L's journal [shounen-ai]

[Aliss_anime]

Salutareee!!!>:D<

Yep, chiar ca ai intarziat cu capitolul dar ai compensat prin faptul ca l`ai facut mai mare :D
Hmm am ghicit eu ce am ghicit in legatura cu acel cod, si spre surprinderea mea Ran si`a dat seama repede. Ma gandeam ca va medita mai mult asupra lui. Hmm ma intreb ce se va intampla in America ;)) waa sper sa fie si ceva sccene, nu de alta dar de cand le astept ;;).

Enjoy, si acest capitol a fost: SUPER! A inceput sa`mi placa ficul, chiar daca bietul meu Light nu e personajul principal :p

Te pwp si astept nextul :*

[Verrine]

Am venit cu un capitol nou, am intarziat groaznic insa scoala asta e un stres total >.<. Am cel mai tampit orar de pe plenata si abia daca am timp liber in weekend. Capitolul e cam varza :-S, insa eu spers sa va placa incontinuare si sa nu abandonati ficul ^:)^. Promit ca o sa fiu mai punctuala cu capitolele de acum incolo.
Deasemenea, multumesc pentru comentariu >:D<.

Capitolul 23: Sarah Hoeven.

Am ajuns la aeroport cam in jumatate de ora- am folosit masina persoanala a brunetului. Era pentru prima data cand o vedeam. Nu sunt un expert in masini, deci nu va pot da prea multe detalii. Nu m-au interesat niciodata hardughiile astea cu patru roti, preferam mersul pe jos, desi atunci cand eram in intarziere trebuia sa apelez la ele.
Zborul a fost unul linistit si destul de plictisitor. Am incercat de cateva ori sa port o discutie cu Ryuuzaki insa era in zadar, pur si simplu refuza sa-mi vorbeasca. Ma intrebam daca era suparat pe mine deoarece azi dimineata m-a gasit nepregatit pentru plecare.
Destinatia noastra a fost Bismark, Dakota de Nord. Era un oras aflat pe cursul afluentului Missouri, unde se putea simti in aer acea influenta americana. Oamenii imi pareau foarte ciudati, nici nu stiu cum sa ii descriu. Am mai fost pana acum in America, dar nu ma puteam obisnui cu atmosfera de aici, era un mult prea greaoie, sufocanta la un momentdat. Partea buna, Ryuuzaki nu parea sa isi faca asa multe probleme in aceasta privinta. Asta m-a amuzat. Desi l-am privit mereu ca pe o persoana ce este atenta la fiecare lucrusor, acum imi dau seama ca ma insel. Uneori chiar mi se parea aerian. Am ras in sinea mea.
Hotelul in care vom sta pe parcursul sederii noastre aici este unul de patru stele – Ryuuzaki adora sa traiasca in lux. Eu sunt genul de persoana care se adapteaza in orice mediu de trai. Priveam lucrul asta ca pe o calitate a mea.
Se pare ca stateam in aceasi camera cu Ryuuzaki. Intr-un fel eram fericit deoarece puteam sa il supraveghez, sa ma asigur ca mananc si doarme – este atat de slab! Pe de alta parte aveam o presimtire proasta asupra a ceea ce se va mai intampla intre noi doi.
Drumul de la aeroport la hotel l-am parcurs cu ajutorul unui taxi. Engleza lui Ryuuzaki mi s-a parut atat de curata, semana putin cu accentul anglican.
Ajunsi in camera, mi-am lasat bagajul langa usa si m-am trantit pe pat. Eram asa de obosit, speram sa pot dormi noaptea asta. L-am urmarit cu coada ochiului pe brunet. Traversa alene camera, tinandu-si leptopul in mana dreapta, indreptandu-se catre una dintre mesele de langa geam. Se pare ca se va apuca de lucru inca de acum. Am oftat, in timp ce mi-am descheiat cativa nasturi de la camasa.
-Deci, de ce am venit aici?
-Guvernatorul statului, John Hoeven, a primit saptamana trecuta niste scrisori de amenintare. Am fost angajati sa gasim criminalul.
Ce descriere seaca…
-Chiar este necesar sa ne aflam aici? Adica nu se pot ocupa autoritatile de asta? E un caz banal dupa parerea mea.
-Fiica lui Hoeven este directorul unei fabrici importante de armament pe plan mondial si…
-Are legaturi stranse cu firma noastra, continui eu. Inteleg, deci ea a fost cea care ti-a cerut favoarea aceasta, de asta suntem numai noi doi aici.
Mi-am pus capul pe una dintre pernele de pe pat. Am cascat usor. Imi era atat de somn.
-Sotia lui?
-De data aceasta nu, este divortat de cinsprezece ani.
Am oftat din nou. Deobicei in cazurile de genul acesta o ruda a victimei trimite scrisorile respective din diferite motive financiare sau chiar, sentimentale. Am scris cateva rapoarte despre cauzrile de genul. Se pare insa ca de data aceasta treburile stau diferit.
-Ai vreo idee?
Nu am primit nici un raspuns, asa ca l-am luat ca pe un “nu”.
Am vrut sa il mai intreb cate ceva despre caz, insa niste batai puternice in usa ne-au trezit atentia amandurora.
-Intra, se auzi vocea ridicata a brunetului.
Pe usa a pasit o femeie inalta, cu un par exagerat de roscat si cu o atitudine increzatoare – asa mi s-a parut. Era imbracata intr-o fusta cu talie inalta, pana la genunchi, o camasa rosie si un sacou peste. A inaintat spre Ryuuzaki, sunetul scos de tocurile ei auzindu-se strident. Nu imi placeau gusturile ei. M-am intrebat daca toate femeile din America arata la fel. Tot ce o inconjura parea asa… fara bun gust.
-Tu trebuie sa fi Sarah Hoeven.
-Iar tu celebrul detectiv Ryuuzaki. Incantata sa te cunosc, cred ca e pentru prima data cand ne vedem.
-Da… In legatura cu transportul din martie…
Disuctia devenea deja paralela cu mine asa ca m-am ridicat din pat, indreptandu-ma spre bucatarie. Nu am apucat sa imi beau cafeaua pe ziua de azi. Am pregatit tot ce aveam nevoie si m-am asezat pe unul din scaunele ce inconjurau masa. Nu prea imi placea camera de hotel. Era mai mult un fel de apartament. Aveam o bucatarie, doua bai si un dormitor, insa lucrurile erau asezate foarte aiurea. Nu intelegeam de ce biroul era sezat langa fereastra, iar patul foarte aproape de usa. Deasemenea, ca sa ajung la una dintre bai trebuia sa trec prin bucatarie. Extrem de aiurea. Nu aveam insa de gand sa ii zic si lui Ryuuzaki. Stiam de criterile lui cand era vorba de camerele de hotel. Cred ca am pierdut vreo ora si jumatate in bucatarie. Ma gandeam la diferite lucruri, asteptand ca asa numita “ Sarah Hoeven” sa dispara.
Totul s-a intamplat insa mai repede decat ma asteptam. Am auzit usa de la intrare si pasii brunetului indreptandu-se spre bucatarie.
-O sa mergem in seara asta la un restaurant ca sa ne intalnim cu Hoeven.
Mi-am lasat capul pe masa, suvitele roscate acoperind suprafata alba a materialului ce o acoperea.
-Te simti bine? ma intreba brunetul in timp ce se aseza pe scaunul din fata mea.
-Da, doar ca voiam ca in seara asta sa dorm. Este obligatoriu sa merg si eu?
-Da, raspunse acesta.
Am oftat.
-De ce? Pana la urma sunt asistentul tau, plus ca sunt cam paralel cu discutiile voastre. Mai bine ai merge cu Sarah.
-Ran…
Cand mi-am auzit numele, mi-am ridicat privirea spre el. Ma astept la un raspuns afirmativ din partea lui – sau asta cel putin pana in momentul in care i-am observat expresia fetei.
-Vreau sa merg cu tine.
M-am uitat uluit la el, inghitind in sec. La o asa afirmatia chiar nu m-as fi asteptat.

