Labyrinth

[Ich.]

Vechi, vechi

Acum....

Aerul e rece si...lichid. Inec...Rosu, inec rosul in lichidul rece, maroniu. Rosu inchegat.
Ma agat de perete, perdea, sticla. Se sparge. Ma simt ca o urma alba, dar un alb cu urmari.
Inghit sticla in timp ce inspir rosul ud.
Aerul e lichid, realizez ca e lichid.
Sunt beata, beata de beatitudine.
Inec...sangele propriu in mine si el ma ineaca pe mine in enormitate de rosu.
Traieste beatitudine. Realizez ca e ud, ca e rece, ca incet curge, se prelinge pe mine ca si culoare lichida.
Alba. rosie, cum o fi dar e.
Ma scurg prin faptul ca se scurge pe si prin mine. Ma curata de mine.
Realizez ca inspir aer lichid. Realizez ca iubesc.
Inspir prezentul, lichid ca mine.
Aerul e sarat, ud, lichid si se scurge in jos spre beton
Realizez ca e...aproape.
Traiesc un moment de nostalgie. Bezna

[Serqet]

Buna :)
Din cate inteleg ai scris fragmentul fiind inspirata de imagine (e draguta poza :)).
Vad ca te pricepi sa scrii starea de depresie si de melancolie in care te afli (sau persoana data). Imi plac culorile reci si cele noncolore care creaza starea de singuratate.
Dar fragmentulnu l-ai putea face putin mai lung? Hm, parca ceva lipseste :-??. In general m-ia placut fragmentul, dar cam prea scurt .

PS: nu prea am chef sa comentaz ceva astaz, si stiu ca am comentat ca naiba, dar daca ceva nu ai inteles de modul cum am comentat fragmentul, astept intrebarile si la fel astept noul fragment >:D<

Bafta in continuare :)

[Corina M.]

Well... well... într-un final am reușit să ajung pe-aici. xD
Calyope, ți-am zis și pe mess că-mi place mult cum scrii, așadar nu cred că mai e nevoie să-ți repet asta și acum, nu?
O să-ți las reply doar la ultimul oneshot și probabil o să revin cândva și asupra celorlalte texte.

Privit din ansamblu, textul pare destul de bine realizat, dar în profunzime are lacune.
Ai folosit repetiția cuvântului lichid de mult prea multe ori, devenind la un moment dat foarte enervant.

Aerul e rece și... lichid.
Aerul e lichid, realizez că e lichid.
Realizez că inspir aer lichid.
Aerul e sărat, ud, lichid și se scurge în jos spre beton.

Bun, am înțeles, aerul e lichid, dar nu pricep de ce ai repetat asta de douăj' de mii de ori. Pe lângă asta, nu-mi explic cum ar putea fi aerul lichid. Înțeleg, umed, dar lichid?

Mă scurg prin faptul că se scurge pe și prin mine.

Nici pe asta nu o înțeleg. Te scurgi prin faptul că se scurge pe și prin tine? Explică-mi și mie, te rog, ca s-o pricep naiba și eu.
Cum ziceam și mai sus, în profunzime ai lacune. Aerul nu-i lichid așa cum literatura nu-i algebră. Sau?

Am observat și greșeli de tastare. Îți lipsesc spații, virgule și puncte. N-o să mă apuc acum să-ți înșir toate greșelile, n-ar avea rost. Am să-ți dau totuși două exemple:

Realizez că e...aproape.

Aici îți lipsește un spațiu după cele trei puncte de suspensie. xD

Albă. roșie, cum o fi dar e.

Aici ai mai multe greșeli. În primul rând, punctul ăla n-are ce căuta acolo. În locul lui trebuia să fie o virgulă. În al doilea rând, „dar” este conjuncție adversativă, prin urmare înaintea lui trebuia pusă o virgulă. xD

Albă, roșie, cum o fi, dar e.

Așa-i mult mai bine.
Eu sunt convinsă că ți s-a mai spus să-ți arunci un ochi peste text înainte de a-l posta pentru a remedia eventualele greșeli, așa că n-o să-ți mai zic și eu asta. Să nu mai zic că-i și mult mai estetic când n-ai greșeli de tastare.

Aș mai avea o remarcă de făcut: nu ți-ai exprimat sentimentele așa cum ar fi trebuit. Ai repetat la infinit că aerul e lichid și ai uitat esențialul: să exprimi ceva. Ai fi putut dezvolta mai mult frazele, astfel încât să nu pară banale și seci. Ți-ai fi putut exprima sentimentele mai pe larg folosind cuvinte simple care să aibă în context profunzimea necesară. De obicei cuvintele mari cer sensuri adânci și-s de părere că dacă n-ai un vocabular vast, n-ai nici o șansă să exprimi ceva - ar fi doar umplutură.

