MaÅŸti fisurate [ + 16 ]

[mady]

Hei buna dear! Scuza-mi te rog intarzierea dar am avut cateva probleme si ,prin urmare nu am putut trece pe la ficul tau mai devreme.Dar acum sunt aici asa ca sa trecem la comentat.
Capitolul asta a fost bun,normal ca mereu e loc si de mai bine,dar in comparatie alte capitole asta a fost chiar bun.Greseli de tastare am vazut cateva insa nu sunt genul care sa ti le si arat.Probabil ca tu stii care sunt asa ca oricum nu are rost.Actiunea din punctul meu de vedere nu a fost grabita.Dialogul in unele parti mi s-a parut putin sec,insa nu exagerat,iar descrierea este putina intradevar dar mie una mi-a placut.Despre personaje stii foarte bine ce cred: fata e Ok pe Matt ala nu il suport, indiferent ce ar face iar acesta noua aparitie ma lasa deocamdata rece.Cam atat,astept cu nerabdare nexul,je ne !

[SnowFlake.]

Mda, cam târziu, dar îmi fac şi eu apariţia.
Greşeli ai avut câteva, ai grijă când scrii. [ De exemplu după semnul întrebării, trebuia să începi cu literă mare, nu mică ] Ai avut câteva virgule puse prost, dar în rest la estetică stai foarte bine ^^.
Povestea a început să mă intrige din ce în ce mai mult. Şi sincer încep să o detest pe Jessyca; a început să fie antipatică şi tatăl lui e un mare idiot [ scuze, dar cred că e destul de mare pentru a lua decizile lui proprii, ne? xD Dar mă rog ştii cum să ne ţii în suspans şi ador asta -> fără acel mister nu ar mai fi la fel de interesant ]
Nextul Pls :o3.

[Katniss]

So ştiu că a trecut de mult timp de când nu am mai postat la acest fic, aşa că m-am gândit să îl pun. Oricum îmi cer scuze că a durat atât de mult şi îmi cer scuze deoarece nu este un capitol prea reuşit, dar sper să vă placă cât de cât. Enjoy.

Capitolul 5: Nu sunt pregătită pentru asta.

Noaptea trecuse atât de repede, de parcă timpul se încăpăţâna cu orice preţ să mă facă să uit tot ce se întâmplase. Mi se părea absurd, nu credeam că timpul le va şterge pe toate după cum spuneau cei mai mulţi, dar poate că asta nu se va aplica niciodată în cazul meu. Din contră mi se părea că odată cu trecerea timpului rănile se adânceau tot mai mult.
M-am ridicat uşor din pat, privindu-mi reflexia în oglinda aflată în micuţa cameră şi nu îmi venea să cred că eram eu. Chipul îmi era atât de palid şi de trist, lipsit de orice expresie, arătam rău mai mult decât atât arătam absolut jalnic. În timp ce un gol imens pusese stăpânire pe sufletul meu chinuit.
M-am îndreptat încet spre baie sprijinindu-mă de pereţii de lângă mine, într-un cât nu aveam forţa necesară, şi totuşi mi-am făcut rapid toaleta de dimineaţă, deşi nu aveam de ce să mă grăbesc, la şcoală nu aveam să mă duc pentru câteva zile, nu doream ca Matt să mă caute şi să descopere că de fapt nu am plecat.
Am luat în grabă o pereche de blugi şi o cămaşă roşie, iar părul mi l-am legat într-o coadă, după care am plecat încet spre cantină, unde ştiam că aveam să îi găsesc pe copii şi pe îi-cam neglijasem în ultima vreme şi nu îmi plăcea să fac asta.
Mergeam în linişte pe coridorul îngust, dorind să îmi ating scopul, ce ducea spre acelaşi coridor pe care venisem de atâtea ori. Curând am ajuns la cantină, la intrare fiind întâmpinată de câţiva copii care cum m-au văzut au venit la mine fiecare dintre ei spunându-mi diferite lucruri, erau atât de entuziasmaţi, de fericiţi încât mă făceau şi pe mine să mă simt la fel, pentru câteva minute nu puteam fi tristă nu în preajma lor. Imediat, am plecat la masa doamnei directoare, chiar dacă aceasta nu venise ştiam că o să vină. Ca de fiecare dată, pe masă se afla ziarul şi cafeaua, obişnuitele tabieturi, care nu aveau să se schimbe. Am luat ziarul de pe masă, chiar dacă nu citeam aproape niciodată era un mod bun de a scăpa de plictiseală şi de tristeţe. Nu m-am obosit să mă aşez, mulţumindu-mă doar cu cititul, însă ceea ce mi-a atras cu adevărat atenţia a fost numele publicaţiei ,, American News’’, ştiam că tatăl lui Matt, era şeful celei mai mare publicaţie de scandal din ţară.
Am dat rapid la prima pagină, iar ştirea care apărea acolo m-a şocat, am rămas un moment fără respiraţie. Cu litere mari şi roşii era scris ,, Tânărul Matt Brawn şi domnişoara Jessyca Watson şi-au anunţat seara trecută logodna, se pare că acesta va fi cel mai mare eveniment din anul. Domnul Brawn a declarat că este foarte mulţumit de alegerea făcută de fiul său şi că le doreşte tot binele din lume’’, nu am mai avut puterea să citesc mai departe, am plecat în grabă sau mai bine spus am fugit spre camera mea,
îmi păsa dacă doamna directoare avea să se supere, tot ce doream era să mă închid în cameră şi să plâng.
Dar nu am mai avut puterea să ajung acolo, vestea mă paralizase, picioarele mi s-au înmuiat şi am căzut pe parchetul rece. Gândurile veneau de-a valma şi inima îmi bătea ca o nebună, în timp ce lacrimile curgeau şiroaie. Oricât de mult mă rănisem îl iertasem, dar la ce bun mă trădase. Un trădător pe care îl iubeam, însă.

