My life is a huge disaster [yaoi]

[Acsi]

Ninno iti multumesc tare mult.Criticile tale ma ajuta si iti multumesc foarte mult pentru ele. NU vreau sa crezi ca de asta nu am incredere in mine.Sunt constienta de ceea ce pot si ceea ce nu. De exemplu, ma descurc mai bine la descriere decat la dialog si actiune. Eu scriu un pic mai dark, nu prea am haz:))...
De asta o iubesc atat de Raluca.. ma completeaza.
Am primit acum cateva zile un sfat, si tin forte mult la el. Suna cam asa: "E bine sa va bucurati si sa apreciati o critica corecta mai mult decat laudele fara acoperire."
Deci...Tu ma ajuti enorm, nici nu'ti poti imagina cat..si te rog, sa nu mai crezi ca din cauza criticilor sunt neincrezatoare. Doar ca inainte ma descurcam mai bine, aveam si mai mult timp.
Va multumesc mult tie si lui Nolazy si in special Ralucai >:D<

[myuu]

In sfarsit am reusit sa citesc si eu. Da, stiu ca e cam tarziu, dar promit de acum sa fiu la zi cu fiecare capitol. Acum sa trec la fic:
Incep cu primul capitol pe care nu l-am mai comentat ( cel al lui dark_life)
Am vazut ca ai uitat sa tastezi cateva cuvinte si, din cauza asta, unele propozitii sunt mai greu de inteles:
"Eram cuprins de o senzatie placuta ce ma facea sa-mi doresc cu disperare sa ajung acasa." aici ori ai vrut sa pui acel "ce" ori trebuia sa pui o virgula pentru ca altfel nu are sens.
Am observat ca virgulele nu sunt la locul lor in unele cazuri cum ar fi "La gandul acesta l-am muscat inconstient de gat, iar el a tremuart usor" Virgula se pune intotdeauna dupa conjunctiile "dar", "iar", "ci", iar dupa "insa" nu se pune virgula doar daca se afla in mijlocul propozititei. Am observat si cateva greseli de tastare dar ti le-a spus ninno deja.
Pentru urmatorul capitol pot sa spun ca am ramas fara cuvinte. Nu inteleg de ce Eri se desparte de Tay doar pentru niste prejudecati banale. Pana la urma fiecare e liber sa face ce vrea, dar in fine. Oricum capitolele au fost foarte frumoase, nu te lasa de scris si sper sa evoluezi in bine >:D<
Ultimul capitol a fost foarte dragut, insa pot sa spun ca m-a dezamagit putin. Dialogul e destul de simplu, iar descrierea si actiunea abia ocupa 2-3 paragrafe. Yaku-chin, eu stiu ca tu scri mai frumos de atat si astept sa vad cum iti iei revansa. Spun ca a fost dragut pentru ca imi place ideea, dar puteai sa o dezvolti.
Gambate kudasai si astept sa citesc mai departe ja ne :* :bye:

[Yaku-chin]

Multumesc pentru comentari ...acum sa las ce am scris :D:) in fine nu sunt in cea mai mare masura dea "vorbi" acum sa las detaliile si sa postez parte din capitol si dupa incepe un nou cap:)) sau asa cred si imi cer scuze de greseli si findca e kkm mic:D:)..sry





*
A fost frumos...insa a fost, a trecut, s-a pierdut, acum a ramas numai amintirea sa in memoria mea. Am sa incerc sa trec prapastia ce s-a creeat, am sa incerc sa scap din ghearele suferintei si am sa incerc sa imi refac inima. L-am iubit, desi stiam ca nu sunt iubit, ca nu ma doreste la fel cum il doresc eu pe el, s ca eu pentru el am devenit o obsesie, un obiect de care era dependent. Eram, poate, mai mult decat un prieten, insa niciodata nu am fost pentru el cea mai importanta persoana.
El era pentru mine ca si aerul pe care il respir, ca si apa pe care o beau. Era deasupra a multor lucruri. Pentru el mi-am parasit familia, scoala, prieteni. As fi facut orice si nu mi-ar fi parut rau, crezand ca poate candva voi fi si eu cineva special in inima sa. A durat aproape un an, a fost frumos insa foarte scurt. Nici nu pot sa cred cum am fost atat de fraier sa cad in propriile iluzii, sa nu vad adevarul.
M-am mintit singur, dar am facut-o gandindu-ma la el, numai si numai la el. Ma doare, insa m-ar fi durut si mai tare decat acum, pe mine, insa si pe el. Am hotarat sa ne despartim, insa m-am gandit prima data din nou la el si nu la mine. Mi-am amintit ce imi spusese cu o seara in urma pentru ca, desi era sub efectul alcoolului, era adevarat ce zicea.
Eu il impiedicam in cariera sa, eu imi lasasem trupa, o dadusem la o parte pentru el , insa nu m-am gandit ca nimeni nu va fi de acord cu relatia noastra. Asta mi-ar fi cauzat si mie rau insa mai mult lui. Marelui fotomedel, cunoscutului fotomodel, celui mai ce, tipului mortal. L-am cunoscut foarte bine sau cel putin asta credeam. Cu mine se comporta altfel si poate asta m-a facut sa cred ca voi putea devenii pentru el cineva important. Nu asteptam din prima iubire, insa pe parcurs speram...
Am sperat la ceva ce era imposibil, dar nu stiam ca va fi asa dureros sa aflu ce stiam defapt de la inceput. Am pierdut atat timp si pentru nimic, pentru ca sa raman aceeasi persoana nesemnificativa pentru el. L-am iubit sau asa cred, desi ma doare ca a trebuit sa plec asa, fara macar o amintire a sa, ca a trebuit sa reactionez in acel mod. Acum nu mai pot face nimic si nici el.
Stiu ca a fost dur pentru amandoi, insa este mult mai bine. Fiecare pe drumul sau, amandoi trebuie sa muncim sa devenim ceea ce ne dorim. El cel mai cunoscut fotomodel,iar eu impreuna cu trupa mea sa devenim primii din top.
Ar trebuii sa imi vad de viata si sa nu ma mai gandesc la el, imi trebuie o iubita...sau poate un iubit.
*



