Legaturi

[Miss Serenity]

Capitolul II:

-Cei de la politie au sunat de cinci ori in ultimele doua zile. Ar trebui sa mergem si sa recunoastem cadavrul. La urma urmei nu rezolvam nimic daca stam in casa si ne plangem de mila. Plus ca sunt cateva intrebari la care trabuie sa raspundem.
-Nu ma simt in stare sa respund la nici o intrebare. Ti-as ramane recunoascatoare daca te-ai ocupa de asta singura.
-Ok…ma intorc cat de repede pot.
Ayame parasi casa si se indrepta catre sectia de politie. Era obisnuita cu asa ceva. Ca detectiv, emotiile nu isi spuneau niciodata cuvantul cand venea vorba de ea. Stia intotdeauna cand sa puna o bariera intre sentimentele ei si datorie. Si exact asta era ceea ce le deosebea pe cele doua surori. In comparatie cu ea, Minako nu reusea sa se abtina. De fiecare data se implica emotional si asta devenise o problema in rezolvarea diferitelor misiuni. Chiar si acum. Ayame era pur si simplu practica. Avea sa isi faca datoria fata de stat cum o facuse de fiecare data. Nu conta ca persoana despre care se discuta era sora ei. Pe de cealalta parte, Minako era mult prea afectata de situatie ca sa mai poata sa faca ceva. Pur si simplu astepta ca sora ei sa rezolve totul. Era mult mai usor asa.
Trecuse aproape o ora de cand Ayame parasise apartamentul, cand soneria suna trezind-o pe Minako din visare.
Merse usor catre usa si deschise.
-Credeam ca e Ayame…
-Dezamagita?
-Nu…
-Pot sa intru?
-Desigur…
-Nu pari tocmai in regula. Defapt sunt surprins ca te-am gasit acasa. Credeam ca esti la sectie.
-Ei bine am lasat-o pe Ayame sa se ocupe de tot.
Un zambet inflori usor pe buzele lui Daiko.
-Ayame…face ea pe dura…mereu…sau chiar e…cine stie…nu am stat niciodata sa o analizez prea bine.
-Si eu care credeam ca sti totul despre ea…cel putin asa se presupne ca ar trebui sa fie…
-Da…ai dreptate…asa ar trebui sa fie.
Daiko rase usor, putin melancolic, dupa care relua cu acelasi ton linistitor pe care il apreciam de fiecare data cand stateam de vorba cu el.
-Ayame nu e tocmai cea mai deschisa persoana sti si tu asta…
-Si totusi o iubesti...
-Mai mult decat orice altceva pe lumea asta.
-E bine de stiut…
Imi placea Daiko…era destept, frumos, si destul de bogat. O partida buna pentru oricine. Nu era de mirare ca logodnica lui era una din cele mai bune detective din oras…si una din cele mai frumoase femei totodata. Intotdeauna am fost de acord cu el…chiar si atunci cand Ayame il critica si avea ganduri de despartire. Eu nu cred ca s-ar fi gasit cineva care sa o iubeasca pe ea la fel de mult…si care sa o accepte fara nici un comentariu. La urma urmei, Ayame era o fata destul de ocupata. Desi foarte frumoasa, nu avea mai niciodata timp de intalniri. Era tot timpul mult prea prinsa in treburile ei…Daiko fusese singurul baiat care parea sa nu fie deranjat de calatoriile ei tot mai dese. Intotdeauna m-am intrebat de ce. La urma urmei el o vedea chiar mai rar decat mine. Si asta spune mult avand in vedere ca eu nu o vad cu saptamanile.
Nu era tot timpu asa…dar in ultima vreme misiunile o trimiteau tot mai departe si pareau ca nu se mai termina…
-Mianko…sa nu-mi spui ca visezi cu ochii deschisi...
-Minakooo.
-Aaa scuze…eram departe.
-Pot si eu sa observ asta…deci mergem?
-Unde?
-Cum unde…la sectie.
-Ce sa facem acolo…ti-am spus deja…Ayame se va ocupa de tot.
-De data asta vei merge si tu…haide Mina…sti la fel de bine ca mine ca vrei sa mregi acolo…treaba asta nu e tocmai simpla.
-Ce vrei sa spui?
-Toti spun ca Midori s-a sinucis…
-Ei bine poate ca asa a fost.
-Te auzi ce vorbesti? Ce motive avea ea sa se sinucida...
-Ei bine…nu stiu…nimeni nu stie ce e in sufetul unei personae…
-Ei bine eu stiu doar ca Midori nu ar face niciodata asa ceva…
Daiko avea o legatura speciala cu Midori. Desi eram surori vitrege, Daiko intotdeauna incerca sa ne apropie pe noi trei. Si chiar reusise. Eu si Ayame acceptam mult mai usor ideea ca tata avusese o aventura…o aventura stupida din care rezultase un copil ce nu avea nici o vina…
Nu stiu ce anume s-a intamplat, dar pur si simplu m-am trezit ca mergeam spre sectia de poilitie cu Daiko…tipul asta poate fi chiar convingator…nici macar nu-mi aduc aminte sa fi spus ca merg…si uite ca aproape am ajuns...in fine…nu are rost sa mai zic nimic…lucrurul facut e bine sa fie lasat asa.
Cand am ajuns la sectie Ayame inca raspundea intrebarilor la fel de inexpresiva cum ii cerea meseria sa fie in astfel de situatii…doamnee…cum putea fi asa rece? La urma urmelor sora ei zacea la morga in acele momente…chiar e impresionanta…probabil ca nu o sa fiu niciodata ca ea…
-Nici nu trebuie...
-Nu trebuie ce?
-Minako…vezi ca vorbesti singura...
Daiko rase usor de mine…ma obisnuisem cu el…facea lucrurile mai amuzante…