M-ati schimbat

[luiza_alexandra]

Hei, am venit si cu noul capitol, care o sa fie povestit din punctul de vedere al lui Ionut. Initial, era povestit tot de Angela, dar m-am razgandit si am schimbat totul, deci sper sa nu mai existe vreo referire din punctul ei de vedere, desi am citit si recitit capitolul de m-am plictisit si eu de el.
Legat de faptul ca Angela este egoista si orgolioasa, nu incerc sa ii iau aparare, pentru ca pana la urma, daca voiam sa o fac buna si altruista, o puteam face si asa (cred). In orice caz, ideea e ca e exact asa cum mi-am dorit sa fie si probabil ca prin ea ma razbun si eu pentru momentele cand n-am putut fi asa, motiv pentru care m-am suparat pe mine. Si pana la urma, imi iubesc toate personajele. Nici nu imi mai dau seama daca sunt pozitive sau negative :))
Andi, multumesc mult pentru comentarii. Prima oara am scris tot ficul pentru mine si imi placea asa, iar comentariile tale m-au facut sa incerc sa fiu mai buna si mai atenta si sper ca modul meu de a scrie se imbunatateste, nu invers.


Ionut:

Cand ea a pasit in tren, acesta a pornit, iar eu m-am vazut nevoit sa maresc pasul ca nu cumva sa raman singur prin Craiova. Nu ca ar fi contat. Ma simteam si asa destul de mizerabil si nu stiu daca se putea mai rau. Un controlor de acolo, a intins mana sa ma ajute, in timp ce imi tinea morala ca am intarziat.
Pentru ce am intarziat? Ca doar tot pentru ea, ca sa ii fiu alaturi si sa ma asigur ca o sa fie bine. Iar ea? Ei bine, ea mi-a intors spatele si a intrat in vagon. Just like that.
Aveam lacrimi in ochi, in momentul in care mi-a inchis usa in nas, asa ca am dat repede cu mana sa mi le sterg, asezandu-ma pe jos intr-un colt. Imi venea sa stau acolo si sa plang ca un copil mic. Controlorul plecase si el, asa ca eram singur.
De ce nu putea sa inteleaga cat de mult o iubeam? De ce nu putea sa treaca peste toata povestea cu excursia ratata? Doar i-am demonstrat de atatea ori cat de mult tin la ea.
Adica da, am gresit si nici in ziua de azi nu pot sa inteleg prea bine ce anume a fost in mintea mea. Tata iubea Scorpions si obijnuia sa ma ia cu el la toate concertele din tara si uneori, chiar si din afara ei. Alaturi de el, am ajuns sa le apreciez mai bine muzica, sa imi strang de-a lungul timpului tot felul de obiecte si postere cu formatia. Iubirea fata de muzica lor m-a apropiat de el in acei 12 ani cat a stat cu noi, mai mult decat a reusit mama in astia 18, cu care am locuit in tot acest timp, chiar si dupa ce tata a plecat. Lui ii placea muzica , asa ca si-a facut si o formatie, motiv pentru care n-a putut sa ma ia cu el, iar mama oricum nu ii permitea sa ma vada. Banuiam ca tata mi-a facut rost de bilet prin varu-miu, ca sa ne intalnim acolo, asa ca nu aveam de gand sa renunt la concert pentru nimic in lume.
Nici macar pentru Angela.
Dupa tata, din ziua in care am intalnit-o, ea era tot ce aveam mai scump pe lume, pentru ca mama, dupa divortul cu el, a devenit o femeie acra si, Doamne ajuta, mereu plecata cu afaceri. Angi stia ca motivul pentru care adoram formatia era tata, dar niciodata nu m-am plans la ea de lipsa mamei sau de raceala si indiferenta cu care ma trata. Ma lasa sa fac orice, mai putin sa imi vad tatal, pe care il considera un ratat, deci un exemplu prost pentru mine.
