L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Disclaimer: Nu detin nici un personaj ( infara de cele create de mine) din animeul/manga Death Note creat de Tsugumi Ohba ÅŸi Takeshi Obata si nu fac profit in urma lor.


Deci... Mi-a venit o idee brilianta legata de Death Note. Nu am putut rezista si am scris cate ceva
Dupa cum ma stiti voi pe mn... Yaoi addicted.. Nush daca ati avzut idee, nu-mi pasa... asta e a mea. Numai eu o sa am ganduri masochiste
Asa... sa revenim
In mare parte o sa fie shounen-ai... ma mai gandesc daca bag si yaoi. Depinde de comentariile kre le primesc, asa ca aveti grija.
Photos:

L:

Ran:

Kaimei:

Light:

L's Journal

Capitolul 1: Noutati

-L, da drumul la usa! Sunt eu, Ran! spuse roscovanul in timp ce astepta in fata unei usi masive din lemn.
-Vin, vin…
Imediat ce brunetul a deschis usa am si intrat in incapere. Nu vroiam sa patesc ca data trecuta. In orice caz, acum totul arata mai bine. Biroul si podeaua nu mai erau pline de documente si prajituri.
-Ma bucur ca m-ai ascultat in legatura cu facutul curateniei.
-De ce ai venit? ma intrebase acesta folosind un ton suspicios ce deja imi devenise familiar.
-Doar sa vad ce faci. Ultima data cand ne-am vazut am crezut ca a trecut un uragan pe aici.
A urmat un moment de tacere... Pret de cateva minute niciunul dintre noi nu a indraznit sa sparga acea tacere, pana cand Ryuzaki a inceput cu acea politete ce ma calca pe nervi de fiecare data:
-Iti aduc o cafea.

<<Ce e cu el? Se comporta din ce in ce mai ciudat. Ma intreb daca are vreo legatura cu poza aceea…>>

In timp ce m-am asezat pe canapeaua de langa mine am observat un caiet cu niste coperti negre lucioase ce statea aruncat pe birou. L-am luat din pura curiozitate si am deschis la prima pagina. Tot ce m-a intampinat au fost randurile goale, insa asta nu m-a impedicat sa rasfoiesc caietul mai bine . Am mai dat cateva pagini si am observant ca era defapt un jurnal.

<<Nu mi-l imaginam pe L tipul de persoana care sa aibe un jurnal.>>

Am deschis undeva pe la sfarsit, iar un scris rotund si frumos inclinat se afla inaintea ochilor mei, printre randurile abea conturate. Am inceput sa citesc din curiozitate, fara a ma mai gandi ca incalc intimitatea brunetului.

“Cazul “Kira” a fost incheiat acum trei ani cand ultimul suspect a fost demascat. Numele lui era Kaimei si nu era cu mult trecut de varsta de saptesprezece ani. Parul lui albastru ravasit in bataia vantului inca a ramas intiparit mintea mea.Trebuie sa recunosc, mi s-a parut un caz special si nu doar pentru ca am lucrat alaturi de Light… acel baiat a fost diferit. Soarata a facut insa ca aceasta sa moara intr-un accident de masina. Imediat dupa aceasta, nemaiavand suspecti a trebuit sa inchidem cazul.
Multe s-au intamplat din acea zi… multe s-au schimbat.Am fost trist in primele luni de la moartea lui Kaimei, insa Light a fost alaturi de mine in toate acele momente de cosmar. Din prima clipa cand l-am vazut am crezut ca e ceva special si chiar a fost. Datorita lui am invatat ce inseamna increderea si cui trebuie sa i-o incredintez.”

<<Devine din ce in ce mai ciudat!! L e…e…sensibil! Cel mai celebru detectiv din lume a fost trist pentru ca i-a murit suspectu`?!? Ran... calmeaza-te. Sigur e o gluma proasta. Totusi, ma intreb cine o fi Light. Nu am mai auzit pana acum de el…Oricum, mai special pare sa fie tipul ala Kaimei.>>

Am auzit pasii brunetului asa ca am aruncat repede jurnalul prin ghiozdan.
-Gata.
-Sper ca de data aceasta mi-ai pus mai multa cafea decat zahar… ii spun in timp ce il priveam oarecum nervos, amintindu-mi de acea proasta experienta. Cred ca daca un om normal ar fi baut toata ceasca aceea sigur ar fi facut diabet. As baga mana in foc pentru asta.
-Da…

<<Ce-s cu raspunsurile astea? Am batut atata drum sa ajung pana la el si imi spune doar “da” si “nu”. Ce soarta cruda…>>

-L, te simti bine? Pari cam abatut. Ai cumva vreo problema in dragoste? ii zic in timp ce-l privesc provocator, in speranta de a afla ceva despre ceea ce l-a facut sa se comporte asa.
-N-am nimic…
-Of…Esti fara speranta.
Ii spun in timp ce sorb din ceasca de cafea. Spre mirarea mea chiar avea gust bun. Poate ca inafara de creierul acela inteligent mai are si el alte calitati.
Oricum, ceea ce mi-a atras atentia a fost gestul care l-a facut atunci cand i-am zis ca e fara de speranta: un oftat lung, urmat de un altul. Probabil ca a mai auzit asta inainte si l-a facut sa se simta prost…