Încet, încet un fior pusese stăpânire pe mine, iar întunericul ce mă înconjura devenea tot mai dens. Acum înţeleg că fericirea devenise pentru mine un ideal, mult prea greu de atins, iar luminiţa de la capătul tunelului spre care alergam neâncetat, deşi eram conştientă că probabil nu aveam să o ating niciodată.

- De ce plângi? Spuse o voce blândă, după care am simţit cum îşi puse mâna pe umărul meu, după care se aşeză lângă mine. Nu era nevoie să o privesc, ştiam cine este, aşa că am preferat să nu răspund.

O ştiam pe Stefany de acum trei ani, de când fusese abandonată de mama ei, în acest orfelinat şi chiar dacă avea doar cincisprezece ani era mult mai matură decât s-ar fi putut crede. Ştia totul despre relaţia mea cu Matt, mai puţin partea cu violul despre care nu aflase încă, dar eram sigură de această întâmplare şi-ar fi dat seama că este vorba de brunet.

- Să înţeleg că ştirea din ziar e de vină. Nu plânge, nu merită să plângi pentru nimeni şi mai ales pentru un nenorocit, un … . Dar se opri brusc.
- Un ce? Am întrebat-o, fără să o privesc.
- Un violator, te-am văzut în noaptea în care ai venit la orfelinat. Nu îţi face griji nu voi spune nimănui, pentru că o vei face chiar tu la momentul potrivit. Şi zicând asta s-a ridicat să plece, dar deodată s-a întors spre mine apucându-mi faţa în mâinile sale delicate forţându-mă să o privesc. Atunci am văzuto trăgând aer în piept, după care se apropie de urechea mea.

- E mai bine să fii nefericită de una singură decât să fii nefericită cu cineva. Aşa spunea Marilyn Monroe şi mă întreb nu avea oare dreptate? Îmi spuse din nou la fel de şoptit după care mă lăsă din nou singură.
Nu putea fi adevărat, nu doream să fie adevărat şi totuşi avea dreptate, atât de multă dreptate.
Flashback:
- Ţine minte Asusena, oricât ţi-ar fi de greu nu renunţa, luptă pentru că tu eşti o luptătoare. Nu uita că ,, e mai bine să fii nefericită de una singură decât să fii nefericită cu cineva.’’

End of flashback.

A fost ultimul lucru pe care mi l-a spus mama înainte de a murii şi de a mă lăsa singură. De ce o făcuse? Eu aveam cea mai mare nevoie de ea şi de tata, iar ei au plecat într-un loc în care eu nu aveam să îi pot urma.

