Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Merit fericire

#11
Ti-am promis ca o sa comentez si iata-ma aici. Ficul mie una imi place pentru ca in primul rand nu am mai intalnit ideea asta si doi la mana imi place intr-un fel personalitatea Sakurei.
Greselile nu are rost sa le mai spun pentru ca au fost mentionate iar la critica nu ma prea pricep.
Stii parerea mea despre tot ce scrii tu si te sfatuiesc sa nu te lasi de fic chiar daca tu crezi ca "nu prea este apreciat".
Astept next-ul si succes!
:*

#12
Hello dragilor. Multumesc enorm celor care si-au facut timp sa lase comentarii, ma bucur enorm ca este cineva care imi citeste ficul. Eu sper ca o sa va placa in continuare, si va rog sa scuzati greselile, dar sunt intr-o perioada destul de incarcata asa ca nu am suficient timp pentru a corecta atat de bine, o sa revin cu un edit imediat cum am timp. Lectura placuta. Enjoy.

Capitolul patru

Când am auzit că trebuia să rămân, parcă cerul mi-a picat în cap. În fine nu prea aveam cum să scap, nu? Aşa că m-am conformat şi am urmat ordinul. Nu i-am privit în ochii pe cei doi bărbaţi, cred că asta mi se întâmpla pentru prima dată. Era ciudat, adică cu toate că nu eram foarte îndrăzneaţă, dar de obicei îmi plăcea să privesc o persoană în ochii. Pentru mine ochii erau oglinda sufletului. De data asta, însă, era complet diferit. Îi aruncasem lui Sasuke o singură privire în timpul şedinţei, şi paralizasem efectiv. Nu mai văzusem atâta ură în ochii cuiva niciodată. Era ca şi cum culoarea lor abisală, amplificau de mi de ori acea ură. Nu încercase nici măcar pentru câteva secunde să îşi schimbe acea expresie, care ar fi putut băga pe oricine în sperieţi. Cu toate că era un bărbat, cu trăsături frumoase şi atractiv, acest contrast între frumuseţe şi ură mă contraria, îngrozindu-mă. Aş fi îndrăznit chiar să spun că venise, din adâncurile Iadului numai să te sperie. Deşi, asta părea greu de crezut, poate chiar deplasat, dar mă punea în alertă, cred. Trecuseră câteva minute bune de când stăteam şi mă holbam ca proasta la noul meu şef în timp ce el mă fixa cu privirea lui glaciară.

- Uite cum stă treaba, doamnă Haruno, pardon domnişoară. Din câte mi s-a apus dumneavastră sunteţi aici, datorită bunicului meu, deci postul pe care îl aveţi nu vă aparţine de drept. Aşa că aţi face bine să aveţi un comportament exemplar şi demn de urmat, căci altfel veţi fi prima care va ,,zbura’’ de aici.
- Am înţeles, domnule.
- Sper şi eu. Oricum, eu v-aş fi concediat chiar în acest moment, dar bunicul meu mi-a interzis. Să vă fie clar, că nu sunteţi, cum să spun o tolerată.

Văzându-l vorbindu-mi atât de degajat şi jicnindu-mă cu neruşinare, am încremenit. Eram şocată, şi furioasă. Cu greu puteam să mă abţin să nu plâng. Respiram sacadat ţinând gura între-deschisă, în timp ce nenumărate gânduri îmi treceam prin minte.
Dintr-o dată, l-am văzut pe brunet apropiindu-se de mine, aşa că instinctiv am început să fac câţiva paşi în spate, fără am-i schimba însă expresia. Nu aveam nici cea mai vagă idee, cu ceea ce urma să facă, aşa că am rămas precaută. După câteva secunde, mâna lui atât de albă şi rece mi-a prins bărbia forţându-mă să îmi închid gura. Totul s-a întâmplat atât de repede, încât mi-am muşcat limba. Clar o făcuse intenţionat. Durea ca naiba, aproape că îmi amorţise. Aşa că uitând că brunetul era lângă mine, am început să îl înjur printre dinţi. Fusese o reacţie spontană la gestul lui aşa că nu mă putea controla.

- Ai zis ceva Haruno ?
- Nu domnule.
- Aşa mă gândeam şi eu acum la treabă.
Nici măcar nu mai conta faptul că nu ştiam ce aveam de făcut, am plecat bucuroasă că nu mai trebuia să stau în cameră cu acel cub de ghiaţă. De geaba, era frumos la ce comportament avea, mai bine te lipseai. Bine, dacă mă bucuram că scăpasem de ursuz, nepotul lui parea de două ori mai înfricoşător, aşa că făcând o comparţie ne alesesem pe cap cu un rău şi mai mare.

