Monochromatic Love

[Verrine]

Deci :)). Acesta e primul meu fic original... Nu sunt foarte experimentata deci ma astept la multe critici... Fiti cat mai duri :pls: . Oricum sper ca am scris bine titlul de obicei am tendinta de al gresi =)). sa incepem...

Monochromatic Love:

Prolog
“Prezentul… un avans nesimtit al trecutului, care inghite viitorul” una dintre definitiile date de EL inainte ca unul dintre cei doi trandafiri sa inceapa sa paleasca in fata lumiinii emanate necontenit de viitor. Inca de la inceput, inca din momentul in care nu eram altceva decat niste copii in fata destinului, am crezut ca el va reusi mereu sa se inalte dincolo de fiinta mea, dincolo de rationamentul si totodata, de sentimentele mele. “Mereu va fi asa” a spus, inainte ca destinele noastre sa paralizeze.
Chiar daca lumea in care traiesc se numeste “prezent”, mereu am stiut ca eu sunt o persoana pierduta, care paseste din trecut in prezent, si din prezent in viitor. Viata pe care o duceam eu cu adevarat mi se parea paralela cu acest cuvant “prezent”, si cred ca mereu o sa mi se para… Dar, pana a intra in alte detalii legate de idea filosofica a trecerii timpului, sa vorbim mai intai despre prezent si trecut intr-o forma “umana”. Viitorul este unul simplu, nu are nevoie sa definitii complexe, defapt cred ca este cel mai simplu si mai exact dintre toate ce se intampla in viata mea. Dar, vom mai vedea…

Prezent:

Viata din prezent este una monotona, chiar daca unora li s-ar pare ca este iesita din comun. Timpul liber mi-l petrec prin padurile apropiate din orasul in care locuiesc momentan. Imi place sa fac drumetii pentru ca pot simti briza intense a vantului, lucru ce m-a calmat inca din prima zi in care am devenit ceea ce sunt. Pe langa aceste mici drumetii, merg si la cateva petreceri in ultimul timp, ca sa arat impresarului ca au mai ramas niste franturi din viata mea umana. Din momentul in care destinele noastre au luat-o pe drumuri neintersectabile, partea mea umana a murit.
Si daca tot vorbeam de impresar… ca meserie sunt cantareata. Imi place cu adevarat sa imi exprim sentimentele prin intermediul muzicii. Cu ajutorul vioarei mele pot interpreta cu usurita acele cateva versuri compuse in timpul drumetiilor. Bineinteles, deoarece partea mea umana a fost una ce nu intra tocmai in categoria “linistit” sau “normal”, nu am putut sa stau fara a adaug la melodiile mele si cateva chitari electrice. Insa, si acestea, dispuse intr-un mod armonios incat acei cativa fani sa inteleaga cu adevart motivul pentru care cant.
Pe langa muzica, ma pricep destul de bine si la desenat. Majoritatea desenelor, daca le pot numi asa, au in componenta sa flori multicolore, copaci in diferite nuante cu un frunzis des, apele ce se preling inca din cele mai inalte colturi ale cerului. Natura… mereu mi-a placut sa o reprezint in intreaga ei fiinta, constienta fiind totusi ca nu voi putea realize niciodata un desen atat de complex.
Inafar de acest lucru, stiu sa vorbesc infara de engleza, limba mea natala, si spaniola, italiana, portugheza, japoneza, franceza si am inceput sa invat si suedeza. Stiu, pare incredibil ca pentru o fata de varsta mea sa stiu atatea limbi, dar insa de cand nu mai dorm noaptea, timpul meu s-a mai largit cu cel putin cinci ore, plus ca “talentul” meu este acela de a retine cel putin 80% din ce citesc… Si nu fiti mirati, este ceva care face parte din categoria “uman”.
Cam atat as putea spune despre prezent… Aceasta ar fi unele dintre lucrurile principale. Sa vorbim acum si despre trecut. Trebuie sa recunosc ca acesta este unul lung, plin de surprize si dificultati, insa se pare ca am reusit sa trec peste toate… Viata mea “trecuta” o sa o impart in niste capitole in care voi scrie doar lucrurile semnificative…
A da si… ma numesc Stefany.


Cam atat pana acum. Oricum sa va explic cum sta treaba. Deci am pus prologul si prezentul in care se afla Stefany, insa ficul se axeaza mai mult pe trecut. Daca va placut pana acum e bine... Urmatorul capitol va face aprte din tercutul lui Stefany, unde o sa pun si poze cu cateva personaje.

[Teru]

Hallo! M-a atras titlul, si am zis sa citesc si eu
Nu prea pot sa-mi dau seama ce se va intampla sau care e ideea, pentru asta trebuie sa mai astept cateva capitole
Acum nu am sa te critic dur, pentru ca nu prea stiu cum.

Greseli:
lumiinii - luminii
realize - realiza
inafar - inafara

Majoritatea desenelor, daca le pot numi asa, au in componenta sa flori ...

- aici nu ai facut bine acordul: "desenelor" e la plural si tu ai folosit "sa" care e forma de singular; trebuia folosit lor :ask:

Inafar de acest lucru, stiu sa vorbesc infara de engleza,

- ai repetat "inafara"

Stiu, pare incredibil ca pentru o fata ...

- ar suna mai bine " Stiu, pare incredibil ca o fata..."

Stiu, pare incredibil ca pentru o fata de varsta mea sa stiu atatea limbi

- ai repetat "stiu"

dar insa de cand nu mai dorm noaptea

- dar = insa , rtrebuia folosit doar unul dintre ele

Aceasta ar fi unele dintre lucrurile principale.

- din nou ai dezacord : "lucrurile" - plural , "acesta" - singular ; trebuia "acestea" :-w

cam atat am vazut eu... greseli nu sunt prea multe, probabil din cauza neatentiei [ eu vorbesc -___-" ] si se pot corecta, pe viitor ar tebui sa ai mai multa grija la acord si la repetitii

app... capitolul tau are doar 21 de randuri, e cam scurt :|

P.S. 1: sper ca nu te-a deranjat, daca e vreo problema - pm
P.S. 2: astept urmatorul capitol si stiu ca o sa evoluezi

:bv: :bye:

[Verrine]

*Eru* ms ptr coom >:D<>:D<>:D<
scz ptr greseli.. stiu.. uneori chiar dau dovada ca nu stiu gramatica :nh:
o sa incerc sa fiu mai atenta la capitolele viitoare.. ms ink o data ptr coom >:D<.. sper sa iti placa cap asta:P

Trecut:

Capitolul I: Introducerea

-Alex ti-am zis de 100 de ori ca atunci cand vrei sa intri sa bati mai intai la usa! Daca eram goala?!?
-Stai calma… suntem frati ai uitat? Si oricum… cred ca lesinam inainte sa te vad…
-Esti un i-di-ot! Iesi! Iesi! Iesi! ii spun in timp ce il impingeam spre usa, in incercarea de al da afara.
Dupa ce am reusit sa-l scot din camera, am incuiat usa pentru a preveni si alte incidente. In timp ce ma schimbam de pijamale ma gandeam , ca in fiecare dimineata, la viata pe care o duceam. Mereu imi puneam intrebarea “ Sunt fericita sau nu?” la care imi raspundeam mereu, fara a avea remuscari “ Da! Normal ca sunt!”. Uneori chiar nu stiam de ce ma mai tot intreb… pana la urma stiam raspunsul, adevaratul raspuns! In plus aveam ambii parinti alaturi de mine, unde cred ca l-as putea aduga chiar si pe fratele meu, Alexandre. Mama mea Sarah, lucreaza intr-un magazin cu articole vestimentare, in timp ce tata - sau Cristophor cum ii mai spune mama cand are sa-i reproseze ceva- lucreaza ca serif intr-o sectie de politie. Locuiam in Jacksonville, un oras insorit din Florida unde puteam mereu sa merg la plaja. Sora mea Ashley este deja casatorita cu un important om de afaceri din Canada, deci nu o vad prea des, iar din cauza faptului ca s-a maritat cum a absolvit, relatiile s-au cam racit. Alex este cu doi ani mai mare ca mine, avand 16 ani. Eu sunt mezina familiei, insa cred ca in unele cazuri gandesc mai matur decat toti trei la un loc. Deci puteam sa spun ca am o viata foarte fericita si nu cred ca as vrea sa schimb ceva la ea, mai ales ca m-am nascut cu un fel de “dar” sau mai degraba “ciudatenie a naturii” dupa cum ii spune tata; pot retine cel putin 80% din ceea ce citesc, lucru ce imi face viata foarte usoara. Din cauza acestui “talent” nu am mari probleme cu scoala… Si daca tot vorbeam de scoala, am o colega de clasa, care imi este totodata si prietena, Karolynne. La prima vederea spui ceva in genul “Ce e cu omuletul asta albastru?”. Raspunul este unul simplu, culoarea parului ii este de un albastru strident, machiajul ei mereu contine nuante si tente de albastru, iar vestimentatia ei este de asemenea, albastra. Da stiu… o maniaca a albastrului. Totusi, imi este o prietena foarte buna care nu m-a abandonat niciodata si cred ca nu are de gand sa o faca prea curand.
Pe langa Karolynne il mai am si pe Keny. El este asazisul “stapan” al calculatoarelor. Nu cred ca exista vreun lucru care nu stie sa-l faca in acest domeniu. Viseaza mereu cu ochii deschisi si intra intotdeauna in belele. De fiecare data cand incearca sa-si rezolve problemele, se cufunda mai tare in ele.Una dintre marile lui probleme este chiar propria mama; a fost intotdeauna impotriva subiectului “ calculator”. Pe langa asta, este cufundat intr-un mister adanc legat de tatal lui biologic. Nu l-a cunoscut niciodata, iar mama lui nu vorbeste niciodata despre el, fiind de asemenea un subiect ce il evita pe cat posibil. Alex il cunoaste pe Keny, asa ca in unele nopti mai doarme pe la noi, in special atunci cand este dat afara din casa. In ciudat acestor lucruri ce graviteaza in jurul lui, pot spune ca irisii lui de un albastru stins nu au emanat niciodata tristetea. Oricine sta in preajma lui se simte bine, sentimentele de bucurie combinate cu cele pline de entuziasm il fac sa radieze in ochii multora.
Imediat ce m-am imbracat in niste pantaloni vechi de trening si o bluza de un albastru intens, am incercat sa ies din camera, uitand bineinteles ca am incuiat-o. Am mai pierdut inca zece minute pana sa gasesc cheia…
Vazandu-ma insfarsit pe hol, departe de incaperea roz cu buline albastre, m-am indreptat spre bucatarie. Acolo l-am observant pe Alex savurandu-si micul dejun, pierdut in propriile ganduri. M-am gandit ca ar fi amuzant sa profit de acest moment de neatentie din partea lui, plus ca ii puteam face si o favoare in schimbul incidentului de dimineata, asa ca m-am furisat prin spatele lui. Sperietura de care a avut parte, adunata cu neatentia lui desavarsita, nu a putut sa aiba ca rezultat decat un castron cu cereale stand frumos pe capul lui. Laptele i se scurgea pe parul de un negru intens, prelingandu-se pe fata palinda, ajuncand m-ai apoi pe bluza lui de trening preferata.
-STEFANY! Iti jur ca astea sunt ultimele tale clipe in viata!!!
Si in timp ce ma ameninta, se ridica nervos de pe scaun, incepand mai apoi sa ma alerge prin toata bucataria. Eu radeam, mandra de efectul care l-a avut ideea asupra lui, insa se pare ca nu mai avea mult pana sa ma prinda. Ma gandeam ca ar fi bine sa-I mai dau o portie de sperieturi in urmatoarele zece minute.
Deodata corpul meu a devenit moale, oasele ce ar fi trebuit sa imi ofere echilibru au inceput sa devina din ce in ce mai maleabile, incat… m-am prabusit. Corpul meu statea intins pe parchetul maroniu invechit din cauza trecerii timpului. Parul meu blond si lung era ravasit, iar corpul meu a devenit palid. Puteam auzi pasii grabiti a lui Alex pe podeaua ce scartia atunci cand talpa lui facea contact cu parchetul. Parca ii vedeam disperarea de pe fata in timp ce se apleca ingrijorat spre mine.
-Stef! Steef! Hei, esti bine?
Vazand ca nu ii raspund imi lua corpul in brate, asezandu-l pe canapeaua de o culoare verzulie. Il puteam simti cum tremura, ii puteam simti ingrijorarea.
-Stef!Stef! Hai trezeste-te! Te rog, te rog, te rog, te rog.
In timp ce incerca sa ma trezeasca din transa, imi lua pulsul pentru a verifica daca mai sunt sau nu in viata. Marea i-a fost mirarea cand a vazut cat de incet pulsa inima mea, cedand. A inceput sa se agite, nestiind ce sa faca; nu a tercut niciodata printr-o astfel de situatie. Ii puteam simti ezitarea… vroia sa vada daca este adevarat ceea ce se intampla. Insa ezita sa-si puna capul pe pieptul meu pentru a-mi putea simti inima batand, ii era frica de raspuns… Atat de frica de parca ar fi trebuit sa raspunda la intrebare retorica legata de existent mea.
-Stefany… te rog… imi pare rau… e numai vina mea…
-Ma bucur ca ti-ai dat seama! ii spun in timp ce ma ridic in capul oaselor.
-Ste…
Vroaim sa incep sa-l tachinez, insa atunci cand privirea mea s-a intersectat cu a lui ma simteam de parca… de parca… chiar a-si fi murit. O tristete profunda se citea in ochii lui de un albstru intens ce ma facu sa ma simt ca o criminala. Cand i-am vazut ochii inlacrimati cred ca am inceput si eu sa plang. Sentimentul de vinovatie ma curpindea din toate partile, imi devora constientul. Simteam ca o sa mor in fata acestui sentiment, imi parea asa de rau de ceea ce facusem.
Fara a zice nimic, Alex ma lua in brate, strangandu-ma la piept. Puteam simti lacrimile fierbinti cum se prelingeau de pe obrazul lui pe tricoul meu. Ii puteam simti tristetea insa si fericirea deoarece a fost doar o gluma de prost gust de a mea. Nu mi-a spus nimic pret de cateva minute, tot ce a facut a fost sa ma imbratiseze.
