5
Inima mea bătea cu acceleraţie în timp ce sufletul meu se zbătea să rămână calm; trupul îmi era prins în mrejele cuiva, a ceva necunoscut mie. Mă aflam într-o pădure, aceaşi pădure întunecată, groaznică, de care se pare că nu puteam scăpa. Mirosul copacilor era îmbătător, şi frumuseţea obscurităţii ce se răsfira peste acele frunzi, acum văzute negre, era inimaginabilă. Şi totuşi exista; mergeam pierdut pe acea cărare plină cu pietre, mersul îmi era la fel de elegant ca întotdeauna, rafinamentul meu se putea deduce doar prin mişcarea minunată pe care o accentuam cu picioarele. Mâinile mele se legănau voluntar pe lângă trupul meu perfect. Deodată am început să tremur. Cât de perfectă era această pădure şi cât de singură. Îmi plăcea atât de mult, dar singur nu puteam fi aici. Deşi ar fi părut groaznică în ochii altora, pentru mine este o adevărată minunăţie, o alinare a sufletului meu ce nu-şi găseşte liniştea niciunde. Simţeam iar acea apăsare gravă asupra trupului meu, respiraţia mi se îngreuna şi oxigenul se făcea dispărut din acea libertate eternă. Copacii se împreunau pentru a forma, deasupra mea, o mantie neagră. Eram prins, şi acum nu mai era vis, era coşmar. Îmi trecusem mâinile în jurul gâtului încercând să îi introduc oxigen, să îl fac să respire, dar nu mai vroia. Am crezut că voi muri, când am văzut pentru a doua oară acea lumină; devenise o obişnuinţă să îl am pe el în visul meu, aşa că orice s-ar fi întâmplat, venea să mă salveze. Am început să respir, când s-a aplecat asupra feţei mele, pentru că stăteam trântit în genunchi; şi-a trecut buzele catifelate peste buzele mele deshidratate; deşi era doar un vis, profitam de el.
Tic- tac- tic -tac. Se auzea sunetul ceasului aflat pe perete, limbile lui se mişcau continuu şi o mână îmi mângâia părul şaten, stăteam cu capul în poala cuiva; era atât de moale şi atât de plăcut, încât atunci când am ridicat capul am simţit că am fost alungat din Rai. Sentimentul plăcut de perfecţiune mi s-a întipărit în inimă, acel eu şi după ce am văzut frumuseţea sa naturală, amestecată cu inocenţă şi nevinovăţie, mă întrebam de ce m-ar place lumea pe mine? El era mult mai perfect decât mine. Nici măcar nu îl meritam.
- Bună dimineaţa!
Vocea lui îmi înebunea simţurile, era mult prea plăcută. Ilegal de interesantă; era mai mult decât un drog, el însăşi era mai îmbătător pentru mine decât un camion întreg de heroină. Ei i-aş fi putut rezista, cu orice, lui...., niciodată.
- Neaţa. Ce s-a întâmplat? Încercam să îmi amintesc de ce stăteam pe scaunul pufos, cu capul proptit în poala sa, el stând în patul său catifelat. Pătura albastră îmi aducea atâtea idei în cap. Preferam să mă gândesc la altceva, deveneam dependent. Nu, nu deveneam. Am fost din clipa în care l-am zărit. Mi-am amintit brusc ce se întâmplase ziua trecută, el şi febra sa. Imediat, fără a mă mai gândi, l-am întrebat. Te simţi mai bine? Îţi mai este rău? Vrei să chem un doctor? Ai nevoie de ceva? Dacă vrei pot să îmi iau liber de la servici şi... Ce făceam? Nu îmi puteam păstra calmul..., de faţă cu el eram acel eu imperfect, şi nu simţeam nevoia să mă ascund, ci să fiu aşa pentru a-l cuceri. Mă gândeam cum m-ar putea el plăcea, pe lângă el par o păpuşa de plastic, fără creier şi uzată. Pe când el, pare o păpuşă de abia fabricată şu măzluită mai minunat decât orice existent pe lume.