Mi-a plăcut totuși cum ai încheiat.

Trăiesc un moment de nostalgie. Beznă.

Nu m-am putut abține să nu te citez. xD

Per ansamblu, e destul de bine. Ai încercat să exprimi ceva și se poate spune că ți-a ieșit. Mie una mi-a plăcut și să știi că eu nu-s genul de persoană care pupă undeva. xD
Cam asta-i tot... zic eu. Nu-s o mare scriitoare și nici un mare critic literar. Cred că nu te-am supărat, nu?

Multă baftă în continuare!

[Katarina]

Vechi, vechi

Vechi ÅŸi bun, aÅŸ zice.
Deşi îmi place mai mult stilul tau actual, trebuie să recunosc că acest text mi-a lăsat o impresie foarte buna.
Rosu inchegat -sânge? Sunt sadică la ora asta şi prefer să cred că-i sânge.
Senzaţia de sufocare transmisă prin aerul lichid e impresionantă. Totuşi, un lucru îmi displace. Nu înţeleg de ce se termină one-shot-ul în "beznă". Întuneric şi sufocare. Um, nu merge aşa. E mai expresiv dacă e lumină, dacă vezi totul fără a putea evita conştientizarea. Sau poate sunt eu rea acum. Nu ştiu.
Oricum, scrierea e concentrată. Al naibii de concentrată.

Draga mea, aÅŸtept ÅŸi restul.
Restul de texte vechi ÅŸi noi, restul delirului.

[Ich.]

Corri: Aerul nu-i lichid așa cum literatura nu-i algebră. Sau?=> aerul se poate lichefia, dar eu ma gandeam la altceva:) pacat ca nu ai prins.
Mersi de comentariu, nu m-am suparat:)

Un one shote foarte vechi

Am...

Se aud picuri si se vad plete negre. Printre ele bucati albe. Bucati de marmura, de cada.
Am probabil ochii iritati caci vad urme rosii. Am senzatia ca-s urme de ruj de la el.
Ochii mei aluneca peste ele si zambesc intr-un mod lacrimogen. Sunt urme rosii, rosu sangeriu chiar.

Sunt urme, urme, urme.

Se aud pasi, pe langa pasii mei uzi. El mergea nervotic prin casa. Fumeaza si-mi irita simturile cu starea lui pur nervoasa.
Ies din cada cu prosoapele scurgandu-se, ca si mine, de pe propia persoana.

Sunt: stresata, stresata, stresata.

Ma opresc in dreptul lui, luandu-i tigara din gura, privindu-l amar. Da amar cam ca mine, aromata dar amara sau cum s-ar spune si cum mi se spune "scortisoara" eu am spus rosu si mi-a ieist scortisoara rosie.
Ma opresc si el se opreste. Nu avem coerenta in miscari, stiu ca eu sunt nervoasa si el e stresat. Facem schimb de roluri.
-Taci
-Dar nu am spus...l-am impins pe canapea. Apoi m-am urcat peste el si de pe el, pe pervaz. Era aiurea eu pe pervaz el cu capul pe tibia mea.
-Taci ca aici nu ai voie sa vorbesti, am amutit amandoi in timp ce eu ma lipeam de geamul rece, cu sticla care vibra de emotie. Emotiile mele.

Ide, idei, idei emotive.

Ma durea capul si inima imi sarea in toate partile. Imi dansa in piept, insa in pieptul meu era apa. Practic inima mea facea inot sincron.
Eu, ma inecasem in dus, in dusul in care mintea mea se scursese pe canalul de scurgere. Era vina stresului inchipuit.

Nervozitate, nervozitate, nervozitate acuta.

-Dar ce am voie sa fac? Simteam parul lui: scurt, saten, gadilandu-mi piciorul. Il simteam pe mine si era tot ce voiam
-Sa fi nebun! am expirat pe geam si-am format o gaura. O gaura prin care ma scurgeam cu tot cu apa din pieptul meu.

Era apa, apa, apa si ma inecam in mine insami.

Am inghitit in sec
-Sa fi nebun e tot ce ai voie, caci nebuni vor conduce lumea, s-a sprijinit pe genunchiul meu si s-a pus in genunchi in fata mea. A sarutat mana lasandu-mi o urma rosie.

Urme ca pe cada: rosii, rosii, rosii.

"Buf" gelul de dus cazuse de pe policioara de langa cada.
Ma trezesc: luna, pervazul, canapeaua si el disparura.

