Legături puternice.

[Teh]

Mulţumesc de cometarii :X !
Scuze că am întârziat atât şi îmi cer iertare şi pt capitolul nereuşit cu care am venit :| mda nu e nimic de capu' lui.
Lectură plăcută ( I know it wont be but whatever )

Capitolul 22

Am crezut că urma să petrec o săptămână întreagă cu Teddy, dar nu a fost deloc aşa. Tatăl meu s-a simţit destul de rău aşa că a vrut să îşi ia şi el liber o săptămână de la muncă. Iar cum eu eram singurul prin preajmă, m-a trimis să îi finisez proiectele importante. Iar pe Ted l-a furat, pentru a sta cu el şi a fi consolat de acesta. Mă întorceam serile târziu, iar Paul niciodată nu era în dormitorul lui când aş fi vrut să trec pe la Teddy.
L-am înjurat cel puţin de un milion de ori pe zi. Dar părea că nu mă ajută cu nimic treaba asta. Mă săturasem iar de oraşul ăsta, se părea că mă obişnuiesem în Boston. Deşi şi aici şi acolo , era acelaşi tip de agitaţie. Feţe întorcându-se după mine, fluierături şi aşa mai departe. Fuga după autografie, interviuri : cum vă simţiţi după moartea mamei voastre? Idioţenii ca : este adevărat că sunteţi homosexual? Şi aşa mai departe. Lucruri de tot rahatul, de care nu reuşisem, într-adevăr, să scap. Şi mă deranjau într-atât încât am ajuns să mă închid în biroul tatei, să îi rezolv porcăriile, şi să ajung târziu acasă.
Iar pe Ted îl vedeam aşa de rar. Măcar îi simţeam prezenţa.
Era duminică atunci când am reuşit să prind casa goală. Au mers cu toţii la mormântul mamei, fusesem şi eu cu o zi înainte, şi acum bătrânul meu a decis să meargă într-o excursie liniştită de câteva zile. Paul îl dusese la aeroport . Ceea ce însemna că eram doar eu şi Teddy.
Stătea aruncat pe canapeaua din sufragerie şi se uita la televizor. Îmbrăcat încă într-un costum negru, cel pe care îl folosise când mersese în cimitir. Nu venea prea bine pe trupul lui fragil. Am zâmbit, apropiindu-mă de el. M-am aşezat lângă el.
- PuÅŸtiule...
L-am sărutat, înainte să apuce să zică ceva. I-am prins faţa între mâinile mele şi buzele sale erau muşcate de dinţii mei. Limba mea a început să o atingă pe a sa, jucându-se periculos una cu cealaltă. Îşi trecuse braţele în jurul gâtului meu, iar eu mă lăsasem asupra sa. Îi simţeam mirosul, şi pielea atât de fină. Era al meu. Doar pentru mine.
- Of, nu ştiu ce naiba o să fac eu o jumătate de an fără tine.
A chicotit.
- O să .. O să vorbim la telefon....
Am dat din umeri şi l-am strâns în braţe. Ochii săi albaştrii străluceau, faţa sa era albă, însă prinsese o nuanţă uşor rozalie în obraji . Părul albastru era la fel de moale ca întotdeauna.
- Da. Ştiu. Dar cum faci 18 ani, jur că nu te mai las.
A încercat să chicotească , lăsându-şi privirea în jos. I-am prins mâinile într-ale mele şi l-am provocat să se uite în ochii mei. Intens, vrând să îl mănânc prin acest gest, mi-am trecut limba peste buze. Am râs jucăuş după asta, şi l-am sărutat pasional. Căldura gurii sale o întâlnise pe a mea, şi mi se părea extraordinar că puteam fi aşa aproape de el. Îl adoram, cu tot ceea ce presupunea asta.
- O să-mi lipseşti...
Spuse într-un final când doar ne uitam unul la celălalt. Nu mă aşteptasem să o zică. Ştiam că şi el mă iubeşte. Într-un fel. Şi că şi acestuia avea să îi fie dor de mine, era într-un fel clar. Dar niciodată , niciodată nu mă aşteptasem să mi-o zică. La dracu.
I-am văzut o lacrimă prelingându-se peste unul din obraji. A vrut să îşi treacă mâna peste faţă, pentru a o şterge . Însă i-am prins-o, şi mi-am apropiat chipul de al său. Limba mea a trasat o linie în jurul lacrimei, înlăturând-o. A tremurat la gestul meu, iar eu i-am căutat buzele , muşcându-le uşor.
- Când pleci?
M-a întrebat pe un ton aproape şoptit, de parcă îi era frică să cunoască răspunsul la cuvintele rostite. Iar eu nu îmi doream să vorbesc despre asta , pentru că niciunul dintre noi nu dorea să se despartă de celălalt.
Am oftat, îmbrăţişându-l.
- Azi.
Şi-a lăsat privirea în jos.
- Åži eu.
Prinzându-l de bărbie, am făcut în aşa fel încât să îi mai dau un sărut. Din păcate fusese scurt, pentru că idiotul de Paul se întorsese.
- Bună Ted, ţi-ai făcut bagajul? Plecăm într-o oră.
M-am uitat urât la el, depărtându-mă de băiat. L-am văzut plecând în dormitor, probabil pentru a împacheta. Mi-a zâmbit trist şi eu i-am răspuns în acelaşi mod.
- O să am grijă de el.
Mi-a zis prostul acela blond. Asta m-a făcut să scot aproape un mârâit şi să mă năpustesc de-asupra lui. O zisese pe un ton ce contura faptul că EU nu voi fi alături de acela, de parcă EU l-aş fi abandonat şi acum EL trebuia să facă totul pentru fericirea lui Teddy. Şi nu era aşa . Pentru că iubirea lui îmi aparţinea mie.
Åži , deci, prin concluzie, Teddy era doar al meu.
L-am luat pe blond de cămaşă, ridicându-l . Ochii mei i-au aţintit pe a-i lui şi ştiam că aveam cea mai rece expresie pe care o puteam contura. Însă, nici el nu m-a slăbit. Mi-a răspuns în acelaşi mod.
Aruncându-l pe podea, am avut tendinţa să îl scuip. Dar am decis să nu merg chiar atât de departe.
- Nu te apropia de el.
L-am ameninţat pe un ton poruncitor.
A dat din umeri.
- Nu poţi să îmi zici ce să fac .
A zâmbit superior şi eu am înţeles ce insinua. Eu nu urma să fiu acolo pentru a-l împiedica . Mă prindeau nervii, inima mea începuse să accelereze şi mi-am simţit pielea mai fierbinte. Furie. Deşi se ridicase, eu l-am aruncat iar la podea şi i-am aruncat un picior în faţă. A început să îi curgă sânge din nas. Am observat vag că nu era genul care să se bată .
- Du-te dracului.
Am ţipat de-a dreptul nervos şi am fugit în dormitorul lui Ted. Omu’ ăsta mă scotea din sărite. Fără să bat, am intrat. Băiatul îşi punea nişte haine într-un geamantan.
- Ce... Ce s-a întâmplat?
Nu i-am răspuns, ci m-am conformat cu o îmbrăţişare şi un sărut pasional. Pentru că urma să îmi fie dor de asta. Mi-a răspuns în acelaşi mod, şi am simţit câteva lacrimi prelingându-se până în gurile noastre. I le-am şters blând şi l-am sărutat pe frunte.
- Te iubesc. Mereu va fi aşa. Când vei împlini 18 ani, o să vin după tine. Dar până atunci, ţinem legătura. Da?
Mi-a zâmbit. Şi eu adoram această faţă inocentă . Era atât de nevinovat. Oare cum puteam să îl apăr de cretinul ăla?
I-am atins faţa cu una din mâinile mele, mângâindu-i obrazul. El mi-a căutat degetele cu gura şi le-a sărutat . Am tremurat uşor la acest gest.
- Să te fereşti de Paul, bine?
S-a uitat ciudat la mine . Chipul lui contura acum uimirea, dar nu l-am lăsat prea mult în stadiul ăsta. Normal că el NU observase. Aşa cum crezusem, era pera nevinovat şi naiv pentru lumea asta crudă. Iar eu trebuia să fiu lângă el , pentru a-l proteja de toţi şi toate lucrurile groaznice. El nici măcar nu era conştient de unele pericole. Iar asta mă înfuria la culme.
Nu vroiam să fie rănit. În niciun mod.
- Nu înţeleg.
A mărturisit în final iar eu m-am mulţumit doar să îl îmbrăţişez şi să adaug.
- Doar ai grijă de tine până ce-o să ne reîntâlnim. Atunci o să fiu eu responsabil de tot.
Iar el a tăcut, încuuvinţând din cap. A fost de-ajuns pentru un rămas bun, pentru că ştiam că plângea. Şi nu ar fi vrut să se trădeze dându-şi drumul la voce. Dar eu deja ştiam...

