II
Trecuseră doar două ore de când aveam o nouă persoană în apartament, când deja nu mai locuiam singur. Îşi aranjase lucrurile într-una din camerele libere, i-am lăsat la dispoziţie o cameră întreagă, o baie proprie şi de asemenea un dulap imens, nu mai menţionez faptul că i-am pus la dispoziţie şi un laptop. Voiam să îmi folosesc banii într-un anumit scop, dacă tot îi aveam. Jaluzelele camerei lui erau de o culoare albastră, destul de închisă. Am vrut să se asorteze cu ochii şi părul său. Restul camerei semăna cu una a unui adolescent, i-am dat voie chiar să îşi lipească posterele. Voiam totuşi să ne punem la punct câteva reguli, aşa că l-am chemat în living să discutăm.
- PuÅŸtiule, ia vin-o!!
Mersul său era liniştit şi atât de interesant, nu se grăbea şi păşea cu grijă; chiar şi acest lucru era nevinovat la el. Aşa plin de inocenţă era?
- Vreau să discutăm. Vei sta aici destul de mult timp încât să ne impunem nişte reguli. O să încep eu. Unu, nu ai voie cu târfe în apartamentul meu, dacă ai o iubită o poţi duce la hotel, îţi dau eu bani dacă vrei, dar locul ăsta nu este bordel decât pentru mine. Doi, nu ai voie să pleci noaptea fără să îmi spui, eşti încă minor. Trei, să nu aud că ai probleme la şcoală, de genul că rămâi corigent. Dacă se ia cineva de tine îmi spui, şi rezolv eu. Acestea sunt regulile mele. Ai ceva de protestat? Şi dacă vrei ceva, spune.
- E.. ok, nu am nicio problemă cu asta. Nu vreau să fiu o povară pentru tine.
Ochii săi emanau tristeţea, părul său strălucea atât de tare încât nu mi-am putut lua privirea de la el. Purta o pereche de blugi negri şi o bluză albastră, ce se asorta perfect. Şosetele sale albe păreau să îi lumineze calea. L-am trântit pe canapeaua neagră aflată în mijlocul camerei, şi i-am spus.
- Hei, ştii care e faza? Nici eu nu am mai avut un coleg de cameră, şi nu ştiu cum să mă port. De fapt, nu am mai avut un nepot. Scuze, nu vreau să simţi că eşti o povară. Nu eşti! În mod normal nu aş fi acceptat pe nimeni aici, dar cum era vorba de... sânge din sângele meu.
Ce făceam? Niciodată nu mi-am cerut scuze cuiva, poate doar cu ani în urmă când nici măcar nu ştiam ce înseamnă. Cred că asta înseamnă să ai pe cineva de care să îţi pese. Eram rude, poate chiar fratele pe care nu am avut ocazia să îl iubesc aşa cum trebuia.
- Mulţumesc...
A spus acest cuvânt cu multă speranţă şi entuziasm în voce, deşi obrajii săi îl dădeau de gol. Era o fire extrem de timidă, o puteam citi în ochii lui. Mă fascina.
- Hei, acum, Teddy ce zici să mâncăm ceva? E deja seară şi nu vreau să te las nemâncat, doar dacă nu vrei să ieşim undeva, un restaurant?
- Nu... e bine aÅŸa.
Se uita atât de frumos la mine, de parcă eram un înger. Eram conştient că arătam ca unul, dar cu toate astea nu văzusem privirea asta la nimeni până acum, şi era doar pentru mine. Nu m-am putut abţine aşa că l-am întrebat, zâmbind şi mai blând ca oricând:
- Îhh, de ce te uiţi aşa la mine?
- Scuze! Nimeni nu mi-a mai spus Teddy până acum, sau să mă alinte vreodată - tristeţea începu să se revarse pe chipul său, dar trecu şi spuse din nou : tu cum ai vrea să îţi spun?
Am rânjit.
- Cum vrei tu.
