Minciuni dulci

[Rain]

Am ajuns si eu aici odata ce am vazut noul capitol. Puteam lipsi? Va spun eu... NU !

Cum a spus si Reed. se incinge atmosfera si nu ma gandeam ca se va ajunge aici. Eram mai mult ca sigura ca yaoi-ul va fi intre un preot, insa nu ma gandeam ca defapt nu e preot... cu toate ca trecutul lui l-ai conturat destul de bine. Descrierea a fost foooarte multa, dar e un lucru bun , mi-a placut. Astept mult continuarea, mi se pare un lucru atat de .. ah, nu gasesc cuvantul, insa saracutul Daichi, nu as vrea sa ma gandesc prin ce trecuse cand a spus afirmatia aia, cu toate ca incepe sa simta ceva pentru "preot" dupa acel sarut.
Apropo, atunci cand a spus in biblioteca ca nu e preot, vorbea cu cineva? Sau cu el insusi...? In fine, mi-a placut capitolul si m-ati facut foarte curioasa, asa ca spor la scris cu nextul >:D<

[Noesis]

Hi, girls! Merci mult pentru replies. :-)
Reed., hun, nu e nevoie sa te scuzi, apreciem faptul ca treci pe aici. >:D<
KawaiiS, nop, Daichi nu vorbea singur. ^^ Vei vedea in capitolul asta. >:D<

Aici vine urmatorul capitol. ^^
*huuugsss*


Ch. 7

Era cufundat in lectura si nu prea. Desi citea, acele randuri nu aveau nicio logica pentru el, nu insemnau nimic, erau doar o insiruire de litere care nu aveau niciun sens. Nici macar nu stia de ce citeste, oricum informatia nu ii ajungea la creier, ci se pierdea pe retina. Ofta de cateva ori, dar tot nu renunta sa citeasca. Ca si cum era vital pentru el sa continue sa priveasca acele randuri care se intersectau constant cu imaginea lui Daichi. Incerca sa citeasca tocmai ca sa scape pentru cateva clipe de imaginea lui, dar, evident, fara succes. Daichi ii intrase pana in strafundurile creierului si nu parea ca vrea sa mai plece. Ii acaparase toata atentia si acum nu se putea concentra sa faca ceva simplu. Sa inteleaga cateva randuri.

Isi dorise ca Daichi sa se intoarca si sa ii vorbeasca, dar acum, avandu-l in fata, nu era sigur ca a fost o idee asa de buna sa isi doreasca asta. Ramasese in biblioteca de la plecarea lui, iar acum el se intoarse. Ar trebui sa plece?
- Tu... Tu nu esti preot! a zis el. Cuvintele rasunau in urechile lui Tsukasa ca un ecou si il facura sa il priveasca uimit pe Daichi si sa inghita in sec.

Cum aflase? Este adevarat ca Tsukasa nu aveusese nicio legatura cu preotia, el fiind, de fapt, la polul opus, inconjurat de crime, minciuni si tradari. Nici acum nu se putea spune ca este departe de acest aspect al vietii lui prin ceea ce pretindea ca este, dar nu avea alta sansa.
- Serios? Nu sunt? intreaba oarecum ironic, pastrandu-si calmul. Poate ca un preot nu ar raspunde asa, dar daca pretindea ca este unul, nu inseamna ca are si atitudinea unuia. Tsukasa era foarte departe de a fi preot in acest sens.

Daichi il privi cu repulsie si un fior ii strabatu corpul lui Tsukasa, simtind atat de vie repulsia lui.
- De fapt esti un fals! continua Daichi, sigur pe el.
- Sunt fals? intreaba zambind. Si cum ai ajuns la minunata concluzie? se ridica de pe scaun si inainta putin spre el, dar nu prea aproape.
- Simplu.
- Da, asta e o dovada rasunatoare, continua Tsukasa cu ironia de mai devreme.
- Bine. Cum vrei!

Daichi vru sa plece, dar Tsukasa il opri. Nu vroia sa plece atat de repede, desi nu ar spune ca discutia lor este una dintre cele mai placute. Se simtea descoperit si asta nu ii placea deloc. Era vital pentru el ca toata lumea sa il stie preot, nu altceva si asta ii ingreuna refacerea.

- Doar nu vrei sa renunti asa de usor! Arata-mi ca sunt fals! Sau ce? Nu esti in stare sa iti sustii acuzatiile? ii spune, privindu-l superior, una dintre caracteristicile lui cand vine vorba de viata lui ca Yakuza.
- Am ceva de castigat? Crezi ca ma intereseaza?

Nu ii placea tonul ironic pe care il adoptase acum Daichi si incepu sa vorbeasca din nou, simtind cum incepe sa se enerveze. Nu ii placea deloc situatia creata, il facea sa se simta prins ca intr-o cusca si putin nesigur.

