20-04-2009, 12:16 PM
Well nu am mai pus de ceva vreme o continuare, şi vreau să îmi cer scuze. Însă nu prea am avut timp să scriu pentru că , you know, a fost my biirthday apoi Paştele, şi toate cele. Acum mi-am gasit din inspiratie şi timp liber, so am venit cu urmatorul capitol. Nu ştiu cât de reuşit este!
Lectură placută!
_______________________________________________________________________________
[center]6[/center]
Îl doream! Pe el, şi doar pe acesta; pentru că m-a învăţat să fiu ceva ce nu am avut curajul, dar care am vrut să fiu. Nu cu toti, ci doar cu unul. Inima îmi batea mai tare în timp ce mâna sa catifelată era rasfirată printre firele parului meu, strângându-le uşor în strânsoarea sa copilaroasă. Buzele noastre erau încă contopite, iar eu nu ştiam, nu voiam să reactionez. Ochii îmi erau închişi, pentru a savura momentul acesta, plin de pasiune. Nu era primul meu sarut cu un baiat, sau un barbat. Doar eram un idol, însă era primul care mă facea să zbor! Mi-am deschis ochii doar pentru un minut, pentru a-l observa, a-i ştii reactia. Am zarit acea faţă roşie, asemenea unui rac. Ochii îi era închişi şi expresia îi era fantastică, parcă pierdută în Paradis. Mă întrebam, fata mea ce expresie avea?
Simteam nevoia de a respira, dar mai mult voiam acele buze să fie contopite cu ale mele. M-am desprins blând din sarut, realizând câtă nevoie de oxigen avea el. I-am prins barbia în mâna mea stângă, şi cu cea dreaptă am început să îi mângâi obrazul. Bratele sale se aflau în jurul propriului sau trup, iar ochii sai albaştrii straluceau, mai frumos ca niciodată. Acea privire inocentă ce mă facea să zbor. Simteam cum un drog, unul foarte puternic, îmi era administrat, cu voia mea. Mă patrundea şi îmi dadea foc venelor, sângele îmi clocotea şi respiratia îmi era agitată. Nu! Un drog ar fi facut mai rau, el era mai presus de asta. Propria mea heroină, propriul meu viciu; simteam cum îl folosesc, din cauza acestei iubiri nebuneşti. Mă îndragosteam de el; deja o facusem, ca urmare a acestui sarut. Nu îmi puteam retrage sentimentele, sau... ceea ce spusesem, nu doream asta, îl voiam doar pentru mine. Egoismul meu îmi ataca viata, îmi invada mintea şi sufletul, facându-mă să îl pastrez.
Glasul sau m-a trezit din această visare, îmi observase privirea captivantă; aş fi vrut să o vad şi eu, în adâncul meu speram să nu fie aceea, dezbracă-te! Însă după reactia sa, am presupus că nu era. Aproape că am rasuflat uşurat; îmi era aşa de simplu să mă comport normal când eram cu el. Era al meu, acum ştiam că aş fi facut, şi aş face, orice pentru el, şi să ramână alaturi de mine. Nu îl voi lasa să plece, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru..., şi inima mea ar pleca din trupul meu, odată cu el, iar sufletul mi s-ar înalta la Cer.
- Eric... îţi multume..
Dar nu a putut continua pentru că fata i se înroşi chiar mai tare ca înainte, l-am ridicat din pat şi l-am învaluit într-o îmbrăţişare duioasă. Acum eram eu, în picioare, pe podeaua din acea cameră, a lui, şi el aruncat în bratele mele, nemaistând în pat, pentru că mişcarea facută de membrele mele ne-a dus mai departe.
- Te simti mai rau Teddy?
El deschise ochii, pe care îndrazni să îi ţină închişi până în acel moment, i-am simtit apasarea, poate ruşinea.
I-am prins iar barbia în mâna mea, de această dată dreapta, pe când stânga îl ţinea aproape de trupul meu. Cât mă bucuram de înaltimea mea. Închise ochii, din nou, cum deja banuisem. Atunci începui să vorbesc.
