki care vorbeste in acest moment… nu este nici pe departe Yuuki din trecut, cel de care m-am indragostit. De ce?
-Stii, te inteleg. Dupa ce ti-am explicat ca toata viata mea a insemnat sa imi daruiesc trupul altor persoane doar pentru a pune mana pe niste jutsuri, iar apoi sa iti spun cat de mult te iubesc… si pentru mine e imposibil de crezut. E totusi, un adevar.
In capul meu nu era decat o ceata densa si amintirile din ultimele luni. Nu mai stiam ce este adevarat sau daca macar, a fost vreodata un strop de adevar in ceea ce s-a intamplat. Trebuia sa-mi fac ordine in ganduri, iar Yuuki nu ma ajuta in nici un mod. Cu cat imi povestea mai mult, cu atat ma deruta mai tare.
-Care… este adevaratul Yuuki? mi-am lasat privirea in pamant in timp ce am vorbit, probabil a parut surprins de intrebarea mea.
-Sasuke, daca as fi un ipocrit – cum multi ma si cred-, ti-as spune ca tot ce ai vazut pana acum a fost Yuuki. Nu, adevaratul Yuuki este cel de care te-ai indragostit: un idiot in preajma celorlalti, un romantic incurabil cand este vorba doar de noi doi, fara un simt al echilibrului si dupa cum bine stii, mereu plin de secrete. Latura aceea indiferenta si rece nu este decat mana lui Sensei, a spus ca e necesar pentru “tintele” ca tine. A fost pentru prima data cand nu l-am ascultat.
Ma uitam pierdut prin camera. Am ras in sinea mea. Daca ar sti Orichimaru cum am ajuns, ar rade de mine in modul lui unic si isteric.
-Probabil te intrebi, continua acesta, cum de ma stia Roukoju-sama. E lucrul care ma amuza cel mai tare. Din cauza actelor mele am ajuns destul de renumit, insa cum fiecare “tinta” a meain prezent ori este moarta, ori este catalogat ca disparut, am fost numit mana neagra a demonului. Care demon? Habarnam. Oamenii se catalogheze intre ei fara a avea un motiv anume.
Ma intreb daca Yuuki e asa cu toti barbatii pe care ii intalneste. Pentru inceput, ii zapaceste de cap, apoi le baga romantisme, iar spre final, le spune adevarul. Intradevar, este un demon.
-Sasuke, spune ceva! Nu ma face sa cred ca port un monolog. Nu iti cer sa ma crezi, pentru ca atat teoretic, cat si practic e imposibil. Imi doresc doar… sa nu ma intorc inapoi.

***

Ce ar trebui sa fac? Nu pot vedea nici o decizie corecta sau poate... nu exista una? Am fost folosit de unul ca Yuuki si nici macar nu mi-am dat seama. Devenisem o persoana moale; nici nu ma mai recunosteam! Am crezut, ce-i drept, pentru o perioada scurta de timp ca abisul negricios in care eram cufundat intr-un mod constient, disparuse. A fost intradvear frumos sa gandesc atat de pozitiv. Se pare insa, ca in loc sa ies la suprafata, m-am adancit si mai tare, prinzand gustul amar al ipocriziei.
-Sasuke, esti bine?
Mi-am ridicat privirea intalnind-o pe a lui Yuuki. Parea ingrijorat… sau si asta era o iluzie? Nu imi puteam da seama.
Nu i-am raspuns.
-Sasuke, te rog, dintre toate reactiile care le puteai avea asta e aceea de care m-am temut cel mai mult.
Desi se afla cam la un metru distanta de mine, i-am putut observa lacrimile. Nu ma poti impresiona.
-Au trecut doua zile… Nu ai scos nici un cuvant, nu ai mancat, nu ai dormit. Daca o sa te faca sa te simti mai bine, voi pleca, doar spune-mi. Nu am de unde sa stiu la ce te gandesti.
-Ce, am inceput eu pe un ton foarte jos, ignorandu-i afirmatia, ti se pare atat de special la mine?
Yuuki m-a privit uimit printre lacrimi. De ce plangea?
-Stii, prima data cand am auzit ca trebuia sa merg la Sasuke Uchiha, m-am ingrozit. Fratele tau Itachi are o reputatie destul de proasta in satul nostru, asa ca m-am pregatit de ce era mai rau. Nu stii cat de surprins am fost cand ti-am vazut firea calma. Indiferent de ce se intampla, tu nu imi faceai niciodata nimic. Stateam ca un idiot si ma miram.
Ma gandeam ca o sa imi dea un motiv stupid. Dupa tot ce i s-a intamplat… poate pentru el atitudinea mea e ciudata.
-Hmm, probabil te-ai simtit mai usurat in zilele in care nu eram prin preajma.
Mi-am ridicat privirea brusc. Prin simpla lui afirmatia mi-am dat seama ca nu ma pot descotorosi de el. Acele zile… chiar au fost ingrozitoare. Acum inteleg! Faptul ca Yuuki lipsea era cauza tuturor. Asta mi-a dat un imbold. Sunt asa un idiot. Pana la urma, cred ca eu am ajuns cel dependent. Era o concluzie care… ma afcea sa ma simt ciudat.
Mi-am ridicat mana, facandu-i semn sa se apropie mai mult. S-a ridicat de pe jos, mergand sfios spre mine. Probabil credea ca imi voi varsa nervii pe el. Idiotul!
-Sasu…ke?
Mi-am sprijinit capul de umarul lui, Yuuki rostindu-mi din nou numele. Am putut recunoaste acea teama in vocea sa.
-Poti ramane, cu o singura conditie, continui eu, pe acelasi ton.
-Conditie? repeata acesta, mai mult pentru sine.
-Da. Trebuie sa-mi promiti ca vei renunta la aceste minunatii de misiuni.
Si-a coborat capul, sprijinindu-l de al meu.
-E imposibil. Nu fac asta pentru ca-mi place, ci pentru ca sunt nevoit. Am un contract cu Sensei.
-Yuuki, nu e ca si cum te-as lasa sa pleci vreodata de langa mine.
Nu stiu ce emotie traia el in acest moment, insa eu ma simteam a dracu de sincer. Am devenit o persoana josnica, dar imi placea acest mod de viata. Pentru prima data, ma simteam bine.
-Sasuke, esti sigur de asta? Mai am o multime de secrete pe care nu ti le-am spus.
-Iar noi mai avem o multime de timp sa le descoperim.
Mi-am ridicat capul, sarutandu-i buzele. De cand n-am mai facut asta! Yuuki si-a pus mana pe pieptul meu, impingandu-ma. Asta m-a uimit.
-Sasuke… daca iti spun ca te iubesc, nu mai crede nu-i asa? Nu vreau sa fim impreuna si sa avem asemenea dubii.
Mi-am indreptat privirea spre altceva. Ma uitam pierdut la lucrurile din jur. Sincer sa fiu, chiar nu il credeam cand imi spunea ca ma iubeste. Era absurd din punctual meu de vedere.
-Sa facem un pact. Nicunul dintre noi nu-l va parasi pe celalalt pana cand nu se va indragosti de alta persoana, ii zic, pastrand acea privire ganditoare.
-Asta ar insemna ca nu pot face pactul daca nu te iubesc deja, nu?
Am dat din cap in semn ca da.
-Bine atunci, desi nu cred ca as putea sa ma indragostesc vreodata de altcineva.
I-am zambit.
-Asta e si ideea.
L-am sarutat din nou, lasandu-mi greautatea corpului peste a lui. Avea buzele aspre, iar tenul usor crispat din cauza ca a plans. Era asa un idiot! Insa chiar eram dependent de el. I-am indepartat firele de par ce ii acopereau ochii si restul fetei, fixandu-l cu privirea. Mi-am apropiat fata de a lui, sarutandu-i scurt buzele. Inca mai purta acel kimono rosu, lucrul asta m-a amuzat. Se pare ca nu am fost singurul in stare de meditatie zilele astea. L-am sarutat din nou pe gat, continuand pana la baza pieptului. Imi placea sa-l alint. Yuuki si-a incolatacit mainile in jurul gatului meu, zambindu-mi. Simteam cum imi clocoteste sangele in vene. Abia acum mi-am dat seama de ce ma simteam atat de ciudat in preajma lui. E ca un drog pentru mine, iar modul in care imi zambeste mereu chiar ma innebuneste. Nu mai rezistam prea mult… L-am sarutat din nou pe buze, timp in care i-am dat jos kimonoul. La randul lui se descotorosise de hainele mele. Cat il puteam iubi! El era micul meu idiot. I-am zambit, rasfatandu-l cu saruturi.
-Sasuke, te iubesc.
Mi-am impreunat degetele cu ale lui si am patruns in trupul sau. Un geamat usor s-a auzit in incapere. Acum eram doar noi doi si nimic altceva. Totul era atat de frumos. Abisul care m-a invaluit a fost luminat de el, de dragul meu Yuuki. Puteam fi indeajuns de puternici ca sa-i rezistam impreuna? Doar noi doi, in acelasi nesfarsit negricios. As ramana aici pentru totdeuna daca el ar fi alaturi de mine. Imi place sa ii patrud corpul, sa il simt sub mine, sa ii sarut corpul albicios, sa ii aud reactiile. Trupul firav ii trasarea la fiecare atingere a mea. Intradevar, chiar imi placea sa-l alint. L-am sarutat printre gemetele usoare care le scoatea din cand in cand.
-Si eu te iubesc.