[center]*[/center]

Boston.
Plictiseală.
Şi muncă.
Aşa se putea caracteriza viaţa mea în ultimele luni trecute. În ziua în care am ajuns înapoi la nenorociţii ăştia, au decis că trebuia să recuperez timpul pierdut, ceea ce însemna că trebuia să muncesc de trei ori mai intens decât de obicei.
Asta nu mă deranja.
Nu.
Pentru că mă menţinea ocupat şi nu trebuia să mă gândesc la el. De fapt, o făceam. Dar nu aveam când să devin melancolic. Şi vorbeam în fiecare seară la telefon.
Deşi uneori nu putea sta la discuţii, pentru că era un secret că noi menţineam legătura.
Chiar şi pentru prostul ăla blond. Deşi Ted îmi zisese că îşi petrece destul de mult timp cu el.
Asta mă enervase la culme şi îi făcusem câteva crize ( nu ştiu ce dracu fusese cu mine ) dar după mi-a zis că doar cântă sau desenează şi prostul stă pe lângă el. Şi vorbeau doar despre avocatură sau eu mai ştiu ce porcării.
Asta era reconfortant. Şi totuşi, mă deranja faptul că stătea cu el iar eu nu îi puteam vedea nici chipul. Nici să îl ating. Şi nici. . . Absolut nimic.
Am decis să nu mă mai gândesc la asta, având în vedere că tocmai încheiam un contract cu un alt fotomodel. Maria Caster, o tânără în jur de 19 de ani, înaltă, brunetă, dotată şi foarte de treabă ( la prima vedere ) . A trebuit să fac câteva fotografii cu ea şi să o introducem în noul catalog care urma să apară. Ceea ce m-a plictisit groaznic.

De abia mă schimbasem în hainele mele şi mă pregăteam să plec, atunci când a apărut această Maria ( colegă de două săptămâni cu noi ) . M-a studiat din priviri şi mi-a zâmbit. Eu nu i-am răspuns în acelaşi mod. Încercând să o evit, evident prea obosit pentru a ţine piept cu o domnişoară fiţe, m-a prins de braţ când am trecut pe lângă ea.
M-am uitat urât la aceasta, şi ochii mei căprui i-au întâlnit pe-ai ei. Erau verzi. Cred.
- Eric...
M-am smucit şi nu i-am răspuns, continuând să merg. Însă am auzit-o ţipând în urma mea.
- Am venit aici doar pentru a fi cu tine. Te iubesc!
La dracu . O altă fană obsedată. Nu m-am întors pentru a mă uita la ea, deşi ştiam că ea mă urmăreşte cu privirea. De abia când am ajuns acasă mi-am amintit că o mai văzusem odată. Fusese cu ani în urmă, când mersesem la un orfelinat pentru bine facere. Nu fusese nici presă şi nici altceva. Făcusem şi eu un lucru bun în viaţa mea de tot rahatul. Acolo am văzut aceaşi fată, fiind extrem de drăguţă şi fără părinţi. Ceea ce mă întristase, pentru că nu toţi avuseseră şansa mea. O mângâiasem pe cap , îi dăruisem un zâmbet şi atât.
Am eliminat aceste gânduri din minte.
Era o porcărie. Probabil o angajaseră cine ştie ce firmă aflată în opoziţie pentru a mă distruge.
Sau a afla cine ÅŸtie ce despre mine.
Iar eu nu vroiam să am pe nimeni alături. Care nu era Teddy.

[Yaku-chin]

Ta tam...iti dai seama ? Dau un coment? Eu. Acum. Tare...si surprinzator. Lasand asta la o parte, Ma bucur enorm nespus de mult ca ai pus capitolul care imi place extra extra mult. Of, ce il urasc pe Paul un idiot, si o alta fana isterica obsedata fanatica?:)) Doamne sa scape de ele, ce DUmnezeu? Nu poate si el sa aiba o viata catusi de buna? si cat mai dureaza pana se intanleste cu Ted?
Spune-mi ca nu se va intampla nimic rau pana cand se intanlesc, ma bucur macar k pastreaza legatura, macar prin tel, auzi, dar pe net nu pot vorbi:)) mai se vad si ei prin web, mai fac si ei ceva virtual:)) vorbit mahi, vorbit, vazut, mimat, nu te gandi la prosti Doamne fereste, sti ca eu is sfanta, ce Dumnezeu, eu nu ma gandesc la lucruri perverse, doar asa imi fugeau niste idei prin cap.:d micutze
Sper sa vi repede cu urmatorul capitol in care cei doi se vor reintanli, ai nu fi rea:D Pls..

Bye bye, succes la scris!
Kissu

[-myuu-]

Primul meu comm pe noul cont..mda mi s-a intamplat exact ca si tie cu vechiul si a trebuit sa-l schimb, ba chiar de doua ori ca primul tot nu mergea. Ma rog, in sfarsit pot posta. Am citit capitolul ceva mai devreme dar atunci nu aveam chef de postat...si stiu ca era o greseluta pe acolo de care voiam sa ma iau dar am uitat deja:)) [presupun ca-ti pare foarte "rau"]
In mare in place capitolul, dar speram sa treaca mai repede partea cu despartirea, nu suport sa citesc partile triste dintr-un fic care-mi place, parca mi se face mila de personaje [nah ma mir ca nu am plans:))] Doamne astept ziua lui Ted mai mult decat pe a mea:)). Adica o astept si pe aia, dar ma gandesc ca va dura ceva, pe cand la fic ma pot ruga de tine sa scri mai repede. De tipa asta nou aparuta in peisaj nu prea ma intereseaza, cu cat dispare mai repede cu atat mai bine, mai rau imi fac griji din cauza idiotului ala de Paul pe care jur ca-l fac sarmale daca se atinge de Teddy:-L
Mda cam atat am avut sa-ti spun, nb si spor la scris :>

[Teh]

Bună :X mulţumesc de comentarii.
Eu aş zice că ne apropiem de final * laughs * . Capitolul acesta este din perspectiva lui Ted <3 sper să vă placă.
Dacă o să aveţi nelămuriri în acest capitol, se vor dezvălui în următorul * laughs * hei I ain't that good sometimes. Enfin, sper să vă placă :3 ăăh, nu am corectat greşelile că mi-e lene aşa că feel free să mi le corectaţi voi. Îmi cer oficial scuze pentru ele.

Lectură plăcută!

Capitolul 23

„ Sunt momente în care te pierzi. Te pierzi şi nu mai ştii nimic de tine. Te arunci singur într-o groapă a singurătăţii şi nimeni nu te poate scoate de acolo. Realizezi de fapt că nici nu vrei să ieşi. Pentru că dacă nu ai pe nimeni care să te aştepte acolo, afară, nu ai de ce să pleci . Mai bine singur în suferinţă şi întuneric. Decât singur afară, unde toată lumea zâmbeşte sub soarele strălucitor şi tu tot suferi. Nu-i aşa?
- Şi atunci, ce îţi doreşti cel mai mult de la viaţă? ”

