Răspunsuri: 1.445
Subiecte: 59
Data înregistrării: Jul 2008
Reputație:
850
Zupi: 36.015 z
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Gramatica.
Bună tuturor. Înainte să mă întrebaţi: când ai timp şi de fic-ul ăsta? Ţin să menţionez că jumătatea din primul sezon e deja scrisă, aşa că nu îmi fac probleme.
Apoi, ţin să menţionez şi faptul că în acest prim sezon veţi găsi genul yaoi, dar nu în permanenţă. Adică, nu este bazat pe yaoi şi de aceea nici nu l*am psotat la yaoi, ci la original. O să vedeţi şi singuri despre ce vb., nu vreau să stric surpriza întregii acţiuni. Totuşi, ideea nu se bazează pe yaoi ci pe două personaje. Asta se va concretiza mai târziu, chiar dacă la început nu veţi avea impresia decât că primul meu personaj din primul sezon, e gay. But, vă las pe voi să descoperiţi.
+16/+18 nu ştiu, alegeţi voi o variantă. Mie nu mi se pare prea vulgar, dar nici nu vreau să vă speri cu unele idei ale mele.
Acesta este un fic al nebuniei.
În orice caz, lectură plăcută !
M-am bulinat!
[center] Prolog
1 + 1 = 2.
12. 478 + 32. 947 = 2.
Un întreg împărţit în două părţi; două părţi inegale, nebune, duse cu pluta.
Ce se întâmplă când aceste două părţi, ce au stat atâta vreme.. Una lângă alta, se despart?!
Puff.. Bing... Zbang... Bum.
Ceva se întâmplă. Nu mai e nimic la fel. Parcă aceia gândeau la fel.
Ups!
S-au confundat. Nu sunt una şi aceeaşi persoană.
Nebunie? Totală.
1 – 1 = 2?
[/center]
[center]Capitolul unu[/center]
Bing…Bang!
Te naşti, trăieşti şi mori. Mare afacere. Asta înseamnă că ai făcut ceva. Ai făcut ceva în viaţă, undeva, cândva. Din păcate, numele tău nu a rămas pe nicăieri. Pentru că tu nu ai fost Enstein, Newton, Hitler, Shakespear sau eu mai ştiu cine. Tu ai fost un prost, sau o proastă ( după caz ) care nu a făcut nimic; ai şi tu un mormânt, undeva, aruncat la dracu-n praznic... Pe care, după un timp, nimeni nu îl mai vizitează.
Mare afacere.
Şi totuşi, când devii independent, când vezi că poţi face exact ceea ce ţi-ai dorit dintotdeauna, abandonezi fiecare mare vis pe care l-ai avut, să faci asta şi să o dregi pe cealaltă, îţi vine doar să stai degeaba, să petreci, să simţi că trăieşti.
Iar, acest verb, „a trăiâ€....
Să lăsăm pentru alţii marile locuri, numele faimoase, existenţele de neuitat. Oricum, toţi ajungem în acelaşi loc. Important este să facem ceea ce ne place.
Dar, oare ştim ce ne place şi ce vrem să facem cu adevărat?
[center]*[/center]
În faţa mea se înălţa o clădire imensă, strălucitoare, confecţionată din geamuri. Îmi puteam vedea imaginea atât de clar, costumul negru ce purta amprenta Armani, ochelarii mei de soare pentru a mă proteja de razele necruţătoare, părul meu castaniu strălucea, ochii verzi păreau două smarlalde infinite în care te puteai pierde...
- Armand!
Aud o voce subţire şi liniştitoare strigându-mă. Mă simt atât de obosit şi încărcat de prea multe...
Nu apuc să îmi duc bine gândul la capăt căci cearceaful meu este tras şi în curând şi eu aterizez pe podea. A fost atât de rapid că nici nu am putut reacţiona, ceva l-a înşfăcat şi a tras cu toată puterea, iar eu eram încovoiat în el, nu a fost prea greu să mă trântească.
Au!
Capul meu. M-am lovit şi doare ca dracu. Atât îmi mai trebuia, un cucui. În sfârşit, deschid ochii pentru a recunoaşte persoana care îmi râdea în nas. De fapt, din toată inima. Amuzamentul ei mă irita, m-am încruntat şi am încercat să o sfidez cu privirea. Nu am putut, curând am fost învăluit şi eu de un val de amuzament şi am început să râd, involuntar.
- De ce ai făcut asta?
Am strigat la ea indignat, ignorând patul meu făcut vraişte şi cearceaful de pe jos. Mai degrabă voiam să mă duc la baie, dar, draci dacă-mi aminteam unde era. Aveam o ameţeală îngrozitoare şi tocmai realizasem că fusesem trezit din visul meu de milioane. Oh, Dumnezeule Mare, de ce îmi faci asta?
Mi-am trecut o mână în jurul capului şi am închis puţin ochii, după câteva secunde am reuşit să mă stabilizez şi să realizez că... Era dimineaţă.
- Dar, nu ! Tu eşti chiar idioţel. Trezeşte-te odată, Armand! Tata e şi aşa nervos din cauza ta, ce naiba e asta? Ar fi trebuit să fi deja îmbrăcat şi toate cele. I-aţi gândul de la micul-dejun!
Ah, la dracu!
Mi-am amintit şi eu despre ce vorbea. Dar nu era vina mea că vocea ei era atât de liniştitoare încât mă adormea şi mai tare. Am mers spre ea cu paşi rapizi şi nu a putut să se ferească. O iubeam atât de tare pe această fată, cap-sec care nu ştia decât să mă enerveze, bine – exageram. Am început să o ciufulesc şi să o gâdil, degetele mele plimbându-se pe abdomenul ei. Oricât încercam să o tachinez pe tema „ ce burtă imensă ai!†nu reuşeam niciodată, era slabă cu un abdomen perfect plat.
- Hai mă, Olive! Scuze, n-am auzit alarma când a sunat!
Am spus eu lipsit de griji, aÅŸa cum eram întotdeauna ÅŸi am fugit la baie, ca să scap de o altă morală din partea ei. ÃŽn timp ce închideam uÅŸa m-am trezit cu o pernă în cap ÅŸi o altă mustrare; cred că am auzit cuvântul „ dobitocâ€. Nu-mi mai spusese aÅŸa de... ieri.
În toată casa asta existau două băi, am fugit la cea mai apropiată şi, fără să bat, am intrat. Bine că nu era nimeni înăuntru, nu mai aveam chef de alte mustrări în această dimineaţă.
Ce era aÅŸa important?
Era joi. Aşa, şi? Era vacanţă, puteam dormi cât doream. Cu o noapte înainte mă îmbătasem bine de tot, şi? Nu e ca şi cum ar fi fost prima dată.
Am mai făcut şi altceva?
Aceste lucruri îmi treceau prin minte în timp ce trânteam capacul de la toaletă şi mă băgam la duş. Am lăsat apa să se scurgă pe întregul meu trup şi să mă relaxeze. Ce putae fi mai plăcut decât un duş la prima oră a dimineţii? Oare cât era ceasul, vreo şase presupun... La cât de tare mă durea capul!
Cred că exagerasem, adică wiskey, vin, bere, gin, garonne, iar wiskey, iar bere... Şi mai era o chestie...Ăla să fi fost rom? O să-l întreb pe Mike.
Liniştit, am ieşit din cadă şi m-am şters cu unul din prosoapele gigantice atârnate acolo. Ce mizerie, frate! Era vomă pe lângă toaletă şi mirosea ca dracu! Mama nu a văzut chestia asta?
După două secunde după ce am gândit asta, mi-am amintit că eu eram făptaşul şi m-am înroşit, probabil, la faţă. Oh, uitasem de asta. Mai bine să nu vadă. O să o pun pe Olive să facă curat. Bună idee.
Am ieşit din baie şi m-am îndreptat spre camera mea. Holul era foarte liniştit azi şi am putut să mă holbez, ca de fiecare dată de altfel, la tablourile aruncate pe pereţi, cu poze din familie...
- Ce dracu faci, Armand? Plecăm în cinci minute, ar fi bine să fi gata că altfel nu ştiu ce nu îţi fac!
O voce aspră şi cu o tonalitate extraordinar de ridicată se auzi. Chiar m-a făcut să tresar şi am întors privirea să văd cine era. De parcă nu ştiam! Tata era acolo, sorbind din cafeaua lui fără zahăr şi uitându-se la mine ca la dracu! Nu arătam aşa de rău, nu ? M-am înroşit şi mai tare la faţă, realizând că habar nu aveam despre ce vorbea. Ce angajamente îmi mai luasem eu de data asta? Oh, eram varză. Am dat din cap şi am tulit-o la mine în dormitor, cred că trântisem o vază în drumul meu. ( Să dea Dumnezeu să nu fie aia albastră cu orhidee imprimate pe ea, mama m-ar omorî! )
Am intrat în camera mea şi am dat buzna la dulap să mă îmbrac cu ceva, eram doar în boxeri pentru că aşa obişnuiam să dorm vara, ca orice băiat de vârsta mea de altfel. Îmi aruncasem blugii, pe care îi luasem cu o seară în urmă, pe jos şi tricoul era pe undeva... dar nu îmi aminteam unde.
Eh, când deschid uşa dulapului – SURPRIZĂ!
Nu era nimic acolo.
- Ce dra...
Am început să spun, inconştient de faptul că mai era cineva în cameră. O fată cu părul lung, castaniu şi ochii verzi. Trăsături atât de asemănătoare cu ale mele, doar că eu nu aveam părul lung. În rest, eram perfect asemănători, fără înălţime ( pentru că eu eram mai înalt ).
- Eşti chiar prost, frăţioare. Azi e vineri. Azi pleci, unde ţi-e creieru’? Ai face bine să vii în trei minute, altfel eşti făcut una cu pământul! Bagajele le-am pus deja în maşină.
Spunând asta, pe un ton ceva mai serios şi fără a-şi trăda amuzamentul din glas, a trântit uşa în urma ei şi a plecat ... aşa.. Evaporându-se din calea mea. Oh, frate! Uitasem!