<<Esti o persoana asa de greu de inteles, draga L...>>

-Bine atunci. Vad ca esti intr-o stare proasta, mai bine plec.
Nu a spus nimic, insa am inteles mesajul. Mi-am laut ghizodanul, uitand pentru un moment de jurnal si am iesit pe usa fara a ma lasa condus.
In timp ce mergeam spre casa am inceptu sa ma gandesc din nou la misteriosul jurnal. Pana acum as fi putut sa jur ca L nu ar face asa ceva, in plus, la ce ocupat e ma intreb cand l-a scris. Poate o fi vechi… in plus nu cunosc pe niciunul dintre cei doi. Kaimei pare a fi cineva important pentru L, iar numele “Light” nu-mi spune nimic… Ce revoltator… Si eu care ma gandeam ca il cunosc bine pe L.
Oricum, partea proasta e ca atunci cand isi va da seama ca ii lipseste jurnalul sigur eu voi fi primul suspect, iar sansele de a scapa sunt extrem de mici. De ce a trebuit eu sa-l iau?!? Ma rog… daca tot am sa sufar, sa ma aleg cu ceva… Cand ajung acasa o sa citesc cate ceva, cine stie ce mai descopar. Poate vreo dragoste secreta.

2 commuri apoi next [-(.

[Verrine]

Renunt la faza cu 2 commuri:-J..
Asa ms ptr comentariu>:D<
Urmatorul capitol;)

Capitolul 2: Jurnalul

Prin urmarea celor intamplate cu o zi in urma acum stau frumos pe canapea, cu o ceasca de cafea in mana si incep sa rasfoiesc prin acel jurnal. M-am gandit ca ar fi o irosire de timp sa citesc la intamplare asa ca cel mai convenabil ar fi fost sa incep cu inceputul.

27 Ianuarie

A trecut in jur de o luna de la inchierea cazului, iar eu simt ca innebunesc. Kaimei e mort, iar Light e plecat din oras cu un prieten deal lui. Ce nemernic ai fost sa ma lasi aici sa sufar singur. Am incercat sa-mi ocup timpul cu rezolvarea celorlalte cazuri lasate in urma, insa le-am terminat pe toate. Singurul lucru ca imi trece prin minte este figura lui, acei ochi albastri care exprimau furia, parul lui ravasit de adierea vantului… totul. Oricum, sunt sigur ca el nu este si nu a fost niciodata Kira, a fost doar o inscenare, insa nu am fost destul de capabil sa gasesc dovezi. Inca il suspectez pe Light, dar chiar si asa, era cel mai bun prieten al lui. Sunt atat de incapabil…
Si, chiar cand eram aproape sa trec dincolo de pragul nebuniei, am auzit soneria telefonului. Am stat cateva secunde si m-am uitat spre aparatul albastru ce vibra pe birou. Pana si acest telefon imi aduce aminte de el, si nu doar pentru ca mi l-a facut cadou. Nu am mai stat mult pe ganduri si am raspuns cu o voce plictisita.
-Alo. Buna Ryuuzaki, sunt eu Light.
-Buna.
-Ce e cu raspunsul asta? Asa iti intampini tu cel mai bun asociat?

<<Deci au fost asociati.>>

-Mda. De ce ai sunat?
-Esti fara speranta…Oricum, voiam sa te anunt ca ma intorc maine si vezi ca primul lucru pe care il fac este sa trec pe la tine.
-Bine…

<<Hm… Am sentimentul ca tocmai am trecut printr-un déjà vu.>>

Oh, ce idiot esti Light. Inca crezi ca pentru mine esti doar un asociat… Nici macar prieten. Mai dezamagit. Oricum, partea frumoasa este ca te intorci maine, sper sa nu fie prea tarziu…
Au mai trecut cateve ore in care nu am facut nimic- cu exceptia faptului de a sta pe scaun si a privi laptopul-.Ma plictiseam groaznic. Si pentru ca lucrurile sa fie si mai frumoase in fata mea aparuse Misa. Numai de ea nu aveam nevoie.
-Buna! Ce mai faci? Light m-a trimis dupa tine.

<< Misa? Ma intreb daca e frumoasa…>>

-Light?
-Da. Citez: “ Ai grija cateva ore de Ryuuzaki pana vin eu inapoi in oras. Nu cred ca o sa reziste prea mult, mai ales ca nu mai are nici un caz de rezolvat.”
-OK.
Barem acum nu trebuia sa mai stau singur. Ma bucur ca Light ma cunoaste atat de bine, desi suntem…asociati.
-Bine, atunci haide sa mergem sa mancam ceva!
-Nu imi e foame.
-Serios? Atunci inseamna ca nu vrei sa gusti din noua prajitura facuta de Rtsukuna. Am auzit ca are un toping de ciocolata, alune si multa friscaaaa. Mai bine, o sa ramana mai mult pentru mine.
-Bine, bine vin!
Ce jalnic, sa se foloseasca de slabiciunea mea pentru a ma scoate in oras. Sunt sigur ca a fost ideea lui Light. In orice caz, de abea astept sa gust acea prajitura…