<< Ryuuzaki, la ce te gandesti? >>

Am incercat sa spun ceva, insa cuvintele intarziau sa apara. Eram foarte derutat, chiar nu stiam ce sa-i zic.
-Sunt fericit totusi.
Fericit?! E pentru prima data cand am auzit asa ceva. Pana acum am crezut ca Ryuuzaki este un munte lipsit de sentimente si exagerat de inteligent. De unde pana unde a ajuns el la concluzia ca este fericit?!
-Fericit? repet, insa mai mult pentru mine.
-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.

[SuviteDeea]

Hello.Iti citesc ficul de ceva vreme si e minunat. In acest capitol un singur lucru care nu suna bine mi-a sarit in ochii."semana putin cu accentul anglican" cred ca ar fi fost mai bine "semana putin cu accentul britanic". Multa inspiratie in continuare. Bye bye.

[Verrine]

Thx for comm, SuviteDeea. Ai drepate suna mai bine, insa aveam un lapsus cu acel cuvant:)). ^:)^
Gud, am venit cu nextul. Sper sa va placa>:D<

Capitolul 24: ...

-Da. Imi place modul in care iti manifesti gelozia.
-Nu sunt gelos, ii zic ripostand. Pentru ce as fi? Sarah este doar o asociata a ta, cea cu care vorbesti despre caz, cea caruia ii zambesti incontinuu, ii acorzi atentie si…
Mi-am dus mana la gura, fiind surprins de ceea ce am spus. Parca nu as fi gandit cand am vorbit. M-am inrosit puternic. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez, ce ar trebui sa cred despre mine. Mi-am lasat capul sa cada pe suprafata alba a mesei.
Nu stiu cat am stat asa, insa Ryuuzaki a asteptat calm o reactie din partea mea. Eram atat de buimac. Daca am spus toate acele lucruri fara sa gandesc, atunci de unde au venit?
-Nee… Ryuuzaki, spun cu o voce scazuta fara sa-mi ridic capul.
-Ce e?
-Spune-mi ca… nu ai planuit asta de la inceput.
-De data asta nu. Nici eu nu ma asteptam sa fi gelos.
De cate ori mi se repeta cuvantul acela in minte, capul imi vajaia. Era un sentiment groaznic. De ce? De ce eu? De ce tocmai eu dintre toate persoanele?
-Ryuuzaki, ce inseamna asta…?
A oftat, ridicandu-se in picioare.
-De asta trebuie sa iti dai seama singur.
Pe dracu. Cum sa-mi dau seama cand nici macar nu ma pot gandi limpede la asta? Il urasc cand face asta.
Ryuuzaki a iesit din camera, insa eu nu m-am miscat din pozitia aceea. Chiar nu stiam ce sa cred. Nu puteam sa fiu indragostit de el, nu aveam cum! Era imposibil, e ceva ridicol. Nici macar nu pot percepe gandul asta. Mereu l-am vazut ca pe un prieten, desi pentru el, eu eram doar un asociat. Nu am gandit niciodata mai departe de atat, nici macar nu puteam sa sufar relatiile de genul! E atat de scarbos. Nu aveam cum sa-l plac, nu eram gay! Nu puteam sa fiu!!

-Atata timp cat sunt indragostit de o persoana, cel mai important este sa o iubesc si sa am incredere in ea. Cineva care sa ma stimuleze. Nu imi pasa de gen.

Afirmatia brunetului mi-a strabatut fulgerator mintea. Am ridicat brusc capul.
Zambisem. Ryuuzaki e asa un idiot. Ma bucur insa ca m-a facut sa inteleg. Intradevar, nu conteaza genul, nu ar avea de ce sa conteze. Chiar si asa, asta tot nu ma face sa cred ca m-am indragostit de el. E imposibil, pur si simplu ideea este ridicola. De ce m-as indragosti de o persoana care ma vede ca pe un angajat? E mult prea absurd. Heh, intr-un fel ma simt mai bine. Cred ca ar trebui sa uit despre incident si sa-mi focalizez atentia asupra cazului.