- Nu îmi vine să cred că în sfârşit terminăm anul ăsta! Mâine e oficial ultima zi, şi am luat şi examenele alea nenorocite. Tu ce ai făcut?
Mergeam spre casă împreună cu Leon. Colegul meu din liceu, singurul cu care m-am înţeles atât de bine încât să îi spun mai multe lucruri despre mine. Nu am crezut că timpul urma să treacă chiar atât de greu. M-am aşteptat ca jumătatea aceasta de an să zboare mai repede. Doar eram în ultimul meu an de liceu.
Însă, nu fusese aşa.
Căci aş fi vrut să plec de aici, să treacă timpul şi să merg să îl întâlnesc pe Eric. Îmi era dor. Nu am putut însă. Şi doar peste o săptămână împlinesc oficial optisprezece ani. Atunci voi fi pe deplin fericit, oare? Căci pe mine mă aşteaptă cineva acolo.
Mi-am amintit vag de piesa de teatru de acum două luni. Îmi acaparase mintea . Era pe locul doi în topul gândurilor mele, căci Eric era primul.
Nimeni care să mă aştepte acolo afară.
Dar există cineva care va fi întotdeauna acolo pentru mine şi nu mă va trăda. Niciodată. Nu ştiam când devenisem atât de melancolic. Mă simţeam mort. Pe dinăuntru şi pe dinafară. De parcă nimic nu mai conta. Inima mea nu se mai entuziasma pentru nimic. Era în comă de când plecase Eric. Nici măcar convorbirile telefonice nu mă încălzeau. Îi simţeam vocea atât de departe.
De parcă nu ne mai puteam vedea niciodată. De parcă eram despărţiţi pentru eternitate. Şi durea. Inima mi se sfâşia şi sufletul meu era căzut în agonie.
Agonie? De ce? Căci nu puteam fi cu el? De ce depindea toată existenţa mea de el? Nu trebuia. Era unchiul meu şi eu chiar nu aveam voie să simt aşa ceva pentru el. Căci eram legaţi prin sânge, nu ar fi trebuit... Nu ! Poate că până la urmă asta nu o să meargă.
Oare de ce m-a umplut de iluzii? Nu. Chiar nu are cum ca aşa ceva să meargă. Oricât m-aş gândi, nu pot să nu fiu realist. Căci acesta a fost doar un vis.
Eu m-am trezit. Dar el?
Mai mult decât orice... Nu aş suporta să îl rănesc. Ce se întâmplă cu mine? Aceste sentimente contradictorii. Vreau să îl văd... Şi totodată mi-e teamă. Da, frică. Poate că într-o zi mă va părăsi şi eu nu voi ştii ce să fac fără el. Din partea mea... ştiu că niciodată nu îmi voi schimba aceste sentimente. Dintr-o singură cauză : doar cu el mă simt în siguranţă deplină.
În ultimele săptămâni am prins o spaimă îngrozitoare de tot ceea ce mă înconjoară. Mi-e frică de toţi. De tata. De soţia lui. De toţi. De Paul. Chiar şi de Leon, care merge acum atât de neglijent pe lângă mine. Mi-e teamă că o să mă atingă. Nu vreau aşa ceva.
Te rog să stai departe de mine!
Aşa aş vrea să îi zic de fiecare dată când face câte un pas ce ne-ar putea aduce unul lângă celălalt. Aşa că păstrez distanţa până ce acesta ajunge acasă la el. Mai aveam câteva străzi de mers. Am dat din cap ca şi salut şi am plecat.
Nu ştiu cum mă mai suporta. Eram practic mort.
Sau poate că nu eram. Însă, aşa mă simţeam. Nu aveam nevoie de cineva care să îmi zică dacă este aşa sau nu . Pur şi simplu... Atunci când inima mea ticăia nu simţeam pulsul. Parcă nu mai aveam sânge în vene.
Şi totuşi .... Cum putea crede cineva ca mine aşa ceva? Ajunsesem în faţa casei. Intrând am simţit singurătatea. Mama mea vitregă era plecată, împreună cu tatăl meu. Asta în ultimele câteva zile. Şi nu aş fi vrut să se întoarcă . Oricum o făceau peste două săptămâni.
Când eu deja nu voi mai fi aici.
Şi mă va aştepta Eric acolo? Probabil că da. Aşa a spus. Este mereu atât de încântat.
Dar eu mă simt distant şi faţă de mine. Cum pot să nu fiu faţă de alţii?
M-am aruncat în patul din dormitor şi am închis ochii, încercând să îmi imaginez cum o să fie viaţa mea mai departe. Mă simţeam îngrozitor. Murdar. Folosit.
Cine ar mai vrea acum o persoană ca mine? Atât de despicabilă şi nedorită. Asta era adevărata mea temere. Faptul că Eric o să mă vadă aşa cum am devenit. O să mă arunce, o să mă trimită departe. O să mă... respingă. Îmi este atât de frică de acest lucru încât nu vreau să plec.
Nu vreau.
Şi totuşi... nu pot trăi fără să îl văd! Nu ! Chiar nu mai pot. Aş vrea să îi văd chipul fie şi pentru o singură dată. Cea finală. Şi voi fi fericit. Atât cât poate fi cineva ca mine.
Îmi venea să plâng dar nu mai aveam nici lacrimi. Era atât de ironic. Nu aveam zâmbet, nu aveam suflet, nu aveam nimic. Doar o expresie tristă, prinsă de agonie. Şi nici măcar nu-mi puteam elibera emoţiile.
ÃŽmi aminteam de acea vreme.
Da. Momentele pe care vroiam să le şterg cu buretele. Îmi venea mai degrabă să vomit decât să plâng.

Am crezut că a fost doar un gând. Dar brusc imaginile acelea mi-au venit iar în minte. M-am luptat cu mine să plâng, să storc lacrimi din ochii aceştia goi. Nu a mers.
Am fugit spre baie, trântind uşa şi poziţionându-mă în faţa WC-ului.
Era doar prima dată pe ziua de azi. Nu ştiu dacă vomitam sau doar simţeam nevoia să scuip saliva, dar se întâmpla în fiecare zi.
Şi îmi era scârbă de mine însumi. Eram detestabil. Am intrat la duş, aşa cum o făceam atât de des în ultimele luni. De câteva ori pe zi, pentru a-mi purifica trupul.
Şi nu avea niciun succes. Mă simţeam tot mai murdar de fiecare dată. Aruncându-mă înapoi în patul mare şi gol, am oftat. De când nu mai făcusem asta?
Am văzut numărul lui Eric . Nu mai vorbisem cu el de ieri. Inima mea totuşi nu palpita. Mai degrabă era aruncată şi mai tare în suferinţă.
Trebuia să mă prefac, aşa cum o făceam de atâtea ori. Ca el să nu ştie.
Vroiam să îl văd. Mai mult decât orice altceva pe această lume.
- Bună...
- Teddy, ce faci? Ah e atât de cald aici, în Franţa cum e?
Era vesel. Asta mă făcea şi pe mine să mă simt mai bine.
- Bună Eric. E ca şi până acum , nici prea frig nici prea cald. Mâine e ceremonia de final.
A chicotit.
- Pe bune? De abia aştept, mai e puţin şi o să ne vedem. Ţi-ai cumpărat biletul?
Am lăsat un oftat să îmi scape şi imediat mi-am astupat gura.
- Da!
- O să te aştept la aeroport micuţule. Şi de abia aştept. Cu frate-meu ce facem? Hmm, sper să nu facă infarct. Când se întoarce?
Asta m-a făcut să zâmbesc puţin. Nu mă mai simţeam atât de prost pentru tatăl meu. Căci deja aveam alte griji. Şi nu vroiam să îl mai văd vreodată. Nici pe el şi nici altceva ce avea legătură cu aceasta.
În afară de Eric.
- Nu contează, nu îmi pasă. O să îi las un bilet în care îi spun că am plecat pentru facultate şi că mă descurc şi fără el. Sunt major, pot face ce doresc.
Am făcut o pauză şi acesta iar a chicotit.
- O să mă aştepţi... nu?
I-am spus inconştient de vorbe, condus de atâta tristeţe. Aş fi vrut să şterg cuvintele. A devenit brusc serios.
- Puştiule, ce va să însemne asta? Normal. Vrei să vin eu să te iau? S-a întâmplat ceva? Serios, eşti foarte ciudat în ultima vreme. Spune-mi, ce se întâmplă?
A observat?
Îi zisesem de atâtea ori că e din cauza faptului că îi simt lipsa. Dar atâtea s-au întâmplat că mi-e teamă. Şi vreau să fiu cu el mai mult decât orice. Pentru prima dată în ultima vreme, aproape că mi-au dat lacrimile.
- Să mă aştepţi, te rog...
A fost singura replică pe care i-am putut-o da şi am stabilit să vorbim pe îndelete despre acest lucru, când ajung acolo.
Poate că era ultima dată când aveam să ne mai vedem.... Da... Atunci când va afla ce am devenit... Mă va respinge. Şi nu voi putea fugi după el... Pentru că atunci voi ştii că nu l-am meritat şi nici nu o voi face vreodată cu adevărat. Şi de ce mă durea inima doar la acest gând ? Nu ar fi fost mai bine să nu plec deloc, dacă oricum aveam să fim despărţiţi iar? Dar nu din cauza altora... Ci din cauza mea! Însă... Nu aş fi putut trăi cu acest lucru. Dacă nu aveam să îl mai văd vreodată, fie şi pentru o singură oară... Nu aş fi putut pleca din această lume împăcat.
Ştiu că mai era mult până atunci, dar mă simţeam atât de oribil de parcă vremea mea sosise. Un băiat de optisprezece ani nu ar trebui să se simtă aşa. Nu?

