19-05-2013, 03:38 PM
Puteam auzi valurile izbindu-se de tarm, soarele mangaindu-ma, simteam hainele reci si ude lipite de pielea mea. Incet toate simturile imi reveneau, amintindu-mi de faptul ca eram, vai ce bucurie si noroc pe capul meu, pierduta undeva in mijlocul oceanului. M-am miscat incet, incercand sa ma asigur ca nu am nimic rupt sau dizlocat, incercand sa ignor nisipul care a reusit, cumva sa imi intre peste tot prin haine. Era o senzatie extraordinar de placuta sa ai nisip pana si in locurile care nu au vazut vreodata lumina soarelui (a se observa sarcasmul:D). M-am ridicat usor in fund, sprijinindu-ma in brate, si m-am uitat in jurul meu: apa, plaja si pustietate. Am mormait si m-a ridicat, planiund sa imi usuc hainele inainte sa ma alg cu vreo pneumonie de toata frumusetea si sa caut ceva de mancare sau macar un luc in care sa dorm la noapte fiindca, sincera sa fiu, nu parea ca voi reusi sa ma intorc prea curand la cartile mele prafuite.
In minte mi-a venit imaginea tantalaului beat din cauza cui am ajuns in situatia respectiva, si am inceput sa ma uit in jurul meu, speran totusi sa nu gasesc vreun les duhnind a bautura pe care sa fiu nevoita sa-l ingrop eu dupa aceea. Eh, dar cum nu am eu norocul asta, l-am gasit, la doar cativa metri distanta, pe domnul alcolic anonim, intins pe burta in nisip, respirand superficial dar totusi ritmic.
Am pasit pe nisipul ud, cutremurandu-ma de fiecare data cand valurile cristaline imi invaluiau gleznele si m-am aplecat deasupra tipului, fericita macar ca nu mai duhneste. In momentul in care am incercat insa sa il intorc cu fata in sus, la mine, am vazut identitatea tantalaului: printisorul arogant pe cale de disparitie.
Pentru o secunda am fost tentata sa il innec eu insami in mare si sa scap lumea de un gunoi, dar mi-am amintit de valorile mele morali si am reusit, cu chiu cu vai, sa ii dau doar un ghiont in coaste cu varful tenisului meu, imbibat in apa. Am auzit un geamat scapand de pe buzele lui si s-a miscat putin, revenindu-si in simtire(inca luam in considerare varianta de a-l inneca in mare. Sau poate gaseam vreun rechin mai putin pretentios caruia sa ii placa sushiul imbibat in alcol?). A clipit, lumina ranindu-i ochi si a mormait ceva inteligibil, intorcandu-se pe o parte, incercand sa se ridice in picioare. Eu, ca orice cetatean model, stateam pur si simplu cu mainile incrucisate la piept, urmarindu-i miscarile de testoasa.
-E cam greu sa te misti dupa ce ai golit tot barul vaporului, nu?l-am intrebat, un mic zambet rautacios aparandu-mi in coltul gurii.
Mi-a aruncat o privire manioasa, amestecata cu ceea ce era, probabil, greata si durere infernala de cap, dupa care s-a ridicat, clatinandu-se, nesigur inca pe picioare.
-Nu cred ca te-a intrebat nimeni nimic, fata cu prosoapele. mi-a aruncat el cuvintele pline cu venin, nestiind ca isi sapa, la propriu, singur mormantul.
Am ras, infruntandu-i privirea, impunandu-mi in minte sa nu il ucid atunci, chiar in acel loc.
-Da, sigur, doar din vina mea suntem aici, nu? Eu sunt cea care a baut, probabil tot alcolul existent pe acest continent si a dat la boboci, cazand apoi in mare in timp ce egoul meu extraordinar mi-a spus ca mai bine mor decat sa fiu, cat de cat, draguta cu o persoana care s-a oferit sa ma ajute. Sa nu mai spun ca, tot din cauza mea, a cazut si persoana respectiva. Si pana la urma tot eu sunt o nesimtita, purtandu-ma ca o necioplita cu persoana care mi-a salvat curu de la innec.
I-am aruncat cea mai veninoasa privire din lume dupa care m-am intors pe calcaie si am pornit inspre mica fasie de verdeata care se infatisa la cativa metri distanta de mine. Nervoasa, m-am asezat, mi-am aruncat tenisi din picioare, si mi-am dat jos hanoracul, ramanand doar in tricoul meu vechi cu Within Temptation. Pentru suvitele mele negre, pline de apa si nisip clar nu mai era nicio solutie, asa ca le-am lasat in polata lor, hanoracul punandu-l la soare pe trunchiul usor inclinat al palmierului, iar tenisii i-am lasat pe iarba, sperand sa se usuce cat mai repede. Aparent, miscariel mele erau perfect calme, iar pe fata mea nu se vedea nicio urma de iritare. In interior, insa, imi inchipuiam mii si mii de moduri de a-l ucide pe boul care inca statea pe plaja, uitandu-se in gol, ca un tampit, ca si cum ar putea sa-i cada din cer un avion privat in orice clipa.
