Ok Ok :]. Declar oficial, sunt fericita. Va multumesc tuturor pentru comentarii. Am venit cu urmatorul capitol [ am avut prea mult chef de scris, si nu m-am putut abtine ].
Lectura placuta !
_______________________________________________________________
3
Mergeam agale printr-o pădure, întunericul sălăşluia pe drumul pe care eu încercam să îl străbat. Deodată peisajul a devenit sinistru, m-am împiedicat de o rădăcină de copac, ieşită afară. Îmi auzeam respiraţia greoaie şi agitată în timp ce unele voci, grave, răsunau în propria-mi minte. Am ajuns într-o poiană, sau cel puţin asta credeam că este, era beznă şi nu puteam desluşi nimic. Un animal sălbatic, imens a început să mârâie la mine, apărut de nicăieri. Şi ca acesta, au apărut încă cinci. Erau fioroşi, nici urşi nici lupi, creaturile întunericului. Când erau gata cu toate, să mă atace o voce blândă îmi acapară simţurile înspăimântate, îmi întinse o mână pentru a mă salva de atac, şi a mă ridica la Cer. Credeam că este însuşi Raiul.
- Unchiule...
Din cauza acestui cuvânt am tresărit, şi m-am trezit. Era un simplu vis. În faţa mea stătea acelaşi adolescent, cu părul albastru. Ochii săi erau magnifici, atât de puri. Doream să mă pierd în ei, ce labirint extraordinar. Stăteam pe perna albă, imensă. I-am făcut semn să se apropie, în timp ce m-am ridicat în dos. Am stat aşa preţ de câteva clipe, până când el ajunse lângă mine. L-am prins de mâini, în joacă, şi l-am aruncat în pat, punându-i perna peste faţă, uşor, fără a-l răni. Am început să râd, asemenea lui, spunându-i:
- Asta păţeşti când mă trezeşti.
Eram îmbrăcat într-o pereche de pantaloni lungi, de pijama, mai mult sau mai puţini. Erau albi, asemenea maieului care mi se aşeza perfect pe trup, arătându-mi fiecare formă. Părul meu, deşi mi-am dat seama că era ciufulit, părea în perfectă stare. Chiar şi când de abia mă trezeam arătam ca un manechin, creat pentru a ucide prin frumuseţea sa.
Am zărit din nou acea privire, extraordinar de inocentă. Am simţit nevinovăţia sa, era atât de plăcut. Doar prin simplul fapt că îl priveam mă pierdam întrânsul.
- Deci Teddy, du-te şi îmbracă-te, că duş văd că ai făcut. Merg şi eu, după care mă pregătesc. Te duc eu la liceu, trebuie să vorbesc oricum cu directorul. A rămas acelaşi impotent la conducere.
A început să râdă, la fel şi eu. Eu am plecat primul din dormitor, luând un prosop din dulap şi deschizând uşa de la camera mea, baia mea personală. I-am simţit paşii, plecând din cameră. După aceasta nu ştiu ce a făcut. Tare aş fi dorit să îi pot citi gândurile, să fiu cu el non stop. Alte vise prosteşti şi fără noime ale mele. Poate ar fi trebuit să fac şi eu un copil. Mă făcea fericit. Sau cel puţin, ăsta credeam eu că este motivul.
Apa a început să cadă pe trupul meu, udându-mi fiecare formă perfectă, revărsându-se pe al meu păr neted, şaten. Firele erau prinse parcă într-un tot, fără a mai fii desprinse.
Într-un târziu am ieşit de sub apa fierbine, m-am şters cu prosopul, în cap şi pe trup. După care am tras pe mine o pereche de pantaloni negri şi un tricou negru, mulat pe abdomen. Pe deasupra mi-am luat jacheta, tot neagră. Mi-am dat cu piaptănul prin păr, fără a mai face alte eforturi după ce l-am uscat. Arătam perfect.