Tocmai mă pregăteam să ies din sala de conferinţe când m-am lovit de ceva. Nu cred că fusese un bolovan, dar capul mă derea atât de tare încât aş fi putut presupune că ar fi fost. Mi-am ridicat privirea, încă buimacă după lovitură încercând să îmi dau seama de ce naiba mă lovisem. În faţa mea stăsea un bărbat roşcat, bine făcut, care mă privea sfidător. Nu avea de gând să mă ajute? Mai mult ca sigur, una din gorilele şefului, însă între noi fie vorba, era o gorilă tare atractivă. Revino-ţi Sakura, ai probleme mult mai mari acum, mi-a spus o voce iritată. M-am ridicat rapid, aruncând o privire ce se voia a fi înfricoşătoare spre roşcat, cu scopul de al speria, dar în cele din urmă eu am rămas cea cu o sperietură.
Se pare că lui Uchiha, îi plăcea tare mult să să fie înconjurat de oameni asemenea lui, lipsiţi de sentimente, înfricoşători, ignoranţi. Unde naiba era viaţa minunată pe care mi-o imaginasem, nici măcar ideea de a fi singură înconjurată de o grămadă de pisici nu mai părea atât de macabră, adică în comparaţie cu acest coşmar. Totuşi, aveam o mare nedumerire de ce îi interzisese ursuzul să mă concedieze, adică aş fi putut jura că nepotul lui ar fi avut libertatea să facă orice. Gata era prea mult, sigur nu era vorba doar despre ghinion, clar fusesem o criminală într-o viaţă anterioară şi acum îmi ispăşeam pedeapsa. Am coborât dezamăgită, încercând să mă controlez şi să nu izbucnesc într-o criză de nervi. În acest moment mi-aş fi dat demisia, dacă nu aş fi ştiut că banca m-ar fi aruncat în stradă.
Am revenit în birou unde am început să mă ocup de toate treburile pe care le aveam de făcut. Timpul părea a trece mult mai greu, fiecare secundă devenise oră. Cred că aş fi omorât pentru a scăpa de mai repede de aici, din infern.
Era trecut de ora trei când în biroul meu îşi făcu apariţia gorila lui Sasuke care reuşise să mă sperie atât de tare când izbi uşa cu putere de perete, că aproape a reuşit să mă facă să cad după scaun. Oricum, eram aşa de agitată încât nu am îndrăznit să ridic privirea spre el.

- Domnul Sasuke vrea să cauţi dosarele tuturor angajaţilor, care au lucrat vreodată în firmă.
- Dar asta ar însemna să scot toată arhiva, şi să merg în pivniţa firmei, nu a mai fost nimeni acolo de ani buni.
- Nu îmi pasă, totul trebuie să fie gata până mâine.

L-am privit uimită, până mâine asta însemna să lucrez toată noaptea fără întrerupere. Se pare că într-un mod subtil mi se declarase război. L-am privit pe roşcat, care dădea dezaprobator din cap. Mă uitam uimită şi hipnotizată de ochii lui ce îmi încătuşaseră privirea şi îmi îngheţa sângele în vene. Un fior rece îmi străbătu corpul, făcându-mă să mă simt ciudat. Bărbatul ce stătea în faţa mea, bărbatul al cărui nume nu îl ştiam mă privea la rândul lui, fără a spune nimic, fără a schiţa vreun gest. În cele din urmă am cedat întorcându-mi privirea în altă parte, deşi eram conştientă că încă se mai uita la mine.
Era primul bărbat care mă privise mai mult de câteva secunde, deşi nu reuşisem să descifrez acea privire. Nu ştiam dacă mă privea cu milă sau cu tristeţe, probabil mă privea cu repulsie aşa cum o făceau toţi.
Plecă în cele din urmă fără să scoată, vreun sunet. Confuzia îmi acaparase şi mai mult mintea şi aşa mult prea obosită. Acest bărbat puternic, lipsit de sentimente, rece reuşise să îmi tulbure mintea şi să îmi otrăvească inima cu acea privire, acel bărbat. Dar poate că ar fi fost mai bine să nu mă mai gândesc atât şi să mă ocup într-adevăr de ceea ce era cu adevărat important, arhiva şi păstrarea acestei slujbe, care era atât de vitală în existenţa mea.

#13
Aoleu sisule ai un nou fic :> si nu pot lipsi de prin zona.
Ador ideea, la fel si titlu. Sakura zici ca e un robot, abia are timp pentru ea si asta nu e bine. Trebuie sa se aranjeze, sa invete sa fie frumoasa; chiar vreau o schimbare in vita ei. Ce ma amuza partea cu pisicile :)) si mai sunt cateva. Ai si putin amuzament prin povestea ta. Abia acum a inceput actiunea cu tot tacamu. De ce am impresia ca acea pivnita exista un mare secret legat de rozalie? si mai e si partea ca ursuzul ala de mos :]] nu ii permite lui Sasuke sa o concedieze pe rozalie, deci ceva se ascunde, ceva ce va fi descoperit incurand...
Ce rece e Sasuke, mai ceva ca in anime, iar roscatu e Garra ca si el e lipsit de sentimente pe la inceput. Abia astept ca Ino sa zboare din functia aia sau chiar din firma >:)
Imi place cum descrii si ca pui diacritice, dar ce nu-mi place e greselile pe care le mai intampin, uneori. Inainte de "sau" nu se pune virgula, cand rozalia se intreaba ceva se pune semnul corespunzator "?" si unele greseli de tastare.