[yaoi maniac]

Insfarsit next-ul. Prima data cand am vazut shounen m'a atras mult numele. Cand am vazut ca scria la disclaimer (nu mai stiu cum se scrie) ca e din naruto, am vrut sa ma las dar totusi... am citit toate aceste capitole. Si chiar mi'a placut cum naratezi. Punctul de vedere a lui Sasuke e... pot sa il numesc "amuzant" ? E dragut ca el crede ca yuuki e un idiot si il iubeste enorm. Ai o idee propie/originala ce se bazeaza pe sentimentele nutride dintre amandoi.

Am vazut doar doua greseli de tastatura in acest capitol:
-afcea, cred ca ai vrut sa spui facea.
-c , ca.

Cam atat cu "criticile".

Sper ca nu credeai ca nu iti citesc fic-ul doar pentru ca nu am dat comm de prin primul capitol.
Chiar ma atrage, cand citesc ma pierd prin acele randuri. Totul e frumos si plin de romantism.

Yuuki cred ca arata tare bine in acel kimono. In ce nu arata el bine?
Iar Sasuke... cred ca e prima data cand ma indragostesc de el in vrun fic. In acesta "capodopera" a ta mi'l imaginasem gen "un secret cu picioare" sau "omul din umbra" dar vad ca yuuki e cel care e asa. Cea ce ma surprins intrun mod bun, a fost ca nu ai stat o mie de ani sa descri o lupta de la cap la coada, ar fi fost tare plictisitor. Findca ai descris din perspectiva lui Sasuke mi'a placut, e bine ca nu ai descris din ambele parti. Mie nu mi'ar fi placut.

Sper sa nu credeti ca acum ma dau in spectacol sau asa ceva... doar mi'am spus parerea.

Sper sa continui... chiar daca dureaza mai mult ,noi (cel putin eu) asteptam. Chiar daca nu o sa mai dau comm sa sti ca iti citesc acesta minunatie de shounen-ai.

[Verrine]

Am venit cu nextul. Stiu ca am intarziat si imi pare rau, insa scoala ma ucide. However, desi capitolul e destul de varza... [ i know i know], sper sa va placa :-S. O da, thx for comm >:D<, sper sa iti placa incontinuare :-S

Capitolul 25:

-Suigetsuuu!
-De ce imi tot tipi in ureche femeie?! Crezi ca-s surd sau ce?!
-Idiotule, te intreb de jumatate de ora daca ai reusit sa te ocupi de gorilele alea!
Am oftat, inaintand. Atata zgomot pentru nimic. Din orice unghi ai privi, astia doi sunt niste idioti. Nu o sa scap de ei nici dupa moarte. Am oftat din nou. Momentan mergem spre Konoha. Acum ca avem toate pergamentele si Yuuki e din nou cu noi, pot sa-mi pun planul in aplicare. Va fi benefic atat pentru mine, cat si pentru restul de idioti. Satul in care am stat acele cateva zile nu este foarte indepartat de Konoha, deci nu o sa ne ia mai mult de jumatate de zi sa ajungem. Inca n-a venit nimeni din Akatsuki dupa Nekomata, asta nu poate sa insemne decat ca Pain a fost invins. Iditoul ala de Naruto, cine s-ar fi gandit ca o sa ajunga atat de obsedat. Oricum, gandurile imi erau la intamplarea de dimineata. Nu m-as fi asteptat la asa ceva din partea lui Yuuki.

-Nee… Sasuke?
-Hn?
-Chiar esti de acord cu asta?
Imi ridic privirea.
-Asta e o intrebare prosteasca, ii spun cu o privire serioasa.
Yuuki s-a indepartat de mine, lipindu-si trupul de perete. Nu imi puteam da seama ca avea sa-mi zica.
-Nu la asta m-am referit, continua acesta. Ma simt de parca as face ceva gresit.
Il priveam nedumerit, incercand sa neg orice afirmatie ce ar fi devastat totul. Era ceva imposibil, trebuia sa fie!
- Ma simt in plus. clanul Uchiha este unul dintre cele mai puternice, iar tu esti singurul supravietuitor. Cred ca ar fi mai bine sa faci ceva in legatura cu asta. In plus, sunt baiat, deci nu pot avea copii.
Daca as fi putut, cred ca as fi ras in acest moment. Yuuki este cea mai imprevizibila persoana pe care o cunosc. Dintre toate lucrurile pe care mi le putea zice, asta e cel mai ridicol. M-am apropiat de el, sarutandu-I fruntea.
-Sunt mult prea egoist ca sa fac asta. N-as renunta la tine pentru un lucru atat de neimportant.
-Sasuke! Este vorba de…
-Am facut un pact, nu-i asa?
Mi-am lipit fruntea de a lui, inca amuzat de situatie.
Mi-a zambit, inca nesigur.
-O sa te tii de el, nu-i asa? il intreb.
-Normal.