- Ştii Ted... dacă îţi este ruşine de mine... nu ştiu unde putem ajunge cu acest lucru... Ce spuneam? Nu era sigur de ce avea să îmi raspundă... dacă îmi spunea, că s-a pripit la decizia aceea, atunci viata mea era distrusă. Eram atât de prost uneori. Mă gândeam la el, asta era. Pentru că voiam să fie fericit. Eram sigur că nu mai eram eu în preajma lui, mă transformam sau, îmi dadeam la o parte mantia aceea falsă, şi masca, fiind cel ce eram. Am continuat să vorbesc, şi mi-am simtit ochii umezi, care probabil straluceau dar nu conturau lacrimi, voiam doar să îmi simt durerea. Dacă îţi este ruşine să mă priveşti în ochi, nu putem fi împreună. Nu pot suporta... să te iubesc atât de mult şi ţie să îţi fie frică de mine, cât şi de o relatie baiat- baiat. Nu este corect, faţă de niciunul dintre noi. Eu.., spunând asta m-am desprins din îmbrăţişare, calm şi totodată blând, mi-am luat mâna de pe barbia sa şi m-am departat întorcându-mă. Îmi întelegea oare reactia? Nu ştiam ce se întâmplă în spatele meu.
Mi-am simtit trupul învaluit de două brate marunte şi o voce subtire, trmurândă începu să vorbească, ezitând.
- E..Eric, eu... îmi... este atât de... greu, să... vorbesc... despre asta... dar
Mi-am întors privirea, şi doar aceasta, la el. Cred că era inexpresivă şi totodată stralucitoare, o frumusete orbitoare. O vedeam în ochii sai. Eram oare acela fals? Nu îmi puteam da seama, eram prins de el, în el, şi îmi simteam inima explodând. Ce prost eram! Nu trebuia să spun acel lucru, mă va respinge. Aproape că îmi venea să plâng.
- Dar.. Prinse curaj dintr-o dată şi începu să vorbească fară ezitare în timp ce ochii îi erau napaditi de lacrimi, atât de dulci, şi totodată atât de amare. Oare de ce plângea? Uite, eu ... vreau să fiu cu tine mai mult ca orice pe acest Pamânt. Îmi este ruşine să te privesc pentru că perfectiunea ta îmi distruge imaginea, pe unde merg doar pe tine te vad , de parcă doar tu ai exista. Şi pentru mine, doar tu eşti. Îmi este frică de ce privire aş avea, şi cum ai interepreta-o, dar.... vreau să fiu cu tine, pentru că altfel nu pot trai.
Spunând aceste ultime cuvinte cazu în genunchi şi îmi strânse pantalonii, foarte tare în mâinile sale, îi simteam lacrimile. Continuă să vorbească.
- Te rog nu mă parasi!
Statea aici, în spatele meu, în genunchi iar eu nu facusem decât să îl privesc, eram eu cel inuman. Mă întrebam, oare care era privirea mea? M-am întors, aproape din instinct şi l-am luat în brate, l-am facut să se ridice simtindu-mă mai vinovat ca oricând. Ce facusem? Eram atât de prost! Cum o spusesem atât de des, idiotul, şi nemilosul!
I-am mângâiat parul şi obrajii sai încă roşiatici, i-am sarutat obrazul în timp ce îl ridicam, l-am luat în brate, ducându-l în pat, însă nu în camera sa, am mers pe hol, ţinând directia până la camera mea. Nu ştiam de ce faceam acest lucru însă îl doream cât mai aproape de mine şi lucrurile mele. Nu acum, nu doream să îl fac al meu din cauza reactiei sale; încă îmi aminteam povestea sa, şi prin ce trecuse, dar cu toate acestea, voiam să stea acolo, pentru a-l şti al meu.
Ajuns acolo, l-am pus în pat şi i-am şters lacrimile. Am vorbit, în timp ce acesta se afla în pat încă în genunchi, eu fiind aşezat pe marginea patului, privindu-l.
- Te iubesc Teddy! Mai mult decât orice, mai mult decât pe oricine, uite.. te vreau pentru mine, şi doat atât. Ştiu, sunt cea mai egoistă fiinţă pe care ai cunoscut-o şi nu este corect faţă de tine. Însă, spune-mi ce aş putea face? Inima îmi accelerează doar când te privesc, şi vreau să fii fericit.
Mi-a raspuns, deşi nu îi adresasem o întrebare.
- Tu eşti fericirea mea. Fară tine... nu mai pot fi eu.
Privirea îi era atât de captivantă. Mă întrebam cum a putut cineva să creeze acest înger? De ce mi-l dadea mie? Nu eram demn de maretia sa.
A venit spre mine, târându-se prin patul dublu şi a început să mă dezbrace. Ce facea? Am încercat să îl opresc.