Desi m-a doare observ ca nu mai pot face nimic, a refuzat sa ma ierte si deja m-am saturat sa ma mai gandesc la el. A fost frumos...insa acum nu mai pot face nimic, e mai bine sa isi vada de viata sa si eu de a mea. El singur a decis asta si eu nu mai pot face nimic. Am o cariere de care trebuie sa ma ocup, de ea depind.
Asa e viata cand iti da o palma e greu, te doare, insa trece, poate mai greu insa trece. Odata si odata asta urma sa se intample si chiar daca sufar si eu, nu mai pot face nimic si nici nu mai vreau, nu merita sa ma leg de el daca singur a decis sa plece, sa ma lase. Fiecare are o viata , un destin pe care trebuie sa il urmeze si asa am si eu. Am fost egoist, de ce sa nu recunosc? M-am folosit de el, de ce ? Nu stiu, insa avea ceva diferit de alte persoane. Am crezut ca am fost destul de clar cand i-am zis ca relatioa noastra se bazeaza doar pe pasiunea dintre noi, insa observ ca el dorea mai mult si eu nu ii puteam oferi. Sunt crud, stiu, insa nu inteleg de ce ma doare ca a plecat, de ce stau aici intr-un colt al camerei si inca parca il vad zambind, razand, radiind pe aici. O sa ii simt lipsa, lipsa sa , a parfumului sau, a pielii sale, a tot ce insemna el.
Sunt multe lucuri care ma dor, insa eu sunt singurul vinovat, deoarece nu l-am iubit, nu i-am oferit tot ce ii cuvenea...insa credeam ca stie ca eu nu pot sa fac asta. Pentru mine dragostea nu exista si nici nu va exista. Ganduri si multe amintiri imi invaluie mintea si imi distrug sufletul. Nu mai pot sta aici sa imi plang de mila, pur si simplu nu merita sa fac asta, nu eu. De ce ma comport ca un ticalos, de ce nu accept ca ma doare ca m-a parasit, orgoliul meu e asa mare incat nici nu pot accepta ca sufar atat de mult pentru el, sau mai bine spus sufar atat de mult fiindca nu am stiu sa ii ofer ce isi dore, ma urasc pentru asta.
Insa Eri daca ai fi aici, ti-as spune ca te-am iubit insa nu am fost niciodata indragostit de tine, mi-ai fost un prieten adevarat. Tu stiai ce asta sau cel putin asa credeam, doar aruncandu-mi o singura privire stiai ce simt si ce gandesc. Iti doream corpul, te doream pe tine insa niciodata nu m-am gandit la ceva mai serios, poate niciodata nu m-am gandit la ce simteai tu. Imi era bine gandindu-ma doar la mine si asa uitam si de tine, uitam de existenta ta in viata mea si totusi eram dependent de ea. Daca m-ai intreba cum se poate asa ceva, nu as gasi tocmai o explicatie logica pentru a ti-o oferii, dar corpul meu te stirga,el te iubea insa nu si inima mea.
O sa imi lipsesti, adevarat. Insa sunt sigur ca ai sa iti gasesti pe cineva care sa te iubeasca , sa iti ofere ce meriti. Sa te doreasca trup si suflet. Pacat ca nu esti aici sa iti adresez si tie gandurile mele, parerile mele . Niciodata nu m-a interesat de tine, stiam ca ai un vis, insa niciodata nu te-am intrebat care e acele, nu m-au interesat gandurile, visurile si dorintele tale si imi pare rau, dar nu mai pot face nimic si sincer, nici nu mai doresc. Vreau sa uit, vreau sa te uit pe tine si amintirile impreuna cu tine. Am sa te sterg din memoria mea, iarta-ma, insa asa e cel mai bine pentru mine si pentru tine.
Gandindu-ma la tine am si uitat de sedinta cu domnul Myabi. Iar trebuie sa fac pe papusa de portelan, doar asta sunt eu, o papusa pentru ei . Ce conteaza numai la suprafata, opiniile mele nu conteaza pentru ei, la fel cum nici tu nu ai contat pentru mine, ma privesc numai la suprafata, exact cum am facut si eu. Insa de ce ma plang ? Roata se intoare intodeauna, destinul ne ofera si suferinta ce am oferit-o altora. Asa e cursul vieti si eu m-am obijnuit cu el.
A trecut timpul pe nesimtite, nici macar nu stiu cand s-a facut ora sase jumatate. Trebuie sa ma imbrac pentru a asista la acea reuninune. Am sa imi i-au o perche e blugi negrii si o bluza neagra, azi totul e negru pentru mine. A apus el din viata mea si astfel am sa ma schimb si eu. S-a zis cu amabilul din mine, cu dragalasul fotomodel. Nu se merita sa ma mai atasez de nimeni.
Imi pun accesoriile mele preferate, un lant din argint cu un pandantiv cu un sarpe muscandu-si coada, si cele patru bratari din argint. Ma incalt cu o perche de adidasi tot negrii spre surprinderea mea am multe lucruri negre, desi nu e tocmai culoarea mea preferata. Imi i-au peste bluza neagra un hanorac de culoare alba insa cu strasuri negre. Am iesit din bloc si m-am indreptat spre locul unde mi-am lasat masina. Am intrat si am pronit cu mare viteza spre strazile orasului , avand ca destinatie cea mai renumita firma, unde aveam sa imi petrec destul de mult timp.

[myuu]

Cum adica? :-o Tay nu l-a iubit pe Eri niciodata? Pay si atunci de ce se mira ca l-a parasit, de ce mai plange dupa el daca nu l-a iubit cu adevarat? Nu pot sa inteleg motivul pentru care e suparat...sau poate ca e suparat pe el pentru ca nu a stiut sa-l aprecieze pe Eri. Atunci da, ii dau dreptate, altfel nu. Banuiesc ca se astepta ca Eri sa ii fie alaturi mereu pentu a-i oferi dragoste fizica. Pff...daca a vrut doar atat si nu l-au interesat sentimentele inseamna ca Eri are tot dreptul sa dispara din viata lui si chiar ma bucur ca a facut-o. Tay sa-si gaseasca pe altcineva pe post de "papusa".
Mi-a placut capitolul, nu e scurt deloc, e foarte bun ca lungime. Ai cateva greseli, insa nu le-am vazut decat pe cele de tastare cu care nu vreau sa te mai bat la cap. Pana la urma cine nu are astfel de greseli? Observ ca ai evoluat din multe puncte de vedere si sper sa o ti tot asa. Gambate kudasai:*:-h

[Mitsukai Yoru]

Ce faceti fetelor :* Nu cred ca am tercut pe aici, si stiu ca trebuia. O sa va iau pe rand, oricum Ralu tu sti cam care e parerea mea despre cum scrii tu, dar voi spune si aici.
dark_life Felicitari intai de toate! Imi place felul tau de a scrie. Sunt curioasa de cat timp scrii, pentru ca daca vei continua asa o sa ajungi sa scrii extrem de bine. Imi place ca acorzi atentie detaliilor. Nu grabesti actiunea si dai personajelor un caracter unic. Asupra unui singur lucru vroiam sa-ti atrag atentia. Ai grija la timpurile verbale:

Atunci, de ce plangeam ca un copil, de ce ma simt sfasiat pe dinauntru, daca a fost doar o obsesie

.
Asta e un exemplu. cred ca asta e singura ta greseala mai serioasa, restul sunt minore, greseli de tastare si virgule. Imi place personalitatea lui Tay, insa ma gandeam daca i-a zis ca sta cu el doar pentru corpul lui. Oricum sper sa se termine curand tezele si succes.