Cand mi-am intors, din nou atentia spre plaja, am vazut ca printisorul alcolist disparuse fara nicio urma.
-Poate am noroc si s-a decis sa innoate pana acasa.am mormait eu, in timp ce imi storceam de apa unul dintre colturile tricoului.
-Poate data viitoare, ce zici? Dar doar daca ma insotesti.
Am sarit ca arsa cand l-am vazut stand aplecat deasupra mea, cu un zambet angelic si in acelasi timp diavolicesc intiparit pe fata. M-am ridicat rapid, luand o pozitie usor defensiva.
-Recunosc, m-am purtat cam urat, dar crede-ma, habar nu aveam ca ma iubesti atat de mult incat sa sari dupa mine. Adica inteleg, sunt visul oricarei fete, dar esi prima tipa asa de disperata, m-ai impresionat. a spus cu un aer degajat, ca si cum orice ar fi iesit pe gura aia tampita era adevarat.
Cand l-am auzit, capul meu aproape ca s-a desprins de cat si s-a rostogoli pe jos, pana pa picioarele lui. Nu imi venea sa cred ca exista o persoana atat de aroganta in lumea asta. Nu stiam ce sa fac prima oara: sa ma duc sa ma dau cu capul de un palmier sau sa il dau pe el cu capul de o stanca. Tipul asta meriata un premiu nobel. Nu am mai auzit pe nimeni, in toata viata mea, care sa fie mai increzut si mai misogin decat tembelul asta. Nici nu mai mentionez sa fie capabil sa scoata din sarite o persoana inca de la primele 2 cuvinte rostite.
Senzatia de mai devreme revenise, focul inlocuind sangele din vene, mainile incepand sa tremure, inclestandu-se, vederea incetosata, tamplele plesnindu-mi din cauza furiei.
Ceva nu e in ordine, eu nu ma enervez atat de tare niciodata.
Te-ai gandit ca poate am atins limita si in sfarsit avem o cadere nervoasa? Oricum, nu e ca si cum tipul nu ar merita-o. Lasa furia sa ia controlul, o sa se termine mai curand decat ti-ai outea imagina.
Nu!!! Nu vreau sa ma intorc...nu mai sunt tu. Nu ma mai poti controla! S-a terminat.
In fata mea era printisorul, fluturandu-si mana in fata mea, uitandu-se la mine ca si cum as fi scapat de la vreun spital de boli mentale. Inainte sa fac ceva ca as putea regreta m-am intors pe calcaie si am inceput sa fug inspre tacerea mormantala si protectoare a padurii. Nu intelegeam de ce aveam crize de furie. Era prima data cand simtisem asa ceva, dar planuiam sa lupt din rasputeri sa raman eu insami. Ultimul lucru pe care mi-l doream era sa o las pe ea sa castige din nou, sa imi rupa aripile si sa ma inchida, inca o data, intr-o colivie. Dar, undeva in interiorul meu, exista inca o voce care imi spunea ca, mai devreme sau mai tarziu o sa ma intorc acolo. Intrebarea e daca voi lasa acea colivie sa ma domine sau voi rupe gratiile si ma voi elibera, odata pentru totdeauna?
Dupa ce furia s-a evaporat, ca prin magie, m-am ridicat de la radacina copacului care m-a adapostit si, multumindu-i, mi-am cautat drumul incapoi inspre plaja. De fiecare cand ma gandeam la tanalaul cu ocgi negri, fara capat si cu parul de culoarea noptii ma cuprindea o senzatie de enervare cumplita. Daca atunci cand iti place de cineva ai fluturi in stomac, atunci eu clar aveam draci in stomac pe tipul ala. Dar asta nu inseamna ca o sa pierd in fata lui. Daca vroia razboi, de razboi va avea parte.
Cand am dat la o parte ultimele frunza ce stateau intre mine si plaja am dat de o priveliste extraordinara: printisorul scuturandu-se de stopii de apa, mai ceva ca un catel. Am uitat sa mentionez urechile de lup si ochii stralucitori, argintii pe care ii avea?