-Ted, ce faci? Nu trebuie să faci asta... eu pot aştepta, oricât, pentru tine. Însă nu a spus nimic, a continuat. Mi-am simtit abdomentul gol şi bratele sale fiind în jurul meu, strângându-mă. M-am întors spre el, şi acum ne aflam amândoi în mijlocul acelui pat. I-am prins fata în mâini, şi l-am întrebat, calm.
- Ce faci?
El a clipit, parcă nevinovat, şi apoi, mai îndrazneţ ca oricând, îmi spuse.
- Vrei să mă faci al tau, te rog? Roşi în timp ce încă mă privea, ştiam ce efort facea să mă privească, fară să îşi închidă minunatii ochi albaştrii. Puritatea lor mă orbea. Ceea ce îmi spusese îmi facu sufletul să crească, eu voiam asta mai mult ca orice, poate, dar el? O voia şi el? Mă ruga atât de frumos, şi ştiam că ar fi continuat, chiar să mă implore dacă refuzam. Puteam eu, chiar şi aşa, să profit de bunatatea lui? Voiam!
- Tu? Eu... vreau să fii al meu, dar te rog, nu mă ruga aşa cum fac atâtea, atâţia. Nu mă ruga, pentru că... ceea ce îmi spui tu, vei avea, şi ceea ce vrei de la mine, vei primi. Întotdeauna! De ce? Pentru că te iubesc, eşti singurul pentru care simt asta. Nici macar parintii nu mi-i iubesc aşa cum o fac cu tine!
Vorbi şi el, întelegând că nu vreau să îl ranesc. Şi îmi spuse.
- Vreau să fiu al tau. Altfel nu aş simti că... mă iubeşti.
Când a spus aceste vorbe mi-a atins inima, cum nimeni nu reuşise până în acel moment, ce doream să existe pentru totdeauna. Deşi nu se putea, speram. Am mers mai aproape de el, pentru a-l face să ştie, că acceptasem. Dacă acest lucru nu era atât de vizibil pe cum doream să îl fac, am început să vorbesc. Voiam să ştie sigur că ceea ce simt eu pentru el e mai presus de orice, şi oricine. Cum îi spusesem.
- Vreau să fii al meu, dacă şi tu vrei. Cu toate astea, poti tu să mă accepti? Aşa cum sunt? Egoist..., un înger poate accepta aşa ceva?
Chipul îmi era angelic, ştiam acest lucru din privirea lui, mă aflam la câţiva milimetri de gura sa, limba mea tânjea după buzele sale, dar încercam să îmi abtin acest sentiment. Începu şi el să vorbească.
- Eu nu sunt un înger, şi tu eşti perfect. Dacă tu mă accepti, sunt gata să fiu al tau pentru totdeauna. Niciodată nu voi pleca de lângă tine, doar dacă mă vei da la o parte.
Ce spunea? Acelaşi lucru îl simteam şi eu, un singur lucru am mai putut spune înainte să îmi proptesc buzele de ale sale.
- Te voi proteja, pentru eternitate! Am simtit efectul vorbelor mele, acum că trupul meu era atât de aproape de al lui. Îi simteam inima, ce bataie frumoasă accelera. Cât de placut îi era mirosul şi respiratia... aş fi putut să o simt până aş fi murit. Mi-am înfăşurat bratele în jurul lui, şi i-am închis ochii, ştiind cât de greu este pentru el să mă privească. Am fost surprins când i-a deschis şi mi-a spus.
- Vreau să te vad!
În momentul care a urmat am început să îi deschis hainele. Buzele noastre se lipiră. Sentimentele ce mă învaluiseră nu erau cunoscute până acum, atunci când spusesem că îl iubesc mai mult decât orice, spusesem adevarul pentru că niciodată nu simtisem aşa ceva, pentru nimeni. Nici chiar pentru proprii mei parinti, pe care, spun toti, îi iubeşti mai mult decât orice. Dacă ar fi fost ca cineva să mă întrebe : Ce ai face pentru el? Aş raspunde, fară ezitare : Pentru el aş ucide, pentru el mi-aş da şi viata! Era oare aceasta iubire? Nu aveam de unde să ştiu, însă de un lucru eram sigur, nu aveam să las pe nimeni să mi-l ia. Eram legatie pentru toată viata, şi mai departe de atât, chiar şi după moarte.