In ochii mei era curajos, talentat si desi mama nu a vrut sa creada niciodata asta, el a iubit-o si continua sa o iubeasca. Problema a fost ca ea nu a inteles cat de mult conta muzica pentru el, considerand faptul ca pleca cu saptamanile cu prietenii din trupa, era semn de neglijenta fata de familia lui. Timp de 34 de ani a facut mereu ceea ce i s-a spus: a facut dreptul, a devenit un avocat bun si cautat, s-a casatorit cu o femeie la fel de influenta, iar impreuna au strans o avere destul de frumusica. In afara faptului ca mergea la toate concertele formnatiei lui favorite, nu aducea niciodata vorba despre muzica. Urcat pe umerii lui, aveam ocazia sa cunosc mereu o alta latura a tatei, cea care l-a facut sa creasca enorm in chii mei. Acasa, insa, nu a zis nimic despre muzica pana cand am urmat sunetul unui pian, pana in podul casei, unde l-am gasit cantand, iar in jurul lui erau vreo zece chitare, o orga si pianul acela minunat. Aveam sase ani atunci, dar am stiut ca vreau sa fiu ca el si sa invat sa cant la toate acele instrumente care ma fascinau. Tata a fost mandru de mine si m-a sustinut, dar mama a fost putin mai sceptica, zicand ca n-am sa traiesc din muzica, insa pana la urma a cedat si m-a dat la diferite cursuri. Aveam 12 ani de pian si aproape la fel de multi de chitara, insa preferatul meu ramanea tot primul instrument.
Gandindu-ma la tata, imi simteam ochii umezindu-se si mai rau. De la concertul respectiv nu l-am mai vazut si de abia am vorbit la telefon de zece ori.
Ce viata tampita, m-am gandit. De ce naiba ma mai chinui atat? Cea mai importanta persoana pentru mine este si cea pe care o vad cel mai rar , iar Angela, a doua cea mai importanta persoana, se comporta cu mine ca si cum eram vinovat ca o iubeam.
Ce puteam sa fac? Credeti ca nu am incercat sa trec peste? O, ba da, si inca cat. Dar nu puteam decat sa o caut in fiecare fata pe care o alegeam si sa nu o descopar in niciuna. Treceau printr-un test fulger, in care le comparam cu Angela, iar cum niciuna, niciodata nu era nici macar pe aproape, n-a avut niciun sens. Am incercat chiar si sa o fac geloasa, gandindu-ma ca poate realizand ca ma pierde, isi va da seama ca de fapt, nu asta isi dorea, insa, ori isi juca rolul prea bine, ori chiar nu ii mai pasa deloc. Si tind sa cred in a doua varianta, pentru ca prima era doar cea cu care ma minteam eu de fiecare data, folosind-o ca scuza ca sa continui. Sa continui sa cred intr-o iubire, care nu facea decat sa ma distruga, sa ma lase fara puteri.
Am cunoscut-o la inceputul verii cand m-am mutat in oras, dar m-am indragostit de ea de abia dupa ce am auzit-o cantand de la Leona Lewis, "Run", moment in care am stiut ca nu o sa mi-o mai pot scoate din minte.
De aici a inceput totul, toata nebunia asta din care nu reuseam sa mai ies si poate ca totusi, nici nu imi doream asta.
Pai normal ca nu imi doream: de la varful degetelor de la picioare, pana in crestet, in ochii mei, Angela era intruchiparea perfectiunii. De ce as incerca sa scap de imaginea ei din mintea mea?

Sunt un idiot, nu-i asa?

M-am ridicat si m-am intors in vagon, unde am vazut ca, dragul meu prieten, Cristi, mi-a oprit un loc langa el, unde Iulia ma astepta constiincioasa. Imi era mila de ea. Cum putea macar sa spere ca o va putea intrece pe Angi vreodata?
Inainte sa ma asez, am cautat-o cu privirea pe fata pe care o iubeam, insa nu se zarea nicaieri.
