Memoriile unei Flori

[Ymequa]

El:

Am deschis incet ochii fiind deranjat de zogomotul facut parca de o pasare. Tot ce vedeam era inca in ceata, insa am putut zari cat de cat pasarea care mi-a deranjat somnul. M-am ridicat speriat si m-am uitat in jurul meu: copaci inalti si batrani, coroanele lor erau atat de bogate incat razele de soare abia daca atingeau pamantul. Am facut cativa pasi. Aveam impresia ca pierdusem ceva insa nu stiam ce. Ma uitam ingrozit in jur dar nu era nimeni. Mergeam incet, incercand sa realizez unde ma aflu. Totul era la fel oricat de mult as fi mers. Aceeasi copaci, aceeasi iarba si aceleasi raze care cadeau exact in locuri fixe. Am incercat sa ma joc cu o raza insa lumina nu vroia sa imi atinga pielea, parca fugea de mine. Am oftat si am ridicat ochii din pamant. Atunci am vazut-o. Era acolo, imbracata cu o rochie alba, lunga, iar parul ii cadea usor pe spate. S-a uitat la mine, i-am facut cu mana insa ea a plecat. Am pornit incet dupa ea. Parca se departa din ce in ce mai mult de mine. Am inceput sa alerg insa nu reuseam sa o prind asa ca am inceput sa o strig, dar nu ma auzea. Fugeam. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Am cazut.

M-am trezit transpirat si m-am uitat din instinct langa mine. Nu mai era acolo. Mi-am miscat mana pe care dormise ea, era inca amortita. M-am ridicat incet pentru a nu ii trezi pe cei doi idioti, care dormeau foarte ciudat: ziceai ca au trecut prin al treilea razboi mondial. Scena era amuzanta. Pacat ca nu aveam un aparat la indemana ca sa le arat cand o sa se trezeasca in ce hal dorm. Ce oameni.
M-am spalat repede pe fata si apoi m-am dus in bucatarie ca sa vad ce face. Am deschis usa incet, pentru ca nu vroiam sa deranjez pe nimeni si mai presus de toate vroiam sa o sperii putin, insa s-a intors imediat. M-am dus rapid langa ea si i-am zis:
- Aveai de gand sa stai aici singura pana se trezeau toti? am intrebat-o furandu-i un sarut, asa ca de "buna dimineata".
- Hm... cam asa ceva, imi raspunse indiferenta.
- Idiot, i-am spus cu o voce suparata. Fata asta chiar reusea sa supere. Stiai foarte bine ca poti sa ma trezesti.
- Scuze... Stii bine ca nu imi place sa trezesc lumea, credeam ca am lamurit deja acest lucru.
Era inca dimineata. Nu imi placeau diminetile de nici o culoare, iar Teo nu parea ca avea sa ajute ca asta sa fie mai buna.
- De acum cand te trezesti ma trezesti si pe mine, clar, i-am zis suparat.
- Am inteles. Sa traiti! si incepu sa rada. Nu putea sa raman suparat pe ea. Nu. Ea era cea mai draga fiinta pentru mine, fata care m-a ajutat de mult si pe care o iubeam cu tot ce aveam. Am luat-o in brate si am strans-o cu putere pana cand imi facu semn sa o las jos. Am chicotic amandoi. S-a ridicat putin de varfuri pentru a se putea agata de gatul meu si m-a sarutat. Nu avea sa scape numai cu asta. Am asezat-o pe canapea si am inceput sa ma infrupt din buzele ei carnoase. Parca nici foame nu imi mai era. M-a impins usor inainte ca lucruri sa degenereze, pana la urma era inca dimineata si, se uita spre aragaz. Am vazut-o cum s-a schimbat la fata si s-a ridicat furioasa. Pusese mainile un sold si se uita la mine.
- Ups, am zis si apoi am inceput sa rad cand i-am vazut fata ce o facuse.
- Mai incet, ai mei dorm, a zis suparata.
- Ups, scuze. Mai incet atunci si continua sa rada.
Am zis ca e mai bine sa o las in pace si m-am asezat pe canapea, exact in locul unde am asezat-o pe ea cu cateva secunde inainte. Inca mai puteam simti caldura trupului ei.
Am vazut-o cum a luat doua cescute si a pus cafeaua in amdoua.
- Lapte?
- Desigur.
- Iti place sa te uiti la mine? intreb observand ca de cateva clipe se tot holba la mine.
- Da, imi place.
Am rosi usor. Am chicotic si apoi a schimbat subiectul.
- Ai dormit bine?
- Foarte bine, a zis zambind. Nici nu stiu cand am adormit. Asa se intampla mereu daca cineva se joaca in parul meu. Asta mi-a scapat... trebuia sa te avertizez inainte.
- Nu-i nimic. Esti draguta cand dormi, i-am marturisit.
- Sforai? intreba razand
- Nu. Abia respiri, ma mir ca inca mai esti vie. Eu nu am auzit un sunet si am crezut ca esti prea ocupata cu somnul ca sa iti aduci aminte sa mai si respiri, spun razand.
- Nu, nu, nu. Respir, uite...
Era asa linistita. Se uita pierduta pe geam. Am intors si eu capul pentru a vedea ce este asa de interesant acolo insa nu era nimic in afara de padure. Ofta usor. Se intoarce brusc si sorbi o gura din cafeaua amaruie.
- Hey! Nu-i corect! Trebuia sa imi zici ca nu are destul zahar! imi spuse deranjata
- Eh, nu face nimic. Mie imi place asa. Pana la urma e facuta de tine, iubirico, si atat conteaza.
- Daca tu zici... si ne-am continuam amandoi siesta.


Orice sfat/critica e bine venit(a).