- Atunci care..., se opri pentru cateva secunde pentru a lua o gura de aer si pentru a vorbi mai calm. Care este scopul acuzatiei? Sau tu acuzi oamenii in functie de ce visezi noaptea?
- Nu... Doar ca... In fine, doar speram..., ii raspunde Daichi, dar nu isi continua ideea, Tsukasa putand observa dezamagire in vocea lui si facandu-l sa se intrebe de ce s-ar simti dezamagit.
- Sperai? il provoaca sa vorbeasca acum ca se calmase si devenise mai atent.
- Nu... Adica voiam sa zic...
- Hotaraste-te! Sunt fals sau nu sunt? Sperai ce? Sa fiu fals ca sa nu te inseli sau sa nu fiu fals sa poti tu sa dormi noaptea?
- Nu ma lua asa! Nu stiu... Stiu doar ca... Un preot nu e bisexual sau homosexual si nu saruta oamenii asa!
- Nici politistii nu fac abuz in serviciu si nici prietenii nu se tradeaza intre ei! rabufneste Tsukasa iritat.
- Bine desteptule! tonul lui Daichi urcase, fiind vizibil iritat.

Tsukasa ofteaza inainte de a continua, stia ca nu ajunge nicaieri daca va continua asa. Trebuia sa fie calm. De fapt, lui nu ii placea sa se enerveze, dar o facea destul de des. In ultimele saptamani nu avusese motive sa se piarda cu firea, dar uite ca Daichi scotea la suprafata aceasta latura a lui. Il enerva atitudinea lui, dar cel mai mult in enerva ca Daichi banuia macar ca el nu ar fi preot. Stia ca il place pe Daichi la fel de bine cum stia ca are toate sansele sa se indragosteasca de el - daca nu a facut-o deja - si nu era o buna strategie sa afle ca a mintit si ca el, de fapt, este un Yakuza renegat.

Nu ii placea termenul de fost Yakuza, el considerandu-se in continuare unul dintre ei. Sangele acela ii alerga prin vene in fiecare secunda si uneori mai visa la cum ar ucide pe cutare sau cum ar schingiui pe un altul. Asa fusese crescut si ajunsese sa ii placa, sa se simta bine printre urlete de durere si implorari sa inceteze, sa dea ordine si sa faca tot ce vrea. Ii era dor de viata lui, cu atat mai mult cu cat era acolo, in acel oras in care facuse atat de multe faradelegi, fiecare privire pe fereastra amintindu-i asta.

Privea pe fereastra, uneori, din incaperea lui mica si ofta. Ii era atat de dor!
- Stii ce? Daca te-a bulversat asa de tare sarutul ala, uita de el. Bine? spuse calm. Si eu voi incerca sa nu mai fac asta. Dar nu promit, mai adauga si ii evita privirea lui Daichi, fixand un punct de pe perete.
- Nu promiti. Adica?
- Adica nimic, raspuns usor nervos, observand acea privire inexpresiva care aparuse din nou pe chipul lui Daichi si se apropie de masa, lua cartea in mana si citi randurile acelea pe care inca nu le intelegea.
-Bine atunci. Nimic e si intre noi.
- C... Ce?

Tsukasa se intreba daca auzise bine si alerga dupa Daichi care deja se indrepta spre iesirea din biblioteca. Il prinse de mana si il forta sa se intoarca astfel incat sa ii intalneasca privirea.
- Sa fie ceva... intre noi? continua, speranta fiind vizibila in ochii lui.
- Nu. Nu e nimic.
Tonul lui Daichi devenise superior si indiferent, determinandu-l pe Tsukasa sa se enerveze din nou. Pe parcursul discutiei lor de pana acum, Tsukasa se enervase de nenumarate ori si se calmase din nou, iar asta nu facea decat sa se enerveza mai tare, asa ca ii dadu drumul lui Daichi si ii vorbi privindu-l insistent.
- De cate ori te razgandesti? Sunt fals sau nu sunt? E ceva sau nu?
- Unu, esti fals. Doi, cand eu te-am intrebat ceva mi-ai raspuns cu nimic, deci e nimic intre noi! spuse zambind ironic si privirea schimbandu-i-se, in ochii lui citindu-se enervare.
- Nu! Nu sunt fals cand spun asta! Eu te plac! ii marturisi cu hotarare.
- Si eu te cred, veni replica ironica din partea lui Daichi.

Tsukasa era descurajat, nu parea sa mai fie nimic de facut. Daichi statea ferm pe pozitie si Tsukasa parea ca isi pierduse forta necesara sa mai continue. Si nu prea. Stia ca lucrurile nu aveau cum sa ramana asa, deci era tot una daca continua sau nu.
- Bine. Ramai cu ideile tale fixe! ii replica furios si se hotari sa iasa din incapere.
- Ce, acum fugi tu de mine?
- Ai vreo problema cu asta? intreaba intorcandu-se brusc spre Daichi si ajungand langa el. Daca ai vreo problema cu mine ar fi cazul sa mi-o spui!
- Da, am o problema! Nu este evident? Dar nu vreau sa o spun, vreau sa o afli singur!
- Stii, ce? Nu am chef de jocuri copilaresti! M-am saturat sa te joci asa cu mintea mea! furia lui Tsukasa isi facu din nou aparitia, tonul lui fiind ceva mai ridicat.
- Eu ma joc cu mintea ta? Dar tu ce faci cu a mea? Si ce vrei sa iti zic cand nu pot? Vrei sa te mint?
- Sa ma minti? Nu iti cer sa faci asta, dar poti sa omiti. Vreau doar sa fii sincer fata de sentimentele tale pentru mine. Eu ti-am zis deja ce te plac...