Zilele următoare au trecut repede . Mi-am luat toate fişele de la liceu şi am reuşit să caut câteva facultăţi în Franţa. Eventual aici urma să mă întorc... Totuşi, din speranţa pe care o aveam, puţină, m-am uitat şi peste facultăţile din Boston.
Mă minţeam pe mine însumi. Dar era plăcut că cred că voi fi acolo cu Eric. Indiferent de ce s-ar întâmpla am fi doar noi doi, fără altcineva împotriva noastră . Nu-i aşa ? Doar noi! Indiferent de ce s-a întâmplat.
Nu a fost vina mea. Aşa îmi place să cred.
Mai era doar o zi până la plecarea mea şi asta mă făcea să mă simt destul de nervos. Poate şi puţin entuziasmat. Simţeam că prind iar viaţă. Ultima mea noapte în această casă. Mi-ar fi plăcut să fie aşa cu adevărat, însă probabil urma să mă întorc aici destul de curând.
E frumos să visezi. Aşa că am tratat-o ca atare. M-am pus în acel pat mare cu un zâmbet satisfăcut pe faţă. Încercând să uit tot ceea ce se întâmplase până acum. Să şterg. A doua zi urma să îl văd pe unchiul meu. . . Şi chiar dacă nu va decurge conform speranţelor mele, voi simţi fericire.
Căci îl voi vedea.
Nu-i aÅŸa?
Când m-am trezit , pe la ora opt, am văzut că venise şi poşta şi din curiozitate am citit scrisorile. Am văzut una de la tatăl meu, dar nu am citit-o. Nu îmi păsa. Ştiam ce scria în ea.
Ceea ce îmi spusese şi atunci când plecase. Şi eu nu mai vroiam să ştiu. Eram aşa un copil rău. Mă schimbasem. De fapt, ei o făcuseră.
Aveam să îi iert vreodată? Nu ştiu.
A bătut cineva la uşă chiar atunci când vrusesem să urc în dormitor pentru a-mi lua bagajul.
- Ted... Trebuie să vorbim.
Mi-a zis pe un ton îngrijorat înţelegând că urma să plec. Azi era şi ziua mea. La mulţi ani mie.
M-am speriat. Trebuie să o recunsc. Mi-am amintit iar de clipele din trecut. Cele pe care aş fi vrut să le uit. Din cauza lui. Probabil că spaima mi se citea pe faţă.
A întins mâna spre mine. Iar eu nu mai aveam glas. Dar trupul meu s-a mişcat , am făcut câţiva paşi în spate. Acum inima îmi accelerase.
- Pl... Plea.... Pleacă...
Am reuşit să murmur .
Mi-e frică..
Aş fi vrut să urlu. Dar iar nu puteam. Mi-a întâlnit expresia feţei şi s-a întors, uitându-se trist la mine.
- O să mă ierţi vreodată?
M-a întrebat îndurerat. Dar nu m-am încumetat să îl privesc. A închis uşa după el. Paul plecase iar eu am fugit iar la baie. Simţeam nevoia să vomit.

[center]*[/center]

Adormisem în avion , însă atunci când a aterizat eram deja conştient de ce se întâmpla. Inima începuse să îmi bată mai tare. Fericire? Mi se schimbase brusc atitudinea aceea mohorâtă. Căci aveam să îl văd.
Indiferent de ce urma să se întâmple.
Nu îmi luasem cine ştie ce foarte multe bagaje. Hainele preferate, desenele, uneltele pentru desenat, cărţile preferate. Şi cam atât. Şi alte amintiri.
Vioara nu o luasem.
Am simţit şi eu căldura odată ce am coborât din avion. Era atât de plăcut aici în Boston. Dar tristeţea iar şi-a pus amprenta asupra mea . Pentru că mă gândeam iar la reacţia lui. Nu am avut timp să realizez de ceea ce se întâmplă pentru că am fost luat pe sus şi îmbrăţişat. Îmi bătea inima atât de tare şi mă simţeam bine. Da, pentru prima dată în ultimele luni. I-am văzut chipul superb, fin. Părul şaten atât de moale, ochii aceia căprui pătrunzători.
Era fericit. Åži eu eram.
Am zâmbit larg şi i-am prins faţa cu degetele. Eu făcusem asta? L-am sărutat şi m-am simţit atât de cald odată ce buzele noastre s-au atins. Mi-a mângâiat părul şi odată ce ne-am desprins buzele, mi-a şoptit la ureche.
- La mulţi ani!
Iar eu... Am început să plâng.

[Yaku-chin]

Un capitol superb scris si actiunea in sine,d ar sincer mai lasat in ceata. Cu ce dracu sa il ierte Paul? Ce a facut? De ce ii venea sa vomite? De ce se simtea murdar?
De ce pangea? De bucurie?:(((
Vreau capitolul urmator neaparat sincer, il vreau k altfel innebunesc fiindca nu stiu ce se va intampla.
Ai zis cumva sfarsit hm? De ce? Spune-mi de ce sfarsit adica cum parul meu din cap sa se apropie sfarsitul? Vrei sa te omor!? Chiar nu iti mai place viata, atunci anuntzama :))si te ajut eu foarte repede sa scapi
Hai , pune-te pe scris ca de nu:D ma transform intr-un mic criminal( acum mai is si baiat pe deasupra:)) )
Deci unde-i capitolul urmator?
KIssu, spor la scris si hugz:X

[Teh]

Raluca, mulţumesc de comentariu ! mă bucur că ai citit şi merci de părere. Am ajuns şi cu cap 24, aşa cum am zis că o să o fac : )) în fine... nu mi-a ieşit prea bine din păcate :| îmi cer scuze dar sper ca totuşi să nu fie atât de groaznic...
Lectură plăcută!