L-am strâns în brate, mai dulce ca înainte, şi mi-am lasat sentimentele să îl învaluie.
__________________________________________________________________________________
Multumesc celor ce au citit!
[ PS : nu am verificat greşelile ]
Lectură placută!
_______________________________________________________________________________
[center]6[/center]
Îl doream! Pe el, şi doar pe acesta; pentru că m-a învăţat să fiu ceva ce nu am avut curajul, dar care am vrut să fiu. Nu cu toti, ci doar cu unul. Inima îmi batea mai tare în timp ce mâna sa catifelată era rasfirată printre firele parului meu, strângându-le uşor în strânsoarea sa copilaroasă. Buzele noastre erau încă contopite, iar eu nu ştiam, nu voiam să reactionez. Ochii îmi erau închişi, pentru a savura momentul acesta, plin de pasiune. Nu era primul meu sarut cu un baiat, sau un barbat. Doar eram un idol, însă era primul care mă facea să zbor! Mi-am deschis ochii doar pentru un minut, pentru a-l observa, a-i ştii reactia. Am zarit acea faţă roşie, asemenea unui rac. Ochii îi era închişi şi expresia îi era fantastică, parcă pierdută în Paradis. Mă întrebam, fata mea ce expresie avea?
Simteam nevoia de a respira, dar mai mult voiam acele buze să fie contopite cu ale mele. M-am desprins blând din sarut, realizând câtă nevoie de oxigen avea el. I-am prins barbia în mâna mea stângă, şi cu cea dreaptă am început să îi mângâi obrazul. Bratele sale se aflau în jurul propriului sau trup, iar ochii sai albaştrii straluceau, mai frumos ca niciodată. Acea privire inocentă ce mă facea să zbor. Simteam cum un drog, unul foarte puternic, îmi era administrat, cu voia mea. Mă patrundea şi îmi dadea foc venelor, sângele îmi clocotea şi respiratia îmi era agitată. Nu! Un drog ar fi facut mai rau, el era mai presus de asta. Propria mea heroină, propriul meu viciu; simteam cum îl folosesc, din cauza acestei iubiri nebuneşti. Mă îndragosteam de el; deja o facusem, ca urmare a acestui sarut. Nu îmi puteam retrage sentimentele, sau... ceea ce spusesem, nu doream asta, îl voiam doar pentru mine. Egoismul meu îmi ataca viata, îmi invada mintea şi sufletul, facându-mă să îl pastrez.
Glasul sau m-a trezit din această visare, îmi observase privirea captivantă; aş fi vrut să o vad şi eu, în adâncul meu speram să nu fie aceea, dezbracă-te! Însă după reactia sa, am presupus că nu era. Aproape că am rasuflat uşurat; îmi era aşa de simplu să mă comport normal când eram cu el. Era al meu, acum ştiam că aş fi facut, şi aş face, orice pentru el, şi să ramână alaturi de mine. Nu îl voi lasa să plece, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru..., şi inima mea ar pleca din trupul meu, odată cu el, iar sufletul mi s-ar înalta la Cer.
- Eric... îţi multume..
Dar nu a putut continua pentru că fata i se înroşi chiar mai tare ca înainte, l-am ridicat din pat şi l-am învaluit într-o îmbrăţişare duioasă. Acum eram eu, în picioare, pe podeaua din acea cameră, a lui, şi el aruncat în bratele mele, nemaistând în pat, pentru că mişcarea facută de membrele mele ne-a dus mai departe.
- Te simti mai rau Teddy?
El deschise ochii, pe care îndrazni să îi ţină închişi până în acel moment, i-am simtit apasarea, poate ruşinea.
I-am prins iar barbia în mâna mea, de această dată dreapta, pe când stânga îl ţinea aproape de trupul meu. Cât mă bucuram de înaltimea mea. Închise ochii, din nou, cum deja banuisem. Atunci începui să vorbesc.