Dar ce făceam acum, stăteam să îmi plâng de milă? Nu, nu putea fi aşa eu trebuie să mă ridic şi să lupt, le-am promis asta, le eram datoare.
M-am ridicat încet şi am mers spre camera mea, unde mi-am luat o geantă în care am pus toate bijuteriile pe care le aveam de la Matt, nu doream să păstrez nimic din ce avea legătură cu el, cel mai bine era să le amanetez.

Am mers până la baie unde mi-am dat cu puţină apă pe faţă, după care mi-am luat geanta, telefonul şi am plecat. Nu spusesem nimănui, deşi ştiam că se vor îngrijora, dar aşa era mai bine nu voiam să mă împiedice din ceea ce aveam de gând să fac.
Mergeam încet pe strada plină de oameni grăbiţii fiecare mergând cine ştie unde. Curând am ajuns la o casă de amanet, unde vânzătoarea mă privii puţin ciudat la vederea bijuteriilor, după care mă întrebă dacă sunt sigură de asta, am dat din cap în semn că da şi după ce am primit banii am plecat, îmi părea rău într-un fel mai ales că pe fiecare dintre ele o primisem în cele mai frumoase momente, momente ce aveau să îmi rămână mereu întipărite în minte.
Dar, firar să fie nu trebuia să uit de tot ce mi-a făcut. Eram hotărâtă, aveam nevoie de o schimbare. M-am îndreptat spre coafor, acelaşi din totdeauna, locul în care Matt mă adusese pentru prima dată şi care rămăsese de atunci preferatul meu. Ciudat, ajunsesem destul de repede, înainte să intru mi s-a părut că îl văd pe brunet, dar când m-am întors din nou nu era nimeni, probabil imaginaţia îmi juca feste, nici nu avea cum să fie şi în plus mai mult ca sigur era ocupat cu scumpa lui logodnică.
La intrare mă întâmpină ca de obicei, Silvia, o femeie de treizeci şi ceva de ani cu părul negru şi tuns bob, purta mereu aceleaşi haine albe.

- Oh, Asusena de ce nu mi-ai spus că vii? Nu contează o să mă ocup imediat de tine. Ia loc. M-am conformat să fac ceea ce îmi ceruse, deşi nu i-am răspuns la întrebare.
- Deci cum să fie? Continua să mă întrebe.
- Vreau să mă vopsesc şatenă şi să îmi mai tai părul până în zona umerilor. Am zis tare privindu-mă în oglinda din faţa mea, pentru ultima dată.
- Scumpo, eşti sigură? Matt este de acord? Începu să mă întrebe, în timp ce pregătea tot ce era necesar pentru schimbarea mea.
- Eu şi Matt nu mai suntem împreună, am zis încet, luptându-mă să reţin lacrimile care îşi făcuseră apariţia.
- Îmi pare rău să aud asta, spuse uşor mâhnită după care îşi văzu de treabă. De ce îi părea rău, nu era ea de vină şi oricum nu voiam să mă facă să mă simt slabă, sau mai bine spus nu voiam să mă facă să mă simt mai slabă de cât eram de fapt.
- Gata, îmi spuse. Acum era momentul adevărului. M-am privit în oglindă, după care mi-am trecut mâna prin păr, era aşa ciudat, imaginea care mi se arăta în faţa ochilor nu semăna deloc cu ceea care fusesem şi totuşi eram eu. I-am plătit şi mi-am luat rămas bun de la ea spunându-i despre plecarea mea la fraţii mei.
De acolo m-am îndreptat spre un magazin de haine, aveam nevoie de lucruri noi. M-am cumpărat câteva costume, bluze, blugi şi tot ce mai era nevoie. După care m-am întors la orfelinat. Acum urma partea ce-a mai grea să îi explic doamnei directoare ce era cu această schimbare şi de ce doream să îmi schimb numele şi dacă toate astea reuşea să îmi iasă mai erau alte probleme destul de grave, prima ar fi fost şcoala, a doua cum aveam să le explic copiilor din orfelinat că Asusena a plecat fără să îşi ia rămas bun de la ei. Trebuia să găsesc rapid o soluţie şi atunci mi-am dat seama că tot doamna directoare ar fi putut să mă ajute. Am dus lucrurile în cameră, după care m-am îndreptat spre biroul ei. Am bătut uşor la uşă, iar după ce mi s-a dat voie am intrat.
- Asusena ?
Spuse imediat cum mă văzu, era clar aşa-zisa mea schimbare nu o păcălise. Dar cum îşi dăduse seama, desigur poate că mă văzuse înainte să plec. I-am explicat de ce o făcusem aducând în discuţie şi despre noul nume la care nu mă gândisem încă, dar sigur aveam să o fac, rugând-o să mă ajute. Mai ales că ştia că îi spusesem lui Matt că voi pleca la fraţii mei şi desigur ştia că nu era adevărat.