- Linişteşte-te Eric... Eu sunt bine, dar tu cum te simţi? Ai stat aici toată noaptea, nu ar fi trebuit... ştii că febra mea nu trebuia să te ţină pe loc, ştiind că azi trebuie să defilezi în acel spectacol, extrem de important.
A pus accent pe ultimele cuvinte, înţelegeam cât de important era pentru el ca eu să îmi îndeplinesc obligaţiile perfect pentru slujba mea. Nu am cutezat să îi explic, nu îmi iubeam aşa tare meseria.
- Îhh, bine, bine. Dacă tu vrei. Oricum o să fiu în foarte bună formă în curând. Însă până la ora şaisprezece nu am ce face. De abia atunci merg la servici. Aş putea să am grijă de tine, dacă te mai simţi rău. Ultimele cuvinte le-am spus forţat, voiam să am grijă de el oricum ar fi fost, într-o stare excelentă sau deplorabilă. Voiam să îi fiu alături. Eram prea direct să nu îi spun asta, încercam să evit acest lucru, să nu mă creadă prea îndrăzneţ, să nu.... dar nu am mai gândit, doar am vorbit.
- Teddy, ştii... Eu şi cu tine, suntem rude, dar eu te văd mai mult decât atât. Oarecum, ştii chiar am început să ţin foarte mult la tine, pentru că orice fiinţă care ar face cunoştinţă cu tine mi-ar da dreptate. Totuşi nu este acelaşi tip de afecţiune..., eu simt mai mult pentru tine. Şi după sărutul pe care ni l-am dat... Am ezitat, şi am oftat. Îmi era oarecum greu să scot şi restul cuvintelor din gură. Nu am folosit termenii de " iubire " pentru că nu doream să îl sperii, nu voiam să creadă că sunt un maniac. Ceea ce eram, după el. Am continuat, în timp ce mâna sa se juca cu şuviţele şatene ale părului meu. Ochii mei căprui i-a întâlnit pe ai săi. Erau atât de albaştrii şi atât de puri. Simţeam cum mă pierdeam într-o mare de smarald. M-am oprit din visat, văzând că aşteaptă continuarea. Vreau să ştiu dacă şi tu mă placi aşa cum o fac eu. Ceea ce nu ştiu cum va fi..., din moment ce suntem unchi şi nepot...
El nu ezită niciun moment, nu cum o făcea de obicei. A început să vorbească, uimirea nefiindu-i vizibilă pe faţă. Nu era acea uimire care îmi spunea : Ai înebunit? Nu, era surprinderea plină de căldură, aceea ce în mintea mea mi-ar fi alinat obrazul şi l-ar fi sărutat.
- Nu contează asta, şi ce dacă suntem uniţi prin sânge? Nu este asta mai important?
Eu eram mişcat de ceea ce spusese, şi nu doar cuvintele ci şi modul în care o făcuse. Nu îl văzusem niciodată atât de hotărât, să vorbească atât de clar. Era ceva atât de nou pentru mine. Şi atât de plăcut. Pe faţa mea am simţit cum s-a întipărit o expresie de satisfacţie. El încă se juca cu şuviţele mele, şi părul meu se simţea flatat de atingerile sale, unice. El se îroşi la faţă când îşi dădu seama de cuvintele ce ieşiseră din gura. Glasul îi deveni mai moale, chiar suav. Continuă, fără ezitare însă nu aşa grăbit ca înainte.
- Eu, şi eu ţin foarte mult la tine. Am ajuns să cred că este acel tip de iubire care nu va fi scos niciodată din mine. Ştiu că suntem rude, dar pentru mine, a accentuat ultimele două cuvinte, pentru a le accentua şi mai tare pe cele ce urmau, nu contează! Te.... mi-e greu să spun asta, deşi am spus-o în vise de atâta vreme.. A ezitat, iar eu am început să mă gândesc la ziua de ieri şi momentul în care şoptise acele cuvinte, pe care nu mi le-aş putea scoate vreodată din minte, " - Eric... te iubesc. "
Acesta a continuat, luându-mi visele cu acesta. Deşi nu mai stăteam cu capul în poala sa, stăteam foarte aproape de el. Scaunul era lângă pat iar el era atât de aproape de mine că îmi putea învârti şuviţele în voie, doar o mişcare şi mi l-aş fi putut trece în braţe. Voiam asta, mai mult ca orice.