Şi soră-mea asta, de ce nu îmi spusese mai devreme?
Cred că nici nu voiam să îmi amintesc şi pe de altă parte nu voiam să fiu prea entuziasmat. M-am îmbrăcat foarte repede şi am plecat de acolo, fugind afară unde ştiam că era toată lumea. În cele din urmă nu era ora şase, mai degrabă unsprezece fără douăzeci de minute.
- Scuze de întârziere!
Am rostit repede şi am urcat în spate, evitând să stau în faţă lângă şofer ( care ar fi tata ). Cine ştie ce mai avea să îmi zică de data asta şi pe mine mă durea , oricum, capul prea tare ca să înceapă el să îmi facă mie capul calendar.
Domnul conducea un Opel gri, perfect micuţ şi drăguţ ca pentru domnişoare. Eh, de ce mă plâng? Măcar de mi-ar fi dat mie maşina asta!
Mama se pusese lângă bătrân şi soră-mea lângă mine. A pornit şi, evident aşa cum făcea întotdeauna, a mers cu vreo 30 la oră, să nu cumva să depăşească el viteza! Doamne fereşte, doar nu vrea să ia amendă sau ceva! Mai rămânea să ne oblige şi pe noi, ăştia din spate, să ne punem centura de siguranţă...
- Armand, să mă suni când ajungi. Cheile ţi le-am pus în rucsac, acolo ai şi banii. Vezi că ai acolo şi o foaie cu adresa ta, nu e problemă – iei un taxi!
Maică-mea, s-ar presupune că avea tonul acela îngrijorat şi aproape plângăreţ pentru că îi pleca bietul şi neprotejatul băiat de acasă!... Nu, desigur că nu. Vorbeam aici de Madame Laise şi ea... Ei bine, era genul acela de femeie care te băga în sperieţi când o supărai, şi băiatul aici de faţă, o supărase cam mult în decursul ultimilor optişpe ani ( vai ce bătrân eram! Optişpe ani, mai am puţin şi îmi apar ridurile! ). În fine, ideea este că nici măcar nu părea să mă molesteze, avea aşa un ton indiferent şi rece.
- Şi aminteşte-ţi că mergi acolo să înveţi, nu să te destrăbălezi. Ai primit o sumă cu care poţi să trăieşti o lună, poate două. Restul e treaba ta , nu mai vi să ceri la noi. Vrei independenţă, asta primeşti. Eşti major, treaba ta.
Trebuia neapărat să o completeze Balaurul, şi acesta supărat pe mine în ultima vreme. Pentru că nu eram bun nici la cifre, nici la orice făcea el. Adică, în concluzie, nu puteam prelua mica afacere a familiei şi să o extind, să fac bani. Visul lui era să joc basket în liceu, să fiu tipul deştept şi să îi preiau afacerea imediat ce ies din facultate, să se poată odihni. Să iau o soţie d’aia simplă, fată bună şi de casă care să îmi toarne vreo trei, patru copii... Şi deja mă întindeam la poveşti.
Am încuviinţat din cap şi mi-am oferit toată atenţia lui Olive.
- Hai că o să fie bine, te descurci!
Am dat din cap şi m-am tras mai lângă ea, punându-mi capul pe unul din umerii ei. Dacă avea să îmi fie dor de cineva, atunci urma să îmi fie de scumpa mea surioară geamănă. Niciodată nu fusesem despărţiţi mai mult de două zile, şi asta nici nu mai ştiu când s-a întâmplat ultima dată. Făceam cam totul împreună, ne spuneam totul şi aveam prieteni foarte asemănători. Fusesem în aceaşi clasă din grădiniţă până în liceu. Şi acum, urma să ne despărţim. Eu mergeam la dracu-n praznic să fac facultatea ( părinţii mă goneau de acasă pentru că eram o pramatie ) iar ea urma să stea aici, în oraş, alături de ei.
Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu pentru ea, dar mi-era aşa o ciudă că nu aveam să o mai văd. Deja mă apucase nostalgia şi nici nu plecasem încă.
- Să mă ţii la curent cu ce se mai întâmplă p-aci. Cred că o să-mi lipsească locul.
Am încercat să nu trădez prin tonul meu ceea ce simţeam. Îmi venea să o îmbrăţişez şi să nu îi mai dau drumul. Îmi bătea inima mai tare, şi personal cred că era nefericită.
Ei bine este de la sine înţeles că de abia aşteptam să mă car de aici, să fiu singur şi să fac ceea ce mă taie capul. Bineînţeles ...Urma să mă duc la cursuri, în imaginaţia părinţilor mei. Probabil aveam să îmi cheltui aşa aiurea banii pe care îi aveam şi apoi să le cer alţii, ziceau că nu îmi dădeau... Dar mama, cum să îşi lase ea copilul aşa, de izbelişte? Se înţelege că aveam un plan bine pus la punct.
Însă, cu Olive ce făceam? Îmi venea să o iau după mine! Nu suportam să trăiesc fără ea, cred!
Oh , eram obsedat de soră-mea, cine-a mai auzit aşa ceva?
Am coborât din Opel şi mi-am scos din portbagaj rucsacul şi cele două geamantane ( parcă mă mutam cu totul! ). Nu mă aşteptam să mă ajute cineva, adică aveam şi eu o vârstă, dar ar fi fost drăguţ să o facă tata cel puţin... Ok, nu s-a întâmplat şi erau grele ca dracu iar pe mine mă dureau muşchii de nu mai puteam. Şi mi se mai învârtea şi capul, ziceai că era unul din meteoriţii ăia care se învârt în jurul planetelor... Ăă, sau visez eu, există aşa ceva? Ok, am lăsat-o baltă şi am încercat să fiu atent pe unde calc.
S-a anunţat avionul meu şi toţi pasagerii fugeau ca nebunii să îl prindă, de parcă nu mai aveau timp.
Olive mi-a sărit în braţe chiar înainte să am timp să îmi las bagajele şi să fac acelaşi lucru. M-a strâns atât de tare că am zis că o să mă sufoce. Ciudat, nu m-a deranjat. Inima mea bătea la fel de tare ca mai înainte şi îmi venea să plâng acolo de dorul ei, şi nici măcar nu mă cărasem.
- O să-mi fie aşa de dor de tine, prostule, idiotule, dobitocule, tâmpitule... ăăă... Să mă suni...
Avea aşa un stil să îi jignească pe ceilalţi. Şi vocea ei subţire şi atât de liniştitoare mă calma atât de tare ... Parcă luam marijuana (mda, am încercat şi eu odată sau de două ori).
- Şi mie, o să mor fără tine.
Ok, poate nici chiar aşa. Însă, chiar avea să îmi lipsească. Am strâns-o şi mai tare în braţe şi mi-am simţit tricoul ud. Imediat s-a dat de-o parte şi a încercat să îşi şteargă lacrimile, să le înlăture şi să scape odată de ele.
- Of!
Învinsă, a scos un oftat de toată lauda şi m-a mai îmbrăţişat încă odată, lăsându-şi lacrimile să se prelingă pe obrajii ei albi. I-am mângâiat părul şi am încercat să o liniştesc, dar nu mai aveam niciun cuvânt şi nici ea, pentru că între noi se crease cu multă vreme în urmă, un acord mut. Ştiam ceea ce gândea şi simţea celălat, fără ca măcar să o spună. Să zicem că ea mă citea şi eu o citeam pe ea. Şi aici, fără exagerare.
Am dat salut cu tata, am pupat-o pe mama pe ambii obraji şi m-am urcat în avion, aruncându-mi căştile în urechi şi lăsând muzica să mă calmeze.
Nu am putut să mă abţin să nu fiu atât trist cât şi fericit. Fericirea a învins în cele din urmă.
Ah, ce entuziasmat eram!
Aveam să locuiesc singur, eu, doar eu şi cu mine. Ce tare avea să fie ! Oh, de abia aşteptam, clar!
Fără stres, fără părinţi care să mă enerveze, fără... Fără ... fără Olive? Ah, asta nu îmi plăcea cum suna.
I-am dat un mesaj.
[center] Sis, am uitat. Cum ziceai că se fac ouăle prăjite? Mi-e o foame de mor.[/center]
Deja presimţeam cum râdea şi sufletul meu s-a umplut brusc de o bucurie ciudată, aproape sfâşietoare. Când am primit mesaj de la ea am tresărit şi am dat repede să îl citesc.
[center] Le spargi, le bagi în tigaie şi când vezi că începe să iasă fum irespirabil, opreşti aragazul şi sunt gata de mâncat.[/center]
Am început să râd ca un tembel, nici nu ştiu de ce. Râdeam şi nu mă puteam opri. Câteva priviri s-au îndreptat spre mine şi o însoţitoare se zbor a venit la mine pentru a mă întreba ce am păţit.
- Mi s-au prăjit ouăle!
Am strigat eu ca un prost, atât de tare că toţi au început să râdă. Mi-am cerut scuze şi m-am afundat iar în muzică.
Ce ciudată avea să fie viaţa mea de aici înainte...
Răspunsuri: 397
Subiecte: 12
Data înregistrării: Jan 2009
Reputație:
324
Zupi: 505 z
03-08-2010, 04:18 PM
(Ultima modificare: 03-08-2010, 04:19 PM {2} de Flash.)
ADOR ADOR ADOR ADOR ADOR ADOR ADOR - povestea logic:-"
Hello Iuby, ce mai faci?
Prima data cand am aflat ca ai inceput un fic nou mi-am zis : urrraa! De abia astept sa vad ce idei ti-au mai trecut prin cap, o si dupa cum e primul capitol sunt sigura ca e o idee veritabila si foooarte buna; ))aproape de vandut( ai scoate bani frumosi: ))) ) Asa..ceea ce imi place mie foarte, dar foarte mult in ficurile tale sunt numele. E adevarat ca Armand am mai citit in niste carti, dar nu m-a impresionat cand l-am citit acolo, dar nu stiu dai un anume caracter personajului si nimeresti un nume superb: )) cel putin eu il ador acum:D. Wow, gemeni, sa sti ca imi plac gemenii, mi se par foarte fain;) si sper sa nu sufere prea tare unul dupa lipsa celuilalt. Las’ ca e frumoasa independenta, frumoasa frumoas,a dar si periculoasa!
