Life Hurts

[SnowFlake.]

Eu aici ! Chemată la datorie :))). [ Scuze, draga mea, mă apucă des şi la ore mari ].
Ai spus cumva roşcat ? Ador tipi roşcaţi, deşi sunt foarte rari în viaţa reală -.-'. Dăi un nume drăguţ te roooog 8->. [ Ştii tu ce ţi-am propus ;; ), sper să ţii cont]. Am observat că nu ai mai avut greşeli de tastare şi nici de ortografie. Totul e spre bine, ţi-au servit sfaturile mele.
Nu prea mai am ce comenta, mi-a plăcut capitolul şi mor de nerăbdare să apară în joc şi acel tip misterios : )).

Inspiraţiiiiieeee ~ muuultăăăăăăă~, my love >:D<. O să ai nevoie : )).

[wonderCaT]

Am aterizat si eu pe aici, again;)) Bun... mi-a placut capitolul, a fost interesant si cu putin mister, mai pe la sfarsit. Ma intristeaza faptul ca Abigor a avut o copilarie atat de trista, imi imaginez cum e, sper sa invete din nou sa zambeasca si sa o faca din toata inima. Greseli ...eu nu ma prea pricep la asa ceva, poate doar daca imi sare ceva in ochi;;) Sunt tare curioasa sa vad ce o sa se mai intample... Succes la scris! :*

[Addeh]

Ma bucur ca am cititoare;)) Iata nextu`, scz ca mi-a luat cam mult....

Capitolul 4

"Ce nesuferit! Ii plac fetele cu tupeu, huh?"
- La naiba!
Urmatoarea zi am petrecut-o ca de obicei, stand in casa alaturi de bunica mea si inca reflectand la tot ce s-a intamplat si...ce se va intampla. Insa cred ca nu am iesit din cauza acelui tip, poate de teama sa nu-l reintalnesc, nici eu nu stiu. Pana la urma este doar un pusti rasfatat ce crede ca poate face ce vrea doar daca are bani, mda, un bogatas; sunt sigura ca este ''baiatul mamei'', plin de capricii. Hmm... Banii... Doar o pierdere de vreme; in prezent, femeile se vand pentru cateva hartii amarate, nu au orgoliu sau sentimente, doar interes - asta este realitatea.
***

Deschid ochii. Arunc o privire la ceas si vad ca este 7:30. ''Oh, am uitat, este scoala" Nu am timp pentru un dus, oricum nu sunt genul unei narcisiste. Ma imbrac repede in uniforma liceului, e bine ca m-am interesat de vestimentatie, o fusta plisata de culoare albastra, camasa alba cu cravata de aceeasi culoare cu fusta, si desigur, sacoul pe gustul meu. Cobor jos in bucatarie, i-au micul dejun, dupa care ma incalt cu pantofii specifici liceului. Avand in vedere ca sunt in intarziere, o anunt pe bunica ca am plecat si incep sa alerg pe bulevardele Japoniei, prin multimea de elevi si alte persoane.
Iata, colegiul Hashiba. O cladire enorma, verde la exterior, ferestre mari si curate, curtea cu bancute si copaci - linistitor, calm..."Am intarziat! Fir-ar!"... Si din nou fug pe coridoarele ce par ca nu se mai termina. Caut sala 6, etajul 2.
In cele din urma ajung la ''destinatie''. Bat usor in usa si aud un ''Intra'' ragusit. Intru sfioasa in clasa, noua mea clasa de acum incolo.
- Buna ziua. Regret ca am intarziat... Ma adresez eu, parand cat mai politicoasa.
- Tu esti Abigor Johnson? ma intreaba profesorul. Imi ridic privirea din pamant si... wow, un tanar? Deci... Nu cred ca are mai mult de douazeci si cinci de ani. Parul saten usor ondulat in zona umerilor, ochii de un caprui intens am privesc aspru, mda, cica are responsabilitati.
- Domnisoara?
- Ah, da domnule, eu sunt, raspund intr-un final.
- In regula, poti lua loc langa Maya, tanara din ultima banca de la fereastra.
Maya, hmm.. un unme dragut, i se potriveste, pare timida. Ma apropii de noua mea colega si iau loc in banca. Are parul lung si drept, pana in jurul coapselor, iar ochii albastri si mari ma privesc cu incertitudine si teama.
- Buna, eu sunt Maya Suzuki.
- Imi pare bine, sunt Abigor sau poti sa-mi spui Aby, noua ta colega.
Ii privesc pe ceilalti din clasa, elevi normali pot spune. Ceea ce m-a atras cel mai mult a fost o gasca din ultima banca, ciudati... De fapt, nu cred ca sunt atat de diferita fata de ei, in scurt timp o sa ajung noua bataie de joc in aceasta scoala, cum a fost si la cealalta.
- Ei bine, elevi, eu sunt noul vostru diriginte si pe deasupra si directorul acestei institutii, sper ca ne vom intelege bine. Ah, da, domnisoara Johnson, dupa ore te astept in biroul meu, trebuie sa discutam.
"Cine ma crede? Ce poate fi asa de important?"
Soneria scolii se aude. Ma indrept catre curtea faimosului liceu, m-a atras de la bun inceput, vreau sa simt din nou acel calm.
Nu reusesc sa fac decat cativa pasi, caci simt o ameteala puternica. Ma simt... straniu. Cad... M intreb ce se va intampla... Brusc simt doua maini mari si fine pe abdomen.
- Aby, esti bine? Aud vocea ingrijorata a Mayei.
- Da, cred... raspund eu inca ametita.
Imi ridic privirea spre cel ce m-a ''salvat''. Uimirea si confuzia mi se citeste pe chip. Nu pot sa cred...