***

Desi am ripostat si am incercat din rasputeri sa imi pastrez opinia, pana la urma am cedat. Am mers cu Ryuuzaki la acel restaurant, insa din pacate domnul Hoeven a fost anuntat in ultimul moment de o sedinta importanta, deci nu a putut sa ajunga. In schimb, Sarah a fost cea care ne-a tinut companie. Si inca ce companie. Tot ce am facut a fost sa stau pe un scaun si sa incerc sa inteleg discutiile dintre Ryuuzaki si Sarah. M-am lasat pagubas bineinteles; chiar nu aveam stofa de afacerist. Brunetul stia despre toate lucrurile de care Sarah vorbea – cel putin asta am putut deduce dupa gesturile care le facea. Uneori chiar ma gandeam ce caut eu aici, alaturi de oameni langa care nici n-as fi visat sa ajung. Totul mi se parea atat de strans innodat. Nu puteam sa gasesc nici o solutie de rezolvare la nimic ce se intampla in jurul meu.
Oricum, am fost atat de fericit cand am ajuns inapoi la hotel. Eram obosit- fara sa mai vorbim de incidentele de dimineata.
-Ce bine e, spun in timp ce ma arunc pe suprafata moale a patului.
Ryuuzaki nu a spus nimic, inaintand prin camera pana a ajuns la biroul unde i se afla laptopul si cateva prajituri. Parea nemultumit.
-S-a intamplat ceva? il intreb cu o urma usoara de curiozitate in voce.
A dat negativ din cap. Era clar ca ceva il deranja, insa nu imi puteam da seama exact ce. Cat de frustrant. Ryuuzaki era o persoana atat de inchisa. Aveam acel sentiment ca nu stiu nimic despre el. Era ciudat. L-am privit in timp isi satisfacea poftele cu o prajitura. Chiar asa, nu l-am vazut sa se atinga prea mult de mancare. De fapt, nu cred ca l-am vazut vreodaata mancand ceva infara de prajituri. Am zambit in sinea mea.
-Nee, Ryuuzaki. Nu vrei sa mergem si sa mancam ceva?
-Nu imi e foame.
-N-ai mancat nimic in avion, nici cat am stat la hotel, iar la restaurant abia te-ai atins de mancare, ii spun in timp ce ma ridic din pat si ma indrept spre el, in incercarea de a-l face atent.
La ceea ce i-am spus chiar nu putea sa aduca nici un argument.
-Nu-mi place mancarea americanilor.
Ok, la asta nu m-am asteptat. Doamne, chiar putea sa aduca argument la orice? Omul asta e imposibil.
-Bine atunci, ii raspund. Iti voi gati eu ceva. E din tara mea natala, cred ca o sa-ti placa.
S-a intors inspre mine, privindu-ma uimit. I-am zambit, timp in care m-am indreptat spre bucatarie. Nu puteam sa il dezamagesc. Am zambit din nou in sinea mea.

Dupa vreo trei ore de stat in bucatarie, am terminat ceea ce mi-am propus. Trebuie sa recunosc ca nu mi-a iesit chiar cum as fi vrut. Heh… a trecut ceva timp ce cand nam mai gandit ceva traditional. Imi aduc aminte ca mama obisnuia sa-mi gateasca asta. Chiar imi placea pe vremea aia. L-am chemat pe Ryuuzaki; eram nerabdator.
Destul de ciudat…
Chiar si asa, am asteptat sprijinit de unul dintre dulapuri, gandindu-ma la lucrurile pozitive ce s-ar putea intampla.
Ryuuzaki a intrat in bucatarie, asezandu-se la masa.
-Sigur e comestibila?
Am oftat.
-Da, nu-ti face griji. Nu am pus otrava in ea.
Ma privea sceptic. Nu i-am spus nimic. Ce as fi putut sa fac? Nu e vina mea ca n-are incredere in mine. Il priveam totusi dezagamit.
-O sa mananc doar daca mananci si tu cu mine.
Afrimatia lui a sunat atat de copilaros. M-a bufnit rasul. La asta nu m-as fi asteptat. Am luat insa o furculita si m-am asezat pe scaunul din dreapta lui.
-Bine atunci, ii spun in timp ce iau o inghititura.
A iesit chiar bine. Nu ma asteptam. brunetul a gustat si el si faptul ca a incercat si a doua oara m-a facut sa cred ca i-a placut.
-Nu as fi crezut ca esti din Anglia, a spus in timp ce imi arunca o privire degajata.
Am zambit. Heh, ma bucur totusi ca exista un lucru despre care Ryuuzaki sa nu stie.
-Mama obisnuia sa-mi gateasca cand eram mic.
Nu a spus nimic despre asta, in schimb…
-Maine ce vom manca?
L-am privit uimit. Voia sa… mai gatesc?
-Poti sa comanzi mancare englezeasca daca suni la receptie. O sa ti-o faca mult mai delicioasa.
M-a privit… dezamagit?!
-Imi place doar mancare care o faci tu.
Am inghitit in sec, timp in care mi-am putut simti obrajii inrosindu-se. Am indreptat rapid privirea in alta parte. Ii placea sa ma tachineze chiar atat de mult? Nu-l mai inteleg.
-B-bine atunci. Vom hotari dimineata, ii spun.

[Verrine]

Am venit cu nextul ^:)^.

Capitolul 25: M-am schimbat?