Si cum stiu bine ca tine in capusoru ala numai periculos sadic si rau iti trece sunt siugura ca o sa iasa ceva TRAZNET
Astept next( ca sa iti pot comenta : )) ca parerea mea ti-am spus-o; ) )
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria
Răspunsuri: 85
Subiecte: 3
Data înregistrării: May 2010
Reputație:
116
Zupi: 2.001 z
Doh, doh, cum puteam sa nu trec si eu p'aci ;x
Imi place ;x Imi place absolut totul: titlul, actiunea, descrierea, personajele, dialogul. Totul este foarte funny si debea astept sa vad cand va fi si yaoi : >
Personajele, cei doi gemeni sunt extrem ( punand accent pe extrem) de haiosi :]] Adica la faza aiai, la sfarsit cand a zis Armand: "Mi s-au prajit ouale! " chiar am ras =]]]] Greseli de tastare nu am vazut si ce exprimare nici atat... Personajele sunt bine conturate, imi plaace personalitatea lor.
Actiunea nu e grabita, iar descrierea e buna (chiar foarte buna). Titlul, um am mai spus mi se pare foarte funny XD Desii nu inteleg legatura cu capitolul sunt sigura ca aceasta exista.
So... ce sa mai spun? Nu mai am nimic de spus sau de comentat... Astept nextul si sunt curioasa cum va decurge actiunea.
Chuu si sa stii ca astept nextul ;x
Merci beaucoup LynnuÅŸor
Răspunsuri: 1.445
Subiecte: 59
Data înregistrării: Jul 2008
Reputație:
850
Zupi: 36.015 z
Raluca, Revişor, merci de comentarii. Apreciez foarte mult, nici nu aveţi idee cât.
Sunt destul de dezamăgită de faptul că nu vă place povestea şi nu prea voiam să postez următorul capitol, dar în fine, la insistenţele Revei, am cedat.
Lectură plăcută!
>:D<
[center]Capitolul doi[/center]
- Sunteţi bine, domnule?
Doar când am auzit întrebarea asta m-am trezit la realitate. Stăteam acolo ca un prost şi mă uitam în jur. Ieşisem din aeroport şi trebuia să îmi caut un taxi, doar că eram pierdut. Se întindeau prea multe străzi, extraordinar de încurcate, spaţii verzi, locuri atât de curate, clădiri imense şi cu miile. Mă pierdusem în măreţia acestui oraş, stăteam cu picioarele pe asfalt, cred. Nici nu îmi dădeam seama ,se putea şi să zbor în această clipită. Nu reuşeam să înţeleg cum se putea aşa ceva, să trăiască într-o asemenea concordanţă natura şi tehnologia. Ei bine, nu veneam din cine ştie unde, şi oraşul meu era marfă – dar ăsta! Ăsta era cu totul altceva, atâtea maşini luxoase, nu cred că vedeai pe aici vreo maşină de-aia veche de când lumea, doar dacă era personalizată într-un fel ce îţi atrăgea privirea.
- Sunt ok. Căutam un taxi...
Am reuşit să îngaim şi am căutat cu privirea, într-adevăr, un taxiu. Dar erau atât de multe, pe care dracu să îl iau? Oh, calmează-te Armand. Te pierzi prea repede. Am zâmbit, aproape inconştient de gestul meu şi am mers cu paşi hotărâţi către una din maşinile acelea galbene.
Un şofer cu mustaţă şi cam negrotei m-a ajutat să îmi pun bagajele în portbagaj şi am urcat.
- Unde să duc pe domnu’?
Oh, ce bine suna întrebarea asta. Am scotocit repede în rucsac şi am scos foaia cu adresa. Era acolo un nume foarte ciudat. L-am citit de trei ori înainte să îl pronunţ, şi se părea că nu l-am zis deloc corect. M-am înroşit la faţă, ceea ce cred că i s-a părut foarte ciudat omului şi m-a dus la locul cerut. Fără să se abţină din comentarii.
- Ştiţi, dom’le, strada aia nu e prea bună pentru oricine. Cum se zice... E periculoasă, tare tare. Am auzit că pe acolo stau nişte gangsteri, ştiţi... Din aceeia cu arme şi bătăuşi. Nimeni nu prea calcă pe acolo. Am avut un văr care...
Şi povestea continua, sincer nu mă interesa nici cât negru sub unghie ceea ce îmi spunea bietul om. Am încercat să îl ascult, dar mă plictisea prea tare. El părea să nu priceapă asta, ok – nici nu conta. Mi-am aţintit privirea pe geam şi am sorbit împrejurimile. Ce clădiri imense, fratele meu! Şi blocurile acelea păreau cu adevărat luxoase, până şi fiecare graffitti imprimat pe pereţi mi se părea bestial. Oh, stai – mie chiar îmi plăceau chestiile acelea. Şi parcurile, în ce fel arătau. Şi la noi în oraş erau curate, dar nici exagerat ( ca aici ). Ok, adoram deja oraşul acesta.
Se însera, aşa că puteam privi totul sub un oarecare asfinţit. Ceea ce făcea priveliştea şi mai splendidă... Mă pierdusem cu totul în peisaj că nici nu am realizat când a oprit maşina şi îmi zicea : Am ajuns!
Până la urmă, mi-am dat seama şi m-am scuzat.
- Oraşul acesta te fură.
A consimţit şoferul şi eu am dat din umeri, plătindu-l şi luându-mi catrafusele.
A plecat val-vârtej, de parcă chiar se temea să stea în regiunea asta. De ce?
Habar nu am.
Erau câteva clădiri răsfirate pe aici şi încurcate, greu de dedus în care stăteam eu. M-am uitat iar pe foaie şi am zărit : clădirile 6-8. Bloc 3, apartament ( garsonieră ) 13, etaj 5. Păreau numere destul de interesante. Cu 6 şi 8 luasem examenele. 13 era ziua mea de naştere. 5 era numărul meu norocos, iar 3 era nota ce m-a lăsat corigent la biologie acum doi ani.
Erau cu adevărat pe acolo nişte clădiri pe care scriau 6-8, deci eram pe drumul cel bun. M-am uitat cu atenţie, blocul 4, blocul 6, blocul 9, ah! Uite-l, blocul 3. Am zâmbit fericit şi m-am îndreptat spre clădire, luând în seamă tot ceea ce se afla în jur. Nu ducea lipsă de natură nici această zonă a oraşului, erau copaci şi am zărit un gazon colo şi din colo, şi un parc foarte aproape, bănci, coşuri de gunoi... Gunoaie nu erau pe jos. Chiar începea să îmi placă locul acesta.
Am avut o oarecare dificultate în a deschide uşa, nu ştiu ce avea, în cele din urmă am reuşit şi am vrut să iau liftul.
Pe dracu!
Nu mergea, scria mare ÅŸi clar : DEFECT!
Am oftat şi m-am îndreptat spre scări. Etajul cinci, perfect... Am târât geamantanele după mine, cu mare greutate ce-i drept, pe 10 scări mari şi late. Pe pereţi erau scrise tot felul de prostii şi holurile erau luminate de nişte becuri economie, măcar exista lumină.
Pe undeva scria : Să mi-o sugi, pe de altă parte : Mori, erau şi nişte desene pe care nu le înţelegeam, ba : te iubesc X, te doresc Y, etc., etc. Ceea ce presupun că ar fi trebuit să mă sperie. Eh, din contră. Am avut aşa un sentiment prea plăcut. Inima mea a început să bată foarte tare şi să fiu brusc mai fericit ca oricând. Mi se părea că e mediul perfect pentru mine, la cât de rebel mă dădusem eu până acum ( şi chiar eram ), aici aveam să mă simt minunat.
Mi-am amintit ceea ce îmi zisese mama când îmi găsise locul acesta în care să stau : e un loc foarte frumos, o să vezi! O să te simţi bine acolo!
Dacă până atunci avusesem vreo bănuială, acum eram sigur – nici măcar nu vizitase locul. Oricum nu prea îmi păsa. Ştiu că nu era mult, adică – doar o amărâtă de garsonieră, dar era a mea ( refuzasem categoric să stau cu chirie într-un apartament, le-am zis că fie şi dacă îmi cumpără o singură cameră, să fie a mea că nu cer mai mult – şi, se pare, am primit ce mi-am dorit ) .
Când am ajuns la etajul meu eram tot transpirat şi gâfâiam. Oh, obosisem! Ce descoperire. Mergeam şi eu la sală ca orice tip de vârsta mea, avusesem abonament, dar după ce nu ai mâncat nimic toată ziua şi ai stat ore-n şir în avion, să urci 10 scări... Nu e deloc plăcut.
Uau!
Ce surpriză am avut când am ajuns acolo.
O tipă şi cu un tip se lingeau, omul îşi avea mâinile strecurate pe sub tricoul ei şi îi atingea sânii fără pic de ruşine, strângându-i destul de tare după cum am zărit eu. Ea îşi avea degetele aruncate pe fermuarul pantalonilor lui şi nu era greu de ghicit ce urmau să facă.
Nu era asta surpriza ci faptul că tocmai ieşeau din lift. Din LIFT! Adică, ce naiba? Parcă era defect!
Am încercat să nu îi bag în seamă şi mi-am căutat camera. Însă m-au zărit şi s-au oprit puţin din ceea ce făceau. Tipa a dat din umeri şi şi-a scos cheile din buzunar, dând buzna în locuinţa ei, numărul 15 din câte am putut să văd.
- Nou p’aici?
M-a întrebat el.