Yaku-chin Ah, pe tine vreau sa te cert putin.[-( Fii mai atenta la tastare. Ai niste greseli prostesti si te cunosc destul de bine pentru a sti ca acele greseli sunt facute din pura neatentie. Incearca sa compensezi lipsa descrierii cu naratiunea, pentru ca ai foarte mult dialog, pe care il poti transforma in vorbire indirecta.

Nu stiam ce sa ii zic, mi-era rusine sa fac baie cu el , deja ma imaginam cu el in baie goli acolo...aaa nuu asa ceva era inadmisibil ce tot zic aicia m-am culcat cu el deci si cu o baie impreuna si fara una, insa baie insemna apa si asta rezulta ca trebuie sa ne dezbracam

Aici iti cam lipsesc semne de punctuatie, dar in literatura moderna, cum s-ar zice, am intalnit ideea de a scrie gandurile personajelor fara semne de punctatie pentru a parea cat mai realistic. Plus ca noi nu gandim cu punct, virgula si cuvinte extrem de elaborate, si cred ca ideea asta e interesanta.
Anyway, mai renunta la aceea, "fata aceea" . Ideea e ca intr-o povestire, nuvela, este corect sa acorzi atentie scrierii si exprimarii. dar uneori, atunci cand transpui gandurile personajelor, daca vrei sa sune mai realistic, apeleaza la un vocabular putin mai limitat si mai dezordonat. Asta nu inseamna sa te rezumi la doua cuvinte, trei, ci sa renunti la cele complicate. ( asta mi-a zis mie profa de romana :"> ).
Ai si cateva repetitii:
"Bine, insa nu stiu sigur daca e bine."
Oricum, Yaku-chin tu sti parerea mea despre tine. Ador sa scriu cu tine, pentru ca dai tot ce poti si asta da fic-ului un farmec aparte. Bravo :X App, cred ca ti-am mai zis dar ai crescut incredibil de repede @_@ inca o data Bravo!
Acum, in leagtura cu ideea fic-ului, imi place. Eram putin ametita ca nu prea intelegeam legatura dintre ce scria Dark si ce scriai tu. :)) dar apoi mi-am dat seama ca sunt doua povesti de viata diferite si asta e dragut.
Il ador pe Nyseei e personajul meu preferat din fic-ul asta :)) E absolut sub orice critica si numai cand deschide gura trebuie sa scoata ceva ce-l face pe Ay sa roseasca.

Fetelor, aveti grija amandoua la felul cum scrie cealalta. Yaku-chin cum am zis tu ai mult dialog si Dark tu te axezi foarte mult pe descrierea sentimentelor, chiar daca povestile sunt diferite felul de a scrie trebuie mentinut cat de cat, echilibrat.

Bun atat am avut de zis, nu ma injurati, felicitari amandurora pentru fic si de abia astept sa vad continuarea.

[Acsi]

-Perversule....
-Da stiu. Mergem?
-Da mergem.
Am mers impreuna cu el sper baie, desi ma enervau la culme emotiile ce nu imi dadeau pace. Imi tot repetam in minte: "E doar o baie, e o simpla baie. Sunt lucruri mai rele de atat."
Asa si speram insa, nu s-a dovedit a fi doar atat. M-a apucat incet de mana, jucadu-se cu degetele in palma mea. Fiori reci imi strabateau sira spinarii facadu-ma sa-l doresc mai mult. Cred intr-adevar ca asa se simte iubirea prematura. M-a facut sa-l iubesc, sa respir prin el, prin gesturile sale. Nu stiu daca ceea ce simt e dragostea pura pentru Ny sau o dragoste nascuta din suferinta, din dorinta mea de a avea pe cineva aproape, ori din disperare.
Ny vedea cu totul altfel relatia asta. Eram jucaria lui de plus, se va juca cu mine o vreme, apoi un gand sinistru mi-a fulgerat mintea si fiori imi inundau iar spatele, poate se va plictisi...si ma va da uitarii, parasindu-ma intr-un colt al sufletului sau. Mi-am alungat gandurile astea din cap atunci cand am observat ca eram deja in baie. M-a impins catre perete si m-a lipit cu spatele de faianta neagra sarutandu-ma usorsi plimbandu-si in aceelasi timp mana pe abdomenul meu. La dracu!!!
-Credeam ca voi face o simpla baie. Chiar cer prea mult ? i-am urlat uitandu-ma la el incruntat.
-Pai...da. Chiar ceri prea mult. S-a departat de mine, lasandu-ma ca un obiect neintersant, deoparte.
A intrat in cabina de dus si stropi de apa ii atingeau pielea alba ca de marmura. Avea un corp superb, sculptat parca de cele mai indemanatice maini, iar suvitele blonde ii ascundeau fata. Purta mereu masca inocenta sub care isi ascundea gandurile perverse si diabolice. Niciodata nu-mi puteam imagina ca exista un om al carei chip sa contraseteze atat de mult cu sufletul.
Ramasesem intepenit privindu-l in continuare cum isi vede de dus, acum cateva secunde era pe cale sa repete povestea de aseara, iar acum, parea ca sunt invizibil. Fredona intr-una o melodie enervanta, nici macar nu avea voce. Am profitat de neatentia lui, incercand sa ma strecor afara din baie, insa n-am apucat sa deschid bine usa ca a sarit din cabina si s-a rezemat cu spatele, inchizand unica mea cale ce ma separa de libertate. Nu poti scapa de Ny, asa cum nu poti scapa de lipitori. Doar ca ele, parca sunt ceva mai blande decat fiara din fata mea
-Credeam ca sunt invizibil, i-am soptit vizibil frustrat ca eram inca prizonierul lui.
-NU... poti scapa de mine, cel putin nu astazi.
-Suuuper. Mi-am dat ochii peste cap si m-am dat cativa pasi la o parte din calea lui.

Dupa toata scena asta nu mi-au trebuit doar cateva secunde sa-mi dau seama ca mana destinului in sfarasit m-a atins. Bataile puternice in usa apartamentului rasunau in toata casa, la fel si strigatele disperate ale unei fete.
-NYSEEY!.....Vreau sa intru in momentul asta in casa mea !!!
-Cine e? L-am intrebat speriat. Poftim? Casa ei?!
-Doar ignor-o!
-NYY!! Nenorocitu-le! Eram nervos, poate nervos e putin spus ,insa, cum sa nu'-i doresti sa-l omori cand in tot acest timp avea prietena? L-am dat la o parte de langa usa si am alergat spre dressing sa-mi iau hainele. Intentionam sa plec, sa sa-l las in pace, pentru totdeauna. Poate fusese o greseala ca incercasem sa gasesc alinarea tocmai la el.
-Termina! Nu te comporta ca un copil... nu stiu cine e....Ay...nici nu o cunosc. Aproape ca se ruga de mine sa-l cred. Chiar nu ma interesa daca avea sau nu dreptate.
Abia daca am apucat sa imbrac pantalonii, dar bataile din usa continuau, parea si ea la fel de nervoasa ca mine. Am luat in graba din garderoba lui un tricou si inca o pereche de pantaloni apoi am alergat spre el, ma astepta in holul imens.
Ma privea socat, era alb ca varul si privirea ii era pierduta. M'-m apropiat de el rapid, pana cand distanta dintre noi nu masura mai multe de 5 centimetrii.
-Mi-ar placea sa o cunosc, vreau sa vad cu ce e mai buna decat mine. I-am soptit infuriat pe un ton plin de ironie. Si, la dracu, Ny! Pune ceva pe tine, esti gol! I-am aruncat dispretuitor perechea de pantaloni si in timp ce alergam spre usa, plin de curiozitate pentru persoana din spatele ei, durerea ma cuprindea, lasandu-mi rani deschise la nivelul pieptului.
Era mai rau decat daca cineva mi-ar fi scos plamanii. Pur si simplu nu puteam sa respir, insa plin de nervi am deschis usa.