Sisulici te rog sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol :o3
Bye :bye:
[Imagine: h8v.gif]
 

#14
Hello love,am revenit din nou pe la ficul tau, cu o mica, ei bine mai mare intarziere, dar sa stii ca imi place foarte mult ficul desi ti-am mai spus asta. Mi-a placut acest capitol, desi nu a fost extraordinar, spectaculos, nemaipomenit felul de a descrie face cititorul sa isi pastreze atentia. Apreciez felul ironic in care Sakura isi vede viata. Oh si a aparut si Garra copia fidela a lui Sasuke, oh cat imi pace. Yahh sunt diabolica si rea. Well astept nextu bye, bye.
P.S. Ai grja la greseli.

#15
Capitolul cinci.





După aproximativ cinci minute, timp în care am încercat să mă auto-conving să cobor în pivniţă, am reuşit să îmi fac curaj să merg acolo. Desigur, eram îngrijorată de ce aveam să găsesc in acel loc ce mi se părea sinistru numai din auzite. Ajunsesem într-un final. Era un loc întunecat, plin de praf şi pânze de păianjen, în care erau aşezate sute de dosare învechite. Şi când mă gândesc că trebuie să le car pe toate mă apuca groaza. Această cameră plină de praf, slab luminată, îmi dădea fiori, ştiu eram o laşa, dar chiar îmi aducea aminte de un film de groază pe care îl văzusem acum ceva timp. În fine, lăsând asta la o parte m-am apucat să dau acele dosare jos de pe nişte rafturi, iar asta a necesitat destul de mult timp, de fapt de când venisem în acest loc nu mai aveam o noţiune clară asupra timpului.
După ce am terminat, într-un final, am hotărât să iau o grămadă de dosare şi să o duc sus la mine în birou, numai că am constatat cu groază că uşa era închisă. Încercam să mă calmez, repetându-mi că totul avea să fie bine, mai mult ca sigur se blocase. Deşi, eram aproape sigură că o lăsasem deschise. Am tras aer în piept şi am început să lovesc în acea uşă încercând să o deschid. Ok, asta nu mergea, planul b, pe care nu îl aveam, dar pe care trebuia să îl născocesc cât mai repede, asta dacă nu voiam să rămân închisă în această pivniţă mizeră din cauza unui accident tâmpit. Şi atunci mi-a picat fisa, dacă nu fusese un accident? Am început să strig şi să lovesc în speranţa că o să mă audă cineva. În zadar.
Recunosc, începea să îmi fie puţin teamă, poate puţin mai mult. Mi-am continuat planul cu lovitul în pereţi şi strigăte, dar după câteva ore mi-am dat seama că eşuasem lamentabil. Deja vocea mă lăsase, făcând loc unei dureri îngrozitoare de gât, în plus începuse să îmi fie frig şi să tremur, deşi nu ştiu dacă era din cauza acestei încăperi atât de reci sau a chiar îmi era frică, probabil erau ambele.
Dacă nu mă mai găsea nimeni sau dacă trebuia să îmi petrec noaptea în acest loc, deşi în acest moment nu mai eram sigură în ce moment al zilei mă aflam. Am încercat cu ultimele forţe decare mai dispuneam, să strig încă odată după ajutor, fără nici un rezultat. În acest moment simţeam cum inima începuse să îmi bată mai tare, în timp ce respiraţia mea devenea din ce în ce mai alertă.
Dintr-o dată uşa se deschise, deşi îmi era greu să desluşesc silueta care venea spre mine din cauza întunericului m-am ridicat destul de greoi şi am păşit uşor nesigură spre ieşire, având un singur lucru în minte, tot ce se întâmplase nu fusese un banal accident, ci un fel de răzbunare care avea un nume Sasuke Uchiha. Dintr-o dată am simţit cum o forţă ciudată pune stăpânire pe mine, aşa că am plecat în mare grabă spre biroul şefului meu ratând astfel oportunitatea de a vedea faţa misteriosului meu salvator.
Curând am ajuns la ultimul etaj, unde se afla ,,biroul iadului’’ . Condusă de impuls, fără să mă gândesc la consecinţe, am dat buzna în biroului lui Sasuke, care deşi era destul de ocupat cu Ino, păru destul de surprins să mă vadă aşa.

- Recunoaşte că tu ai fost cel care ai pus să fiu închisă în pivniţă? Recunoaşte?

M-am trezit începând să urlu atât cât mi-a permis vocea, pentru că răguşisem la cât strigasem după ajutor.