<< Mai, mai. Se pare ca ai ramas tot L in cele din urma. Ma bucur.>>

Am dat pagina sa citesc continuarea insa nu am vazut decat foarte mutle spatii albe, nescrise. Am continuat sa dau paginile pana am ajuns la urmatoarea data:

28 ianuarie

Stateam pe scaun, privind ceasul. Era abea ora douasprezece, iar Light a zis ca ajunge in jur de ora doua. M-a cuprins din nou acea stare de plictiseala. Incercam sa uit ziua oribila de ieri… Nu stiu cum o suporta Light; tind sa cred ca Missa este masochista. Dupa ce am mancat; ea a hotarat sa mergem la un film. Ea stia prea bine ca nu ii plac filmele de groaza; insa tot am mers la unul. Nu ma avut nici o problema in a viziona asa ceva, insa Missa… devenise paranoica dupa ce am iesit din cinema. Vorbea despre oamenii plini de sange pe care ii vede ea. Dupa ce si-a mai revenit, voia sa mearga sa se dea in cel mai mare carusel din oras. Nu am acceptat sa ma dau in asa ceva, insa ea tot a facut-o. Nu vreau sa-mi amintesc cum arata dupa asta…

<< Clar. Missa e masochista. Totusi, nu am crezut niciodata ca L poate sa fie genul de persoana sarcastica, ironica si mai ales care sa descrie o intamplare intr-un mod atat de amuzant. Cei drept, il cunosc de doar cateva luni; dar niciodata nu mi-am putut imagina ca voi citi asa ceva.>>

Aud usa de la intrare. Arunc o privire la ceas; ora 13:30. Ori era Light, ori mi-a trimis-o din nou pe Missa. Am asteptat calm pe scaun, asteptand ca persoana sa intre pe usa de la biroul meu.
-Ryuuzaki, am ajuns!
Era Light.
-Buna.
-Da’ ce bucuros esti ca ma vezi!
Sarcasmul lui imi trezise buna dispozitie.
-Sunt.
-Vad… Oricum, ti-am adus un suvenir. Cred ca o sa-ti placa.
Afirmatia lui mi-a trezit interesul. Eram intradevar curios sa vad ce mi-a adus.

<< Stai, stai, stai. L, curios? El care le stie pe toate dinainte? Cred ca am ajuns in alta dimensiune sau o lume paralela. Da, da. Imposibil ca asa ceva sa se intample in realitatea noastra. >>

Ma uit la el in timp ce umbla printr-un ruxac verde. La un moment dat se opreste, apoi isi retrage mana. Primul lucru pe care l-am vazut a fost o sfoara negricioasa, urmata mai apoi de un pandantiv. Era un semn chinezesc. Light s-a apropiat de mine, fruntile noastre lipindu-se pentru acele cateva moment in care mi-a atasat lantul la gat.
-Da… sunteti facuti unul pentru celalalt!

Soneria enervanta a telefonului m-a intrerupt din citit. Am lasta deoparte jurnalul si m-am lungit pana la masuta din fata canapelei pentru a putea raspunde la telefon. Am aruncat o privire sa avd despre cine e vorba. Ryuuzaki…
<<Sunt un om mort.>>

[Verrine]

Ok... am avzut ca au fost comentarii ^:)^
Arigatou >:D<
Acum nextul;)... sper sa nu mai fie sterse comurile :-S

Capitolul 3: Coincidenta?

Soneria enervanta a telefonului m-a intrerupt din citit. Am lasat deoparte jurnalul si m-am lungit pana la masuta din fata canapelei pentru a putea raspunde la telefon. Am aruncat o privire sa vad despre cine e vorba. Ryuuzaki…

<<Sunt un om mort.>>

Mai astept cateva secunde inainte de a raspunde. Ryuuzaki este cel mai bun detectiv din lume… sigur si-a dat seama ca ii lipseste jurnalul si mai ales ca eu l-am luat. Ce ma fac?! Daca nu ii raspund o sa vina chiar el la mine acasa, deci o sa fie mai rau…
Ma hotarasc.Ii raspund.

-Alo? zic cu o voce joasa, abea auzita.
-Ran, te astept in cinsprezece minute la mine la birou.
Am inghiti in sec.
-De…de…ce?