Intradevar, dintre toate motivele existente, asta cred ca a fost cel mai stupid pe care mi l-a putut zice. Nici macar pentru un moment nu m-am gandit la reinstaurarea clanului. E ca si cum as forta repetarea istoriei. Plus ca, nu sunt singurul supravietuitor.

***

Dupa o jumatate de zi, am ajuns in Konoha. Acea atmosfera de distrugere inca se putea simti in aer. Ruinile caselor se aflau de jur imprejurul acelui crater imens. Se pare ca o parte din planul meu deja a fost facut de Pain. Pacat, as fi vrut sa fiu aici cand s-a intamplat asta, sa savurez momentul distrugerii.
-Doamne, ce dezastru! exclama Yuuki in timp ce privi uimit spre sat.
-Nu mi-as fi imaginat ca fanaticul de Pain ar face asta.
Pentru Suigetsu tot cei care sunt mai puternici decat el sunt priviti drept fanatici sau obsedati de putere. Heh…
-Fabulos.
Karin parea cea mai incantata de situatie. Cateodata chiar mi se parea sadista.
Am oftat, timp in care le-am spus ca ne indreptam spre Hokage. Daca nu ma insel, cred ca era unul dintre cei trei sanini, Tsunade. Nu am intalnit-o pana acum, insa din informatiile pe care le-am putut culege se spune ca are un par blond, ochii caprui si un piept voluptos. Nu ne va fi prea greu sa o gasim.
-Vom merge mai intai inspre nord.
Acolo se aflau si sculpturilor celor cinci Hokage, in copilarie am auzit o discutie intre Itachi si un coechipier al sau, in care se mentiona ca acolo era locul in care se faceau consiliile dupa fiecare atac asupra Konohai.
Am mers asadar spre nord, incercand sa ne facem cat mai neobservati. Faptul ca suntem aici nu cred ca reprezenta totusi un pericol prea important pentru conducatorii satului, avand in vedere ca nu mai e nimic de distrus. Ca urmare, nu am mai ocolit pana aproape de extremitati, ci am mers drept.
Dupa cum m-am gandit, nimeni nu nea observat prezenta. Muntele in care erau sculptate fetele celora care au fost Hokage nu parea prea afectat, lucru ce confirma teoriile mele. Am inaintat impreuna cu cei trei, folosind una din intrarile principale –erau deobicei folosite pentru evacuare.
-E cam infricosator… a spus Yuuki in timp ce parcurgeam acel tunel ce ducea spre una dintre iesirile din sat sau, in cazul nostru, in locul unde se afla asazisa Tsunade-sama.
-Inca n-ai vazut nimic.
Konoha parea aparent un sat pacifist, cu locuitori devotati si muncitori- asta nu era decat un rezultat al ipocriziei. Voiam sa schimb asta.
Am ajuns in fata unei usi. Se auzeau voci dinauntru; chiar nu ma asteptam ca totul sa fie atat de rapid si direct. Prea grabit pentru gustul meu.
Am intrat pe usa, in fata noastra desfasurandu-se o adevarata conferinta. Cei mai batrani ai satului, echipele ANBU, tacticienii, sefii de clan, toti se aflau acolo, ascultand vorbele unei femei blonde, inalte, ce indeplinea acea descrierea dupa care ne ghidam. Din nou, totul mi s-a parut mult prea usor.
-Uchiha?
-El este Uchiha?
-A venit cu echipa lui?
-Ultimul supravietuitor la clanului?
Toti pareau uimiti de aparitia noastra, insa nu ii inconjura acea atmosfera de ingrijorare, ci mai degraba una degajata. Am oftat, nemultumit.
-Deci tu esti Sasuke Uchiha.
-Iar tu noul Hokage.
Ma privea cu ura. Destul de ciudat. Ma asteptat mai mult la o reactie defensiva.
-Ce vrei?
Intrebarea ei mi s-a parut mai mult un repros. Era un hokage ciudat, parerea mea.
-Am venit sa face o intelegere.
Toti ceilalti ninja au tresarit uimiti de afirmatia mea, luand o pozitie de atac. Tsunade le-a facut un semn rapid cu mana ca sa inceteze. Puteam recunoaste in ochii lor acea dorinta arzatoare de a ma omori. Cine s-ar fi gandit ca voi ajunge atat de faimos.
-Satul nu face intelegeri cu tradatori.
Am oftat.
-Atunci inseamna ca nu tii la satul asta.
Nu si-a schimbat privirea, incrucisandu-si mainile in jurul pieptului.
-Te ascult.
-Vom ramane in Konoha pentru ceva vreme. Vreau sa ne asigurati protectie impotriva celor din Akatsuki.
Yuuki statea foarte aproape de mine, l-am putut simti atunci cand a tresarit. Era asa un idiot, doar nu credea ca voi lasa treaba asta nerezolvata.
-De ce am face asta?
-Sa spunem doar ca satul nu va mai cunoaste niciodata un asemenea dezastru. Stii foarte bine de ce sunt in stare si mai ales de telul meu actual.
Tsunade m-a privit sceptica, nehotarata. Stiam ca planul meu va functiona. Toti cei care au fost hokage au tinu mult prea mult la Konoha- asta e marea lor problema.
-Daca esti atat de puternic incat sa distrugi un sat intreg, de ce nu scapi singur de Akatsuki?
-Din pacate am deja o intelegere cu unul din coechipierii mei.
Nu a aprut prea multumita de raspunsul primit, insa nu puteam sa-i spun mai multe.
-Daca vom accepta asta inseamna ca satul nostru va fi incontinuu atacat de cei din Akatsuki, deci rezultatul ar duce tot la un dezastru.
Mereu mi-au placut oamenii care se contrazic cu mine, incercand sa aduca argumente astfel incat sa ma doboare. Nu o sa reuseasca, totul este stabilit.
-Doi kyuubi sunt mai buni decat unul, nu-i asa?
Tsunade se ridicase brusc de pe scaun, privindu-ma uimita.
-Vrei sa spui ca…
-Exact.
A adoptat o expresie nemultumita. Se pare ca nu avea de ales, trebuia sa o faca. Doar isi iubea satul, nu? Patetic.
-Bine atunci.
Un zabet mic mi-a aparut in coltul gurii – si asta in ciuda dezaprobarilor venite din partea celorlalti ninja.
-Banuiesc ca trebuie sa ajutam si noi la reinstaurare, nu?
-Ceee, sa muncim pentru Konoha? se auzi vocea nemultumita a lui Suigetsu.
-Nici vorba! incuviinta Karin.
Am oftat, incercand sa par calm. Le-am spus doar sa nu vorbeasca. Ma bucur totusi ca Yuuki este ascultator si nu spune nimic. Desi, trebuie sa recunosc, si asta e destul de ciudat.
-O sa faceti ce spun eu.
Le-am aruncat o privire rece ce i-a amutit. Am primit un raspuns afirmativ din partea lor.
-Bine atunci, ne atrase Tsunade atentia, pentru moment astia sunt termenii, o sa ne intalnim altadata ca sa vorbim in detaliu.

[Verrine]

Am revenit cu nextul ^:)^.