Era un bărbat de vreo douăzeci şi opt de ani, cred eu. Unul cu cioc, înalt şi brunet, cu nişte ochi negri ce mai degrabă păreau două... Nu ştiu, două chestii negre ce străluceau. Cum se putea aşa ceva? N-am idee. Avea o expresie de tăntălău la drumul mare şi o burtă care necesita nişte efort fizic.
- Da.
Am răspuns sec, nefiind capabil de altceva. Muream de oboseală şi aş fi dat orice pentru nişte ouă prăjite. Oare vorbise soră-mea serios când spusese că trebuia să le las în tigaie până miroseau a ars? Hmm... Nu cred!
Tipa avea un fund gigantic şi nişte sâni asemenea. Avea şi nişte şunculiţă ici-colo, părul lung şi prea roşcat ( aş zice eu ), o faţă de femeie care a trecut prin multe, totuşi nu părea bătrână ( tot vreo douăzeci şi opt să fi avut ). S-a uitat la mine preţ de câteva secunde şi după a început să râdă.
- Arăţi ca dracu!
Mulţumesc pentru sinceritate!
Chiar atât de rău arătam, oare? Eh, nici nu vreau să mă întreb. Eram prea obosit pentru asta. Am realizat că pe pereţii ăştia nu era scris nimic, nu tu graffitti, nu tu cuvinte aruncate aiurea, erau curaţi şi foarte... Drăguţ vopsiţi, acum realizam asta. Chiar dacă şi aici erau tot becuri economice.
Bărbatul s-a apropiat de mine şi mi-a întins o mână imensă şi păroasă pe care a trebuit să o strâng. Mai întâi mi-am lăsat geamantanele jos, uitasem de ele.
- Eu sunt Ronald Chuck, sunt administratoru’ blocului ăstuia, uite – stau în apartamentu’ ăsta de lângă garsoniera ta.
Spunând asta mi-a arătat cu cealaltă mână liberă, locul în care stătea. Am dat din cap în semn afirmativ şi acesta mi-a zâmbit, a trebuit să fac şi eu acelaşi lucru.
- Eu sunt Armand Laise, noul locatar se spune ( nu ? ). Sper să ne-avem bine.
Uau ,asta a sunat ca o remarcă inteligentă. Bravo băiete! Acum, probabil, urma să fiu şi prostul acestei clădiri. Oh, dar cui îi păsa? Nu mai dispăreau şi aceştia odată? Voiam să mă duc la mine în casă, ok aveam şi eu un loc al meu de care eram mândru, voiam să fac un duş şi să mă culc... Să nu mai ştiu nimic.
Femeia a venit spre mine, am salutat-o şi pe ea cu strângerea aia de mână stupidă şi s-a prezentat.
- Eu’s Emily, dar toată lumea-mi zice Ema. Stau acolo.
Cu acelaşi gest pe care îl făcuse şi Ronald, mi-a arătat uşa pe care intra ea.
- Încântat.
Am îngăimat pe jumătate adormit şi cei doi au început să râdă cu poftă.
- Stăm la taclale mâine, Armand. Noapte bună.
Şi fără a se mai uita la mine, s-au îndreptat spre locul în care stătea Ema. Iar eu? Eu am deschis dracului uşa aia, am trântit geamantanele pe undeva, pe unde aveau loc, am fost la baie şi m-am uşurat ( simţeam că o să fac pe mine ) şi după am căutat patul ăla nenorocit. Nu a fost greu, l-am găsit repede. M-am aruncat repede în el şi nu am mai ştiut de mine. Am adormit, desigur.
*
Un bâzâit enervant m-a trezit. Ceva îmi tot suna în ureche şi nu mai puteam suporta. Am încercat să înlătur zgomotul, mi-am pus perna pe cap, m-am întors pe o parte, pe o alta. Încercam să ajung în locul de unde se auzea bâzâitul enervant, dar eram prea lipsit de vlagă pentru aşa ceva.
În cele din urmă am deschis ochii şi mi-am dat seama că îmi suna telefonul.
La naiba! Uitasem să o sun pe Olive. Am răspuns foarte repede, ştiind prea bine că surioara mea suna.
- Scuze, scuze, scuze!
Am început eu pe un ton cât mai sincer posibil, încercând să nu mă trădez prin voce, nu voiam să ştie că de abia m-am trezit. Oricum, oare cât era ceasul?
- Bună, Armand! De ce nu m-ai sunat ieri? Şi de ce nu răspunzi la mesaje?
Asta era ea, mereu mă lua la rost şi avea nevoie de o explicaţie pentru orice chestie pe care o făceam. Am oftat, dacă mă trezea aşa în fiecare dimineaţă , probabil că nu avea niciodată să îmi fie dor de ea.
- Iartă-mă, am adormit. Eram prea obosit când am ajuns şi îmi ghirorăie maţele, încă nu am păpat nimic.
Am mai continuat să vorbim vreo cinci minute şi după am închis. Am încercat să mă ridic din pat şi am reuşit, uau! Ce realizare. Mi-am rotit privirea în jur pentru a realiza cum arată locul, pentru că nu fusesem atent ieri seară, fusesem prea obosit.
Dormitorul era destul de încăpător, foarte plăcut. Aveam un pat destul de încăpător pentru mine şi cred că mai mergea o persoană, dacă nu avea 1000 de kilograme. Un birou, un scaun, un raft pentru cărţi, un dulap pentru haine şi un televizor, unul destul de mic dar era color ( cunoşteam marca ) . În rest mai aveam loc şi să mă mişc, deci era destul de plăcut. Am verificat şi bucătăria, era acolo o măsuţă cu două scaune pliante, din acelea care se strâng şi desfac când ai nevoie de ele ( erau negre ). Un aragaz, o chiuvetă, nişte dulăpioare pentru ţinut. . . Cine ştie ce , o veselă în care erau puse o grămadă de farfurii ( aveau nevoie de o spălare, erau pline de praf) , la fel şi furculiţele , lingurile şi ce mai erau pe acolo. Am deschis unul din dulăpioarele de jos şi am zărit acolo un coş de gunoi şi un făraş. Mai era pe acolo şi un mini fridiger, nici nu ştiu cum avusese loc.
Debaraua era goală. Uh, fain, puteam să bag ce voiam eu în ea.
Construcţia locuinţei era simplă, intrai pe uşă şi imediat în dreapta era dormitorul, apoi când ieşeai din dormitor, chiar vis-a-vis era bucătăria, iar în capăt, faţă în faţă cu uşa de la intrare, era baia.
Trebuia să despachetez, să...
Nu mi-am putut continua şirul gândurilor pentru că stomacul meu a început să urle, să se zbată, să ţipe în ultimul hal. Frate, muream de foame. Simţeam că mă arde şi gâtul de la foame. Nu aveam la dispoziţie nicio resursă, nici măcar un număr pentru a comanda pizza. Oare exista vreun magazin în apropiere? Un supermarket de preferat... Sau o piaţă, ceva, orice! Şi un fast-food ar fi mers acum.
Am intrat repede să fac un duş pentru că miroseam îngrozitor, mi-am luat repede alte haine pe mine ( ajunsesem să dorm îmbrăcat, vai de capul meu – ce dor mi-era de Olive , ea nu m-ar fi lăsat în veci să adorm aşa ). Apoi am tulit-o, fără să îmi uit cheile sau banii. Eram cel puţin cool.
Nu a fost greu deloc să găsesc un supermarket, era doar la o stradă distanţă de locul în care stăteam eu. M-am aprovizionat cu tot ceea ce aveam nevoie şi m-am bucurat de faptul că aveam atâtea bonuri de masă. Ah, de abia aşteptam să pap. Aşa că m-am grăbit cât de repede am putut spre casă. Exact când am ajuns la etajul meu şi mă pregăteam să intru la mine în apartament, cineva a dat buzna din lift şi a vomitat în faţa mea... Mai să toarne pe mine, vai! Ce imagine groaznică. Mi-a venit şi mie să îmi dau maţele afară, nici nu ştiu cum m-am abţinut, deşi ştiu sigur că am strâmbat din nas.
Nu am apucat să zic nimic că mi-a zis să chem administratorul.
Am bătut repede la uşa lui şi a apărut cât ai clipi, somnoros şi buimăcit.
- Ce-i?
A rostit dar imediat ce l-a văzut pe tip trântit pe jos a înjurat şi mi-a cam poruncit să am puţin grijă de el. Ceea ce am şi făcut, am stat lângă acesta şi l-am privit, până când Ronald a apărut cu nişte chei şi a deschis o uşă. L-am ajutat să îl bage pe tip la el în apartament.
- I-am zis d’atâtea ori, dacă nu poate să reziste la băutură, să nu mai bea. Copilu’ ăsta nu se învaţă niciodată minte.
Presupun că asta mi-a zis-o mie, aşa că am dat din umeri ( încă aveam sacoşele cu toate cumpărăturile în mâini ). Apartamentul tipului era foarte mare şi total dezordonat dar nu mirosea urât, măcar atât. L-am aşezat într-un pat şi a adormit buştean iar noi doi ne-am cărat de acolo.
- Se întâmplă des?
Am întrebat pe un ton oarecum curios. Am ieşit în hol şi Ronald a dat un telefon, cred că unei femei de serviciu sau ceva asemănător, pentru că îi spunea că trebuie să cureţe ceva.
- Uneori. E băiat deştept, dar uneori îl ia valu’. Când a venit din ţara lui, nu se putea descurca de nicio culoare. Până la urmă am realizat că se pricepe ca uns la calculatoare şi acum e un informatician în toată regula, dar când bea... Vai de capu’ lui. Eh, mulţam de ajutor, o să trec mai târziu pe la tine să îţi explic nişte reguli şi restul.
Vorbise destul de repede şi de abia dacă am înţeles ceea ce mi-a zis, însă cuvântul „reguli†a sunat ca naiba în urechile mele. Nici aici nu scăpam de aşa ceva?