Si ma scurg caci pe cada mea sunt urme, urme, urme de ruj rosu.

Am nebunia zilei de maine. Am iluzii

[Ich.]

Fara sens

Isi arunca ghiozdanul jos, pe pat langa ea. Ea era…lispita de spirit. Isi tinea mainile lipite pe genunchii goi, stransi la piept. Pletele negre, cu bucle mari, neuniforme, ii atarnau in jos. Barbia si-o sprijinii pe un genunchi si-l privii, il fixa cu privirea ei maronie. Ea a inceput sa tremure, usor, de parca ar fi luat-o frigul.
Isi ridica barbia, una din lacrimii ii cazu in jos pe obraz, isi musca buza, il fixa cu privirea.
-Ce e?
-Asculta, ai simtit veodata nevoia sa fi ucis? Sa nu te sinucizi, sa fi omorat. Sa te astepte cineva la colt, ca printr-o minune, fara sa te ureasca ci doar sa aiba nevoie sa ucida si tu…si tu sa-I iesi in cale acestui psihopat, sa ai nevoie de aer si in loc de aer sa-ti primesti sangele peste ochi ca palmele celei mai dragi persoane care te scoala dintr-un cosmar sau lesin.
- Mmm… continua
- As vrea …sa merit, ar fi un sfarsit prea frumos, dar prea simplu pentru cineva ca mine…cineva ca mine…nu pot, ar fi prea usor, dar nu pot sa nu urlu cand fiinta-mi cere asta vehement!
O dorinta neinfranata care mi-a ajuns nevoie. Am fost bolnava de viata as vrea sa fiu ucisa si nu de tristetea sau crizele mele.
Am nevoie …am nevoie, iar…am nevoie, isi musca degetul mare de la mana dreapta oprindu-se din vorbit.
-Nu poti vorbii serios!
-Cateodata…cateodata.. imi placea viata si acum imi place, dar nu mai simt beatitudinea si nici frica de moarte, pentru mine moartea a ajuns o necesitate de moment, fix ca necesitatea unui om intelligent sa poarte o conversatie.
Nebunie, astm, sange, palma, gheata, frig…
-Totul duce la o casa…o casa rece, cu lemn umflat dupa opt ani, o casa in care daca ai fi treaz ai muri de claustrofobie indiferent daca suferi sau nu de aceasta boala. Dadu el din cap, asezandu-se langa ea si luand-o pe dupa umeri, strangand-o in brate
-Tin minte…ca eu nu mai pot…sa gandesc, revin la criza, nu pot sa nu gandesc, revin la alta criza…
Sunt martira proprii mele persoane
A unei cutii de bere cand trebuie sa gandesc
A unei tigari cand trebuie sa ma mint ca nu sunt singura si ca e cineva langa mine, cineva care nu ma vede, nu ma cunoaste dar dintr-un motiv necunoscut mie si verosimil ma asculta atunci cand ii bag trupul alb si lipsit de membre, carne, piele, oase, in gura. Cand bag aceasta hartie in gura imi ia gandurile si le cerne, le trece prin sita unui discernamant iar cand ii mai scurtez viata ma ajuta…sa nu gandesc.
Nu trebuie sa ma mai mint…
Dar sunt om…
Doamne, daca ai mila, uita-te la mine cum te provoc sa ma lasi in voia mea…
-Dar daca ma iubesti…trezeste-ma… o completa el. Incerca s-o aduca cu picioarele pe pamant, era ceva ciudat, nu parea sa aiba vreo criza, dar?
Dracu’ sa ia cuvintele, nu inseamna nici unul nimic cum nimic nu e real…
Isi cuprinse tamplele intre degetele subtiri si murdare si incepu sa planga.

[Ich.]

