Kyo Kara Maoh!

[MiraA]

Buna...uite ca am venit cu un nou fic, de aceasta data un pic mai diferit. De ce? Pai...e prima data cand incerc sa scriu o poveste ce tine de un fandom.
Sunt mare fana a animeului Kyo Kara Maoh! (De azi sunt regele demon!), iubesc plotul acestui anime si in special personajele. Recunosc, am o mica slabiciune pentru Yuuri si Conrart. Tocmai de aceea ficul acesta va fi despre ei (oarecum). Avand in vedere ca e prima data cand incerc asa ceva, adaug si un personaj ce imi apartine exclusiv mie.

Pentru cei ce nu au vazut animeul o sa scriu un mic rezumat:

Yuuri Shibuya, un adolescent obisnuit de 15 ani, fara asteptari prea mari de la viitor este aruncat intr-o lume alternativa cu o cultura complet diferita de cea cu care este el obisnuit. Aici, afla ca este urmatorul succesor la tronul Shin Makokului (Traducere libera: Marele Regat al Demonilor) adus in aceasta lume pentru a porni un razboi impotriva oamenilor. Desigur, si cele mai bune planuri au scapari, asa ca in loc sa porneasca un razboi, Yuuri aduce pacea. Printre picatele si pe parcursul a 117 episoade infrange monstrii, opreste revolutii, ajunge sa fie rapit de cel putin 10 ori, se logodeste (din greseala) cu fiul fostei regine si lista ar putea sa continue la nesfarsit. Povestea se dezvolta incet si are prea multe fire narative pentru a le putea explica pe toate acum. Totusi, daca vreti mai multe informatii, le veti gasi pe Wiki...

Nu detin niciun personaj (inafara de Mia) si nu obtin profit de pe urma acestei povesti.
App, sa nu uit. Teoretic, povestea asta are loc dupa sfarsitul animeului.

Soarele stralucea pe cerul lipsit de nori, pasarele ciripeau bucuroase de venirea primaverii, soldatii erau in mijlocul antrenamentului de dimineata, iar ea…ei bine, ea era prinsa in biblioteca cu un meditator mult prea zelos, ce tinea in brate o carte ce, probabil, cantarea de doua ori cat ea. Barbatul parea in culmea fericirii. Isi tinea ochii inchisi, capul putin ridicat in asa fel cand trasaturile fetei sale perfecte erau luminate de razele soarelui ce erau filtrate prin draperia grea. Mainile sale se miscau repede pe langa corp, in incercarea lui de a o face atenta la asa-zisa poveste interesanta care il avea ca personaj principal pe al 15-lea Maoh.
-…si atunci, Majestatea Sa a lansat un atac despre ca s-a vorbit multi ani…Analele istoriei nu au reusit totusi sa puna in evidenta cu cat curaj si devotement a reusit preaiubitul nostru rege sa apere aceasta frumoasa natiune si castelul in care…
Cam atat a auzit inainte ca gandurile ei sa fuga iar la lumea de afara, la lumina calda a soarelui, la antrenamentele soldatilor, la Yuuri ce, probabil, era ingropat in decrete si la Conrart, care era plecat de mai bine de doua zile in satul vecin pentru o inspectie.
Iar ea era prinsa aici…din nou. Ofta pentru a zecea oara in ultima jumatate de ora si incerca inca o data sa se concentreze la lectia de istorie.
Dupa cum observa, Gunter inca il laud ape al nu stia cate-lea Maoh si nu observase ca mintea ei era in alta parte.
Off, cat de mult ura istoria! Nu intelegea ce e asa de important. Multi oameni mareti care au facut multe lucruri, dar care au murit. Nimic mai mult, nimic mai putin. Uneori ii era groaza sa se gandeasca ca, intr-o buna zi cineva va trebui sa invete pe de rost tot ceea ce ea a facut in timpul vietii.
Numai gandul la asa ceva o facu sa tremure. Fereasca Shion, nu vroia sa tortureze pe cineva atat de mult. Nu vroia sa o faca acum si, mai mult ca sigur, nu vroia sa faca asta peste vreo 500 de ani cand va fi la doi metrii sub pamant. Nu era atat de sadica.
Ofta din nou.
-Mia…Mia. Fata isi ridica ochii, doar pentru a intalni privirea umeda a meditatorului ei. Umeda si resemnata, adauga repede in gand cand il auzi pe Gunter cum ofteaza. Barbatul aseza cartea pe masa si o inchise. Zgomotul o facu pe Mia sa zambeasca.
-Ne, Gunter, il intreba intr-un final, de ce oamenii simt nevoia sa studieze atat de multa istorie? Adica stiu ca istoria e important si toate cele, dar asta nu insemna ca trebuie sa ne petrecem zilele inchisi in biblioteca incercand sa memoram tot ce a facut unul sau altul.
-Nici nu sti cat ma bucur sa aud ca te gandesti la istorie, chiar daca o faci il felul acesta, adauga imediat Gunter, taindu-si singur imboldul de a sari pe Mia si de a o imbratisa. Cand era asa ganditoare, ii aducea aminte de Yuuri in primele lui zile petrecute in Shin Makoku. Nu ca Majestatea Sa s-ar fi schimbat foarte mult in ultimii 50 de ani de cand era Maoh. Da, se maturizase, dar intr-un fel ramasese acelasi copil naiv care fusese aruncat in urma cu jumatate de secol in acest taram straniu. Zambea la fel de mult ca in trecut, facea la fel de multe greseli cand venea vorba de eticheta si protocol si se implica cu aceeasi ardoare in treburile statului. Da, si desigur, era rapit la fel de des ca in trecut, dar la fel ca in trecut, se intorcea de fiecare data cu un zambet pe buze si o remarca amuzanta care reusea sa readuca buna dispozitie in castelul Blood Plegde.
Mia ii semana in multe aspecte. Era la fel de incapatanata ca el, la fel de devotata oamenilor si la fel de iubitoare. Dar asta nu ar fi trebuit sa-l mire, gandi repede Gunter, in timp ce se aseza pe scaunul liber si sorbi putin ceai mult pre indulcit. Pana la urma, Mia era fiica lui Yuri.
Buzele i se curbasera intr-un inceput de zambet cand amintirile acelei zile isi facura simtita prezenta.