- Ştii Ted... dacă îţi este ruşine de mine... nu ştiu unde putem ajunge cu acest lucru... Ce spuneam? Nu era sigur de ce avea să îmi raspundă... dacă îmi spunea, că s-a pripit la decizia aceea, atunci viata mea era distrusă. Eram atât de prost uneori. Mă gândeam la el, asta era. Pentru că voiam să fie fericit. Eram sigur că nu mai eram eu în preajma lui, mă transformam sau, îmi dadeam la o parte mantia aceea falsă, şi masca, fiind cel ce eram. Am continuat să vorbesc, şi mi-am simtit ochii umezi, care probabil straluceau dar nu conturau lacrimi, voiam doar să îmi simt durerea. Dacă îţi este ruşine să mă priveşti în ochi, nu putem fi împreună. Nu pot suporta... să te iubesc atât de mult şi ţie să îţi fie frică de mine, cât şi de o relatie baiat- baiat. Nu este corect, faţă de niciunul dintre noi. Eu.., spunând asta m-am desprins din îmbrăţişare, calm şi totodată blând, mi-am luat mâna de pe barbia sa şi m-am departat întorcându-mă. Îmi întelegea oare reactia? Nu ştiam ce se întâmplă în spatele meu.
Mi-am simtit trupul învaluit de două brate marunte şi o voce subtire, trmurândă începu să vorbească, ezitând.
- E..Eric, eu... îmi... este atât de... greu, să... vorbesc... despre asta... dar
Mi-am întors privirea, şi doar aceasta, la el. Cred că era inexpresivă şi totodată stralucitoare, o frumusete orbitoare. O vedeam în ochii sai. Eram oare acela fals? Nu îmi puteam da seama, eram prins de el, în el, şi îmi simteam inima explodând. Ce prost eram! Nu trebuia să spun acel lucru, mă va respinge. Aproape că îmi venea să plâng.
- Dar.. Prinse curaj dintr-o dată şi începu să vorbească fară ezitare în timp ce ochii îi erau napaditi de lacrimi, atât de dulci, şi totodată atât de amare. Oare de ce plângea? Uite, eu ... vreau să fiu cu tine mai mult ca orice pe acest Pamânt. Îmi este ruşine să te privesc pentru că perfectiunea ta îmi distruge imaginea, pe unde merg doar pe tine te vad , de parcă doar tu ai exista. Şi pentru mine, doar tu eşti. Îmi este frică de ce privire aş avea, şi cum ai interepreta-o, dar.... vreau să fiu cu tine, pentru că altfel nu pot trai.
Spunând aceste ultime cuvinte cazu în genunchi şi îmi strânse pantalonii, foarte tare în mâinile sale, îi simteam lacrimile. Continuă să vorbească.
- Te rog nu mă parasi!
Statea aici, în spatele meu, în genunchi iar eu nu facusem decât să îl privesc, eram eu cel inuman. Mă întrebam, oare care era privirea mea? M-am întors, aproape din instinct şi l-am luat în brate, l-am facut să se ridice simtindu-mă mai vinovat ca oricând. Ce facusem? Eram atât de prost! Cum o spusesem atât de des, idiotul, şi nemilosul!
I-am mângâiat parul şi obrajii sai încă roşiatici, i-am sarutat obrazul în timp ce îl ridicam, l-am luat în brate, ducându-l în pat, însă nu în camera sa, am mers pe hol, ţinând directia până la camera mea. Nu ştiam de ce faceam acest lucru însă îl doream cât mai aproape de mine şi lucrurile mele. Nu acum, nu doream să îl fac al meu din cauza reactiei sale; încă îmi aminteam povestea sa, şi prin ce trecuse, dar cu toate acestea, voiam să stea acolo, pentru a-l şti al meu.
Ajuns acolo, l-am pus în pat şi i-am şters lacrimile. Am vorbit, în timp ce acesta se afla în pat încă în genunchi, eu fiind aşezat pe marginea patului, privindu-l.
- Te iubesc Teddy! Mai mult decât orice, mai mult decât pe oricine, uite.. te vreau pentru mine, şi doat atât. Ştiu, sunt cea mai egoistă fiinţă pe care ai cunoscut-o şi nu este corect faţă de tine. Însă, spune-mi ce aş putea face? Inima îmi accelerează doar când te privesc, şi vreau să fii fericit.
Mi-a raspuns, deşi nu îi adresasem o întrebare.
- Tu eşti fericirea mea. Fară tine... nu mai pot fi eu.
Privirea îi era atât de captivantă. Mă întrebam cum a putut cineva să creeze acest înger? De ce mi-l dadea mie? Nu eram demn de maretia sa.
A venit spre mine, târându-se prin patul dublu şi a început să mă dezbrace. Ce facea? Am încercat să îl opresc.