Nu vroia sa il minta, dar omiterea parea ceva potrivit. Asa macar ar fi fost egali, amandoi mintindu-se intr-un fel sau altul, dar asta era in regula pentru Tsukasa, daca asta insemna ca Daichi sa ii impartaseasca, macare pe jumatate, sentimentele.
- Si crezi ca sentimentele mele sunt ceva usor de inteles? Ti se pare ca sunt o persoana usor de inteles? vocea ii era iritata si privirea ii devenise rece, dar nu indiferenta.
- Nu... Dar... macar arata-mi..., il indemna Tsukasa, atingandu-i buzele cu degetele.

Daichi era vizibil deranjat de acea cerere, lucru care il facu pe Tsukasa sa se teama de ceea ce va face. Daichi putea foarte bine sa ii intoarca spatele si sa plece, atunci ce ar face Tsukasa? Asteptarea i se paru ca dureaza mai mult, simtea ca se ineaca in ochii lui Daichi si ca i se usuca gatul. Era nerabdator, dar in acelasi timp nu vroia sa stie, nu vroia sa fie respins, insa Daichi se ridica usor pe varfuri atingandu-i buzele intr-un sarut usor timid. Desi mirat, Tsukasa, ii raspunse la sarut, atingandu-i usor spatele cu degetele si urcandu-le spre ceafa lui, simtind firele parului sau. Ii placea senzatia pe care i-o dadeau buzele lui si limba lui Daichi lovindu-se de a sa. Ii cuprinse trupul cu bratele si il imbratisa strans atunci cand sarutul se intrerupse, putand sa auda un oftat din partea lui Daichi.

La inceputul discutiei nu ii trecuse prin gand ca acesta ar putea fi rezultatul si daca statea bine sa se gandeasca, inca nu ajunsera la o concluzie. Tsukasa ii marturisise ca il place, Daichi ii aratase asta, dar nu stabilisera daca Tsukasa este sau nu preot. Nu stia ce crede Daichi, dar nici nu vroia sa afle, poate ca era mai bine asa, sa lase lucrurile sa pluteasca o perioada.

Un zgomot il facu pe Tsukasa sa se indeparteze cu regret de Daichi, dorind instantaneu sa ii simta din nou corpul langa al lui.
- Ah, aici erati! se aude vocea tanarului cu care vorbise Daichi atunci cand a sosit. Parintele Jose are nevoie de putin ajutor, daca il puteti ajuta, frate Tsukasa.
- Mda... Sigur, ii raspunse fara convingere, iar tanarul pleca zambitor. Trebuie sa plec, ii spuse cu regret lui Daichi.
- Frate Tsukasa du-te sa-ti indeplinesti datoria, spuse ironic si rase scurt privindu-l cu putina rautate.

Tsukasa se apropie de el si ii saruta scurt buzele, apoi se indeparta, vrand sa mearga unde stia ca il va gasi pe parintele Jose, cel pe care il ajuta de foarte multe ori la oficierea slujbelor, dar se intoarse, prinzandu-i buzele lui Daichi intr-un sarut mult mai lung si mai indraznet decat cel de mai devreme. Constata ca Daichi nu avea nicio retinere si ii raspunse la sarut, permitandu-i sa ii exploreze interiorul gurii. Pleca zambind dupa ce il mai privi cateva clipe.

[Rain]

Yep, cam tarziu am ajuns, i know. Sorry girls T^T Buut... now i'm here, si sunt gata sa comentez. ^^
Capitolul asta a fost perfect caci ai descriere mai peste tot. Mi-a placut si dialogul si ironia dintre cei doi. Nu ma gandeam ca pana la sfarsitul capitolului se vor saruta, si inca ce sarut =P~ Myamy! Mai, mai, dar ei nu stiu ca sunt intr-o Biserica? :)) Nici nu vreau sa ma gandesc daca i-ar prinde vreun preot.
Inca nu m-am gandit cine va fi personajul preferat, imi plac amandoi, mai ales comportamentul lor din capitolul asta. Vreau sa te felicit pentru ca l-ai facut perfect, si vorbesc si din punct de vedere gramatical, te-ai exprimat frumos, greseli n-am vazut si ai imbinat foarte bine modurile de expunere.
Inca stau sa ma gandesc cine ar putea fi "fetita" din relatia lor, adica Daichi si Tsukasa.
Apropo, bafta pana aduceti nextul :*

[Yaku-chin]

Am venit si eu cu nextul cam greu cei drept:d scuzele de rigoare.
Multumim fetelor ca treceti pe aici, pupici:*

Ch. 8



Era sigur, de fapt si de drept, ca Tsukasa nu era preot si stia cu siguranta ca el nu ar fi putut sa ii spuna adevarul brunetului. Desi se lasase prada acelei placeri mistuitoare, asta nu insemna ca avea incredere in asa zisul preot. Nu era sigur nici macar ce fel de relatie urmau ei doi sa aibe. Biserica era un impediment, iar faptul ca Daichi se afla acolo era alta problema. Cum avea el sa actioneze sau ce avea el sa le zica superiorilor sai, daca ar fi spus ca acel tradator nu era acolo, atunci ar fi trebuit sa plece, sa il caute, dar era sigur ca Tsukasa era implicat direct in aceasta incurcatura. Trebuia sa gaseasca o cale de mijloc la aceste probleme, o solutie exista, dar momentan nu era atat de sigur care era aceea.