Am admirat privelistea, murind de ras cand se stramba la contactul cu apa si cum se dadea de fiecare data inapoi, cutremurandu-se. Parea sa fie atent la ceva din apa, iar faptul ca nu putea ajunge la acel ceva il enerva la culme. Am fost surprinsa insa cand l-am vazit plonjand cu totul in apa, scufindandu-se. M-am asteptat sa sara ca ars si sa fuga inapoi pe mal, dar nu parea ca avea de gand sa iasa. Precauta si foarte putin ingrijorata, m-am apropiat de mal, sperand sa nu iasa vreun les de caine din apa sau ceva asemanator.
Brusc, tipul s-a ridicat la suprafata, tinand in mana, laba, uhhh....manogheara un peste.
Wow, e si el bun la ceva. Dute dupa o minge de cauciuc, o poti schimba pe peste.
Si mai surprinzator, cand m-a vazut a parut putin stanjenit....sau mi se parea? Am asteptat sa ajunga la mine si mi-am ridicat spranceana, aratand inspre urechile lui si ghearele pe care le avea. Mi-a intins pestele si, uitandu-se in alta parte, a mormait un scuze infundat.
-Ce a fost asta? Ai spus cumva scuze si nu ai explodat in mii de bucatele? Wow, trebuie neaparat sanotez ziua asta in calendar.
Stiam ca eram rea, dar o merita. Din plin. Am luat totusi pestele. Imi era foame. O noapte petrecuta printre fitosi, un betivan si un naufragiu pot creea, de cele mai multe ori, acest efect.
-Din cate mi-am dat seama....am ajuns pe o insula pustie. Si pestele e pentru...ummm
- Asta ti-am spus si eu inca de la inceput. Si pestele - pentru ca ai fost un magar, nu? Care-i faza cu urechile? Si ghearele, ai uitat sa mergi la manichiura sau ceva?
Daca era posibil, s-a facut si mai rosu decat era deja, sapand parca o groapa in care sa se ascunda cu ochii. Era si mai amuzanta imaginea cand adaugam si urechile, pleostite. Semana cu un catel ce era certat de stapanul sau pantru o boacana facuta. Abia ma abtineam sa nu rad. Printisorul era varcolac. Nu as fi ghicit nici in ruptul capului asa ceva. Totusi, eram constienta, intr-un colt al mintii mele, ca rasele noastre se luptau pentru suprematie de milenii. Si eu eram ultima.
Eh, macar asta explica furia inexplicabila, adevarata ta natura raspundea la el. Acum hai sa terminam mai repede cu corcitura asta si sa ne intoarcem acasa.
-Ei bine, ai ceva sa-mi spui, Azorel?
-Numele meu e Rain...si sunt un varcolac...ultimul, ca sa fiu mai exact.
-No shit, Sherlock! Nu e ca si cum nu mi-as fi dat deama pana acum. Eu sunt Rose. Sunt ultima vrajitoare. Neincantata sa te cunosc. Te informez ca suntem blocati impreuna.
In minte mi-a venit imaginea tantalaului beat din cauza cui am ajuns in situatia respectiva, si am inceput sa ma uit in jurul meu, speran totusi sa nu gasesc vreun les duhnind a bautura pe care sa fiu nevoita sa-l ingrop eu dupa aceea. Eh, dar cum nu am eu norocul asta, l-am gasit, la doar cativa metri distanta, pe domnul alcolic anonim, intins pe burta in nisip, respirand superficial dar totusi ritmic.
Am pasit pe nisipul ud, cutremurandu-ma de fiecare data cand valurile cristaline imi invaluiau gleznele si m-am aplecat deasupra tipului, fericita macar ca nu mai duhneste. In momentul in care am incercat insa sa il intorc cu fata in sus, la mine, am vazut identitatea tantalaului: printisorul arogant pe cale de disparitie.
Pentru o secunda am fost tentata sa il innec eu insami in mare si sa scap lumea de un gunoi, dar mi-am amintit de valorile mele morali si am reusit, cu chiu cu vai, sa ii dau doar un ghiont in coaste cu varful tenisului meu, imbibat in apa. Am auzit un geamat scapand de pe buzele lui si s-a miscat putin, revenindu-si in simtire(inca luam in considerare varianta de a-l inneca in mare. Sau poate gaseam vreun rechin mai putin pretentios caruia sa ii placa sushiul imbibat in alcol?). A clipit, lumina ranindu-i ochi si a mormait ceva inteligibil, intorcandu-se pe o parte, incercand sa se ridice in picioare. Eu, ca orice cetatean model, stateam pur si simplu cu mainile incrucisate la piept, urmarindu-i miscarile de testoasa.