- Asusena ştii că ceea ce îmi ceri tu este foarte greu, dar nu imposibil. Şi ce o să faci cu fraţii tăi, fie că vrei sau nu ei trebuie să afle.
- O să vorbesc cu ei şi le voi spune la momentul potrivit. Care sper să nu vină prea devreme.

Am plecat lăsând-o pe doamna directoare să îşi rezolve treburile, cel puţin ştiam că cineva mă ajuta, poate că părinţii mei de acolo de sus aveau grijă de mine. Un lucru îmi era clar viaţa nu se sprijinea pe impresiile de moment, iar eu nu eram cea care putea impune vieţii ,, dorinţele’’ mele. Oricâtă împotrivire i-am arătat, ea ma supus. Eram marioneta ei. Atunci m-am putut înşela, însă acum ştiam că trebuia să lupt chiar dacă, îi interiorul meu mă ,,topeam’’ de durere.

[Addeh]

Hey darling ! >:D<
Merci ca m-ai anuntat; chiar nu mai trecusesi pe aici de ceva timp. Never mind, acum ai postat. ^^
So, schimbare de look pentru Asusena, huh? :> Interesanta totusi ideea asta cu cearta dintre ea si Matt. Daca stau bine sa ma gandesc, inca de la inceput am putut observa sentimente puternice, insa acum... :[ Parca vad o " umbra " in tot ficu`. Ofc, nu ca nu mi-ar placea. >:]
Si acum... xDD Asusena are cumva un plan ? ... Oh, as fi bucuroasa daca as afla... :-" Curiozitatea-i mare. * laughs * Scumpo, sa nu intarzii atat de mult. (-.-)

[Rose ^^]

Buna, dear. Nu pot sa cred ca nu am venit aici. Rusine, scuze, am sa recuperez tot.
Imi place. Capitolul e mare si frumos, bine aranjat. Descrierea e la locul ei si frumoasa, ai manuit-o bine, la fel si actiuea si dialogul e ok la locul lui. Ceea ce imi place e ca nu ai spus din prima planul Asusenei, pastrez suspansul si iti atragi cititorii. Imi place schimbarea Asusenei, sunt curioasa cum va fi mai departe. Adica ceva si mai tare. Daca il prind pe Matt il omor, ma iau de mana cu Nix si o sa veniti la mormantu lui>:) sau il dam mancare pentru pesti pirania>:) in fine. Sper ca satena sa nu se mai lase condusa ci sa conduca si sa vedem daca planu ii merge, care o fi ala..E o dragoste complicata, el chiar tine la ea, dar mereu trebuie sa existe cineva care sa strice dragostea. Sa vedem ce va face cand o va vedea... Singura persoana care poate sa ii devina sotie lui Matt e Asusena!
Te pup dulce. Spor la scris :bye:

[Kayla.]

Hey love. Am trecut si eu pe aici. Mersi ca m-ai anuntat. >:D< Sa revenim la next. A fost minunat. Il ador. Dar cam trist. M-a cam debusolat. Sper ca next-ul sa-l faci mai vesel. Nu am vazut decat mici greseli, dar nu le-am luat in seama, am fost mult prea captivata sa citesc. Naratiunea e excelenta, descrierea si dialogul se imbina frumos. Nu mai am de spus nimic decat mult succes in continuare si astept next-ul. Bafta. >:D<

P.s: Nu uita sa ma anunti cand il pui.