Daichi nu era chiar genul de persoana care sa vorbeasca mult si prost, dar faptul ca vorbise atunci cu Tsukasa si purtase acea discutie, il ajutase, intr-o oarecare masura. Si desi nu era el direct in vorbe, era cel putin in fapte. Nu regreta nimic, nu trebuia sa o faca, parerile de rau le arunca la spate, el nu avea nevoie de cuvinte aruncate in vant, sau de sentimente superficiale, poate privea lucrurile putin cam indifernt si cam dur, dar el asa era. Totul in el se pietrificase cu timpul, faptul ca facea parte din yakuza, ii intarsise sangele si perspectiva lui fata de viata si omenire, era cam ciudata. Pentru el existase pana atunci doar prada si pradatorul, nu acorda un foarte mare pret propriilor sentimente, desi acestea existau si se luptau in el, incerca sa le ingore. Asa era cel mai bine, asa fusese invatat. Sentimentele faceau oamenii sa fie slabi, sentimentele erau ucigatoare, ele puteau fi tocmai moarte insasi. Iar Daichi jongla destul de des cu moarte si avea totusi mici retineri cand venea vorba de ea.

Se indrepta cu pasi fermi spre gradina bisericii, avea senzatia ca isi gasise un loc de refugiu, insa vremea nu ii era tocmai placuta si stia ca odata cu venirea frigului propia lui camera avea sa-i fie refugiu. Totul decursese atat de rapid si nu percepea cum putuse Tsukasa sa-l bulverseze. Un zambet isi facu loc pe chipul sau impenetrabil la amintirea acelei discutii.


Facea rau, stia ca facea rau lasandu-se prada sentimentelor, dar de aceasta data voia sa isi asume riscul. Stia bine ca el nu era singurul trimis sa faca toata acea treaba, dar oricum, el era piesa principala. Inca nu avea dovezi solide ca Tsukasa era inamicul, dar ceva in el spunea ca acesta era. Intuitia sa nu prea il insela si acel sentiment il bulversa destul de tare. Avea din nou sa fie un tradator, unul atat pentru mafie,cat si pentru Tsukasa. Stia ca daca avea sa stea mult timp pe langa Tsukasa avea sa se apropie prea mult de aceasta, iar ruptura va fi destul de dureroasa.
Fiind atat de absorbit de gandurile sale nu il observase pe Tsukasa decat cand acesta vorbise.

-Buna!
Zambetul brunetului ii atrase atentia pentru o secunda, dar apoi ii privi ochii si se simti putin intimidat. Dar nu arata asta si incerca sa fie relaxat. Zambi la randul sau si se apropie putin de acesta.
-Buna!
-Ce faci?
Ridica indiferent din umeri si nu statuse prea mult pe ganduri, dand un raspuns banal.
-Din pacate, inca respir.
Daichi il privi curios si observa ca Tsukasa se uita prin imprejurimi. Un zambet isi facu aparitia pe buzele satenului, poate era usor rautacios, dar era din inima. Fu surprins cand brunetul se apropie de el si ii cuprinse buzele intr-un sarut, la care in mod inconstient Daichi participa, nefiind sfios nicio clipa. Se departa usor de el si cu zambetul inca pe buze intreba:

-Infometat? intreba curios.
-Foarte, raspunsul il amuza destul de tare si ar fi chicotit, daca nu si-ar tine atat de mult emotiile in frau.
-Se observa, comenta cu un aer degajat.
-Nici nu incercam sa ascund asta.
Baiatul ridica dintr-o spranceana.
-Oh, si asta se observa, crede-ma!
Discutia lor era una lejara si chiar relaxanta. Gradina parea a fi mult mai linistita si mai calma cu Tsukasa acolo, un sentiment si o stare ce il atrageau pe Daichi si mai mult.

Tsukasa chicoti la comentariul primit si il trase pe Daichi mai aproape de el, sarutandu-l din nou. Se pare ca pana si lui Daichi ii placeau aceste gesturi ce ii incalzea corpul incet, dar sigur. Ii placea jocul acesta, desi era periculos. De fapt, pericolul il atragea in mod obligatoriu, era mult prea riscant si savuros tot ceea ce faceau ei doi.
-Uhm, astfel de tratamente se aplica la biserica? il intreba cu amuzament si cu ironie in glas.
-Doar tie, tu esti un caz special.
Vocea lui Tsukasa rasuna intr-un mod atat de diferit si pentru o secunda intreaga raceala sau idiferenta, sau orice alt tip de sentiment sau gand negativ se evapora de pe chipul si din ochii lui Daichi si zambi sincer, dar rupse contactul vizual revenindu-si din mica transa in care cazuse.
-Atunci ma simt flatat.

