Moartea ÅŸi alte droguri.

[Lust.]

Ştiu, ştiu, mai am două ficuri - alea - alea , unul cred că nu-l mai continui , îmi pare rău pentru cei care l-au citit şi comentat. Cred că a fost o greşeală. În orice caz, revenind la ficul ăsta. Păi ăsta va fi cu siguranţă ciudat, ilogic, lipsit de orice sens şi desigur, va conţine fantasy. Nu mai cred că mai am ceva de spus, decât că accept orice tip de critică, păreri generale despre fic. Thx.
Lectură plăcută !

Moartea ÅŸi alte droguri

Capitolul întâi.

„Singura cale pentru a scăpa de tentaţie este să-i cedăm.”

Încă vorbeşte. Şi vorbeşte, şi vorbeşte. . . Mai trage un fum din ţigarea ce sunt sigur că-i marca Dunhil. Mă priveşte nonşalantă, fără păsare şi continuă să-şi miste gura într-un mod teribil de enervant. Femeia asta, într-un fel, îmi provoca scârbă. Partea urâtă era că avea să-mi fie profesoară şi mai era şi directoarea academiei unde începusem de curând să studiez.

Îşi trece degetele prin părul lung, roşcat, ce avea mici reflexii de auriu şi mai trage încă un fum din ţigare. O privesc rece , de-a dreptul plictisit şi-ncep să bat cu degetele în biroul roşcatei. Ea continuă să fumeze şi să vorbească, nici nu-mi acordă atenţie, era preocupată să mă certe, poate. Ea credea că mă ceartă, pe mine nici că mă interesau cuvintele ei, mintea zburându-mi în universuri îndepărtate de prezent, iar privirea rămânânu-mi aţintită asupra femei mult prea machiată, cu pielea lăsată, ce vroia să pară o doamnă, când în realitate nici nu era. Avea faţa brăzdată de riduri urâte şi mult fard şi fond de ten. Arătă oribil, şi-mi ştârnea amuzamentul, mă facea să râd, dar mă abţineam, nu vroiam să primesc vreo pedeapsă din prima zi.

O să adorm în curând, de asta sunt sigur. Roşcata încă nu terminase de vorbit, nici nu înţelegeam ce spune. Îşi mai aprinde o ţigare şi trage vicios din ea, ridicându-se brusc din scaunul negru, cu câteva modele florale. Îmi arunc privirea către fereastră, din păcate acoperită cu două perdele vişinii. Îmi ascund căscatul printr-un oftat şi surâd, privirea-mi întunecată căzându-mi asupra directoarei ce se rezemă de birou, lăsându-şi ţigarea pe jumătate terminată în scrumieră.
- Ai înţeles, Damian ?
Îmi aud numele şi-o privesc cu sprănceana ridicată. Mormăi un „da” , mai mult în batjocură şi mă ridic, aranjându-mi tricoul negru ce-l purtam.

Îmi spuse că pot pleca şi eu ies val-vârtej, bucurându-mă că am scăpat în sfârşit. Secretara îmi aruncă o privire crudă, de parcă ar vrea să mă omoare şi simt cum pe şina spinării îmi trec fiori reci. Înghit în sec şi o i-au spre aripa dormitoarelor, salutând în treacăt câţiva colegi. Academia asta nu era una obişnuită, sau poate mi se părea mie. Toţi eram oamenii, nimic ciudat cu asta, dar în fiecare seara aveau loc tot felul de rituali, şi pe lângă ea se întâmplau cele mai multa crime. Sincer, nu-mi înţelesesem părinţi când mă trimiseseră aici. Nu-mi plăcea locul ăsta, era terifiant, de parcă te aflai într-un film de groază şi nu ştiai ce-ar trebui să faci.
Clatin din cap, încercând să-mi îndepărtez din minte gândurile rele şi mă uit în jurul meu uşor plictisit, băgându-mi ambele mâini în buzunarele blugilor.