- Te iubesc Eric.
A spus din nou acele cuvinte, ce m-au surprins şi mi-au făcut inima să îmi accelereze. Ştiam că nu sunt în stare să i le zic şi eu, o simţeam dar nu i-o puteam spune. Eram atât de laş, eu cel neînfricat, mi-am găsit ceva ce nu aş putea face. Mintea mea o lua razna.
M-a ridicat, elegant, de pe scaun, şi m-am aşezat în genunchi lângă patul său, în acelaşi loc, pe podea. Am tras scaunul la o parte şi mi-am mişcat degetele făcându-i semn feţei sale să se apropie de mine; când a ajuns la o distanţă considerabilă, faţa sa fiind deasupra feţei mele am început să vorbesc.
- Teddy, vrei să fii iubitul meu?
Se înroşi mai tare ca înainte, şi i-am putut simţi, chiar auzi, bătăile inimii. Erau rapide, nu doar atât ci extrem de rapide. Aş fi vrut să îl învălui într-o îmbrăţişare, dar nu am avut timp să fac asta că braţele băiatului mă învăluiră, peste gâtul meu fiind răsfirate mâinile sale fragile, l-am tras din pat, elegant, şi l-am pus în braţele mele. L-am îmbrăţişat şi eu la rândul meu, pentru că nu îmi puteam ascunde dorinţa. El îmi şopti la ureche, foarte suav.
- Vreau să fiu iubitul tău.
Mi-am simţit pieptul explodând din cauza bătăilor sălbatice ale inimii mele. Mi-am zdrobit buzele de ale sale, şi am simţit cum limba sa a început să se mişte în gura mea. Aceaşi mişcare a făcut-o şi limba mea, în gura lui. Pentru un moment am crezut că timpul s-a oprit în loc. Mi-am trecut o mână peste obrazul său, atât de roşiatic. Iar el îşi înfipse delicat mâinile în părul meu. Voiam să dureze o eternitate.
Inima mea bătea cu acceleraţie în timp ce sufletul meu se zbătea să rămână calm; trupul îmi era prins în mrejele cuiva, a ceva necunoscut mie. Mă aflam într-o pădure, aceaşi pădure întunecată, groaznică, de care se pare că nu puteam scăpa. Mirosul copacilor era îmbătător, şi frumuseţea obscurităţii ce se răsfira peste acele frunzi, acum văzute negre, era inimaginabilă. Şi totuşi exista; mergeam pierdut pe acea cărare plină cu pietre, mersul îmi era la fel de elegant ca întotdeauna, rafinamentul meu se putea deduce doar prin mişcarea minunată pe care o accentuam cu picioarele. Mâinile mele se legănau voluntar pe lângă trupul meu perfect. Deodată am început să tremur. Cât de perfectă era această pădure şi cât de singură. Îmi plăcea atât de mult, dar singur nu puteam fi aici. Deşi ar fi părut groaznică în ochii altora, pentru mine este o adevărată minunăţie, o alinare a sufletului meu ce nu-şi găseşte liniştea niciunde. Simţeam iar acea apăsare gravă asupra trupului meu, respiraţia mi se îngreuna şi oxigenul se făcea dispărut din acea libertate eternă. Copacii se împreunau pentru a forma, deasupra mea, o mantie neagră. Eram prins, şi acum nu mai era vis, era coşmar. Îmi trecusem mâinile în jurul gâtului încercând să îi introduc oxigen, să îl fac să respire, dar nu mai vroia. Am crezut că voi muri, când am văzut pentru a doua oară acea lumină; devenise o obişnuinţă să îl am pe el în visul meu, aşa că orice s-ar fi întâmplat, venea să mă salveze. Am început să respir, când s-a aplecat asupra feţei mele, pentru că stăteam trântit în genunchi; şi-a trecut buzele catifelate peste buzele mele deshidratate; deşi era doar un vis, profitam de el.