Vocea sa ii suna vioaie si sincera, iar zambetul pervers ii acompanie cuvintele. Un mic zgomot ii facuse pe cei doi sa se departeze considerabil, iar zambetul ironic a lui Daichi reveni imediat, il amuza situatia. O pasare era cauza departarii celor doi.
-Este cam riscant pe aici. As putea sa te vad mai tarziu?
Ii cerceta curios chipul si incepu sa chicoteasca.
-Banuiesc ca da.

Nu era o problema sa se vada, nu? Nu era o crima, dar daca se gandea mai bine, prefera sa renunte la gandul cu crima. Mai bine renunta la gandurile lui, macar atunci putea trai clipa.
-Dupa ora opt vin la tine. Sa ma astepti. Acum nu pot sa stau mult, spuse cu regret Tsukasa si il saruta din nou, dar de aceasta data scurt.
-Aha... vizite nocturne, inteleg.
Dar adevarul era ca nu intelegea, vizitele nocturne il duceau cu gandul departe, asa ca tonul sau sunase destul de rece si impasibil.
-Naptea se studiaza mai bine, ca sa iti dovedesc, voi aduce si cateva carti.
Observase ca lui Tsukasa nu ii placeuse tonul folosit de el, iar chestia asta cu cartile il amuza.
-Pf, carti de religie? Nu, mersi.

Incepuse a rade, desi ii placea sa citeasca, ei bine, religia nu era tocmai ceva ce el prefera.
-Regret, dar Kamasutra nu am.
Amandoi radeau acum, dar Daichi se potoli si il privi serios.
-Pacat, as fi vrut sa invat.
Spuse pe un ton pervers si il privi pe Tsukasa intr-un mod indecent. Bineinteles, raspunsul veni si acesta imediat. Tsukasa se apropie de Daichi si ii sopti la ureche:
-Asta se poate rezolva si fara carte,
Limba brunetului trecu peste lobul urechii lui Daichi ceea ce il facu pe acesta sa se incrunte. Corpul lui reactiona intr-un mod atat de diferit.
-Esti sigur ca poti fi un profesor bun? Isi trecu limba peste buze si continua sa il priveasca direct, fara a se feri de frumoasa sa privire, ce era si foarte ademenitoare.
-Cel mai bun.
Raspunsul il puse pe ganduri, acea discutie cu tente perverse il facea sa doreasca ceva mai mult, dar se abtinea si continua sa se joace, caci jocul, pe el cel putin, il incata peste masura.
-Si trebuie sa ma bucur?

Bineinteles ca el avusese multi profesori de-a lungul vietii, dar nu si in acel domeniu, nu ca i-ar lipsi cunostintele, dar dupa cum afirmase si el in intimitatea gandurilor sale, acea discutie il infierbanta destul de mult si ii facea placere sa sporeasca.
-Sa te bucuri, desigur.
Nu stia el prea bine definitia cuvantului bucurie, dar intalnise niste adjective pe care le mai incercase, poate nu era chiar asa de gheata.
-Um, nu prea stiu, oscilez, si ma cam indoiesc de abilitatile unui preot, vocea ii fusese invenintata cu o doza proaspata de perversitate si rautate.
-Ne vedem diseara, vei fi uimit.
Daichi ii zambi si chiar se gandea daca va fi sau nu uimit.Era greu sa fie impresionat de ceva, chiar si necunoscut fiind, Daichi parea mereu plictisit si indiferent, chiar daca i s-ar fi spus si o imensa prostie aberanta care s-ar dovedi a fi adevarata pe el nu l-ai fi scos din acea stare nepasatoare.
- Bine atunci, voi astepta sa ma uimesti.
Buzele lui Tsukasa se lipisera din nou de ale sale si se departase la fel de repede, o urma de regret izvora in ochii sai, dar zambetul stergea repede emotia scapata.

-Abia astept.
Dupa acele cuvinte Tsukasa se indeparta lasandu-l cu multe intrebari si concluzii.
-Cred ca de asta ma si tem.
Spuse mai mult pentru el, caci nimeni nu era acolo pentru a-l auzi. Cel putin se alina cu faptul ca nu va avea o seara plictisitoare, ci plina cu surprize. Acum depinde, daca bune, sau rele.