Capitolul 26:

Stateam in pat privind pe fereastra, avand oarba speranta ca voi adormi. Heh, pana la urma ne-am stabilit undeva in est, in una dintre puntinele zone reconstruite. Nu e cine stie ce, insa era mult mai bine decat sa dormim in aer liber.
I-am aruncat o privire lui Yuuki. Baiatul asta chiar putea sa doarma oriunde, aproape il invidiam. M-am dat jos din pat. Hmp, avea dreptate pana la urma, chiar nu am rezistat sa dorm intr-un pat separat de al lui. Nu m-as fi gandit niciodata ca voi ajunge aici. Nu sunt trist si nu regret, insa nici nu pot spune ca radiez de fericire. Situatia in care ma aflu a venit si cu beneficii insa si cu multe dezavantaje. Yuuki imi tot spune ca m-am schimbat. Ma intreb daca are legatura cu relatia noastra.
Heh, inainte de a ma aseza langa Yuki…
-Puteti va rog, sa plecati dracu de aici?! spun in timp ce deschid fereastra, vocea mea risipindu-se in zare.
Daca m-ar fi vazut Yuuki in momentul asta, chiar m-ar fi crezut screlozat. Incep sa vorbesc singur deci.
-Bine atunci, daca asa sta treaba… Banuiesc ca nu am de ales decat sa va omor, spun in timp ce oftez si ies pe fereastra.
-Se pare ca nu suntem suficienti de buni pentru Uchiha.
In fata mea au aparut trei ninja, doua fete si un baiat. Una dintre ele avea un par lung si blond, ochii de un caprui sters, asemanatori cu cei a lui Yuuki. Cealalta cu o fata acoperita de o masca ANBU, iesind la iveala doar parul stacojiu, era intr-o pozitie de contraatac. Imi plac fetele periculoase. Baiatul ei bine, sa spunem doar ca l-am mai intalnit intr-o lupta anterioara. Numele lui… parca Sai era.
Tsunade ma dezamagesti, ai trimis niste fete dupa mine. Chiar crede ca sunt atat de slab?! Oricum, sa-i fac sa dispara pentru moment.
-Preferati sa plecati de buna voie sau e nevoie de lupta?
-Imi pare rau, insa avem ordine stricte de la liderul grupului Root.
M-am uitat mirat la blondina. Nu ma asteptam la asta. Am zambit in sinea mea.
-Cu cine sa incep?
Fetele s-au pus in pozitie de atac, pregatind un jutsu. Ce chef de lupta aveam! Sper doar sa nu-l trezesc pe Yuuki.
-Asteptati! Am primit ordine doar sa-l supraveghem, nu uitati ce ne-a zis Danzou-sama.
-Heh, si sa pierdem toata distractia? Vreau sa vad de ce e asa “un pericol”. Hmm… sau poate baiatul din-nauntru este ceea ce cautam?
-Mai bine ati pleca, spun in timp ce privesc cum masca roscatei se izbeste de pamant, rupta in doua. Nu ma subestima.
Fata a privit uimita la mine, nici nu a observant cand am aruncat kunaiul. Hi, hi, avea o privire asa speriata. Oricum, fata ei era interesanta… O cicatrice se intindea dea lungul ochiului drept pana aproape de gat.
-Retragerea!
E bine totusi ca Sai imi reconsidera puterile. Oricum, sa ma intorc inapoi in camera sau in curand o sa am parte de o cearta cu Yuuki. Am intrat pe fereastra, indreptandu-ma spre patul lui. M-am asezat langa el, lipindu-mi corpul de al sau. Am oftat; i-am atins cateva suvite de par, sarutandu-l usor pe buze. Ce nu faceam eu pentru el? Mi-am amintit de o intamplare precedenta:

-Nee, Sasuke, unde vom sta? am auzit vocea smiorcaita a lui Yuuki in timp ce inaintam spre estul satului.
-Din cate am inteles de la Tsunade vom sta undeva in est, acolo au fost reconstruite o parte din cladiri.
Mi-a zambit. Se pare ca nu avea nimic de obiectat.
-Hmm… unde sunt Suigetsu si Karin? Nu i-am mai vazut de cand am negociat cu Hokage-sama.
-I-am trimis dupa niste pergamente.
Voiam sa scap de idotii aia doi. Daca mai stateam mult cu ei cred ca cedam psihic. Plus ca, trebuie sa recunosc, nu ar strica niste timp liber doar intre mine si Yuuki.
Ganduri perverse imi strafulgerara mintea. M-am lovit usor cu palma peste fata. Nu pot crede ca am ajuns sa ma gandesc la asa ceva; Yuuki o sa ma omori. Daca nu ajung eu sa-l violez pe baiatul asta…
- Sasuke, fata aceea nu e cumva…?
M-am uitat nedumerit in locul indicat de Yuuki. Privirea mirata analiza silueta feminina ce statea cam la zece metri in fata noastra. Intradevar, era Sakura. Am oftat. Dintre toate persoanele pe care le puteam intalni, ea era cea mai proasta alegere.
-Nee, Sasuke, haide sa o salutam. Cum spuneai ca o cheama? Sakura parca.
-Mai bine nu, ingandui eu.
Privirea milioasa a lui Yuuki ma tintuia ca niste sageti.
-Te rooog.
Nu ma lasa inima sa-l refuz si a doua oara. Of, domane, cu ce ti-am gresit? Am oftat din nou, inaintand. Nu intelegeam de ce tinea mortis sa o cunoasca. Ar trebui sa fie… rivali, nu?
Sakura bandaja un ninja din cate ne-am dat seama. Se pare ca ea, precum Yuuki de altfel, detinea tehnica aceea de vindecare. Yuuki a parut placut surprins de situatie.
-Tu esti Sakura, nu-i asa?
Fata s-a intors, ochii ei verzi luand contact cu cei a lui Yuuki.
-Da, raspunse aceasta zambind. Sasuke, am auzit ca te-ai intors impreuna cu echipa ta, ma bucur sa te revad.
Ei bine nu asta era reactia la care ma asteptam, insa e bine ca s-a maturizat. Nu stiu ce m-as fi facut daca Yuuki ar fi facut o atractie pentru vechea ei personalitate.
-Tu trebuie sa fi…? spuse aceasta vazand ca nu primeste nici un raspuns din partea noastra.
-Yuuki, imi pare bine de cunostinta.
-Da…
Hi, hi, Sakura nu era la fel de incantata de prezenta lui Yuuki, expresia ei de unde radia fericirea era cam falsa. Pana la urma, tot rivali raman.
-Sasuke, ar trebui sa-l vezi pe Naruto. Daca ai sti cat s-a maturizat…
Asa ceva era imposibil. Idiotul ala nu s-ar maturiza nici daca viata lui ar depinde de asta.
-Sakura! Am mai gasit unul! s-a auzit o voce cam la o suta de metri de noi.
-Bine, baieti, se pare ca ma cheama datoria. Poate daca avem timp o sa reluam lupta de data trecuta. Nu ma las atat de usor invinsa.
A zambit din nou, plecand. O lupta intre mine si Sakura, asta va fi interesant.
-Mda. Haide, ii spun lui Yuuki care privea visitor la corpul Sakurei ce se pierdea din ce in ce mai mult in zare.