Pereţi coridourului erau cremi, cu mici motive florale pe ei, iar pe fiecare se afla câte-un raft unde erau aşezate cel puţin trei lumânări parfumate. Uşile pe lângă care treceam erau din lemn de brađ şi-nchise la culoare, iar dormitoarele erau imense, cu ferestre mari pe care intrau mai tot timpul razele soarelui. Ce era frumos aici era faptul că stăteam lângă munţii, deci academia era una , să spunem, privată, unde nu mai puştii şi puştoaicele cu bani intrau. Inspir adânc şi-mi ciufulesc părul brunet, găsindu-mi cu privirea dormitorul. Mă îndrept cu paşi grăbiţi spre el, şi intru la fel de repede, trântind uşa în urma mea. Avea să vină seara, şi din nou, ritualurile începeau, elevii se drogau şi cine ştie ce alte lucruri grave mai făceau.
Din fericire pentru mine eu nu eram genul de tip care se droga, decat fumam, dar nici asta în exces. Pentru vârsta mea, mai exact şaisprezece ani, eram un tânăr destul de cuminte. Mda, eram destul de rar, dar mă mândream cu asta.

Înghit ochii şi-mi las trupul să alunece pe uşă, până simt atingând podeaua rece. Îmi las capul rezemat de uşă şi trag aer adânc în piept, pierdându-mă încet-încet în visare.
După un timp , îmi deschid brusc ochii. Mă uit uşor confuz în jurul meu şi casc, auzind bătăi disperate la uşă. Mă ridic cu greu de pe jos, cred că adormisem, şi-mi arunc repede privirea spre ceasul de pe noptiera. Era 19:05, deci adormisem. Mă îndrept de spate şi deschid uşa, analizându-l atent pe tânărul şi tipa de lângă el ce erau în faţa mea. Băiatul era slab, blond, cu un ten cam palid şi avea ochii albaştri, iar fata şatenă închis, uşor măslinie la piele şi ochii la fel de albaştri ca cei ai tânărului. Ah, erau Chris şi Tonia, colegii mei de cameră. Mda, greu de crezut că stăteam cu o fată în acelaşi dormitor, dar ea era băieţoasă şi foarte răutăcioasă, şi drogată, pe deasupra.

- Damian ! Ce făceai, dormeai cumva ? Ştii ce s-a întâmplat în campus ? Mă întreabă blondul şi întra cu fata repede în cameră, închizând uşa cu cheia. Mă holbez un timp la amândoi, iar fata se aşează mai mult mecanic pe pat, cu privirea lăsată în pâmănt. Nu ştiam, chiar nu aveam vreo idee despre ce vorbea Chris.
- Nu, nu ştiu. Dau negativ din cap şi mă aşez pe patul meu, ce era acoperit cu un cearceaf negru, cu mici pete de vişiniu.
- A murit un student din anul cinci ! S-a dus să facă fotografii pentru ora opţională şi nu s-a întors, aşa că s-a dus lumea să-l caute şi l-au găsit mutilat ! Îţi vine să crezi ? Chris se aşează în fotoliul de lângă fereastră şi inspiră adânc, speriat. Mă uit stupefiat la el, şi la Tonia ce până acum nu spusese nimic. Îl privesc întrebător pe blond, iar el ridică din umeri, neştiutor.
- Dar cine l-a omorât ? Întreb şi mă ridic, apropiindu-mă cu paşi mici de fată. Ea se ridică brusc şi fuge la baie, trântind uşa în urma ei. Ciudată mai era şi fata asta !
- Nu ştim, dar doamna directoare ne-a spus că s-au anulat cursurile pentru minim două săptămâni, timp în care-o să se facă investigaţii. Aprob scurt din cap, nevrând să mai aflu ceva şi mă aşez iarăşi comod în patul meu.

Îmi pun ambele mâini sub cap, gândindu-mă mai bine la moartea tipului. Eram sigur că ceva rău avea să se-ntâmple, acum simţeam cum mă învăluia frica. Mâine seară ce se va întâmpla? Cine mai va muri ? Îmi umezesc buzele şi privesc în gol, fiind ciudat de curios şi parcă mai interesat să aflu secretele academiei.

[Me�al.]

Loc rezervat. O să dau edit puţin mai tărziu.