Am scos din dulapul, aflat în altă cameră, o pereche de ochelari negri, pe care mi i-am aruncat la ochi. Am ieşit din dormitor, perfect ca de obicei. M-am încălţat cu ce am văzut prima dată, era o pereche de pantofi negri. Eram îmbrăcat la fel ca la ultima mea prezentare de modă, arătam mortal. Ştiam acest lucru.
Perfect nemişcat, mă aştepta. Era îmbrăcat în uniforma liceului, ce rămăsese aceaşi de când fusesem şi eu licean, la aceaşi Instituţie. I-am aruncat o privire seducătoare, şi am început să îi admir ţinuta, dăruită de mine. Doar un nepot aveam şi eu.
Purta o cămaşă albă, în carouri, era delimitată cu linii negre. Cravata era albastră, cât de bine se asorta cu ochii săi. Sacoul, ce părea mai mult o jachetă, era de culoare albastră, mai mult spre negru. Purta de asemenea o pereche de blugi negri, nu pantaloni, ci blugi. Ce îmi mai plăcuse această uniformă, doar la cererea mea fusese introdusă. Nu am observat cu era încălţat, dar cred că aceia erau nişte teneşi, sau adidaşi, negri. Îl prindeau bine, orice ar fi fost.
Am coborât, cu liftul şi maşina mea ne aştepta deja jos. Un Lamboorgini Diablo, argintiu, desigur, doar una din maşinile mele. Am urcat, deschizându-i uşa pentru pasager. Atunci am observat, când intra în maşină, că mă privea arzător, ca pe un zeu. Privirea îi era angelică şi obrajii roşiatici, credeam că ardeau. Cât aş fi vrut să îi ating, să văd dacă sunt aşa de fierbinţi precum păreau. M-am abţinut.
Am accelerat, lăsând privire răutăcioase să ne urmărească. Geamurile erau fumurii, îmi plăcea intimitatea, şi o zeitate ca mine avea nevoie de aşa ceva. Acum că avea şi un asemenea băiat cu el, o adevărată comoară, un motiv în plus. Nu am putut să nu obser, în momentul în care am intrat în maşină, cum vecinii mei, obişnuiţi cu mine, îl priveau pe Ted. Deveneam nevos, dar am observat că îl priveau cu admiraţie, îi vedeau puritatea. Nu era aceaşi răutate şi invidie. Puteam răsufla uşurat.
Maşina mea ne-a condus până în parcarea Liceului High Willers. Nu ştiu nici acum de unde vine numele, însă nu îmi pasă. Era unul dintre cele mai faimoase licee, unul de artă, mai mult sau mai puţin. Am parcat, şi am ieşit din maşină. În timp ce păşeam pe porţile Instituţiei mi-am trecut o mână pe deasupra umărului nepotului meu, l-am simţit roşind deşi nu mi-am luat privirea din faţă. Mersul meu era rafinat şi elegant, în timp ce a lui Teddy era compus din paşi micuţi, ce ezitau, un mers uşor şi totodată grijului, pentru a nu face greşeli. Chiar şi acest lucru mă făcea să tremur, plăcerea îmi cuprindea trupul.
Am auzit spusele celorlalţi.
Ăsta este Eric Wonder, wow, cât de tare. Ăla o fi fratele lui? Trebuie să ne împrietenim cu el.
Am auzit aceste vorbe peste tot, până am bătut la uşa cabinetului directorului. Şi în acel moment aveam braţul trecut peste cel al băiatului. La vederea mea, bătrânul mi-a strigat numele, m-a aclamat şi ne-a poftit să luăm loc.
Am avut o discuţie mai mult sau mai puţin interesantă, după care am mers cu Ted până în sala sa de clasă.
- Deci cam pe aici o să înveţi tu, ia ăsta - spunând asta i-am întins un telefon celular, după cum bănuisem, nu avea unul. Era de culoare albastră, la fel ca şi ochii şi părul său. Devenise culoarea mea preferată. - Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita şi sună-mă. Dacă se ia cineva de tine, vechea poantă : Eric este unchiul meu. Ok?