Capitolul 24

Eram fericit.
Da, aşa îmi puteam descrie starea ce îmi străbătea sufletul în acest moment. Inima mea bătea cu o acceleraţie nebună, incontrolabilă , atunci când Teddy apăruse în faţa mea. De abia realizam ce se întâmpla, cred că zâmbeam ca un dement. Nu puteam să nu îmi exprim veselia.
Când trecuse atâta vreme de când nu ne mai văzusem... atinsesem, privisem. Fără să vorbim şi să ne privim în ochi de atâta vreme. La dracu, chiar îmi fusese dor. Ce naiba ajunsesem? Un obsedat, dependent de propriul lui nepot. Nici nu îmi puteam exprima bine starea prin care treceam. Nu eram beat, speram că nici nu păream ca unul. Pur şi simplu nu puteam să îmi ascund sentimentele frumoase ce îmi străbăteau trupul.
Acel păr albastru strălucitor, muream să îmi trec degetele prin acele fire . Să sărut acele buze micuţe şi roşiatice. Să îl dezbrac, să îi admir ochii. Să..îi ating acea piele fină. Da , îl vroiam întru totul.
- La mulţi ani!
I-am şoptit cât de dulce am putut. Şi era din reflex, căci pur şi simplu nu puteam să mai gândesc coerent în momentul ăla. O zisesem de parcă eu eram cadoul lui pentru această zi de naştere.
Şi dacă aş sta să mă gândesc mai bine, aş fi fost un cadou chiar drăguţ şi apetisant. Şi oricum, în momentul acesta nu îl întreceam. În nimic. Era atât de nevinovat. Mă uimise cu acel gest atât de spontan, sărutându-mă. . . Nu credeam că o să o facă, probabil nici el nu era sigur de acest lucru. Sau poate că asta plănuise.
Poate că murise şi el de dorul meu aşa cum o făcusem şi eu. De abia aşteptasem să îl văd. Mai ales că în ultimele luni muncisem în ultimul hal şi îmi terminasem majoritatea proiectelor până pe următoarele şase săptămâni. Ca să am cât mai mult timp liber să stau cu el.
Mda, dependenţă. Asta trebuia să fie.
Era atât de cald, între braţele mele. Amândoi, unul lângă celălalt. Mă simţeam minunat simţindu-i inima cum ticăia fără oprire. Şi acele buze atât de dulci pe care dorisem atât de mult să le sărut.
Ale mele. Da, pentru că şi el era al meu.
Brusc, a început să plângă. Nu înţelegeam gestul însă îi simţeam lacrimile scurgându-se. Nu mă deranja faptul că eram udate de acestea, mai degrabă motivul pentru care plângea. Ne-am depărtat din îmbrăţişare doar după câteva secudne îndelungate. Sau au fost minute? Căci acesta continua să plângă iar eu nu mă puteam depărta de el.
Şi nici nu găseam ceva bun de zis în această situaţie.
- Mi-a fost al dracului de dor de tine , puÅŸtiule!
Am zis atunci când ne-am despărţit trupurile. Acesta se chinuia să îşi şteargă lacrimile cu mâinile sale fragile. Mi se părea că se va rupe în două, cu fiecare mişcare pe care o făcea.
Am văzut ceva în privirea lui... Ceva ce nu fusese acolo. Tristeţe. Da, poate că acest lucru era. Ce se întâmplase?
Acum deveneam alarmat. Ştiam că expresia feţei mele s-a schimbat.
Nu mă mai iubea?
Nu. Nu se putea aşa ceva. Asta pentru că mă sărutase cu atât de multă spontaneitate. Sau poate că nu.
Poate că aşa vroia să îşi ia el rămas bun de la mine.
Rămas bun? Nu . Aşa ceva era clar imposibil şi nu puteam permite. L-am prins blând de mână, şi ( pentru că angajasem pe cineva să se ocupe de bagaje ) am plecat spre maşină. M-a urmat tăcut. Încă plângea.
- E... Er... Eric...
Încerca să îmi zică dar eu nu l-am mai ascultat. Luându-l aproape de mine, am urcat în maşină şi am accelerat. El continua să plângă, iar asta mă exaspera. Am oprit autovehiculul şi l-am luat în braţe. Îmi schimbasem total dispoziţia. Eram fericit că îl vedeam, că e acolo – cu mine. Că puteam să fim şi noi , în sfârşit, împreună. Da, poate suna ca dintr-un basm , sau ceva asemănător. Dar înnebuneam când îl vedeam atât de trist şi cum acele lacrimi i se prelingeau pe obraji.
Şi nu era acelaşi gest pe care îl făcea atunci când era vesel pentru ceva anume şi nu îşi putea stăpâni emoţiile. Nu. De fapt şi de drept erau lacrimi amare. Probabil ce aveau un gust oribil.
În mod normal, dacă ar fi fost vorba de altcineva, aş fi început deja să ţip sau poate să lovesc. Dar nu, nu când era vorba despre Ted. Singurul de care îmi păsa cu adevărat şi pe care nu aveam de gând să îl las să sufere.
Nu atâta vreme cât era cu mine şi mă iubea.
Mă iubea. Nu? Pentru că eu asta făceam.
L-am strâns în braţe şi acesta parcă a început şi mai rău să suspine. I-am şters obrajii uzi şi i-am căutat buzele. Nu s-a ferit, mai degrabă s-a agăţat de mine şi a continuat sărutul. Mi-am introdus limba în gura sa micuţă şi am început să explorez.
Îmi fusese dor de acest lucru. Îi ţineam faţa în mâini . Era atât de cald.
Deschizând uşor ochii, i-am prins una din mâini într-una dintr-ale mele şi i-am sărutat-o. Degetele sale micuţe mi se păreau atât de uşor de rupt. Fragile.
- Ce s-a întâmplat?
Am întrebat pe cel mai calm ton posibil.
Credeam că iar va izbucni, însă a vorbit. Roşu la faţă, temător şi plin de agonie. Şi mă durea pe mine văzându-l aşa.
Îi era frică de mine?
Nu. Nu cred. Sau aÅŸa speram.
- Nu te meri... Nu te meri... Nu te merit!
A scos într-un final, deşi de abia putea vorbi coerent. Parcă iar bâlbâindu-se, aşa cum o făcea în trecut. Ceva se schimbase în el, nu ştiam ce. Nu o simţeam cu adevărat, dar intuiţia mea mi-o spunea.
Era vorba de mine? Ce era asta? Eu decideam dacă mă merită sau nu. Poate că eu nu eram cel vrednic de persoana lui. Am vorbit, cred că am fost puţin rece. Însă eu eram al naibii de îngrijorat. Şi la fel o spunea şi inima mea, care se moleşise total la vederea acelui chip brăzdat de suferinţă.
- Am făcut eu ceva?
Nu mă aşteptasem la reacţia asta.
- Ce?
A ţipat de parcă cineva i-ar fi spus cine ştie ce dezastru. Ochii i-ar i s-au umezit şi lichidul acela amărui începuse să îi curgă pe obraji. Nu s-a mai ostenit să le şteargă, ci se uita la mine rugător , disperat.
I-am mângâiat părul.
- Te iubesc.
S-a uitat la mine mirat. De parcă nu aş fi mai putut zice asta niciodată. A înghiţit în sec, şi mi-a vorbit şi el.
- Acum da... Pentru că... Pentru că... , încă nu ştii ce s-a întâmplat!
Nu era un toc chiar categoric, dar sigur pe sine. Asta contura faptul că el ştia prea bine despre ce vorbea. De parcă nu exista îndoială în ceea ce credea el. Şi nu ştiam dacă era aşa. Căci nici măcar nu aveam idee despre ce vorbea.
Pe mine altceva mă interesa acum. M-am uitat serios la acesta.
- Tu mă iubeşti?
Atât vroiam să ştiu.
Acesta nu şi-a ferit ochii de la mine, aşa cum o făcea adesea. Îi străluceau şi a vorbit repede, fără să se gândească.
- Da. Mai mult decât orice.
De când devenise atât de îndrăzneţ? S-a înroşit brusc la faţă şi şi-a lăsat privirea în jos, evitându-mă.
Da, era acelaÅŸi.
I-am zâmbit.
- Dar tu nu ÅŸtii...
A început să zică.
Am dat din umeri.
- Da. Încă nu . Însă ştiu ceea ce mă interesează cu adevărat. Restul o să îl aflu când ajungem la apartament, nu de alta dar cam blocăm traficul.
S-a uitat prin jur şi a observat acum cele trei maşini ce claxonau ca să mă mişc, am pus mâna pe volan şi am fost atent la condus ( pentru că era un trafic groaznic ) .