_______________________________________

Ca de obicei, eu sunt întârziat. * laughs *
În primul rând, titlul m-a atras foarte mult. Chestiile cu "moartea" mi se par interesante şi, de obicei, chiar sunt. Totuşi, prin " alte droguri " , te referi la faptul că moartea e un drog ? Oricum, mie mi-a plăcut foarte mult ca idee. E atractiv.
Mi-a plăcut acel mic citat de la început fiindcă îi dă un dinamism capitolului. Eu, cel puţin, am încercat să fac o conexiune între citatul ăla şi conţinutul capitolului.
Acţiunea nu a fost grăbită şi a decurs lent, perfect. Dialogul a fost bun. Putea să fie mai multă descriere, deşi şi aşa este bine.
Personajele nu m-au impresionat momentat căci nu-mi pot face cine ştie ce părere din primul capitol. Totuşi, Damian pare un tip destul de interesant.
Am văzut câteva greşeli de tastare, dar toţi le facem. Singura care mi-a rămas în minte a fost: "Dunhil" - Dunhill. Mă rog, cred că asta a fost făcută din neatenţie.
Îţi urez succes în continuare şi sper să nu te laşi de acest fic fiindcă pare promiţător.

[Lust.]

Mulţumesc pentru comentraiu, Me†al . Despre titlu, vei afla dacă citeşti la ce mă refer. Despre citat, nu ştiu ce să spun. Cred că se potrivea perfect cu capitolul. În orice caz, thx încă odată şi sper să mai citeşti.
Lectură plăcută !

Capitolul doi.

„Când ai săvârşit nebunia să încredinţezi cuiva un secret, singurul mijloc de a fi sigur că-l va păstra pentru el este să-l ucizi numai decât. ”

Cu toţi avem secrete. Mici, banale, sau fatale. Cele mai atractive sunt secretele păstrate un timp lung, apoi - brusc - le aflii. Şi te lovesc din plin, te săgeteză şi te sfâşie într-un mod crud.
Până la urmă, cine nu vrea să-ţi afle secretul ? Toţi vor să-l ştie, ba mai mult să-l spună la întreaga lume, şi asa tu sfârşeşti cu secretul ucis de câteva cuvinte. Mai bine n-am avea. Ce să facem cu ele ? Dar atunci când tu omori, ce faci ? Ţi un secret sau spui mai departe ?

- Hai, Tonia. Nu te mai purta aÅŸa. Nu va afla nimic.
Auzeam şoapte, voci cunoscute şi multe zgomote. Mă foiam în pat, ţinând ochii închişi căci nu voiam ca aşa zişi mei prieteni să se oprească din discuţia pe care o purtau din cauza mea. Şi aşa părea una foarte interesantă.
- Taci, Chris ! Va afla el, sunt sigură . Şi atunci ce-o să mă fac, hăh ? O să fiu dată afară din academie, şi cel mai sigur rămân pe străzi .
Spune fata pe-un glas tremurat şi aud uşa trântindu-se. Ce să aflu ? Ăştia doi ascundeau ceva de mine, şi se părea că ei chiar nu aveau intenţia să-mi spună.

Înghit în sec şi după ce aud din nou uşa deschizându-se, iar mai apoi închizându-se, îmi deschid ochii. Privirea mea traversează întreaga cameră, parcă încercând să caute ceva inexistent, dar totuşi lângă mine. Clatin din cap şi-mi ciufulesc părul, ridicându-mă în şezut. Oftez slab printre buzele subţiri şi încerc, din păcate în zadar, la „prietenii mei ” . Căci deja mi se părea că nu mai erau. Ascundeau ceva de mine, aveam eu să aflu ce, în curând. Mă cam enerva Tonia, şi până acum o ştiam altfel.
Iar Chris, nenorocitul căruia îi păsase de mine, sau aşa mi se păruse, acum doar mă minţea. Nu ştiam ce nu voiau să-mi spună, dar după vorbele lor, îmi dădusem seama că era ceva grav. Adolescenţii ăştia făcusera ceva, sau aflaseră şi nu doreau ca altcineva să mai afle. Nu-i nimic, n-aveam nevoie de ei.
M-am ridicat, înlăturând gândurile din capul meu. Mi-am aruncat privirea înspre ceas şi am văzut că era zece dimineaţa. Norocul meu că azi era sâmbătă şi micul dejun ţinea mai mult, altfel întârziam şi la ore, şi rămâneam şi cu stomacul gol. Mă duc în dressing şi mă schimb în alte haine, un tricou negru şi nişte blugii de aceeaşi culoare, iar după ce mă încalţ, ies cu paşi calmi din cameră. Pe coridor, aceiaşi adolescenţi făcând aceleaşi lucruri. Fetele bârfind, băieţi fiind nişte porci ca deobicei. Nu spun că nu existau şi persoane cu care puteai purta o discuţie, dar majoritatea erau asemenea băieţilor de bani gata. Răsfăţaţi şi credeau că lumea le stă la picioare. Ei bine, ar fi trebuit să ştie că nu era chiar aşa. Mă rog, nu era problema mea.