-E cu Oana si Anca, mi-a explicat Cristi, intr-un moment de neatentie al Iuliei, dandu-si seama de ce eram agitat. A venit plangand. Ce s-a intamplat? V-ati certat iar?
-Si inca cum…, i-am raspuns, iar in mintea mea s-a derulat din nou momentul in care ea m-a trezit la realitate dupa acele saruturi.
Se putea si mai rau, nu? Macar am sarutat-o. A trecut atat de mult timp de cand n-am mai facut-o…
Am stat acolo ascultand-o doar pe jumatate pe Iulia vorbind despre masina pe care i-au luat-o ai ei cand a facut 18 ani si cum era sa faca astfel o multime de accidente. Restul atentiei era indreptata spre locul in care stiam ca se afla ea.
Stiti cum e cand cineva iti este extrem de antipatic si nimic din ceea ce face sau spune, nu te face sa iti schimbi parerea, ba chiar mai mult, orice gura de aer pe care o trage in piept te calca pe nervi? Cam asa era si cu Iulia. Stia forte clar ca nu am uitat-o pe Angela si, mai mult decat atat, nici nu voiam sa trec peste si sa merg mai departe. Si mai ales, nu pentru ea. Eventual as face asta pentru o fata mai speciala decat Angi (existenta acestei fete mi se pare aproape imposibila), iar Iulia, nu era nici macar pe aproape. De frumusica, era frumusica, sau cel putin o considerau restul baietilor. Mie imi era atat de antipatica, incat nu prea reuseam sa o vad ca pe o fata draguta.
A incercat sa ma imbratiseze, dar m-am facut ca am nevoie de ceva de la Victor, asa ca m-am ridicat chiar inainte sa ii reuseasca. O voiam doar pe Angi si nicio alta fata nu avea sens in ochii mei.
Pentru o dragoste ca asta, era normal sa fie nevoie de lupta. Era normal sa fie mai greu. Era normal sa sufar. Nu…?
Nu stiu, dar deocamdata sunt dispus sa trec prin ce-i mai greu, sa lupt pe viata si pe moarte si sa sufar. Ea merita tot.
Stiu, o sa ziceti ca si eu imi merit soarta pentru ca o caut cu lumanarea si nu pot sa inteleg ca, cel mai bine pentru mine ar fi sa ma dau batut. Mda…
Am clipit, iar ea era in picioare, cu geanta atarnand de pe umarul ei drept spre soldul stang, parul acum ondulat era ciufulit si avea o privire somnoroasa. Se vedea ca dormise. Si cineva a avut tupeul sa o trezeasca. Probabil Andrei, din moment ce i-a intrebat pe toti de el pana acestia i-au aratat iesirea din vagon, unde probabil ca fuma singur. A plecat unde ii fusese indicat, cu miscari incete, cu pasi usori, de felina, mai calma decat m-as fi asteptat.
Am incercat sa aflu ce s-a intamplat, insa nimeni nu parea sa stie. Cristi s-a enervat pe ea si pentru mine. I se parea ca iar se dadea in spectacol. Hmm, si inca nu stie ce s-a intamplat de fapt in gara, m-am gandit. Si mai bine nici nu ii spun. Nu am nevoie de cineva care sa ma certe si sa ma dadaceasca legat de asta.
Am privit usa pe care a iesit si am vazut-o o perioada pe geam, dupa care a disparut orice urma a prezentei ei acolo. Ma prefaceam atent la glumele lui Robert pe seama lu’ varu-su care isi trimitea mesaje intr-una cu verisoara Angelei, Iasmina, insa nu scapam de sub observatie usa respectiva. Ce facea acolo? Ce anume ii facuse Andrei? Sa ma duc sa verific? Mnu… nu, nici chiar asa.
Si am stat ca pe ace, asteptand si asteptand, insa mai bine de o ora, ea nu a dat niciun semn de viata.
La un moment dat, se vedea spatele lat al controlorului, care se parea ca se certa cu cineva, daca era sa ne luam dupa vocea lui groasa si plina de dezgust. N-am inteles nimic din ceea ce a zis, dar, in momentul urmator, usa s-a deschis, intrand Andrei, cu Angela dupa el.