Era mijlocul lunii noiembrie. Cerul era acoperit de nori grei si inchisi la culoare, dar inca nu incepuse sa ninga. In castel, in ciuda lemnelor ce erau arse de la primele ore ale diminetii pana in miz de noapte, era frig. Nu foarte frig, dar totusi…frig. Dar, in ciuda acestui inconvenient, viata mergea inainte asa cum facuse si pana atunci. Servitoarele isi vedeau de treburi,fugind dintr-o parte in alta ba cu rufe curate, ba cu galeti pline de apa, ba ascunzandu-se in colturi intunecate si susotind despre cine stie barfa proaspata, Gwendal era in biroul sau ascunzandu-se de Anissina, Wolfram picta, Conrart era in mijlocul antrenamentelor de dimineata cu niste cadeti de la academie, iar Yuri privea ganditor afara pe geamul bibliotecii, facandu-l pe Gunter sa ofteze. Ca de obicei, lectia de istorie nu mergea tocmai bine.
Gunter tocmai se pregatea sa-l intrebe daca s-a intamplat ceva, cand usa se deschise brusc si un Darcascos usor nesigur pasi inauntru.
-Buna ziua, Majestate, Excelenta. Barbatul facu o plecaciune adanca, inainte de a continua. Am primit un mesaj de la temple lui Shion. Toata lumea trebuie sa se prezinte numai decat acolo. Ordinele Majestatii sale Shion.Darcascos facu o a doua plecaciune si iesi afara din camera.
Cam atat a trebuit ca lui Yuri sa-i fie captata atentia.
-Oare ce mai vrea Shion acum? Gunter? Se intoarse spre barbatul de langa el care ridica din umeri in necunostiinta de cauza.
-Nu stiu, Majestate, dar daca ne-a chemat pe toti insemna ca trebuie sa fie ceva de mare importanta.
-Sau ceva ce va cauza multe probleme pe viitor, zise Yuuri pe jumatate resemnat. In fine, vom vedea ce pune iar Shion la cale.
Gunter se multumi sa dea din cap. Yuuri si Murata erau singurii care isi permiteau sa vorbeasca intr-o asemenea maniera despre Majestatea Sa Shion. Cei ca el inca incercau sa pastreze o relatie mult mai formala, caci, pana la urma, Shion fusese cel care intemeiase acea brava natiune si inca era cel ramasese in urma pentru a veghea asupra lor, chiar si la 4000 de ani de la moartea sa. Da, un om de o asemenea valoare merita sa fie ridicat in slavi si respectat. Cel putin asa gandea Gunter in timp ce il urma pe Yuuri afara din castel.
Yuuri pe partea cealalta avea unele mici retineri in al slavi pe Shion si a-l ridica pe un piedestal de cristal. Da, era un om…demon deosebit care isi daduse viata pentru tara sa, dar era si un mare amator al glumelor proaste. Glume pe ale caror consecinte, de cele mai multe ori, Yuuri a trebuit sa le suporte.
Drumul pana la grajduri fusese scurt. Acolo ii asteptau déjà Gwendal, Wolfram si Conrart.
-Era si timpul sa apari, pampalaule, striga Wolfram spre el. Baiatul nu astepta un raspuns, ci isi incaleca frumos armasar alb ce, in acceptiunea lui Yuuri, era mai de 10 ori mai docil decat stapanul.
Yuuri se multumi sa ridice din umeri. Dupa atatia ani se obisnuise cu felul in care il intampina Wolfram. Desigur, sperase ca o data ce logodna lor a fost rupta, lucrurile astea sa se schimbe, dar trecusera mai bine de 40 de ani de atunci si aproape nimic nu se schimbase. Da, Wolfram se mutase de la el din camera, dar inc ail numea trisor si inca urla la el de fiecare data cand prindea ocazia, dar asta nu-l mai deranja atat de mult ca la inceput. Era o simpla rutina.
Privirea lui il parasi pe Wolfram doar pentru a intalni ochii blanzi de culoare scortisoarei care il priveau cu dragoste. Pe buze ii inflori fara sa vrea un zabet micut care imediat fusese reflectat de buzele barbatului de langa el.
-Yuuri. Conrart ii intinse mana pentru a-l ajuta sa-l incalece pe Aoi. Yuuri isi incolaci degetele cu cele ale barbatului si ii stranse usor mana intr-un gest dragastos si mult mai intim decat ar fi visat in urma cu cativa zeci de ani. Isi puse piciorul in scarita, apoi il trecu pe celalalt peste calul ce astepta rabdator si abia dupa aceea dadu, chiar daca cu parare de rau, drumul mainii lui Conrart.
-Multumesc, sopti atat de incet incat doar barbatul il auzi.
-Oricand, Majestate.
Yuuri isi musca buzele ca sa nu-i dea lui Conrart vechea replica – Ma cheama Yuuri. Ar trebuie sa sti asta barbat-ce-ma-numit. Totusi de data asta se abtinu. Trecusera ani de zile de cand Conrart i se adresase atat de formal intr-un cadrul asa de familiar. Asta nu putea sa insemne decat un lucru: ceva il deranja. Yuri il privi inca o data, incercand sa-si dea seama daca era ceva in neregula, dar nu vazu nimic deosebit. Probabil Conrart era ingrijorat din cauza ordinului brusc de a se prezenta la temple. Sau, poate, ceva nu mersese bine cu cadetii. Sau…posibilitatiile erau infinite.
Conrart se indeparta si isi incaleca propriul cal, apoi pornira toti in gallop spre templul ce se afla la cativa kilometrii departare de castel.
Cand ajunsera aproape de portile edificiului, norii incepura sa-si verse fulgii, care invaluira repede tot tinutul. Yuuri prinse mai bine haturile cu mana si incerca sa alunge senzatia ciudata care nu-i dadea pace. Avea un presentiment al naibii de prost…

