Legaturi

[Miss Serenity]

Capitolul IV

Stropii mari de ploaie se loveau cu putere de fereastra camerei lui Minako. Era trecut de ora zece, asa ca afara incepuse sa se lase noaptea.
Plouase toata ziua...si era o ploaie pe care toti o asteptasera...ultimele zile fusesera caniculare, iar lumea incepuse sa-si piarda speranta intr-o eventuala binecuvantare ce trebuia sa racoreasca pamantul si sa remedieze agricultura...caci desi Japonia era destul de dezvoltata din punct de vedere tehnologic, in mediul rural mai existau oameni ce practicau agricultura din necesitate si care nu dispuneau de finantele necesare unei agriculturi complexe in perioadele de seceta.
Patul era pregatit pentru somn, iar urmele din el aratau ca Minako chiar incercase sa doarma, dar probabil ca abandonase acest gand la scurt timp dupa ce observase ca este inutil...pur si simplu curiozitatea devenise mult prea apasatoare.
Primise desfasuratorul telefonului mobil al lui Midori, dar inca nu avusese curajul sa se uite peste el...in realitate stia ca nu curajul este cel care ii lipsea ei...ea dorea sa aibe ambele desfasuratoare, sa poata face lucrurile asa cum trebuie, nu pe jumatate...intotdeauna facea lucrurile intr-un mod gresit si de fiecare data sfarsea prin a-i cere ajutorul lui Ayame...dar acum trebuia sa se opreasca...Ayame nu avea sa se implice...avea viata ei, avea o nunta de organizat, plus ca nu prea era incantata de ideea asta absurda ce incoltise in mintea lui Minako...Ayame era mult prea practica si experimentata, nu credea in sanse picate din cer sau in dorinta de a afla un adevar aproape inexistent doar pentru ca inima iti cerea asta...nu...ea stia foarte bine cand sentimentele trebuiau lasate acasa si cand trebuia sa iti faci treaba cu cap...cu inima rece si mintea agila...si mai ales stia cand era cazul sa spuna nu si sa inchida definitiv un caz...iar Minako citise in ochii lui Ayame ca acest caz fusese inchis.
Si totusi...curiozitatea o macinase de-a lungul ultimei jumatati de ora, incat aproape ca o adusese la disperare.
Acum statea pe scaunul de langa fereastra, privind pierduta stropii de ploaie ce se loveau violent de geam, sprijinindu-si capul in palma, in timp ce, cealalta mana a sa, se odihnea pe masuta din fata ei impreuna cu cauza nelinistii ei...acel plic alb pe care inca nu apucase sa il deschida...isi arunca inca o data privirea spre el dupa care isi sprijini capul de geam si isi lasa mainile sa se odihneasca in nestire pe masa.
-Cred ca asa plouase si atunci...
Un zambet firav aparu pe buzele ei, lasand sa se vada melancolia ce o cuprinsese in momentul in care isi adusese aminte de noaptea cu pricina. Isi trecu mana prin par inchizandu-si ochii si relua ca si cum ar fi vorbit cu cineva...
-Chiar...nu a mai plouat de atunci...a plouat sa stearga o urma...iar acum...acum dece ploua? Ce urme mai trebuiesc sterse...caci singurele pe care le vad sunt in inima mea...iar astea...hmm...nu prea cred ca se vor duce impreuna cu apa...
Zambi ironic, stia ca isi plange de mila...facea des asta...compatimitul de sine si vorbitul de una singura devenisera activitatile cele mai frecvente din viata ei...si stia cat de penibila trebuie sa fie in acele momente.
Sunetul unui telefon o scoase din transa, dar nu facu nici o miscare.
Telefonul mai suna de doua ori, dar parea ca nimeni nu raspunde. Deodata Minako sari ca arsa dupa scaun.
-Ce naiba fac... Ayame doarme la Daiko...pe cine astept eu sa-mi raspunda la telefoane?
In cateva secunde ajunse langa telefonul din sufragerie si raspunse putin epuizata din cauza efortului depus pentru a ajunge la timp.
-Alo...da?
Vocea ei ragusita precum si tonul abordat o incurca putin pe cea care se afla la celalalt fir...dar fara sa mai astepte alte intrebari aceasta vorbi.
-Buna seara...stiu ca este cam tarziu sa va deranjez la ora aceasta...dar as dori sa vorbesc cu domnisoara Minako Hatori...din partea doamnei Tamina Doriko.
-Ah...mi-ati citit gandurile...eu sunt...si chiar asteptam un semn din partea dumneavoastra.
-Ma bucur sa aud asta...ei bine v-am sunat sa va spun ca am desfasuratorul apelurilor ce s-au efectuat prin intermediul hotelului nostru...si am de asemenea si inregistrarile convorbirilor.
-Minunat!
Minako nu isi putu stapani sentimentele de bucurie ce ii invadasera intreg corpul, iar acum fata sa radia de fericire.
-Cand doriti...puteti sa veniti sa le luati.
-As dori sa le primesc chiar acum...dar stiu ca nu e tocmai ora potrivita pentru vizite...
Minako spusese un adevar, dar in sinea ei isi dorea ca Tamina sa nu aibe nimic impotriva unei vizite nocturne.
-Daca doriti neaparat, va pot da adresa mea, si puteti veni sa le luati chiar acum.
-Perfect...spuneti-mi unde sa vin si o sa fiu acolo in cateva minute.
Conversatia mai dura atat cat a fost necesar ca Minako sa isi noteze adresa Taminei, dupa care inchise telefonul entuziasmata.
Isi lua repde telefonul, paltonul si cheile de la masina si iesi pe usa inchizand-o atat de repede incat fusese pe punctul de a-si scapa cheile pe jos. Nici nu se mai sinchisise de geanta, iar acum cobora scarile blocului in dorinta de a ajunge cat mai repde la destinatie.
Alerga la masina, si abia cand inchise portiera realiza ca fusese complet neglijenta, caci apa care se scurgea din parul ei udase toata bancheta...dar chiar nu avea timp sa se gandeasca la astfel de lucruri minore.
Ajunse in zece minute. Tamina locuia intr-un cartier vecin in care vilele predominau prin excelenta...se incurcase putin printre acestea, caci toate pareau sa semene intre ele...dar intr-un final descoperise casa Taminei, care o astepta pe o terasa acoperita.
Tamina lua o umbrela si se apropie de masina lui Minako, dorind sa o scuteasca pe aceasta de neplacerea de a merge prin ploaie.
-Buna seara!
-Buna seara... imi pare sincer rau ca a trebuit sa va deranjez la ora aceasta...dar este foarte important pentru mine.
Tamina putea citi pe fata lui Minako ca aceasta spunea adevarul, asa ca fara sa mai spuna altceva scoase un plic negru din interiorul paltonului si i-l inmana acesteia.
-Ma bucur doar ca am putut fi de folos...si in cazul in care mai aveti nevoie de ceva stiti unde ma gasiti.
-Va multumesc inca o data pentru tot.
-Buna seara!
-La fel si dumneavoastra.
Tamina se indeparta de masina si intra in casa, iar Minako porni spre propria ei locuinta, satisfacuta ca in sfarsit putea sa-si inceapa cautarile.