Tic- tac- tic -tac. Se auzea sunetul ceasului aflat pe perete, limbile lui se mişcau continuu şi o mână îmi mângâia părul şaten, stăteam cu capul în poala cuiva; era atât de moale şi atât de plăcut, încât atunci când am ridicat capul am simţit că am fost alungat din Rai. Sentimentul plăcut de perfecţiune mi s-a întipărit în inimă, acel eu şi după ce am văzut frumuseţea sa naturală, amestecată cu inocenţă şi nevinovăţie, mă întrebam de ce m-ar place lumea pe mine? El era mult mai perfect decât mine. Nici măcar nu îl meritam.
- Bună dimineaţa!
Vocea lui îmi înebunea simţurile, era mult prea plăcută. Ilegal de interesantă; era mai mult decât un drog, el însăşi era mai îmbătător pentru mine decât un camion întreg de heroină. Ei i-aş fi putut rezista, cu orice, lui...., niciodată.
- Neaţa. Ce s-a întâmplat? Încercam să îmi amintesc de ce stăteam pe scaunul pufos, cu capul proptit în poala sa, el stând în patul său catifelat. Pătura albastră îmi aducea atâtea idei în cap. Preferam să mă gândesc la altceva, deveneam dependent. Nu, nu deveneam. Am fost din clipa în care l-am zărit. Mi-am amintit brusc ce se întâmplase ziua trecută, el şi febra sa. Imediat, fără a mă mai gândi, l-am întrebat. Te simţi mai bine? Îţi mai este rău? Vrei să chem un doctor? Ai nevoie de ceva? Dacă vrei pot să îmi iau liber de la servici şi... Ce făceam? Nu îmi puteam păstra calmul..., de faţă cu el eram acel eu imperfect, şi nu simţeam nevoia să mă ascund, ci să fiu aşa pentru a-l cuceri. Mă gândeam cum m-ar putea el plăcea, pe lângă el par o păpuşa de plastic, fără creier şi uzată. Pe când el, pare o păpuşă de abia fabricată şu măzluită mai minunat decât orice existent pe lume.
- Linişteşte-te Eric... Eu sunt bine, dar tu cum te simţi? Ai stat aici toată noaptea, nu ar fi trebuit... ştii că febra mea nu trebuia să te ţină pe loc, ştiind că azi trebuie să defilezi în acel spectacol, extrem de important.
A pus accent pe ultimele cuvinte, înţelegeam cât de important era pentru el ca eu să îmi îndeplinesc obligaţiile perfect pentru slujba mea. Nu am cutezat să îi explic, nu îmi iubeam aşa tare meseria.
- Îhh, bine, bine. Dacă tu vrei. Oricum o să fiu în foarte bună formă în curând. Însă până la ora şaisprezece nu am ce face. De abia atunci merg la servici. Aş putea să am grijă de tine, dacă te mai simţi rău. Ultimele cuvinte le-am spus forţat, voiam să am grijă de el oricum ar fi fost, într-o stare excelentă sau deplorabilă. Voiam să îi fiu alături. Eram prea direct să nu îi spun asta, încercam să evit acest lucru, să nu mă creadă prea îndrăzneţ, să nu.... dar nu am mai gândit, doar am vorbit.
- Teddy, ştii... Eu şi cu tine, suntem rude, dar eu te văd mai mult decât atât. Oarecum, ştii chiar am început să ţin foarte mult la tine, pentru că orice fiinţă care ar face cunoştinţă cu tine mi-ar da dreptate. Totuşi nu este acelaşi tip de afecţiune..., eu simt mai mult pentru tine. Şi după sărutul pe care ni l-am dat... Am ezitat, şi am oftat. Îmi era oarecum greu să scot şi restul cuvintelor din gură. Nu am folosit termenii de " iubire " pentru că nu doream să îl sperii, nu voiam să creadă că sunt un maniac. Ceea ce eram, după el. Am continuat, în timp ce mâna sa se juca cu şuviţele şatene ale părului meu. Ochii mei căprui i-a întâlnit pe ai săi. Erau atât de albaştrii şi atât de puri. Simţeam cum mă pierdeam într-o mare de smarald. M-am oprit din visat, văzând că aşteaptă continuarea. Vreau să ştiu dacă şi tu mă placi aşa cum o fac eu. Ceea ce nu ştiu cum va fi..., din moment ce suntem unchi şi nepot...