Descalecara toti, aproape in acelasi timp si intrasera pe usile ce fusesera deschise de catre preotese. Exact la intrarea in Templu ii astepta Ulurique cu un zambet usor ingrijorat asternut pe chip.
-Majestate, zisese inainte de a face o plecaciune, imi cer scuze ca v-am chemat aici asa de repede sip e vremea asta, dar Majestatea Sa Shion doreste sa va vorbeasca numaidecat.
-S-a intamplat ceva, Ulurique? Intreba Conrart usor ingrijorat, inainte de a se conforma si de a o urma pe femeie inauntru.
-Ati putea sa priviti lucrurile asa.
-Cum adica? Asta ce vrea sa insemne? Sari repede Wolfram la fel cum facea de obicei.
-Wolfram, il admonesta fratele sau mai mare, trimitand in directia sa una din privirile care reuseau sa faca oamenii sa fuga.
-Bine, bine…tac. Pentru moment.
Singurul care pastra tacerea era Yuuri. Pana si Gunter incepuse sa vorbeasca la un moment dat, dar cuvintele lui pur si simplu nu ajungeau pana la urechile baiatului care mergea in urma preotesei si privea mai mult sau mai putin in gol.
-Yuuri, te simti bine?
Vocea lui Conrart ii transmise un tremur prin tot corpul. Yuuri isi ridica privirea spre barbatul de langa el si ii cauta mana. Imediat ce i-o gasi o stranse ca si cum viata sa ar depinde de asta.
-Calmeaza-te. Totul va fi bine, ii sopti barbatul incercand sa-l linistesca. Yuuri stia ca se gandeau la acelasi lucru. Venise momentul pe care il asteptase de mai bine de 25 de ani, iar el nu stia exact la ce sa se astepte sau cum sa reactioneze.
Colidoarele templului pareau mai lungi decat de obicei, iar Yuuri se trezi intrebandu-se daca nu cumva Murata facuse niste mici modificari de cand se mutase aici.
Ulurique ajunse in fata incaperii principale si deschise cu usurinta portile mari de fier.
-Majestate, au sosit, anunta pe un ton calm care nu trada deloc avalansa de emotii din interiorul sufletului sau.
Shion nu se materializa de nicaieri intre ei, asa cum facea de obicei, ci aparu din penumbra incaperii, aratand mai obosit decat aratase probabil si atunci cand traise. In partea opusa lui Murata incerca cu greu sa-si pastreze o mina serioasa. Se vedea de la o posta ca tanarul se distra de minune pe seama prietenul sau.
-Ma bucur ca ati ajuns, le zise intr-un mod necaracteristic lui, inainte de a se sprijini de primul perete ce ii iesi in cale.
-Majestate, ce s-a intamplat? Aratati…Guter se opri nedorind sa fie cel ce zice un lucru evident.
-Ca naiba? Il completa Shion usor amuzat.
-Vro…vroiam sa zic obosit, se balbai Gunter inainte de a intoarce o privire intrebatoare spre Ulurique.
-Ce s-a intamplat, Shion? De ce ne-ai chemat pe toti? Daca are legatura cu tratatul, incepu Yuuri , dar Shion ridica mana pentru a-l opri.
-Nu are legatura cu tratatul dintre Shin Makoku si Big Shimaron. E vorba de o chestiune…facu o pauza si-si drese vocea, ceva mai mica. Defapt mult mai mica. Motivul pentru care v-am chemat azi aici e, insa inainte sat ermine ce avea de zis, un ghemotoc mic imbracat tot in negru iesi de dupa capa sa si-si ridica o privire indignata spre el.
-S...Sh...Shio...n, zise ghemotocul si trase de capa in jos.
Barbatul ii arunca o privire resemnata, dar nu se apleca. Ghemotocul lovi cu piciorul in podea si mai trase inca o data de capa mare ce-l inconjura pe fostul rege al Shin Makokului.
In camera se lasa brusc linistea. Pe fetele celor prezenti se perindasera toate emotiile posibile, de la ingrijorare, uimire, fericire, amuzament si, intr-un final, daca ne referim la doua persone anume, dragoste.
Vazand ca nu este bagat in seama, micul ghemotoc se cu spatele la barbatul blond si privi audienta ce nu scotea niciun sunet. Masura cu privirea distant, apoi incepu sa paseasca incet, incercand sa-si pastreze echilibrul precar.
Cand ajunse in fata primului barbat se uita in sus la el si ii zambi, apoi il prinse de materialul pantalonilor si trase de el pana cand barbatul se apleca si o lua in brate.
-E atat de mica, zise Conrart in timp ce privirea lui studia faptura pe care o tinea in brate. Fetita ii atinse fata cu manutele si ii studie trasaturile cu o atentie ce nu i se potrivea unui copil atat de mic, apoi privirea ii fugi spre tanarul imbracat in negru care nu-si putea lua ochii de la ea.
Isi intinse manutele spre el,facandu-l pe Conrart sa o lase lui Yuuri.
-Mia? Intreba Yuuri incredeul. Tu esti...? Fetita ii zambi si-si incolaci degetele prin parul lui de care trase in joaca.
-Yu...uuri, ganguri aproape imediat, facandu-l pe baiat sa zambeasca.
-Stie cum ma cheama, zise simtindu-se mai mandru decat crezuse ca e posibil. Isi ridica privirea plina de dragoste spre Conrart.
-A trecut atat de mult timp decat am vazut-o. Nu-mi vine sa cred ca e aici...ca e atat de mica.
Conrart isi petrecu mana pe dupa umarul lui Yuuri si il aduse mai aproape de el. Ar fi vrut sa poata descrie ceea ce simtea, dar nu-si gasea cuvintele. Chiar daca stiau de atata timp de venirea micii fapturi care parea a nu avea stare, vederea ei il luase prin surprindere. Ii amintea atat de mult de Yuuri cand acesta se nascuse. Si totusi, intr-un fel ciudat ii amintea si de el. Fetita avea parul si zambetul dezarmant al iubitului sau Maoh, dar ochii, ochii erau al lui.
Isi ridica capul, privirea sa incrucisandu-se cu cea a lui Shion. Nu trebuia sa spuna nimic. Regele intelesese multumirea muta care ii fusese adresata. Conrart zambi. Nu credea ca exista barbat mai fericit decat el in tot Shin Makoku, caci, pana la urma cati se puteau lauda ca ajunsesera tatici in acest mod?
-Aveti grija de micul monstru. E mai incapatanata decat credeam ca va fi, dar banuiesc ca era de asteptat daca luam in considerare ca ambii parinti poseda aceasta minunata caracteristica.
Yuuri si Conrart zambira. Da, Mia era a lor. Era mica lor fetita. Ba mai mult, era cea careia ii datorau viata si fericirea...dar asta urma sa se afle mai tarziu.
Pana una alta cineva trebuia sa se acomodeze cu noul rol de parinti...