-Sasuke…
Vocea lui Yuuki m-a facut sa tresar. M-am uitat uimit la el.
-Cine este Naruto?
Am zambit in sinea mea. Cel mai mult imi placea de Yuuki cand era gelos. Ma tintuia cu o privire furioasa, sub care isi avea loc acea fire copilaroasa. Parea dezamagit si buimac; cat puteam sa-l iubesc!
-Cand stateam in Konoha, incep pe un ton soptit, Sakura impreuna cu Naruto erau coechipierii mei. De ce intrebi?
Imi placea sa-l tachinez, reactiile lui parca ma stimulau.
-Nu stiu, pur si simplu… atunci cand Sakura a vorbit despre intalnirea voastra avea o sclipire ciudata in ochi.
Am oftat, timp in care l-am imbratisat, apropriindu-mi fata de a lui suficient de mult incat sa-i pot simti respiratia calda.
-Naruto era un idiot pe atunci si nu cred ca s-a schimbat prea mult. Nu ne intelegeam mai deloc si mi se parea cea mai enervanta fiinta de pe planeta –am facut o pauza inainte de a continua. Chiar si asa, eram prieteni, insa el era prea idiot ca sa realizeze asta.
Yuuki a zambit calm, semn ca i s-a mai diminuat ingrijorarea. I-am dat la o parte suvitele ce-i acopereau fata, sarutandu-l scurt.
-Randul meu acum, ii zic in timp ce-l privesc iscoditor.
Ma privi uimit.
-Cine este “sensei”?
Mi-am adus aminte cu ocazia asta de o intamplare anterioara. Nu am vrut sa-l intreb atunci despre asta, insa acum pare a fi momentul perfect.
-“Sensei”? repeat acesta. Tatal meu.
Cred ca as fi putut intra in soc in momentul in care i-am auzit raspunsul. De unde pana unde a ajuns persoana care l-a persecutat pe Yuuki sa fie tatal lui?!
-Sasuke, esti bine? Pari cam palid…
-Da… , ii raspund cu jumatate de gura.
-Probabil n-am avut ocazia sa-ti spun insa din cauza faptului ca tata era cel care m-a invatat ninjutsu, m-am obisnuit sa-l chem sensei.
Modul in care imi explica… vocea degajata si calma… baiatul asta chiar nu-i normal. Mi-am scuturat usor capul, incercand sa revin cu picioarele pe pamant.
M-am uitat lung la el, ciufulindu-i parul si zambind.
-Sa ne culcam mai bine.

[Verrine]

za next is here. Stiu ca e mic >.<, insa nu am foarte mult timp, plus ca nu stiu daca mai sunt persoane care inca mai citesc ficul :-S.

Capitolul 27:

-Nee, Sasuke…
-Hn?
-Sunt fericit.
Il priveam uimit, indepartandu-ma usor de el. Yuuki s-a lipit insa de mine, lasandu-si capul de pieptul meu si incolotacindu-si mainile in jurul corpului.
-N-ai rezistat. Chiar nu ai rezistat sa dormi fara mine.
M-am lasat in jos, astfel incat sa ajung la acelasi nivel cu el, incovoindu-mi buzele intr-un zambet sincer:
-Nu te bucura inca.
-Ba chiar o fac. Plus ca nu mai am acel sentiment ca suntem incontinuu urmariti.
Se pare ca nu am fost singurul care si-a dat seama de chestia asta. M-am bucurat in sinea mea, timp in care l-am si sarutat. De fiecare data cand faceam asta mi se parea atat de ciudat. Ceva se nastea inauntrul meu care ma determina sa fac mereu un pas inainte, sa avansez. Partea proasta e ca nu puteam niciodata sa ajung mai departe, mai ales cand vedeam figura inocenta a lui Yuuki. Cine s-ar fi gandit ca o sa ajung sa iubesc o asa pacoste. Am zambit din nou in sinea mea.
-Yuuki, vreau sa faci ceva.
-In numele echipei… sau al tau?
Avea o privire care emana curiozitate, insa si o cantitate semnificativa de perversiune. Iata unul dintre motivele pentru care il iubesc.
-Ambele. O sa mergem azi la Tsunade si o sa-i spunem ca vrem sa ajutam la restauratia satului. Vreau ca tu sa mergi undeva in spitale si sa iti folosesti tehnicare de vindecare.
-Tu ce o sa faci?
-Probabil o sa ajut la reconstruirea cladirilor, spun cu lipsa de dezinteres fata de idee.
-Eee? De ce nu pot lucra cu tine?
Avea o privire copilaroasa, in spatele careia cred eu ca se ascundea atat dezamagirea, cat si o urma de tristete.
-Nu vreau sa ti se mai intample altceva, e cel mai sigur asa, zic in timp ce imi las privirea in jos.
S-a inrosit tot la fata, privindu-ma uluit. Nici eu nu m-am asteptat sa spun asa o chestie. Heh, pana la urma, Itachi a avut dreptate, pentru siguranta celor la care tii, trebuie mereu sa te schimbi ca persoana si sa faci lucruri fara sens. Am ras in sinea mea.
-E cel mai frumos lucru care l-am auzit vreodata, a spus acesta extaziat. Inca un lucru pentru care sa fiu fericit.
Se uita intr-un asa mod la mine, cred ca mai avea putin si plangea.
-Daca stiam ca reactionezi asa nu iti mai spuneam nimic.
-Nu, nu, nu, nu!
Am oftat. Yuuki intradevar era o persoana unica, asta pot admite cu mana pe inima.
-Acum ca am stabilit cam totul, cred ca ar fi bine sa ne pregatim.