Simteam cum fiecare parte a corpului intra sub influenta acelui sentiment ce imi dadea fiori si ma ingheta- nu ma puteam misca, nu-i putea zice nimic-. Simteam din nou cum mi se scurgea prin vene vinovatia, nu puteam sa mai suport acea durerea ce ma mistuia. Imi parea atat de rau, nu vroiam sa-l fac sa sufere,nu merita sa sufere, el era atat de bun cu mine, mereu ma ajuta, iar eu….Totusi,cu cat vinovatia ma devora, cu atat in corpul meu lua nastere un nou sentiment, neintalnit pana acum de ratiunea sau inima mea. Era ceva nou, ceva ce ma facea sa ma simt si trista, dar si fericita; vinovata, dar si nevinovata. Atatea sentimente se jucau cu inima si mintea mea incat nu mai stiam daca eram in acea incapere, scaldata in imbratisarea lui calda sau doar intr-o camera, avand halucinatii legate de ceea ce imi doream defapt.
-Te rog sa nu mai faci asta niciodata. Am crezut… am crezut ca…
Abia i-am putut distinge vocea in acea nebunie ce se afla in interiorul meu. Mi-a laut cateva minute sa ajung la incetelesul cuvintelor lui. Moartea… asta il ingrijora pe el cel mai mult. Defapt mai concret vorbind cred ca ar fi… moartea mea, a unei fiinte lipsite de suflet, care l-a facut sa sufere.
-Stefany…
Asta a fost. Acest cuvant… acest cuvant m-a trezit la realitate. M-a facut sa imi revin. Nu stiam de ce, insa corpul meu s-a dezghetat, puteam sa simt cum totul disparea, toate sentimentele, totul… Se pierdeau, dispareau la fel de repede cum au si aparut. Fiorii abia daca ii mai simteam, inima incepea sa isi reia cursul normal, totul era ca inainte. Aveam senzatia ca totul a fost doar un vis, sau mai bine spus cosmar, care s-a jucat cu mintea mea dupa cum a dorit el, facandu-mi inconstientul sa cedeze incetul cu incetul.
M-am desprins din imbratisare, vroiam sa-l privesc, vroiam sa-i intalnesc din nou irisii, simteam nevoia nebuna de al privi, de al atinge, simteam ca in curand o sa-l pierd, nu voiam asta.
-Imi pare rau… cred ca am… exagerat.
-Exagerat e putin zis…
-Imi pare rau… chiar nu vrut sa iasa asa. Ideea era sa te inspaimant putin… nu credeam ca vei reactiona asa.
-Cum ai fi vrut sa reactionez cand am vazut ca nu mai ai puls?!? spuse Alex destul de iritat.
-Hei! Nu e nevoie sa tipi!
-Ma intrb daca mai avem lapte in frigider…
Mda… tipic lui. Mereu terbuie sa schimbe subiectul.
Acesta se ridica in picioare, aruncand in fuga o privirea spre mine si la pozitia care o aveam, indreptandu-se mai apoi spre frigider pentru a verifica daca poate sa mai manance ceva. Nu am mai stat nici eu mult pe jos… m-am ridicat la scurt timp dupa ce am auzit zgomotul provocat de catre usa frigiderului. Nu aveam pofta de mancare in acea dimineata si cum nu aveam nici scoala deoarece era sambata m-am gandit ca o plimbare in parc ar fi potrivita.
M-am incaltat cu niste cizme albastre si pufoase si am dat sa ies pe usa, dar numai bine ca m-am ciocnit de “albastrica”.
-Au… asta a durut! s-a plans Karolynne in timp ce se ridica de pe jos.
-Scuze, nu te-am vazut…
Dupa ce ne-am ridicat amandoua, si bineinteles dupa ce Karolynne a verificat daca ii sta bine parul, m-am gandit ca ar fi o idee buna sa o invit sa ma insoteasca. Dar… nu am mai avut ocazia:
-Stefy!! De cand nu te-am mai vazut! Ce mai faci? Stiu ca ti-a fost dor de mine insa acum sunt aici langa tine!
-Karolynne ai vrea sa…
-Ce mai face Alex?
-Karolynne…
-Ai auzit ce…
-KAROLYNNE!
-A da? Ai zis ceva?
Tipic ei. Nu cred ca o sa ma obisnuiesc vreodata cu aceasta personalitate dinamica.
-Incotro mergeai? Sau stai, nu-mi spune! Acum ai si previziuni! Da! Te-ai gandit sa-mi faci o surpriza asa ca ai planuit sa te ciocnesti de mine! Imbratisare!
Ce imaginatie bogata…
-Nu vad viitorul, si nici nu am vrut sa ma ciocnesc de tine, insa voiam sa merg in parc.
Aceasta ma cerceta din cap pana-n picioare de cateva ori. In privirea ei se putea citi entuziasmul si ma intrebam de ce. Probabil iar s-a combinat cu vreun tip… Ultima data cand s-a intamplat asta a stat la mine o saptamana intreaga. Ce nopti pline de teroare…
-Stiu! Gata stiu! Deci stiu!
-Ce stii? intreb eu curioasa…
-Te-ai cer-tat cu A-lex! spuse aceasta silabisind fiecare cuvant.
-Ce?!? Nu… adica…nu chiar certat! Dar de unde stii?
Nu inceteaza nici un moment sa ma uimeasca.
-De cate ori spun ceva ce nu e adevarat tipi la mine si ma contrazici pana la cel mai mic detaliu… acum nu ai facut asta asa ca de aici rezulta ca ceva s-a intamplat. Deci … spune-mi tot, spuse punand accentual pe ultimul cuvant, sa nu ratezi nici un detaliu, continua aceasta tot pe acelasi ton.
Si in timp ce vorbea isi indrepta degetul aratator spre fata mea, aratand de parca ar vrea sa ma ameninte. Fetele noastre erau atat de apropiata incat ii puteam vedea machiajul atat de clar, toate nuantele de albastru pe care le-a folosit, cred ca erau cel putin zece, poate chiar mai multe.
Ca de obicei…
Karolynne vazand ca raspunsul meu intarzie sa apara, s-a gandit ca ar fi indicat sa ia initiativa, adica sa-si puna imaginatia ei sa vorbeasca in locul meu. Si rezultatul a fost cam acesta:
-Te-ai sarutat cu Alex nu-i asa?
-Ce?!? spun eu dea dreptul uimita de absurditatea ce a gandit-o.
Prima data a spus ca m-am certat cu el… nu ca m-am sarutat. Nu vreau sa stiu ce e in capul ei in moemntul asta.
-Aaa. Deci asta e! Haide zi cum a fost, spuse aceasta in timp ce ma batu peste umar, “prieteste”. Promit ca nu mai spun la nimeni.
-Aaaa…
Eram atat de socata incat nici nu stiam ce sa-i zic. Probail acum va crede ca este adevarat.
-T-i-a p-l-a-c-u-t? spuse acesta in timp ce in ochii ei se citeau gandurile perverse care le avea in minte.
-Nu m-am sarutat cu nimeni!
-Serios? zise Alex in timp ce aparu la usa, speriindu-ma atat pe mine, cat si spre marea mea mirare, si pe Karolynne.
-Alex!!! Ce mai faci? Cum a fost sarutul, nebunilor? spuse aceasta privindu-ne pe amandoi din ce in ce mai insistent, vrand sa afle cat mai multe detalii despre asazisul “sarut”.
-Ce sarut? intreba acesta si mai derutat decat prima data.
-Vrei sa spui ca nu te-ai sarutat cu Stefy meu?
De cand sunt eu “Stefy lui Karolynne”?
Alex cand a auzit-o pe Karolynne a inceput sa rada cu pofta, uitand cu totul de incidetul de mai devreme. Probabil se gandea la cat de perversa poate fi imaginatia lui Karolynne.
-Suntem frati ai uitat?
-O da… am uitat. Uneori chiar ma intrebam de ce locuiti impreuna.
Ce?!?
-Oricum… Stef, nu trebuia sa ajungi undeva?
-Eu? intreb surprinsa atunci cand il aud ca imi rosteste numele.
- Sambata, ora 12.
Abia dupa ce mi-a zis ora am realizat ce vroia sa zica. Cat de uituca puteam sa fiu!
-Am uitat!!! Sunt un om mort!!
Fara a mai sta pe ganduri, am trecut pe langa Karolynne, aproape darmand-o, grabindu-ma spre central orasului. Nu era departe de locuinta mea, insa soarta mea era pecetluita.
Am uitat complet de pregatirea la fizica!!