-Gunter…Gunter, mai esti prezent?
Gunter tresari si-si intoarse privirea spre fata de statea rezemata de spatarul scaunului.
-Da, da…ce ziceam?
-De istorie, ii aminti Mia.
-Da…pai, sa vedem. Trebuie sa invatam istoria pentru a ne cunoaste originile, pentru a intelege greselile pe care le-am facut in trecut, pentru a putea deveni mai buni cu trecerea timpului.
-Stiu cine sunt. Nu trebuie sa invat istorie ca sa stiu cine sunt si ce vreau. Nu trebuie sa invat istorie ca sa nu repet niste greseli, incepu Mia usor indignata. In mod sigur voi face si eu greselile mele. Asta nu insemna ca vreau ca peste 200 de ani cineva sa imi studieze comportamentul si deciziile la sange. Nu mi se pare deloc normal.
Gunter ofta.
-Miaaaa, de ce nu vrei sa asculti de mine? Vocea ranita nu o inmuie pe fata. Il cuostea mult prea bine pe Gunter ca sa mai cada in aceasta capcana. Desigur, asta nu o impiedica sa se simta usor vinovata. La naiba cu meditatorul ei! Daca cineva il vedea pe Gunter in starea asta, nu si-ar fi imaginat ca barbatul era unul dintre cei mai buni spadasini in viata din Shin Makoku. De ce trebuia sa o tortureze asa? Nu era corect!
-Nu fi suparat, Gunter, promit ca te voi asculta mai tarziu. Ce-ar fi sa luam o pauza de jumatate de ora si cand ma intorc poti sa-mi povestesti tot ce vrei despre regale Carol...
-Ludwig, o atentiona Gunter serios.
-…Carol, Ludwig, Ludwig von Carol, cum naiba il chema, cand ma intorc? Nu e mai bine asa? Fata incerca sa-i zambeasca, chiar daca avea vaga impresie ca pierduse aceasta batalie.
-Perfect, heika. Atunci te astept aici in jumatate de ora.
-Ma cheama Mia, ii aminti fata in timp ce se pregatea sa iasa pe usa.
-Prea bine, Mia, jumatate de ora. Nu mai mult!
-Nu mai mult, ii arunca fata peste umar inainte ca sunetul pasilor ei sa se piarda pe colidoarele mari ale Castelului Blood Pledge.
-Va fi o jumatate de ora lunga pentru tine, copila, mormai Gunter pentru sine, incercand din rasputeri sa faca fata nevoii de a alerga dupa ea si de a o aduce inapoi in biblioteca. Sa fie voia lui Shion. Barbatul inalta o ruga muta spre fostul conducator al Shin Makokului inainte de a se intoarce la treaba.