-E cam greu sa te misti dupa ce ai golit tot barul vaporului, nu?l-am intrebat, un mic zambet rautacios aparandu-mi in coltul gurii.
Mi-a aruncat o privire manioasa, amestecata cu ceea ce era, probabil, greata si durere infernala de cap, dupa care s-a ridicat, clatinandu-se, nesigur inca pe picioare.
-Nu cred ca te-a intrebat nimeni nimic, fata cu prosoapele. mi-a aruncat el cuvintele pline cu venin, nestiind ca isi sapa, la propriu, singur mormantul.
Am ras, infruntandu-i privirea, impunandu-mi in minte sa nu il ucid atunci, chiar in acel loc.
-Da, sigur, doar din vina mea suntem aici, nu? Eu sunt cea care a baut, probabil tot alcolul existent pe acest continent si a dat la boboci, cazand apoi in mare in timp ce egoul meu extraordinar mi-a spus ca mai bine mor decat sa fiu, cat de cat, draguta cu o persoana care s-a oferit sa ma ajute. Sa nu mai spun ca, tot din cauza mea, a cazut si persoana respectiva. Si pana la urma tot eu sunt o nesimtita, purtandu-ma ca o necioplita cu persoana care mi-a salvat curu de la innec.
I-am aruncat cea mai veninoasa privire din lume dupa care m-am intors pe calcaie si am pornit inspre mica fasie de verdeata care se infatisa la cativa metri distanta de mine. Nervoasa, m-am asezat, mi-am aruncat tenisi din picioare, si mi-am dat jos hanoracul, ramanand doar in tricoul meu vechi cu Within Temptation. Pentru suvitele mele negre, pline de apa si nisip clar nu mai era nicio solutie, asa ca le-am lasat in polata lor, hanoracul punandu-l la soare pe trunchiul usor inclinat al palmierului, iar tenisii i-am lasat pe iarba, sperand sa se usuce cat mai repede. Aparent, miscariel mele erau perfect calme, iar pe fata mea nu se vedea nicio urma de iritare. In interior, insa, imi inchipuiam mii si mii de moduri de a-l ucide pe boul care inca statea pe plaja, uitandu-se in gol, ca un tampit, ca si cum ar putea sa-i cada din cer un avion privat in orice clipa.
Cand mi-am intors, din nou atentia spre plaja, am vazut ca printisorul alcolist disparuse fara nicio urma.
-Poate am noroc si s-a decis sa innoate pana acasa.am mormait eu, in timp ce imi storceam de apa unul dintre colturile tricoului.
-Poate data viitoare, ce zici? Dar doar daca ma insotesti.
Am sarit ca arsa cand l-am vazut stand aplecat deasupra mea, cu un zambet angelic si in acelasi timp diavolicesc intiparit pe fata. M-am ridicat rapid, luand o pozitie usor defensiva.
-Recunosc, m-am purtat cam urat, dar crede-ma, habar nu aveam ca ma iubesti atat de mult incat sa sari dupa mine. Adica inteleg, sunt visul oricarei fete, dar esi prima tipa asa de disperata, m-ai impresionat. a spus cu un aer degajat, ca si cum orice ar fi iesit pe gura aia tampita era adevarat.
Cand l-am auzit, capul meu aproape ca s-a desprins de cat si s-a rostogoli pe jos, pana pa picioarele lui. Nu imi venea sa cred ca exista o persoana atat de aroganta in lumea asta. Nu stiam ce sa fac prima oara: sa ma duc sa ma dau cu capul de un palmier sau sa il dau pe el cu capul de o stanca. Tipul asta meriata un premiu nobel. Nu am mai auzit pe nimeni, in toata viata mea, care sa fie mai increzut si mai misogin decat tembelul asta. Nici nu mai mentionez sa fie capabil sa scoata din sarite o persoana inca de la primele 2 cuvinte rostite.
Senzatia de mai devreme revenise, focul inlocuind sangele din vene, mainile incepand sa tremure, inclestandu-se, vederea incetosata, tamplele plesnindu-mi din cauza furiei.
Ceva nu e in ordine, eu nu ma enervez atat de tare niciodata.
Te-ai gandit ca poate am atins limita si in sfarsit avem o cadere nervoasa? Oricum, nu e ca si cum tipul nu ar merita-o. Lasa furia sa ia controlul, o sa se termine mai curand decat ti-ai outea imagina.
Nu!!! Nu vreau sa ma intorc...nu mai sunt tu. Nu ma mai poti controla! S-a terminat.