Totul a inceput azi dimineata cand Ryuuzaki a primit un telefon de la Sarah, prin care era anuntat ca domnul Hoeven a fost gasit mort in apartamentul sau de la periferia din Bismarck. Desi eu eram in stare de soc, brunetul nu a parut foarte afectat de situatie. Din asta am putut deduce doua lucruri: ori era o stana de piatra lipsita de sentimente, ori avea un plan in minte. Nu puteam sa garantez niciuna dintre variante, insa personal eu tindeam a crede in prima.
Pentru inceput, am mers la locul faptei, si intradevar zvonul era adevarat – nu aveam prea multa incredere in Sarah. Stiam ca Ryuuzaki nu este prea bun pe teren, insa pot spune ca s-a descurcat bine azi – nu l-am mai vazut pana acum implicandu-se atat de mult intr-un caz. Cum am ajuns la locul crimei, el nu a stat ca deobicei deoparte, lasandu-i pe oamenii in domeniu sa-si faca treaba, nu, din contra, s-a uitat personal la cadavru. Nu mi-as fi imaginat ca are o asa tarie incat sa stea la cativa centimetri de un om mort. Oricum, din ce am inteles, se pare ca a fost impuscat in inima. Cam banal pentru mine, insa asta e tot ce am putut afla de la medicul legist. Pe de alta parte, Ryuuzaki a parut multumit de raspunsul primit. Eu raman totusi suspicios asupra explicatiilor.
Oricum, datorita a tot ce s-a intamplat, iata-ne acum, printr-o tragica “imperechere de idei”, stand la masa cu mult iubita Sarah. Nu pot crede ca am gatit si pentru ea! Ryuuzaki mi-a spus ca o sa ne viziteze cineva “ special”… chiar si-a batut joc de mine.
-E ingrozitor… spuse Sarah, insa mai mult pentru ea.
-Intradevar, incuviinta brunetul.
N-am spus nimic. Ma tot intrebam de ce sunt ambii atat de formali unul cu altul. Parca ieri isi vorbeau prieteneste, de parca s-ar cunoaste de o viata, si acum… Nu stiu ce sa cred.
-Oricum, sa speram ca mancarea facuta de Ran o sa iti mai ridice moralul.
M-am inrosit puternic la fata. De cate ori primeam un compliment din partea lui se intampla asta. Ce dracu?!
-Este delicios!
Am incercat sa neg sinceritatea cu care Sarah imi aprecia mancarea.
-Multumesc… spun cu jumatate de gura.
Ma rog, cam asa ne-am continuat asa numita cina. Sarah incerca sa mai poarte cate o discutie cu Ryuuzaki, insa brunetul parea adancit in ganduri. Lucru destul de ciudat, deobicei ii oferea scorpiei toata atentia lui.
Dupa terminarea cinei, brunetul a incercat sa o mai consoleze, Sarah zambind si intr-un final, plecand.
-Insfarsit, ingandui eu. Merg sa fac o baie, ii spun brunetului imediat ce Sarah parasi apartamentul.
Chiar aveam nevoie de una.
Nu a spus nimic, in schimb s-a indreptat spre leptopul sau. Heh, nu mi-am mai facut alte probleme; am luat doua prosoape si niste haine de schimb, intrand in baie. Am umplut cada cu apa, aburii calzi risipindu-se in aer.
-De cand astept asta, spun in timp ce imi arunc hainele pe jos si ma asez in cada.
Ma gandeam la tot ce s-a intamplat pana acum… atat de ciudat. Ryuuzaki se purta bizar cu mine, iar Sarah mi se parea cam falsa. Brunetul mi-a spus ca este o femeie puternica, de aceea nu lasa supararea sa iasa la iveala. Pe dracu, nu credeam nici o iota. Ma rog, nu cred ca este din cauza “geloziei”, insa nu am incredere in ea. Tot ce e legat de ea este… mult prea perfect. Adica, toti oamenii au defecte, gresesc, insa ea nu se incadreaza aici. De ce? Nu stiu…
Am auzit usa de la baie deschizandu-se, pe ea intrand brunetul cu doua prosoape in mana.
-Uhm… e ocupat… !? desi am inceput propozitia foarte calm, am sfarsit-o aproape tipand.
-Vreau sa fac baie.
Dupa tonul folosit, propozitia a sunat mai mult a comanda.
-Mai e o baie in apartament!!
-Nu merge apa calda.
In ciuda opunerii pe care am avut-o fata de situatie, el tot s-a dezbracat si a intrat in cada. Nu pot crede ca fac baie cu un alt barbat! De ce eu Doamne, cu ce ti-am gresit?
-Nu inteleg, incuviinta brunetul.
-Tu nu intelegi, tu?! Vrei sa-ti spun cine nu pricepe cu adevarat ce se intampla?! Stau in aceasi cada cu un alt barbat care imi tot face complimente de cand am venit aici si imi tot vorbeste ca m-am indragostit de el!
Dandu-mi seama ce vorbesc, m-am lovit cu palma peste fata, adunandu-mi gandurile. Daca o tin tot asa o sa am o cadere psihica.
-Scuze… te ascult.
-Nu se leaga lucrurile intre ele, spuse aceasta ignorand iesirea mea de mai devreme.
-Daca tu spui asta, iti dai seama ca eu nu pot intelege mai mult decat tine.
Nu a spus nimic, privind pierdut la aburii ce se creau din cauza apei fierbinti.
Un sunet strident ne-a atras atentia amandurora. L-am putut recunaoste, era telefonul meu. Mi-am intins mana ca sa ajung la blugii albastri de langa usa. He, he, am scos din buzunar un telefon albastru. M-am uitat curios la ecran, Mogami. Banuiesc ca nici aici nu pot scapa de ea. Am raspuns.
-Raaaaan!
Cred ca si Ryuuzaki din partea cealalta a cazii i-a putut auzi vocea stridenta. Ce femeie, doamne.
-Buna si tie.
-Unde esti? Vreau sa mergem la film, este unul de groaza la cinema pe care nu l-am vazut. Te rooog, spuse ea cu o voce smiorcaita.
Am oftat.
-Imi pare Mogami, insa momentan nu sunt in oras. Mergi cu altcineva.
-Eeee? Da’ nu va avea la fel de mult farmec daca tu nu esti acolo.
-Scuze…
Ce o sa ma fac eu cu ea? Ma va suna pana voi accepta sa mergem la film. Nu pot crede ca am o asa prietena.
-Ran, te-ai schimbat atat de mult.
-Hmm?
Insa nu s-a mai auzit nimic; a inchis. Acum si ea este suparata pe mine… Doamne, de ce sunt eu mereu cel acuzat ca se schimba? Sunt chiar atat de orb si nu-mi pot da seama?
Am inchis clapita telefonului, aruncandu-l pe jos. Mi-am reindreptat atentia spre Ryuuzaki. Se uita mirat la mine.
-Ce e?
-Ai prieteni ciudati.
-Heh, mie imi spui…
Mogami era o persoana bizara, insa fiind singura fata care vorbea cu mine… nu prea aveam de ales. In ciuda iesirilor ei, chiar ma inteleg bine cu ea. Daca nu ar fi fost Mogami, probabil acum nu mai eram la facultatea de informatica. Desi pare lipsita de creier, are o logica foarte buna. Sa spunem doar ca personalitatea ei copilaroasa ne impiedica sa ii vedem geniul.
-Ryuuzaki, ti se pare ca m-am schimbat?
Intrebarea a sunat destul de copilaros, insa voiam sa aud si parerea lui – in ciuda faptului ca aveam un sentiment prost asupra raspunsului.
-Da…
Mi-am ridicat privirea, uitandu-ma mirat la el. Pana si el a observat asta… De ce sunt singurul care nu stie nimic?
-Inainte nici macar nu vorbeam unul cu altul, iar acum priveste… facem baie impreuna.
M-am inrosit tot la fata, ce prost!
-Am fost fortat, idiotule! tip la el, insa cu o incercare oarba de a ma calma.
-Fortat de cine? intreba acesta in timp ce se apropie de mine. Daca nu ai vrea asta atunci ai fi putut iesi de aici de la inceput, nu?
Fetele noastre erau doar la cativa centimetri distanta, iar el ma privea iscoditor. Nu am vazut niciodata latura asta a lui Ryuuzaki. Il priveam nedumerit si… speriat.
-Esti asa un idiot! Chiar crezi ca imi doresc asta?!
-Ai spus ca nu intelegi ce se intampla cu tine… cum poti fi dintr-o data atat de sigur ca nu iti doresti asta?
Ma blocasem. Ce as fi putut spune acum? Pana la urma, eu am ajuns sa fiu idiotul.
I-am zambit.
-Te urasc atat de mult, mai ales cand ai dreptate.