Mia iesi afara si se indrepta cu pasi grabiti spre grajduri, sperand in adancul sufletului ca il va zari pe Conrart. Nu ii placea sa recunoasca, dar absenta indelungata a tatalui ei ii crea o stare de discomfort. Conrart fusese tot timpul acolo pentru ea. Indiferent cat de ocupat sau de obosit era, nu o neglijase niciodata si era sigura ca nu o va face nici de acum inainte.
Cand ajunse in usa grajdurilor, se sprijini de peretele de lemn, incercand sa pastreze linistea si il privi pe barbatul tanar imbracat in negru ce isi mangaia cu miscari line armasarul. Vocea lui blanda se face auzita in linistea ce ii inconjura, umplandu-i Miei sufletul de caldura.
-Stiu, Ao, si mie imi e dor de el, ii sopti tanarul armasarului langa ureche. Dar sunt sigur ca se va intoarce azi. Trebuie sa o faca. Parea ca incearca sa se convinga singur. Mia ofta. Deci nu era singura ingrijorata.
-Yuuri…oare de ce nu ma mir sa te gasesc aici?
Tanarul tresari si se intoarse spre ea. Ochii sai negrii o masurara din cap pana-n picioare inainte de a-i intoarce un zambet parintesc.
-Mia, zise si se intoarse de tot spre ea. Ai reusit sa scapi de Gunter? Chicotul sau o facu sa se incrunte.
-Mi-a dat o pauza de jumatate de ora.
-Nu-i corect! se planse tanarul. Eu nu scapam asa de usor de el. La naiba, nici acum nu scap asa usor de el.
-Ei bine, Yuuri, eu nu sunt tu.
-Mia, parca ti-am zis sa-mi spui tata, o admonesta tanarul usor indignat.
-Bine, tata, ce cauti aici? Il astepti pe Conrart?
Obrajii lui se colorara intr-o nuanta deschisa de roz. Miei nu-I venea sa creada ca Yuuri inca mai reactiona asa! Ce naiba, era casatorit cu Conrart doar de vreo 40 de ani!
-E atat de evident?
-Pentru mine, da. Pana la urma faceam acelasi lucru. Fata tacu un moment inainte de a continua. A intarziat. Crezi ca s-a intamplat ce…?
-Nu s-a intamplat nimic. Conrart se va intoarce acasa!
Siguranta din vocea sa o facu sa se simta mai bine. Barbatul se apropie de ea si ii saruta crestetul fruntii, apoi isi trecu mana prin parul negru ce fusese ciufulit de vant. Mia isi odihni capul pe pieptul sau, bucurandu-se de mangaiere si simtind cum toate grijile ei dispar una cate una, ca si cum nici nu ar fi existat.
Ii placeau momentele astea. Ii aduceau aminte de primele zile ale copilariei sale cand Conrart si Yuuri, cei doi tati ai ei, faceau tot posibilul ca sa petreaca cat mai mult timp cu ea. Nu i se parea ciudat sa nu aiba mama. Fiind inconjurata de atata dragoste, nu simtise niciodata absenta unei figure materne in viata ei. Yuuri si Conrart fusesera in acele prime zile petrecute in Castelul Blood Plegde intregul ei univers. Apoi venisera Gwendal, care in ciuda fatadei infricosatoare, croseta cele mai adorabile animalute de plus, Gunter care o ducea in orasul capitala in zilele de sambata, Wolfram care ii citeau uneori povesti seara si Yozak care o invatase despre importanta rochilor…
Uneori, in timpul somnului, viziuni ale unei vieti dinainte de a-i cunoste pe Yuuri si Conrart isi faceau simtita prezenta, dar erau atat de neclare incat nu le dadu-se niciodata importanta.