Iata-ne deci, in fata biroului lui Tsunade. O sa trec peste lucrurile care a trebuit sa le fac ca sa ajung aici. Este pentru prima data cand realizez ca Yuuki este un dezastru, un adevarat dezastru. Sa spunem doar ca nu este prea priceput la ”procesul de imbracare”. Nu stiu ce a facut in timpul in care stateam inca la ascunzatoare, cum de a reusit sa se imbrace, insa acum… chiar nu stiu ce sa cred. Parea ca un copil mic, care nu stia care-i fata si care-i spatele.
Privind din alt punct de vedere situatia, m-a amuzat grozav ceea ce s-a intamplat.
Am batut asadar in usa masiva din lemn. S-au schimbat mult lucrurile de cand am trecut ultima data pe aici.
-Intra, s-a auzit o voce stridenta.
Am deschis usa, intrand in incapere. In fata noastra se afla Tsunade, stand la un birou parca ingropat in teancuri de hartii; era o femeie de statura inalta, cu parul de un blond intens si niste ochi caramizii care din cate mi-am dat seama din intalnirile precedente, erau mai mereu inconjurati de un skepticism grozav.
Cu ocazia asta, mi-am si adus aminte de Suigetsu si Karin, ma intrebam daca au reusit sa colecteze acele pergamente.
-Sasuke! se auzi vocea uimita a femeii din fata noastra.
-Am hotarat impreuna cu restul echipei ca vom ajuta la reconstruirea satului.
Privirea lui Tsuande se schimba de la uimit, din nou, la una sceptica. Inainte sa dau “lovitura de gratie” aveam nevoie de toate incredere pe care o puteam colecta. Dupa cum spunea si Yuuki, fara incredere nu poti distruge nimic.
-Si ce propuneri aveti?
-Eu voi ajuta la reconstruirea cladirilor, iar Yuuki detine tehnica de vindecare.
Tsunade isi schimba privirea cand la mine, cand la Yuuki. Intr-un fel, aveam impresia ca acest Hokage nu era ca ceilalti, insa nu stiam exact motivul. Poate aparenta indiferenta cu care trata totul era de vina…
-La ce stadiu esti? intreba blondina, tintuindu-l pe Yuuki cu o privirea iscoditoare.
-Hmm… Nu stiu exact, insa ma descurc destul de bine. Daca nu as fi fost eu, Sasuke era mort pana acum.
L-am lovit peste cap. Ce mod de descriere a puterilor a putut si el sa gaseasca! si inca ce exemplu a dat! Cred ca eu am fost cel fara de care el nu ar mai fi trait acum.
S-a auzit un oftat lung in incapere.
-Banuiesc ca nu am de ales. Sasuke mergi in vest, acolo este zona cea mai agravata, iar Yuuki poti sa ramai in est, o vei ajuta pe Sakura.
Nu parea multumita de situatie, insa avand in vedere ca satul era de tot pe duca… Asta poate sa explice decizia rapida pe care a luat-o.
Se pare insa ca pana la urma, tot ne-a separate. Avand in vedere ca nu pot sa dau timpul inapoi, tot ce pot face este sa sper ca lui Yuuki nu o sa i se intample nimic.
Era asa de ciudat cand ma gandeam la grija… altuia.
Am salutat politicos si am iesit din cladire. Yuuki mergea cu capul usor lasat, avand o privire trista. Nu era singurul caruia nui convenea situatia, insa avand in vedere ca nu prea putem face nimic in legatura cu asta…
-Bine atunci, am plecat, am spus, oprindu-ma din mers. Ne vedem deseara.
S-a intors cu fata la mine; avea o expresie de om nemultumit.
-Chiar nu se poate…?
Am oftat.
-Daca vrei sa mearga totul bine, ar trebui sa incetezi sa te mai plangi atat de mult.
-Stiu asta! Totusi…
Din nou, am oftat. Dupa cum am mai spus, este o adevarata pacoste. Cum as putea eu sa distrug ceva cand Yuuki se ataseaza atat de mult de fiecare lucru in parte? Baiatul asta o sa ma distruga psihic.
M-am apropiat brusc de el, aplecandu-ma astfel incat fetele noastre sa fie la acelasi nivel:
-Ai grija, ii soptesc, dupa care dispar intr-un nor de fum.

[Cookiesor]

nu te opri!!!! imi place foarte mult ficul tau
to be honest am inceput sa-l citesc de ceva vreme insa ca de obicei am fost foarte lenesa la lasat commuri plsu ca nu prea sunt online pe zup
ce pot spune? este perfectiunea intruchipata sincer nu credeam ca de la un om plin de ura sasuke poate ajunge o persoana atat de buna!!!
ce n-as da sa-l vad asa si in anime so abia astept nextul! spor la lucru

[Verrine]

Next ^:)^

Capitolul 26: Noi amenintari.

Totul e ciudat, absolut tot ce are legatura cu Ryuuzaki. Nu mai stiu cum sa-i interpretez actiunile. Acum doua seri l-am gasit la ora trei dimineata la leptop, insa nu era vorba despre caz sau ceva… nu, el se juca Tetris. Bineinteles ca i-am confiscate bateria si m-am certat cu el pe chestia asta, insa partea buna este ca s-a culcat. Cand imi aduc aminte cum ma privea… se uita la mine de parca ar fi fost gata sa ma omoare, insa trebuia sa inteleaga ca e spre binele lui. I-am dat totusi a doua zi bateria -nu voiam sa apar in fata lui ca o muiere ce ii interzice sa se joace la calculator-, dar totul a fost cu conditia sa doarma in timpul noptii. Am crezut ca a inteles aspectul, pe dracu. Aseara m-am trezit intamplator pentru a merge la baie si m-am uitat la Ryuuzaki sa vad daca doarme. Totul era bine. Cand m-am intors insa, brunetul umbla frumos pe leptop, din nou la Tetris. Ma rog, avand in vedere ca i-ar ne-am certat, e destul de nervos, nu mi-a vorbit deloc zilele astea.
Si iata-ma deci, stand acum in pat, in incercarea oarba de a adormi. Ma foiam de cateva ore, gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat si mai ales la ceea ce ar trebui sa fac.
-Nu poti dormi?
Vocea lui Ryuuzaki mi-a atras atentia. M-am ridicat uimit in sezuta, inca cu perna in brate, privind nedumerit spre patul brunetului. Nu ma gandeam ca o sa vorbeasca atat de curand cu mine.
-Da… murmur eu.
S-a ridicat si el, indreptandu-si privirea catre mine. Linistea apasatoare s-a lasat peste noi doi. Nu prea stiam ce sa-i spun avand in vedere intamplarile precedente si certurile cu el depsre statul la calculator.
-Uhm… banuiesc ca nici tie nu ti-e somn, avand in vedere ca nu mai unde sa-ti pierzi noptile.
A sunat mai mult ca un repros, insa nu asta a fost intentia mea. Eu voiam doar sa fac conversatie.
-Nu inteleg, incuviinta el.
Ma uitam la fel de uimit la el, era pentru prima data cand Ryuuzaki a spus asta pe un ton atat de serios.
-Nu m-am luat niciodata de ceea ce faci, tu de ce faci contrariul?
Probabil intrebarea asta trebuia sa-mi crape inima in doua, insa tonul pe care a pus-o m-a facut sa rad.
-Nu cred ca Tetrisul intra in munca ta ca detectiv, vorbesc, inca amuzat.
-Nu conteaza… Ai uitat cine este seful?
Tonul, privirea si cuvintele m-au uimit. Pentru un moment mi-as fi dorit sa schimb tot ce s-a intamplat. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Ryuuzaki ca isi apara pozitia superioara care o are fata de mine. Oricum, asta nu schimba cu nimic motivul pentru care am facut asta. Mi-am schimbat privirea calma si zambitoarea, intr-una furioasa.
-Uite ce e, nu-mi pasa ca esti seful meu sau daca ma vei concedia. Insa eu sunt una dintre acele persoane care nu poate privi cum oamenii se autodistrug.
Nu a spus nimic.
-Noapte buna atunci.

***

Cred ca azi s-au facut trei saptamani de cand suntem in Dakota de Nord. Hoeven este mort, iar Sarah, din cate am inteles de la Ryuuzaki, a inceput sa se simta mai bine. Am mers la inmormantare si toate cele , insa nu mi-am schimbat parerea despre ea. Nu stiu ce credea Ryuuzaki, insa eu tot falsa o vedeam. Dupa cum am mai spus, prea perfecta.
Oricum, cel mai ciudat lucru din toata aceasta calatorie l-am aflat abia azi dimineata. Sarah a inceput sa primeasca scrisori de… hm… nu puteai spune daca sunt de protectie sau de amenintare. Sunau ceva in genul:

Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul.