[Teru]

Hallo, again !
Of, of, of.... grea-i gramaica asta! :]] Te anunt ca nici eu nu ma descurc mai bine :]]
Sa revenim... primul lucru pe care l-am observat a fost lungimea capitolului... de data are cu siguranta mai mult de 40 de randuri :]]
Cum spuneam si data trecuta, inca nu-mi pot face o idee despre ce urmeaza, si totusi dupa cate ai scris in "Prezent" am impresea ca ceva rau o sa se intample, sper sa nu fie nimic grav... :...:
Greseli:

Uneori chiar nu stiam de ce ma mai tot intreb… pana la urma stiam raspunsul, adevaratul raspuns!

- ai repetat "stiam"

Alexandre - aici nu voiai sa spui Alexander?

irisii lui de un albastru stins

- din cate stiam eu cornea e cea care da culoarea ohiului, si irisul e cel "bulina" neagra din centru

cred ca mai era un cuvant pe care l-ai scris gresit, dar nu-l mai gasesc :-j , oricum ai mai putine greseli dacat in capitolul trecut :bv:

P.S.1: Ma bucur ca nu te-a deranjat celalalt comentariu :3
P.S.2: Am avut dreptate la partea cu evolutia. :ha:
P.S.3: Urmatorul capitol? ;;)

:bye:

[Verrine]

Deci ms inca odata ptr com *Eru* >:D<
In legatura cu greselile... la faza cu irisul nu am nimic in apararea mea.. gomen :((... iar la faza cu "Alexandre"... pai mie imi palce mai mult terminatie "re" decat "er".
Asa acum urmatorul capitol si poze cu persj...

Personaje:

Stefany Lautner:



Alexandre Lautner:



Ashley Lautner (sister):



Christophor Lautner (father):



Sarah Lautner (mother):



Keny:



Karolynne:



Melany ( roscovana):