O priveam pe ea si numai pe ea. La inceput nu am inteles de ce incepusera sa ovationeze cu totii, mai putin Cristi care mi-a dat un cot si mi-a facut semn sa ma uit la mainile celor doi. Damn…
-Andrei, nu stiu daca ai observat, dar o tii de mama pe Angi, i-a atras atentia sora lui, care se holba incantata si ea la locul indicat de Cristi.
Doamne, ce naiba s-a intamplat acolo?
Acesta si-a privit mana care o tinea pe a ei si le-a ridicat pe amandoua victorios. M-a privit putin, si probabil figura mea incruntata, l-a facut sa isi piarda cheful, pentru ca imediat dupa asta, le-a lasat inapoi jos. Eram singurul de care ii parea rau in aceasta ecuatie, dar asta nu ma facea mai fericit.
-Haha! Acum eu am clipit si uite! a zis Radu razand.
-Ce frumos, a zis si Victor. O ura profunda din copilarie, transformata in dragoste la adolescenta, a conluzionat el ca o morala.
Parea amuzat, dar deloc deranjat. Pe cine pacalea? Era clar ca il deranja situatia. Am observat inca de la inceput ca o placea in secret, desi probabil niciodata n-ar admite acest lucru cu voce tare.
Ce stupid. In afara de Cristi si Oana care se placeau reciproc, desi nu erau impreuna, toti eram fixati pe cine nu trebuia si aveam o competitie destul de mare, stand la coada pentru putina atentie.
-Serios acum. Sunteti împreuna? a întrebat Anca, nevenindu-i sa creada ceea ce vedea.
S-au uitat unul la altul si au inceput sa rada de parca erau beti. Cine sa ii mai inteleaga? Oricum, trebuia sa existe si o explicatie...
-Exact cum ma gandeam, e doar o gluma, am mormait si eu mai mult pentru mine, însa ei m-au auzit.
Cand ai nevoie sa te auda, nu te aud, iar cand speri sa nu o faca, bineinteles, se implica soarta cu ironia ei, si – pac! -, auzul lor devine brusc mai fin si prind chiar si ce nu trebuie.
-Ce ai mai? De ce ne-am tine de mama daca n-ar fi nimic mai mult? a zis Andrei, parca socat de remarca mea.
La ce naiba se astepta?
Andrei parea cel mai implicat in tot acest joc, in timp ce Angela statea pur si simplu, total amuzata si distrata de idee, fara sa afirme sau sa infirme vreo speculatie de-a noastra.
-Pai nu pentru toti gesturile de genul asta au semnificatii mai profunde, l-am lamurit stand cu bratele incruisate la piept si fixand-o cu privirea pe fata pe care o iubeam.
Nu stiu daca ceilalti s-au prins despre ce era vorba, dar ea parea sa se fi simtit vizata. Dar tot ca si inainte, nu prea i-a pasat.
-Sarutati-va si va credem, a propus Flori. Sau n-ati avut primul sarut înca? a ras ea de ei pentru ca stia foarte bine ca era ceva putred la mijloc.
Imi doream sa aflu adevarul, dar speram totusi sa nu fie nevoie sa imi demonstreze ceva in acest fel.
-Aici? Sa va holbati toti la noi? a intervenit si ea, neparand prea incantata de idee.
Avea o figura, gen: “Haha… NU!”
-De ce nu, Angi? a intrebat Andrei ca si cum au fost pusi sa faca cel mai normal lucru cu putinta. Pâna la urma, ne iubim, a completat pe un ton siret.
Doamne, nu! Nu vreau sa fiu nevoit sa ma uit la asa ceva.
-Credeti ca un sarut o sa ne convinga ca va iubiti? am intrebat repede, panicat ca urma sa o faca.
-De unde sa va iubiti ba? a intrebat si Denisa in badjocora ca si cum era imposibil sa se iubeasca. E prea devreme... dar eu tot vreau sarutul!