- Damian !
Îmi aud numele strigat şi mă opresc din mers, întorcându-mi privirea în spate. Ridic o sprânceană şi-o privesc ciudat pe fata ce alerga grăbită spre mine. Roşcată, cu ochii verzi, aceştia având o strălucire aparte, de inteligenţă. Extrem de diferită de Tonia, sau alte fete din academia asta. Numele ei ? Vivien Hogwarts. Roşcata cu părinţi cei mai influenţi din academie, pe lângă ai mei şi prea veselă şi energică pentru mine.
Ajunge lângă mine şi trage aer adânc în piept, afişând un zâmbet larg şi dulce, dându-şi părul pe spate.
- Ce e , Viv ? O privesc nonşalant, îmi era o amică , nimic mai mult. Poate din cauza că nu ne întâlneam aşa des, şi nici nu aveam cursuri comune.
- Mhm, cred că ştii despre tipul din anul cinci. Cel care-a murit . În orice caz, voiam să te întreb dacă - dacă ai vrea să vi cu mine până afară ? Doamna directoare nu ne lasă neînsoţiţi.
Surâd când îi observ modul în care vorbea. De parcă avea emoţii. Afişez un zâmbet în colţul gurii şi dau din cap, în semn că da, iar ea îşi lărgeşte şi mai mult zâmbetul.
- De ce vrei să ieşi ? O întreb, şi-o privesc cu coada ochiului, luând-o uşor-uşor la pas, cu fata care mă ţinea strâns de braţ.
- Păi, uhm...Ştii, eu sunt la ora de jurnalism. Vreau să aflu ceva, dar promite că nu spui la nimeni. Va fi un secret, doar al nostru. Da ? Mă priveşte cu ochii ei mari, de smarald şi având o expresie serioasă pe chip.
- Da, da, cum spui tu. Dar ce vrei să afli ? Întreb brusc interesat, deschizându-i uşa. O las să iese prima, iar eu o urmez, fiind parcă orbit de soarele ce strălucea ciudat de puternic pe cer. Îmi strâmb slab buzele şi cobor pe-o mică potecă alături de fată, aşteptându-i tăcut raspunsul. În tot acest timp, mă uit în jurul meu.
Munţii înconjurau frumos academia, dându-i o nuanţă de groază, dacă puteam spune, iar pădurea înţesată de copacii, părea cam întunecată pentru ziua care era cam prea însorită şi calduroasă. Potecile erau înconjurate de tufişuri de trandafiri sălbatici şi alte flori, cărora nu le dădeam atenţie.

- Damian, mă asculţi ? Vivien mă zguduie, aproape brutal şi mă priveşte încruntată.
- Eh, da, da ! Îi spun eu, nici măcar având vreo idee despre ce vorbise. Ahm, ce-ai spus mai înainte ?
- N-ai fost atent ! Roşcata clatină din cap şi se opreşte brusc, arătându-mi discret locul unde erau mai multe maşini de poliţie, şi elevi. Privesc atent maşinile, şi cei câţiva adolescenţi ce se aflau acolo, printre ei fiind şi doamna directoare.
- Se pare că nu mai ai cum să faci rost de chestiile alea. Sau ce voiai tu. Ridic din umeri şi o privesc pe fată cu coada ochiului. Înghite în sec cu zgomot şi-şi muşca buza parcă speriată, dezlipindu-se de braţul meu.