Când am ajuns la apartament, am avut grijă să facă un duş cald şi să îi dau ceva bun să mănânce. Încă era indispus, trist. Mă durea şi pe mine să îl văd aşa.
După ce a îmbrăcat o cămaşă de-a mea ( ajunseseră şi bagajele lui însă nu le despachetase încă ) l-am luat să stea cu mine în sufragerie.
Stând pe canapea, iar eu lângă acesta, mă priviea pierdut.
- Şi , ce vrei să faci?
A oftat.
- Cum... Cum adică?
Am râs.
- E ziua ta. Ce vrei să facem?
În sfârşit mi-a dăruit unul dintre zâmbetele sale nepreţuite. Mi-a venit să îl mănânc pe loc şi m-am pus peste acesta, sărutându-l pe gât. Mişcările mele erau uşoare şi aveam grijă să îi muşc pielea uşor, să fiu atent să nu îl rănesc prea tare. Trecându-mi limba peste gâtul acestuia, am simţit mâinile sale poziţionate în părul meu. Mă trăgea uşor în timp ce am auzit câteva geamăte.
- Mi-a fost atât de dor de tine.
Am adăugat mai mult pentru mine.
- Vreau doar să fiu cu tine.
Mi-a răspuns la întrebarea precedentă. M-am oprit, luându-l în braţe, în timp ce stăteam în şezut pe canapea. Acesta stătea acum între mâinile mele, mă uitam la el şi acesta îşi dăduse capul pe spate pentru a mă putea zări.
- Åži eu.
S-a întristat iar.
- Tr.. Trebuie... Trebuie să vorbim.
A adăugat nesigur. Am dat din umeri sărutându-l scurt pe buze.
- Te ascult.
Căci eram gata să fac acest lucru. Stând în această cameră confortabilă cu care mă obişnuisem, în timp ce luminile erau stinse, draperiile trase şi pe fundal se auzea un gen de muzică lent, îndemnându-te să adormi.
- Mi... Mi-e ... Mi-e foarte .... greu. . . Să vorbesc.... Să vorbesc despre asta. Dar ... Dar trebuie!
Îngâimă el printre suspine. Pentru că iar începuse să bâzâie. Oh, era aşa un copil. Îmi venea doar să îl ţin aproape şi să îi spun că nu are niciun motiv pentru care să facă aşa ceva. Îl simţeam aproape, da. Mereu lângă mine. De parcă fusese născut să fie al meu. Ca şi cum ne fusese scris să fim unul pentru celălalt.
Nişte legături ce nimeni nu le putea rupe.
De rudenie. Sânge. De iubire. Dăruire.
- Of, puÅŸtiule. Orice ar fi, spune-mi.
Se părea că tonul meu cald îl îndemnase să prindă mult curaj.
- O... Ok. Ştiu că nu mai am de ales.... Şi că o să mă urăşti... Dar.... Trebuie să afli...
Acum mă speria cu adevărat. Până acum luasem totul ca pe o glumă. Însă el , vorbea serios. Şi eu nu puteam înţelege ce, cum şi în ce fel. Da, pentru că era atât de imprevizibl. Nu îmi dăduse niciun indiciu. I-am mângâiat chipul ştergându-i stropii aceia amărui.
Şi a continuat singur, suspinând şi făcând pauze repetate. Simţeam cum pulsul îmi creşte cu fiecare cuvânt pe care îl scotea.
Şi îi simţeam agonia.
Se transmitea prin el în trupul meu.
Şi mai grav decât atât. Aş fi crezut că mă deranja ceea ce auzeam. Însă , nu era aşa. Ceea ce mă durea cu adevărat.... Era faptul că acesta suferise atât fără să îmi spună. Singur. De parcă nu eram un întreg.
Åži la dracu! Eram!
- Eric... Ştii... nu am vrut! Căci.... A fost ceva .... la care nu mă aşteptam. Nu am ştiut. Nu ! Îţi jur, nu am făcut-o.
Trecându-şi degetele peste chip îşi muşcă buza temător şi am văzut cum îi tremura trupul.
- Dar s-a întâmplat. Era o zi obişnuită şi eu.... Ei bine, tata.... Şi eu....
Nu îşi găsea cuvintele. Am aşteptat, mângâindu-l.
- Åži... Paul.
La auzul acestui nume, am tremurat şi eu. Mi se zbârlise pielea şi brusc am devenit oarecum nervos. Nu i-am arătat şi lui acest lucru.
- A fost îngrozitor. Crezusem că a băut ceva... ceva la început... Dar... Dar nu mirosea a alcool. Şi mi-a ... mi-a fost tare frică. Nu am ştiut! Eram doar eu acasă, pentru că tata şi... Şi Lulu plecaseră . . . Iar el... Ei bine , Paul venea de multe ori să vadă ce fac...
Acum suspinele se accentuaseră.
- Şi mă... Mă punea mereu să îi cânt la vioară... O făceam... Îmi plăcea să cânt, dar nu ştiam de ce aşa... întotdeauna. Mă privea şi credeam că şi lui îi place instrumentul...
L-am alintat sărutându-i fruntea. Deşi pe dinăuntru eram distrus , imaginându-mi ce vrea să zică.
- Şi... A venit pur şi simplu peste mine şi.... Şi.... A început să mă atingă , să îmi zică lucruri... Să îmi mărturisească.... să îmi mărturisească dragostea.
A făcut o pauză încercând să oprească lacrimile. Nu a reuşit.
- Am crezut că glumise, dar nu o făcuse. I-am spus că nu simt nimic pentru el , decât ca pentru un bun amic. Pentru că eu asta l-am considerat întotdeauna.
Am strâns din pumn încercând să mă calmez.
- M-a sărutat. Iar eu m-am opus, nu îmi plăcea. L-am lovit, dar nu mi-a dat atenţie. Mi-a rupt hainele, a început să mă muşte şi... Şi într-un final... Mi-a făcut şi alte lucruri.... Şi nu am putut să îl opresc, oricât de tare ţipam şi imploram... Nu a vrut, nu a vrut să îmi dea drumul.
Acum se agăţase de-a dreptul de mine, mă îmbrăţişase fără să vrea să-mi dea drumul. Iar eu vroiam să fiu lângă el mai mult decât orice.
ÃŽl iubeam.
Chiar şi după această mărturisire. Eram fericit într-un fel. Mă temusem că poate o să mi-l fure vreodată, acel nenorocit. Însă nu reuşise decât să primească ura lui Teddy. Era greu pentru el să deteste aşa pe cineva, dar o vedea din ochii şi vorbele lui că, o făcea. Şi asta mă bucura, adânc în sufletul meu.
Ceea ce nu îmi făcea plăcere şi îmi rodea sufletul... Era durerea lui. Căci nu mi-o împărtăşise până acum. Suferise de uul singur, excluzându-mă . L-am îndepărtat blând şi l-am sărutat, limbile noastre unindu-se din nou.
Mă privea uimit. Nesigur.
-Dar... Dar... M-a violat.... dar... Jur ,nu mi-a plăcut. Îmi venea mereu să... să vărs şi.... de ce , Eric? De ce? De ce stai lângă mine şi mă iubeşti atât deşi eu am făcut un lucru atât de îngrozitor?
Trupul meu a primit un fior îngheţat, m-a străbătut până în măduva oaselor.
Cu mult timp în urmă, dacă ceva asemănător s-ar fi întâmplat, m-ar fi durut undeva şi aş fi mers mai departe. Nu mi-ar fi păsat, căci nu îmi plăcea să fiu trădat. Pe de altă parte, el nu mă trădase. Dar eu, cu mult în urmă, aşa aş fi văzut această nenorocire. Mi-am adunat toată forţa şi calmul pentru a-i răspunde. Asta doar după ce l-am mai sărutat odată.
- Pentru că eşti al meu. Faci parte din fiinţa mea. E mai presus de mine, doar te iubesc. Şi vreau să fii cu mine. Pentru totdeauna.
Nu îmi puteam exprima furia pe care o nutream pentru nenorocitul acela de Paul. Dacă l-aş fi avut acum în faţa ochilor mei, l-aş fi spulberat . L-aş fi bătut, desfigurându-l . Nu, poate chiar omorându-l. Nu merita să trăiască, lighioana dracului. Pentru ceea ce îi făcuse prietenului meu. Nu, de fapt a jumătăţii mele. Legătura ce mă unea pe mine de Teddy era mai puternică decât orice altceva. El încercase să o rupă, dar nu ştia că este de fapt indestructibilă.
Şi asta era pedeapsa lui. Ştiam că asta durea mai tare decât orice altceva. Deşi bruta ascunsă în mine nu vroia decât să omoare acea scursură, în acest moment partea mea raţională, inima mea, îmi cerea să stau cu acel îngeraş şi să îi arăt nespusa mea dragoste.
- Nu e ... Nu e corect. Pentru tine... Eu nu ... Eu nu te merit.
M-am aruncat peste el pe canapea, scoţându-i cămaşa şi lâsndu-l gol. A roşit tot la acest gest al meu. Iar eu am chicotit.
Fericit. Iar.
S-a uitat uimit la mine. Nu mai plângea.
- De ce?
M-a întrebat iar.
- Tontule, te iubesc. Nu mai contează altceva. Vreau să fii al meu.
Ceream mai mult o aprobare. Pentru că, oricât de conştient eram de imaginea mea, ştiam că ceea ce păţise el era grav. Violat de unul pe care îl credea prieten. Aveam aşa o senzaţie de „ parcă s-a mai întâmplat odată”. Un fior mi-a cutremurat trupul.
Îi era teamă să îl ating?
Mi-a sărutat gâtul şi m-a apropiat de el, iar eu nu am avut nevoie de altă aprobare. Mişcându-mă deasupra lui şi scoţându-mi hainele, am început să îi savurez buzele. Muşcându-l de fiecare păritică de piele pe care o vedea, sărutându-l pe fiecare loc şi savurându-l. L-am ridicat în braţe, mergând cu el spre dormitor.
Când l-am pus în pat am zărit că expresia lui se schimbase.
- Mulţumesc.
I-am zâmbit.
- EÅŸti aÅŸa un copil.
Şi m-am pus peste acesta, începând să îl mângâi. Gura sa mă chema spre ea, iar eu nu am putut să nu accept acea invitaţie. I-am sorbit buzele, şi gâtul. Lipindu-mă de el atât de des cât simţeam nevoia. Poate şi mai des de atât . Iar el stătea acolo, roşu tot şi lăsându-mă să fiu cu el. I-am pipăit picioarele şi acesta a tremurat.
- Ce..
Am vrut să îi zic.
S-a ruÅŸinat ÅŸi ÅŸi-a ferir privirea.
- Mi-a... Mi-a fost ... ă, dor... de .. ă, asta.
A reuşit să zică iar eu aproape că am început să râd .
Continuând să fiu cu el, l-am pătruns uşor pentru a fi sigur că nu îl rănesc. A urmat această mişcare de câteva ori, repetându-mă încet căci ştiam deja prin ceea ce trecuse. Acum avea mâinile poziţionate pe spatele meu şi îmi strângea pielea, zgâriindu-mă din când în când. Eu îl muşcam şi sărutam pe gât, trecându-mi limba peste buzele sale din când în când.
- Ah!
A gemut iar eu am trecut la sfârcurile sale, sugându-le cu poftă.

Nu ştiu cât a durat, această mică escapadă sexuală pe care tocmai o avusesem, însă mă simţisem bine. Stăteam în pat, Ted fiind ghemuit în braţele mele. Ne priveam, deşi nu era prea multă lumină în cameră.
- Dacă o să mă părăseşti vreodată, o să mă doară.
Am zis inconÅŸtient de aceste cuvinte.
Eram jalnic, dar nu mă puteam opri. Trebuia să o zic. A surâs.
- Nu aş face asta vreodată.
Am oftat.
- Eu ştiu... Sunt mai bătrân, ştiu că arăt bine, dar poate ţie o să ţi se pună pată pentru un alt unchi mai tânăr.
Am râs în glumă şi acesta m-a sărutat brusc. I-am primit gestul de afecţiune cu multă plăcere.
- Şi tu dacă o să pleci vreodată de lângă mine, o să fug după tine până te întorci.
Åži astfel, l-am tras ÅŸi mai aproape de mine, adormind.
Nepotul acesta al meu, mă înnebunise.