Stia ca nu este fiica lor in sensul propriu al cuvantului. Nu era sange din sangele lor. Nu avea cum sa fie, dar Shion ii explicase cu cativa ani in urma, cand crescuse destul de mult pentru a fi capabila de a intelege, ca legatura dintre ea si cei doi barbati era mult mai puternica. Ea nu era un rezultat al uniunii lor fizice, ci a uniunii lor spirituale. Spus mai simplu, sufletul ei poseda caracteristicile de baza a sufletelor celor doi. Nici acum nu intelegea foarte bine ce inseamna asta, dar nu o interesa prea mult. Tot ce conta era ca avea o familie iubitoare, chiar daca un pic nebuna, care ii fusese tot timpul alaturi.
Isi reveni din reverie abia cand auzi sunetul unor copite si vocile vesele de barbate. Se desprinse de Yuuri si scoase capul afara din grajd. Imagine pe care o zari ii facu fata sa se destinda intr-un zambet plin de veselie.
-Conrart! Striga si iesi afara cu Yuuri pe urmele ei.
Conrart descaleca si se scutura de praf inainte de a se apropia de cei doi.
-Bine ai venit acasa. Te asteptam, ii sopti Yuuri inainte a-l imbratisa.
-Ma bucur sa fiu acasa, Heika, zise Conrart si ii facu cu ochiul Miei. Fata chicoti. Stia déjà rutina.
-Ma cheama Yuuri. Ar trebui sa sti asta barbat-ce-ma-numit. Conrart se apleca si il saruta scurt pe buze, din respect pentru fiica lui, dar privirea sa era plina de promisiuni mute. Atat Yuuri cat si Mia intelesesera mesajul. Yuuri se inrosi, in timp ce fata, ca orice copil bun, se facu ca nu vede nimic. Conrart se apleca si o saruta pe frunte si-si ridica mana ca sa-I dea parul la o parte din ochi, cand o voce cunoscuta se facu auzita din interiorul castelului.
-Miiiiaaaaaa. A trecut jumatate de ora! Miiiiaaaaa, striga vocea din nou!
-La dracu! Am uitat de Gunter! Mia se intoarse spre cei doi barbati care o priveau amuzati. Daca trece pe aici, nu m-ati vazut! Eu am fugit. Inca doua ore de istorie si voi innebuni de tot.
Fara sa mai astepte un raspuns, se intoarse pe calcaie si fugi spre iesirea opusa din gradina castelului.
-Mia, ai grija la…
Dar fusese prea tarziu. Fata se impiedica de piatra si cazu in fantana micuta ce avea un scop pur decorativ, udandu-se din cap pana-n picioare. Dorise sa se ridice, dar aproape imediat simti vartejul de apa ce o aspira spre partea central a fantanii. Nu apuca sa tipe sau sa se zbata. Trase adanc aer in piept inainte sa dispara de tot.
-MIA! Urla Yuuri si fugi spre fantana, sperand sa o gaseasca inca acolo. Conrart il urma. La fel facu si Gunter cateva momente mai tarziu.
-MIA! Yuuri se lasa in genunchi si privi apa limpede. Fetita lui nu mai era acolo.
Simtind mainile lui Conrart odihnindu-se pe spatele lui, isi ridica privirea ingrijorata spre el.
-E doar un copil, Conrart. E prea repede. Trebuie sa…
-Yuuri, ii spuse Conrart pe tonul sau bland care ii ascunde cu greu nelinistea, e fiica noastra. Se va descurca.
-Dar…
-Se va descurca, apoi se va intoarce acasa. Vei vedea.
-Asa e, Heika, adauga Gunter repede, vocea lui parasindu-si tonul lamentabil. Trebuie sa avem incredere in ea.
Cei trei barbate oftasera la unison si-si intoarsera privirile spre apa limpede din fantana.
Aia avea sa fie o dupa amiaza foarte lunga…