Nu avea prea multa logica, insa cand Ryuuzaki le-a citit, parca i s-ar fi aprins un beculet in minte.
-Nee, Ryuuzaki, cred ca ar trebui sa plec acasa, ii spun in timp ce sprijin capul de masa din bucatarie.
Si-a intors privirea mirata catre mine.
-Pana acum nu am facut decat sa te incurc. Cred ca ti-ar fi mai usor daca as pleca.
-De fapt, m-ai ajutat. Daca nu ai fi fost prin preajma nu as fi reusit sa-mi dau seama cine este criminalul.
Propozitiile lipsite de acel narcisism specific brunetului ma uimira. Plus ca, Ryuuzaki tocmai imi marturisea ca stie cine este criminalul. Sunt eu prea orb sau este cel prea inteligent? Cine stie…
-Cum asa?
-Plus ca n-ar fi avut cine sa-mi gateasca, continua acesta fara sa-mi ia in considerare intrebarea.
Am oftat.
-Chiar si asa, cum ti-ai dat seama cine este criminalul?
-Sa spunem doar ca imi place foarte mult parul tau.

Cred ca mai am vreo 2-3 capitole si termin ficul:-?.

Wrong chapter @-)... Sorry

The good one:

Capitolul 28:

-Deci ati facut rost de ele? ii intreb pe ce doi.
-Da, a spus a timp ce mi-a aruncat doua pergamente. Teoretic vorbind nu trebuia sa dureze asa de mult, sa spunem doar ca vechii lor posesori nu era atat de slabi pe cat pareau.
Pana la urma, am asteptat o saptamana sa primesc acele pergamente; mi-a cam intarziat planul, insa important e ca le am.
-Oricum, nu cred ca te-a deranjat prea mult absenta noastra, zise Suigetsu, aparent dezamagit de situatie.
A primit o lovitura puternica de la Karin:
-Suigetsu, nu fi idiot!
-Idiot?! Care-i aia care ma loveste fara motiv?
Avand in vedere ca situatia actuala nu putea sa degenereze decat intr-un scandal ce mi-ar da dureri de cap, am aruncat un kunai ce trecut printre cei doi, taindu-le calea. S-au oprit din vorbit- nu pareau surprinsi. La cat de des se intampla asta, nici nu ma mira.
Dupa cateva momente de tacere:
-Tot vorbind de asta, unde-i piticania?
-La spital, o ajuta pe Sakura, am raspuns pe un ton sec.
-Sakura?! izbucnira amandoi. Vrei sa spui de aia care ne-a atacat in drum spre insula Jiro? intreba Karin, inca bulversata.
Am dat din cap in semn ca da, inca cu lipsa de interes fata de discutie.
-Adica l-ai tirmis pe Yuuki in mainile inamicului? Nu inteleg, aproba Suigetsu.
-Atata timp cat stam aici, inamicii ne vor fi prieteni. Va trebui sa ne comportam ca atare.
-Inteleg, acum totul are sens, zise Karin, ramand inca pe ganduri.
Pe de alta parte, Suigetsu inca ma privea nedumerit. Am oftat.
-Karin, Suigetsu mergeti in partea de nord, din cate mi-a zis Tsunade, cred ca acolo o sa fie nevoie de voi.
-Tu ce o sa faci? intreba roscata.
Un zambet mic mi-a aparut in coltul gurii.
-O sa-mi vizitez piticania.

Ne-am imprastiat deci. Suigetsu si Karin au mers inspre nord, dupa cum le-am spus, iar eu am plecat catre Yuuki.
Aveam un sentiment ciudat si prost in acelasi timp, inca de cand Yuuki a plecat. Trebuia sa verific si sper eu, sa ma conving ca nu s-a intamplat nimic cu el. Ar fi ciudat ca dintr-o data, dupa toate lucrurile petrecute intre noi, sa aflu ca este mort. Nu imi pot imagina ce as gandi in acele momente sau cum as reactiona. Cu siguranta, nu cred ca va fi ceva prea placut.
Mergeam deci spre estul satului. Nu cred ca au trecut mai mult de zece minute pana sa aud un zgomot puternic, asemanator cu cel care se produce in urma unei prabusiri de cladiri, plus fumul care se raspandea in aer. Dupa cum am spus, nimic bun nu avea sa se intample. Am oftat, indreptandu-ma intracolo. Cand am ajuns cam la trei sute de metri, mi-am activat sharinganul pentru a putea distinge siluetele neclare.
Un fior mi-a traversat corpul cand am realizat ce se intampla. Am putut recunoaste acele cantitati uriase de chackra. Yuuki statea in fata lui Sakura, iar la douazeci de metri de cei doi corpul lui Naruto absorbea chackra, devenind din ce in ce mai puternic. In linie dreapta cu Yuuki, la doar cativa metri, se afla Sikamaru, pregatind un jutsu pe care nu il mai vazusem pana acum.
Tipatul lui Yuuki se auzi ca un ecou infernal in mintea mea. Am tresarit. Naruto se indrepta dintr-o parte spre Yuuki, iar Sakura din cealalta. Am scos doua kunai-uri, indreptandu-ma spre cei patru. M-am pus in diagonal lui Yuuki, iar cand cei doi au fost indeajuns de aproape, kunaiurile le-au patrus abdomenul, in jurul meu si a lui Yuuki formandu-se o balta de sange. Nu au fost totusi lovituri ce i-ar fi omorat.
-Sasuke… ingana Yuuki, insa mai mult inconstient.
-Yuuki, zic in timp ce-i prind trupul lesinat.
Nu intelegeam ce se intampla aici, iar asta ma fustra ca dracu. Fumul se risipi. Sakura si-a dus mana la abdomen, mirata de sangele ce se scurgea chiar din trupul ei, Naruto ma privea stupefiat, iar Shikamaru avea o expresie infiorata, ce nu am putut-o recunoaste.
L-am privit din nou pe Yuuki, cu o urma usoara de ingrijorare. Nu am spus nimic, disparand impreuna cu el intr-un nor de fum.

