Ma' lovit inspiratia >Acadea'<

[Acadea']

Asa,ma gandeam sa postez si eu cate ceva,cand ma loveste inspiratia(destul de rar,lately)
Astept pareri,oricum nu ma descurc foarte bine fiindca nu prea scriu deobicei,in fine,asta e cam vechi dar merge pentru inceput:

Numai o fata stie sa asculte ploaia


Numai o fata stie sa asculte picaturile de ploaie cum bat in geam.

Fiindca numai ea a simtit gustul sarat al propriilor ei lacrimi in serile cand in capul ei era doar imaginea lui,corpul ei simtea inca imbratisarea lui iar gandul ii zbura la acele momente,desprinzandu-se incet,incet de realitate si zburand..

Fiindca numai ea a stat in ploaie si a plans,lacrimile ei intalnind lacrimile cerului,care pareau acelasi lucru si la care numai o fata s-ar gandi ca provin din acelasi sentiment.

Fiindca numai ea a stat treaza in noptile de furtuna,tragandu-si cearsaful rece deasupra capului si incercand sa se convinga ca totul a fost un vis urat,nu un cosmar,doar un vis urat si sa asculte tunetele inabusite parca,sa priveasca fulgerele ce luminau intunericul noptii.

Fiindca numai o fata intelege din cantecul singuratic al greierilor seara,luminat de stele,un cantec de dragoste,cantat doar pentru amintirea lor si pentru tot ce s-a sfarsit si va incepe.

Fiindca numai o fata incearca sa gaseasca raspunsuri la intrebari care o chinuie in albastrul,in linistea si in puzderia de stele a noptii.Numai ea isi pune in fiecare seara aceiasi dorinta cand vede prima stea,de la inceput pana astazi.

Fiindca doar ea intelege culorile rasaritului pictand cerul,aducand o noua zi si o noua speranta ca el se va intoarce,sau ca il va reintalni si vor sta impreuna ca si cum ar fi ultima zi de pe pamant.Ea intelege roua asezata pe frunze de dimineata,aroma de cafea si acel buna-dimineata zis de el cu o voce adormita dar atat de dulce si familiara pentru ea.

Numai o fata stie sa asculte ploaia...

[Cookiesor]

Nici un com? Lasa ca trec eu pe aici. Deci, este superb, incredibil, minunat. Mai trebuie sa continui?
Idea asta mi se pare fascinanta si in acelasi timp una realista.
Este superb. Sper sa-ti mai vina inspiratia pentru a mai posta cateva.

[Acadea']

Asa,am mai scris ceva.Nu e cine stie ce(nu sunt prea multumita de cum a iesit)dar am scris ceva la ea si totusi o postez.Nu fiti prea duri cu el :))

Amintiri

In gara micului oras nu era nimeni.La ora aceea,in soarele cumplit al dupa-amiezei totul in jur era lipsit de viata,prafuit si monoton.Vantul nu batea,pe cer nu era nici un nor iar in departari se vedeau cateva pasari zburand lenes pe cer.Timpul parea ca sta pe loc,obosit de fuga lui continua in univers,hotarat sa se odihneasca in acel oras pustiit,in care soarele era atat de puternic,in cat aveai impresia ca ceva o sa ia foc in orice moment.

Undeva,la marginea garii statea o fata,purtand un rucsac in spate.Era o adolescent inalta,care parea ca astepta acolo de o vesnicie.Parul ei roscat era lasat liber,neingrijit,neimblanzit.De sub ochelari de soare cu lentile fumurii se vedeau doi ochii albastri.”Ochii ce parca cuprind tot cerul si toata marea”zise el,”Ochii in care m-ai privit cand ma minteai”gandi ea,doua luni mai tarziu.Era imbracata intr-o pereche veche de pantaloni scurti rosii,un tricou si o pereche de tenisi ponositi,pe care era desenata o inima cu markerul.”A desenat-o chiar cu o noapte inainte de…a ne desparti”isi aminti ea,dar isi alunga gandul,scuturand capul putin,dupa care se aseza pur si simplu pe betonul infierbantat.