[Katniss]

Capitolul 6. Păreri

Asta era marea ÅŸtire a zilei.
Abia reuşisem să încasez acest şoc cu toate că aflasem asta cu o zi în urmă, nu reuşeam nici acum să asimilez aşa cum trebuie. Simţeam că Asusena aflase, dar speram că nu. Nu trecea nici o secundă, fără să mă gândesc la ea, la frumoasa mea blondină care acum nu devenise decât o iluzie. Acum, aş fi preferat să realizez într-adevăr că fusesem prea orgolios, că am fost egoist, aş fi vrut din tot sufletul să fi reuşit să înţeleg că ea era specială, ar fi trebuit să o preţuiesc mult mai mult.
Îmi dau seama acum, cât de mult am rănito prin purtarea mea, acum conştientizez că nimic nu ar fi trebuit să fi e mai important pentru mine decât ea. Probabil că îi fusese greu, probabil că o duruse prima palmă primită, prima respingere, probabil că o duruse tot ce făcusem, dar niciodată nu s-a plâns, nu mi-a reproşat nimic, deşi ştia că eu eram de vină îmi acceptase orice capriciu. Când devenisem oare un ,,monstru’’?.
M-am trezit din aceea stare de contemplare, amintindu-mi că trebuie să mă duc să o vizitez pe mama, nu o mai văzusem de foarte mult timp, sigur se bucura că aveam să mă însor mai ales că o cunoştea pe Jessica de foarte mult timp, o considera nora perfectă, poate că ar fi fost, dar probabil şi-ar fi schimbat părerea dacă ar fi cunoscut-o pe Asusena, care era dulce, sinceră, bună.
Am luat de pe noptieră telefonul şi am format din reflex numărul fetei ce până nu de mult fusese lângă mine. Cu fiecare secundă ce trecea îmi simţeam fiecare muşchi din ce în ce mai încordat, începusem să tremur de nervii şi dacă nu mă mai însor? Nu puteau să mă oblige.
- Nu, nu puteţi, am strigat cât de tare am putut, lovind cu pumnii în peretele aflat în faţa mea. Dar cine să mă audă, când eram atât de singur, Jessica plecase demult, în timp ce eu nu făcusem decât să privesc insistent marea ştire imaginându-mi că de fapt mă căsătoream cu Asusena şi nu cu o necunoscută.
Trebuia neapărat să vorbesc cu mama. Am luat cheile de la maşină şi am plecat, doream să ajung cât mai repede. M-am urcat în automobilul negru parcat în faţa blocului, călcând cu putere acceleraţia. Cred că aveam să o iau razna, în mintea mea era haos, eram debusolat complet, nu ştiam ce să cred.
- Cine dracu, ţi-a dat permisul ăla? Am auzit pe cineva strigând în timp ce începuse să claxoneze cu insistenţă. Atunci m-am trezit se pare că trecuse pe roşu, dar cui îi păsa? Puteam la fel de bine şi să mor chiar nu mă interesa .
M-am oprit, în dreptul coaforului unde blondina obişnuia să meargă, am coborât din maşină şi m-am uitat înspre clădire imaginându-mi că o văd pe Asusena intrând din nou, pentru o secundă chiar mi s-a părut că o văd cu adevărt, că mă priveşte, însă când am deschis ochii am constat cu dezamăgire că nu fusese decât o iluzie, imaginaţia îmi juca feste şi totuşi dacă nu aş fi ştiut că a plecat aş fi putut jura că o văzusem.
Am plecat dezamăgit, chiar mi-aş fi dorit să o văd pentru câteva secunde. Curând am ajuns acasă, vreau să zic adevărata mea casă unde mama părea să mă aştepte. Am parcat maşina pe aleea din faţă şi m-am îndreptat spre vilă unde m-a întâmpinat o servitoare, era o femeie învârstă, însă o iubeam ca pe o a doua mamă, de când eram mic avusese grijă de mine de parcă aş fi fost propriul ei copil şi mă cunoştea mai bine ca oricine.
- O tinere, mă bucur să văd că mai dai şi tu pe acasă, ne-ai cam abandonat să ştii, îmi spuse pe un ton mustrător după care mă îmbrăţişă.
- Oh, de parcă nu l-ai cunoaşte pe tata, ştii că mă pune la muncă de fiecare dată când mă prinde, am spus încercând să de simulez, deşi nu cred că îmi ieşise prea bine.
- Pe cine încerci să păcăleşti, nu uita că eu am avut grijă de tine încă de când te-ai născut, ia spune ce s-a întâmplat?! Dar lasă vorbim mai târziu, mama ta te aşteaptă, îmi spuse din nou ştiind că o voi căuta după discuţia pe care o voi avea cu mama, eram previzibil ca un ceas.
Am mers spre sufragerie unde am văzut-o pe cea care îmi dăduse viaţă stând pe canapeaua neagră, sorbind dintr-o ceaşcă de ceai. Şi-a întors privirea către mine, după care a zâmbit venind lângă mine.