Capitolul II: Sarutul…

Am scapat… Nu pot sa cred ca este adevarat… Visul meu… devenit realitate…chiar in fata ochilor mei…
-Te simti bine? Vrei sa iti aduc un pahar cu apa?
Vocea melodioasa a ingerului din fata mea ma trezi din visare. Baiatul ce nu intrecea varsta de 25 de ani se uita ciudat la mine, insa eu stiam… stiam ca este un dar de la Dumnezeu, ceva asa divin numai din colturile Raiului putea sa provina. Pentru a nu ingrijora acest inger, iar raspuns la fel de ferm:
-Da sunt bine… Acum o sa plec…
Chiar nu iti imaginezi cat de bine… Multumesc lui Dumnezeu ca te-am intalnit.
-Bine atunci, o sa-i spun sotiei ca ai trecut pe aici.
Atunci cand a pronuntat cuvantul “sotie” m-am oprit automat si m-am intors cu fata la el. Acum era, intradevar dea dreptul socata si de data aceasta nu in sensul bun al cuvantului. Simteam cum cerul se prabusea peste mine, cum pamantul imi disparea de sub picioare, totul se destrama in mintea mea.
-Sigur te simti bine? Mai bine ai lua un l…
-Nu e necesar! ii spun aproape tipand la el. O sa plec, in plus am si alte lucruri planificate pentru astazi.
Acesta ma privi pentru ultima data, apoi inchise usa. Probabil acum credea ca sunt proaspat scapata de la spitalul de nebuni.
In timp ce inaintam pe aleea casei, care era de o parte si de alta inmiresmata cu parfumul proaspat al florilor de mai, ma tot gandeam la acest dezastru crunt, tragic, inevitabil, oribil:
Nu pot sa cred ca l-am numit inger! Sunt sigura ca e la fel ca Scorpia, fara inima, insensibil. Nu a auzit el de Rai. Nemernicul! Nu pot sa cred ca e sotul profesoarei mele de fizica!
Dar, sirul gandurilor mi-a fost intrerupt, pentru a doua oara in aceasta dupamiaza, de catre albastrica, care s-a ciocnit puternic de mine.
-Au… asta a durut!
Oare de ce am senzatia ca tocmai trec pritr-un déjà-vu?
-Stefy meu! Ce faci aici? spuse aceasta destul de derutata cand a vazut ca sa lovit tocmai de mine.
-Aici sta profesoara mea de fizica, ii spun in timp ce ma ridic de pe asfaltul rece, ar fi trebuit ca acum sa rezolv excercitii, insa se pare ca a avut o problema si e plecata din oras.
Aceasta nu spuse nimic, doar se uita la mine sau mai bine zis prin mine. Eram curioasa sa vad la ce se holbeaza, asa ca am intors capul pentru a privy acel “ceva”.
-Alex?!?am intrebat socata in timp ce priveam cuplul din fata mea.
Alex se saruta cu o roscata ce nu intrecea mult inaltimea mea si care se pare ca stationa foarte bine in bratele lui. Acesta insista tot mai mult pe acel sarut, semn ce arata ca nu era doar unu dintre acele colege obsedate de el.
Aveam un sentiment ciudat, ce nu l-am mai avut pana acum. Atunci cand ii priveam simteam cum totul se destrama, devenind doar scrum… lasandu-i pe ei sa se inalte dincolo de praful negricios si pe mine in urma lor. Nu eram altceva decat un punct insignifiant.
-Stef te simti bine? Esti cam palida… spuse Karolynne lasand la iveala ingrijorarea evidenta din vocea ei.
-Sunt bine… Ce ar fi sa mergem in parc? Ma chinui de dimineata sa te invit, ii spun in timp ce adaug si un zambet cat de natural, in speranta ca nu o sa vada dincolo de aparente.
Aceasta a dat din umeri, apoi aproba din cap, mai la sfarsit adaugand si ea un zambet care sincera sa fiu nu mi-am dat seama daca era prefacut sau nu. Asadar, acum ma aflam la brat cu ea, pe strada principal a orasului, in drum spre parc. Nu eram foarte atenta la ceea ce se intampla in jurul meu, tot ceea ce conta in acel moment era cuplul de care a trebuit sa aflu in acest mod. Ma intrebam daca asta era adevarata problema… faptul ca Alex nu a avut indeajunsa incredere in mine incat sa-mi spuna ca este indragostit de cineva. Acest lucru avea si el o parte din vina, insa ceva mai puternic ma devora, ceva ce chiar nu intalnisem pana acum. Toate sentimentele care le aveam in acest moment: ura, fericire, dragoste, vinovatie, ingrijorare, tristete erau invaluite intr-o ceata densa, asemanatoare cu cea descrisa de scriitori atunci cand progatonistul cartii a ajuns intr-un punct cand nu mai stie ce sa faca, nu mai stie unde sa priveasca, in cine sa mai aibe incredere.
Adierea domoala a vantului m-a facut pentru un moment sa uit de toate aceste lucruri, trezindu-ma inapoi la realitate si aratandu-mi ca am ajuns in parc. Karolynne era cea care ne coordona, probabil si-a dat seama ca daca ma aflam eu in locul ei probabil acum eram pe niste strazi intunecate de la marginea orasului.
Asadar ne-am asezat pe prima banca pe care am vazut-o, undeva la umbra unui copac cu un frunzis dens, care rar il vezi la copacii din centrul orasului. Odata ce ne-am asezat, tacerea inlocui si ultima amintire a atmosferii fericite in care ma aflam eu si Karolynne cand ne-am intalnit prima data. Insa, nu am stat asa mult timp deoarece dupa cum o stiam eu pe albastrica, acest tip de liniste este total opus personalitatii ei dinamice.
-Esti geloasa nu-i asa? intreba aceasta cu un ton glacial, dar totusi trist ce imi atrase atentia.
Oare Karolynne era suparata pe acest lucru? Tinea mai mult la mine decat lasa sa se vada? Stiam ca este ciudata, insa nici chiar asa… Dar poate are legatura cu Alex… Nu, nu ar avea de ce sa aibe legatura cu el, asta era imposibil. Din cate stiam eu Karolynne avea o “atractie” pentru Keny, insa nu cred ca ea si-a dat seama pana acum… Totusi… ce o fi asta?