[Lyly chan]

Buna! Am inceput sa iti citesc ficul si imi place foarte mult.
Ahh....ma termina L cum se poarta cu Ran :) hihi
Imi place cum scrii , nu am vazut greseli de tastare. As vrea totusi un pic de actiune, dar stiu ca e shounen-ai. Oricum imi place.
Bafta la scris in continuare!! Kiss :*

[Verrine]

Next ^:)^

Capitolul 26: Noi amenintari.

Totul e ciudat, absolut tot ce are legatura cu Ryuuzaki. Nu mai stiu cum sa-i interpretez actiunile. Acum doua seri l-am gasit la ora trei dimineata la leptop, insa nu era vorba despre caz sau ceva… nu, el se juca Tetris. Bineinteles ca i-am confiscate bateria si m-am certat cu el pe chestia asta, insa partea buna este ca s-a culcat. Cand imi aduc aminte cum ma privea… se uita la mine de parca ar fi fost gata sa ma omoare, insa trebuia sa inteleaga ca e spre binele lui. I-am dat totusi a doua zi bateria -nu voiam sa apar in fata lui ca o muiere ce ii interzice sa se joace la calculator-, dar totul a fost cu conditia sa doarma in timpul noptii. Am crezut ca a inteles aspectul, pe dracu. Aseara m-am trezit intamplator pentru a merge la baie si m-am uitat la Ryuuzaki sa vad daca doarme. Totul era bine. Cand m-am intors insa, brunetul umbla frumos pe leptop, din nou la Tetris. Ma rog, avand in vedere ca i-ar ne-am certat, e destul de nervos, nu mi-a vorbit deloc zilele astea.
Si iata-ma deci, stand acum in pat, in incercarea oarba de a adormi. Ma foiam de cateva ore, gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat si mai ales la ceea ce ar trebui sa fac.
-Nu poti dormi?
Vocea lui Ryuuzaki mi-a atras atentia. M-am ridicat uimit in sezuta, inca cu perna in brate, privind nedumerit spre patul brunetului. Nu ma gandeam ca o sa vorbeasca atat de curand cu mine.
-Da… murmur eu.
S-a ridicat si el, indreptandu-si privirea catre mine. Linistea apasatoare s-a lasat peste noi doi. Nu prea stiam ce sa-i spun avand in vedere intamplarile precedente si certurile cu el depsre statul la calculator.
-Uhm… banuiesc ca nici tie nu ti-e somn, avand in vedere ca nu mai unde sa-ti pierzi noptile.
A sunat mai mult ca un repros, insa nu asta a fost intentia mea. Eu voiam doar sa fac conversatie.
-Nu inteleg, incuviinta el.
Ma uitam la fel de uimit la el, era pentru prima data cand Ryuuzaki a spus asta pe un ton atat de serios.
-Nu m-am luat niciodata de ceea ce faci, tu de ce faci contrariul?
Probabil intrebarea asta trebuia sa-mi crape inima in doua, insa tonul pe care a pus-o m-a facut sa rad.
-Nu cred ca Tetrisul intra in munca ta ca detectiv, vorbesc, inca amuzat.
-Nu conteaza… Ai uitat cine este seful?
Tonul, privirea si cuvintele m-au uimit. Pentru un moment mi-as fi dorit sa schimb tot ce s-a intamplat. Era pentru prima oara cand il vedeam pe Ryuuzaki ca isi apara pozitia superioara care o are fata de mine. Oricum, asta nu schimba cu nimic motivul pentru care am facut asta. Mi-am schimbat privirea calma si zambitoarea, intr-una furioasa.
-Uite ce e, nu-mi pasa ca esti seful meu sau daca ma vei concedia. Insa eu sunt una dintre acele persoane care nu poate privi cum oamenii se autodistrug.
Nu a spus nimic.
-Noapte buna atunci.

***

Cred ca azi s-au facut trei saptamani de cand suntem in Dakota de Nord. Hoeven este mort, iar Sarah, din cate am inteles de la Ryuuzaki, a inceput sa se simta mai bine. Am mers la inmormantare si toate cele , insa nu mi-am schimbat parerea despre ea. Nu stiu ce credea Ryuuzaki, insa eu tot falsa o vedeam. Dupa cum am mai spus, prea perfecta.
Oricum, cel mai ciudat lucru din toata aceasta calatorie l-am aflat abia azi dimineata. Sarah a inceput sa primeasca scrisori de… hm… nu puteai spune daca sunt de protectie sau de amenintare. Sunau ceva in genul:

Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul.