Am mers în bucătărie şi el mă urmă orbeşte. Am deschis frigiderul argintiu aflat lângă peretele camerei. De-a lungul timpului învăţasem să şi gătesc, eram bărbatul model. Ştiam să fac orice, dar de data aceasta băiatul aflat lângă mine în bucătărie spuse:
- Nu vrei să gătesc eu? Chiar mă pricep la asta.
Am râs şi mi-am trecut mâna stângă prin păr în timp ce m-am rezemat de partea stângă a frigiderului imens. Am închis preţ de o clipă ochii, i-am deschis şi am început să îl privesc seducător. Privirea mi-am aţintit-o asupra chipului său şi am zâmbit pervers. Acesta s-a înroşit la faţă lăsându-şi sângele să îi intre în obraji. Ochii săi albaştrii strălueau, lăsând emoţia să îi copleşească. Am început să vorbesc, de parcă aş fi fost un zeu; oricum arătam ca unul.
- Uimeşte-mă!
Spunând asta am plecat în living, cu mersul meu elegant, pe care îl practicam pe podium. Mi-am dat şuviţele peste cap, lăsându-mi parfumul să persiste în urma mea. Nu am văzut, dar am i-am simţit respiraţia grea, de parcă ar fi fost îmbătat doar de prezenţa mea. L-am auzit cotrobăind prin frigider înainte să păşesc în sufragerie.
M-am aruncat pe canapea şi am început să butonez telecomanda, stresat. Nu era nimic bun la televizor, şi chiar dacă ar fi fost probabil că nu aş fi dat prea mare importanţă. Brusc îmi pierise pofta de mâncare, sau pofta de a face altceva. În momente ca acestea aş fi preferat să fiu singur, să nu îmi arăt această latură nimănui. Urma să mă abţin, speram să pot face acest lucru. Eram mai mult decât o bestie în astfel de momente. Aveam să mă abţin, desigur. Puteam face asta.
Am început să strâng cu putere telecomanda până am auzit o trosnitură puternică, ceva sigur nu mai era în regulă la aceasta. Am pus-o de-o-parte fără a sesiza pe ce program am lăsat. Am început să privesc, nu ecranul din faţa mea ci vidul. Gândurile începuseră să se aşterne în creierul meu. Ce dracu făceam? În mod normal aş fi mers să mă arunc în pat, dar asta nu mergea acum. Aş fi putut pleca să mă îmbăt, sau să o fac acasă. Dar iar nu puteam, ce impresie îi puteam da? Îmi luasem angajamentul, în sine, că voi avea grijă de el. Ce fel de unchi eram şi eu? Şi mai important, când ajunsesem eu să mă gândesc la altcineva? Puştiul ăsta era doar un copil ce de abia lega două cuvinte din cauza inocenţei sale. Şi cu toate astea nu înceta să mă înebunească. Poate că aveam nevoie neapărată de un nepot, şi eu nu am ştiut-o până în acest moment.
O voce blândă mă trezi din visare, oare cât timp trecuse?
- E gata..
M-am ridicat indiferent de pe canapea, şi am mers aşezându-mă pe primul scaun de care am dat. În faţă mi-a fost aşezată o farfurie. Înăuntrul acesteia se aflau nişte cartofi, făcuţi la cuptor am bănuit eu, şi o bucată de carne. Mirosea destul de bine. Pe masă a mai fost aşezată o salată verde, preferata mea. În cealaltă parte a mesei, unde se afla tânărul băiat se afla aceaşi porţie de mâncare ca şi a mea. Am luat furculiţa aşezată în dreapta, cu mâna stângă şi l-am privit suspicios printre gene, ridicând spârncenele. Am râs ironic şi i-am spus:
- Sunt stângaci.
Nu a răspuns, a lăsat privirea în jos aşezându-se pe scaun. Îl jignisem? Dar nu spusesem cu adevărat nimic, oricum nu aveam să îmi cer scuze. Că doar nu aveam nicio vină, chiar nu făcusem nimic. Ce tip ciudat.