Demonul chitarii

Isi ia chitara. O acustica usor ascunsa in umbra palmelor sale. Nu ma pricep la chitare, dar cert e ca e o acustica. Ciupeste coarzile lent, iar chipul lui oval incepe sa prinda paloarea si intunecimea abisului. Incet, incet incepe sa cante Guns, apoi un death, iar privirea ii se schimba in ceva greu de descris.
Cel mai ciudat e ca nici luminea unei zile de inceput primavaratic nu-l mai ajunge. Doar el, o chitara suspecta si zdranganitul pe coarda. Inca incer sa inteleg cum isi misca mainile atat de demonic.
Mai ales nu inteleg de ce ma tintuieste cu privirea in timp ce canta si de ce eu ii zambesc in cel mai suspect mod posibil. Imi era teama, ca negrul ochilor lui transfigurati ma vor inghiti cu totul. Cu fiecare treapta ce-o cobor. Lent, mai lent si mai lent, pana simt ca ma opresc, desi peisajul se deruleaza nesimtit in jurul meu. Trupul mi se misca.
Sunetele voci si chitarii lui par un sarpe ce-l inrameaza. O rama ce se scurge ca picaturile nevrotice din robinetul chiuvetei. Pic, pic, pic. Sarpele acesta se prelinge pe perete, se incolacea in crescendo pe mine ca iedera si, mai trist, imi acopera cu coada lui urechile, iar cu botul imi coaguleaza sangele gleznelor. Parca mi s-ar cangrena trupul, dar eu nu ma pot opri.
‘ Teama, treapta, trepte, tentacule.
“Fluturas numai ai, aripioare…
Lordul te-a lasat fara aripioare”
De ce te lasi…inghitit fluturas? De ce? Mai presus, de ce-l asculti? Nu-l mai asculta, te vei transforma si tu, ultimul lucru va fi sa fi ingurgidat si topit de acidul lui gastric. Fluture ce zbori greu nu-l asculta. El e un demon …cu chitara.
Multe sinucideri in noi.
Nu-l mai ascult. Dar el are o chitara...
Inchideti ochii fluturasi, mi voi inchide si eu”
Treptele s-au rupt… au cazut. Si el are o chitara

[Mhiet'e]

Am citit - nu tot, ca nu as suporta - dar indeajuns incat sa-mi fac o parere.
Ai un stil interesant, nu pot sa neg asta, dar am impresia ca nici tu nu intelegi ce scrii. Bati pe langa, cum sa zic. Folosesti o gramada de metafore care nu exprima cea ce vrei tu sa exprime exact. Repetitiile si greselile sunt permise in poezie, ca de aia este licenta poetica. Totusi, la tine merge povestea, pana o dai in bara cu o descriere ce lasa de dorit. Inteleg ce ai vrut sa spui in '' Acum... '' dar mie mi-a lasat un gust total amar, un amalgan de idei fara sa porneasca de undeva. Nu transmite nimic. E deranjant sa folosesti rosu in excesiv, sa repeti cuvinte si fraze fara noima. Daca incerci sa redai sentimentul de nebunie, sa stii ca n-o faci. Tot ce faci este sa insiri fraze, propozitii, care nu au un inceput si nici un sfarsit, e ca si cum nu s-ar lega in niciun fel intre ele.
Ai un vocabular dezvoltat, dar il irosesti. Nu poti face dialog, si apoi sa insiri cateva cuvinte care se leaga intre ele, si sa te astepti sa iasa o capodopera.
Filozofia e complicata, si poate ar trebui sa o lasi pe seama cui o poate scrie. Doar daca citesti carti de genul, asta nu inseamna ca esti facuta sa o scrii tu insati. Cea ce faci tu, nu e nici filozofie, si nici literatura. Incearca sa te folosesti de cunostintele pe care le ai, si sa transmiti ceva cititorului.

Nu mai pune bold, si incearca sa fi atenta la semnele de punctuatie si la asezarea in pagina, it looks dirty.
E o opinie, deci incearca sa nu te superi.

[Ich.]

Untitled69 iti sunt recunoscatoare pentru comentariu, totusi ti-as fi recunoscatoare daca pe viitor ti-ai tine parerea despre ceea ce inteleg si ce nu, pentru tine. Daca tu nu intelegi, nu inseamna ca eu nu, daca restul nu inteleg, nu inseamna ca eu nu. Am scris cu un motiv insiruirea aia. E vorba de nebunia persoanala si nu-mi doresc sa o inteleaga toata lumea :)
Oricum, multumesc mult pentru sfaturi, oricum mi-am mai schimbat putin modul de a descrie, e un one-shote vechi, scris acum ceva timp...chiar multicel
Iar eu, draga mea, sunt foarte greu de suparat :)

[Syryus]

Daca taceai...eh, era mai bine.

Nu ma pricep la chitare

nici la logica.

untitled69: Daca incerci sa redai sentimentul de nebunie, sa stii ca n-o faci.
tu: E vorba de nebunia persoanala si nu-mi doresc sa o inteleaga toata lumea

Ok, deci vii sa comentezi un comentariu si spui ca autorul nu intelege, ca sa arati in acelasi comentariu ca de fapt a inteles.
Sigur, in continuare o sa bagi niste explicatii alambicate pe care n-o sa ma obosesc sa le citesc.

Cine citeste sa inteleaga.
Ja ne.