[Rain]

Buna! Scuze ca am venit prea tarziu aici, dar mi-am facut timp sa citesc si sa las si comentariu ( mai ales ^^ ). Noi suntem cititoarele fidele ale acestui fic. So, girls, imi place mult povestea ficului vostru si devine din ce in ce mai interesanta. Oh, jeez, astia doi chiar nu isi dau seama ca se saruta in curtea unei biserici? Si subliniez cuvantul biserica.
Se pare ca nu se cunosc prea bine, si totusi se saruta si... oh, presimt ceva yaoi mai hot :>
Inca nu mi-am dat seama care e "fetita", pentru ca fiecare raspunde la sarut in acelas fel. So, sper ca exista si un seme si un uke pe aici, dar ar fi frumos si fara, cred :-??
Greseli de exprimare nu am vazut, doar de tastare pe care le-a enumerat Music mai sus. ^^
So, astept nextul, vreau sa vad scenele alea hot ( ma rog, sa le citesc ;)) ) Si sper ca o sa fie :D

:bye:

[October]

Daca tot ma laudam ca-mi place atat de mult acest fic, am zis ca nu ma doare mana sa trec si eu pe-aici. si sincer, din puctul de vedere al ideii, mi se genial.
Lasand la o parte ideea cu mafia, care sincer nu prea ma atrage, contextul bisericii e... delicios de pacatos! :)) Zau, se saruta in curtea bisericii?:)) Daca ii vede preotul? Si in biblioteca, si pe holuri, si urmeaza in camera :x. >:) Yes, I am evil. Ador faptul ca Daichi se lasa purtat de val si uita, macar momentan, de ce are de facut. Asa ca lasati-l sa se bucure de Tsukasa cat mai poate. Va rog! Astept o continuare inca de dinainte de Pasti, si cand ma gandesc la ce trebuie sa urmeze, imi vine sa nu mai dorm, la cate scenarii imi vin in minte. Dau in fiecare zi refersh dupa refresh si abia astept sa vad si aici postata continuarea. So please, I know these are difficult times, but please, I'm begging you, get me the next!

[Noesis]

Buna, fetelor! Stiu ca v-am facut sa asteptati destul de mult, dar sper ca nu ati uitat de noi. Muza mea cred ca s-a suparat pe mine si ma viziteaza foarte rar. T_T
Stiu ca urmatorul capitol nu va fi asa cum va imaginati, dar sper sa ne iertati sadicismul. Multe imbratisari si sper sa va mai vad pe aici. >:D<
_____________________

Ch. 9

Intreaga zi se gandise la discutia avuta cu Daichi si la faptul ca urmau sa se vada mai tarziu. Ce aveau sa faca nu stia, dar pentru asta exista improvizatia. Pentru orice eventualitate se gandise sa ia cu el cateva carti, nu vroia sa intre la banuieli dupa ce ii fusese atat de usor sa se integreze acolo. Inca il uimea usurinta cu care calugarii l-au acceptat si de faptul ca ii pusesera foarte putine intrebari si nici una destul de importanta pentru a-si da seama de ceva. Totusi, trebuia sa fie atent, ceea ce nu fusese cu cateva ore in urma cand il sarutase pe Daichi in gradina.

Ofta si lasa cateva carti pe masa din biroul staretului. Era singur si asta chiar il bucura, nu avea chef de discutii, probabil nici nu ar fi fost atent, gandul zburandu-i in alta parte. Iesi din birou si se indrepta spre biblioteca fredonand un cantec vesel fara sa isi dea seama. Alesese rapid trei carti si se indrepta mai intai spre camera lui. Era ora opt si un sfert, dar decise sa nu para atat de disperat.

Lasa cartile pe masa si se aseza pe pat inspirand si expirand de cateva ori. Daca intreaba cineva, merge sa ii explice cateva lucruri lui Daichi care il rugase sa faca asta. Oricine il va crede, deci nimic mai simplu. Mai trebuia sa iasa din camera, dar nu inainte de a se calma. Se intinse pe pat incercand zadarnic sa isi gaseasca locul, stand cand in sezut, cand pe spate, cand pe-o parte, pe burta, in pozitie de fetus si orice alta pozitie i-a trecut prin minte. Ofta din nou si isi privi ceasul, trecusera doar trei minute. Incepu sa se gandeasca la telefonul lui care ii lipsea teribil. Ar fi vrut sa discute cu cineva, cu un prieten despre asta si asa ajunsese sa se intrebe daca prietenii lui, oamenii lui credeau ca el este vinovat. Stramba din nas si alunga acel gand.

Privi din nou ceasul constatand ca de data asta trecusera doar doua minute. Din nou se intinse pe pat si incerca sa isi mentina pozitia pentru mai mult timp, dar din nou fara succes. Cu cat astepta mai mult cu atat se agita mai mult, asa ca, hotarat, se ridica de pe pat si merse tinta pana in fata usii lui Daichi. Ridica mana sa bata la usa si se opri cu doar cativa centimetri inainte sa o atinga. Uitase cartile. Cu pasi la fel de hotarati si repezi se intoarse in camera de unde lua cele trei carti si se intoarse in fata usii lui Daichi. De data asta reusi sa bata la usa, dar nu inainte de a se asigura ca nu mai uitase nimic. Vocea lui Daichi se auzi de partea cealalta a usii spunandu-i sa intre, iar el deschise usa si intra repede.
- Buna! il saluta pe Daichi dupa ce inchise usa.
- Salut.
- Ce faci? intreaba oarecum incurcat. Nu prea stia ce sa ii spuna, oricum era deja putin emotionat de aceasta intalnire.
- Stau, tu ce faci? intreaba ironic, dupa ce ofta si il privi ciudat.