Minutele au trecut, şi pot spune că am savurat cu adevărat mâncarea. Delicios, îmi spuneam în gând. Şi eu găteam minunat dar nici acest puşti nu era mai prejos. Luase lecţii? Sau chiar nu avea voie să iasă niciodată? După înfăţişare aş fi zis că nu a avut niciodată o prietenă. Privirea sa era pierdută.
- Teddy, ia spune-i tu unchiului tău. Ai avut vreodată o prietenă?
El roşii, lăsânduşi privirea în jos. După câteva minute îmi răspunse, parcă ezitând printre dinţi.
- Nu... nu chiar.
Ce voia să spună prin nu chiar?
- Adică? Hai, nu-mi spune că eşti homo.
Am început să râd de parcă ar fi fost imposibil, după care văzându-i expresia rece şi totodată tristă din ochi mă opri. Probabil nu era asta, dar ceva greşisem.
- Ce am spus?
Ezită din nou, înainte să spună ceva. Îşi ridică privirea, şi i-am putut vedea lacrimile căzându-i pe obrazi. Plângea? Speram din suflet să nu fiu eu vinovatul. M-am ridicat involuntar de pe scaun şi am mers inconştient către acesta, l-am prins într-o îmbrăţişare dulce, după care m-am aşezat pe vine punându-mi mâinile în braţele sale, în timp ce i-am curpins degetele cu ale mele. M-am uitat în ochii lui, capul său era deasupra a lui meu, şi ne-am întâlnit privirile.
- Ce s-a întâmplat?
Ezită, iar; dar continuă să vorbească, cu multă greutate. O durere necunoscută de mine până în acest moment începu să i se zărească pe chip. Se uită în ochii mei, parcă dezgustat de ce îşi amintea.
- Eu, am păţit mai multe lucruri în trecut. Tata nu ştie, te rog să nu îi spui... Ştii, când eram la fostul meu loc, liceu şi tot restul. Am cunoscut un tip, îl credeam cel mai bun prieten al meu până într-o zi când am mers la el acasă, prima dată când nu era nimeni acasă. Mi-a spus că mă place şi eu nu am ştiut ce să îi spun, desigur i-am răspuns că mie îmi plac fetele. Am râs ca şi tine atunci. A fost momentul în care m-a prins de o mână şi m-a aruncat în patul său. A continuat prin a mă pipăi, şi am face tot felul de lucruri. M-a .... sărutat, m-a... violat. Nu credeam că acest lucru este posibil, şi nu pot spune că am fost dezgustat. Doar că a durut, rău de tot. De atunci nu m-am mai putut atinge de o fată, sau un alt băiat.
Ce spunea? Nu puteam înţelege aşa ceva. Eu chiar glumisem, dar el vorbea serios. Nu ştiam ce să zic, aşa că l-am ridicat de pe scaun şi l-am prins într-o altă îmbrăţişare, mai strânsă de această dată. I-am auzit respiraţia înceată şi i-am simţit lacrimile căzând pe bluza mea. Mă uda, şi acest lucru îmi făcea plăcere. I-am şoptit la ureche :
- O să am grijă de tine.
Vocea mea era dulce, ameţitoare. L-am auzit şi pe el spunând :
- Mulţumesc.
Vocea sa era seducătoare, mai mult de atât, pătrunzătoare. Ochii mei sclipeau, ştiam acest lucru şi inima îmi accelerase. Parcă eram un copil ce primea pentru prima dată o bicicletă, mai mult de atât. Eram fericit, ciudat mod de a întâlni această plăcere. Am închis ochii, şi l-am strâns la piept. I-am simţit capul aşezat peste mine, şi părul mângâindu-mi gâtul. Buzele sale erau proptite pe pieptul meu. Un sentiment nou începu să îşi facă apariţia în sufletul meu. Oare ce era acesta?