-S-t-i-a-m e-u!
-Ce stiai? intreb eu curioasa de afirmatia care o facuse.
-Stiam eu ca e mult prea evident! Iti place de Alex! Nu, nu iti place! Esti inebunita dupa el!
-Ce?!?
Am fost atat de concentrate pe tonul ei incat am uitat de ceea ce a zis.
-Re-cu-noas-te! spuse aceasta silabisind, asa cum face de altfel intotdeauna cand are idei perverse.
-Nu sunt geloasa! Doar ca, incep cu un ton trist, el nu mi-a spus, credeam ca are incredere in mine!
-Esti sigura ca asta e?
Tonul suspicios care l-a folosit arata ca si-a dat seama inca de la inceput ca nu era vorba doar despre asta. I-am privit mirata irisii in timp ce incercam a gasesc alta explicatie plauzibila la ceea ce simteam. Citisem atatea carti de dragoste, de scriitori celebri care au fost laudati pentru modul in care descriau sentimentele personajelor, insa eu nu ma regaseam in nici o descriere de acel gen. Mereu am fost paralera cu tot ceea ce se intampla, insa credeam ca e ceva normal, cursul normal al vietii.
-Nu stiu ce sa zic… In orice caz nu sunt inebunita dupa Alex, imi este frate pana la urma. Doar ca… pur si simplu… simt ceva ciudat in interiorul meu ce nu-mi da pace.
-Stii de ce am vrut mereu sa fiu vampir?
Ce rasturnare de situatie…
-De ce? o intreb intrand in jocul ei pentru a vedea unde are de gand sa ajunga.
-Sa vad daca mai am menstruatie!
Ce?!? Dintre toate prostiile care mi le-a zis pana acum, asta e cea mai stupida.
-Stii… uneori chiar cred ca este un gandacel mic acolo la tine in cap care iti devoreaza neuronii. Pe zice trece gandesti tot mai putin.
Aceasta a inceput sa rada cu pofta din cauza reactiei care am avut-o. Probabil ca asa planuise de la inceput… Sa ma faca sa ma simt mai bine. Acesta era cea mai splendita calitatea a ei, si probabil una care si-ar dori oricine sa o aibe. Karolynne se oprise din ras si se uita spre mine, zambind mai apoi din tot sufletul… pana si eu am putut observa acest lucru. Gestul ei chiar ma facu sa imi iau gandul pentru ceva timp de la asazisul “cuplu”. I-am afisat si eu un zambet la fel de sincer…
-O.K! Haide ca eu trebuie sa plec, ma duc sa vad ce face Keny. Nu l-am mai vazut de doua zile... pun pariu ca imi duce dorul. La cat de irezistibila sunt eu… nici nu ma mir.
Da… Aceasta este Karolynne… Sper sa nu ne certam niciodata indeajuns de mult incat sa fiu nevoita sa nu mai vorbesc cu ea.
Albastrica imi afisa un ultim zambet, timp in care se ridica de pe banca. Ma uitam in urma ei si vedeam cum se indeparteaza… din ce in ce mai mult pana cand… pur si simplu nu am putut sa o mai zaresc. In momentul de fata nu credeam ca sunt singura… aveam alaturi mintea si o zi insorita de primavara.
Ce sa fac acum?
Aveam de facut un eseu pentru la engleza despre cartea “ La rascruce de vanturi”. O citisem de vreo sase ori, insa nu ma simteam in stare sa scriu ceva despre ideia povestii. M-ar fi facut sa ma simt si mai prost… La fizica nu cred ca stiu sa rezolv vreo problema… Singura materie care a mai ramas este matematica…
Daca tot nu am ce sa fac…
Am plecat asadar spre casa, avand ca obiectiv rezolvarea problemelor de algebra. Distanta care trebuia sa o parcurg pana acasa nu era una lunga asa ca nu aveam motive sa ma grabesc. Mergeam pur si simplu pe carare, uitandu-ma cateodata in stanga si dreapta in speranta ca o sa dau peste vreun coleg de clasa cu care as putea vorbi. Drumul pana acasa a fost unul plictisitor, in care mintea mea era conectata doar la acea amintire cu dragutul cuplu format din mult iubitul meu fratior si roscovana.
Imediat ce am ajuns acasa m-am indreptat spre camera mea fara a da atentie lucrurilor din jur. Daca Alex a ajuns inaintea mea acasa nu vroiam sa dau ochii cu el, in ciudat faptului ca doream sa clarific unele lucruri, nu ma simteam inca in stare sa ma confrunt cu el. Imediat ce m-am vazut in vechea mea camera, ce era vopsita in roz, avand ici colo niste buline albastre, am inchis usa pentru a fi sigura ca nu exista nici o cale prin care sa pot da ochii cu Alex.
Mi-a luat ceva timp sa fac tema la matematica, insa nu din cauza faptului ca nu stiam sa rezolv exercitiile ci ca nu prea eram atenta la cerinte si scriam adesea rezolvarile gresite. Imediat ce am terminat, m-am asezat pe pat si am inceput sa ma gandesc din nou la acea scena din fata casei profesoarei mele de fizica.
Era mai frumoasa decat mine. Parul meu blond si spalacit este nimic pe langa rosul acela intens. Imbracamintea care o purta arata ca nu era chiar oricine, probabil fiica unui important om de afaceri. Pun pariu ca ochii ei ii intrec cu mult pe ai mei la frumusete, iar buzele moi si perfect conturate ar inebuni pe orice baiat. Sarutul ei atat de delicat…
Cand mi-am dat seama ca de elaborat gandeam, am scuturat capul, incercand sa alung acele ganduri.
Ce tot fac?
Nu vroiam sa ma mai gandesc la asta… Se vede ca propriei minti. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos, la baiatul perfect pentru mine, la mancarea mea favorite, la melodia preferta, la orice altceva ce nu mi-ar aduce aminte de roscovana. In scurt timp… pierduta in propriile fantezii… fara a-mi da seama… am adormit.

