Cam scurt,ştiu. Îmi cer scuze şi pentru întârziere..
Mulţumesc mult de comentariu şi mulţumesc şi celor ce citesc, chiar dacă nu lasă păreri sau whatever. Apreciem. Sper să citiţi în continuare.
Lectură plăcută!
Capitolul 17
Ochii ei se deschideau uşor, lăsându-i să facă contact cu întunericul camerei. De fapt, soarele de abia apunea şi mai era o lumină pală, naturală, în încăpere. M-a strâns uşor de mână, iar eu m-am uitat la ea. Era lovită, atât de fragilă şi vulnerabilă. Într-un fel, era vina mea. Dar nu mă puteam opri să nu mă bucur atât de tare că vrusese să mă apere. Pe mine. Pentru ce? Nu conta, atâta vreme cât ştiam acum că o iubesc. Acesta era „ adevărul†şi nu vroiam nici să îl neg nici să îl fac să dispară. De ce? Când puteam să mă bucur în voie de el. De fapt, de ea.
- Bună Lilith.
Am scos calm cu aceaÅŸi voce ca întotdeauna. Nu se schimbase aproape nimic. Doar că eu realizasem că de fapt sunt mai mult decât îndrăgostit de ea. Åži că , cel mai probabil, nici ea nu e cine ÅŸtie ce „ normală â€. Probabil de aceea exista ÅŸi atracÅ£ie între noi doi.
- Briar...
Am zâmbit pervers aplecându-mă de-asupra ei. Era îmbrăcată doar într-un tricou – care nu era al ei – şi lenjerie intimă. Realizând şi ea asta s-a înroşit şi aproape că m-a plesnit. E bine să o avem înapoi pe Lilith. Însă, nu avea destulă forţă pentru asta. A căscat.
- Oh nu, nu-mi zice că ţi-e somn. Frate, dormi de ieri. E seară, ar trebui să te trezeşti. Jur că mor de plictiseală.
A început să râdă, însă curând a simţit durerea rănilor bandajate.
- Scuze pentru asta.
Am adăugat serios, simţindu-mă vinovat de toată această treabă. În fond, dacă nu eram eu nu se întâmpla asta. Dar să gândim pe altă parte, ea vrusese să facă acest lucru. Adică , să mă apere. Ceea ce însemna că nu îi eram indiferent.
Nu că ea ar fi recunoscut asta vreodată. Însă eu o recunoşteam că mă înnebunea. Atât de sexi, lovită şi doar pentru mine. Aşa, brusc, mi-a venit o poftă incredibilă să îmi înfig colţii în pielea ei şi să îi iau tot sângele. Şi aş pune pariu că nu am gustat niciodată ceva atât de bun. Mi-am reprimat gândurile pentru că deja mi se „ accelerase pulsul †şi nu trebuia să fac o asemenea greşeală.
Un mic zgomot s-a auzit în cameră. Stomacul lui Lilith.
- Ups.
A zis chicotind şi apoi strâmbându-se. Încercând să se ridice din pat, am oprit-o. Doar nu aveam de gând să o las să facă efort în starea asta.
- Stai jos.
S-a încruntat.
- Mi-e foame. Merg să mănânc. Nu îmi dai ordine, Briar!
Asta a sunat categoric şi irevocabil. Trebuia să ai un caracter puternic să o înfrunţi pe fata aceasta, ştia ce vroia şi probabil şi cum să obţină. Atât de puternică, poate şi asta mă atrăgea atât de mult la ea. Dar acum părea mai fragilă decât orice, iar eu eram atât de dornic să o apăr, să o protejez şi să o fac doar a mea... Într-atât încât nu vroiam să mă mişc de lângă ea, şi să fiu mereu în prezenţa sa.
- Mda, s-o crezi tu. Am zis să stai jos, stai jos.
Am împins-o înapoi pe pernă şi puteam să jur că m-a înjurat.
A încercat să se ridice iar, repetând.
- Mi-e foame!
Slăbită , slăbită dar avea destul de multă energie cât să se certe cu mine. Clar, era adorabilă. Atât de ţâfnoasă şi agresivă. O adevărată fiară.
- Şi eu o să îţi aduc ceva să mănânci. Sper că nu ai pretenţii, şi dacă ai îmi pare rău. Dar stai în patul ăla nenorocit că eşti rănită.