In fata mea era printisorul, fluturandu-si mana in fata mea, uitandu-se la mine ca si cum as fi scapat de la vreun spital de boli mentale. Inainte sa fac ceva ca as putea regreta m-am intors pe calcaie si am inceput sa fug inspre tacerea mormantala si protectoare a padurii. Nu intelegeam de ce aveam crize de furie. Era prima data cand simtisem asa ceva, dar planuiam sa lupt din rasputeri sa raman eu insami. Ultimul lucru pe care mi-l doream era sa o las pe ea sa castige din nou, sa imi rupa aripile si sa ma inchida, inca o data, intr-o colivie. Dar, undeva in interiorul meu, exista inca o voce care imi spunea ca, mai devreme sau mai tarziu o sa ma intorc acolo. Intrebarea e daca voi lasa acea colivie sa ma domine sau voi rupe gratiile si ma voi elibera, odata pentru totdeauna?
Dupa ce furia s-a evaporat, ca prin magie, m-am ridicat de la radacina copacului care m-a adapostit si, multumindu-i, mi-am cautat drumul incapoi inspre plaja. De fiecare cand ma gandeam la tanalaul cu ocgi negri, fara capat si cu parul de culoarea noptii ma cuprindea o senzatie de enervare cumplita. Daca atunci cand iti place de cineva ai fluturi in stomac, atunci eu clar aveam draci in stomac pe tipul ala. Dar asta nu inseamna ca o sa pierd in fata lui. Daca vroia razboi, de razboi va avea parte.
Cand am dat la o parte ultimele frunza ce stateau intre mine si plaja am dat de o priveliste extraordinara: printisorul scuturandu-se de stopii de apa, mai ceva ca un catel. Am uitat sa mentionez urechile de lup si ochii stralucitori, argintii pe care ii avea?
Am admirat privelistea, murind de ras cand se stramba la contactul cu apa si cum se dadea de fiecare data inapoi, cutremurandu-se. Parea sa fie atent la ceva din apa, iar faptul ca nu putea ajunge la acel ceva il enerva la culme. Am fost surprinsa insa cand l-am vazit plonjand cu totul in apa, scufindandu-se. M-am asteptat sa sara ca ars si sa fuga inapoi pe mal, dar nu parea ca avea de gand sa iasa. Precauta si foarte putin ingrijorata, m-am apropiat de mal, sperand sa nu iasa vreun les de caine din apa sau ceva asemanator.
Brusc, tipul s-a ridicat la suprafata, tinand in mana, laba, uhhh....manogheara un peste.
Wow, e si el bun la ceva. Dute dupa o minge de cauciuc, o poti schimba pe peste.
Si mai surprinzator, cand m-a vazut a parut putin stanjenit....sau mi se parea? Am asteptat sa ajunga la mine si mi-am ridicat spranceana, aratand inspre urechile lui si ghearele pe care le avea. Mi-a intins pestele si, uitandu-se in alta parte, a mormait un scuze infundat.
-Ce a fost asta? Ai spus cumva scuze si nu ai explodat in mii de bucatele? Wow, trebuie neaparat sanotez ziua asta in calendar.
Stiam ca eram rea, dar o merita. Din plin. Am luat totusi pestele. Imi era foame. O noapte petrecuta printre fitosi, un betivan si un naufragiu pot creea, de cele mai multe ori, acest efect.
-Din cate mi-am dat seama....am ajuns pe o insula pustie. Si pestele e pentru...ummm
- Asta ti-am spus si eu inca de la inceput. Si pestele - pentru ca ai fost un magar, nu? Care-i faza cu urechile? Si ghearele, ai uitat sa mergi la manichiura sau ceva?
Daca era posibil, s-a facut si mai rosu decat era deja, sapand parca o groapa in care sa se ascunda cu ochii. Era si mai amuzanta imaginea cand adaugam si urechile, pleostite. Semana cu un catel ce era certat de stapanul sau pantru o boacana facuta. Abia ma abtineam sa nu rad. Printisorul era varcolac. Nu as fi ghicit nici in ruptul capului asa ceva. Totusi, eram constienta, intr-un colt al mintii mele, ca rasele noastre se luptau pentru suprematie de milenii. Si eu eram ultima.
Eh, macar asta explica furia inexplicabila, adevarata ta natura raspundea la el. Acum hai sa terminam mai repede cu corcitura asta si sa ne intoarcem acasa.
-Ei bine, ai ceva sa-mi spui, Azorel?
-Numele meu e Rain...si sunt un varcolac...ultimul, ca sa fiu mai exact.
-No shit, Sherlock! Nu e ca si cum nu mi-as fi dat deama pana acum. Eu sunt Rose. Sunt ultima vrajitoare. Neincantata sa te cunosc. Te informez ca suntem blocati impreuna.