El nu ezită niciun moment, nu cum o făcea de obicei. A început să vorbească, uimirea nefiindu-i vizibilă pe faţă. Nu era acea uimire care îmi spunea : Ai înebunit? Nu, era surprinderea plină de căldură, aceea ce în mintea mea mi-ar fi alinat obrazul şi l-ar fi sărutat.
- Nu contează asta, şi ce dacă suntem uniţi prin sânge? Nu este asta mai important?
Eu eram mişcat de ceea ce spusese, şi nu doar cuvintele ci şi modul în care o făcuse. Nu îl văzusem niciodată atât de hotărât, să vorbească atât de clar. Era ceva atât de nou pentru mine. Şi atât de plăcut. Pe faţa mea am simţit cum s-a întipărit o expresie de satisfacţie. El încă se juca cu şuviţele mele, şi părul meu se simţea flatat de atingerile sale, unice. El se îroşi la faţă când îşi dădu seama de cuvintele ce ieşiseră din gura. Glasul îi deveni mai moale, chiar suav. Continuă, fără ezitare însă nu aşa grăbit ca înainte.
- Eu, şi eu ţin foarte mult la tine. Am ajuns să cred că este acel tip de iubire care nu va fi scos niciodată din mine. Ştiu că suntem rude, dar pentru mine, a accentuat ultimele două cuvinte, pentru a le accentua şi mai tare pe cele ce urmau, nu contează! Te.... mi-e greu să spun asta, deşi am spus-o în vise de atâta vreme.. A ezitat, iar eu am început să mă gândesc la ziua de ieri şi momentul în care şoptise acele cuvinte, pe care nu mi le-aş putea scoate vreodată din minte, " - Eric... te iubesc. "
Acesta a continuat, luându-mi visele cu acesta. Deşi nu mai stăteam cu capul în poala sa, stăteam foarte aproape de el. Scaunul era lângă pat iar el era atât de aproape de mine că îmi putea învârti şuviţele în voie, doar o mişcare şi mi l-aş fi putut trece în braţe. Voiam asta, mai mult ca orice.
- Te iubesc Eric.
A spus din nou acele cuvinte, ce m-au surprins şi mi-au făcut inima să îmi accelereze. Ştiam că nu sunt în stare să i le zic şi eu, o simţeam dar nu i-o puteam spune. Eram atât de laş, eu cel neînfricat, mi-am găsit ceva ce nu aş putea face. Mintea mea o lua razna.
M-a ridicat, elegant, de pe scaun, şi m-am aşezat în genunchi lângă patul său, în acelaşi loc, pe podea. Am tras scaunul la o parte şi mi-am mişcat degetele făcându-i semn feţei sale să se apropie de mine; când a ajuns la o distanţă considerabilă, faţa sa fiind deasupra feţei mele am început să vorbesc.
- Teddy, vrei să fii iubitul meu?
Se înroşi mai tare ca înainte, şi i-am putut simţi, chiar auzi, bătăile inimii. Erau rapide, nu doar atât ci extrem de rapide. Aş fi vrut să îl învălui într-o îmbrăţişare, dar nu am avut timp să fac asta că braţele băiatului mă învăluiră, peste gâtul meu fiind răsfirate mâinile sale fragile, l-am tras din pat, elegant, şi l-am pus în braţele mele. L-am îmbrăţişat şi eu la rândul meu, pentru că nu îmi puteam ascunde dorinţa. El îmi şopti la ureche, foarte suav.
- Vreau să fiu iubitul tău.
Mi-am simţit pieptul explodând din cauza bătăilor sălbatice ale inimii mele. Mi-am zdrobit buzele de ale sale, şi am simţit cum limba sa a început să se mişte în gura mea. Aceaşi mişcare a făcut-o şi limba mea, în gura lui. Pentru un moment am crezut că timpul s-a oprit în loc. Mi-am trecut o mână peste obrazul său, atât de roşiatic. Iar el îşi înfipse delicat mâinile în părul meu. Voiam să dureze o eternitate.