- Desigur..
A şoptit ezitând, printre dinţi, ca de obicei.
În faţa noastră apare un tip cu puţin mai înalt decât adolescentul din faţa mea, dar nu la fel de îalt ca mine. Privirea sa îmi era cunoscută şi părul său roşcat era inconfundabil.
- Hei Robert, ce îţi mai face fratele?
- Salut Eric, mă bucur să te văd!! Iar pe la liceu? Christian freacă menta, nu îi place să fie medic.
- Desigur. Am spus eu rânjind. Veciul meu prieten din liceu fusese mereu un leneş, ceva mai mult ca mine. Iar acesta era fratele său, ultimul an de liceu, Anderson Robert, în aceaşi clasă de arte ca şi tânărul meu nepot.
- Auzi, acesta este Ted, copilul fratelui meu. Ai face bine să ai grijă să nu păţească nimic, altfel cred că sunt în stare să închid liceul. Am râs, ironic. Şi-a dat seama de seriozitatea ce sălăşluia pe chipul meu pentru că a dat hotărât din cap. M-am întors pentru a pleca, şi i-am auzit făcând prezentările, cât am şi simţit acea privire caldă urmându-mi paşi, mersul şi suspinând după plecarea mea.
*
Orele au trecut destul de greu. Am avut o sesiune foto, după care a trebuit să merg la un casting, pentru un rol stupid într-un film. Personajul principal, o poveste despre un tânăr ce nu îşi găsea liniştea decât în artă. Cunoaşte un tip, cel mai bun prieten şi formează o legătură puternică, devenind unul cu celălalt. Şi în cele din urmă, renunţând la viaţa lui pentru amicul său, aflat pe moarte. Acum că mă gândesc la acest lucru, nu pare deloc banal sau stupid. Seamănă cu ceva ce simt în acest moment.
Ajuns acasă, mi-am trântit jacheta pe un fotoliu, şi m-am aruncat pe canapeaua din sufragerie.
- Bună!
Vocea lui era fermă de această dată, hotărâtă şi fără prea multe ezitări. L-am privit oarecum surprins, dar încântat.
- Salut puÅŸtiule, cum a fost azi?
Cred că mi-a observat privirea din ochi, emana tristeţe. Chipul meu era învălui de oboseală, deşi nu schiţam încruntări sau altceva ce mi-ar fi putut deforma pielea perfectă şi expresia extraordinară.
- Eu bine, este frumos. Dar tu? ai păţit ceva? Pot citi pe chipul tău, ceva nu este în regulă. Dacă vrei, eu te pot lăsa singur. Nu vreau să... ştii tu, să fiu o povară.
Aproape că îmi dădăeau lacrimile din cauza a ceea ce îmi spunea. Era picat din Cer acest copil, începusem să îl iubesc. Deşi credeam că este doar o prostie.
M-am ridicat şi l-am îmbrăţişat, era drogul meu personal. Ştiu că eram egoist, mă foloseam de el pentru a-mi satisface dorinţele, de a fi şi eu la rândul meu iubit. O simplă îmbrăţişare, atât de caldă, pe care nimeni nu mi-o putea da. Mi-am luat singur dreptul de a fura acest lucru de la el. Avea atât de multe lucruri de oferit, le voiam doar pentru mine. I-am şoptit printre dinţi :
- Scuze că mă gândesc doar la mine.
I-am simţit braţele împingându-mă, dar nu agresiv. După care se ridică pe vârfuri, mă trase de tricou şi îşi propti buzele peste ale mele. L-am luat în braţe, cu aceaşi mişcare bruscă şi mi-am zdrobit şi eu buzele de ale lui. Profitam de el, dar nu mă puteam opri. Îi simţeam inima pulsând şi a mea reacţiona la bătăile sale. Eram legaţi, mai mult decât prin sânge.