Imaginea ei mi-a ranit sufletul ca lama ascutita a unui cutit.
Era frumoasa, era cu adevarat frumoasa. Nu imi aminteam sa fi vazut pe cineava care sa aiba macar jumatate din ceea ce emana chipul ei. Ramasesem stupefiat in fata ei, ganduri ciudate imi alergau prin minte. Nu-l mai invinovateam pe el, chiar daca poate aveam sentimente mai puternice decat imi doream fata de Ny, nu as fi putut rezista inocentei chipului ei, parului brunet ce i se rasfrangea peste umeri si cu atat mai putin ochilor negrii, adanci.
Linistea mormantala a spart-o chiar ea, cu glasul cristalin ca o mare de matase.
-Nu te mai holba in halul asta! Da-te la o parte!
Stateam ca un prost in fata ei, fara sa ma misc asa ca a trebuit sa ma impinga la o parte ca sa poata trece de mine. S-a indreptat catre Ny, care intre timp se imbracase si o privea la fel de socat ca si mine, l-a privit plina de manie fulgerandu-l cu privirea. Iti puteai da seama foarte usor ca nu si-l mai doreste in viata pe cel care se jucase cu mintile amandurora.
-Cine esti? Ii striga Nyseei.Si ce dracului cauti aici?
-Pe tine, spuse ea calma. Incepuse sa chicoteasca, desi in urma cu mai putin de o fractiune de secunda nu eram sigur ca voi iesi cu viata de aici. Comportamentul sau m-a facut sa ma indoiesc de sanatatea ei mintala, parea total ticnita.
-Poftim? Nici nu te cunosc...N-ai niciun drept sa vii aici si sa-mi strici planurile, sa te comporti ca o nebuna si sa trezesti vecinii!
-Oooo...ai si uitat de mine? ii soptea ea, desenandu-i cu degetul spirale, pe pieptul sau dezgolit.
Scena asta a pus capat ingaduintei mele. Il stiam prea bine pe Nyseei, intr-adevar eram constient de toate aventurile lui din trecut atunci cand m-am hotarat sa vin la el, dar nu ma deranjau.
A fost vina mea, pentru ca aruncasem cu sentimente la intamplare si pentru cateva minute eram constient ca ma indragostisem. Ramansesem paralizat la fel ca inainte, martor al scenei ce mi-a patruns in sufletul deja zguduit.
In timp ce el deschisese gura sa-i raspunda fetei, si-a ridicat ochii spre mine pentru a-mi intalnii privirea. A inchis-o imediat cand mi-a vazut lacrimile pe care incercam sa le ascund cu stangacie.
-Ny, imi pare rau pentru aseara. Nu erai persoana potrivita. Nu ma intereseaza daca voi doi va cunoasteti sau nu. Eu am plecat. Pa! Da, spusesem adevarul.Nu ma interesa daca povestea era adevarata sau nu, pur si simplu eram satul de mentalitatea oamneilor, de modul jalnic in care actioneaza si de jocurilor lor copilaresti.
Am inchis imediat usa dupa mine, am imbracat tricoul in graba si am inceput sa alerg pe scarile ce duceau spre evadarea din amintirea ce-mi producea din ce in ce mai multa greata. Nu pentru faptul ca ma simteam tradat, ci pentru simplul fapt ca asta fusese picatura ce umpluse paharul. Oameni jucau teatru, niciunul dintre ei nu era capabil sa simta intr-adevar emotii pure, lipsite de inhibitii. Dar cum puteam sa'i invinovatesc pe ei atata timp cat nici eu nu ma bucuram in totalitate de insemnatatea lor.
L-am auzit strigand in urma mea, dar nu-mi pasa. Nu plangeam, nu ma mai durea, nu simteam absolut nimic. Tocmai de asta ma temeam, pentru ca era de nesuportat. Goliciunea dinauntrul meu si dorinta de a reveni la normal, de a sterge din minte orice gand despre Nyseei si despre oamenii falsi, de a-mi vedea de viata , de viitor si de formatie.
Speram ca ceva sa renasca din sufletul meu, sa nu mai fiu acelasi copil alintat, sa fiu stapanul propriilor mele sentimente.




Majoratul.