- Da eu am fost şi ce? Credeai că o să fie uşor să rămâi la mine în firmă, nu dragă te înşeli. Pot face asta şi mult mai multe.
- Şi îmi spui asta aşa fără nici un fel de reţinere, cât de ipocrit poţi fi.
- Ieşi din biroul meu, dacă nu ai observat sunt ocupat. Aşa că ar fi bine să pleci, şi oricum din câte ştiu ţi-ai terminat programul.
Am ieşit şi mai furioasă de cât venisem, ce idiot. Cine dracu îl suporta. Ce proastă am fost că m-am lăsat umilită în halul ăsta. Am mers la mine în birou de unde mi-am luat geanta şi am plecat, nici măcar nu am realizat felul în care arătam. Eram murdară din cap până în picioare, plină de praf, avand o pânză de păianjen în păr, dar am văzut asta abia când am ajuns acasă, acum înţelegeam de ce toţi se uitau la mine ca la felul paişpe, aparent arătam ca o persoană neîngrijită.
Abia după ce am făcut o baie am reuşit să mă mai calmez cât de cât, asta până când telefonul a început să sune. Era mama. Nu am răspuns, tot ce îmi mai lipsea acum era o altă discuţie despre întoarcerea mea acasă, deşi tot nu eram lămurită care era motivul vizitei ei. În acest moment aş fi vrut efectiv să dispar, tot ce mi se întâmplase era suficient pentru toată viaţa. Cred că oricine lucrează la firma Uchiha, indiferent dacă şeful este ,,ursuzul’’ sau însăşi ,,marele Sasuke’’ este prin definiţie nefericit. Poate că toţi care vor să aplice pentru un post la blestemata asta de firmă ar trebi să citească un anunţ de genu ,,Dacă aveţi prea mult timp liber, prea puţine probleme, o dispoziţie mult prea bună, puteţi apela cu încredere la firma noastră, vă garantăm că din prima clipa alături de noi veţi fi nefericiţi, plini de probleme, stresaţi cât se poate fără timp liber’’ da asta ar fi trebuit să îţi zică. Îmi urăsc viaţa. Am chicotit uşor la anunţul care îmi venise în minte, dar imediat după gustul amar al umilinţei mi-a amintit cum şeful meu spălase cu demnitate mea pe jos. Teribil.
Dintr-o dată am auzit sunetul strident al mobilului, pe care l-am apucat instantaneu fără a verifica cine era persoana care mă suna.

- Domnişoară Haruno, în jumătate de oră, trebuie să mergi cu mine să mă însoţeşti la o recepţie. Cred că am uitat să îţi spun. Am rugato pe asistenta mea să trimită pe cineva să îţi aducă o ţinută adecvată pentru petrcere.
-Dar…
- Prezenţa obligatorie, juma de oră.
Arrr acum fierbem de nervi, tipu asta voia să mor înainte de termen, asta era clar. Am mers şi am deschis uşa pentru că fusesem anunţată de Joe că jos era cineva care îmi adusese un pachet. Curând la mine în apartament şi-a făcut apariţia ,,gorila’’ şefului care avea destul de multe pungi de cumpărături
Mă holbam ca proasta la el fără să fac nimic, să spun nimic. Dintr-o dată gorila mi-a aruncat pungile în braţe şi a plecat. Eh cel puţin a fost rapid.
M-am repezit în grabă spre maldărul de pungi, iar din una dintre ele am scos o rochie roşie şi destul de transparentă, destul de indecentă, la care erau ataşaţi o pereche de pantofi foarte înalţi. Era clar, dacă asistenta se ocupase de ţinuta mea, aveam să arat ca o … nici nu vreau să mă gândesc la faptul că aş putea fi comparată cu aşa ceva.


_________________________________________

Imi cer scuze pentru intarziere si pentru ca e atat de scurt, sper oricum sa va placa.

#16
Mersi că mi-ai spus şi trecând peste.
Mă aştetam ca Sakura să descopere ceva, căci pare că acea firmă ascunde un mare secret. Mie aşa îmi dă impresia. De unde a prins rozalia atât de mult tupeu încât să nu îi vorbeasca cu dumneavostră şefului? Oricum e cam nesimţit Sasuke, ce tot are cu ea? Pare că e singura persoană din toată firma care nu o suportă şi încearcă să îi facă viaţa un calvar, să o facă să renunţe. Ei bine, mor de curiozitate să văd cum va fi la recepţie şi dacă Sakura se va îmbrăca cu rochia aia sau... nu.
Mişto anunţul, dar în cazul acela nimeni nu ar veni acolo sau ar fugi mâncând pământul. Fii mai atentă pe viitor cu semnele de punctuaţie, pentru că într-un timp ai pus semnul întrebării, iar eu nu vedeam rostul şi când trebuia nu ai pus -.-

Un an nou fericit.
[Imagine: h8v.gif]
 

#17
Lăăăăăăăăf,am ajuns şi eu p-aici.

Să ştii că e minunat acest fanfic,mai ales după ce mi-ai făcut micul rezumat. * Mwahahahaha *
Descrierea e prezentă,naraţiunea şi dialogul la fel,şi sunt foarte ok.
Îmi place foarte mult felul în care scrii şi chiar dacă altora li se poate părea puţin enervante atâtea detalii,să ştie că mie-mi face plăcere să citesc.Sasuke e un monstru afurisit care merită mâncat,dar ştiu eu ce planuri ai cu el [ bine,nu pe toate * laughs * ],deci nu mai zic nimic. Îmi place felul în care i-ai schimbat personalitatea Sakurei şi mai ales îmi place că n-ai folosit aceeaşi idee foarte veche şi uzată,gen : " fata sexi şi rea care-l cucereşte pe bad boy-ul Sas'ke " .Nu,tu eşti originală şi asta face fanficul să fie special.
Astea fiind spuse,îţi urez mult succes în continuare şi o mie de pupici !
Scuze că las un comentariu atât de scurt,o să mai trec pe aici,garantat !