[Yaku-chin]

Curva masculina de Paul! Mrrrrrrr!!!!! App : Hello :))
Asa deci a fost un capitol de milioane, en fin, in afara faptului ca saracu Teddy a patit ceea ce a patit, dar si asta a fost intr-un fel sau altu bine, fiindca i-a dovedit Eric ca il iubesc indiferente ce s-ar intampla: XAh ce sweet:D
Ce ma bucur pentru astia doi, unchiul si nepotul- ce ciudat suna:)) mai ales nepot:))nush, de ce, suna...asa a un bunicutz cu un copilas:X dar daca bunicutzul ar arata cum arata Eric:X nu m-ar deranja de loc:)) si daca nepotul ar arata ca Teddy cred k m-as indragostit si eu de toti unchii si nepotii mei( dar nu prea am nepoti, en fin,, unu e pe drum:)) )
Deci vreau nexu, il vreau
Unde-i? Hm ? Zi-mi! Il vreauuu!
Sper sa vi curand cu el ca de nu sti tu ce fac eu cu pistolul ala al meu si cu oferta gratisa de astazi orice lovitura costa 0 lei:)) deci...ai grija

B'Bye, kissu si hugs:X

[-myuu-]

Huh ce lene am avut in mine de nu am lasat comm data trecuta:D. Eh ma revansez acum si chiar merita capitolul asta, cel putin ca actiune:X.
Chiar ma asteptam ca Paul sa-l violeze pe Teddy, sincer mai mult m-a surprins capitolul trecut ca nu s-a mai inamplat chestia asta, sau cel putin asa ma gandeam eu atunci. Iar acum cand incerca Ted sa spuna de faza esta eram sigura ca are legatura cu Paul si ceea ce i-a facut. Mai bine ca Eric a trecut usor peste asta, pana la urma razbunarea nu aduce nimic bun si atata timp cat e cu Ted nimeni nu mai poate sa-i faca rau.
Ma bucur ca au ramas impreuna pana la sfarsit, banuiesc ca asta ar cam fi finalul povestii, si stiu ca ma doare sa vad un sfarsit pentru ca ma atasasem de fic, dar nici nu vreau sa mai sufera frumosii astia doi, nu merita:o3. Mda si ce cadou i-a facut Eric de ziua lui, o partida de sex, asta mai zic si eu zi de nastere:)) Dar trebuia s-o faca mai interesanta..eh Teddy e inca un copil ,mai bine k nu l-a "traumatizat".
Hm...eu astept nextul sa vad ce se mai intampla, succes la scris si noapte buna:*

[Teh]

Mulţam de com <^ scuze de întârziere, am venit cu capitolul următor :)).
ps : vă iubesc <3

Lectură plăcută!

Capitolul 25

- Nu mai e ÅŸampon?
De abia intrasem la duş şi am observat , după ce mi-am udat părul, că nu mai era şampon. Aveam nevoie de o lămurire.
- Ba da!
Am auzit uşa deschizându-se şi cineva a cotrobăit într-un dulap, scoţând o altă sticlă. Am zâmbit la vederea nepoţelului meu. Avea părul dezordonat, purta unul din tricourile mele şi o pereche de papuci pufoşi. Era aşa de adorabil. S-a înroşit la faţă şi mi-a aruncat obiectul.
- Mersi.
I-am spus apucându-l de bărbie, era destul de aproape de mine. Mi-am aplecat faţa spre el şi l-am sărutat, uşor. Buzele noastre nu mai doreau să se dezlipească. Mi-am introdus limba în gura sa, practicând acelaşi joc atât de cunoscut. Dar, de care, încă nu mă săturasem. Nu credeam că o să o fac vreodată.
A întrerupt momentul meu pasional.
- Eriiiiic!
A strigat , după care a ieşit din încăpere. Asta m-a făcut să râd şi mi-am continuat băiţa.
Când am ieşit, acesta era aşezat pe un scaun în bucătărie. M-am pus şi eu lângă el şi am decis că eram gata să iau micul dejun . Am vorbit despre banalităţi, aşa cum o făceam adesea dimineaţa. După aceasta, ne-am schimbat şi am plecat spre serviciu. Am luat maşina mea ( de fapt , doar aşa plecam ) . Avea şi Ted carnet , şi propria lui maşină dar nu le prea folosea.
Nu mi-o spusese, dar eram sigur că îi plăcea mai mult să meargă cu mine şi să fim mai mult timp împreună. De când venise tatăl lui ultima dată şi făcuse scandal asupra situaţiei în care ne aflam, nu mai avea aceaşi linişte ca altădată. Desigur, nu am putut să îi bag minţile în cap fratelui meu şi ne mai deranjează adesea cu prostiile lui. Nu are curajul să facă , totuşi , prea multă gălăgie. Asta pentru că nu i-ar conveni o asemenea harababură.
Avea şi el un statut idiot de păstrat. Pe mine mă durea undeva de toată treaba asta, atâta vreme cât puteam fi cu adorabilul acesta. Putea să facă ce vrea. Şi acum că aflasem că nici nepoţelului meu nu îi pasă, îmi plăcea. Nu îl deranja dacă ştia toată populaţia ce se întâmpla între noi, atâta vreme cât puteam fi împreună. Îl durea şi pe el undeva ; desigur, nu zicea chiar aşa.
Nu putea.
Era încă naiv şi inocent.
Mai degrabă, aşa o să rămână mereu. Deşi au avut loc unele schimbări în personalitatea sa. Eu vreau să îl păstrez acelaşi când e lângă mine. Să nu fie rănit de viaţa asta de căcat. Unii mi-ar zice că am dezvoltat şi un simţi „ patern ” pentru el. Pe mine nu mă deranjează. Am nevoie de el ca să pot trăi.
Altfel, mor.
Nu ştiu dacă şi practic, dar aş fi un zombi printre fiinţe vii.
Am apăsat frâna, am ieşit din autovehicul, şi Teddy m-a urmat. Mă îmbrăcasem într-un costum negru azi ( mă enerva faptul că uneori trebuia să mă mai îmbrac aşa ) iar iubiţelul meu purta o pereche de blugi simpli, un tricou albastru . A zâmbit spre mine şi ştiam acea expresie.
- Să nu aud niciun comentariu!
Am zis sarcastic şi am intrat în clădire, urmat de acesta. Făcea glume pe seama stilului meu vestimentar. Trebuia să mă îmbrac aşa. Şi oricum, arătam bine în orice.
Nimeni nu putea spune „nu” la afirmaţia asta. Adică, cum ar putea? Bine, doar dacă nu mă cunoştea.
Am intrat în birou, m-am aruncat pe un scaun şi Ted a început să se uite la nişte fotografii. A ales câteva dintre ele şi mi le-a arătat. După ce i-am zis părerea mea, a scos dintr-un alt raft nişte schiţe făcute de acesta. Erau noile modele pentru numărul de luna aceasta. Aveam şi o prezentare; şi aveam să defilez şi eu. Deşi nu ştiu cât mai avea să dureze treaba asta, doar urma să iau ani şi ani în plus. De aceea aveam şi slujba asta stupidă.
Erau foarte interesante schiţele realizate de el, şi evident – mi-au plăcut. Erau pentru sezonul de toamnă. Câteodată era enervant să stau în clădirea asta, să lucrez ca dracu şi să mă plictisesc de moarte.
Lucrurile se schimbau când aveam nevoie să fac anumie „ lucruri” cu Ted. M-am ridicat din faţa biroului şi l-am apucat de mâini. S-a uitat la mine derutat, după ce a înţeles ce voiam să fac a început să dea din cap în semn negativ.
- Eric, pentru numele lui Dumnezeu, nu suntem acasă!
A încercat să se despartă de mine, însă l-am apucat de talie. Îl ţineam strâns. Inima mea bătea la fel de tare cum o făcea întotdeauna. Avea pielea caldă. La fel şi eu. Se înroşise la faţă, un lucru atât de obişnuit. A oftat greu, încercând să îşi controleze respiraţia accelerată. L-am lipit şi mai tare de mine, căutându-i buzele.
Chiar în clipa în care urma să îl sărut, cineva a bătut la uşă.
Mi-am dat ochii peste cap, aşezându-mă înapoi, şi am strigat sec :
- Intră!
Ted îşi reluase ocupaţia cu nişte foi. A intrat Marlene, una din fotomodelele noi.
- Puiuţ, noi suntem gata. Ne-a zis Luli că tre’ să ai grijă de noi azi. M-au trimis fetele după tine.
Nepoţelul meu a zâmbit , şi-a luat mapa cu cele ce îi trebuiau şi a părăsit încăperea. Am înjurat-o pe idioata aia oxigenată. Ok , era roşcată dar a dracului de cretină, mereu venea în momente nepotrivite. Şi de fapt, credeau cu toţii că iubitul meu era un fel de „ păpuşel micuţ , drăguţ ,scumpic” şi eu mai ştiu ce porcării din astea.
Nu eram gelos.
Bine – bine. Doar puţin!
A trebuit să îmi văd şi eu de treburile mele. Am avut două şedinţe, a trebuit să mă întâlnesc şi cu asociaţii mei în particular pentru o discuţie serioasă, şi totul a mers strună.
- Wonder, trebuie să face ceva să rezolvăm cu cei din concurenţă. Nu am chef să coborâm din locul de vârf. Cred că ţi-e clar asta?!
Am aprobat şi am început să îi arăt statisticile asociatului meu, pentru a-l liniştii. Nu avea motive de îngrijorare. După ce am ieşit de la acea şedinţă, mi-am verificat ceasul. Nici nu ştiu când a trecut atâta timp, mai era puţin şi se terminau orele de lucru.
L-am căutat pe Ted la atelier. Era acolo. O ajuta pe una dintre fete să îşi pună o bluză, stând în spatele ei şi încheindu-i nişte nasturi. Eu eram mai degrabă furat de priveliştea spatelui său .Avea un gât subţire, atât de alb. Şi era atât de drăgălaş, îmi venea să îl mănânc. M-am aşezat într-un colţ pentru a sta nevăzut, şi l-am observat lucrând. A pus-o pe tipa respectivă ( una brunetă, nu îmi aminteam numele ei ) să facă o piruetă. A strâmbat din nas şi i-a schimbat bluza cu o alta. Aceasta nu mai venea la fel de strâmtă, se aranja bine. A dat din cap mulţumit.
- Cu asta totul e ok, ahh.. Am terminat azi, dar să faceţi exerciţiile alea în seara asta. Bine?
Le-a anunţat el zâmbind vesel. Fetele au aprobat. Azi nu erau băieţi la probă ( nici nu ar trebui să menţionez cât de nervos eram când trebuia să se ocupe şi cu alţi bărbaţi ) .
- Mergem acasă?
L-am întrebat pe un ton normal, aproape plictisit. Până atunci nu realizase că eram acolo. A început să râdă timid.
- Stai să aranjez astea aici şi vin!
L-am aşteptat în acelaşi loc, neclintit. Am fost salutat de tipele din sală dar nu le-am dat cine ştie ce importanţă. După ce nepoţelul meu a fost gata, ne-am cărat.
- Cum ţi-a mers azi?
M-a întrebat chiar în clipa în care i-a sunat telefonul. A răspuns. Nu auzeam ce zicea cealaltă persoană, decât ceea ce spunea el . Îi explica cuiva ( cred că unuia dintre fotomodele ) ce e cu dieta aceea şi cu prezentarea de modă. Convorbirea a durat până în momentul în care am ajuns în garaj.
Am urcat în aparament, amândoi extenuaţi după o zi grea.
- Eu fac duÅŸ primul!
L-am auzit ţipând entuziasmat şi l-am aprobat. Am încercat să intru peste el însă încuiase uşa. Era şi el şmecher.
După ce mi-am terminat şi eu duşul, el deja pregătise ceva de mâncare. Nu îl puneam eu să îmi gătească. Ar fi fost culmea. Dar o făcea din plăcere. Şi ca să fiu sincer, eu adoram asta.
Tot ceea ce ţinea de el mă fascina.
Durase o mulţime de vreme şi urma să dureze mult de aici înainte.
Ca să fiu mai clar , îl iubeam.
Şi el o făcea.
Era ceva simplu. Indiferent dacă eram sau nu legaţi prin sânge. Nu ne păsa. Şi ceea ce ziceau alţii era de căcat. Nu aplecam urechea la fiecare bârfă. Pe masă era aşezată revista „ Gossip”. Am început amândoi să râdem şi am citit articolul despre noi doi.