Cade în genunchi brusc , pe obrajii îmbujoraţi căzându-i lacrimi amare. Murmură ceva neînţeles pentru mine. De fapt, nu înţelegeam ce se întâmpla ! De ce erau maşinile de poliţie acolo ? De ce Vivien mă adusese până aici ? De ce, pentru a miia oară, ea începuse să plângă ? Mă aplec, prinzând-o delicat de umeri.
- Viv, gata. Ce s-a întâmplat ? Vivien...Îi şoptesc uşor numele şi ea clatină din cap, lovindu-mă cu pumnii, parcă încercând să scape de mine. Mă clatin şi gat, privind-o stupefiat, cu ochii mari.
- Lasă-mă ! Tu nu ştii nimic ! Nimic ! Eşti un prost, ai în faţa totul şi nu vezi ! Acolo...Strigă la mine, pe un ton tremurat, apoi o i-a dintr-o dată la fugă către academie. Închid ochii, încercând să rememorez scena ce parcă se întâmplase mult prea repede. Mă uit în locul indicat de fată după o clipă, timp în care mă ridicasem şi-mi scuturam hainele.
Tonia şi Chris şuşoteau ceva, iar fata era palidă, părând că văzuse ceva îngrozitor. Mă dau un pas în spate, încercând ca un fraier să scap de ceva ce nu-l cunoşteam.
Ce naiba se întâmpla ? Colegii mei, prietenii mei, mă minţeau într-un mod groaznic, iar Vivien, tipa pe care nu credeam c-o s-o văd plângând, mă făcea prost şi-mi spunea că am totul în faţă. Dar nu ştiam ce aveam în faţă. Totuşi, eram sigur că cei doi erau implicaţi în toată treaba asta, într-un fel sau altul, iar Vivien ştia şi ea ceva, doar că îi era frică să-mi spună.
Aveam să aflu. În curând, cu paşi mici - bine, mari - aveam să descopăr tot misterul ăsta ce se părea că se lega de mine. În curând, nu mai era mult. . .

_____

Capitolul e necorectat, deci îmi cer scuze pentru greşelile pe care s-ar putea să le am *smile * . Thx încă odată şi lectură plăcură celor care vor citi.

[MooN.]

Hey! Uite cum vantul ma bate si ajung eu si pe la ficul tau :))

So... in primul rand, m-a atras foarte mult numele acestui fic "Moartea ÅŸi alte droguri" este absolut genial. Si tot in acelasi timp misterios. Sunt foarte curioasa, acest fic se leaga de problemele cu drogurile? ei, oricum ar fi, sunt sigura ca pana la urma vom descoperi in capitolele ce urmeaza.
In al doilea rand, ideea mi se pare chiar originala. Vreau sa spun ca nu am mai citit nici un fic care sa se axeaze pe sa ceva. Marea majoritate sunt geva de genu: fata/baiatul merge la scoala se indragosteste etc...
In al treilea rand, in ultimul capitol capitol sunt prea multe personaje dintr-o data. Adica puteai sa descri mai mult, astfel actiunea incetinind, iar din capitolul trei-patru sa incepi sa adaugi si ate personaje. La descriere mai ai inca de lucru. Nu spun ca nu exista, ma gandesc ca nu este suficienta. In rest totul mi se pare ok, cu exceptia actiunii care am impresia ca este un pic grabita, dar sper sa o domolesti ;).

Anunta-ma si pe mine cand pui next-ul, ok?
Bye

[Lust.]

Mulţumesc pentru comentraiu, FlyAway şi mulţumec celor care citesc, dar nu lasă vreun comm. Ca să lămuresc treaba cu titlul, nu are vreo legătură cu drogurile cunoscute de noi. Veţi afla voi. Iar personajele vor dispărea pe parcurs. Toţi în moduri diferite, nu spun cum, vă veţi da voi seama.
De asta am cam multe personaje din al doi-lea capitol. Fiindcă cu timpul, câteva dintre ele pleacă, ca să spunem aşa. În orice caz. Btw.
Capitolul acesta şi viitoarele două vor fi povestite din punctul de vedere al altcuiva care - logic - are o legătură cu Damian. Ca să nu mai dau afară din casă. . .
Lectură plăcută !

Capitolul trei.

„Unde este şi mister, ne putem aştepta să existe şi ceva malefic.”

Luminile se aprind. Brusc, o muzică asurzitoare şi melancolică inundă încăperea. Se aud din nou şuşoteli, lumea comentează. Toţi o privesc şi nu fac nimic. Sfârşitul ei se apropie, dar pe nimeni nu interesează. Toţi vor să vadă cum ea dispare în întuneric şi se pierde într-un labirint fără ieşire.
Ei ştiu că ar trebui făcut ceva, dar nimeni nu mişcă un deget. Doar aşteaptă ca fata să-şi dea ultima suflare. Crud, nemilos şi dur.
Aşa se purtau ei. Fără sentimente, doar durere şi chinuri. Iar în sfârşit, venea cel mai de preţ cadou primit. Moartea înşuşi. Dulce, fină şi cu o atingere delicată . Nu contează ce simţi. Poate că lama rece atingându-ţi pielea, sau glonţul perforându-ţi tâmpla.
Doar atât. În rest...linişte.