[SnowFlake.]

Hello >:D<.
Nu-i nimic şi nu ţi-a luat mult, eu mă lungesc şi mai mult şi vă ţin în suspans la ficul meu, right ? E mai bine aşa ;;).
Ahhhh nu-mi spune, deşi am o vagă bănuială, este tipul roşcat aşa-i :X ? La moduri de expunere stai din ce în ce mai bine, nu am ce comenta. Acest capitol a fost pur şi simplu minunat şi trebuie să recunosc mă roade curiozitatea, vreau să ştiu dacă e : - ", you know.
Se pare că voi deveni o comentatoare fidelă ;; ).
Anunţa-mă când pui next-ul.
Spor la scris, my dear şi să vii cu next-ul cât de repede posibil.

[Beatrix LaVey]

Buna! :d

Mi-e lene sa iti corectez greselile de punctuatie, trebuie sa editez tot ficul si lenea mea e uriasa, plus ca nu vrei sa vezi un comentariu in care iti purichez fiecare semn nepus. =.=
Greseli de scriere:
i-au - De ce dracului il desparti pe ala?! E verbul `` a lua``, deci e LEGAT!
[...] buniCA CA am plecat[...] - Pune virgula ca pute!!! =.= [ o anunt pe bunica de plecarea mea ]
Iata, colegiul Hashiba. - Iata e interjectie, virgula n-are ce cauta si punctul nici atat! --> Iata colegiul Hashiba!
am = ma
unme = nume
M = Ma

Ai mari probleme cu punctuatia si mie deja mi-a sarit mustaru`, nu mai am chef sa corectez ca o sa vrei sa ma impusti dupa aceea.

Capitolul.. Hm, interesant, nu zic nu. Mai mult de atat nu pot, ma doare capul si am nervi.

Spor la scris in continuare!

[Addeh]

Multumesc inca o data, girls;)
Scuzati excesul de dialog, dar...