Trecuseră doar două ore de când aveam o nouă persoană în apartament, când deja nu mai locuiam singur. Îşi aranjase lucrurile într-una din camerele libere, i-am lăsat la dispoziţie o cameră întreagă, o baie proprie şi de asemenea un dulap imens, nu mai menţionez faptul că i-am pus la dispoziţie şi un laptop. Voiam să îmi folosesc banii într-un anumit scop, dacă tot îi aveam. Jaluzelele camerei lui erau de o culoare albastră, destul de închisă. Am vrut să se asorteze cu ochii şi părul său. Restul camerei semăna cu una a unui adolescent, i-am dat voie chiar să îşi lipească posterele. Voiam totuşi să ne punem la punct câteva reguli, aşa că l-am chemat în living să discutăm.
- PuÅŸtiule, ia vin-o!!
Mersul său era liniştit şi atât de interesant, nu se grăbea şi păşea cu grijă; chiar şi acest lucru era nevinovat la el. Aşa plin de inocenţă era?
- Vreau să discutăm. Vei sta aici destul de mult timp încât să ne impunem nişte reguli. O să încep eu. Unu, nu ai voie cu târfe în apartamentul meu, dacă ai o iubită o poţi duce la hotel, îţi dau eu bani dacă vrei, dar locul ăsta nu este bordel decât pentru mine. Doi, nu ai voie să pleci noaptea fără să îmi spui, eşti încă minor. Trei, să nu aud că ai probleme la şcoală, de genul că rămâi corigent. Dacă se ia cineva de tine îmi spui, şi rezolv eu. Acestea sunt regulile mele. Ai ceva de protestat? Şi dacă vrei ceva, spune.
- E.. ok, nu am nicio problemă cu asta. Nu vreau să fiu o povară pentru tine.
Ochii săi emanau tristeţea, părul său strălucea atât de tare încât nu mi-am putut lua privirea de la el. Purta o pereche de blugi negri şi o bluză albastră, ce se asorta perfect. Şosetele sale albe păreau să îi lumineze calea. L-am trântit pe canapeaua neagră aflată în mijlocul camerei, şi i-am spus.
- Hei, ştii care e faza? Nici eu nu am mai avut un coleg de cameră, şi nu ştiu cum să mă port. De fapt, nu am mai avut un nepot. Scuze, nu vreau să simţi că eşti o povară. Nu eşti! În mod normal nu aş fi acceptat pe nimeni aici, dar cum era vorba de... sânge din sângele meu.
Ce făceam? Niciodată nu mi-am cerut scuze cuiva, poate doar cu ani în urmă când nici măcar nu ştiam ce înseamnă. Cred că asta înseamnă să ai pe cineva de care să îţi pese. Eram rude, poate chiar fratele pe care nu am avut ocazia să îl iubesc aşa cum trebuia.
- Mulţumesc...
A spus acest cuvânt cu multă speranţă şi entuziasm în voce, deşi obrajii săi îl dădeau de gol. Era o fire extrem de timidă, o puteam citi în ochii lui. Mă fascina.
- Hei, acum, Teddy ce zici să mâncăm ceva? E deja seară şi nu vreau să te las nemâncat, doar dacă nu vrei să ieşim undeva, un restaurant?
- Nu... e bine aÅŸa.
Se uita atât de frumos la mine, de parcă eram un înger. Eram conştient că arătam ca unul, dar cu toate astea nu văzusem privirea asta la nimeni până acum, şi era doar pentru mine. Nu m-am putut abţine aşa că l-am întrebat, zâmbind şi mai blând ca oricând:
- Îhh, de ce te uiţi aşa la mine?
- Scuze! Nimeni nu mi-a mai spus Teddy până acum, sau să mă alinte vreodată - tristeţea începu să se revarse pe chipul său, dar trecu şi spuse din nou : tu cum ai vrea să îţi spun?
Am rânjit.
- Cum vrei tu.