Nu mi-am dat seama cum am ajuns acasa, probabil in urmatoarele zile urma sa primesc cateva zeci de instiintari, avertizari si amenzi, pentru ca trecusem de cel putin 2 ori pe culoarea rosia a semaforului de fata cu politia, nu dadusem prioritate si era cat pe ce sa lovesc un Mercedes, masina visurilor mele pe care bineinteles maretul, inegalabilul si snobul domn Myabi considera ca nu sunt destul de responsabil pentru a o avea.
Un sac de nervi, de ura, de dorinta de a exersa pe tata noile scheme de karata. Asta eram in momentul in care am dat buzna pe usa.
-TAAATAAAA!
Am inceput sa-l caut isteric prin toata casa si...la dracu! De ce ii trebuia o casa atat de mare? Eu unul nu aveam nevoie de mai mult de o camera si de baie pentru ca... se pare ca nu mai puteam folosi baia lui Ny.
Mi-am dat ochii peste cap la gandurile astea.
-TAAATAAAAA!
Am dat usa biroului de perete, fiind sigur ca acolo era....si surpriza! Statea la biroul sau cu inca un teanc de hartii in fata, vorbind la telefon.
-Taataaa! Vreau sa vorbim! Acum! M-am postat in fata lui cu mainile pe birou batand un ritm din degete incercand sa-i arat ca astept.
-Sssss! Si-a acoperit telefonul cu palma Ay, e o discutie importanta, las-o pe mai tarziu.
Si-a continuat discutia plictisitoare.
Aaaaaaaah! LA DRACU! Iar trebuie sa ma fac singur auzit. Furia imi curgea prin vene.
Am dat ocol biroului cu gesturi calme incercand sa-mi maschez cat mai bine furia si-am luat telefonul din mana.
-O sa va sune el mai tarziu! Pa! Si am inchis.
In sfarsit ii captasem atentia.
-AAAAYYY!! Esti un necioplit, de convorbirea asta depindea cariera ta!
-Mda tata, despre asta am venit sa vorbim.
-Aaaa, nu nu nu, nu, Ay! Daca ai venit sa ma convingi sa-ti sponsorizez trupa, nici sa nu-ti treaca prin cap.
-CALMEAZA-TE! Din contra... am spus eu zeflemitor.
-Poftim?!
-Mda tata...vreau sa fiu eu imaginei firmei - stateam pe biroul sau, sprijinit in maini si cu privirea atintita pe tavanul biroului, deja imaginandu-ma pe culmile gloriei - vreau sa fiu model de succes, sa am o casa la malul marii, toata din sticla si propriul meu Mercedes-Benz clasa E,Editia 10...asta sa nu cumva sa uiti! Si pe langa asta, un milion de fane dornice de... Expresia lui m-a lasat cu gura deshisa si m-a facut sa ma opresc din visare. Era alb ca varul. Oare nu stia de aventurile mele? Hopa! Am facut-o din nou?!
-Ay?! Am auzit eu bine...
-Aaaa, cred ca nu. Voiam sa spun clame, aaa, stii tu pentru par, modelele au nevoie de asa ceva. Parul lung...
-Ay, termina cu prostiile, ai spus ca vrei sa devii model? vocea ii tremura de emotie.
Phew! Nu observase ultima mea dorinta...
-Da, tata! Asta e ceea ce imi doresc. M-a imbratisat calduros, iar eu i-am pus telefonul mobil in buzunarul hainei. I-am vazut zambetul lung ce i se intiparise pe fata.
Nu era asa de rau sa-mi fac parintii fericiti. Neeah! Totusi nu asa de des, altfel, unde mai e distractia?!
M-am indreptat spre usa, dorindu-mi sa fac un dus si apoi sa adorm pentru o lunga perioada de timp, chiar daca abia era amiaza.
-Ay...imi spuse tata cand ma pregateam sa inchid usa in urma mea.
-Da, tata?
-Ai facut o alegere buna! Si pentru ca m-au surprins vorbele tale, maine o sa ai parte de ceva frumos. A ridicat smechereste din sprancene si mi-a facut cu ochiul.
Am dat din cap, in semn ca intelesesem si am plecat.
Desigur! Maine este majoratul meu! O masina?! O petrecere surpriza plina de fete dragute?! Sau poate un turneu surpriza pentru trupa?! Ah...de ce nu chiar toate trei? E stilul lui pana la urma, asa tata... asa fiu.
Radiam de fericire.
Am plecat spre baia mea, am ajuns in sfarsit sa-mi fac dusul ala nenorocit, singur! Fara un Ny obsedat si fara sa ma intrerupa alte fete. Apoi m-am aruncat in patul meu si am adormit linistit.