Angi ma privea putin panicata ca si cum nu isi dorea nici ea sa il sarute pe Andrei, si cu atat mai putin in fata mea, moment in care am sperat ca nu o va face indiferent de cat insistau ceilalti.
-Si eu, am provocat-o, ca un idiot ce am fost, sunt si voi fi, daca nu trec odata pentru totdeauna peste ce-a fost si nu va mai fi.
Avea dreptate Nichita Stanescu in poezia “Leoaica tanara, iubirea” cand spunea ca dintr-un sentiment nobil, dragostea ajunge o patima ucigatoare de suflet.
Si cum ar spune cei de pe 9gag: challenge accepted!
S-au sarutat cum nu a facut-o niciodata cu mine, in timp ce toata lumea chiuia si aplauda. Se creare o harmalaie ingrozitoare in tren si asta doar pentru ei. Nu credeam ca imi va face vreodata asa ceva. Începusera sa ii aplaude chiar si necunoscutii.
Eu nici nu am putut sa privesc. Mi-am facut de lucru la telefon, panicat si suparat. Simteam ca mor pe dinauntru incet, incet. Ma durea fizic sa stiu ca o astfel de scena se desfasura in fata mea, sa stiu ca altcineva in afara de mine ii atingea buzele, i le saruta, o tinea in brate. Doamne, de ce eu?! Imi doream sa ma inghita pamantul sau sa mor chiar in acel moment.
Si de ce Andrei?! Pentru ea, el mereu a fost genul de baiat care se juca cu inima fiecarei fete din scoala, incapabil sa puna suflet si sa intretina o relatie serioasa, lucru dupa care ea spunea ca tanjea.
-Ciudatilor! a zis Flori uimita de faptul ca tocmai s-a sarutat in halul ala cu Andrei, in fata mea.
Pana si Flori intelegea iar ea nu. Ea nu putea sa vada cat o iubeam si cat ma distrugea acest gest al ei. De fapt, probabil ca toti si-au dat seama, mai putin ea. Ea, care ma cunostea cel mai bine. Ea, careia i-am scris mesaje lungi in care mi-am insirat sentimentele in ceea ce o priveste si i-am spus de nenumarate ori, ba chiar i-am demonstrate ca pentru mine era cea mai importanta fata din univers. Adica, pana la urma, care alt baiat ar fi trecut peste o tradare ca cea de care am avut eu parte cand, ca un tip de treaba ce sunt, m-am gandit sa ii fac o surpriza si sa o vizitez la Sacelu (si Doamne, ce scandal am avut cu mama pe tema asta!), ca sa o gasesc in bratele lui Will, care o saruta aproape la fel cum o facuse Andrei?! Ce mai trebuia sa fac sa ii demonstrez? Pentru ca eram satul sa tac si sa inghit.
Dupa sarut, s-au asezat pe bancheta de pe care ea se ridicase inainte, in fata Oanei si Ancai, carora nu le venea sa creada ce vedeau. Nu stiu ce faceau si ce anume le soca atat de tare, insa ceva imi spunea ca nu doream sa aflu.
Toata lumea parea sa depaseasca socul cu brio, in timp ce eu, nu stiam cum sa fac sa ma comport normal, ca si cum nimic din ceea ce am vazut nu m-a dernajat. Dar, la naiba cu asta! Cum sa ma comport normal in astfel de situatii? Ce inseamna normal?
Probabil ca ar fi trebuit sa urlu si sa fac o criza de gelozie, asa cum ar fi facut multi, dar nu, am ramas privind fix pe geam, in timp ce simeam privirile nervoase ale lui Cristi, in ceafa mea, gata sa faca el ceva daca eu nu aveam de gand s-o fac.