M-am gândit fugitiv la japonezul, sau chinezul, coreean sau ce-o fi fost el, în timp ce îmi pregăteam ceva de mâncare. Chiar am reuşit să nu dau nimic pe pereţi. Revenind, tipul era unul înalt, tot brunet şi cu ochii negri, purta nişte ochelari cu o ramă cam caraghioasă.. Şi chiar avea mutră de tip care stătea la calculator. Aproape mi-a venit să râd, ce vecini aveam şi eu!
Răspunsuri: 85
Subiecte: 3
Data înregistrării: May 2010
Reputație:
116
Zupi: 2.001 z
Yeiii, in sfarsit insistentele mele au dat roade si ai postat capitolul ;x ( ti-am spus ce te iubesc? ;;])
Capitolul in sine imi place, e lung si captivant. N-are cum sa nu-ti placa un asemenea fic. Greseli de exprimare n-am gasit, de tastare doar una minora si banala ( doh, atat am putut ochi si eu :]] )
becuri economie- economice
Cum am mai spus, capitolul imi place, te captiveaza si e foarte interesant. Imi plac fazele haioase din capitol iar noile personaje sunt foarte funny =]]] Mai ales tipu' beat de la sfarsit=]]] Mi se pare un personaj relativ interesant.
Cat despre Armand... el e foarte sweet si imi place cum ai modelat personalitatea lui ;x Sunt curioasa ce sa v-a intampla pe parcurs...Sunt foarte curioasa si sper sa vina mai multe commuri (leneaaaa asta ce face tin om..) ca sa postezi mai repede <333
Eu astept cu nerabdare nextul ;x >:D<
Bye and hugs
Edit: Yaiiii sunt prima ;x : >
Merci beaucoup LynnuÅŸor
Răspunsuri: 397
Subiecte: 12
Data înregistrării: Jan 2009
Reputație:
324
Zupi: 505 z
Iuuuuuubyyy, ci faci?:*:d
O da, imi inchipui cum e sa te rusinezi cand o dai in bara( cel putin eu mereu o dau si e o senzatie asa de naspa) Saracutul Armand chiar ma doare pentru el sufletelul:)))care nu exista, asa...deci super orasul in care a picat si el ce n-as da sa fiu eu in locu lui....ahhhh . Mi-a placut ca lui i-au placut graffittiile :)))oo da si mie imi plac, dar el chiar stie sa aprecieze o arta:x:)mai ales ca tocmai ele ii sareau in ochii, tare tipu;) Si taximetristii din ziua dde azi vorbesc mult si prost, dar de obicei comenteaza asupra vremii:)
Ai mai !!!ce vecini si-a gasit , nu gluma, dar nu e asa ca nu sunt doar aia? Nu e vreo tipa misto ( imi retrag cuvintele aici stii u de ce:))) sper sa nu iti dau vreo idee) si ea pe acolo, sau nah, ceva ceva....Saracutu Armand cum sa doarma imbracat, hm, ce iresponsabil, las’ ca il zic eu lu sor’sa.
Ma gandesc daca macar mancarea ce a facut e comestibilaïŠ)Daca e , atunci ii urez pofta mare! App...imi place ca vecinu e japonez/chinez/coreean , care din trei:)) ?
SUcces la postat( si la scris:P ) !
Kissssu si huuugz!
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria
Răspunsuri: 1.445
Subiecte: 59
Data înregistrării: Jul 2008
Reputație:
850
Zupi: 36.015 z
Mulţumesc pt comentarii >:d<sunteţi prea drăguţe. Mă bucur că mai e cineva pe aici care mă citeşte * laughs *
Am venit cu 3-ul. Lectură plăcută <3
[center]Capitolul trei[/center]
Regulile erau foarte simple, trebuia să am grijă ca acest etaj să arate ok, adică : nu tu măzgălit pereţi, nu tu cine ştie ce chestii – oricum, trebuia să avem grijă de aspect, aşa voia el. În rest, lunar plăteam o anumită sumă pentru o femeie de serviciu ce făcea curat la etajul respectiv şi dacă voiam să ne cureţe locuinţa, dădeam ceva în plus. Eram de acord cu asta; apoi – orice problemă aveam, apelam la el. L-am întrebat dacă pe gratis şi a început să râdă. Ce trebuia să înţeleg eu din asta? Mi-a zis că îmi explică la momentul respectiv. Mi-a mai vorbit despre oamenii de la etajul meu şi eu am fost mulţumit de tot. Aici locuiam eu, Ronald, Ema şi Kazuki ( era japonez ) . Cu cel din urmă mă înţelegeam chiar prea tare, nici nu ştiu cum se putea aşa ceva.
De altfel, nici nu am înţeles cum au trecut două săptămâni ( şi două zile ) întregi de când mă mutasem aici, vremea trecuse prea repede. Cum se înţelegea, nu dădusem nici măcar o zi pe la facultate ( nici nu aveam de gând să o fac, poate mă duceam la examene, vedeam eu ) . Şi... Rămăsesem fără bani.
M-am dus în fiecare noapte în club, cu Kazuki. Nu l-am lăsat să bea prea mult ( nu-mi convenea să îl car aşa după mine ), dar oricum ne-am distrat. Nu ştia să danseze, în comparaţie cu mine, şi asta ne amuza pe amândoi. Am agăţat câte o tipă diferită în fiecare noapte, dar nu îmi amintesc cum o chema pe niciuna. Amnezie, indiferenţă sau ce-o fi fost. Desigur, Olive m-a certat ceva pe tema aceasta, dar am trecut eu şi peste această situaţie.
Era o zi de luni, una obişnuită. Fusesem la facultate acum câteva zile să îmi iau programul, azi aveam şi seminar, şi bla-bla-bla. Desigur, nu mă interesa. M-am trezit, am mâncat şi am realizat că nu mai aveam nimic în frigider decât o sticlă de Cola şi nişte peşte.
Nu aveam poftă de aşa ceva aşa că am zis să mă schimb şi să merg să fac nişte cumpărături. Când am deschis portofelul, şoc!
Niciun sfanţ, nicio monedă, nici măcar un bon de masă.. Nimic! Cum ajunsesem în situaţia asta?
Desigur îmi luasem nişte haine noi foarte scumpe, cheltuisem o grămadă de bani pe mâncare, pe cluburi, pe alte lucruri pe care mi le luasem pentru garsonieră, pentru plătit femeia de serviciu să îmi facă curat... Plătirea facturilor.. Bine că plătiseră ai mei în avans pe trei luni! Cum ajunsesem în situaţia aceasta? Nici nu mai are rost întrebarea.
Am apucat telefonul ÅŸi i-am dat un mesaj mamei cu „sună-măâ€, nu mai aveam nici credit. Vai de capul meu!
A sunat cam după cinci minute.
- Bună, mami! Ce faci? Mi-e aşa un dor de voi, tata ce face?
Ok , trebuia o introducere. Greşeala mea imensă era că în aceste două săptămâni nu o sunasem decât odată. Şi asta fusese... De multă vreme. Nu îmi fusese dor de ea, nu era vina mea. Cel puţin, nu complet.
- Ha? Ţi-ai amintit de noi? Tac-tu e la serviciu şi eu eram în bucătărie. Iar Olive e plecată la facultate. Tu nu eşti la facultate?
A trebuit să îmi abţin un chicot şi am răspuns pe cât de serios am putut.
- Ba da, acum am o oră liberă şi după intru la seminar. Auzi, a trebuit să cumpăr o grămadă de cărţi şi restu’... Nu mai am niciun ban... Mă întrebam dacă poţi vorbi cu tata să îmi mai trim...
Nu am apucat să spun ceea ce am vrut că mi-a tăiat vorba. Atât de agresiv că aproape mi-a venit să ţip la ea. Mă bucur că m-am abţinut, aş fi regretat după ( orice s-ar întâmpla , nu trebuie să urlu la ai mei, e regula de bază a vieţii mele ) .
- Nu, Armand. Am vorbit o chestie, ţi-am zis să îţi iei un part time job, de ce nu ai făcut asta? Treaba ta, va trebui să te descurci! Ţi-am dat bani cu care să te descurci mai bine de o lună, puteai să ţii de ei şi trei luni, hai două cu cărţile alea nenorocite. Deşi ştiu sigur că nu ai cumpărat, ţi-am luat tot ce ai avut nevoie. Nu veni la mine cu minciuni, uite ce e- te descurci singur. Nici nu-i mai zic lu’ tac-tu, o să se enerveze prea tare. Te descurci singur!
Şi fără alte vorbe, fără să îşi ia la revedere, mi-a închis.
Viaţa e atât de minunată. Super tare, frate!
Sunt mort!
Am început să mă panichez şi să încep să caut soluţii. Ce puteam să fac? Puteam să o sun pe Olive şi să îi ceară ea bani mamei pe care să mi-i trimită mie, da – asta ar fi fost o souţie!
Ha, nu puteam face asta.
Era soră-mea, dacă afla în ce situaţie eram şi că nici nu mă duceam la facultate... O beleam de tot. S-ar fi supărat prea tare, bine nu îi zisesem că nu mă duc la universitate dar nici că mă duc... Oh, ce puteam să fac?
Începusem să mă învârt ca prostul prin cameră, în căutarea unei soluţii. Aceeia nu mergea, nici cealaltă. Eram mort, nu aveam ce să fac. Urmau să mă îngroape fără un sfanţ în portofel, în buzunar! Oh, nu!
Nu te alarma, Armand! Trebuie să existe o soluţie...
În timp ce îmi şopteam aceste lucruri mai mult pentru bună starea mea psihică, cineva a bătut la uşă ( da, da – nu aveam sonerie ). Am tresărit, de parcă cineva îmi dăduse cu un ciocan în cap şi m-am trezit la realitate. Oh, dar tot nu ştiam ce era de făcut!
Am deschis uşa şi m-a întâmpinat faţa zâmbitoare a lui Ronald.
- Salut.
I-am zis scurt şi oarecum îngândurat, ceea ce l-a făcut să ridice din sprâncene. Eu am dat din umeri şi l-am poftit înăuntru.