Nu avea prea multa logica, insa cand Ryuuzaki le-a citit, parca i s-ar fi aprins un beculet in minte.
-Nee, Ryuuzaki, cred ca ar trebui sa plec acasa, ii spun in timp ce sprijin capul de masa din bucatarie.
Si-a intors privirea mirata catre mine.
-Pana acum nu am facut decat sa te incurc. Cred ca ti-ar fi mai usor daca as pleca.
-De fapt, m-ai ajutat. Daca nu ai fi fost prin preajma nu as fi reusit sa-mi dau seama cine este criminalul.
Propozitiile lipsite de acel narcisism specific brunetului ma uimira. Plus ca, Ryuuzaki tocmai imi marturisea ca stie cine este criminalul. Sunt eu prea orb sau este cel prea inteligent? Cine stie…
-Cum asa?
-Plus ca n-ar fi avut cine sa-mi gateasca, continua acesta fara sa-mi ia in considerare intrebarea.
Am oftat.
-Chiar si asa, cum ti-ai dat seama cine este criminalul?
-Sa spunem doar ca imi place foarte mult parul tau.

Cred ca mai am vreo 2-3 capitole si termin ficul:-?.

[Verrine]

Capitolul 27: Pierdut.

-Ne, Ryuuzaki, de ce nu-mi spui cine este criminalul?
-E mai bine asa. Plus ca dupa aceea ar trebui sa stau sa-ti explic, iar asta ar insemna sa pierd timpul inutil.
M-am uitat buimac la el. Mi se parea ciudat, deobicei eram primul care afla de ideile lui, plus ca nu l-am mai auzit niciodata vorbind de parca nu ar avea suficient timp sa rezolve ceva.
-Vei afla in curand oricum.
Acum era unul dintre acele momente cand Ryuuzaki imi zambea, iar eu trebuia sa-i ofer tot sprijinul si increderea mea. Eh, de parca aveam de ales.
Asadar, trecand peste asta, acum ne aflam in cladirea unde Sarah trebuia sa tina o conferita legata de nu stiu ce noua idee de conducere a guvernului american. Noi stateam undeva la primul etajul – conferinta tinandu-se la parter-, supraveghind situatia. Eram un fel de “bodyguards”, cum ar spune-o ei, americanii. Stupid din punctul meu de vedere, insa Ryuuzaki a spus ca trebuie sa o protejam. Heh, nu vedeam rostul, insa el este seful asa ca nu ma pot impotrivi.
Oricum, partea buna este ca aceasta cladire unde stateam era pe gustul meu. Sala in care se tinea respectiva conferinta era decorata in genul petrecerilor din Epoca Victoriana. Din cate am inteles, patronul cladirii este englez si un mare iubitor al artei anilor 1800. Era intradevar interesant. Nu m-as fi gandit vreodata ca o conferinta politica ar putea arata si asa. Sau cine stie, poate petrecere de dupa a avut o oarecare influenta… Ma rog, ideea era ca noi nu ne aflam acolo, ci intr-o camera launtrica, cu peretii negri, mica si pe deasupra in incapere se mai aflau inca cinci persoane inafara de noi doi – asta imi dadea o senzatie de sufocare. Era vorba despre doi barbati care monitorizau camerele de luat vederi ale cladirii, o femeie care tasta de zor la un calculator – imi aducea aminte de Ryuuzaki- si inca doi barbati pe post de caini de paza.
-Mai explica-mi odata de ce facem asta.
-Ah… Stiu ca nu-ti place si ca te plictisesti, insa asteapta. In curand vei avea parte de distractie.

<< Distractie? >>

Il priveam sceptic.
Am incercat insa sa nu acord prea multa atentie asa ca mi-am indreptat privirea spre unul dintre monitoare- acolo avea loc conferinta.

Hm… ce pot spune? Inafara faptului ca am stat in picioare vreo patru ore, uitandu-ma la acel monitor incercand sa inteleg subiectul discutiei care se dezbatea, iar la final nu s-a intamplat absolut nimic… Totul merge bine.
Doamne, unde imi este distractia?! Am oftat, privind totul cu dezamagire si lasandu-mi corpul sa cada pe una dintre canapelele din hol – era pauza de masa asa ca am iesit din camera aia groaznic de mica.
-Ryuuzaki, iar ti-ai batut joc de mine, nu-i asa?

<< Oare cand o sa ma invat minte? >>

-N-am facut-o niciodata, mi-a raspuns pe un ton sincer, usor surprins de intrebarea mea.
M-am uitat urat la el.
-Uite, si asta este o dovada ca ma minti!
Eram nervos.
-Stam aici de dimineata, acum este aproape seara si nu s-a intamplat nimic!
Brunetul imi ciufuli parul. Ma uitam la el cu o expresie tampa dupa o asa reactia din partea lui. Ryuuzaki se transforma, cu cat petrecem mai mult timp impreuna, cu atat se comporta mai ciudat.
-Vei intelege.
Ok, asta chiar ma sperie. Singurele discutii care le-am purtat azi cu el au fost lipsite de sens si seci. Vorbea cu mine de parca ar fi stat sa moara si tinea nu stiu ce secret fata de mine pe care l-as fi aflat abia dupa ce si-a dat duhul.
Am privit uimit.
-Ce scenariu tampit.
M-am lovit cu palma peste fata.
-Chiar ca sunt idiot.
Insa un sunet strident m-a trezit din visare- alarma.

-Fiti amandoi atenti la mine.
Ne-am indreptat privirile spre barbatul din fata noastra, privindu-l.
-Daca auziti alarma asta, a spus in timp ce a a apasat pe una dintre tastele de la leptop, un sunet ascutit, usor grav auzindu-se, iesiti din cladire orice ar fi.
L-am aprobat din cap, in timp ce Ryuuzaki il privea nepasator. Barbatul nu a spus nimic, continandu-si treaba:
-In schimb, daca auziti asta, spuse din nou, apasand pe alta tasta, auzindu-se un sunet asemanator cu cel precedent doar ca mult mai ascutit, de iti tiuiau urechile, parasiti cladirea cu orice pret. Este semnalul care ne arata ca cineva neautorizat se afla in cladire. Aveti la dispozitie zece minute pana ca toate usile si ferestrele sa fie inchise complet.