Am mers în bucătărie şi el mă urmă orbeşte. Am deschis frigiderul argintiu aflat lângă peretele camerei. De-a lungul timpului învăţasem să şi gătesc, eram bărbatul model. Ştiam să fac orice, dar de data aceasta băiatul aflat lângă mine în bucătărie spuse:
- Nu vrei să gătesc eu? Chiar mă pricep la asta.
Am râs şi mi-am trecut mâna stângă prin păr în timp ce m-am rezemat de partea stângă a frigiderului imens. Am închis preţ de o clipă ochii, i-am deschis şi am început să îl privesc seducător. Privirea mi-am aţintit-o asupra chipului său şi am zâmbit pervers. Acesta s-a înroşit la faţă lăsându-şi sângele să îi intre în obraji. Ochii săi albaştrii strălueau, lăsând emoţia să îi copleşească. Am început să vorbesc, de parcă aş fi fost un zeu; oricum arătam ca unul.
- Uimeşte-mă!
Spunând asta am plecat în living, cu mersul meu elegant, pe care îl practicam pe podium. Mi-am dat şuviţele peste cap, lăsându-mi parfumul să persiste în urma mea. Nu am văzut, dar am i-am simţit respiraţia grea, de parcă ar fi fost îmbătat doar de prezenţa mea. L-am auzit cotrobăind prin frigider înainte să păşesc în sufragerie.
M-am aruncat pe canapea şi am început să butonez telecomanda, stresat. Nu era nimic bun la televizor, şi chiar dacă ar fi fost probabil că nu aş fi dat prea mare importanţă. Brusc îmi pierise pofta de mâncare, sau pofta de a face altceva. În momente ca acestea aş fi preferat să fiu singur, să nu îmi arăt această latură nimănui. Urma să mă abţin, speram să pot face acest lucru. Eram mai mult decât o bestie în astfel de momente. Aveam să mă abţin, desigur. Puteam face asta.
Am început să strâng cu putere telecomanda până am auzit o trosnitură puternică, ceva sigur nu mai era în regulă la aceasta. Am pus-o de-o-parte fără a sesiza pe ce program am lăsat. Am început să privesc, nu ecranul din faţa mea ci vidul. Gândurile începuseră să se aşterne în creierul meu. Ce dracu făceam? În mod normal aş fi mers să mă arunc în pat, dar asta nu mergea acum. Aş fi putut pleca să mă îmbăt, sau să o fac acasă. Dar iar nu puteam, ce impresie îi puteam da? Îmi luasem angajamentul, în sine, că voi avea grijă de el. Ce fel de unchi eram şi eu? Şi mai important, când ajunsesem eu să mă gândesc la altcineva? Puştiul ăsta era doar un copil ce de abia lega două cuvinte din cauza inocenţei sale. Şi cu toate astea nu înceta să mă înebunească. Poate că aveam nevoie neapărată de un nepot, şi eu nu am ştiut-o până în acest moment.
O voce blândă mă trezi din visare, oare cât timp trecuse?
- E gata..
M-am ridicat indiferent de pe canapea, şi am mers aşezându-mă pe primul scaun de care am dat. În faţă mi-a fost aşezată o farfurie. Înăuntrul acesteia se aflau nişte cartofi, făcuţi la cuptor am bănuit eu, şi o bucată de carne. Mirosea destul de bine. Pe masă a mai fost aşezată o salată verde, preferata mea. În cealaltă parte a mesei, unde se afla tânărul băiat se afla aceaşi porţie de mâncare ca şi a mea. Am luat furculiţa aşezată în dreapta, cu mâna stângă şi l-am privit suspicios printre gene, ridicând spârncenele. Am râs ironic şi i-am spus:
- Sunt stângaci.
Nu a răspuns, a lăsat privirea în jos aşezându-se pe scaun. Îl jignisem? Dar nu spusesem cu adevărat nimic, oricum nu aveam să îmi cer scuze. Că doar nu aveam nicio vină, chiar nu făcusem nimic. Ce tip ciudat.