S-a aşezat pe singurul scaun disponibil din dormitorul meu şi se părea că a ignorat patul meu nefăcut. Nu îmi mai permiteam acum să îmi facă curat altcineva.
- Ce amăgit eşti, prietene. Ce-ai păţit? Tocmai voiam să te invit la un chef astă-noapte, e o petrecere beton, intrarea nu e prea scumpă.
Aolo!
Nu-mi mai zi de petreceri, te implor!
Stătea el acolo mândru, cu faţa aia expresivă şi plină de stupiditate, una sinceră şi blândă care te făcea şi pe tine să zâmbeşti. Cu mâinile împreunate, cum avea obicei, şi cu un picior aşezat peste celălalt, în lateral. Îmbrăcat sport, în pantaloni lungi şi un tricou alb, cu şosete verzi nasoale...
Oh, disperam!
El era aşa de fericit şi fără griji, bine – avea serviciu, muncea omul şi avea de unde să scoată bani. Dar eu... Eu pierdusem timpul degeaba, cheltuisem în două săptămâni banii pe trei luni... Aoleu, vai de capul meu! Ce aveam să fac?
Nici nu ştiam cum să reacţionez la întrebarea lui, dar ce mai conta? Aveam încredere în tipul ăsta sau nu, simţeam nevoia să mă plâng cuiva.
- Sunt falit. Mâncat de tot. Ce chef? N-am o leţcaie-n buzunar, nicio monedă, nimic. Cum dracu oi fi ajuns aşa, nu ştiu. Trebuie să îmi caut o slujbă, auzi na treabă. Ce mă fac eu, omule?
Speram ca tonul meu să nu pară pe atât de plâns pe cât l-am sesizat eu. Mă aşteptam ca administratorul să râdă, să înceapă să facă mişto de mine sau... Nu ştiu, orice lucru de genul acesta. Din fericire, nu s-a întâmplat. S-a uitat la mine îngândurat şi a început să îşi ferce bărbia cu degetele mâinii drepte. Parcă se gândea, speram că se îndura să îmi împrumute nişte bani, sau ceva asemănător.
Într-un final, a vorbit. Stătuse prea mult tăcut, fără a schiţa vreun gest şi începeam să mă întreb dacă era chiar îngândurat sau îşi bătea joc de mine.
- Uite ce e, prietene, ar fi o soluţie. Am răscolit subiectul pe mai multe părţi, iartă-mi sinceritatea dar nu eşti bun de muncă, de niciun fel. Dar cunosc eu un tip... Care se ocupă cu anumite chestii, la asta te-ai pricepe bine, zic eu. Eşti frumuşel, ai o faţă frumoasă, curată şi arăţi bine de tot.
Ah, nu!
Am făcut ochii mari şi inima a început să îmi bată mai tare instantaneu. Tipul era gay? Nu se putea! Îl văzusem chiar eu pe Ronald cum aproape şi-o trăgea cu Ema pe hol, în lift. Poate era bisexual, Doamne! În ce m-ai aruncat? Şi ce naiba, era atras de mine? Despre ce vorbea?
Eram foarte impacientat şi cred că se cunoştea asta foarte tare, îmi venea să mă urc pe pereţi de frică.
El a început să râdă, teribil amuzat de reacţia mea. Parcă m-a mai liniştit.
- Stai, mă! Ascultă ce zic, nu interpreta. Ok, deci omul ăsta se ocupă cu chestii d’astea, adună băieţi şi fete care să întreţină alte persoane, în cluburi vreau să zic. Te duci frumuşel acolo, flirtezi cu nişte cucoane, poate te culci cu una-două fete ( nu cred că e neplăcut pentru tine, ştim doar ce macho avem aici ) şi scoţi banu’.
Am rămas perplex.
Cum dracu să fac aşa ceva?
Prea uşor! Frate, dacă puteam să fac asta până acum, aş fi trecut de mult la muncă. Dar ceva era în neregulă în afacerea asta şi încercam să reuşesc să îmi dau seama ce, fără efect. Nu prea le aveam eu cu gânditul excesiv. Mă durea capul.
- Ceva nu e ok, e prea uÅŸor.
Asta l-a făcut să râdă şi mai tare, poate tonul meu serios, sau replica.
- Pf. Da. Ce vrei mai mult? Uite, eu nu ştiu aşa detaliat cum şi în ce fel, dar poţi vorbi cu el. Ce ai de pierdut? Dacă încerci, cre’ că nimic, dar dacă stai aici... Păi, poate o să mori de foame, sau ceva de genu’.
Nici nu mai trebuia să stau să reflectez la aceste lucruri, ce rost mai avea? Am acceptat, fără să ştiu în ce mă bag , chiar dacă îmi păsa. Nu mai aveam ce să fac. Asta pentru că nu mă pricepeam la nimic şi nu puteam avea un serviciu, nu aveam nici timp nici chef să fac nici pe cărăuşul, nici pe tipul ăla care e îmbrăcat în costum de pui de la supermarket.. Nici să spăl geamuri... Ce-o fi, n-are decât să fie.
Sunt mort oricum!
Ronald a plecat cu un zâmbet şi mi-a zis că mă caută mai târziu, după ce dă câteva telefoane ca să mă rezolve. Când am ieşit după el , m-am întâlnit în hol cu Ema şi cu Kazuki. Au consimţit să vină şi ei mai târziu pe la mine; aducând consumaţia, evident. Au priceput imediat că sunt lefter. Mă simţeam ca ultimul om de pe planetă.
În tot timpul cât mi-a fost dat să aştept, am început să mă macin ca naiba! M-a sunat şi Olive, i-am explicat că sunt în căutare de un serviciu şi a fost oarecum fericită. Am observat că are un ton cam ciudat, obosit.
- Ce-ai păţit, sis? Te-a supărat cineva? Eşti aşa... Nu ştiu, supărată. Mă întristezi.
Nu a vrut să îmi zică nici în ruptul capului ce avea, deşi am vorbit vreo oră la telefon, nu am putut să o conving.
Când au apărut la mine cei trei, am simţit o vagă urmă de uşurare. Mă stresasem prea mult. Ne-am adunat la mine în dormitor şi am început să bem ca porcii, de supărare sau de ce-o fi fost. Eu eram rezistent aşa că nu m-am îmbătat, în comparaţie cu Kazuki şi Ema care deja băteau câmpii. Îi lăsasem pe cei doi în lumea lor şi m-am apropiat de Ronald care fuma o ţigară.
- S-a rezolvat, amice. Ţi-am pus o întâlnire cu el mâine. Am vorbit cu un tip care l-a sunat. Mă rog, a zis că are treabă pe aici ( se are bine cu Gregor de la şapte, sunt prieteni ) şi după trece să te vadă şi poate-ţi dă o slujbă.
În momentul acela m-am simţit ca o curvă.
Ca o curvă la masculin, desigur.
Eh, nu ştiu cât de tare m-a deranjat asta. În cele din urmă am adormit, la fel şi ceilalţi. Ema stătea pe undeva pe jos cu japonezu’, eu pe undeva prin baie am adormit iar Ronald la mine în pat.
A doua zi, pentru prima dată, am realizat ce înseamnă să faci curăţenie. Am adunat toate gunoaiele, am spălat pahare, am făcut patu, am aerisit, am făcut curat ÅŸi în baie... Frate, mă simÅ£eam prea obosit când terminasem. ÃŽnsă, primisem instrucÅ£iuni clare de la amicul meu administrator, „când vine tipul la tine, vezi să ai curat ÅŸi să miroÅŸi bine, altfel n-ai nicio ÅŸansă.†Eu nu miroseam urât, logic, dar trăiam ca un porc câteodată ÅŸi camerele miroseau ca naiba. Hainele murdare erau cu tonele, dar le-am îndesat în coÅŸul cu rufe ÅŸi am luat pe mine o pereche de blugi ÅŸi un tricou la îndemnul Emeim zicea că arătam foarte bine aÅŸa ÅŸi că eram „sexyâ€. Probabil fuseseră complimente, dar nu îmi păsa. Nu dispuneam de o oglindă mare în locuinÅ£a mea, aÅŸa că nu mă vedeam decât la faţă ÅŸi o parte din piept.
Nu mi-am aranjat părul pentru că nu aveam idee ce să îi fac, nu avea rost să îl umplu cu gel, stătea ca dracu. L-am lăsat aşa răzleţ şi m-am aşezat pe un scaun , prea impacientat. Ce naiba mă apucase?
Ei bine, cred că era faptul că nu aveam niciun ban şi cam urma să mă transform într-o curvă la masculin, chiar dacă Ronald susţinea în sus şi-n jos că nu asta urma să fac, ei bine – la o adică, nu mai conta. Altă soluţie nu exista! Poate să fac streptesse, cum de la asta nu mă gândisem până acum? Dacă nu mergea cu această treabă, ştiam la ce să apelez.
Am privit fotografia înrămată de pe birou, două chipuri identice, aveam vreo treisprezece ani atunci. Eram îmbrăcaţi în albastru, amândoi ( aveam nişte salopete identice ), aveam părul de aceaşi lungime, scurt şi zâmbeam, stând unul lângă altul, îmbrăţişaţi. Nici nu îmi dădeam seama care din poză eram eu; semănam atât de tare cu Olive , ha – şi ea cu mine.
Oare ce sunt pe cale să fac, surioară?
Răspunsuri: 397
Subiecte: 12
Data înregistrării: Jan 2009
Reputație:
324
Zupi: 505 z
Heellllooo iuuubyy!