[Beatrix LaVey]

Iubitaaaa! Ai postat-o, in sfarsit! Doamne, cat asteptam, stateam ca pe ghimpi sa citesc! Constat, ca de fiecare data, ca te descurci grozav!
Imi place mult cum descrii lucrurile si ti-am mai spus eu tie ca ai idei grozave, asta e meritul tau incontestabil!
Capitolele la Kyo se pare ca sunt mai mari decat scriai in mod normal. Bine, tu mai mereu scriai foarte mult O.o Dar aici e si mai mult! Ti-am zis eu ca esti geniu, daa!?
Ce sa zici de rau, cand e impecabil stilul tau de a scrie ? Plus de-asta, precum am zis, ai idei grozave, modul de a vedea lucrurile este unul special, esti o adevarata profesionista!
E de apreciat enorm faptul ca respecti modul de a fi al personajelor. Oh, e de-a dreptul grozav, putini sunt capabili sa faca acest lucru! Doamne!
Nu ai omis nimic, ne-ai explicat tot ce era de explicat, si inca foarte bine.
Asta va fi pe buna dreptate un fic grozav! Cunoscandu-te pe tine, sunt sigura ca ne vei suprinde de fiecare data <3

Mia e foarte comica:))! Macar se gandeste la istorie. Stii, o inteleg! Si imi place de Yuri, nu e arogant, desi el e cel ce detine puterea ! Plus de-asta, mandria aia pe care o simte cand ii spune Mia numele, e asa de dulce! <3 Parca ar fi si el un copil , nu doar micuta! :x E foarte frumos personajul asta. :o3. Iar ideea cu el si Conrart, parinti... Oh da! >:) ASta e deliciu maxim pentru mine, si tu o stii prea bine! :x
Ideea cu fantana... E ciudat. Ciudat intr-un sens bun, bineinteles. Unde s-a dus Mia? :-s
Vreau sa afluu :((
Imi place povestea:o3! Te rog, adu-ne rapid continuarea :*! Pupuuu' eu pe ea! :x

[Rain]

Buna MiraA! Oh, Doamne, de abia asteptam sa termin de citit si sa las comentariu. Capitolul a fost foarte lung si plin de umor in unele locuri, romantism in altele, mister si toate cele. Le imbini pe toate atat de bine, la fel si descrierea, dialogul si naratiunea. Nu sunt seci, ceea ce e bine.
Nu am vazut animeul si nu cred ca ma voi apuca de el curand. Nu prea am timp, in schimb, voi continua sa citesc ficul tau.

Imi place personalitatea Miei. Este amuzanta si descurcareata, asa cum au spus si parintii ei. As vrea sa vorbesc putin de fantana, dar o las la sfarsitul comentariului.
Vorbesti la persoana a III-a si te descurci foarte bine cu decursul actiunii. Felicitari. ^^

daca ne referim la doua persone anume, dragoste.

Da, asa e, stim noi la cine te-ai referit. xD

Te descurci de minune sa descri scene in care apar mai mult de doua personaje. Nu te incurci deloc in detalii, cel putin pana acum, si totul decurge frumos. Capitolul a fost lung, cum am mai spus, dar nu a fost deloc plictisitor, mai ales pentru mine, care nu am vazut animeul si am stat cu gura cascata si atenta la fiecare detaliu. Unii termeni nu ii cunosc, dar sper ca ii voi intelege mai bine pe parcurs, altii se inteleg din context.

Ce naiba, era casatorit cu Conrart doar de vreo 40 de ani!

Caat? D’oh, ce batrani sunt. Nu am vazut animeul, dar nu cred ca erau nemuritori. O.o

Asa... Cum am spus, vreau sa vorbesc ceva despre fantana aia. La inceput credeam ca intr-adevar o fantana obisnuita, insa Yuuki si Conrart nu pareau prea ingrijorati. Am impresia ca acea fantana ii va arata Miei adevarata ei viata, trecutul ei, parintii ei reali, mama, tatal si totul. De abia astept. Te-ai oprit exact acolo. >.< Asta e. ;))
Asta se numeste mister! *smile*

PS: Frumos capitol, dar ai grija la "Yuuri". Uneori il scrii cu dublu 'u', alteori il lasi asa. Ai grija! ^^

[MiraA]

Asta este una dintre povestile la care voi posta mai des (daca nu ma lasa inspiratia pe parcurs)
Multumesc pentru comentarii fetelor...si chiar daca nu ati vazut animeul sper sa cititi in continuare.

maoh-rege
heika-majestate
gheika-excelenta
mazoku-demoni
maryoku- este o putere specifica demonilor
Si Fani, ai amintit de varsta lor :)) Si eu am fost un pic uimita cand am vazut animeul...Demonii si semidemonii imbatranesc mai greu. In romane s-au facut anumite trimiteri la varsta reala a personajelor. Conrart are in jur de 120 de ani
Gwendal - peste 135
Gunter - peste 140
Wolfram - in jur de 76