Lectura placuta !
_______________________________________________________________
3
Mergeam agale printr-o pădure, întunericul sălăşluia pe drumul pe care eu încercam să îl străbat. Deodată peisajul a devenit sinistru, m-am împiedicat de o rădăcină de copac, ieşită afară. Îmi auzeam respiraţia greoaie şi agitată în timp ce unele voci, grave, răsunau în propria-mi minte. Am ajuns într-o poiană, sau cel puţin asta credeam că este, era beznă şi nu puteam desluşi nimic. Un animal sălbatic, imens a început să mârâie la mine, apărut de nicăieri. Şi ca acesta, au apărut încă cinci. Erau fioroşi, nici urşi nici lupi, creaturile întunericului. Când erau gata cu toate, să mă atace o voce blândă îmi acapară simţurile înspăimântate, îmi întinse o mână pentru a mă salva de atac, şi a mă ridica la Cer. Credeam că este însuşi Raiul.
- Unchiule...
Din cauza acestui cuvânt am tresărit, şi m-am trezit. Era un simplu vis. În faţa mea stătea acelaşi adolescent, cu părul albastru. Ochii săi erau magnifici, atât de puri. Doream să mă pierd în ei, ce labirint extraordinar. Stăteam pe perna albă, imensă. I-am făcut semn să se apropie, în timp ce m-am ridicat în dos. Am stat aşa preţ de câteva clipe, până când el ajunse lângă mine. L-am prins de mâini, în joacă, şi l-am aruncat în pat, punându-i perna peste faţă, uşor, fără a-l răni. Am început să râd, asemenea lui, spunându-i:
- Asta păţeşti când mă trezeşti.
Eram îmbrăcat într-o pereche de pantaloni lungi, de pijama, mai mult sau mai puţini. Erau albi, asemenea maieului care mi se aşeza perfect pe trup, arătându-mi fiecare formă. Părul meu, deşi mi-am dat seama că era ciufulit, părea în perfectă stare. Chiar şi când de abia mă trezeam arătam ca un manechin, creat pentru a ucide prin frumuseţea sa.
Am zărit din nou acea privire, extraordinar de inocentă. Am simţit nevinovăţia sa, era atât de plăcut. Doar prin simplul fapt că îl priveam mă pierdam întrânsul.
- Deci Teddy, du-te şi îmbracă-te, că duş văd că ai făcut. Merg şi eu, după care mă pregătesc. Te duc eu la liceu, trebuie să vorbesc oricum cu directorul. A rămas acelaşi impotent la conducere.
A început să râdă, la fel şi eu. Eu am plecat primul din dormitor, luând un prosop din dulap şi deschizând uşa de la camera mea, baia mea personală. I-am simţit paşii, plecând din cameră. După aceasta nu ştiu ce a făcut. Tare aş fi dorit să îi pot citi gândurile, să fiu cu el non stop. Alte vise prosteşti şi fără noime ale mele. Poate ar fi trebuit să fac şi eu un copil. Mă făcea fericit. Sau cel puţin, ăsta credeam eu că este motivul.
Apa a început să cadă pe trupul meu, udându-mi fiecare formă perfectă, revărsându-se pe al meu păr neted, şaten. Firele erau prinse parcă într-un tot, fără a mai fii desprinse.
Într-un târziu am ieşit de sub apa fierbine, m-am şters cu prosopul, în cap şi pe trup. După care am tras pe mine o pereche de pantaloni negri şi un tricou negru, mulat pe abdomen. Pe deasupra mi-am luat jacheta, tot neagră. Mi-am dat cu piaptănul prin păr, fără a mai face alte eforturi după ce l-am uscat. Arătam perfect.