Am tresarit, insa nu de frica; eram a dracu de ingrijorat- unde este Ryuuzaki?! M-am ridicat brusc, indreptandu-ma spre camera in care am stat.
Nimeni.
Pulsul o luase razna, accelerand cu fiecare camera goala care o gaseam. Atat de ciudat… de ce nu merg pur si simplu spre iesire? Ryuuzaki e un adult cu capul pe umeri, se descurca.
-Doamne.
Ce prostie. Ryuuzaki e zero in situatii de genul. Ce e de facut? Ce e de facut?
M-am trantit pe podea, neputincios. Nu-l puteam gasi. Chiar sunt inutil. In momentul asta, nu pot face nimic. L-am cautat in toata cladirea. Cred ca au si trecut cele zece minute…
Mi-am strans genunchii la piept, privind pierdut si gandindu-ma unde sa mai caut. Atentia mi-a fost disturbata de umbra siluetei ce se misca anevoios dupa usa din fata mea.

<< Doamne, deci nu-s singurul. >>

M-am ridicat in graba, indreptandu-ma spre usa. Am apasat clanta cu putere, intrand in camera.
-Ran!

[Luzer]

Moama,deci ...ma astept la....aaaaaaa?!?Nu stiu la ce :))) In minte imi trec mai multe scenarii,unele perverse altele,''cumintzi''....una alta,pana la coada cozii:-??
Sa reicep,aham...capitolul? Cool.Adica,da..deci:))) Hai ma,sa nu crezi ca nu stiu sa scriu:P
Imi cunosti parerea,sti ca imi place,mai ales Ryuzaki....Astept un sarut,doar unu mic si nimic...:(
Hai ma ce dracu,nici o noapte fierbinte nimic?
Ii urasc pe astia,tre sa dau un comm luung.Mdah,ma apuc sa scriu romane:| As putea sa spun dracu in cateva cuvinte.
Apoi o sa zica ca nu stiu limba romana.Ce sa zic:-j
Greseri de tastare nu am vazut,totu e la locul lui in paharul cu weesky.Astept continuarea.
Nu vreau sa-l termini asa repede.Clar,nu!
Scuza-mi comm-ul,Duda e beata (ametita),Deh,vine weekendul:x Appropo,sa ai un weekend bestial.
Next-ul sau te bantui:P Pooop:*

[Verrine]

Capitol nou:>. Thx for comm ^:)^.

Capitolul 28: Adevarul.

-Ran!
Am putut recunoaste acea voce feminina.
-Sarah!
Nu imi venea sa cred ca inca mai era in cladire. Ea trebuia sa fie prima persoana escortata afara. Cum naiba?!
-Ce dracu cauti…
Totul s-a intunecat dintr-o data, tot ce puteam vedea fiind o ceata densa. Simteam o durere intepatoare si insuportabila in spate. Nu imi puteam da seama unde, se extindea atat de rapid, incat tot corpul a inceput sa imi vajie. Am cazut oare? Priveam chestia rosie ce se scurgea pe fata mea si ajungea pe podea. Chiar am… cazut? Priveam infiorat.
Am tresarit. Cat de ciudat ma simteam… parca toate grijile se duceau odata cu fiecare lucru clar inlocuit cu ceva negru si incetosat. Aveam sa mor? Inghit in sec.
Am murmurat un “aici”, ca o continuare inconstienta a ceea ce am vrut de fapt sa spun. Cat de ironica e viata cu mine. Nu vreau sa mor ca un caine, fara a sti macar motivul.

