Memoriile lui Keyko Kasumi

[Child Of Sunset]

Capitolul VII : Mărturisirea dragostei

Următoarea săptămână mi-am petrecut-o într-un pat de la infirmeria castelului Yamada . Pentru mine, zilele erau mai plictisitoare ca niciodată. Ceilalţi veneau mă vadă cât de des puteau şi îmi urau însănătoşire grabnică de fiecare dată. Cât de mult vroiam să se împlinească asta cât mai repede posibil... Deşi eram de cele mai multe ori fără chef, aceste vizite mă bucurau nespus, însă eu abia aşteptam să pot face din nou ceea ce-mi plăcea. Îmi era dor de plimbările mele obişnuite prin curtea largă a şcolii , de aerul curat , de mirosul trandafirilor, al naturii. Yusuke stătea aproape tot timpul lângă mine şi îmi umplea clipele cu voioşia lui care uneori era molipsitoare. Mă făcea să uit că sunt ţintuită într-o cameră fără a putea face ceva interesant şi nu era minut în care să nu mă încurajeze. În minte îmi tot reveneau vorbele lui dinaintea luptei care mă adusese în starea asta... Încă nu reuşeam să-mi dau seama pe deplin de înţelesul lor. Deşi poate nu vi se pare că era cine ştie ce lucru de descoperit, pentru mine erau de nedescifrat .
Vremea se scurgea astfel fără a marca evenimente importante în viaţa mea şi astfel se împlini termenul de a părăsi odaia în care stătusem pentru a mă recupera după lovitura primită . Eram nerăbdătoare şi chiar agitată , abia aşteptând să scap de chinul acela , privată de tot ce voiam să fac .
Dimineaţa prevestea o splendidă , dar geroasă zi de iarnă. În noaptea aceea ninsese mult , iar acum totul era învelit în neaua impecabilă . Mi-am acoperit trupul cu haine groase şi , însoţită de Yusuke, am ieşit să îmi aerisesc mintea . Am păşit încet şi cu grijă spre locul meu preferat . Trandafirii atât de iubiţi de mine erau învăluiţi de stele firave de ninsoare . Pe ferestrele mari ale şcolii , iarna suflase o pojghiţă subţire de gheaţă . Acoperişul castelului era îmbrăcat în plapuma moale şi pufoasă a omătului . Ţurţurii ascuţiţi atârnau de streaşină , făcând cetatea asemenea palatului Crăiesei Zăpezii . Peste tot în jur domnea însă liniştea . M-am aplecat şi am luat în mâna mea caldă puţin din podoaba preţioasă a iernii , alcătuind un bulgăre micuţ pe care l-am aruncat spre tovarăşul meu , nimerindu-i faţa . Vesel şi dornic de joacă , acesta m-a trântit pe pătura sclipitoare de nea . Eu l-am tras de picior , iar el căzu lângă mine . Amândoi am început să râdem şi am privit cerul cenuşiu pe care abia se putea zări soarele zglobiu , începând să facem îngeraşi în zăpadă . Am închis ochii , gândindu-mă la ce îmi mai rezervase viitorul . Viaţa avea să mă pună din nou la încercare , dar nici măcar nu-mi păsa de data asta . Ce fusese mai greu trecuse , sau cel puţin asta era părerea mea . Greşeam din nou.
După ce ne-am săturat de tăvăleală , ne-am ridicat şi ne-am scuturat hainele pline de nea . Am continuat să mergem , admirând magnificul peisaj iernatic . Pe neaşteptate , cerul începu să cearnă fulgi mari şi deşi care se aşterneau pe părul meu lung şi blond . Am ridicat ochii şi i-am lăsat pe aceştia să mi se topească pe obrajii îmbujoraţi şi calzi . Şi în copilărie îmi plăcea să fac asta . Am început să mă învârtesc veselă , încercând să uit toate acele amintiri care mă răneau acum . Yusuke rupse atunci un trandafir care , deşi era îngheţat , îşi păstrase forma lui deosebită şi atât de îndrăgită . Îndreptându-se încetişor şi nesigur spre mine , mi-l întinse , spunând timid :
- O floare frumoasă pentru o fată superbă ca tine !
M-am oprit brusc şi în secunda următoare m-am înroşit . Am luat totuşi sângeriul trandafir din mâna lui caldă şi l-am apropiat de nasul meu mic şi rece .
- Mulţumesc! Drăguţ din partea ta ! am şoptit , ridicându-mi privirea şi aţintind-o asupra sa . Acesta întoarse repede capul , dar am reuşit să observ cum obraji lui prind culoarea roşiatică . Inima începu să-mi tresalte zbuciumată . Ce se tot întâmpla cu mine ? ,,Tipul ăsta mă făcea să-mi doresc ce e mai rău pentru el şi acum ... La naiba , nu reuşesc să înţeleg ce e asta! Ar fi trebuit să îi arunc trandafirul în faţă , dar nu simţeam nevoia să fac asta .
- Cred că ar fi mai bine să ne întoarcem ! propuse el pe neaşteptate . Nu aş vrea să răceşti !