Cred că a început să râdă atunci când am trântit uşa. Nu mi-a fost prea greu să pregătesc ceva. Asta pentru că e uşor să suni la un restaurant şi să comanzi ceva de mâncare. Nu ştiam ce mănâncă fata asta capricioasă în general, aşa că am comandat mai multe lucruri. Poate ar fi trebuit să dau o fugă pe la un spital să iau şi eu nişte sânge?
Am râs în sinea mea. Când eram cu ea mi se făcea foame într-una. Ceea ce se pare că trebuia să îndur de acum înainte. Şi urma să o fac cu plăcere, la cât de mult mă atrăgea. Mă făcea să o doresc. Am mers în camera sa, şi am pus-o să mănânce. Cina la pat, cine ar fi crezut că o să fac eu asta vreodată?
Îşi păstra un zâmbet foarte amuzat pe chip atunci când mă vedea punându-i tava în braţe. Am văzut că îl lipsa mea făcuse un duş. Mirosea atât de bine .
- Puteai să mă chemi. Te ajutam eu.
- Hm?
A răspuns după o înghiţitură.
- Te ajutam eu să faci baie.
Am zâmbit larg şi ea a aruncat cu o furculiţă în mine. „ A durut†foarte tare. Era atât de frumoasă, stând vulnerabilă în patul ăla şi mâncând . Aş fi vrut să fac şi eu acelaşi lucru şi fiecare venă a sa îmi făcea cu ochiul.
Dar trebuia să mă abţin. Pentru binele ei, şi al meu desigur. Plus că, ştiu că era ciudat, dar îmi doream mai mult să fac dragoste cu ea decât să îi sug sângele. Deşi se bat într-una, aceste două categori, pentru primul loc. Văzând-o aşa de sexi, şi totuşi atât de apetisantă.
E greu să alegi între aceste două categori vitale. Însă un lucru era cert, persoana care mă făcea să simt toate acestea, era ea. După ce am avut grijă să îşi ia cina, şi toate lucrurile acelea, m-am aşezat în pat lângă ea şi am privit-o adânc în ochi. Îmbrăţişând-o, mi-am băgat nasul în părul său, adulmecându-i mirosul.
- Ah.
Am şoptit trăgând-o mai aproape de mine. Uşor, fără a o brusca, i-am atins buzele purtându-le într-un sărut pasional. Limbile noastre s-au întâlnit, începând să danseze. Parcă fiind perechea perfectă. O gustam, era a mea. Tot ceea ce îmi puteam dori
eu în acel moment. Şi am simţit fericire. Ceva greu de dobândit, pentru un vampir. Să îţi simţi „ sufletul†era ceva practic imposibil. Aşa mergea şi cu emoţiile de genul „ fericirii†( erau adesea înlocuite cu adrenalina ) însă... ceea ce trecea acum prin-năuntrul meu... Erau nişte sentimente greu de explicat. Şi parcă pentru o clipă, una îndelungată, am simţit că am inimă şi că îmi ticăie rapid. Parcă mi-am simţit obrajii în flăcări, ca şi cum mă înroşisem. De parcă eram „ îndrăgostit†de-adevăratelea. Ca un om normal. Ca o fiinţă umană. Ca ceea ce fusesem cândva dar nu avusesem ocazia să experimentez.
Şi , la dracu. Ce bine era. Aş fi vrut să fiu cu ea pentru totdeauna.
Să rectific, până când moartea ei urma să ne despartă. Pentru că şi atât era de-ajuns pentru mine. Nu aveam de gând să o transform în ceea ce eram eu. Îmi era teamă să mă urască. Şi poate că nu era asta. Poate că eram doar prea egoist şi nu aş fi vrut să fie la fel ca mine. Atunci poate că nu am mai fi fost „ meniţi†unul pentru celălalt. Nu îmi puteam găsi o explicaţie logică.
- Ce eÅŸti tu, Lilith?
Am întrebat-o în timp ce stăteam îmbrăţişaţi, prinvindu-ne. Ochii noştri se întâlniseră şi se studiau. Parcă absorbindu-se reciproc, dispersându-se într-un univers necunoscut. Unul plin doar de „ lucruri frumoase†.
Corpul meu îl cerea pe al ei.
Chiar ÅŸi ochii mei o doreau.
Aceasta a ezitat, lăsându-şi privirea în jos şi evitându-mă. Dar eu vroiam să ştiu atât de mult, totul despre ea. De fapt, poate că nici nu conta asta. Însă, o vroiam pentru mine.
- Ştii, aş putea afla oricum dar, mi-ar plăcea să fi tu aceea care îmi spune.
Nu m-am îndepărtat , din contră. M-am trezit strângând-o şi mai tare între braţe.