Capitolul 5

- Aby! Aby, esti bine?
- Ha? Ce...ce s-a intamplat?
Deschid ochii cu greu si o vad pe Maya ingrijorata si trista.
- Pai ai alunecat pe coridor, era sa cazi, insa multumita lui Michael esti teafara. Te-a prins la timp.
Ascultam tot ce spunea colega mea. Nu-mi mai amintesc mare lucru, doar ameteala aceea puternica, o pereche de ochi abisali si cateva suvite roscate, apoi...apoi am lesinat.
- Stai! Cine-i Michael? Intreb eu putin confuza de situatie.
- Eu sunt. Imi indrept privirea spre fereastra, catre cel ce a rostit acele vorbe atat de relaxat.
- P-Poftim?! Dar...tu... tu esti tipul din acea noapte, rostesc incruntata. Aveam si de ce. pur si simplu, am ramas socata sa-l vad pe el, pe presupusul Michael. Avea acelasi ranjet ca si in acea seara, suvitele intrandu-i in ochi, insa privindu-ma "de sus" parca.
- Unde sunt?
- Stai calma, curajoaso. Esti la infirmeria liceului, doar nu era sa te las pe jos, mai ales dupa ce ai intrat in mine.
- Ai putea sa nu mai fi atat de ingamfat?
Prea putin imi pasa ce crede el sau ce zice, cum am mai spus, nu ma intereseaza nimic ce are legatura cu el. Se indreapta spre usa, la iesirea din salon, dar nu inainte de a ma saluta din priviri cu zambetu-i caracteristic. Maya se apropie de mine. Imi tine o morala cum ca e cel mai popular din scoala, ca toate se uita dupa el si cica e fratele directorului, adica a dirigintelui nostru. Ii spun ca vreau sa raman singura, ea plecand...
- Maya?
- Hm?
- Iti multumesc, rostesc indreptandu-mi fata catre fereastra. O aud chicotind, dupa care pleaca. Alb... "Camera" este alba, la fel ca si mintea mea."Acum ce se va intampla?" Nu ma asteptam sa ma intalnesc din nou cu el. Mai este si Josh, nici azi nu i-am putut intelege cuvintele... Off! "Ce se intampla cu mine?!"
Aud soneria ce imi reaminteste ca este sfarsitul orelor, dar si faptul ca trebuie sa ajung in biroul directorului. Imi iau repede hainele si pornesc spre cabinet.
- Camera 16... 16... Ah, iat-o! Bat la usa si intru fara a mai astepta un raspuns.
- Am venit asa cum ati spus, ma adresez "directorului". Ma pofteste sa iau loc, asa si fac. Incep sa inspectez aspectul biroului. Peretii maronii sunt cu bun gust, la fel si mobila ce pare ce este din lemn de nuc. Scaunul din piele neagra pare comfortabil, da, este demn de un director.
- Banuiesc ca n-ai nicio idee de ce te-am chemat aici.
- Chiar deloc, raspund eu, in fond, sunt curioasa ce-am facut asa rau incat sa fiu nevoita sa vin aici. Se ridica brusc, dar in acelasi timp calm. Il observ cum se apropie de mine, este foarte aproape incat ii pot simti respiratie pe gat. Simt teama, teama de a nu se repeta acel "incident" de acum doi ani.
- Stati! Ce faceti?!
- Tu ce crezi ca as putea face din pozitia asta? Imi simt obrajii fierbinti, sigur m-am inrosit.
Incepe sa ma sarute pe gat, dandu-mi fiori si o urma de slabiciune. Chiar ma simteam slaba in fata lui. Tremur, iar el imi simte vibratiile incontrolabile ale trupului.
- Opriti-va! Va rog! Ma panichez, incercand sa scap din acel scaun, ce mai nou e devenit incomfortabil. Il aud vorbind, soptindu-mi aproape de ureche.
- De ce-as face asta? Inca de cand ai pasit in clasa, din momentul in care ai intrat in aceasta institutie mi-ai picat cu tronc. Pari asa de inocenta si sensibila, diferita de restul curvelor.
- Nu! Nu e adevarat! Nu ma cunoasteti si nu stiti nimic despre mine. Nu sunt... ceea ce spuneti... insa nu mai am glas, incepand sa lacrimez.
Mi-a prins mainile la spate, fortandu-ma sa stau aplecata deasupra biroului, el fiind in spatele meu. Ma simteam mai rau decat stanjenita, in cel mai oribil mod.
Ma agit continuu, insa fara rezultat.
- Incetati! Izbunesc eu in plans.
- Renunta la acest apelativ, sunt cativa ani diferenta intre noi. Totusi, esti doar o pustoaica de clasa a zecea si in fata mea nu poti sa faci nimic, stii...Sunt directorul acestei institutii.
As mai fi vrut sa comentez ceva, sa ma razbun prin vorbe, dar m-a sarutat fara voia mea, atat de violent. Ma zbateam incontinuu si degeaba, eram pierduta...
Cand incetam sa mai sper, usa biroului s-a deschis, facandu-si aparitia insusi Michael.
- Ren! Ce dracu` faci?! Striga el la nenoricitul ce incercat sa abuzeze de mine.
- Nimic, fratioare... Doar ma distram putin. Daca vrei, o incerc eu prima data, si dupa, e a ta, faci ce vrei cu ea, spuse Ren cu acel zambet pervers si ipocrit, inca tinandu-ma de incheieturi.
- Da-i drumul, este cu mine deja!
- Ce?! Stai... as mai fi vrut sa spun ceva, dar Michael m-a smucit din bratele fratelui sau. Pur si simplu, a inceput sa fuga cu mine spre iesire. S-a oprit.
- Esti bine? ma intreaba el ingrijorat.
- Da, sunt OK... Ahm, multumesc.
- Pentru?
- Pentru ca... m-ai "salvat", sa zic asa... Regret ca a trebuit sa vi, probabil ca aveai treburi importante, ti-am mai cauzat si probleme...
- Stai linistita. El intotdeauna a fost un mincinos, un pervers fara limite si oricum, nu ne prea intelegem. Ai noroc, din nou. Putea sa ti se intample ceva grav daca nu veneam. N-ai pentru ce sa-mi multumesti. Ne mai auzim.
Apoi a plecat, lasandu-ma cu multe intrebari nespuse.
Privesc cerul. Se intuneca...