Insa nu am apucat bine sa adresez intrebarea ca brunetul mi-a inchis. E de rau. Ryuuzaki nu mi-ar fi inchis asa telefonul daca nu ar fi stiut ca i-am luat jurnalul. Sigur si-a dat seama… Cred ca o sa ma concedieze. Dar daca face asta nu voi mai putea plati chiria, deci trebuie sa ma mut inapoi in Kanazawa. Vrea sa ma indeparteze, ma crede un tradator! Dar nu am vrut sa iau jurnalul… Of, de ce trebuie sa fiu o persoana atat de curioasa?!
M-am uitat in fuga la ceasul de pe masuta. Mai aveam doar zece minute sa ajung la birou! Daca intarzii o sa aibe un motiv in plus sa ma dea afara!
Am aruncat jurnalul cat-colo si m-am incaltat repede, iesind pe usa. Noroc ca stateam la un apartament ce se afla la etajul unu. Am coborat in graba scarile si m-am indreptat spre locul unde stiam ca pot sa prind sigur un taxi. Alergam ca nebunul pe strazile aglomerate de oameni. Majoritatea se indreptau in aceasi directie, numai eu eram opus lor.
Am ajuns in locul de unde avema sa iau taxiul si aveam noroc deoarece unul astepta clienti. Am intrat repede, inaintea unui domn nu foarte invarsta, insa ce parea la fel de grabit ca mine. I-am zis taximetristului locatia, apoi am incercat sa ma fac comod, inca gafaind.
Am scos telefonul din buzunar, mai aveam cinci minute. Nici macar nu am ajuns la jumatatea drumului. La naiba!

-Ma scuzati, puteti conduce mai repede?
-Pari cam grabit, tinere.
-Chiar sunt. Daca nu ajung la timp o sa fiu concediat!

Desi i-am spus o partea a motivului pentru care ma grabeam, asta nu l-a determinat sa mareasca viteza. Priveam impacientat pe geam, masinile se miscau repede pe langa mine, in timp ce taxiul pastra acea limita a vitezei. Stateam nerabdator si priveam ceasul… depasisem cu 5 minute timpul indicat de Ryuuzaki. La un momentdat vocea groasa a taximetristului mi-a atras atentia:

-Am ajuns.

I-am platit fara a mai astepta restul. Alergam ca un nebun prin cladire. Nu am mai avut rabdare sa astept liftul, asa ca am luat-o pe scari. Cine l-a pus pe Ryuuzaki sa-si faca biroul la etajul sapte?!? Daca trec viu peste asta o sa am o febra musculara… Mai bine as muri direct.
Insfarsit am ajuns. Priveam usa masiva din lemn… am inspirat adanc, apoi am dat aerul afara. Trebuie sa fiu calm… ma comport ca si cum nu as sti nimic. Am batut la usa.

<< Ajuta-ma Doamne. >>

-Intra. s-a auzit o voce plictisita dincolo de acea usa care atunci o priveam imi dadea oarecum fiori, stiind ce ma astepata.
Asadar, am apasat pe clanta rece, intrand in birou. Desi am putut observa faptul ca brunetul a pastrat curatenia, primul lucru ce mi-a atras atentia a fost un barbat inalt, cu parul saten, ce nu intrecea cu mult varsta de douazeci de ani.
Vederea acelei persoane mi-a adus cu adevarat sperante… puteam crede ca speculatiile aduse de mine la adresa jurnalului sunt false… puteam scapa cu viata.

-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.

<< Stai. Stai. Stai. A spus cumva “ Light Yagami”?! >>

Il priveam probabil cu o expresie de idiot pe barbat deoarece atunci cand ochii acestuia au luat contact cu ai mei a afisat o privirea uimita, si in acelais timp amuzata.

<< Nu putea sa fie acelasi Light Yagami din jurnal. Totul a avut loc in urma cu trei ani. Dar poate s-a intors dupa o calatorie lunga… sau poate jurnalul e recent… Chiar nu mai inteleg nimic. >>

-In…cantat… ii spun in incercarea de a sparge acea tacere apasatoare.
-Deasemenea. Deci tu esti Ran! De cand voiam sa te cunosc! Ryuuzaki mi-a spus multe despre tine!

<< Ryuuzaki a vorbit cu el despre mine… Mai intai gasesc jurnalul, apoi L e sensibil si acum asta! Am fost rapit de extraterestri sau ce?!? >>

-Pari cam uimit… a continuat acesta.
-Pai… nu ma asteptam la asta din partea lui Ryuuzaki. Zic oarecum rusinat de situatia in care ma aflam.

O sonerie a inceput sa rasune in acea tacere. Era telefonul asazisului Light Yagami. Il priveam cu aceasi curiozitate copilareasca, in asteptarea de a afla ceva nou despre acest nou personaj din viata mea. Dupa cateva aprobari din partea satenului, ne-a anutat ca trebuie sa plece. Si-a cerut scuze, zicand ca trebuie sa ajunga undeva… in urmatorea clipa iesind pe usa.
Din nou singur cu el… cu Ryuuzaki. Acel sentiment de teama a inceput din nou sa imi capteze trupul. Acesta putea fi un moment prielnic pentru ceea ce avea el “pregatit” pentru mine.
Inca aveam capul lasat in jos… Priveam oriunde altundeva decat la brunet.

-Ran.

Tonul pe care l-a folosit mi-a atras atentia. Din nou acea curiozitatea m-a determinat sa-l privesc. Statea pe canapea, in pozitia ce ii era specifica, insa ceva era schimbat… gatul sau era gazda unui medalion chinezesc.

Medalionul:

[I hate maths.]