Soarele incepea sa apuna iar cerul capatase o nuanta de stacojiu, ca si cum un pahar plin cu sange ar fi fost varsat asupra cerului. Melancolic, priveam totul de pe veranda casei. Ziua mea de nastere, optsprezece ani impliniti in sfarsit. Desi, nu simteam ceva schimbat in interior, de acum aveam un motiv in plus pentru a capata noi drepturi. Sunt major, oficial.
Aveam parte de o petrecere, acasa, cu o multime de invitati, muzica buna, si cadouri. Eram nespus de bucuros aveau sa fie toti prietenii mei, sa petrecem pentru ultima oara ca niste copii. De fapt, copilaria mea se incheiase, acum numai ramasese decat cenusa si fumul din focul ce s-a stins cu mult timp in urma. Toate amintitrile fiind aruncate intr-un colt ascuns al sufletului.
Am fost nevoit sa-mi revin din visare si sa cobor in gradina pentru a intampina invitatii.
Mi-am adaugat masca de adolescent inganfat la stilul rebel, la tinuta mea putin eleganta, descheieindu-mi doi nasturi de sus ai camasii albe si ciufulindu-mi parul.
Casa era aranjata cu multe lumini discrete ce aveau sa creeze o atmosfera de club o data cu caderea serii iar din gradina totul se vedea foarte frumos.
-Hey, Ay! Vocea lui, in spatele meu, m-a facut sa tresar si sa-mi intorc instinctiv privirea.
Erau ei, cel mai buni prieteni ai mei, Eri si fostul meu cel mai bun prieten, Ny.
-Heeeey! Baieti! Cum l-am vazut, am sarit in bratele lui. Mi-a fost dor de tine, Eri! Si de tine, Ny... i-am aruncat o privire plina de inteles desi nu-i purtam pica. Se pare ca si el observase ca aveam de gand sa dau uitarii incidentul de ieri, iar acum tot ce speram era sa nu afle nimeni. Am inceput sa radem, sa ne ciondanim, ca de obicei... ca in vremurile bune.
Aveau sa vina colegii de liceu, putinii fani ai formatiei noastre si bineinteles snobii batrani de care depindea cariera mea. Incet, incet au ajuns cu totii.
Tata isi facuse treaba devreme si conform regulilor lui, pentru a face impresie buna ar fi trebuit sa ma comport ca un majordom serviabil cu dorinta -observabil arzatoare pe fata- de a mai discuta despre cum isi dobandise domnul presedinte X prin munca proprie, prima pereche de pantofi Louis Vuitton, despre modelele ce aveau sa debuteze si alte lucruri la fel de neinteresante. Cat de patetic!
Domnul Myabi se bucura de statutul lui si isi intrase foarte bine in rolul sau, intretinandu-i pe cei de rangul lui, dar eu il refuzam fara sa stau pe ganduri. Imi doream sa am o functie inalta, dar nu aveam de gand sa fiu catalogat sau sa ma port ca un snob, putred de bogat si cu o influenta uimitoare asupra celorlalti.
Aveam de gand sa fie o petrecere pe care prietenii mei sa n-o uite, finalul ei constand intr-un concert dat de formatie, indiferent de parerea celor din inalta societate.
Seara stapanea in intregime cerul, toti invitatii venisera iar in casa, muzica bubuia fara incetare, toti prietenii mei dansand pe ritmuri trance, intr-o atmosfera placuta. Eu eram alaturi de ei, incercand sa vorbesc cu toata lumea, sa dansez si sa fiu o gazda buna.
-Heey, Ay! Abia auzeam strigatele peste multimea de oameni si peste muzica infernal de tare data. Am incercat sa-l caut cu privirea pe cel ce ma strigase, insa nu vedeam decat fete cunoscute ce dansau haotic.
Apoi am simtit cum cineva ma apuca de incheietura mainii si ma taraste prin multime, pana in terasa. Acolo, spre surprinderea mea nu era nimeni, doar noi doi. Insa adevaratul soc a venit de la persoana care ma tarase pana acolo si ma facuse sa-mi pierd stapanirea de sine. Respiram neregulat din cauza dansului si aveam privirea atintita pe chipul strainului. Chipul sau era angelic, era printre cei mai frumosi oameni pe care ii vazusem, iar parul sau lung si negru ce-i cadea in valuri peste fata il facea sa para inuman.
S-a indepartat de mine pentru a inchide usile terasei in asa fel incat sa pierdem legatura cu oricine din afara.
M-am urcat pe balustrada, sprijinindu-ma in maini pentru a fi sigur ca nu aveam sa-mi pierd controlul picioarelor. In aceelasi timp continuam sa-l privesc cum isi baga mainile in buzunare si se indreapta spre mine.
Nu spunea nimic, doar s-a asezat langa mine privind in departare la frumosul peisaj al gradinii si la luminile splendide ale orasului ce se vedeau de aici, de sus.
-Frumos... asa-i? l-am intrebat eu, nemaisuportand tensiunea dintre noi.
-Da, lumea se vede altfel de sus. Si-a intors privirea hipnotica spre mine si un ranjet i se asternu pe fata. Eu sunt Tay, sopti el intinzandu-mi mana.
-Buna, Tay, banuiesc ca stii cate ceva despre mine avand in vedere ca esti aici. I-am atins pielea catifelata si alba in semn de raspuns.
-Da, stiu destul de multe despre viitorul meu coleg. Tatal tau mi-a povestit ieri despre planurile tale si a crezut de cuviinta ca ar trebui sa devenim prieteni. Se pare ca vom petrece ceva timp impreuna de acum incolo.
-Noi... doi? am ezitat la intrebarea aceasta iar el mi-a zambit intr-un mod in care m-a pus serios pe ganduri. Voiam sa-i ating fata ca sa ma asigur daca este sau nu corp solid, parea ca fata lui e facuta din ceara.
-Noi doi, imi confirma el gandurile.
-Super, mi-am dat stanjenit ochii peste cap. Apuc sa dorm cateva ore si tata deja imi planifica urmatorii cinci ani din viata.
-O sa fie bine. Se uita din nou la mine cu privirea aceea patrunzatoare. Eram sigur ca voia sa-mi perforeze trupul.
Si-a ridicat coatele de pe balustrada si s-a indreptat spre usa.
-Stai! Unde pleci? I-am strigat eu mirat.
-La petrecerea ta, ar trebui sa vii si tu daca nu vrei sa pierzi toata distractia.
-Nu poti sa pleci, abia ...
Dar m-a intrerupt.
-Ai dreptate, nu pot pleca inca. S-a postat din nou in fata mea privindu-ma insistent, zambind.
-In locul tau nu as fi asa de sigur pe pervazul acela, e destul de ingust ca sa stai asezat pe el si nu as vrea sa patesti ceva, suntem destul de sus. Se uita la mine cu ochii ingustati, fermecatori.
-Am experienta ultimilor 10 ani si in plus nu e decat etajul intai. Ce as putea patii?
S-a apropiat incet de mine fara sa ma slabeasca din privire.
-Sa nu riscam totusi. Vorbea din ce in ce mai incet, cu cat de apropia de mine.
A ajuns atat de aproape lipindu-si trupul de al meu in asa fel incat ii simteam caldura corpului. Si tot nu aveam nici o idee despre ce intentiona sa faca.
Cu multa eleganta imi atinse fata cu degetele trecand-o peste obrazul meu si apoi lasand-o sa-mi mangaie spatele. O mie de fiori si imi strabateau corpul de sus in jos, facandu-ma sa-mi pierd stapanirea. Era fermecator, nu mai intalnisem inainte o persoana ce ma facea sa ma inmoi cu doar cateva atingeri. Credeam ca sunt rezistent la capitolul asta. Credeam doar.
Isi lipi fata de a mea si fara sa fiu constient de ceea ce incercam sa fac, ma retrageam incet din jocul lui. Nu pentru ca era aproape un strain, sau pentru atingerile lui ma scoteau din minti ci pentru ca incercam s-o las mai usor cu aventurile.
Incepuse sa-mi sarute incet gatul si isi pusese mana pe spatele meu in dreptul taliei iar acum incerca sa ma traga spre el. Incerca sa faca sa ma dau jos de pe pervaz, dar in inconstienta mea generata de mangaierile lui, uitasem unde ma aflam si continuam sa ma retrag, contra vointei lui.
Incercam sa caut un punct de sprijin in spatele meu, insa pervazul nu prea lat nu mi-a permis asta si mana mi-a alunecat in gol. In ciuda incercarii lui Tay de a ma face sa cobor de acolo, am alunecat.
In cateva secunde zaceam in agonie pe pamant, inconjurat de intunericul oribitor iar de undeva din departare se auzeau strigate de groaza. Ma simteam suspendat undeva in intuneric.
Ar fi trebuit sa ma bucur de putinele clipe in care nu eram constient de nimic, in care adrenalina isi facuse treaba, pentru ca acum simteam cum ma fragmenntez incet in mii de bucati si cum durerea din spate se rasfrange asupra intregului corp.
Incet, durerea crestea in intensitate si in aceelasi timp pierdeam usor intreaga legatura cu lumea ce alerga si tipa in jurul meu.
Doar pe Tay l-am mai vazut, la etaj, aplecat peste pervaz si cu groaza in ochi, inainte ca imaginea sa-mi fie intunecata complet.

Imi pare rau ca s'au sters commurile...off:((

[I hate maths.]

Ne, Acsi mi s-a ster postu:(

Oricum cred ca in el il huiduiam pe Tay:-? Da asa e:d
Well de la capat: Il urasc pe Tay!Cum poate fii cineva asa de...de...nesuferit!Adica il face pe scumpul, frumosul, inocentul de Eri sa sufere in ultimu hal si mai are si nesimtirea sa se dea la altii:-w Daca ii vedea Eri?Ce facea?Eh se holba la el cum incepe sa plange,nu?Pai normal ca nu e el prost sa ii spuna doua, trei cuvinte frumoase.Nuuuuu trebuie sa-l faca sa sufere.
Hamm....si Ay....gata...a murit?!Nu...cum sa moara:)) Sta in coma cateva saptamani si gata.Nu?Ma intreb cum va reasctiona Ny cand va afla ce a patit Ay.Si Eri cand va afla ca Tay e de vina(daca va afla).Ne, te rooog frumos fa-l si pe Tay sa sufere putin.Nu doar pe Eri:(( Ca nu merita mumosu de el sa sufere atata dupa...un nemernic ca Tay.