Violet astepta trenul de mai bine de doua ore.In tot acest timp,se gandi si se razgandi daca sa continue drumul ei.Pleca din oraselul pe ale carei strazii se jucase de cand avea 2 ani,unde se indragosti pentru prima oara,unde se afla mormantul sorei ei,unde..il intalnise pe el.Trenul nu mai venea.”O sa..o sa-l prind pe cel de maine,isi zise ea.In fond,o sa dorm sub salcia cea batrana de langa iaz iar maine…”Maine probabil se va razgandi din nou si din nou.Se ridica,arunca o ultima privire,sperand sa vada trenul venind,dupa care se intoarse fara speranta si reconstitui tot drumul pe care il facuse pana acolo.

Inainta prin centrul orasului,care era,de asemenea,pustiu.Mergea pe strada si isi aminti cum odata,ea si Rose jucau sotron acolo.Zambi cand vazu toneta de inghetata abandonata,si se opri o clipa.Isi amintea exact cum el o prinse de mijloc si o saruta.Amintirea primului ei sarut o facea sa tresara inca.Toata lumea se holbase atunci,unii chiar fluierasera,dar ea rase si apoi rosi,si gandul ca rosea o facea sa roseasca si mai tare.

Cu cat isi continua drumul fantomele din amintirile ei o urmau.Cand ajunse langa teatru,se opri pur si simplu,cazu in genuchi si incepu sa planga.Mereu se intampla asa.Isi amintea atat de bine cum Rose statea acolo,razand iar ea vorbea cu alt cineva,nu era atenta,iar cand intoarse capul tot ce vedea era pe Rose care statea intinsa pe asfalt,cu sange siroindui din tampla.Lumea se adunase in jurul lui Rose iar tot ce putea ea sa faca e sa tipe,fara oprire,pana cand cineva chema salvarea si ea ramase acolo,continuand sa planga,fara sa se poata opri,fara…”Violet inceta a se mai gandi.Simti cum I se taie respiratia.Isi sterse lacrimile si isi continua drumul.Asta se intampla acum 2 ani,si inca ii mai era dor de Rose.De ochii ei blanzi,caprui si de zambetul ei care lumina totul in jurul ei.

Merse o vreme,iar afara cerul incepuse sa aiba o nuanta de auriu,soarele necrutator coborand usor usor iar peste oras se lasase parca un val intunecat.Oceanul de stele stralucea deasupra orasului adormit.Violet se opri in fata unei salcii inalte si alte amintiri o napadira,facand-o sa tresara.Totul in jurul acelui loc ii amintea de el.Parfumul lui,rasul lui,minciunile lui.Totul.In apa iazului I se paru ca vede reflectia ochilor lui negri ca noaptea ce se lasase,ca si cum cineva trase o perdea peste cer.O parasise fara sa ii zica nimic,dupa o vara intreaga cu ea.Ceilalti ii zisera ca “se cam saturase de oras”.Se saturase si de ea?Pentru prima data de cand sora ei murise,in vara aceea,ea simti ca viata inca are rost.Statea intinsa pe iarba si isi aminti fiecare criza pe care o avuse in saptamanile de dupa ce Rose muri,cand vruse de mai multe ori sa se sinucida.Se simtea atat de vinovata,simtea ca toti ochii din jurul ei o judecau,zicandu-I ca era vina ei.Simtea fiecare lacrima si fiecare urlet si fiecare remuscare.Uneori statea cu orele sub copac,incercand sa-si faca curaj sa sara in iaz si sa incheie ce ea considera o viata irosita.
Dar cand venise el,totul se schimbase.Nu mai avuse crize de plans si nici insomnii.Dar el plecase,ea ramase in urma si apoi..apoi ea hotara sa plece.Nu conta unde.Sa ia primul tren,toate economiile ei si sa plece undeva unde era agitatie,si ploaie,si racoare si unde nu era bantuita de amintiri.Violet adormi tarziu,chinuita de ganduri si insomnii.


Trenul plecase déjà de mult din gara.In timp ce privea prin fereastra compartimentului,Violet se gandi ca locul amintirilor era in trecut,iar trecutul il lasase in gara prafuita,care era si acum,pustie.