[DeDal N.]

Dear Jesus, ce imi vad ochii. Huh.
Aaaaa, mie imi place dialogul, deci nu ai de ce sa te scuzi. Am intrat aici si cand am ajuns la partea cu 'aproape violul' am ramas socata. De ce, nu stiu. De toate.
Soooo, directorul acela, cu toate ca arat bine, nu are nici un drept sa o devoreze pe biata fata, ce nesimtire. Acum, sa revenim.
Nu am vazut greseli, doar ceva semne de punctuatie puse aiurea. Alea se pot repara usor. Nu ai multa descriere sau naratiune dar ai dialog si asta e un plus de la mine. Acele intrebari, hmm.
Imi place ultima propozitie.

Privesc cerul. Se intuneca...

Nu stiu de ce, dar imi pare ca fata incearca, chiar si fara voia ei sa treaca peste acest mic incident. Am dreptate?
Anywho, gambatene and Buh Bye !!!

[SnowFlake.]

Am ajuns şi eu aici :]. Vai ce întârziată sunt O.O'. Scuze >;d<.
What the f**k ?! Ce poveste, jur m-ai lăsat mască, dar îmi place, evitând eventualele greşeli de tastare şi ortografie care au existat pe ici-colo. Apropo Ren ?! Mă duce cu gândul la Moş Crăciun, care nu există, dar nu asta contează. Michael 8->, mulţumesc :*. [ Ştii tu pentru ce. ]
Directorul ăla e un idiot, dar de ce a dispărut Michael din peisaj aşa de repede ? Putea să mai stea cu ea şi să o ajute să treacă peste asta mai repede, să nu fie nevoită să înfrunte/îndure singură.
Nextu' repede :].
I love you >:D<.

[Dufresne]

Hye ^_^
Bun , am citit si eu ultimele capitole : - ? . Ah , scuza-mi intarzierea : " >
Ideea ta pare a fi destul de originala , nu scri rau si nici nu faci multe greseli de tastare sau exprimare este chiar foarte bine pentru primul tau fic .
In acest capitol ai avut cateva greseli de tastare , nu multe si nici nu sar in ochi . Oricum , pe mine momentan nu asta ma intereseaza , am pus ochi pe altceva .
Ma deranjeaza modul in care s-a desfasurat actiunea in acest capitol . L-ai facut pe director [Ren , nu?] sa se dea la ea atat de repede , brusc . Te-ai prea grabit : - ? dar totusi nu e ceva ce in urmatoarele capitole poti evita , ai grija . In rest imi place ideea ta si sunt chiar curioasa de ceea ce ne vei pregati in urmatoarele capitole :P .
Cam atat am sa-ti spun , iti urez multa imaginatie si spor la scris :P . Anunta-ma si pe mine cand pui urmatorul capitol .

[Addeh]

Multumiri cititorilor:
@ ultimate wulf- Eh, sunt rea intr-adevar.:)) Nu vreau sa grabesc actiunea, mai ales in momente de "eruptie".
@ DeDal N.- Mersi pt ca citesti si pt ca-ti place dialogul.;)
@ MiraA- O sa vezi care-i treaba cu Josh, iar Michael are muuuulte secrete, crede-ma... Ms ca citesti.
@ aripi de plumb- Stai linistita, niciodata nu-i tarziu, ma bucur ca-ti place.:)
@ Snowweh- Ca de obicei, cititoarea mea, surioara mea. N-ai pt ca sa-mi multumesti cu "Michael".
@ wonderCat- Sunt de parere cu tine la faza cu directorul, ms ca citesti>:D<
@ Juliette- Actiunea chiar mi s-a parut grabita, dar in acel moment nu realizasem asta...:-?
Iata un nou capitol, cred ca este scurt...
Capitolul 6



Nu ştiu cum aş mai putea călca în acea instituţie. M-am simţit mai mult decât jignita şi asta din cauza acelui director. Într-adevăr, în acel moment am simţit teamă, teama de a nu fi batjocorită din nou. Pe de-o parte, mă simt liberă de când am venit în Japonia, fără părinţii mei şi fără "fratele" mai mare. Poate am devenit mai încrezătoare în mine însămi, mai puternică faţă de vechea eu. Şi da, încerc să mă schimb, însă nu am voinţa şi sprijinul necesar, ca întotdeauna - lipsesc...
Michael... Mă gândesc la el. În ultimul timp, am fost asaltată de gânduri, sunt mai confuză ca înainte şi nu ştiu ce pot face în legătură cu asta. Poate ar trebui să-l caut şi să-i mulţumesc aşa cum ar trebui, sunt sigură că acum mă consideră o simplă fată, mândră de ea însăşi, şi asta doar pentru că el m-a ajutat. Nu-l cunosc de mult timp, dar simt ceva ciudat, este un sentiment nou pentru mine şi din această cauza mă adâncesc din nou în străfundurile minţii mele. Oftez. Vreau să merg mai departe. Mă împiedic din nou în acest fir numit "viaţă"...