-Degeaba ma eviti, mi-a zis nervos. Frate, scuze ca iti zic, dar esti prost. Si iti meriti soarta. Iarta-ma, dar asta e adevarul. Deci, eu nu mai suport sa ma uit la toate astea si nu eu sunt ala care a fost impreuna cu ea in tot acest timp. Crezi ca atitudinea asta de fraier iertator, o va impresiona? Fetelor le plac baieti rai, desi fac pe inocentele care ii vor politicosi, sa le asculte, sa le iubeasca pana la Dumnezeu si inapoi. Spune si tu Iulia, nu-i asa?
I don't want to talk about it, how you broke my heart, dupa cum zicea un cantec.
Tocmai el se gasise sa imi dea lectii, si tocmai Iuliei sa gasise sa ii ceara parerea.
-Da, normal, l-a aprobat ea, probabil asteptand momentul asta de mult, iar Cristi i-a dat ocazia sa rabufneasca. Pai daca i-ar fi placut baietii de treaba ca tine, nu te-ar mai face sa treci prin asta.
Doamne, nu aveam nevoie de mila si morala lor. Imi doream sa ma lase in pace. Nu voiam sa vorbesc pentru ca nu voiam sa fac vreun gest necugetat. Tot ce-am spus, a fost varianta draguta a ceea ce aveam in minte.
-Lasa Iulia, ca nu dupa baietii rai umblii tu, i-am spus, simtind ca am sa ma razbun pe ea cat de curand. Pana la urma, tot despre mine e vorba.
Atat i-a trebuit sa porneasca un scandal.
-Nu Ionut, m-a contrazis ea. Tu esti bun cu Angi, nu cu mine. Crezi ca eu nu observ cum te comporti cu mine? Probabil ca eu te plac pe tine, asa cum o placi tu pe ea. Gandeste-te putin la asta…
M-am gandit la asta, dar parca nu imi pasa. Stiam ca nu era corect, dar nu puteam sa ma concentrez si pe Iulia. I-am explicat de cateva ori ca nu are rost sa depuna atata efort pentru a ma cuceri pentru ca nu o sa mearga nici daca imi aduce luna de pe cer. Bine, mai importanta pentru mine decat luna de pe cer, ar fi fost prezenta tatei, dar poate ca si asta ar fi fost inutila fara ea, Angela.
-De cate ori sa iti explic ca nu are niciun rost?!
-Deci tu inca nu realizezi ca imi faci exact ce iti face ea tie? a intrebat socata. Treci peste Ionut! Frate, nu vezi că nu te baga in seama? Se pupa cu Andrei de mama focului in fata tuturor fară niciun fel de jenă şi tu stai şi plangi ca prostul.
Era nervoasa si nu mai era in stare sa se controleze deloc. Dar, nici eu nu eram in unul din momentele mele in care sa ma las calcat in picioare. Imi luasem portia pe ziua respectiva.
Si da, avea dreptate, dar nu era deloc treaba ei. Gresisem, ok?
-Te-am auzit Iulia! i-a strigat Angi, ridicandu-se in genunchi pe scaun si intorcandu-se spre noi.
Eu eram extrem de nervos si “imi era teama” ca daca nu incetea cu circul ala, urma sa imi infig mainile in parul ei sa o arunc pe geam.
Doamne, acum chiar ca imi venea sa intru in pamant. Toti erau cu ochii pe noi, chiar si necunoscutii.
-Stai jos, am zis facand un mare efort să nu fac ceea ce am spus mai sus.
-Iulia, mai bine ai tacea din gura si n-ai mai vorbi de lucrurile pe care nu le ştii, i-a spus si Andrei.
-Ciocu mic Andrei, i-a taiat ea macaroana. Ca nu ştiu ce e cu tine şi Angi şi deşi nimeni nu indrazneste să spuna nimic, nimeni nu crede povestea cu "iubirirea". Angi e beata, Andrei a profitat şi uite ce s-a întamplat acum. Va pupati de parcă vreti să va... şi vreti să va credem că acum va iubiti. Nu ne-am nascut alaltaieri. Ti-ai batut joc de Ionut şi el e un prost, tot te iubeşte şi se comporta cu tine de parcă nimic nu s-ar fi intamplat. Şi pe deasupra...