Ai mai tocmai haine ii trebuia si lui acuma? Tocmai haine, ca altceva nu putea sa isi ia, si toti bani, omg...Dar mi-a placut de ma’sa : te descurci singur . Hm...sincer cam risipitor, chiar mai rau ca mine...hihihi , app ma bucur ca vecinu e japonez ahhh:D Of. Si nu se duce la facultate, mai da o zi pe saptamana nu murea, sa cunoasca si el lumea pe acolo, tsk tsk tsk, ce baiat, ce baiat maiii...SI ce slujba mai are si el . tsk,....of. ce nebun poate fi sa faca asa ceva, adica o munca ca lumea nu gasea si el hm? Of...si totusi oare ce va aduce munca aceasta? Vai mai, nu poot sa cred in ce se baga: Doamne Doamne. Hm, dar sa ii fie invatatura de mine, asa ceva nu se face, cum sa cheltuiesti banii pt doua luni in doua saptamanii.
Ce copil, si saraca lui surioara oare ce patise?Ma bucur insa ca a fost ajutat de noi sai prieteni....Acum om traii si om vedea ce se intampla in continuare.....coontinuarea cred ca va fi asa nebuna cum e si scriitoare?:))) nooop?:D
Succes la scris si postat!
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria
Răspunsuri: 1.445
Subiecte: 59
Data înregistrării: Jul 2008
Reputație:
850
Zupi: 36.015 z
Merci, clătituţă >:d< Un comentariu... e, tot e mai bun decât nimic * laughs* decădere totală, but what can we do.
Lectură plăcută ! >:d<
[center]Capitolul patru[/center]
Am lăsat baltă grijile şi mi-am zis că la optisprezece ani sunt destul de matur, destul de responsabil, destul detare ca să mă descurc. Cu sau fără slujba pe care trebuia să mi-o dea tipul acesta. Ronald m-a sunat şi mi-a spus să am grijă cum mă port, de parcă nu mi-o spusese de miliarde de ori. Cred că-şi pusese obrazul pentru mine, sau ceva asemănător.
I-am zis să stea liniştit şi mi-am văzut de treburile mele. Care ar fi fost : să mă uit la televizor până cineva a bătut la uşa mea.
Îmi tot ziceam că e ciudat ca un tip care se ocupă cu ce se ocupă ( chiar dacă Ronald o susţinea-n sus şi-n jos că nu deţine prostituate, şi la masculin , eu tot o credeam pe a mea ), deci – îmi tot ziceam că nu are cum să vină el să mă caute pe mine. Eu ar trebui să îl caut pe el. Ceva era aşa de neînregulă.
Am stins televizorul şi m-am dus să deschid uşa. Fără prea mult efort, am răsucit cheia aia stupidă din uşă şi am deschis. Am adoptat o atitudine sigură, stăteam drept şi arogant, cu faţa fără expresie. Nu ştiam ce să fac altceva.
De îndată ce am deschis uşa, am fost uimit.
Trebuie să recunosc că mă aşteptasem la altceva, la un tip ceva gen : chel de vreo patruzeci de ani, impunător desigur şi plin de el, cu câteva inele de aur pe degete şi în nişte haine de la Armani. În schimb, în faţa mea era un tip înalt ce să fi avut vreo douăzeci şi ceva de ani, cu forme, dar nu exagerate. Se vedea prin geaca lui neagră ) îmbibată de ploaie ) că avea abdomenul lucrat, dar nu avea braţele groase ca dracu, deci era bine.. proporţionat. Brunet şi cu ochii albaştrii, cu o pereche simplă de blugi şi geaca aceea – deci nu costum negru cum îmi imaginasem, plus o atitudine cu adevărat impunătoare, mai rău decât îmi imaginasem. Avea un zâmbet sarcastic şi superior, atât de plin de el că îmi venea să îi trântesc uşa în nas. Cine ştie cum dracu m-am abţinut şi l-am poftit înăuntru.
- Tu, presupun, eÅŸti Armand, corect?
Avea o voce ridicată, impunătoare asemenea aspectului şi privirii. Se aşezase pe pat, aruncând geaca pe undeva şi privindu-mă fix şi fără ocolişuri. Eu credeam că sunt singurul care are dinţii perfect albi şi foarte drepţi, dar cred că mă înşelasem ( la ce zâmbet avea tipul acesta, începeam să devin gelos pe faptul că nu arăt ca el ) . Stăteam în faţa lui, necontenind să mă aşez, nici nu ştiu de ce, şi îl priveam şi eu cu aceaşi curiozitate ca şi a lui.
- Eu sunt.
Am reuşit să zic aproape sec şi indiferent, fără măcar să clipesc. Şi-a păstrat zâmbetul sarcastic şi brusc s-a ridicat în picioare şi mi-a apucat bărbia cu mâinile.
- Hm, îmi placi. Îmi placi mult. Eşti perfect. Ai un ten alb fain, o faţă curată, un trup bine conturat, destul de înalt.... Eşti frumos, trebuie să recunosc.
M-am înroşit instantaneu la faţă, cred. Adică, simţeam că fierb când mi-a zis asta. Ce dracu! Asta înseamnă hărţuire sexuală, nu ? Fratele meu! Fratele meu! De ce mă impacientam atât, era doar un prost, un bărbat – şi eu eram bărbat.. Ah, asta era problema! Nu era normal ca un bărbat să zică asta altuia şi să... Uf, nu mai aveam chef să gândesc, îmi venea să îl dau afară în şuturi de-aici, pe o parte... Că pe alta...
Fără să mă lase să vorbesc, a continuat el.
- Mai rămâne de văzut ce ştii să faci. Aspectul este impecabil, dar trebuie să vedem şi restul.
Mi-a scos tricoul şi nici măcar nu am apucat să reacţionez în vreun fel, nici nu am priceput prea bine ce se întâmplă până ce nu m-a prins iar de bărbie şi şi-a apropiat faţa de a mea. Atât de aproape că buzele noastre s-au atins. De-ar fi fost doar buzele! Şi-a băgat limba în gura mea şi a început să se joace cu ea pe acolo de parcă avea toate drepturile din lume. De ar fi fost doar asta! Mai era şi inima mea şi trupul meu care erau cam idioate... Inima bătea ca proasta, de parcă voia să iasă afară din piept iar trupul... Oho-ho! Nu mai ştiam ce să zic, pur şi simplu îmi venea să mă dezbrac aici şi acum de toate şi să sar peste el şi să... Mi-am oprit gândurile, ce naiba făceam? Eu nu eram gay! Nici bisexual! Eram hetero, îmi plăceau doar fetele! Fete...
Şi atunci? De ce naiba nu puteam să îmi concentrez imaginea asupra unei tipe goale ci doar îl vedeam pe tipul ăsta cum mă săruta şi pipăia. Pe deasupra, mă simţeam atât de bine că nu voiam să se oprească. Am început şi eu să îl sărut, aproape inconştient de gestul meu şi împins de impulsuri, de trupul ce se mişca fără mine şi mintea mea. Pur şi simplu îl dorea, cred că aşa puteam explica.
S-a desprins pentru o secundă de buzele mele şi atunci am înţeles totul, ce trebuia să fac ca să iau slujba asta. Nu ştiu de ce, dar o voiam acum mai mult ca oricând. Un instinct ciudat s-a născut în mine şi m-a împins să fac lucruri pe care nu am crezut că le pot înfăptui eu, cu mintea întreagă, vreodată. Stătea în faţa mea şi ştiam că aştepta, aşa că m-am apropiat eu şi mai tare de el şi am continuat sărutul, începând să îl mângâi cum mă pricepeam eu mai bine, uitând de faptul că era un alt tip... Oh, de fapt cred că aceasta era treaba. Îmi plăcea, prea mult aş zice. Îmi venea să îl devorez acolo, pe loc. Nu puteam să îmi abţin tremurul inimii şi... Restul. Mi se sculase, bag pariu.
Când am înţeles că nu o să mă mai pot abţine dacă aş continua, m-am oprit şi l-am privit plin de superioritate, ce era în capul meu... Nu cred că voia să ştie cineva. Ce aş fi vrut să continui, sunt un obsedat sexual! Ar merge şi cu bărbaţi, nu? Cred că asta e! Nimic altceva. Am înnebunit de tot!
- Hmm...
Aproape că m-am încruntat, ce voia să spună prin asta? Am avut un impuls de a mă aşeza pe pat, dar nu ştiu ce m-a reţinut. M-am uitat iar la el, trebuia să îmi aplec puţintel capul în spate pentru că era cu adevărat înalt.
- Nu lucrez cu minori.
A adăugat în final, de parcă lucrase problema pe o mie şi una de părţi. A mai tăcut circa două secunde şi după a continuat.
- Caută-mă când eşti major, puştiule. Atunci, facem afaceri.
Am zâmbit, ca să nu râd. Ăsta nu ştia nici măcar că aveam optişpe ani, ce chestie! Auzi la el... Nu ştiu ce a perceput el din gestul meu, dar am vorbit repede ca să nu intru în cine ştie ce bucluc.
- Câţi ani trebuie să am ca să lucrez pentru tine?
Sper să nu trebuia să îi zic „dumneavoastrăâ€, sau ceva. Nu prea le aveam cu manierele ÅŸi oricum numai aÅŸa nu îmi venea mie să îi zic.
- Optisprezece.
A spus repede şi sec, căutându-şi geaca pentru a se căra de acolo. Chiar în momentul în care a vrut să o ia, am înşfăcat-o eu şi i-am aruncat-o, acesta prinzând-o printr-un singur gest, cu mâna stângă.
- Nu va fi o problemă. Am împlinit vârsta asta.
O urmă de uimire a fost zărită pe chipul lui şi mi-a cerut un act de identitate. De îndată ce i l-am dat, a început să râdă. Mie îmi venea să îi mai dau un sărut, doar să tacă din gură. Ok, doar pentru nevoia mea nebună de a... Ce dracu gândeam?
- Am priceput.
Şi-a întins mâna dreaptă spre mine şi eu a trebuit să fac acelaşi lucru.
- Eşti angajat, Armand. De când poţi începe?
Am făcut ochii mari şi am încercat să ... Să nu mai par atât de surprins, de faptul că atât de repede luasem slujba asta şi eram.. fericit pentru asta. Cum eram în pom cu banii, nici nu am stat pe gânduri şi am răspuns:
- Chiar acum.