Mă trezesc din visare şi păşesc către baie. Un dus revigorant de dimineaţă poate mă va face să mă abat de la atâtea gânduri pentru că asta-s eu: pierdută-n gânduri.
Dau drumul la apa şi las picăturile călduţe să-mi cureţe trupul. Închid ochii. Cad din nou într-o transă. Nu mai aud decât sunetul apei. Pic-pic-pic... În rest...linişte.
Îmi deschid ochii amintindu-mi că am şcoală, că urmează o noua zi. Ies din baie luând un prosop pufos şi ştergându-mă încet. Îmi îmbrac uniformă, îmi prind părul cu o agrafă arătând totuşi că nu sunt o fată demodată sau gotică. Mă încalţ rapid, după care ies afară. Nu fac mulţi paşi că aud un claxon. Îmi întorc privirea spre acel sunet deranjant.

- Abigor? EÅŸti chiar tu?
- Ce? Josh? Ce cauţi aici?
Chiar sunt uimită să-l văd pe cel din avion unde mă aflu şi eu. În cele din urmă, mă lămureşte zicându-mi că este aici pentru surioara sa, ceva cu liceul.
- Hei, ce zici, te conduc?
- Aaa, e ok, colegiul nu e departe şi în plus, nu vreau să te simţi stresat, încerc eu să-l convin că nu este nevoie.
- Haide, te rog. În fond, sora mea învaţă la colegiul Hashiba, sunt sigură că este aproape de instituţia în care înveţi. Te pot lasă unde doreşti.

Stai, a spus cumva "Hashiba" ?

- Şi eu învăţ la acelaşi liceu, coincidenţă probabil.
- Ah, cu atât mai bine. Urcă.
Nu am mai ezitat, este primul meu prieten. Îmi deschide portiera ca un adevărat cavaler. În drum spre liceu, îndrăznesc a-l întreba de sora lui.
- Sora mea? Cum să-ţi spun... E de vârstă cu tine, cred, timidă şi drăguţă, fără exagerare. Dar te avertizez, nu seamănă cu mine, îmi spune el, vorbindu-mi cât mai detaliat. Încep să râd, văzându-i faţa ca a unui copil,a unui copil naiv şi dulce. Cred că este prima data când zâmbesc cu sinceritate şi încredere.
- Iată! În sfârşit am obţinut un zâmbet de la tine, îmi spuse el făcându-mi cu ochiul.
Nu prea a fost corect din partea lui, dar este bine. Mă bucur.
- Nu mi-ai zis cum o cheamă pe sora ta.
- Ah, da... Maya, dar numele noastre de familie sunt diferite. Părinţii noştri sunt despărţiţi, ea stă la tata, iar eu cu mama, este o persoană foarte de treabă dacă stai s-o cunoşti.
- Maya? Este în aceaşi clasă cu mine, prima mea prietenă pot spune, mă adresez lui Josh.
Tot drumul am vorbit şi am râs, însă brusc mi-am amintit de momentul din avion, de acel sărut inocent pe obraz. Îi aud vocea anunţându-mă că am ajuns.
- Eşti bine? Eşti roşie în obraji.
- Umm...da...sunt bine, doar îmi este cald. De fapt, nu este ăsta motivul, ci amintirea din avion, însă am tăcut, m-aş fi simit jenată, la fel şi el... Când să cobor din maşină, Josh mă prinde de mână.
- Stai. Vin şi eu şi... apropo, îmi place culoarea obrajilor tăi. Cred că m-am înroşit mai tare. Penibil.
- N-Nu spune asta... rostesc eu cu voce joasă.
- Oh, dar este un compliment.

În final, păşim amândoi în liceu. Mă simt stânjenită, toate privirile sunt indreptate spre mine, de fapt, spre noi. O văd pe Maya venind către noi.
Bineînţeles că a trebuit să-i dăm o explicaţie cât se poate de logică. Am început să mă ataşez de aceste persoane... Maya, Josh... Şi Michael...