Hi ^^ De când ai postat ficul tot vreau să îţi las comm, da` nu am avut timp @.@

În primul rând, ideea este originală, deci îmi place. Asta dacă nu cumva până la urmă va fi cuplul LxLight. Te rog, nu`l face pe Light gay/bisexual.
Îmbini frumos descrierea cu naraţiunea, dialogul e la locul lui...idei, slavă Domnului, ai.

<<Nu mi-l imaginam pe L tipul de persoana care sa aibe un jurnal.>>

Sincer, nici eu. Adică, ok, mă gândeam că va scrie în el altceva, şi prin altceva mă refer la detalii despre cazuri, cum a reuşit să le rezolve...
Ran ăsta e un tip...hmmm...interesant? Poate nu e cuvântul potrivit, dar altul nu găsesc la ora actuală. E de admirat faptul că a avut curajul să îi ia lui L jurnalul, ştiind că e detectiv şi sunt şanse de 95% să îşi dea seama că el l`a luat. Ori a făcut`o din curiozitate, ori din pură prostie, m`a impresionat.
Greşeli nu am sesizat. Deci, cam atât am avut de zis. Mult noroc în continuare şi spor la scris. Ja`ne!:bye:

[Verrine]

Arigatou ptr comentarii :X:X:X
Sper sa va plak si urmatorul capitol... Scz ptr intarziere ^:)^.

Capitolul 4: Confuz...

In ultimele doua zile pot spune ca am petrecut cele mai ciudate momente din viata mea. Mai intai, descopar ca Ryuuzaki scrie un jurnal, apoi el devine sensibil, dupa care il cunosc pe tipul ala ciudat, Light, iar pentru a trece de tot pragul nebuniei am vazut si colierul acela chinezesc la gatul lui L. Nu pot crede ca in doar doua zile nenorocite, 48 de ore, am aflat atat de multe despre L, unde teoretic vorbind, ar fi trebuit sa le aflu doar daca l-as fi cunoscut pe brunet in urma cu vreo… 10 ani!
Insa, nu sensibilitatea lui Ryuuzaki ma ingrijora cel mai mult, ci acel colier. Prima data aflu din jurnal ca brunetul primeste un colier chinezesc de la un asociat, pe nume Light; dar in aceeasi zi Ryuuzaki ma cheama la birou, mi-l prezinta pe acest Light si il mai vad si cu un colier la gat. Ce naiba se intampla?!? Nu avea cum sa scrie asta in jurnal… ca doar a fost la mine tot timpul!
Stau si ma gandesc la toate astea de cand am plecat din biroul brunetului. Iar, pentru ca totul sa fie si mai incurcat, L arata de parca nu ar fi observat lipsa jurnalului!

<< Ce ma fac? Lumea asta e atat de cruda cu mine. >>

Ar putea sa existe si varianta in care L ar fi planuit toate acestea doar pentru a-mi da o lectie. Insa… e ciudat ca nu am auzit in aceste luni nici macra o data de Light… Daca asta ar fi fost planul, atunci L si Light trebuia sa fie destul de apropiati, macar sa stea in acelasi oras. Insa, din cate am citit in jurnal, Light face calatorii destul de lungi in afara lui Tokyo. Planul asta ar fi trebuit sa cada… Iar ca totul sa iasa atat de perfect… Chiar nu stiu ce sa mai cred. Nu putea sa fie o inscenare… Oare imi scapa ceva?
Soneria telefonului mi-a distras atentia. Cine putea sa fie la ora asta?

<< Ora asta… Nici macar nu stiu cat e ceasul. >>

Ma dau jos din pat si ma indrept alene pana in coltul unde aruncasem blugii cu cateva ore in urma. Caut bine prin buzunare insa nu gasesc telefonul… Ma uit fugitiv prin camera.

<< Ah… Ce idiot sunt. Am uitat ca l-am pus pe noptiera. >>

Intr-un final, raspund la telefon:
-Alo?
-Ran! Ce ti-a luat asa de mult sa raspunzi la telefon? Nu-mi spune ca iar ai stat la calculator toata noaptea.
-Nu… Am pierdut vremea cu altele…
-Ah… Oricum, voiam sa te intreb daca esti singur azi acasa.
-Da. Dar de…?
Nu am mai apucat sa intreb deorece mi-a si inchis telefonul. E a doua oara cand mi se intampla asta! Chiar nu-i drept.
Mogami Hatake. Fata asta e incredibila. Ma intreb ce mai pune de data asta la cale. Ultima data cand i-am zis ca sunt singur acasa a invitat in jur de cincizeci de persoane si a dat petrecere in apartamentul meu. Normal.. eu a trebuit sa suport daunele financiare. Oricum, in ciuda acestor “mici” incidente… Inca imi este prietena, si totodata colega de clasa. Invatam la aceasi facultate. Pana sa o intalnesc pe ea nu am putut crede ca fetele se pricep la informatica.
Nu reuseam insa sa-mi iau gandul de la ceea ce s-a intamplat. Pentru moment mi se parea imposibil sa inteleg situatia in care ma aflam. Sa fie o coincidenta? Nu…e imposibil, lucrurile sunt mult prea exacte.
Am aruncat o privire fugitiva la ceasul telefonului.
M-am albit tot la fata. Cred ca in momentul acela eram mai palid decat un mort.