Well....gata cam atat:d A foat un capitol frumos si interesant.Sa veniti repede cu Nextu.Mult noroc in cotinuare.Ja-ne:bye:

[myuu]

Uof...si mie imi pare rau de comm..eh lasa k o sa dau acum, insa numai la ultimul capitol.
Decizia lui Ay de a deveni model mi s-a parut mult prea brusca..adica ar fi trebuit sa se gandeasca inainte, sa vada optiunile si sa fie sigur de alegerea lui...el a facut o alegere intr-un moment de nervi si suparare...sa ma rog...nepasare daca asa spune el ca se simtea desi nu cred. Oricum asta mi se pare o dovada de imaturitate...o decizie luata la nimereala, decizie pe care pana atunci se incapatana sa o accepte.
Cat despre intamplarea de la balcon..hm...nu ma pot gandi decat la cat de neatent a fost TAY - da, el, pentru ca nu s-a gandit cum ar fi putut sa reactioneze Ay la comportamentul lui..."frumoasa" dovada de dragoste i-a mai oferit. Dar, din cate imi dau eu seama cei doi vor ajunge impreuna judecand dupa modul in care se comporta Ay in preajma lui.
La greseli nu m-am uitat, capitolul e bun, dar actiunea este nefondata...daca ma intelegi...deciziile sunt luate la intamplare, iar faza de la balcon mi-a lasat doar senzatia ca ei chiar nu se gandeau la ce fac [cu toate advertismentele]. Poate ca ar trebui sa justifici [Heroin, ca al tau e randul] decizia lui Ay de a deveni model.
In rest va urez succes mai departe..nu stiu cand apuc sa citesc nextu':(..ja:*

[Yaku-chin]

Capitolul are ceva timp dar cum ficul a fost inchis:D ei bine nu l-am putut posta, dar uite ca acum o sa pot. Hmm fetelor imi dau seama ca Ay e imatur, doar noi l-am creat asa. Ei bine, motivul Myuu pt care a acceptat nu e in capitolul meu, acum lucurirle iau o intorsatura, sar dintr-o extrema in alta. Mutumesc fetelor de commuri:D Greseli banuiesc ca sunt, ( doar e vorba de mine:D :o3)
Acum...capitolul: Un nou inceput?????