Tsukasa lasa cartile pe masa si se aseza pe pat, langa Daichi fara sa fie invitat, curand buzele lui lipindu-se de ale lui, incepand un sarut apasat. Nu stia de ce facuse asta, dar in acel moment vroia sa ii simta buzele, sa il sarute pana cand nu mai avea aer. Limba lui patrunse cu usurinta in gura lui Daichi si incepu un joc innebunitor. Se departa de el mai repede decat ar fi vrut si ii atinse usor chipul cu degetele.
- Momentan te privesc pe tine, ii raspunse parand pierdut in ochii lui, dar Daichi ramasese deloc impresionat de actiunea lui Tsukasa, nu facuse nimic, niciun gest si nu ii spuse nimic. Nu ii placea asta.

- Intotdeauna esti asa de rece sau sunt eu mai special? banuia ca intotdeauna e asa, totusi.
Daichi clipi de cateva ori parand adorabil de dezorientat si intr-un final ii zambi, spre bucuria lui Tsukasa. Era si asta ceva.
- Ba chiar sunt cald cu tine, ii raspunse pe un ton sincer. Tsukasa ridica o spranceana in timp ce mana lui cobora pe gatul lui, mangaind usor.
- Atunci cred ca e ceva in neregula cu mine, pentru ca nu vad si nu simt nimic cald.
Nu avea dreptul sa ii ceara socoteala sau sa faca remarci de genul asta, dar nu ii placea atitudinea lui sau mai bine spus, vroia ca Daichi sa isi deschida sufletul in fata lui, sa spuna ce are de spus fara nici cea mai mica retinere.
- Ce inseamna pentru tine ceva cald?
- Afectiune? Sau macar o urma de afectiune.
- Aa... bine. Pentru mine ceva cald inseamna focul, linistea si... caldura?

Din nou tonul lui Daichi era ironic si il facu pe Tsukasa sa ofteze. Era o persoana dificila, realiza asta, dar nu conta, hotararea lui era inca valabila si va face orice sa ii schimbe atitudinea. Asta chiar parea ceva greu de facut, dar era dispusa sa incerce macar.
- Mda, dragut raspuns, ii replica fiind ironic la randul lui. Se departa putin de Daichi, dar ii prinse mana intr-a sa. Il placea mult.
- Deci ce lectii ziceai tu ca ma inveti in seara asta? il intreba ironic apropiindu-se foarte mult de el.
- Ce vrei sa inveti?
- Ce se poate invata? il intreba indiferent, privindu-l incurcat si se departa de el, de pe chipul lui disparand orice sentiment care parea sa apara, inca o dovada pentru Tsukasa ca Daichi era dificil. Va avea mult de lucru daca chiar vroia sa il schimbe catusi de putin.

- Incep sa cred ca iti place sa ma torturezi cu atitudinea ta, ii marturisi continuand sa il priveasca.
- De ce? Cum vrei sa ma comport? il intreba privindu-l atent.
- Nu stiu. Cum vrei sa te comporti?
- Nu stiu... nu socializez foarte bine..., ar fi putu spune 'deloc', dar totusi, nu o facu.
- Atunci as putea sa incerc sa te invat cum sa socializezi?
- Crezi ca vei fi un profesor bun?
Intrebarea lui i se paru incredibil de dulce lui Tsukasa care ii zambi si se apropie de el pentru a-l saruta scurt.
- Cred ca pot sa incerc.
- Atunci incearca.

Se apropie din nou de el, de data asta sarutandu-l mai lung. Buzele lui erau dulci si ademenitoare, ii placea sa le simta, dar punea pariu ca era mult mai bine daca Daichi ar fi participat oricat de putin. Ii privi ochii si ii zambi.
- Spune-mi ce iti doresti cel mai mult acum.
- Sa imi spui de ce te afli aici. De ce ma placi pe mine si nu pe oricine altcineva din biserica asta, ii spuse prinvindu-i ochii intr-un mod serios, ii atinse chipul si zambii, ceea ce il facu pe Tsuksa sa ii intoarca zambetul. Era si asta un inceput.
- Ma aflu aici pentru ca te iubesc si nu as putea spune de ce. Pur si simplu imi placi si vreau sa petrec cat mai mult timp cu tine, sa te cunosc, sa te sarut. Dragostea nu se poate explica, stii? ii raspunse continuand sa ii zambeasca si sa il priveasca dragastos.
- E o diferenta mare in a placea, a iubi si dragoste, spuse, ochii lui sclipind intr-un mod ciudat si buzele arcuindu-i-se intr-un zambet rautacios, obraznic si pervers. Tsukasa incepu sa rada amuzat de remarca lui.
- Serios? Si care e diferenta?
- A place pe cineva e un sentiment comun pe care il poti impartasii multor oameni, a iubi pe cineva e un sentiment unic, a fi indragostit si a crede in dragoste e altceva, e un sentiment destul de puternic, nu crezi? intreba strambandu-se.

Chicoti, de data asta Daichi parandu-i-se mult mai adorabil decat inainte. Nu stia daca sa ii accepte explicatia sau nu, dar fie, macar de data asta putea sa nu il contrazica sau sa porneasca o discutie interminabila pe tema asta.
- Da, este un sentiment foarte puternic care ma tine aici si ma face sa ma gandesc tot timpul la tine si sa te privesc asa cum o fac, din nou Tsukasa nu se ferea sa spuna ce simte si ce crede.
- Si cum ma privesti?