- Dragul meu cât mă bucur să te văd, deşi ar trebui să fiu supărată pe tine, pentru că m-ai cam uitat.
- Îmi pare rău, dar cred că ştii că am stat mai mult pe la birou, am zis încercând să mă disculp, deşi ştiam că aveam o parte din vină. Dar se pare că m-a iertat relativ repede, nici nu avea cum să o facă ţinând cont că era atât de entuziasmată era să vorbească despre pregătirile de nuntă. Aşa că a ţinut-o aşa în continuu, timp de câteva ore eram deja sătul până peste cap şi probabil că dacă nu ar fi fost mama i-aş fi spus să mă lase dracului în pace şi aş fi plecat, dar nu puteam. Îmi pierdusem orice speranţă că voi mai scăpa din aceea tortură, dar am fost salvat de telefonul pe care la primit mama, se pare că trebuia să plece la o şedinţă ce părea a fi destul de importantă. M-am bucurat că am scăpat, dar tot nu reuşisem să îi spun că nu vreau să mă însor, fir ar să fie. Am plecat şi eu, dar înainte să ies din casă am fost prins de cineva de braţ.

- Băiete, ce-i cu tine? de ce eşti atât de trist şi abătut ? Mă întrebă femeia, privindu-mă.
- Nimic, doică… sunt bine.
- Nu încerca să mă minţi, te cunosc ca pe propriul meu buzunar. Plus că tu nu te-ai priceput niciodată să mă minţii, nu pe mine, continuă aceasta. Avea dreptate niciodată nu reuşisem să o mint.
- Vorbim mâine, acum am ceva de făcut şi zicând asta am plecat.

Chiar nu voiam să plec, dar chiar şi aşa nu puteam să îi spun ce s-a întâmplat. M-am urcat în maşină şi am pornit spre liceul unde învăţase ea, voiam să aflu dacă directoarea mi-ar fi putut dat un indiciu folositor.
Am ajuns relativ repede şi imediat am mers la direcţiune, în timp ce o mulţime de adolescente mă priveau clipind des, încercând probabil să îmi atragă atenţia. Am fost întâmpinat de secretara, acesteia care mi-a spus că era plecată şi că nu îi spusese când se va întoarce, deci planul unu eşuase, era timpul să trec la planul doi şi să încep să le interoghez pe colegele blondei, dar nici asta nu a avut nici un rezultat se pare că nici ele nu ştiau absolut nimic, ci mai degrabă au fost surprinse de această veste. Deci şi acest plan picase, chiar nu mai aveam vreo idee, aşa că am plecat şi de aici şi mai dezamăgit decât venisem. Atunci, mi-am amintit că trebuia să mă duc la birou aşa că am plecat imediat întra acolo.
Când am ajuns, tata şi Jessica mă aşteptau.
- O fiule, ai venit în sfârşit voiam să te anunţăm că peste două zile va avea loc o recepţie în cinstea voastră, a viitoarei mele nurori. Părea să fie destul de entuziasmat, nu chiar nu puteam să anulez totul, deşi voiam să strig că nu sunt de acord. Restul timpului am stat şi am vorbit despre strategiile de piaţă şi cum aveam să învingem concurenţa, idei preconcepute despre îmbunătăţire, se pare că nu era mulţumit deşi ziarul lui era cel mai vândut din ţară. În sfârşit pe la ora douăzeci am reuşit să scap şi să plec, aşa că mi-a venit ideea să merg la orfelinat, poate că ea nu plecase. Când am intrat am fost întâmpinat de câţiva copii care se jucau , însă privirea mi-a fost atrasă de o fetiţă care stătea într-un colţ şi plângea.

- Ce ai păţit micuţ-o? am întrebato după care am luato în braţe, ştiu că nu eram genul, dar când am văzut
acei ochii de un albastru atât de pur, înlăcrimaţi nu m-am putut abţine.
- Copii cei mari se poartă urât cu mine şi mă lovesc de când Asusena a plecat. Am rămas blocat când am auzit numele blondei, deci până la urmă plecase. Am luat-o de mână pe fetiţă şi am mers cu ea spre biroul directoarei, trebuia să îmi spună unde este ea, aşa că am ciocănit şi fără să mai aştept vreun răspuns, am intrat lucru care a făcut-o pe femeia ce stătea la birou să tresară.