Minutele au trecut, şi pot spune că am savurat cu adevărat mâncarea. Delicios, îmi spuneam în gând. Şi eu găteam minunat dar nici acest puşti nu era mai prejos. Luase lecţii? Sau chiar nu avea voie să iasă niciodată? După înfăţişare aş fi zis că nu a avut niciodată o prietenă. Privirea sa era pierdută.
- Teddy, ia spune-i tu unchiului tău. Ai avut vreodată o prietenă?
El roşii, lăsânduşi privirea în jos. După câteva minute îmi răspunse, parcă ezitând printre dinţi.
- Nu... nu chiar.
Ce voia să spună prin nu chiar?
- Adică? Hai, nu-mi spune că eşti homo.
Am început să râd de parcă ar fi fost imposibil, după care văzându-i expresia rece şi totodată tristă din ochi mă opri. Probabil nu era asta, dar ceva greşisem.
- Ce am spus?
Ezită din nou, înainte să spună ceva. Îşi ridică privirea, şi i-am putut vedea lacrimile căzându-i pe obrazi. Plângea? Speram din suflet să nu fiu eu vinovatul. M-am ridicat involuntar de pe scaun şi am mers inconştient către acesta, l-am prins într-o îmbrăţişare dulce, după care m-am aşezat pe vine punându-mi mâinile în braţele sale, în timp ce i-am curpins degetele cu ale mele. M-am uitat în ochii lui, capul său era deasupra a lui meu, şi ne-am întâlnit privirile.
- Ce s-a întâmplat?
Ezită, iar; dar continuă să vorbească, cu multă greutate. O durere necunoscută de mine până în acest moment începu să i se zărească pe chip. Se uită în ochii mei, parcă dezgustat de ce îşi amintea.
- Eu, am păţit mai multe lucruri în trecut. Tata nu ştie, te rog să nu îi spui... Ştii, când eram la fostul meu loc, liceu şi tot restul. Am cunoscut un tip, îl credeam cel mai bun prieten al meu până într-o zi când am mers la el acasă, prima dată când nu era nimeni acasă. Mi-a spus că mă place şi eu nu am ştiut ce să îi spun, desigur i-am răspuns că mie îmi plac fetele. Am râs ca şi tine atunci. A fost momentul în care m-a prins de o mână şi m-a aruncat în patul său. A continuat prin a mă pipăi, şi am face tot felul de lucruri. M-a .... sărutat, m-a... violat. Nu credeam că acest lucru este posibil, şi nu pot spune că am fost dezgustat. Doar că a durut, rău de tot. De atunci nu m-am mai putut atinge de o fată, sau un alt băiat.
Ce spunea? Nu puteam înţelege aşa ceva. Eu chiar glumisem, dar el vorbea serios. Nu ştiam ce să zic, aşa că l-am ridicat de pe scaun şi l-am prins într-o altă îmbrăţişare, mai strânsă de această dată. I-am auzit respiraţia înceată şi i-am simţit lacrimile căzând pe bluza mea. Mă uda, şi acest lucru îmi făcea plăcere. I-am şoptit la ureche :
- O să am grijă de tine.
Vocea mea era dulce, ameţitoare. L-am auzit şi pe el spunând :
- Mulţumesc.
Vocea sa era seducătoare, mai mult de atât, pătrunzătoare. Ochii mei sclipeau, ştiam acest lucru şi inima îmi accelerase. Parcă eram un copil ce primea pentru prima dată o bicicletă, mai mult de atât. Eram fericit, ciudat mod de a întâlni această plăcere. Am închis ochii, şi l-am strâns la piept. I-am simţit capul aşezat peste mine, şi părul mângâindu-mi gâtul. Buzele sale erau proptite pe pieptul meu. Un sentiment nou începu să îşi facă apariţia în sufletul meu. Oare ce era acesta?