***

- De ce nu încerci, totuşi ? Eu cred că-ţi va plăcea !
Glasul metalic îmi sună în urechi. Mă încrunt pentru a doua oara în ziua asta şi oftez. Femeia cu părul lung, roşcat şi lăsat pe spate mă priveşte rece. Fumează de o oră, de fiecare dată când termină o ţigare, aprinzându-şi alta. Mă rog, nu prea e treaba mea ce fac toate doamnele.
- Că nu vreau, de aia ! Mai ai nevoie de mine ?
O întreb în timp ce mă ridic de pe scaun, aranjându-mi tricoul negru. Mă priveşte ciudat, parcă uimită de comportamentul meu. Surâd în batjocură în timp ce-mi căutam pachetul de ţigări prin buzunarul blugilor de aceeaşi culoare ca tricoul.
- Nu, dar ţine minte dragule, că eu sunt cea care-ţi dă putere, nu măta sau taică-tău, da ?
Femeia sprijină ţigarea de scrumieră şi-mi zâmbeşte complice, făcându-mi brusc cu ochiul. Îmi umezesc buzele, privirea-mi verzuie fugindu-mi rapid către uşă.
- Nu. Cel care-mi dă putere sunt doar eu, cucoană ! Tu eşti doar baza, o babă cu bani, atâta tot. Dacă eu nu aş munci ca să te satisfac pe tine, n-aş fi puternic. Aşa că taci dracului din gură !

Ies val-vârtej din birou, trântind uşa cu putere în urma mea. Înjur şoptit, fiind brusc nervos. Nici că nu ştiam de ce. Poate din cauza roşcatei.
Ştiam ce se întâmpla în acest loc. Ştiam absolut tot, cum se mişcau lucrurile şi secretele.
Mă uit în jurul meu parcă obosit. Îndreptându-mi spatele, casc şi-mi continui drumul spre ieşire.

Coridorul parcă nu se mai termina. Ambii pereţi erau vopsiţi cu un gri spălăcit, iar câteva lumânări dădeau o lumină mai specială locului, în rest era sec. Lispit de viaţă. Fără vlagă sau sentimente. Un nimic plin de oamenii simpli, reci şi duri. Cam ca mine. Diferenţa era că eu aveam un frate la o academie, că eu eram plin de mistere şi uneori mai îmi păsa de alţii, dar ăstora. . . nici gând. Dorinţe irosite-n vânt, desigur.

Ating clanţa rece, şi în sfârşit, uşa dintr-un lemn puternic se deschide. Ies afară, inspirând aerul rece al serii şi zâmbesc parcă mulţumit.
Cerul, ca şi ieri seară, şi alaltăieri, era înstelat , iar luna plină - argintie şi stralucitoare - domnea pe acesta.
Îmi umezesc buzele , păşind agale pe trotuarul prăfuit. De abia aşteptam să plouă. Era prea cald în unele dupa - amiezi şi nu reuşeam să - mi termin treaba la fel de repede ca alte dăţi.
Tot gândindu-mă la muncă şi plictisitoarea vreme, nu bag de seamă ţipătul ce se auzea dinspre parcul din apropiere. Până acum.

Privirea-mi fuge rapid înspre acesta şi alerg câtre el, intrând grăbit. Îmi scot pistolul şi îl încarc, pregătindu-mă pentru orice. Dar rămân stană de piatră.
Şefa mea. Roşcata. Era . . . spânzurată. Moartă. Mutilată crud, dureros. Părul îi cădea pe umerii albicioşi, iar buzele rozalii îi erau între-deschise. Avea chipul palid şi era tăiată pe mâini, având bluza neagră ruptă în unele părţi, şi fusta conică sfâşiată.
Pe obrazul stâng avea o zgârietură urâtă în formă de semi-lună, din care curgea un firicel de sânge.