<< O sa intarzii! >>

Mai aveam un sfert de ora pana sa inceapa cursurile si eu inca eram in pijamale! Perfect… acum o sa fiu dat fara si de la facultate. Nu se poate mai rau de atat.
M-am imbracat repede, luand cateva foi botite de pe birou si iesind pe usa. Insa –de parca nu ar fi fost destul- m-am izbit puternic de cineva, astfel dezechilibrandu-ne amandoi si cazand pe jos. M-am uitat ingrijorat sa vad pe cine am lovit, dar ce vedeam in fata ochilor? Mogami Hatake.
-Auch. Asta chiar a durut.
-Mogami, ce cauti aici la ora asta?
-Ora asta? E de abia -a facut o pauza in timp ce s-a uitat la ceas- 10:50.
-Ce?!? Mai avem doar zece minute pana sa ajungem la cursuri! Haide, grabeste-te!
M-am ridicat si am inceput sa cobor scarile in graba. Am aruncat o privire in urma… Mogami inca statea acolo, fara macar a se misca. Chair nu o inteleg… Ea chiar vrea sa intarziem?!? Iar are planuri diabolice…

-Mogami?

M-am uitat grabit, insa totodata ingrijorat la ea. Nu cred ca am lovit-o atat de tare incat sa nu se poata misca.
Un ras isteric mi-a atras atentia.

<< Ea… radea?!? Ori e ea tacanita, ori am ajuns pe alta planeta. >>

Poze:

Mogami Hatake:

[Me�al.]

Okey... Niciodată nu am citit un fic de pe la secţiunea anime pentru că...hm...toate sunt cu narutarzi. Ficul ăsta mi-a atras atenţia fiindcă e yaoi şi e animeul meu preferat [ e în lista de top 5 ] .
Aşa, ai prea multicel dialog şi descrii numai sentimentele lui Ran, nu şi cum crede el că se simte L. Nu descrii foarte mult locurile, încăperile în care are loc acţiunea. Naraţiunea este destul de ok. Ce vroiam eu să-ţi zic... hm... ah, da! Aşa, pui foarte multe semne de întrebare şi exclamare. O să-ţi dau un exemplu care nu ştiu dacă e sau nu în ficul tău, dar mi-e lene să caut:
"Ce?!?!"
Aici era mult mai frumos să pui un singur semn de întrebare şi unul de exclamare. Arăta mai frumos [ Ce?! ] .
Greșeli de tastare n-am văzut, dar nici nu caut. Nu consider că dacă faci o greșeală de tastare e nu știu ce păcat. Fiecare mai greșește.
În rest, ficul îmi place, mai ales că este original. Sincer, n-am mai văzut nici o poveste asemănătoare pe aici şi asta mă bucură. În sfârşit cineva mai diversifică lucrurile.
Îţi sugerez să mai adaugi descriere şi să nu mai pui atât de mult dialog banal.
Oricum, succes ÅŸi ne mai vedem !

[Yaku-chin]

Hei...
Da...trec cam tarziu, desi sunt o intarziata clasa intai, totusi, trebuie sa imi cer scuze:D voi incerca sa nu mai intarzi, desi nu stiu cat voi putea.
Ideea ficului imi e inca necunoscuta, dar dupa cum spune titlu si actiunea ce s-a petrecut acum, e ceva legat de acel jurnal misterios ce parca e "Viu":D
Imi place si e original, plus ca ador death note:X ador...cred ca e putin spus. Sunt insa foarte curioasa sa aflu ce ascunde aces mister ce domina toate intamplari si vreau sa fie descoperi repede ca urasc sa fiu curioasa:(( si vreau sa stiuuuu, trebuie sa stiu.:D
Deci in concluzie vreau capitolul urmator si vreau sa fie mai luuuuung , foooarte luuung:D Da?:D

Succes la scris, kissu:*!

[Verrine]

Me†al - Ma bucur ca ficul meu este prima ta victima de la Anime fics =)). Am incercat pe parcursul noului capitol sa tin cont de ceea ce mi-ai zis :-??. Sper sa nu te dezamagesc ^:)^.
BabyDoll - Freya-chan:X>. Ma bucur ca-ti place. ;). Chair o sa incerc sa descriu mai mult snetimentele celorlalte personaje ^:)^
Daphne- E a treia oara cand ma tot bucur=)). Ce-mi plac repetitiile>:). Asa... Pai am incercat sa fac un capitol mai maricel daca tot am atatea comentarii;).

Capitolul 5:

-Gomene, Mogami. In ultimul timp sunt destul de stresat.
-Eh nu-i nimic. Asa sunt baietii. Si in timp ce imi vorbi, mai gusta din lichidul ce se afla in ceasca de cafea.
Cat de uituc pot sa fiu. Inca nu imi vine sa cred ca am putut sa uit ca azi nu facem ore.