- Ai dreptate ! Şi în plus , vreau s-o văd pe Ayra !
Băiatul m-a condus până la uşa camerei mele . În acest timp , nici unul dintre noi nu mai scoase vreo vorbă . Acesta îşi luă la revedere , dar nu înainte de a-mi zâmbi şi de a-mi reaminti cât de mult se bucura că mă vindecasem . Ochii mei nu doreau să se dezlipească de imaginea lui , dar am apăsat clanţa , opunându-mă tentaţiei , intrând . Prietena mea mi se aruncă imediat în braţe veselă , strângându-mă tare ca şi cum aş fi plecat pentru totdeauna .
- Hei , încă mă doare ! am încercat astfel să scap din braţele ei .
- Scuze ! Ce dor mi-a fost de tine ! Bine ai venit înapoi !
M-am aşezat pe patul meu confortabil şi am pus capul pe pernă , chibzuind , în mod surprinzător , la Yusuke . De ce nu-mi pot lua gândul de la el ? De ce orice făceam , ajungeam de fiecare dată la această concepţie ? Cum am putut permite să-mi scape aceste sentimentele de sub control ? Era exact ce-mi lipsea !
- Iar ai faţa aceea ! sesiză Ayra .
- Ce spuneai ? am întrebat , încetând să mai încerc a găsi răspunsurile atât de preţioase pentru mine care oricum nu doreau să mi se înfăţişeze .
- Din nou eşti aşa de abătută că nu mai realizezi nimic din ce se petrece în jurul tău. Ţi s-a întâmplat ceva ?
- N-am nimic ! Nu mă mai bate atâta la cap !
Prietena mea tăcu , văzând că n-o poate scoate la capăt . Când eram îngândurată , nu te puteai înţelege cu mine , iar Ayra o ştia mult prea bine . Încercând să scap de toate , am închis ochii .
În scurt timp , lumea viselor mă lua prizonieră , făcându-mă să uit de toate ideile nebuneşti . O iluzie înşelătoare însă îmi tulbură somnul puţin timp după ce adormisem şi mă duse într-o casă părăsită şi dărăpănată . Prietenii mei mă însoţeau . Ne luptam cu cineva , dar chipul îi era acoperit de umbra unui copac ce pătrunsese îndrăzneaţă printr-o spărtură asemănătoare unei ferestre . Totul era foarte sumbru . M-am cutremurat . Brusc , adversarul nostru rosti o vrajă şi îi lovi pe rând pe toţi tovarăşii mei , lăsându-i fără suflare . I-am strigat , dar ei nu se trezeau . Feţele lor erau liniştite , dar nu-şi mişcau nici măcar degetele . Disperată , continuam să-i strig , dar nu răspundeau . Refuzam să cred ca erau morţi , era imposibil ! Omul se apropia din ce în ce mai mult de mine , râzând răutăcios .
- Keyko ! se desluşi prin vis . Hei , mă auzi ?
Pleoapele abia mi s-au deschis şi am ajuns din nou în patul meu . Eram în braţele lui Yusuke care se uita îngrijorat la mine . M-am ridicat repede şi am vrut să fug de acolo . Nu aveam de gând să povestesc nimănui oribilul coşmar , dacă asta fusese . Pur şi simplu nu puteam ! Dar el mă prinse de mână înainte de a apuca să mă îndepărtez şi mă trase înapoi lângă el .
- Ce s-a întâmplat ? De ce strigai în halul ăla ? Ayra a venit speriată şi panicată la mine , implorându-mă s-o ajut . Când am ajuns , tu ţipai , te zbăteai şi de atunci tot încerc să te trezesc .
- Eu ! am început , lăsând capul în jos . Nu contează ! Lasă-mă !
- Ascultă ! ridică băiatul tonul pentru a-mi capta atenţia . Orice a fost de te-a îngrozit atât de tare nu trebuie ascuns de noi ! ţinem la tine , ştii asta ! Ne pasă de soarta ta şi mai ales : Keyko , sunt îndrăgostit de tine ! termină el , privindu-mă şi aşteptând parcă să mă enervez .
Despre ce vorbea ? Ce legătură avea asta cu ceea ce mi se întâmpla ? Nu era deloc momentul potrivit pentru asta ... Ochii lui încercau să-i calmeze pe ai mei . Câtă căldură puteau transmite ...
În clipa aceea , m-am aruncat în braţele sale şi am pus capul pe umărul lui . Nu mai avea niciun rost să mă împotrivesc . Tot ce simţeam atunci a devenit mai clar , mult mai clar . Inimii nu-i poţi dicta ! Yusuke mi-a ridicat încet bărbia şi m-a sărutat încet şi dulce . Am simţit furnicături în stomac şi sufletul începu să mi se zbuciume . Toate îndoielile şi dilemele mele dispărură ca prin farmec . Toate se făcură nevăzute ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată . Buzele noastre abia se dezlipiră şi după aceea băiatul mi-a zâmbit , îmbrăţişându-mă . Totul începea să prindă culoare , iar eu nu mă mai temeam , înţelesesem adevaratul sens al vorbelor lui .