' You say you love rain,but you use an umbrella to walk under it.You say you love sun,but you seek shade when it is shining.You say love wind,but when it comes you close your window.So that's why I'm scared when you say you love me. ' -Bob Marley

#18
Capitolul 6



Încă priveam dezgustată spre aşa zisa mea ţinută, gândindu-mă în prealabil la o altă ţinută cu care să mă îmbrac ţinând cont că era o petrecere foarte elegantă, iar eu eram reprezentanta mai mult sau mai puţin directă a firmei Uchiha, deci trebuia să mă ridic la standardele cerute, desigur Yno nu avea aceeaşi părere ca şi mine. Dar fir- ar să fie de treabă mai aveam în jur de patruzeci de minute, absolut grozav. Cred că şeful tocmai descoperise o nou metodă de tortură: să mă pună să merg la petrecerea aia stupidă. Am oftat prelung, gândindu-mă cu ce naiba să mă îmbrac, adică cum nu obişnuiam să ies, nici nu aveam îmbrăcămintea adecvată pentru astfel de evenimente. Într-un mod absurd, mi-am amintit de cadoul primit de la Hinata, de ziua mea anul trecut. Ţin minte că i-am spus că şi-a cheltuit banii aiurea, dar acum nu puteam decât să îi mulţumesc că fusese prevăzătoare. Desigur că nu aveam să recunosc niciodată, nici într-o mie de ani că avusese dreptate.
Din cutia albă am scos o rochie o rochie de culoare crem, care îmi trecea puţin de genunchi. Era fără mâneci, iar la mijloc avea legată o fundă uriaşă de culoare neagră. Cred că tot farmecul era simplitatea. Am îmbrăcato rapid, după care am mers şi m-am privit în oglindă, se potrivea perfect. Acum venise momentul să îmi fac ceva şi la păr, îmi era de ajuns culoarea roz, pe care o detestam deja, dar trebuia să îi fac ceva. Am luat un drot şi l-am ondulat puţin, nu eram expertă sau ceva de genu, deci în nici un caz nu avea cum să iasă bine, dar rezultatul era satisfăcător. Mai aveam douăzeci de minute, trebuia să mă grăbesc. În grabă mi-am mai pus o pereche de cercei foarte discreţi, apoi m-am încălţat cu o pereche de pantofi cu de aceeaşi culoare cu rochia şi gata. Mi-am mai pus un sacou negru şi am plecat. A trebuit să îmi iau un taxi, dar cel puţin am ajuns la timp la destinaţie. Imediat cum am coborât am început să studiez împrejurările, în parcarea de lângă clădirea impunătoare erau parcate o mulţime de maşini de
lux.
Curând, după mica mea familiarizare cu locul am ajuns la intrare unde l-am putut vedea pe bodyguard-ul şefului stând afară. Părea destul de relaxat, cu toate că nu puteam să îmi dau seama la ce se gândea. Dintr-o dată s-a întors spre mine fixând-mă cu privirea, lucru care începea să mă sperie puţin, ei bine puţin mai mult. Acei ochii verzi ca de gheaţă îmi făcea să îmi îngheţe sângele în vene.

- Vino, ai întârziat, şeful te aşteaptă.
Unde am întârziat?, de fapt ajunsesem mai devreme cu cinci minute începusem să îmi spun în gând, desigur în realitate situaţia nu era chiar aşa de uşoară pentru că nu am avut nici măcar curajul să deschid gura şi să spun ceva.
Când am întrat în sala imensă, am putut auzii o melodie pe funda. Câteva perechi dansau, dar majoritatea stăteau şi îi privea sau discutau. Nu ştiu care era scopul întregi petreceri, dar două lucruri îmi erau clare: primul cei mai importanţi oameni erau aici, al doilea eu fusesem invitată cu scopul de a fi umilită. Mă pregătisem deja moral pentru asta, rugându-mă să nu fie chiar atât de rău, iar după ce am tras o gură mare de aer, care nu era poluat de prezenţa şi parfumul puternic al şefului meu, am ajuns la masa acestuia. Ca de obicei, era însoţit de Ino, care pot spune că arăta mult prea dezbrăcată, pentru evenimentul la care se afla, de fapt cred că toate femeile prezente arătau aşa , eu fiind singura mamaie din încăpere. Curând Garra a luat loc la masă, ca şi cum ar fi fost mare om de afaceri şi nu doar un simplu angajat, pe de altă parte eu încă stăteam în picioare privind stânjenită şi confuză. Dintr-o dată l-am văzut pe Sasuke, cum se ridică şi se apropie de mine, asta nu putea fi deloc bine.