FlashBack

-Ti se pare amuzant?!
O priveam nervos. Acea atitudine a iei ma facea sa-mi ies din fire. Pur si simple nu puteam intelege ce i se parea ei atat de amzuant la situatia in care ne aflam.
-Doamne. Nu pot sa cred ca ai uitat.
Si in timp ce vorbi si-a stres lacrimile din coltul ochilor. Ce e atat de amuzant in cat a inceput sa planga?! O sa intarziem. Chiar nu vreau sa fiu dat afara de la facultate! E ultimul lucru la care m-as putea gandi in acest moment.
-Ran, azi este duminica. Nu mergem la facultate.
-Duminica? repet eu cuvantul cu o fata speriata.

End of FlashBack.

Inca nu imi vine sa cred ca am uitat pana si ziua in care suntem. Ma simt atat de rusinat fata de Mogami. Imi si imaginez ce parere si-a facut despre mine. Toata chestia asta cu jurnalul ma face sa nu mai gandesc limpede. De ce trebuie Ryuuzai sa fie o persoana atat de complicata?
-Si… exista vreun motiv al acestui stres? Privirea ei copilareasca se schimba intr-una foarte serioasa. Rareori puteam sa o vad in acea stare. Oare chiar putea sa fie ingrijorata din cauza mea?
-Eh… mai nimic. Niste probleme mici, nimic important.
Incerc sa o linistesc. De obicei cand avea acea privirea nimic nu avea sa mearga bine.
-Yashiro Lawliet Ran.
Mi-a spus tot numele dintr-o rasuflare. Situatia chiar nu avea sa ia o intorsatura frumoasa. Pe langa asta, a folosit si “ Lawliet”, numele ce imi trada sangele englez ce-mi curgea prin vene. Nu e vina mea ca tata s-a indragostit de o femeie dintr-o familie nobila a Angliei. Mogami era printre putinele care imi stia numele intreg si printre singurele persoane care ma accepta in ciuda faptului ca nu eram in totalitate japonez.
-Nu e cumva vorba despre o dragoste secreta? continua aceasta pe acelasi ton.
-Dragostea secreta?! Ce tot vorbesti acolo?
-Ran, Ran… Stii ca eu te cunosc cel mai bine dintre toti. Deci spune! E adevarat ca te-ai indragostit de o fata ce face parte dintr-o familia de la Hollywood, iar parintii acesteia nu vor sa te accepte deoarece esti josnic de sarac? Te-ai hotarat sa pleci cu ea undeva departe, pe o insula pentru a putea fi fericiti pana la adanci batraneti?
-Bineinteles ca nu!
Doamne. Ce idei poate sa mai aibe si Mogami. Auzi la ea… sa ma indragostesc de o fata cu familia de la Hollywood. Chiar ca se uita la prea multe filme. Televizorul chiar are o puternica influenta asupra psihicului ei.
-Atunci despre ce e vorba? Stai, nu-mi spune! Te-ai indragostit defapt de un… baiat! Genial!
Cand am auzit acea speculatie adusa la adresa mea am scapat ceasca de cafea peste tricou. Dintre toate ideile care le-a avut pana acum… asta e intradevar cea mai cretina! Cum poate sa creada ca m-am indragostit de un…un… baiat! Nu pot percepe asta nici ca idee. Incredibil! Fata asta e intradevar un fenomen!
-Mogami… dintre toate ideile, sincer. Asta este cea mai dezonorabila si tampita pe care ai avut-o!
-Gomennasai*.
M-am ridicat nervos si am parasit cafeneaua in care ne aflam. Tricoul meu odata alb, acum avea o mare pata maronie din cauza cafelei. Toti oamenii se uitau la mine ca la un extraterestru insa nu-mi pasa. Inca nu imi venea sa cred ca Mogami are o parere asa de proasta despre mine. O cunosc inca din primul an de facultate, iar ea…

<<Tsk. Si mai spune ca “Eu te cunosc cel mai bine dintre toti”. Cate minciuni. >>

Mergeam pe strazile aglomerate ale capitalei. Aveam un puternic déjà vu cand observam cum toti oamenii se indreptau in aceeasi directie, eu fiind cel opus lor. Cred ca ma aflam undeva la jumatatea drumului cand am realizat ca m-am enervate ca un idiot pe Mogami. Si-a dat si ea cu parerea, poate nu trebuia sa reactionez asa. Nici eu un prea stiu ce a creat acea nervozitatea inauntrul meu, insa numai ideea de a avea o relatie cu un alt barbat ma scarbea. Nu stiu ce crede Mogami despre asta, insa dupa parerea mea e cu adevart ceva dezgustator.

<< La urma urmei, fiecare face ce vrea. Nu sunt in stare sa-i judec pe altii. >>

Insfarsit am ajuns acasa. Nu mai suportam sa port acel tricou murdar. Imediat ce am descuiat usa si am intrat in casa, m-am dezbracat, intrand sub jetul fierbinte al dusului. De asta aveam eu nevoie acum… un dus cald care sa ma ajute sa-mi mai eliberez mintea de toata aceasta aglomeratie cotidiana. Chiar si asa, nu am pierdut mult timp cu dusul, intr-un sfert de ora iesind si luandu-mi alte haine noi. Acum chiar ma simteam mult mai bine si mult mai… calm.
Am cercetat putin camera si am observat jurnalul cum statea aruncat intr-un colt al camerei. Daca tot o sa sufar dupa urma lui… macar sa-l citesc. Si asa viitorul imi este pecetluit de Ryuuzaki.