- Domnule Matt, la fel de bădăran ca întotdeauna. Spuse ironică, ştia că asta mă deranja.Ia spune ce te aduce pe aici? Continuă la fel de ironică, deşi ştia de ce venisem.
- Şi dumneavoastră la fel de ,,amabilă’’ ca de fiecare dată, dar să vă scutesc de introduceri ştiţi de ce am venit, spuneţi-mi unde este ea?
- Dacă te referi la Asusena, a plecat, dar credeam că ţi-a spus. Şi în timp ce mă pregăteam să îi răspund în cameră îşi făcu apariţia o fată şatenă, care m-a privit pentru o secundă, după care a plecat.
- Asusena…! Am strigat după care am ieşit în grabă pe hol, unde am reuşit să o prind de braţ întorcând-o cu faţa spre mine, dar mă înşelasem nu era ea. Aşa că i-am dat drumul, cerându-mi scuze.
- Ţi-am spus a plecat, acelaşi lucru pe care te-aş ruga să îl faci şi tu. Îmi spuse impunător directoarea şi aşa am făcut. Nu mai aveam chef de nimic, aşa că am pornit în viteză până la cel mai apropiat bar, unde sigur aveam să îmi petrec câteva ore bune din viaţa mea mizerabilă.

________________
Well este posibil să nu fie atât de reuşit îmi cer scuze pentru asta, dar sper să vă palcă.

[Rose ^^]

Geamana mea, uite ca am revenit. Frumos, mereu ma surprinzi. Descrierea a fost prezenta, desi puteai sa sapi mai bine, adica acel sentiment al confuziei sa fie accentuat mult mai bine, desemenea si faptul ca sufera dupa Asusena. Saracu, acu se duce sa se imbete, iar cand credea totul pierdut bingo a aparut o fetita ce ia spus. Are si iluzii cu fata, ce baiat.
Dialogul e ok si actiunea nu fuge, ma bucur ca te axezi pe un singur element in capitol si nu ne ametesti. El nu are nici un chef de insuratoare si parintii lui parca au primit aurul din lume, chiar nu isi dau seama de adevar? dur..
Spor la scris.

Pup de la geamana ta:*>:D<

[Vero]

Hey ^^ Imi cer scuze ca nu am mai venit cu commuri dar am avut o gramada de treaba dar iata ca acum sunt aici. Mi-au placut ultimele 2 capitole. Au fost amandoua destul de lungi deci am avut ce citi. Descrierea este la locul ei, chiar imi place, naratiunea la fel, actiunea nu e grabita si dialogul nu e sec. Greseli de tastare nu ai dar ai de gramatica. De exemplu: a ţinuto. Corect e ,, a tinut-o". Ca acel ,,o" e pronume. :). Si ai mai avut in mai multe locuri chestii asemanatoare dar nu mai stau sa le caut. So, atat am avut de spus. Astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*

[Addeh]

Of Of Of ! Iată că în sfârşit, ai postat capitolul la acest fic. * lovely * Şiii, ştii că eu încep întotdeuna cu greşelile pe care le văd. ;>
" întrebato " / " luato " - să apară cratima pe`acolo. * laughs *
" mai " - m-ai
" Mă întrebă, femeia privindu-mă " - Mă întrebă femeia, privindu-mă. "
" cei " - nu e pronume, deci este " ce-i ".
# Păăi, înafară de acestea, am mai zărit eu câteva de tastare, asemănătoare celor enumerate, dar pe parcurs, o să te corectezi tu singură. Cred ca deja o faci. ^^

Revenind... * smile * Deci... Să înţeleg că Matt chiar regretă că i-a făcut toate problemele acelea Asusenei. Şi chiar merită ! Ea nu ar fi plecat dacă idiotul de Matt nu ar fi tratat-o astfel, în cel mai oribil mod. Ce naiba ! Doar era virgină. :|
Ehh... Parcă cu cât se îndepărtează ea de el, cu atât mai mult începe ăsta s-o iubească. Ciudată fază. :]]
Well, iubita mea, data viitoare, te rog, nu mai întârzia atât de mult. :o3 Ofc, ne laşi în suspans !