- Haruno ai întârziat, şi cine vine cu taxi-ul la o astfel de petrecere? Pe lângă asta Yno ţi-a trimis ţinuta pe care tu nu ai, deci ce ai de spus în apărarea ta?
Îi simţeam respiraţia în ceafă, şi mai aveam puţin şi explodam de nervi, clar trebuia să mă calmez sau avea să iasă urât.
- În primul rând domnule, nu am întârziat. În al doilea rând vă scuz pentru că nu mă plătiţi suficient de mult pentru a-mi permite o maşină pe placul dumneavastră, iar în al treilea rând ,, asistonta’’ dumneavastră când a trimis acele haine probabil, se privea în oglindă şi nu a realizat că erau pentru mine.
I-am şoptit, încercând să îmi ascund satisfacţia. Trebuia să fie bună la ceva şi imunitatea, deci puteam să îl calc liniştită pe nervi, pentru că oricum tot ca un nemernic avea să se poarte, măcar cu atât să mă aleg şi eu.
Şi zicând asta m-am aşezat încercând să îi ignor cât mai mult cu putinţă. Desigur, ei nici nu au băgat de seamă toate astea, pentru că şeful şi ,,asistonta’’ erau mult prea ocupaţi să danseze, să bea şampanie sau să socializeze. Habar n-aveam cât timp trecuse de când stăteam pe acest scaun, dar eram atât de amorţită şi însetată, încât aş fi dat orice să plec acasă.

- Dansezi? M-a întrebat Garra, lucru care m-a luat prin surprindere, mai ales că nu eram o dansatoare desăvârşită, şi apoi el era mâna dreaptă a şefului. Cu toate că în mintea mea protestam, nu am mai fost în stare să rostesc nici un cuvânt în momentul în care m-a tras mai aproape de el, forţându-mă să îl urmez. Un vals lent tocmai începuse, şi se pare că noi eram singurii care dansau, ceea ce mă făcea să mă simt şi mai stânjenită şi mai timorată. Menţionasem că nu sunt o dansatoare excepţională?
Dar parcă, dintr-o dată totul dispăruse din momentul în care roşcatul îmi rostise pe un ton dulce şi suav să savurez momentul şi să mă las purtată de val. Acum eram doar eu şi el şi minunata muzică care se auzea pe fundal. Recunosc, pentru prima dată mă simţeam bine, şi oarecum protejată şi frumoasă. Dar visul frumos de câteva minute s-a spulberat la fel de repede precum a început, iar eu am rămas în mijlocul sălii înconjurată de întreaga mulţime, privindu-l pe el cum pleacă.
Fusese frumos trebuia să recunosc, dar se terminase, aşa că venise timpul să îmi reiau locul de dinainte de dans. L-am putut zării în treacăt pe Sasuke în timp ce un rânjet idiot i se întipărise, pe faţă. Clar nu era nimic bun în asta.
Următoarea jumătate de oră am continuat să stau şi să mă gândesc la dansul de mai devreme, lucru care mă făcea să mă ,,înfierbânt’’ tot mai tare, trebuia să merg la o baie. Am plecat în căutarea acestea, deşi nu ştiam exact unde era odată ajunsă la etaj am început să caut prin aceea multitudine de uşi, ce să fac dacă nu era nimeni care să mă ajute.
Ajunsesem la penultima uşa, pe care am deschiso încet. În încăpere l-am văzut pe Garra, împreună cu o domnişoară. Nici nu voisem măcar să mă gândesc la ce se întâmplase între ei, dar din cauza şocului mi-am dus mâinile la gură. Nu ştiu de ce îmi păsa sau mă afectau toate astea, dar în momentul în care băiatul mi-a strigat numele am simţit nevoia acută să de aer. Am plecat în fugă din acel loc care îmi otrăvise mintea simţind cum lacrimile începeau să-mi curgă pe obraji. Nu înţeleg de ce plângeam sau de ce mă simţeam atât de rău, pentru că nu îl iubeam, doar mă simţeam trădată. Da cred că ăsta era cuvântul potrivit, pentru că îşi bătuse joc de mine, într-un mod impropriu. Acum înţelegeam acel zâmbet. Înainte să ies din clădire i-am întrebat pe câţiva chelneri dacă l-au văzut pe Sasuke, dar aceştia mi-au spus că plecase de mai bine de jumătate de oră. Deci, voia să îşi bată joc de mine până la final. Acum că lucrurile erau clare, am plecat şi eu. Nu înainte să mai privesc odată în urmă. Cea mai frumoasă amintire a mea se transformase şi în cel mai urât coşmar. Cu acest gând am plecat. Începuse să plouă destul de tare, cu toate astea nu m-am deranjat să chem un taxi, de fapt nu am făcut nimic altceva decât să plâng. Ce sperasem eu, că prin acest dans el sau oricine altcineva avea să se uite la mine, să îmi acorde atât, doar puţină atenţie încât să mă cunoască. Nimeni. Asta trebuia să fie o iubire bolnavă pe care eu nu aveam să o primesc sau să o găsesc niciodată. Cine avea să mă iubească? Cine avea să lupte pentru mine? Şi cine avea să cădă în cele din urmă? Poate doar eu o să cedez, poate că aşteptasem mult prea mult iubirea care nu era pentru mine. Venise timpul să mă refugiez în micuţul meu apartament şi să încerc să fac faţă unei noi zile. Ziua de mâine.