-Iulia, ori stai jos, ori stai in picioare pe post de ţintă umană pentru pumnul meu, am insisitat devenind intre timp un pachet de nervi, nefiind dispus sa ma gandesc de doua ori inainte sa trec la actiune.
S-a intors spre mine, suparata, cautand sa se calmeze si sa nu imi mai spuna cateva cuvinte grele, despre cat de fraier eram. Stiam asta si nu voiam sa mi se repete.
Iulia, daca ma iubesti, inceteaza si nu ma umili mai mult decat ai facut-o deja, am incercat sa ii spun din priviri, insa ea nu parea gata sa se opreasca.
-Ei, ia gata, a urlat si controlorul trantind usa si intrand in vagonul nostru cu zgomot. Ce-i cu galagia asta? Toata lumea jos sau coborati in urmatoarea statie! a poruncit parand gata sa-si puna in practica amenintarile.
Si desi privirile Angelei spuneau ca era gata sa mature pe jos cu Iulia, a trebuit sa se calmeze pentru ca de acum controlorul era cu ochii pe noi, iar in al doi-lea rand pentru ca, intr-o oarecare masura, si-a dat si ea seama ca avea dreptate. Dar chiar si asa, nu era treaba Iuliei.
Dupa asta, Iulia s-a ridicat si a plecat in alt vagon, cu lacrimi in ochi, iar Andrei a iesit sa fumeze. Se enervare rau de tot pe Iulia. Si nu pentru ca se luase de Angi sau de el, ci mai mult pentru ca fusese asa de proasta incat sa ma umileasca in public, facand o scena.
-Când iubim, suntem prosti, i-a explicat Angelei.
Iar eu stiam asta foarte bine. M-am intrebat de unde cunoaste acest lucru Andrei. El parasise toate fetele cu care fusese si niciuna nu statuse in preajma prea mult. Bine, toate mai putin Alexandra, care i-a pus capac si lui ca tuturor celorlalti. Nu degeaba era cea mai buna prietena a celei mai importante fete din viata mea.
-Frate, acuma plange! mi-a zis Cristi, nu cu parerere de rau, ci nervos pentru ca dupa cate imi facuse, el considera ca nu avea niciun drept sa planga tot ea.
Dar eu eram altfel, eu o iubeam, eu imi doream ca ea sa fie fericita si daca este posibil – trebuie sa fie -, eu sa fiu cel care o face sa se simta astfel. Si oricat isi merita soarta, nu puteam sa o las sa planga singura acolo, pentru ca intre timp aproape toata lumea, mai putin eu, ea, Andrei, Cristi si Iulia, s-au adunat in spate sa joace carti.
M-am ridicat, pregatit sa merg si sa vorbesc cu ea, cand Cristi, m-a prins de mana, mai nervos decat il vazusem vreodata.
-Oare nu iti ajunse toata ziua de azi?! m-a intrebat gata sa ma tina cu forta acolo. Esti masochist sau ce? Stai jos si linisteste-te. O sa se linisteasca si ea, singura, asa cum te-ai linistit si tu de foarte multe ori, iar ea nu a fost acolo sa te ajute in vreun fel, poate doar sa inrautateasca lucrurile.
-Cristi, lasa-ma te rog cu morala si cu orgloiu pentru ca atunci cand vine vorba de ea, nu am asa ceva, intelegi? am zis si i-am dat peste mana, eliberandu-ma astfel.
M-am apropiat usor si m-am asezant langa ea, in timp ce statea cu fruntea lipita de geam. Imediat ce m-a simtit, s-a intors, probabil asteptandu-se sa se fi intors Andrei. Avea lacrimi in ochi, iar rimelul incepuse sa ii curga pe obraji odata cu lacrimile. M-am simtit mizerabil sa o vad asa. Si-a aplecat privirea, chinuindu-se sa isi stearga lacrimile, orice urma ca a plans sau suferit.