Ma holbez mult timp la ea. Nu înţelegeam cum de se întâmplase o asemenea oroare. Kathryn Marie Von Hell murise. Ucisă în cele mai urâte şi scârboase chinuri. Chiar şi eu, care o uram, nu-i dorisem moartea. În orice caz, nu în halul ăsta. Nu aşa ! Înghit în sec şi arunc pistolul pe jos, apropiindu-mă cu paşi lenţi spre ea. Nu-mi era frică, doar că. . . ei bine, nu mai văzusem astfel de cazuri. Sau poate nu-mi venea să cred că tocmai femeia asta putuse să moară. Tocmai ea !
Îi dau frânghia jos de la gat cu grijă, prinzând-o finuţ de talie. Doamne, câte amintiri îmi inundau mintea ! O ţinusem de talie de atâtea ori, o sărutasem pe gâtul acum plin de zgârieturi urâte.
Poate că n-o iubisem, din cauza puterii ei, la o vârstă aşa fragedă. Douăzeci şi unu de ani. Conducea un clan - încă secret şi misterios - iar eu lucram pentru ea, si pe lângă asta îi devenisem un aşa zis amant. Eu îi ofeream plăcere, ea făcea acelaşi lucru, doar că-mi dădea şi salariul.

Îi las trupul fraged pe iarbă şi-mi trec delicat vârfurile degetelor pe obrajii ei, atingându-i în acest fel şi zgârietura. Eram sigur c-o mai văzusem undeva, dar nu ştiam unde şi cu ce fusese făcută. Asta era sigur cu o lamă.
Oftez , apoi îi dau suviţele roşiatice pe spate. O privesc atent, şi grijă , îi ating câteva dintre răni. Fusese vie. Înainte să ajung eu aici, ea trăia. Dar întârziasem câteva secunde ! Doar acele nenorcite de seconde o omorâseră, iar eu nu fusesem în stare s-o salvez!
Închid ochii o clipă şi trag adânc aer în piept. Trebuia neapărat să mă liniştesc, altfel panica, învinuirea mea şi toate astea nu mă ajutau cu nimic, iar eu ştiam prea bine asta.

***

Misiunea era încheiată. Ea murise, el suferea. Ce plăcere diabolică ! Să vezi cum moare, cum sufletul îi luat . Să auzi strigătele de implorare, de groază ! Parcă-ţi dansează urechile când se întâmplă asta.
Mai era puţin până când şi el va afla ce se întâmplă. Încă puţin şi va simţi aceeaşi plăcere ca ea. Va auzi cântecul morţii şi ca oricare, se va arunca fascinat în braţele ei.

[Ymequa]

Interesant nume are fic-ul tau. Cand am citit prima data titlu am crezu ca este love story, dar am fost placut surprinsa cand am vazut ca nu e asa. Dupa ce ai zis ca "drogurile" din titlu nu au nici o legatura cu drogurile stiute de noi m-ai facut si mai curioasa.
Din ce am citit pana acum imi place. Mult mister, lucruri care se intampla brusc, nu e neaparat vreo logica intre ele, personajul tau pare din ce in ce mai bulversat si parca se adanceste si mai mult intr-o lume din care nu stiu o sa mai reuseasca sa iasa. Si textul acela micut de dupa *** m-a facut si mai curioasa. E ceva la mijloc si abia astept sa aflu ce.
Damian asta pare un tip interesant. Abia astept sa aflu mai multe despre el, sigur e ceva putred la mijloc, nasul meu nu ma inseala niciodata. Ah, sper ca o sa il descrii mai bine pe Damian in viitor, mi-ar place sa aflu mai multe despre personalitatea lui.
Te-ai mai pricopsit cu o cititoare.
Eu astept next-ul.
Bafta in continuare.

[Katniss]

I'm here so let's see...
Am citit şi am zis că ar fi frumos să îţi las şi un comentariu. Îmi palce acest fic mai ales că este plin de mister, ador misterul. Titlul atrage asta e sigur, iar modul în care ai creeat totul îl face şi mai interesant. Descrierea este reuşită, la fel şi dialogul care dă dinamică ficului. Pesonajul principal este bine conturat şi misterios. Acţiunea nu mi se pare grăbită iar cu naraţiunea te descurci, greşeli nu ştiu dacă au fost nu am stat să le caut. În mod clar am fost surprinsă într-un mod plăcut. Cam atât aştept nextu. Bye, bye.