#19

Capitolul 7


Se pare că adormisem, în fine. Mă ridic şi mă îndrept cu paşi nesiguri spre baie. Mă uit în oglindă şi realizez că rimelul şi creionul dermatograf mi s-au întins pe faţă şi mă usturau ochii. La naiba, trebuia să mă demachez cât mai repede, şi să scap de acea rochie îngrozitoare, care devenise atât de incomodă. Am dato repede jos, după care am luat un prosop şi am început să îmi şters faţa, trebuia să recunosc acum era mult mai bine.
M-am îndreptat direct spre bucătărie, conştientă că eram doar în lenjerie intimă, dar chiar aveam nevoie de o cană mare de cafea şi poate şi ceva de mâncare, deşi cred că asta era imposibil mai ales că aveam frigiderul gol. Mare surprize, poate că ar fi trebuit să profit şi să merg să fac nişte cumpărături, în fond nu se ştia când o să mai am o asemenea şansă. Rămân cu un sentiment de nemulţumire, gândindu-mă că poate ar fi fost mai bine să fac altceva în sigura mea zi liberă. După ce am lenevit în jur de jumătate de oră butonând telecomanda şi sorbind din când în când câte o gură de cafea, după care am mers înapoi în dormitor de unde mi-am luat câteva haine pentru a pleca la cumpărături. Desigur, renunţasem la îmbrăcămintea mea atât de plictisitoare, pe care o purtam de obicei. Era o zi aşa de frumoasă şi aveam de gând să profit. Deci, mai mult ca sigur, perechea de blugi de culoare neagră strânşi pe picior, un tricou cu dungi albi şi negre destul de larg. Părul nu arăta nici pe departe ondulat, poate doar încâlcit. Dar arăta destul de bine. Mi-am luat ceva bani şi telefonul şi am plecat, nu înainte de a mă privii în oglindă. Puteam observa o schimbare majoră, acum semănam cu o puştoaică de optsprezece ani sau pe undeva pe acolo. M-am încălţat şi am plecat. Când am ajuns la ieşire, l-am salutat pe Joe care zâmbea, apoi mi-am continuat mai departe de drum. Era foarte cald afară, şi atât de plăcut, poate că o să mă abat oarecum de la plan şi să merg prin Central Park, nu mai fusesem de mult timp, de obicei Hinata mă târa prin aceste părţi , poate că aveam să o găsesc şi pe ea. Când ajung încep să studiez împrejurările plimbându-mă pe una dintre alei. După nici cinci minute regret alegerea făcută pentru că realizez, cumva, mult prea târziu că în jurul meu erau o mulţime de cupluri. Deja, începeam să fiu geloasă, parcă voiau să îmi facă în ciudă şi chiar reuşiseră. Soarta e nedreaptă uneori, aş putea spune chiar diabolică. M-am aşezat pe o bancă aflată în apropiere, mi-a dat uşor capul pe spate încercând să mă relaxez, încercând doar să mă relaxez. Poate că viaţa mea era o dramă, la care o să mă gândesc imediat după ce răspund la telefon, pentru că începuse să sune.
- Haruno, vezi că te vei întâlni cu Garra să îţi dea nişte documente pe care trebuie să i le duci noului asociat Kiba.
- Dar, e ziua mea liberă şi nu sunt obligată să lucrez astăzi. De ce nu se duce Garra?
- Te vei duce tu pentru că, e vina ta că nu le-ai trimis prin e.mail. Clar?!
- Dar… .
Nenorocitul a închis. S-a dus şi ziua mea liberă, şi nici măcar nu mi-a spus să trimit ceva. Şi încă ceva cum avea Garra să dea de mine că nici nu mă întrebase unde sunt.
Din nou telefonul începuse să sune, de data asta se pare că primisem un mesaj, era de la roşcat.

,, Ne vedem în faţă la ,,Leds’’ în zece minute să nu întârzii’’