***

Simteam din nou acea durere nesuferita in spate, insa de data asta cu o referire mai puternica in jurul capului. Inca nu puteam distinge lucruri din jur, insa imi dadeam seama ca ma aflu intr-o incapere cu trei persoane. Sau cel putin, atatea voci am reusit sa disting.
-Insfarsit.
-Credeam ca-i mort.
-Ran!!
Uhm… ce puteam intelege eu din asta? Am incercat sa-mi clarific imaginile.
-Mai traiesti?
Am recunoscut vocea aceea! Am incercta sa ma ridic in picioare, insa tot ce am reusit sa fac a fost sa primesc o noua lovitura. Am inceput sa injur de toti sfintii si arhanghelii pe care ii stiam. Ce dracu se intampla aici?!
Au inceput din nou sa vorbeasca, insa nu reuseam sa inteleg. Mi-am scuturat capul, ridicand din nou privirea. Perfect, acum puteam vedea mai bine.
Din cate imi puteam da seama, ma aflam intr-un mare cacat. In fata mea statea Ryuuzaki, iar eu ma aflam intre Sarah si una dintre gorilele din camera aceea in care am stat pe parcursul conferintei. Eram legat de maini si asezat pe un scaun din lemn putrezit. Oh Doamne, de ce eram eu mereu acela care ajungea in situatii de genul? Il priveam pe Ryuuzaki. Se afla in starea lui normala. Mda, eu mai am putin si imi dau duhul si el priveste totul cu degajare de parca nimic nu s-ar intampla.
Am oftat. Toti vorbeau intr-o limba pe care nu o stiam, cred totusi ca era franceza. De ce dracu, iar nu stiu. Stiu ca s-a dat drumul la alarma, l-am cautat pe Ryuuzaki ca un disperat, dar nu l-am gasit, si apoi am dat de Sarah. Acum ma aflu intr-o incapere mica si puturoasa, legat de un scaun. Incepeam sa ma cam satur de tot cacatul asta.
-Pot afla si eu daca se poate, de ce dracu sunt legat de un scaun?!
Toti si-au indreptat privirea spre mine.
-Aveai dreptate, nu este prea inteligent, a zis Sarah, indreptandu-si privirea spre Ryuuzaki.
Perfect, acum sunt luat drept idiot.
-Nu ti se pare evident? se auzi o voce groasa, barbateasca, usor ragusita la cativa metri in spatele meu.
Incremenisem. Vocea aceea imi strafulgera urechile si mintea. Am incercat sa-mi indreptat privirea stupefiat catre persoana ce se apropia de noi.
-Insfarsit ti-ai facut aparitia, Light.
Ma uitam acum buimac la Ryuuzaki. De ce sunt singurul care nu are habar despre ceea ce se intampla aici?
-Ryuuzaki, deci ti-ai dat seama. Era de asteptat din partea ta.
-Imi poate explica cineva si mie ce se intampla?
De data asta, a sunat mai mult ca o rugaminte decat ca o revolta. Eram la capatul puterilor. In ultimele cinci minute am trecut prin o suta de stari – nu stiu insa de ce-, cred ca acum sunt la sfarsit.
-Esti in mijlocul unui targ. Te vom inapoia lui Ryuuzaki doar cu conditia sa nu se mai implice niciodata in planurile lui Yagami-san si sa renunte la cariera lui ca detectiv.
O priveam mirat pe Sarah care vorbea cu un respectat exagerat fata de saten.
Doamne… doamne… ce oameni prosti ai mai facut. Am inceput sa rad cu pofta.
-Chiar crezi ca va face asta? Sunt doar un angajat. Oricat de mult ti s-ar fi parut tie ca el tine la mine, ai fost pacalita.
Ma privea dezaprobator.
-Inteleg. Deci nu stii.
-Ce sa stiu?
Ma uitam sceptic la ea.
-Oricum nu mai conteaza, intrerupe brunetul discutia. Nu va avea loc nici un targ.
Cu exceptia mea, toti s-au uitat uimiti la el.
-Atunci banuiesc ca nu te deranjeaza daca il mor, a zis Light, ranjind si indreptand un pistol argintiu spre mine.
-Indiferent daca voi face sau nu targul, tot o sa-l omori.
Din nou, privirile celorlalti nu s-au schimbat. Si eu eram destul de nesigur asupra lucrurilor care ar trebui sa le consider adevarate sau false.
-Cum poti spune asa ceva despre Yagami-san?! vocea nemultumita a lui Sarah rasuna puternic in incapere.
-E inregula, Sarah. Ma voi ocupa eu de aici.
Inca eram nedumerit.
-Banuiesc atunci, ca nu te deranjeaza daca distrug cladirea, nu e prea importanta. Sunt probabil vreo cateva mii de oameni acolo.
-Nu se poate asa ceva! izbucni bodyguardul – chiar nu il bagasem de seama pana atunci. Acolo este si seful plus cei…
Insa nu a apucat sa-si termine propozitia deoarece glontul se strecura rapid printre hainele lui, omorandu-l. Sangele rosiatic se scurgea din trupul gol.
-Ai devenit atat de dens, a spus Ryuuzaki, facand cativa pasi spre mine, insa cu privirea inca la Light.
-Nu chiar, incep doar sa-mi pierd rabdarea.
-A fost un plan interesant, afirma brunetul.
Ma uitam mirat la el. Iar nu stiam ce sa mai cred. Ma afla intr-o ceata totala, iar Ryuuzaki si-a dat seama despre asta.
-Te ascult, a spus Light, zambind catre el si privindu-l iscoditor.
-Pentru inceput, sa stii ca mi-a placut cum m-ai manipulat pe mine si pe Ran.
Ok, asta incepe sa ma sperie. Cred ca Ryuuzaki s-a tampit de tot. Tocmai il felicita pe Light pentru ca ne-a manipulat.
-Nu m-as fi gandit ca ai avea vreo legatura cu sursa noastra principala de armament. A fost inteligent din partea ta sa ai legaturi cu o femeie ca Sarah. Banuiesc ca va-ti intalnit intr-un mod intamplator si ati observant ca aveti lucruri in comun. Femeile sunt atat de naive. Ma rog, planul tau a decurs bine, pot spune. Pentru inceput, ai vorbit cu Sarah si i-am spus ca ma cheme in America cu gandul de a imi da seama cine este atacatorul tatalui ei. Stiai prea bine ca nu o sa-l las pe Ran in Tokyo, stiind ca tu inca esti acolo, asa ca era mai mult decat evident ca il voi lua cu mine.
Cand am ajuns la hotel Sarah ne-a facut o vizita si ne-a vorbit despre situatie, intr-o zi chiar invitandu-ne la cina pentru a-l putea cunoaste pe domnul Hoeven. Din pacate, acesta nu a putut ajunge, deci nu l-am intalnit. Dupa asta aflam intr-o dimineata ca a fost gasit mort in casa. Am mers acolo personal si l-am examinat. Sarah, a spus in timp ce si-a indreptat privirea spre ea, aici ai facut prima greseala. Am vazut glontul cu care a fost Hoeven omorat, avea calibrul unei arme care doar firma ta o produce. Era deci evident cine l-a omorat.
Ma uitam uluit la el.
-Ryuuzaki, cum poti spune ca si-a omorat propriul tata?!
Ok, in general nu tineam deloc cu Sarah, insa ideea lui mi se pare dea dreptul absurda.
-Cine a spus ca era tatal ei? a intrebat, uimit.
Aveam o expresie tampa pe fata.
-O da, uitasem ca nu stii. Domnul Hoeven de fapt este mort de vreo patru ani. Cel pe care l-am vazut era fratele lui geaman, de care numai Sarah stia. John Hoeven avea un frate, Jack, insa erau doua firi total diferite. Jack nu a vrut sa urmeze deceptiile familiei, asa ca parintii nu au avut de ales decat sa isi concentreze atentia catre John. Ca urmare, a ajuns guvernator, luand locul tatalui sau. Insa cand John a murit, nu se putea alege atat de usor un alt guvernator, asa ca Sarah, fiica lui , l-a platit pe fratele lui, Jack, si i-a spus ce trebuie sa faca. Nu a fost deci atat de dificil sa il omoare.
Toti il priveam amutiti. Nu imi pot imagina cum a aflat asta.
-Un alt indiciu, continua el, este acea scrisoare care a primit-o Sarah. Suna ceva in genul “Fereste-te de rosul apusului. Dupa el vine mereu negrul”. Se referea la Ran. Parul lui este rosu, precum apusul, iar negrul insemna moartea, in sensul ca Ran este un personaj negativ. Era deci clar ca a fost trimis de cineva care il stia pe Ran si in acelasi timp il ura. De aici am dedus ca Light era in spatele tuturor.
Niste aplauze s-au auzit ca un ecou in camera. Cu totii ne-am indreptat privirea spre Light.
-Perfect, anunta acesta. Acum ca totul este limpede, banuiesc ca nu te superi daca iti omor prietenul.
Iar in timp ce vorbi isi indrepta pistolul spre mine, apasand tragaciul.

Cred ca mai am un capitol sau 2 si termin. Depinde cum imi merge inspiratia @-)