Simteam cum cad, cum ma duc si imi era frica in acea secunda dar eram deja jos. Simteam cum lumina dispare si eu ma evaporez, era o stare de deja-vu si nu stiam ce avea sa se intample, teama punea stapanire pe mine, nu ma puteam calma . Pleoapele mi se inchideu si eu intram intr-un loc in care aveam senzatia ca il cunosteam, ca il stiam deja prea bine. Aveam senzatia ca o umbra groasa imi invaluie inima si nu ma mai lasa sa respir, imaginile ce le vedeam cu ochii aproape inchisi ma faceau sa imi fie si mai frica, nu realizam ce se petrece, ma stingeam. Muream? Asa imi dadeau de inteles fetele lor speriate...
***
Ce faci cand nu mai ai niciun cuvant de spus? Ce faci cand practic nu mai poti schimba nimic, nimic din viata ta, si ea, asa cum e in momentul actual, e una dezastruoasa? Ce ai putea face cand te simti singur, chiar daca ai persoane ce te iubesc, mama, tata, prieteni, dar pentru tine nu sunt nimic, nimic mai mult decat niste... obiecte dragi, dar nefolositoare, ce iti incanta doar ochii, dar nu si inima? Ce poti face cand nu stii cum sa mergi inainte? Ce, ce, ce?
Nu intelegeam de ce dintrodata, tot ce aveam se asemana cu nimic, era un vid imens. Simteam cum capul imi zvacnea de durere, dar nu asta era ceea ce ma preocupa, nici macar mana ce nu o mai simteam si nici spatele ce ma ustura. Ma interesau, in mod special, acele intrebari, ce nu mi le mai pusesem niciodata. Ce rost aveau? Ce inseamnau ele?
Nu aveam putere sa ma ridic din acel infinit negru, intunecat, singur, friguros, izolat, inspaimantator, deoarece, mereu am fost acolo, dar eu nu imi dadusem seama de asta, sau poate, doar nu voiam sa imi dau seama. Poate vedeam adevarul, dar il negam,insa intr-un final il acceptam, ma conformam cu el, desi ma minteam ca nu e altfel. Le simteam prezenta, dar era ca si cum as fi fost doar eu, eu intr-un adevarat pustiu, unul infinit. Dar nu ma durea , ceea ce ma mira. Durerea disparuse de mult, eram obijnuit de acum cu ea si nu mai avea niciun efec asupra mea. Ma conformam repede cu un refuz, cu o pedeapsa, cu o schimbare, desi intotdeauna imi placuse sa fiu considerat incapatanat. Aveam senzatia, pana in acest moment, ca toate mofturile imi fusesera intotdeauna indeplinite, ca mereu castigam orice imi doream, dar nu era asa. Nu stiu cum era, dar nu asa cum as fi vrut eu . Era altfel, dar nu puteam explica cum. Tot ce stiam in acea clipa era ca totul fusese cenusiu, o viata cenusie , amintiri cenusi. Mama, de cand nu mai vorbisem cu mama? Tata, de cand oare tata nu ma mai intrebase ce mai e cu viata mea, ce mai e nou in ea, cum o mai duc? De mult timp, dar ma obijnuisem si acceptam intotdeauna tot ce voia el, desi poate la inceput eram contra. Practic, viata mea fusese manipulata si eu cel care ma consideram "baiatul rebel". Prietenul meu Nyseii ce, credeam eu, ma cunostea cel mai bine, stia el oare ce se petrece cu adevarat in sufletul meu? Stia de indiferenta ce pusese stapanire pe mine, de sentimentele ce se sintingeau incetul cu incetu? Eri de cand oare nu mai vorbisem noi? Cand discutasem noi ultima oara ceva inafara trupei noastre? As fi vrut sa le reprosez in fata tot, as fi vrut sa le reprosez momentele in care ma simtisem singur, trist, parasit, ridicol, neputincios, inutil. Dar nu puteam, chiar nu puteam, eu, nu aveam tupeu sa le spun in fata, imi era frica sa ii jignesc, imi era frica sa ii ranesc, m-ar fi durut daca vorbele mele i-ar fi ranit. Simt, da chiar simt cum un fir subtire, taios si puternic imi patrunde in inima, si ma doare, ma ustura, imi sangereaza, ranile mi se deschid si ma doare. Dar nu ar trebui, fiindca nici eu nu sunt perfect si la randul meu ii facusem sa sufere. Inconstient, nu cu vointa, dar poate si ei la fel, nu? Niciun parinte nu ar vrea raul propriului sau copil, niciun prieten adevarat ar uita de existenta celuilalt. Dar daca chiar era asa, de ce eu, ce ma aflam printre atatia oameni ce se presupunea ca ma iubeau si isi faceau griji pentru mine, ma simteam abandonat?
***
Corpul imi amortise si ma simteam paralizat, defapt chiar eram paralizat. De frica, de adevar, de ceea ce mi se intamplase, de toate lucurile. Cat timp eram inconstient nu stiu ce se petrecuse. In acea clipa stiam doar ca sunt intins pe o suprafata moale, am banuit ca era un pat, sau o canapea, nu stiu exact si ca era multa linise. Linisetea... ce ma speria, ce acum imi dadea fiori si ma facea sa simt ca imi pierd mintile daca nu aud o singura miscare. Si asteptam, asteptam sa aud ceva, asteptam, si degeaba, eram, ca intotdeauna, singur. Nu! Nu mai puteam suporta si de data asta. Unde Dumnezeu erau proprii mei parintii, prieteni mei. Plangeam... simteam cum lacrimile isi fac loc prin ochii mei inchisi, ma durea atat de tare acea singuratate, fiindca mereu ma aflasem in ea, dar nu statusem sa analizez propria mea situatie, viata mea. Poate ca in subconstientul meu stiam asta dinainte, stiam ca desi sunt inconjurat de atatia oameni, sunt, defapt , singur. Dar, in acel moment, am simtit cum lacrimile imi sunt sterse . Cine? Oare cine era aceea persoana de langa mine? Tata? Mama? Nyseii, Eri? Si atunci hotarasem sa imi deschid ochii.
-Tu...Am spus incet, lipsit de vlaga, epuizat si obosit, de parca eram pe punctul de a imi da ultima suflare. El zambi bland, si melancolic, sprancenele ii erau incruntate de parca nu ar fi de acord cu ceva anume, iar ochii lui mari si incadrati in gele lungi, dese si negre, ce pareau artificiale, erau usor rosiatici si umflati, dovada a plansului. Din cauza incruntarii, fruntea sa avea mici cute ce imi displaceau. Mi-am luat ochii dupa infatisarea lui apoi am analizatat incaperea, eram undeva in casa mea, la parter, presupuneam, dar nu in camera mea, ce se afla la etaj. Apoi m-am uitat la trupul meu. Mana dreapta era in ghips. Supeeeerrr. si piciorul imi era infasurat bine in bandaje, la fel si abdomenul.
-Ai cazut...de la pervaz.
Da, stiam. Eram constient de asta, ma vazusem cazand... El ma privea precaut, speriat, am dat din cap in semn ca stiam ce se petrecuse si el respira usurat. Era perfect. Eu cu mana rupta si cu cine stie ce coaste rupte si parintii, pritenii mei erau unde stie doar Dumnezeu. Iar cu mine era acest strain ce il cunoscusem de doar cateva ore, sau zile, cat era ceasul?
-Imi zici si mie cat e ceasul? Se uita buimac la mine de parca as fi intrebat cine stie ce grozavie, apoi isi scoase telefonul din buzunar, si imi spuse cu un glas scazut, de parca nu eram numai noi singuri in camera si daca ar fi zis mai tare cine stie ce nenoroci s-ar fi putut intampla.
-E trei dimineata.
M-am ridicat cu chiu cu vai in sezut, ma ajutase si el si imi puse o perna la spate. Ma simteam ridicol. Ce cauta aici? Nu aveam nevoie de mila altora. Dar atunci imi picase fisa. Din cate observam, se credea intr-un fel sau altul vinovat de cazatura mea, ei bine, chiar era. Dar numai amintindu-mi caldura propriului sau corp simt ca iau foc si ca imi pierd controlul.
-Se pare ca petrecerea mea chiar a avut un final de neuitat, am zambit usor la el.
Cand si-a ridicat privirea si i-am vazut din nou ochii aceeia, simteam ca pierd contactul cu realitatea. Am incercat sa imi mut privirea. Si am continuat sa vorbesc. Spune-mi , unde imi sunt preocupatii mei prieteni si ingrijoratii parinti? Vocea mea era sarcastica, zambind spusesem aceste cuvinte, insa in adancul sufletului meu chiar nu as fi avut motive sa ma prefac fericit.
-Nu stiu exact. Voia sa imi mai spuna ceva , dar ezita, si intr-un final…
- Ay, imi pare rau, a fost..
-E numai vina mea, stai calm. Nu vreau sa iei tu toata vina, si in plus e ceva normal la mine, l-am intrerupt, fiindca nu vreau sa se simta vinovat deoarece ma sfatuise sa ma dau jos de pe pervaz. Ma privea confuz, neintelegand ce vreau sa spun. Mi-e mereu mi se intampla unele chesti exact cand ma astept mai putin, in momentele cele mai nepotrivite. Oricum sunt sigur ca nimeni nu o sa uite aniversarea mea, mai ales finalul ei. Spun eu razand la ultima pare. El imi zambeste bland si stiu ca nu l-am convins. Ii iau mana intra mea si o strag usor. Macar voi avea cateva zile libere inainte sa imi incep munca de fotomodel si asa imi mai explici si mie ce ar trebui sa fac,chesti deastea plictisitoare.
Intre timp cat eu si cu Tay discutam despre viitorul nostru in modeling, pe usa apare, asemeni unei tornade, Nyseii, nervos.
-Tot nu ai de gand sa pleci?
Fiind atat de procupat de prezenta lui Tay, uita de a mea, normal nu patisem absolut nimic, putea oare prietenul meu sa nu se gandeasca la musafirul meu si sa se precupe pentru sanatatea mea? Nici macar nu observase ca ma trezisem , dar intervenisem eu in monologul lui, deoarece Tay nu ii acorda nici ce mai mica atentie.
-Ny , calm prietene, nu te ambala . Nu ti-am spus, dar Tay e noul meu coleg de "munca", deci suntem intr-un fel sau altul prieteni, nu Tay?
Tay aproba zambind si intr-un final isi indreptase pozitia spre Ny, adresanduise pe un ton invingator, desi nu imi dadeam prea bine seama ce castiga.
- Asta ti-am explicat si eu, nu? Ay, de acum incolo isi va petrece o buna parte din viata cu mine, alaturi de mine, asa ca obisnuieste-te cu asta, scumpule, daca nu poti, asta e viata.
-Nu esti stapan pe viata lui Ayoku!
-Nu? De unde stii tu? sare si mai nervos Nyseii. Poate chiar sunt stapan pe viata sa, ce te fraca pe tine capul?
Cat tupeu are pe el... Stapan , pe viata mea, nu as vrea sa ii reprosez ce imi facuse, cum ma ranise , in urma cu ceva timp, deci nu are niciun drept asupra mea, daca nu as fi uitat acel incident acum nu cred ca am mai fi prieteni.
-Incetati! Le-am strigat eu suparat pe amandoi.

[Aliss_anime]

Buna!Trista:( a fost chiar trista prima parte,sincer eu pe parcurs ce citeam cate un rand credeam ca Ay a murit.Am si plans numai imagindumi-l mort,gandurile lui au tadat o suferinta enorma dincolo de rebelitatea pe care o arata in fata.Totusi mi-a placut mult reactia lui Tay cine stie ce pune la cale :)) oare i-a declarat razboi lui Ny?!Immm..nu stiu dar sper sa aflu pe parcurs.Boala lui Ny numita "gelozie" il face foarte amuzant dar rau deoarece se gandeste numai la el.Mi-a placut enorm descrierea pe care ai folosit-o la evidentierea sentimentelor lui Ay.Esti o profesionista si calitatile tale nu sunt de comentat :X...sunt o fana infocata de`a ta si vreau sa invat multe de la tine.
Astept cu nerabdare nextul...si cand spun cu nerabdare ma refer ca o sa innebunesc daca nu il citesc cat de repede posibil.

Multa bafta!

Bye and Kiss :-h :X