Perfect, absolut minunat. Am plecat către locul stabilind încă bombănind, fiind vizibil nervoasă. Spre norocul meu ,,Leds’’ se a afla în apropiere de Central Park, era o cafenea, fusesem deja de vreo două ori pe acolo, deci pot spune că eram oarecum familiarizată cu locul. Mergeam într-un ritm alert, pentru a ajunge cât mai repede, ca să pot scăpa mai repede logica era simplă. Ajunsesem la o trecere de pietoni, aşteptam să traversez. Îl zărisem deja pe roşcat care părea că încă nu mă observase, era mai bine aşa puteam să îl studiez liniştită. Acum că era relaxat şi că nu mai purta acel costum sobru, puteam spune că arăta ca un bărbat normal, puţin prea impunător şi încrezut, dar totuşi normal. Desigur dacă toţi bărbaţi ar arăta aşa, noi femeile nu ne-am mai plânge că ar trebui să îi căutam atâta. În fine, ajunsesem în dreptul lui fără ca să spun încă nimic, doar aşteptam, cumva, ca el să aducă vorba despre ceva, orice.
- Bun ai ajuns. Astea sunt documentele. Adresa este scrisă pe plic.
- Cartierul Alphabet City. Hmm… . Mulţumesc.
Acum că totul era clar trebuia să plec. Deja gândul că trebui să merg în acest loc începea să îmi dea fiori.
- Îmi pare rău pentru aseară. Nu e ceea ce crezi.
- Sigur. Mie îmi pare rău pentru întrerupere şi zicând asta dau să plec.
Cum naiba ,, nu e ceea ce crezi’’. Pai ce ar crede oricine, dacă ar vedea ceea ce am văzut eu aseară. Oricum., nu îmi păsa, dar mă simţeam oarecum dezamăgită, cred că asta era cuvântul potrivit.
Bun şi acum revenind, cartierul AlphaBet City este cunoscut pentru numeroasele bande care îşi fac veacul pe acolo, şi nu se ocupă cu vânzarea de dulciuri, ci cu furtul de maşini, jafuri, droguri şi cine ştie câte alte lucruri, aşa că nu ai cum să fii liniştit ştiind toate astea. Întrasem în cartier, verificând cu mare atenţie adresa. Curios lucru, cine şi-ar pune firma aici sau casa sau orice altceva. Pe pereţii câtorva clădiri puteai citii o gamă variată de înjurături, ameninţăti, şi diferite jargoane folosite de hoţii. Înfiorător. Probabil teama e mai presus de orice altceva. Acum, tot ce îmi vine în minte e ,, Te rog Doamne, te rog. Nu am mai facut niciodată aşa ceva. Te rog ajută-mă să scap cu bine de aici.’’ Dintr-o dată în minte îmi vin toate momentele în care am vrut să fac un târg cu el, doar că atunci exista o mare diferenţă, pentru că tot ce îi ceream atunci era să nu iau o notă mai mică de opt la lucrare. Desigur, promiteam în schimb că o să lucrez la o cantină pentru săraci, o să ajut nevoiaşii. Cât de pueril. Nici nu se compară cu situaţia de acum, nu clar nu. Găsisem în sfârşit adresa, aşa că după ce am luat o gură mare de aer mi-am făcut curaj şi am sunat la sonerie.
La scurt timp după, şi a făcut apariţia un tip plin de muşchi, înalt şi foarte înfricoşător. Nu am avut curaj să deschid gura, pentru că aveam senzaţia că o să mă plesnească imediat după., i-am întins plicul. Tipul l-a luat şi a început să îl studieze, după care a dat uşor din cap semn că puteam pleca, lucru pe care l-am făcut imediat. Treaba era pe jumătate terminată. Scăpasem. Desigur, se pare că nişte tipi nu erau de aceeaşi părere ca mine, pentru că într-un timp record m-am trezit în mijlocul unui cerc.
- Ia zii dragă ce faci pe aici singură?
Spuse un tip plin de tatuaje. Au continuat aşa să vorbească între ei preţ de câteva minute.
- Ai o faţă tare frumuşică. Mă întreb oare cum i-ar sta cu câteva tăieturi? Spuse asta un alt tip blond, care scoase un cuţit.
Gata, acum chiar că mă speriasem, atât de tare încât picioarele mi se înmuiaseră, aproape să cad jos şi începusem să transpir.
- Uşurel băiţi. Lăsaţi-o în pace aţi speriato suficient.
Nu am îndrăznit să mă uit de teamă să nu fie doar o glumă proastă, deşi vocea îmi era atât de cunoscută. Nu putea să ridic privirea din pământ, dar simţeam cu eram trasă. Curând, am ajuns la ieşirea din cartier. Abia acum, simţindu-mă în siguranţă l-am privit. Era Garra, mă privea la rândul lui, încă mă ţinea de mână.
- Mulţumesc pentru că mai scăpat.
- Nu a fost mare lucru eram prin zonă. Trebuie să te fi speriat. Haide, te invit undeva să bem ceva ce zici?
Desigur, acum râdea de mine că sunt fricoasă. Stai, a zis cumva că să merg cu el să bem ceva şi încă nu mi-a dat drumul la mână poate, doar voia să facă mişto de mine. Dar totuşi, doream să risc.
- Bine, răspund. De ce nu?


#20
Lă-lă-lăf :o3
Ai adus nextu ! Iei ,să trecem la comentat :
Ambele capitole au fost faine,frumos povestite şi cu câteva greşeli de tastare.
O să le spun doar pe cele care le-am depistat în ultimul capitol :
luato - luat-o
şters- şterg. ( ă,parcă spuneai că-şi şterge faţa )
Şi parcă am mai văzut o repetiţie pe undeva,dar nu contează.Oricum,mi-a plăcut faptul că Gaara s'a revanşat oarecum,salvând-o de idioţii ăia. Deh,şi de ce e aşa nesuferit Sas'ke ? O să plătească :-w Îl fac pilaf,dar după o să mă omori tu,la rândul tău,nu ? * laughs *
Oricum,drăguţe ambele capitole şi mult succes în continuare. Aştept next-ul.
Ja nee !

' You say you love rain,but you use an umbrella to walk under it.You say you love sun,but you seek shade when it is shining.You say love wind,but when it comes you close your window.So that's why I'm scared when you say you love me. ' -Bob Marley



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Un pas spre fericire Dimasika 7 6.105 11-06-2013, 06:26 AM
Ultimul răspuns: Dimasika
  O nouă È™ansă la fericire Leontina 48 17.209 27-02-2012, 08:11 PM
Ultimul răspuns: Miss M
  Tristete sau fericire(inspirat din naruto) :XDark~Sakura~Angel:* 43 33.867 12-07-2009, 10:47 PM
Ultimul răspuns: D@n@
  Fericire si Tristete Bad Blood. 6 5.123 14-06-2009, 01:03 PM
Ultimul răspuns: Bad Blood.


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)