Am scos din dulapul, aflat în altă cameră, o pereche de ochelari negri, pe care mi i-am aruncat la ochi. Am ieşit din dormitor, perfect ca de obicei. M-am încălţat cu ce am văzut prima dată, era o pereche de pantofi negri. Eram îmbrăcat la fel ca la ultima mea prezentare de modă, arătam mortal. Ştiam acest lucru.
Perfect nemişcat, mă aştepta. Era îmbrăcat în uniforma liceului, ce rămăsese aceaşi de când fusesem şi eu licean, la aceaşi Instituţie. I-am aruncat o privire seducătoare, şi am început să îi admir ţinuta, dăruită de mine. Doar un nepot aveam şi eu.
Purta o cămaşă albă, în carouri, era delimitată cu linii negre. Cravata era albastră, cât de bine se asorta cu ochii săi. Sacoul, ce părea mai mult o jachetă, era de culoare albastră, mai mult spre negru. Purta de asemenea o pereche de blugi negri, nu pantaloni, ci blugi. Ce îmi mai plăcuse această uniformă, doar la cererea mea fusese introdusă. Nu am observat cu era încălţat, dar cred că aceia erau nişte teneşi, sau adidaşi, negri. Îl prindeau bine, orice ar fi fost.
Am coborât, cu liftul şi maşina mea ne aştepta deja jos. Un Lamboorgini Diablo, argintiu, desigur, doar una din maşinile mele. Am urcat, deschizându-i uşa pentru pasager. Atunci am observat, când intra în maşină, că mă privea arzător, ca pe un zeu. Privirea îi era angelică şi obrajii roşiatici, credeam că ardeau. Cât aş fi vrut să îi ating, să văd dacă sunt aşa de fierbinţi precum păreau. M-am abţinut.
Am accelerat, lăsând privire răutăcioase să ne urmărească. Geamurile erau fumurii, îmi plăcea intimitatea, şi o zeitate ca mine avea nevoie de aşa ceva. Acum că avea şi un asemenea băiat cu el, o adevărată comoară, un motiv în plus. Nu am putut să nu obser, în momentul în care am intrat în maşină, cum vecinii mei, obişnuiţi cu mine, îl priveau pe Ted. Deveneam nevos, dar am observat că îl priveau cu admiraţie, îi vedeau puritatea. Nu era aceaşi răutate şi invidie. Puteam răsufla uşurat.
Maşina mea ne-a condus până în parcarea Liceului High Willers. Nu ştiu nici acum de unde vine numele, însă nu îmi pasă. Era unul dintre cele mai faimoase licee, unul de artă, mai mult sau mai puţin. Am parcat, şi am ieşit din maşină. În timp ce păşeam pe porţile Instituţiei mi-am trecut o mână pe deasupra umărului nepotului meu, l-am simţit roşind deşi nu mi-am luat privirea din faţă. Mersul meu era rafinat şi elegant, în timp ce a lui Teddy era compus din paşi micuţi, ce ezitau, un mers uşor şi totodată grijului, pentru a nu face greşeli. Chiar şi acest lucru mă făcea să tremur, plăcerea îmi cuprindea trupul.
Am auzit spusele celorlalţi.
Ăsta este Eric Wonder, wow, cât de tare. Ăla o fi fratele lui? Trebuie să ne împrietenim cu el.
Am auzit aceste vorbe peste tot, până am bătut la uşa cabinetului directorului. Şi în acel moment aveam braţul trecut peste cel al băiatului. La vederea mea, bătrânul mi-a strigat numele, m-a aclamat şi ne-a poftit să luăm loc.
Am avut o discuţie mai mult sau mai puţin interesantă, după care am mers cu Ted până în sala sa de clasă.
- Deci cam pe aici o să înveţi tu, ia ăsta - spunând asta i-am întins un telefon celular, după cum bănuisem, nu avea unul. Era de culoare albastră, la fel ca şi ochii şi părul său. Devenise culoarea mea preferată. - Dacă ai nevoie de ceva, nu ezita şi sună-mă. Dacă se ia cineva de tine, vechea poantă : Eric este unchiul meu. Ok?