[Nemesis.]

hello!!
Deci ti-am gasit si eu ficu acum vreo ora ... cam asa :D si am inceput sa citesc
Si ce pot sa zic ,imi place..
Adica nu e unu din ficurile alea foarte previzibile, ceea ce e super.
Sunt sigura ca in continuare ma vei uimi :D:D abia astept ;)
Aaa.. am uitat ... ador pozele, imi place la nebunie cum arata alex 8-> :X

Cam atat ... Asteptu nextu'
Cya si spor la scris :*:* >:D<

[Verrine]

Asha... acum urmatorul capitol :D

Capitolul III: Confuza…

~ Part I ~


-Ce simt eu defapt pentru ea? Care e parerea mea? Voi putea continua asa?
Toate aceste intrebari la care nu puteam gasi un raspuns concret imi perturbau si ultima amintire a calmului ce il aveam in minte. Calvarul de sentimente si ganduri care le aveam ma faceau sa imi pierd echilibrul… Simteam cum totul nu este decat o prapastie ce ma astepta narabdatoare, viata mea bazandu-se pe un fir de ata de care eram prinsa involuntar. Sentimentele de incredere, curaj, dragoste, prietenie nu ma mai puteam face puternica ca alta data… Nu stiam daca de data aceasta voi putea sa rezist impactului dintre pamant si corpul meu, daca ma voi mai putea ridica pentru am relua echilibrul… Priveam totul atat de vag, prost conturat… Nu stiam ce sa cred.
Totul a inceput in aceasta dimineata. Zgomotul provocat de usa m-a facut sa ma trezesc. Am tresarit destul de speriata in momentul in care incercam sa iau contact cu realitatea.
-Buna dimineata!
Mi-am indreptat privirea spre persoana ce imi perturbase somnul, tematoare sa nu fie chiar Alex, insa m-am mai calmat cand am vazut ca este mama tinand o tava rosiatica in mana. Mirosul ce se risipea usor in aer nu imi displacea deloc, ba chiar imi indicau ca micul dejun era foarmat din clatite.
-‘Neata… ii spun mamei inca adormita.
-Stefany ti-am adus micul dejun. Am facut clatite, preferatele tale si a lui Alex. Ma gandeam ca daca tot am o zi libera sa va fac o mica surpriza.
Mama… persoana pe care o sa o iubesc mereu. Are ceva special ce ma face mereu sa o indragesc si mai mult. Nu doar ca este mama mea… ci si un bun psihilog al familiei. Mereu stie ce trebuie sa zica… Nu m-as marita niciodata doar pentru simplu fapt a sta alaturi de ea… Majoritatea copiilor isi dispretuiesc parintii pentru diferitele placeri ale adolescentei, insa pentru mine ea este mai presus decat toate acele stupizenii.
-Multumesc mama. Sunt sigur ca Alex va fi foarte bucuros de delicatetile acestea, spun in timp ce ma uitam spre clatitele apetisante. Ieri nu mancasem prea mult asa ca foame puse destul de repede stapanire pe stomacul meu.
-Ma bucur atunci… Ma duc sa-l trezesc si pe Alex. O sa-l chem. Sa mancati amandoi… ca atunci cand erati mici.
Zambetul sincer, dar totusi putin trist ale mamei m-a facut sa uit pentru cateva clipe de incidental de ieri. Insa psihicul meu inca nu se vindecase complet si ca urmare stiam ca nu sunt pregatita sa stau fata in fata cu el. Nu stiu ce i-asi fi putut spune… Nu puteam sa fiu eu insumi.
Ma gandeam sa deschid un subiect imediat ce intra pe usa, dar asa ar crede sigur ca ascund ceva. Poate sa vorbim despre tema mea la matematica dupa ce se aseaza pe pat, da dar de obicei vorbesc de teme cand ascund ceva.
Ce ma fac?!?
Insa nu mai era timp de gandit deoarece pe usa isi face aparitia nimeni altul decta iubitul meu fratior. Il priveam uimita, nu stiam nici eu de ce, dar stiu ca expresia fetei mele sigur ma trada. Ce ar trebui sa-I zic? Nu mai are mult pana ajunge la pat…langa mine. Sa-l felicti pentru roscovana? Nu… ar crede ca l-am spionat.
-Hey! Am zis BU-NA DI-MI-NEA-TA! striga acesta la mine incat ma sperie, facandu-ma sa scap clatita din mana. A cazut fix pe pijamaua lui preferata… Iar dadusem de bucluc, dar cel putin acum avem un subiect de discutie.
-Pijamaua mea! Doamne Stef cei cu tine? Ieri nu m-ai mai bagat deloc in seama, azi te comporti de parca nici nu ma vezi… si acum pijamaua? Da ce sunt eu? Experiment stiintific?
Datorita afirmatiilor destul de absurde pe care le avea Alex am inceptu sa rad zgomotos. Chiar era amuzant atunci cand incerca sa fie suparat pe mine…
-Ti se pare amuzant?!?
-Da, spun eu inca razand. Oricum… nu e nimic cu mine daca te gandeai la asta. Ma simt perfect! Bravo Stef! Acum sigur si-a dat seama ca ii ascunzi ceva. Adica… sunt bine, serios! Nu ca ar fi ceva inneregula… Deci sa nu te gandesti…
-Stef!
E de rau…
-Nu imi mai bat capul… Oricum, am o veste super!
-Si anume? intreb eu de parca nu as sti nimic legat de “marea” veste.
-Ghiceste.
-De ieri de pe la ora pranzului ai o noua iubita care e roscata si cu care te-ai sarutat in fata ca…
Cretina.Cretina.Cretina .
Mam oprit exact la timp. In orice caz, mai rau de atat nu se putea. Acum Alex nu o sa mai aibe niciodata incredere in mine, o sa creada ca l-am spionat. Nu pot sa cred ce idioata sunt, uneori chiar nu imi pot imagina ca am un asa cerebel destept cand gura vorbeste numai prostii.
-De unde stii? ma intreba acesta uitandu-se suspicios la mine.
-Aaa… pai. Am ghichit?
-Stai… nu-mi spune. Asta e noul tau talent?
-Sa zicem… ii spun in timp ce incerc sa-i evit privirea… Orice contact si m-ar fi depistat imediat… Incercam sa ma concentrez pe clatita ce tocmai o savuram.
-Ce tare! Oricum, nu o sa-ti vina sa crezi! Saruta excelent! E atat de frumoasa, iar ochii ei sunt… absolut superbi. Si… azi vine la noi!

scz ca e atat de scurt... promit ca partea a2a o sa fie mai lunga :D

[A'Svear]

HeLLo There :3
Iti citesc fic`ul de cand l`ai postat si de aceea trebuie sa spun scuze ca nu am lasat comm pana cum, mi`a fugit tastatura de sub mana :]
Asaa....sa vedem ce`i si cu comentariul:
Aspectul si asezarea in pagina a textului:
Capitolul are un aspect foarte placut, care atrage privirea. Imi place ca scrii gandurile personajului cu italic, arata si mai bine. Si lungimea este bune, desi mie mi`ar placea sa fii scris putin mai multiso :]]
Exprimare:
Imi place cum te exprimi in scris. Ai un mod de scriere destul de usor de inteles si totusi interesant. Bravo!
Modurile de expunere:
Dialogul este alcatuit din replici bine gandite si dezvoltate.
Descrierea este destul de amanuntita si nu tinde spre a fi plictisitoare. Si cel mai important ai descriere de sentimente, ceea ce este un plus foarte mare intr`un fic
Naratiunea este bine alcatuita. Nu este o varza a timpurilor si nici nu sunt imbarligate tone de evenimente si asa mai departe, deci este un capitol pe care il stapanesti bine.
Actiunea nu e grabita si este detaliata
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3

[Verrine]

Bun deci am revenit cu o nou parte din acest capitol;)
Multumesc ptr comentariu A'svear