***

-Yuuki…
Ii tot repet numele, uitandu-ma la el si avand speranta ca se va trezi. Ce situatie de cacat. Yuuki a lesinat, Naruto stie ca m-am intors – lucru ce voiam sa tin secret-, Sakura si-a pierdut increderea in mine, iar Shikamaru cred ca stie ceva din trecutul lui Yuuki.
Am oftat adanc, vrand sa rostesc inca o data numele lui, insa acesta a inceput sa-si deschida ochii. M-am ridicat brusc in picioare.
-Sasuke… murmura acesta.
Mi-am apropiat fata de a lui, suvitele brunete atingandu-i chipul anemic.
-Esti bine?
Amintindu-si de ceea ce s-a intamplat, tresari, ridicandu-se brusc si izbucnind in lacrimi. Am inghitit in sec.
-Sasuke, imi pare rau. Nu am vrut. E numai vina mea.
M-am uitat uimit la el.
-Hei, calmeaza-te, ii zic in timp ce imi pun mainile pe umerii sai. Respira adanc si zi-mi ce s-a intamplat.
Observandu-ma, inspira adanc, isi sterse lacrimile si inceput sa vorbeasca:
-Bandajam un ninja si am vazut cum o bucata din ruina unei cladiri era sa se prabuseasca in locul in care se afla Sakura. Am impins-o si niciunul dintre noi nu a patit nimic.
Suspina.
-Dar atunci a tracut pe acolo blondul acela si a crezut ca vreau sa o atac. L-a pus pe celalalt ninja sa ma imobilizeze. A fost groaznic. Blondul a vrut sa ma atace, iar Sakura i-a spus sa se opreasca. Plus ca celalalt a folosit un fel de ninjutsu si mi-a rascolit prin amintiri si acum sigur stie de noi doi si Nekomata.
Vorbea atat de repede incat abia il intelegeam. Era pentru prma data cand il vedeam asa.
-Sasuke, imi pare rau.
-Nu iti mai cere scuze.
-Dar esti nervos!
-Idiotule! Normal ca sunt nervos. Ce dracu as fi facut daca erai mort?! Spune-mi! Ce puteam face?!
M-am rastit la el. Acum chiar eram nervos. Auzi ce prostii face, o salveaza pe Sakura! Un om mai idiot ca el n-am intalnit.
A izbucnit din nou in plans.
-Acum de ce mai plangi?
In momentul acela as fi vrut sa-mi inghit cuvintele.
-De fericire, imi raspunse.
M-am uitat nedumerit la el.
-Nu pot crede ca primul lucru la cate te-ai gandit a fost faptul ca eram sa mor si nu ca acel ninja stie de Nekomata.

[Verrine]

Next. Scuzati ca este atat de varza, insa chiar sunt o muratura. Am un fic care trebuie sal termin si dau tot ce pot ca sa iasa bine si nu prea am avut timp sa scriu si aici. Nu putema insa sa las si saptamana asta ficu fara capitol. Sper totusi sa va placa :-S

Capitolul 29:

-Nu pot crede ca primul lucru la care te-ai gandit a fost faptul ca eu eram sa mor si nu ca acel ninja stie de Nekomata.
M-am uitat uimit la el. Nici mie nu imi venea sa cred. La dracu’. Am intors capul. Ce stupid. In loc sa ma gandesc ca misiunea se duce dracului, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost siguranta piticaniei.
Incep sa ajung la concluzia ca ceea ce mi-a zis Orochimaru odata era adevarat:
“ Cand cazi, nu te mai ridici. “
O gandire atat de pesimista si totusi asa de adevarata. Am zambit in sinea mea. Am fost oare idiot ca m-am implicat intr-o relatie cu Yuuki? Nici eu nu pot spune.
-Sasuke, nu face fata asta, ma faci sa ma simt vinovat.
Mi-am intors privirea. Expresia care o avea imi dadea senzatie de seriozitate; ma intrebam totusi daca era adevarata.
-Nu vreau sa regreti tot ce s-a intamplat intre noi, nici macar un moment.
Il priveam nehotarat.
-De ce nu?
A ras usor.
-Pentru ca as muri daca as afla ca este adevarat.
Am zambit. Intr-un moment ca asta numai Yuuki putea spune asta.
S-a asezat peste mine, cu picioarele de o parte si de alta a mea, incolotacindu-si bratele in jurul gatului meu.
-Deci nici acum nu am de ales nu? intreb retoric.
-Asa se pare, raspunse, timp in care ma saruta.
Zambeam in sinea mea. Pentru un moment chiar eram sa cad, sa ma duc dracului si sa pierd totul. Stupid din partea mea.
-Se pare ca avem treaba in seara asta.
Imi zambi, si cu o privire perversa accentua sarutul, plimpandu-si mana prin parul meu. Si-a strecurat limba printre buzele mele, ajungand sa se plimbe jucas prin gura mea.
L-am oprit.
-Nu la genul asta de treaba ma refeream.
-Nu vrei sa o facem?
Privirea lui inocenta, tonul copilaros si intrebarea pe care mi-a pus-o nu se potriveau deloc.
-Nu crezi ca mai intai trebuie sa rezolvam prostia care ai facut-o?
A lasat capul in jos, incercand sa evite orice contact visual.
-Asa credeam si eu, ii spun in timp ce-l dau jos de pe mine.
Ma privea cu dezamagire, cerandu-si iertare din priviri. Of, ce o sa ma fac eu cu pacostea asta? Am oftat.
-Pentru inceput, sa-i facem o vizita celui care ti-a umblat prin creier.
Nu a spus nimic.
Prea bine, am iesit deci din cladirea unde stateam, indreptandu-ne spre sud. Shikamaru a fost singurul de acord sa stea acolo pe parcursul reconstruirii satului. Sudul era mai ocolit din simplul fapt ca spre diferenta de celalte locuri, zidurile ce imprejmuiau satul au fost distruse, iar padurea din exterior s-a extins. Se presupune ca inca mai sunt inamici acolo. O prostie, Shikamaru probabil a avut aceasi parere si pentru a putea beneficia de linsite si confort s-a mutat acolo. Ma rog, am Sharinganul asa ca nu-mi fac prea multe probleme privind gasirea lui.
Acea ora in care ne-a indreptat spre sud a fost destul de tacuta –ciudat, nu mi s-a intamplat pana acum sa-l vad pe Yuuki atat de tacut. Am incercat insa sa ignor asta, probabil era datorita discutiei de mai devreme.
Era bizar sa mergi pe strada ce mi-o amintesc ca un loc mereu animat si sa vezi cadavre peste tot si sange uscat pe peretii cladirilor darmate. Imi aducea aminte de ziua in care Itachi a distrus clanul. Ah, cat de stupid, banuiesc ca acum fiecare satean impartaseste aceasi experienta cu mine. Chiar ca piere toata distractia cand stii asta.
Am oftat indreptandu-mi privirea spre singura cladire intacta. Se pare ca e la fel de comod si lenes ca ultima data cand l-am intalnit. Nu cred totusi ca se va schimba vreodata.
-Am ajuns.
Nu a fost nevoie sa-l mai cautam sau ceva, Shikamaru se afla deja in fata portii, asteptandu-ne.
-Am avut dreptate deci, ati venit.
Niciunul dintre noi nu a spus nimic.
-Banuiesc ca vreti sa stiti ce am aflat cat timp eram in capul lui, relua acesta, indreptandu-si privirea spre Yuuki.
-Nu ma intereseaza ce stii sau ce parere ai.
Ma privi mirat, un lucru extrem de rar la el.
-Atata timp cat nimeni nu va afla despre asta…
M-am oprit, vazand ca nu are rost sa continui. Stia prea bine ce s-ar intampla. Nu aveam de gand sa permit nimanui sa intervina in planul meu, nici macar daca asta inseamna sa incalc promisunile cu Yuuki.
-Calmeaza-te, a zis, oftand. Crezi ca sunt atat de idiot incat sa incep o lupta cu un pion a lui Orochimaru?
Nu am spus nimic.
-In plus, cine ar vrea sa afle de aventurile tale amoroase cu un alt barbat?
Yuuki se uita mirat la el. Si eu aveam acelasi sentiment. Se parea ca Shikamaru nu avea habar de Nekomata. Am zambit satisfacut.
-Asa ma gandeam si eu, Shikamaru.