[center] Ted Wonder este nepotul faimosului fotomodel Eric Wonder. Amândoi lucrează la aceaşi firmă, nu este surprinzător? Nepotul crează modele pentru unchi! Nu am reuşit să contactăm familia băiatului, dar se pare că nu sunt în relaţii prea bune. Cum afirmă chiar acesta : „ Nu prea vorbesc cu tatăl meu.” Nu ştim însă cauza, o să o aflăm curând pentru toţi citititorii noştri. Cei doi sunt practic de nedespărţit, locuiesc împreună. Şi , de fapt s-ar fi pus problema unui incest. Însă, atunci când i-am interogat pe cei doi, au negat cu vehemenţă acest fapt. După chiar spusele lui Eric : „ El este ca fratele meu mai mic , pe care nu l-am avut niciodată. Îmi place să am grijă de ceilalţi, şi el e numai bun pentru asta. Locuieşte cu mine atâta vreme cât se duce la gagici în altă parte. Niciunul nu căutăm relaţii , având în vedere că ne interesează cariera. Distracţiile le ţinem afară. Apatamentul e locul unde ne relaxăm mereu. Şi e mai uşor să locuim împreună. Ne completăm unul pe celălalt”. Şi când l-am întrebat pe Teddy despre aceste lucruri, a afirmat : „ Unchiului meu nu îi place să vin cu fete în casa lui. Nu ştiu de ce, poate pentru că ultima dată când s-a întâmplat asta am uitat să îi spun şi ne-a cam prins în fapt. Oricum , după morala aceea nu s-a mai întâmplat. Câteodată aş zice că este tatăl meu.. ”.
Este foarte interesant cum...[/center]

Şi continua cu alte porcării pe care nu aveam de gând să le lecturez. M-am aplecat spre iubitul meu nepot şi i-am furat un sărut. Mi-am introdus limba în gura lui, explorând fiecare colţ. Ştiam că inima lui se zbătea ca o nebună, la fel făcea şi a mea.
- Fără fetiţe la mine în apartament, clar?
I-am zis pe cel mai firesc ton posibil. Şi-a pus degetele în părul meu şi a început să tragă „ cu putere”. Era mai degrabă un gest blând din partea lui. Eu am continuat să îi sărut buzele moi, doar ale mele.
Am fost întrerupţi de telefon.
- Teddy! Cum naiba iau rochia aia?!
Am auzit o voce de piţipoancă şi am oftat.
- E pentru tine!
Băiatul a chicotit şi eu i-am zâmbit blând. Îmi plăcea viaţa alături de el.

Nu e vina mea că îl iubeam atât . Nu ştiam dacă Dumnezeu urma să mă ierte sau nu, la Judecata de Apoi. Nu speram asta. Doar ceream bunătate şi iertare pentru el, pentru Ted al meu. Doar asta aveam nevoie. Cât despre bine, eram un nenorocit. Şi îl adoram, nu voiam să fiu fără el.

Legătura aceasta ce se crease între noi doi, era prea puternică pentru a fi ruptă.

[center] SFÂRŞIT![/center]

Mulţumiri :
pentru toţi cei ce au citit şi au fost alături de mine.
pentru fiecare comentariu dat.
pentru fiecare persoană care m-a bătut la cap să continui.
pentru toţi cei ce au zis că le place, ce le place şi ce nu.
pentru toţi cei care au pus la fel de mult suflet ca şi mine în poveste.
pentru toţi cei ce au fost alături de mine, cu comentarii sau nu.
Mulţumesc tututor celor ce au citit!

[Yaku-chin]

Waaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa:((De ce :(( De ce s-a terminat:(( nu vreau, nuu, de ce m-ai facut sa plang, esti rea , tare rea:((
Deci dupa ce am citit mi-au dat lacrimile , si inca nu vreau sa cred ca s-a terminat, dar totusi, sunt realista si stiu ca odata si odata tot trebuia sa se termine. Sincere felicitari! A fost o poveste splendida ,inca imi amintesc primul capitol:X atat de frumos scris si ultimul capitol muult mai frumos:)), prin cate au trecut, prin atatea piedici si totusi la final sunt impreuna, asta e tot ce conteaza, ca se iubesc si ca sunt fericiti. Ma bucur ca s-a terminat asa si ma bucur ca ai reusit sa scri atat de frumos, ca ai reusit sa dai viata unor astfel de personaje, unei astfel de povesti. Sunt foarte fericita si ma bucur pentru ce ai realizat. E splendit. Sper doar ca si de acum in colo sa scri la fel de frumos si sa mai citesc multe povesti de ale tale.
Sincere felicitari! A fost o poveste fantastica!

Kissu