~Partea 2~

-Ce tare! Oricum, nu o sa-ti vina sa crezi! Saruta excelent! E atat de frumoasa, iar ochii ei sunt… absolut superbi. Si… azi vine la noi!
La ultima propozite aproape ca ma inecasem. De abea puteam sa stau de vorba cu el, dar daca va vrea -si sigur vrea- sa ma prezinte ei? Ce ii pot spune? Ca simt ca imi vine sa ii iau capul de pe umeri cand vad ca isi bag degetele ei in parul matasos a lui Alex?
Ce tot gandesc? Par matasos? Degetele? Sa ii rup capul pentru Alex? Stef… azi chiar nu te simti bine.
-Ma bucur… ii spun incercand sa imi revin psihic si bineinteles sa nu ma inec pentru a doua oara.
-Bine atunci! Eu am terminat de mancat! Ne vedem mai tarziu. Si in timp ce vorbeau iesi si din camera, lasandu-ma singura pe pat… inca gandidu-ma la cele discutate.
Nu stiam ce sa cred. Stiam ca va fi o confruntare dificila prin care din pacate va trebui sa trec… sa nu? Cateva ganduri malefic imi strabatusera mintea, insa renuntasem destul de usor la ele.
Daca se iubesc… Nu am nimic impotriva. Pana la urma… despre asta e vorba. Nu sunt geloasa, pur si simplu nu vreau ca Alex sa sufere.
Cu ocazia asta am descoperit am gasit solutie si la dilema legata de comportamentul meu. Poate asi fi putut sa ii spun ca ma duc in oras cu Karolynne.
Da dar… daca Alex se intalneste cu ea, sigur draga de Karolynne va vrea sa o cunoasca pe asazisa iubita.
Deci cu Karolynne nu puteam scapa, iar alti prieteni nu aveam. Nu am fost niciodata o fata populara, paote doar la inceput cand toti au descoperit “talentul” meu insa odata cu trecerea anilor multi au uitat, traind de parca totul ar fi fost la fel, indiferent daca eram sau nu acolo.
Daca i-as spune ca ma duc la plimbare singura, sigur mi-ar arata o privirea suspicioasa, luandu-ma mai apoi la intrebi. Ca urmare, nu aveam nici o scapare… trebuia sa o intalnesc pe roscovana…
Bun. Acum terminasem de mancat si trebuia sa duc farfuriile la bucatarie. Imi era o teama teribila de a il intalni pe Alex, abia scapasem data trecuta. Nu stiam daca il mai pot minti si a doua oara- desi credeam cu desavarsire ca si-a dat seama ca ceva este inneregula-. Orica tar fi fost el cu capul in nori din cauza ca e indragostit… tot ar fi observant ca ceva nu merge chiar cum ar trebui.
Fara a mai gandi la toate acestea, i-au farfuriile si am ridic din apt, intreptandu-ma spre bucatarie. In timp ce coboram scarile imi tot repetam in gand sa nu-l intalnesc. Dar, dupa cum se spune: de ce iti e frica nu scapi, am dat nas in nas cu el cand sa intru pe us ace ducea spre bucatarie.
-Stef, tu ai ceva cu mine. Chiar vrei sa ma omori? ma intreba acesta in timp ce si-a pus mana pe nas.
-Scuze… nu a fost cu intentie.
Fara a mai adauga nimic, am trecut pe langa el, probabil lasandu-l cu o expresie uimita, indreptandu-ma spre reala mea destinatie. Noroc ca mama era in bucatarie si nu eram nevoita sa spal vasele, cu ocazia asta scapam de inca o discutie cu Alex. Am lasat vasele in camera si mi-am pus in minte sa ma indrept spre camera mea, insa pe cand alergam pe scari a inceput sa sune soneria. Primul gand care l-am avut era ca vizitatorul ar fi Karolynne. Cat de naiva am putut sa fiu… O sa regret toata viata acest moment de cugetare.
Asadar, m-am indreptat spre usa, deschizand-o. Surprize! In fata mea nu se afla alta decat roscovana. Cred ca va puteti imagina ce fata am facut atunci cand am vazut-o, eram dea dreptul uimita, insa cred ca pe undeva se ascundea si teama. Partea ciudata era ca si ea parea la fel de uimita ca si mine, lucru ce ma cam ingrijora. Arata de parca m-ar fi cunoscut de o viata, vazandu-ma acum dupa ani buni in care am fost despartite.
-A… am incercat eu sa spun ceva.
-Ah! Tu trebuie sa fii Stefany, sora lui Alex! De cand voiam sa te cunosc! spuse acesta in timp ce ma imbratisa.
Si eu care credeam ca e o scorpie…
-Oh! Melany, vad ca deja ai facut cunostinta cu Stef!
-Da! A si ai dreptate… e frumoasa.
Alex crede ca sunt frumoasa…
-Multumesc… Cred.
Domane, cum am ajuns eu in situatia asta. Vreau sa dispara cei doi si sa pot pleca…. Te rog, cer prea mult? Cred ca o sa mor daca nu plec mai repede de aici.
Chiar atunci telefonul lui Alex a inceput sa sune.
Multumesc Doamne! Te iubesc! Promit ca o sa merg mai des la biserica!
Convorbirea nu a durat mai mult de cinci minute, insa imediat ce acesta a inchis telefonul ne-a anunta ca trebuie sa plece fara a mai da si alte detalii. Inainte de a iesi pe usa a mai adaugat:
-Melany poti sa ramai aici impreuna cu Stef pana ma intorc eu. Sunt sigur ca o sa va imprieteniti.
Ce?!? De ce eu? Cu ce ti-am gresit? Cu ce? Bine bine… daca ma scapi de ea promit ca-i spun doamnei Huns ca eu i-am calcat pisica cu masina, doar te rog. Scapa-ma de ea!!!
-Ma intreb ce s-a intamplat… spuse aceasta in timp ce privea in gol.
-Asa e mereu… O sa te obisnuiesti.
Ok Stef, trebuie sa fii calma. Gandim pozitiv. Poate ma pot imprieteni cu ea, nu se stie niciodata…
-Ce problematic.
Si in timp ce vorbi se si aseza pe una dintre canapele. Expresia ei nu mai era una uimita, mai degraba plictisita. Se uita prin prejur, analizand camera pana la un momentdat cand se opri cu privirea atintita asupra mea. Se comporta asa de ciudat…
-Hei, te poti aseza langa mine, sa stii ca nu te mananc.
Mai stii.
Chiar daca nu imi placea ideea de a sta atat de aproape de ea, m-am asezat. Nu voiam sa-si faca o impresie proasta despre mine, in fond daca Alex a ales-o inseamna ca e ceva de capul ei.

[A'Svear]

Neeeeeext :X Oooo da cat am asteptat :X
Asa...acum comentariul in sine :

Am lasat vasele in camera si mi-am pus in minte sa ma indrept spre camera mea

Repetitie.....mica ce`i drept dar eu sunt in razboi cu repetitiile :-"

a inceput sa sune soneria

I don`t like it...Adica tie iti place cum suna? E fortata fraza...
In afara de aceste scapari exprimarea fost foarte buna...Dupa greselile de tastare nu m`am uitat ce`i drept... Ma ierti, ca nu le`am corectat si pe alea, nu`i asa?
Modurile de expunere:
Paaaai descrierea a fost detaliata, interesanta...Ce mai a fost superba
Lucrurile s`au desfasurat normal semn ca actiunea nu e grabita...

Ce?!? De ce eu? Cu ce ti-am gresit? Cu ce? Bine bine… daca ma scapi de ea promit ca-i spun doamnei Huns ca eu i-am calcat pisica cu masina, doar te rog. Scapa-ma de ea!!!

All right...I love this part !!!!
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3