- Desigur..
A şoptit ezitând, printre dinţi, ca de obicei.
În faţa noastră apare un tip cu puţin mai înalt decât adolescentul din faţa mea, dar nu la fel de îalt ca mine. Privirea sa îmi era cunoscută şi părul său roşcat era inconfundabil.
- Hei Robert, ce îţi mai face fratele?
- Salut Eric, mă bucur să te văd!! Iar pe la liceu? Christian freacă menta, nu îi place să fie medic.
- Desigur. Am spus eu rânjind. Veciul meu prieten din liceu fusese mereu un leneş, ceva mai mult ca mine. Iar acesta era fratele său, ultimul an de liceu, Anderson Robert, în aceaşi clasă de arte ca şi tânărul meu nepot.
- Auzi, acesta este Ted, copilul fratelui meu. Ai face bine să ai grijă să nu păţească nimic, altfel cred că sunt în stare să închid liceul. Am râs, ironic. Şi-a dat seama de seriozitatea ce sălăşluia pe chipul meu pentru că a dat hotărât din cap. M-am întors pentru a pleca, şi i-am auzit făcând prezentările, cât am şi simţit acea privire caldă urmându-mi paşi, mersul şi suspinând după plecarea mea.
*
Orele au trecut destul de greu. Am avut o sesiune foto, după care a trebuit să merg la un casting, pentru un rol stupid într-un film. Personajul principal, o poveste despre un tânăr ce nu îşi găsea liniştea decât în artă. Cunoaşte un tip, cel mai bun prieten şi formează o legătură puternică, devenind unul cu celălalt. Şi în cele din urmă, renunţând la viaţa lui pentru amicul său, aflat pe moarte. Acum că mă gândesc la acest lucru, nu pare deloc banal sau stupid. Seamănă cu ceva ce simt în acest moment.
Ajuns acasă, mi-am trântit jacheta pe un fotoliu, şi m-am aruncat pe canapeaua din sufragerie.
- Bună!
Vocea lui era fermă de această dată, hotărâtă şi fără prea multe ezitări. L-am privit oarecum surprins, dar încântat.
- Salut puÅŸtiule, cum a fost azi?
Cred că mi-a observat privirea din ochi, emana tristeţe. Chipul meu era învălui de oboseală, deşi nu schiţam încruntări sau altceva ce mi-ar fi putut deforma pielea perfectă şi expresia extraordinară.
- Eu bine, este frumos. Dar tu? ai păţit ceva? Pot citi pe chipul tău, ceva nu este în regulă. Dacă vrei, eu te pot lăsa singur. Nu vreau să... ştii tu, să fiu o povară.
Aproape că îmi dădăeau lacrimile din cauza a ceea ce îmi spunea. Era picat din Cer acest copil, începusem să îl iubesc. Deşi credeam că este doar o prostie.
M-am ridicat şi l-am îmbrăţişat, era drogul meu personal. Ştiu că eram egoist, mă foloseam de el pentru a-mi satisface dorinţele, de a fi şi eu la rândul meu iubit. O simplă îmbrăţişare, atât de caldă, pe care nimeni nu mi-o putea da. Mi-am luat singur dreptul de a fura acest lucru de la el. Avea atât de multe lucruri de oferit, le voiam doar pentru mine. I-am şoptit printre dinţi :
- Scuze că mă gândesc doar la mine.
I-am simţit braţele împingându-mă, dar nu agresiv. După care se ridică pe vârfuri, mă trase de tricou şi îşi propti buzele peste ale mele. L-am luat în braţe, cu aceaşi mişcare bruscă şi mi-am zdrobit şi eu buzele de ale lui. Profitam de el, dar nu mă puteam opri. Îi simţeam inima pulsând şi a mea reacţiona la bătăile sale. Eram legaţi, mai mult decât prin sânge.