-Ted, ce faci? Nu trebuie să faci asta... eu pot aştepta, oricât, pentru tine. Însă nu a spus nimic, a continuat. Mi-am simtit abdomentul gol şi bratele sale fiind în jurul meu, strângându-mă. M-am întors spre el, şi acum ne aflam amândoi în mijlocul acelui pat. I-am prins fata în mâini, şi l-am întrebat, calm.
- Ce faci?
El a clipit, parcă nevinovat, şi apoi, mai îndrazneţ ca oricând, îmi spuse.
- Vrei să mă faci al tau, te rog? Roşi în timp ce încă mă privea, ştiam ce efort facea să mă privească, fară să îşi închidă minunatii ochi albaştrii. Puritatea lor mă orbea. Ceea ce îmi spusese îmi facu sufletul să crească, eu voiam asta mai mult ca orice, poate, dar el? O voia şi el? Mă ruga atât de frumos, şi ştiam că ar fi continuat, chiar să mă implore dacă refuzam. Puteam eu, chiar şi aşa, să profit de bunatatea lui? Voiam!
- Tu? Eu... vreau să fii al meu, dar te rog, nu mă ruga aşa cum fac atâtea, atâţia. Nu mă ruga, pentru că... ceea ce îmi spui tu, vei avea, şi ceea ce vrei de la mine, vei primi. Întotdeauna! De ce? Pentru că te iubesc, eşti singurul pentru care simt asta. Nici macar parintii nu mi-i iubesc aşa cum o fac cu tine!
Vorbi şi el, întelegând că nu vreau să îl ranesc. Şi îmi spuse.
- Vreau să fiu al tau. Altfel nu aş simti că... mă iubeşti.
Când a spus aceste vorbe mi-a atins inima, cum nimeni nu reuşise până în acel moment, ce doream să existe pentru totdeauna. Deşi nu se putea, speram. Am mers mai aproape de el, pentru a-l face să ştie, că acceptasem. Dacă acest lucru nu era atât de vizibil pe cum doream să îl fac, am început să vorbesc. Voiam să ştie sigur că ceea ce simt eu pentru el e mai presus de orice, şi oricine. Cum îi spusesem.
- Vreau să fii al meu, dacă şi tu vrei. Cu toate astea, poti tu să mă accepti? Aşa cum sunt? Egoist..., un înger poate accepta aşa ceva?
Chipul îmi era angelic, ştiam acest lucru din privirea lui, mă aflam la câţiva milimetri de gura sa, limba mea tânjea după buzele sale, dar încercam să îmi abtin acest sentiment. Începu şi el să vorbească.
- Eu nu sunt un înger, şi tu eşti perfect. Dacă tu mă accepti, sunt gata să fiu al tau pentru totdeauna. Niciodată nu voi pleca de lângă tine, doar dacă mă vei da la o parte.
Ce spunea? Acelaşi lucru îl simteam şi eu, un singur lucru am mai putut spune înainte să îmi proptesc buzele de ale sale.
- Te voi proteja, pentru eternitate! Am simtit efectul vorbelor mele, acum că trupul meu era atât de aproape de al lui. Îi simteam inima, ce bataie frumoasă accelera. Cât de placut îi era mirosul şi respiratia... aş fi putut să o simt până aş fi murit. Mi-am înfăşurat bratele în jurul lui, şi i-am închis ochii, ştiind cât de greu este pentru el să mă privească. Am fost surprins când i-a deschis şi mi-a spus.
- Vreau să te vad!
În momentul care a urmat am început să îi deschis hainele. Buzele noastre se lipiră. Sentimentele ce mă învaluiseră nu erau cunoscute până acum, atunci când spusesem că îl iubesc mai mult decât orice, spusesem adevarul pentru că niciodată nu simtisem aşa ceva, pentru nimeni. Nici chiar pentru proprii mei parinti, pe care, spun toti, îi iubeşti mai mult decât orice. Dacă ar fi fost ca cineva să mă întrebe : Ce ai face pentru el? Aş raspunde, fară ezitare : Pentru el aş ucide, pentru el mi-aş da şi viata! Era oare aceasta iubire? Nu aveam de unde să ştiu, însă de un lucru eram sigur, nu aveam să las pe nimeni să mi-l ia. Eram legatie pentru toată viata, şi mai departe de atât, chiar şi după moarte.
L-am strâns în brate, mai dulce ca înainte, şi mi-am lasat sentimentele să îl învaluie.
__________________________________________________________________________________
Multumesc celor ce au citit!
[ PS : nu am verificat greşelile ]