Eu stiu ca ea incearca sa fie puternica si uraste sa planga sau si mai rau, sa o vada cineva plangand. Vrea sa fie rece si cruda, sa doboare inainte sa fie doborata, sa uite inainte sa fie uitata si sa lase in urma, inainte ca ea, sa devina trecut.
Dar n-a reusit, caci chinuindu-se sa se ascunda, cu fata in palme, lacrimile continuau sa se rostogoleasca pe fata ei, iar ea nu mai facea fata in incercarea de a le inlatura.
-Doamne, Angi, nu mai palnge, i-am zis, intinzandu-mi bratul drept pe dupa umerii ei, iar ea s-a intors si am strans-o in brate intr-o imbratisare pe care cred ca niciunul nu a mai primit-o de mult. Amandoi aveam nevoie de ea.
M-a strans si mai tare, continuand sa planga si sa suspine la pieptul meu.
Nu, nu puteam sa renunt la ea. Nu cand am mers atat de departe. Nu cand mi-am sacrificat mandria si orele de somn, cautand sa am grija de ea. Nu cand imi era atat de greu fara ea. Nu cand am ajuns sa o iubesc atat de mult.
-M-am îmbatat, a recunoscut ea, cu fata inca ascunsa la pieptul meu. De la Iasmi care mi-a dat vin acolo si mi-a pus intr-o sticla si pentru drum. Si desi as putea da vina pe alcool, nu eram nici atat de beata. Cat am stat afara cu Andrei, am terminat sticla de vin. Si pentru ca m-am certat cu tine am fost si foarte nervoasa pe toti si toate si am simtit nevoia sa beau si sa nu imi mai pese. Si de asta am ajuns si cu Andrei. N-am vrut nicio clipa sa te te supar… Îmi pare super rau!
V-am spus eu ca trebuia sa existe o explicatie.
Si stiu ca daca iti pasa de cineva, trebuie sa ai si mai multa grija, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca as fi mers pana in panzele albe pentru ea.
Am inceput sa rad amar.
-Eu voiam doar sa iti spun ca nimeni nu are niciun drept sa se ia de tine din moment ce ne-am despartit acum aproape un an. E momentul sa mergi inainte, daca la mine nu vrei sa te intorci. Recunosc, ca puteai sa fi mai blanda, dar de asemenea, cred ca puteai sa fi si mai cruda…
Oare putea? Putea sa imi distruga inima mai mult decat o facuse deja?
Poate ca putea. Dar tot ea, mi-o vindeca de fiecare data cand imi zambea si imi oferea o bucatica din timpul ei, ca acum, cand o tineam in brate cum n-am mai facut-o de multa, poate prea multa vreme.
-Esti enervant de intelegator, a spus incepand sa planga si mai tare. Tu nu vezi ca nu merit nimic? m-a intrebat printre suspine.
Nu incepe si tu…
-Prea bun pentru lumea asta, nu? am zis ca sa nu tac.
-Sa stii, m-a aprobat serioasa, rupand imbratisarea si cautand pachetul de servetele prin geanta. Nu te mai inteleg deloc, mi-a zis apoi. Nu-ti merit nici macar prietenia, sa nu mai vorbesc de iubire. Sunt cat se poate de constienta de asta.
-Nu conteaza, am spus zambindu-i, probabil mai trist decat as fi vrut. Ma duc sa vad ce face si Iulia.
Si m-am dus si am stat si cu ea ca sa o linistesc. Am fost surprins sa vad cu cata intelegere m-a ascultat vorbind despre cat de mult o iubeam pe Angi, fara sa se lege de nimic din ceea ce ea a facut sau continua sa faca.
Probabil ca la fel ca si mine fata de Angi, ea isi dorea binele meu, mai presus de al ei, lucru trist, pentru ca, ea ma iubea pe mine in timp ce eu iubeam pe altcinevea.
Cand niciodata nu ne indragostim de persoana care poate sa ne faca fericiti…
Cat de aiurea mai poate deveni viata?