Se daparta putin de Daichi si il privi cu dragoste, cu afectiune, cu admiratie. De fapt, el nu stia cum il privea pe Daichi, putea doar sa banuiasca, dar stia ca in ochii lui i se citesc sentimentele, vroia sa i se citeasca. Isi deschidea inima in fata lui Daichi fara sa se gandeasca la consecinte.
- Asa, ii raspunse apoi simplu.
Obrajii lui Daichi aveau acum o tenta stacojie si ii zambise putin incurcat lui Tsukasa, ramanand totusi acolo unde era nestiind exact ce sa ii zica.
- Pot sa raman aici in noaptea asta? Promit sa nu fac nimic, ii spuse zambindu-i. Desi vroia, nu putea sa faca foarte multe, nu vroia sa para un disperat si nu vroia sa il sperie pe Daichi.
- Ramai, ramai, ii spuse si incepu sa rada amuzat, trantindu-se pe pat.

Tsukasa il lua in brate si il saruta lung si apasat, bucurandu-se de raspunsul lui Daichi care acum participa mai vioi la sarut. Ii atinse piciorul urcand la fese si ii atinse o parte din pielea de pe abdomen pe sub materialul hainei, dar nu trecu mai departe. Continua sa il tina in brate pe Daichi, zambetul fiindu-i prezent pe buze si bucurandu-se ca nu il respinge. Asta era un inceput foarte bun.

[Rain]

Hello!

Da, asa e, capitolul asta a venit atat de tarziu T^T Va cred, fetelor, ca aveti mult de lucru, sau timpul e ocupat, de aceea nu va condamn. Ma bucur totusi ca v-ati gandit sa il continuati si ca nu l-ati lasat balta.
Dupa cum crede si Tsukasa, Daichi e chiar dificil, si ma refer la adevaratul sens al cuvantului. Nu cred ca l-am vazut prin fic avand un altfel de comportament, deci l-ati conturat bine.
Am mai vazut cateva greseli de exprimare precum si repetitii,dar nu mai stiu sigur in ce paragraf si nu prea am timp ca sa mai revin asupra lor.
Umm… Hai sa spun ceva si despre Tsukasa. Nu stiu de ce dar abia acum am observat cat de naiv e, sau cel putin asta e parerea mea. Oricum, si pe al l-ati conturat bine ^^
Nu prea am ce sa mai spun decat ca mi-au placut acele atingeri si sarutari. Ar fi fost mult mai bine daca participau ambii parteneri la asta, dar cum spune Tsukasa, e un inceput bun :D

Bafta in continuare girls si sper sa nu mai intarziati chiar atat de mult xD >:D<

[October]

Chiar mi-as dori si eu foarte ult sa stiu de ce nu am lasat comm aici dupa ce am citit, dar din pacate pt mine, nu am nicio explicatie sau scuza buna.
Trebuie sa mentionez ca m-am cam dezumflat cand am vazut ca nu se intampla nimic incitant intre cei doi. Ma asteptam la ceva foerbinte si plin de sunete de placere, dar crede-ma, inteleg foarte bine ce inseamna o lipsa de inspiratie. Pe langa asta, capitolul a iesit foarte bine, pentru ca nu grabesti actiunea si totul decurge normal, daca asta e cuvantul potrivit.
Daichi nu e sociabil.. imi aminteste de mine, cel putin pana acum vreo 2-3 ani.
Imi place pasivitatea lui si faptul ca prin ea il indispune pe Tsukasa, ma intreb care din ei va sparge gheata.
De asemenea ma regasesc in momentul acela cand Tsukasa nu-si gasea locul, nu avea stare. Ai surprins bine setimentele, le-am simtit si le-am trait, si nu doar din propria experienta.
Cam atat am avut de zis (cred). Astept cu nerabdare capitolele urmatoare, si sper ca vor fi ceva mai piperate si mai lungi >:). Succes!

[Noesis]

@October, merci mult pentru reply, dar...

inteleg foarte bine ce inseamna o lipsa de inspiratie.

Nu este vorba de nicio lipsa de inspiratie, asa trebuia sa fie capitolul. Nu vrem ca lucrurile dintre Daichi si Tsukasa sa se intample prea repede. :-)
Anyway, ma bucur ca iti place capitolul si chiar ma bucur ca am reusit sa redau bine sentimentele. Merci!

@Certhy., merci mult!
Partea yaoi vine mai tarziu. :)) Si da, stim ca vreti yaoi. :D Oricum, eu sper sa merite asteptarea si sa va placa macar putin scena aceea. ^_^ Merci pentru reply!

@◄Ḟani►, nu, in niciun caz nu il lasam balta. Ne place prea mult ca sa facem asta. :))
Srry pentru repetitii & co, data viitoare voi incerca sa fiu mai atenta cand recitesc si ma bucur ca ti-a placut. Merci pentru reply.

Va mai asteptam pe aici, girls! >:D<