<< Gandul asta chiar imi da fiori. >>

Asadar, am luat jurnalul, m-am asezat pe canapea si am incercat sa gasesc pagina la care am ramas ultima data.

9 februarie

Asteptam impreuna cu Light pe canapeaua din piele, de un maro deschis, ca “ bunul meu prieten” sa isi faca aparitia. Eram calm, insa Light parea destul de impacient.
-O sa vina.
-Stiu… Doar ca sunt curios cine este aceasta persoana care a stat langa tine atat de mult timp si e inca in viata.
-Au fost doar trei luni…
-Ultimul asociat care l-ai avut nu a rezistat mai mult de o saptamana…
Avea dreptate. Totusi, nu e vina mea ca unii oameni sunt atat de incompetenti. Watari, Light si el sunt singurii care au putut sa-mi fie cu adevarat asociati.

<<Ma intreb depsre cine este vorba.>>

-Eh… e adevarat ca nimeni nu poate sa-l inlocuiasca pe Watari.
-A fost un bun asociat. Ii repet in timp ce gust una dintre bomboanele de pe masa plina de dulciuri.
Light, ai ramas la fel de ipocrit. Chiar si asa, Watari si-a dat viata in schimbul sufletului meu. Nu am fost destul de competent sa opresc acel plan a lui Kira; nici acum nu am destule dovezi pentru a dovedi ca Light este faptasul. Cati au murit din cauza aceasta… Kaimei, Watari. Chiar si asa, daca Light ar fi mort, ar pieri toata distractia. Vreau sa vad care este reactia lui cand o sa-l vada pe Light.
-Inca ma suspectezi pentru moartea lor nu?
-Stii ca am renuntat. A fost un caz special; si singurul care nu l-am putut duce la bun sfarsit. Au murit prea multi oameni din cauza speculatiilor.
-Asa este. Kira a fost intradevar un fenomen.

<< Nu mai inteleg nimic. Cine este Watari, de ce se vorbeste atat de mult depsre acest caz, ce vrea “Kira” sa reprezinte? E atat de ciudat. Ryuuzai chiar pare trist din cauza mortii acestor doi. Ar trebui sa aflu mai multe despre caz. O sa caut mai tarziu in dosarele politiei. >>

O bataie usoara in usa ne-a intrerupt conversatia. Am anuntat un “ Intra” plictisit in timp ce degustam una dintre prajiturile de pe masa minune.
Usa s-a deschis usor, in timp ce roscatul a intrat pe ea. Prima data cand l-a vazut pe Light a fost oarecum usurat… ma intrebam de ce.
-Ran, el e Light Yagami, un fost asociat.

<< A zis cumva “ Ran”? Stai. Stai. Stai. Ce se intampla aici?! >>

Am recetit acel cuvant format din trei litere de vreo suta de ori. Era intradevar numele meu. Ce cauta el acolo?! Pana si propozitia era aceeasi. Ce naiba? Cineva imi joaca o gluma proasta sau ce?! E prea mare coincidenta… nu poate sa fie asta!

Gomennasai*- Imi pare rau. Asa se spune in limba japoneze pentru cei care nu stiau:D.

[Hetalia]

Buna. Ce mult imi place povestea asta :X:X kawaii :X. De fiecare data cand postezi citesc cu nerabdare fiecare cuvintel, e superba. Descrii bine si actiunea decurge frumos.

Ce de deja-vu-uri, nu-mi vine sa cred ca jurnalul ala se scrie singur, cel putin asa cred, alta solutie nu cred ca ar fi, in afara de aceea ca L ar putea veni in fiecare zi cand Ran este plecat sa completeze in jurnal, dar asta e penibil, deci pica. E super interesanta povestea asta si imi place la nebunie.
Ce ciudata intrebarea fetei, daca ii plac baietii, si cata indignare i-a provocat, dar a fost dragut :d.

Astept cu nerabdare nextu si sper sa vii cat poti de repede cu el. Kisu and bye :*:-h

[Yaku-chin]

Bun..iar am intarziat:((Scuze....
Revenind la capitol. A fost interesant, chiar foarte, deja mi-l imaginam pe Ran umbland pe strazi cu tricoul alb avand o pata in centru:))si toata lumea se uita la el, iar el nervos...:))ce tare....Nu stiu de ce mi-a placut faza asta O.o , cred ca chiar is nebuna, dar sa trecem peste.Faza cu jurnalul e tare, sunt curioasa daca Light va juca in continuare un rol negativ cum a jucat in anime, sau un rol pozitiv....si sunt curioasa daca Kira va reintra in "joc" ....Hmm...oare care e faza cu jurnalul de se "Scrie" singur...?
Hm..mult mister, prea mult, si vreau sa aflu ca devin strsata , asa ca pune capitolul ala mai repede ca de altfel eu ...eu...moooor idaca mor eu ...va fi vai si amar. Succes la scris, hugggzzz si kissu