A arătat unul din zâmbetele lui sarcastice şi şi-a tras mâna, luându-şi geaca şi provocându-mă să îl urmez. Nici nu ştiu cum şi în ce fel , dar am mers după el.
- Mai întâi, ştii ca ce o să lucrezi?
A trebuit să recunosc că nu prea aveam idee. Am coborât cu liftul acela defect, adică deloc defect, şi am găsit o maşină trasă chiar la scară. A urcat în ea cu atâta graţie şi eleganţă că eu am crezut că sunt îndrăgostit. Ceea ce e prostesc din partea mea, un tip total hetero care... tocmai s-a sărutat cu un alt tip şi i-a plăcut la nebunie.
Sunt un prost. Clar.
Sunt mai mort decât eram înainte să îl cunosc pe acest... Cum naiba îl chema?
Fabulos!
Am urcat şi eu în maşină, nu am recunoscut marca, dar era faină. Era una dintre maşinile acelea sport, neagră, foarte faină şi care prindea o viteză super. Lux total. I se potrivea perfect.
Nu ştiam unde mă duce dar nici nu am vrut să îl întreb, iar el nu a vorbit pe drum. Doar a dat drumu la muzică şi a fost semi-atent la condus, părea cu gândurile în altă parte. Am avut bunul simţ să privesc pe geam şi să nu mă uit la el, ar fi fost nepoliticos. Deşi aveam aşa o tentaţie ciudată să mă holbez la chipul lui şi să...
STOP!
Ce dracu! Am înnebunit de tot!
Într-un final, a oprit maşina şi m-a îndemnat să îl urmez. Orpisem în faţa unui.. Hm, local. Mda. Era un local. Ce interesant. Era o clădire ce părea foarte spaţioasă şi extraordinar de luxoasă, vopsită într-un fel de... Ce era, albastru marin? Nu îmi dau seama, scria cu litere destul de măricele şi elegante : Paradisul Frumuseţii. Am fost absorbit de aspect, imediat ce am intrat. Era un club şi dintre cele mai luxoase. Am înţeles că avea şi camere de hotel, şi ce e mai tare este că auzisem de locul acesta, nu aveau acces toate leprele aici; adică – nici eu. Şi acum, iată-mă , intrând aici şi bucurându-mă de priveliştea asta. Era zi, aşa că era închis. Totuşi, am intrat pe uşa din faţă, acolo erau câţiva angajaţi care l-au salutat foarte respectuos pe tipul care era cu mine şi m-a îndemnat să mă aşez la bar, ceea ce am şi făcut. Iar el a dispărut pe nişte scări.
Am privit încă odată locul, era cu adevărat imens, un ring superb de dans, nişte fotolii, scaune şi canapele de cea mai bună calitate, băutură de asemenea, pereţii erau parcă din sticlă, totul arăta fabulos.
În timp ce admiram priveliştea ( şi simţeam că sunt privit prea insistent ), brunetul a apărut şi mi-a atras atenţia strigându-mi numele.
- Da?
Am răspuns oarecum curios şi acesta mi-a zâmbit. Mi-a făcut iar semn să îl urmez şi ne-am aşezat într-un loc mai retras, ca un separeu, pe o canapea de culoare roşu închis.
- Uite cum e treaba la noi, în mod normal trebuie să faci pe „ domnul de companieâ€, nu lucrăm cu chestii de homosexuali aici, doar pentru fete trebuie să faci serviciul acesta – sper că e bine ÅŸi că nu eÅŸti chiar atât de gay cum ai părut; apoi..
Am oftat şi acesta s-a oprit pentru a mă analiza.
- Nu sunt homosexual.
Am adăugat scurt şi cât de serios am putut, dar evident că mi-a râs în nas, şi eu aş fi făcut la fel în locul lui.
- Ok, scuză-mă; eşti bisexual, probabil. Aşa, trebuie să le întreţii, ce va să însemne să le vorbeşti frumos, să le complimentezi – etc, poţi să faci asta?
Mi-a fugit mintea la toate tipele pe care le tot minţisem şi cât succes avusesem şi am consimţit. Adică, nu era un lucru nou pentru mine, chiar dacă nu toate se culcau cu mine, le îmbrobodeam eu cumva; cădeau toate, una după alta. Eram cam nesimţit, oricum nu avusesem vreo relaţie până acum şi nici nu voiam să mă complic. El a continuat să vorbească.
- Aşa, apoi dacă vor mai multe, o să înceapă să pună câte un preţ, preţul tău standard o să fie de o mie, nu merge asta la nou veniţi dar tu eşti frumos, tânăr, fraged, etc – deci la tine o să curgă bine de tot. Dar , vezi tu, dacă vrei bacşiş bogat, trebuie să ai grijă ce şi cum, poţi să ridici preţul pentru tine. Mai târziu, dacă merge treaba, îl ridic eu şi pe ăla standard. Te descurci?
Am consimţit chiar dacă nu eram sigur de asta. De parcă vreo smintită ar plăti o mie de parai pe mine, doar să se culce odată cu mine. Ce chestie, cred că tipul ăsta nu se mai avea bine cu realitatea, sau ceva asemănător. Adică, hai să fim serioşi, cât de frumos să fi fost eu cât să plătească vreo tipă să se culce atât cu mine? Ce glumă...
- Noi nu refuzăm clientele, oricât de urâte ar fi ( trebuie să înţelegi asta ) , mai târziu, dacă o să meargă, o să ai dreptul să alegi clientelă, acum nu e cazul. Avem şi noi o stea, cred că e evident, pe aici – e un tip, Jasse, o să îl cunoşti ( e gay sută la sută şi un actor de prima mână – mor toate după el ). Aşa că ai grijă, să nu te crezi prea mare pentru că eu nu mă bag în conflictele voastre.
Ok, îi adoram vocea şi îmi plăcea de el... Mă simţeam oarecum atras, greu de recunoscut dar ce să fac... Oricum, mă enerva că vorbea atât, îmi venea să îi dau cu ceva în cap şi să mă lase odată în pace. Cam pricepusem ce am de făcut.
- Şi , în cele din urmă, trebuie să porţi un anumit costum, o să ţi-l dau mai târziu. Începi din seara asta? Noi avem deschis de luni până duminică, o să îţi fac un program mai târziu. Pricep că ai nevoie urgent de bani, aşa că te bag de azi şi mai târziu vedem noi. Nu o mai lungesc, şi aşa mă ţii din treabă. Să fi aici la ora nouă; vezi că trimit pe cineva după tine, să nu cumva să te pierzi. Acum, poţi să pleci.
În mod normal i-aş fi sărit la gât sau i-aş fi dat vreo replică de-aia, usturătoare. Auzi, să-mi zică mie că pot să plec, dar cine se credea el? Evident că am tăcut mâlc şi m-am cărat, încă luând privirile alea stupide după mine. Mă credeau, probabil, cine ştie ce ciudat care ... În fine, nu asta era important, mă stresau, total! Auzi, până la urmă, tot curvă la masculin urma să fiu... Chiar dacă eram convins că nimeni nu o să plătească o mie de parai să se culce cu mine, dar îl lăsam să viseze în continuare. Atâta vreme cât eu îmi câştigam banii, puţin îmi păsa.
ÃŽn ce hal ajunsesem...
Când am intrat în dormitor, i-am dat un mesaj lui Olive ca să mă sune, şi de îndată ce i-am auzit vocea am vrut să îi spun : M-am sărutat cu un bărbat, îţi vine să crezi? Oli, e ceva în neregulă cu mine, mi-a plăcut... Şi ştii, m-am angajat ca domn de companie, eu! Îţi vine să crezi?..
ÃŽn schimb, i-am zis:
- Bună , sis! M-am angajat la un restaurant, chelner, auzi şi tu. Încep de astă-seară, a avut Ronald nişte pile. Tu ce faci?
Vocea ei caldă şi liniştitoare m-a întâmpinat, făcându-mă să uit de griji şi de toate prostiile pe care le făcusem în ultima vreme.
- Da? Ce mă bucur, bro! Ce bine... Dar tu, chelner?! Ce chestie! Eu? Eu.. Bine! Pe acasă.. Lucrurile merg OK.
Era încordată, ceva în tonul ei îmi spunea că minte, că îmi ascunde ceva. Am întrebat-o dar nu a vrut să îmi răspundă, păcat că nu îi puteam citi gândurile şi prin telefon... Ce bine că nici ea nu putea. Simţeam nevoia să îi ascund asta, mi-era ruşine cu ce făcusem. Nu voiam ca cealaltă jumătate a mea să ştie ce fel de jigodie devenisem.
Dar ea, ce păţise?
Ce drept mai aveam eu să mă bag în viaţa ei, când chiar eu îi ascundeam atâtea?
Am schimbat subiectul şi am vorbit de vremea când eram noi mici.
Răspunsuri: 292
Subiecte: 22
Data înregistrării: Aug 2010
Reputație:
120
Zupi: 5.060 z
Am terminat si eu de citit povestea ta...si pot sa spun ca sunt placut impresionata (sunt noua pe aici si e prima poveste realizata de tine pe care o citesc...desi am vazut ca ai mai multe).
La tine totul se imbina frumos...descriere, dialog, naratiune...si ce imi place cel mai mult este faptul ca se citeste usor...asta si legatura cu realitatea.
Nu pot sa cred ca l-ai transformat pe Armand intr-un bisexual :)) chiar daca el nu prea crede asta.
O doamne... m-am amuzat copios...cand am citit partea cu sarutul.
Imi place legatura pe care ai creato intre el si Olive...iar tipul..hehe...parca citesc un pasaj din viata unor amici :)) daca excludem partea cu bisexualitatea si noul sau job desigur.
Mi-ai trezit interesul si abia astept sa vad ce alte tampenii o sa mai faca tipul asta...si trebuie sa marturisesc ca si despre Olive am un gand sumbru... nu stiu dece...dar pare misterioasa...si in general misterele nu aduc lucruri bune...
Abia astept sa postezi continuarea...deci succes!
|