***

Mia simtea nevoia sa respire. Vartejul de apa era mai puternic decat se asteptase. O tragea tot mai departe de suprafata, pana cand nu mai vazu lumina orbitoare a soarelui. Strigatele ingrijorate ale lui Yuuri se estopara pe masura ce urechile i se umplura cu apa. Se prinse cu mana de nas, incercand cu greu sa reziste tentatiei de a respira. Apoi, dintr-o data auzi un "splash" sonor si o noua lumina o lovi drept in fata. Vartejul de apa o propulsa in sus, facand-o sa iasa cu capul la suprafata. Imediat ce simti o briza usoara mangaindu-i fata, trase adanc aer in piept umplandu-si pana la refuz plamanii ce protestau violent. Tusi de cateva ori si schipa o cantitate considerabila de apa, inainte ca spasmele sa i se linisteasca si sa poata respira normal.
Isi deschise ochii si privi suspicioasa in jur. Nu era prima oara cand calatorise in felul acesta. Daca se intampla sa ai un parinte ce apartine, defapt altei lumi, te trezesti facand uneori calatori neasteptate si pe cai mai putin comune. Dar de data asta...de data asta Yuuri nu era acolo. Era singura. Intr-o padure sau mai bine zis intr-un lac ce era inconjurat de arborii unei paduri. Nu parea a fi Pamantul, dar nu putea sa bage mana in foc. Trecusera ani buni de cand fusese pe Pamant. Poate lucrurile se schimbasera si pe acolo.
Ofta si innota spre mal, incercand sa ignore durere ce o simti in umarul drept. Cine stie de ce se lovise cand aterizase in locul asta...
Ajunsa aproape de fasia de pamant acoperita de iarba deasa si inalta, aproape se tara pana cand se simti stand doar pe uscat. Se intoarse pe spate si admira cerul ce se intrezarea printre coroanele bogata ale copaciilor. Ofta de cateva ori si-si inchise ochii obosita.
-Mia, in ce tampenii te-ai mai bagat acum? Conrart si Yuuri vor fi foarte nervosi...ca sa nu mai zic de Gunter care, probabil, ma va obliga sa iau lectii suplimentare de istorie.
Briza incepea sa se raceasca, iar lumina soarelui devenea din ce in ce mai pala. Cand un frison violent o strabatu, Mia hotara ca e timpul sa se ridice si sa se intoarca acasa, oriunde ar fi fost acasa...
Se ridica in picioare, incercand sa nu bage in seama hainele ude care i se lipeau de corp si usoara senzatie de greata. Cerceta cu privirea mica poenita, incercand sa gaseasca un reper, dar dupa vreo cinci minute de inspectat nu vazu nimic care sa-i dea macar un mic indiciu asupra locului unde aterizase.
Nestiind exact ce sa faca, se hotara sa mearga drept inainte printre trunchiurile copacilor. Pana la urma trebuia sa gaseasca o urma de civilizatie sau macar un rau care sa o scoata afara din padure.
Injura printre dinti si pleca, lasand in urma lacul buclucas care incet, incet se pierdea printre vegetatia luxurianta.
Drumul, daca putea spune ca exista un drum, nu era tocmai usor de parcurs. Nu cand era incaltata cu o pereche de cisme pe care de obicei le folosea cand mergea in orasul capitala la cumparaturi. Si in niciun caz, nu atunci cand nu binevoise sa-si ia sabia la ea. Desigur, nu avusese de unde sa stie in acea dimineata ca va urma sa fie aruncata in cine stie ce colt de lume, dar asta nu era o scuza. Conrart si Yozak o invatasera ca un soldat bun niciodata nu pleca fara sa aiba macar o arma la el pentru a se apara.
Cand se impiedica de o crenguta si cazu pe burta in iarba ce ii ajungea pana aproape de genunchi, isi facu o notita mentala ca de acum inainte sa puna in practica toate sfaturile pe care le primea. Da...era mai sanatos asa...
Lucrurile nu se imbunatatisera cateva ore mai tarziu. Deja se intunecase. Abia mai reusea sa vada la doi pasi in fata ei. Trupul o durea peste tot din cauza cazaturilor. Putea sa puna pariu ca in urmatoarea dimineata va fi colorata intr-o frumoasa paleta de albastru si violet.
Pana la urma, recunoscandu-se invinsa, cel putin pentru o seara, se rezema de trunchiul unui copac si isi lasa corpul sa alunece in jos. Inspira adanc de cateva ori pentru a-si recapata suflul, apoi aproape pe nesimtite cazu intr-un somn fara vise.

Mirosul de fum o facu sa revina la realitate. Apoi urletele pline de durere o trezisera de-a binelea. Mia sari in picioare si privi dezorientata in jur. Padurea ardea. Putea sa vada flacarile intinzadu-se cu repeziciune la sud de ea. Vocile venea din aceeasi parte. Fara sa mai stea pe ganduri incepu sa alerge in directia aceea. Daca acolo se afla un sat...daca oamenii erau raniti...nu putea sa ignore toate astea. Yuuri ii spusese tot timp ca e de datoria unui conducator sa se asigure ca niciunul dintre oamenii sai nu e ranit. Ea nu era tocmai un conducator, nu inca cel putin, dar stia ca intr-un final, daca Yuuri se va hotara sa renunte la tron sau, mai bine zis, cand se va hotara sa renunte la tron, ea ii va urma calea. Shion o avertizase ca asta e unul dintre motivele pentru care sufletul ei a fost creat. Desigur, Shion fiind Shion, nu a binevoit sa-i zica si celelelte motive, dar ceva din inauntru ei ii spunea ca nu e nimic bun.
Aproape ajunsese la marginea copacilor ce ardeau, cand un barbat de doua ori cat ea, ii sari in fata, apoi, ca si cand nu o observase, trecu pe langa ea in fuga si se pierdu in intunericul padurii. Mia se opri si se uita uimita in urma lui incercand sa inteleaga ce naiba se petrecuse. Dar nu ajunse la o concluzie, cand, cateva secunde mai tarziu, un alt barbat trecu pe langa ea in fuga, impiedicandu-se de radacinile unor copaci si cazand in iarba, la fel cum facuse si ea de atatea ori in ultimele ore. Primul ei instinc fusese de a merge langa si de a-l ajuta, dar sunetul unor voci cunoscute o opri. Cunoscute si nervoase, gandi in timp ce isi inghiti nodul ce i se pusese in gat. Poate o cautau pe ea. Sau, poate venisera din cauza incendiului...
Nu apuca sa faca niciun pas, pana cand vegetatia ramasa in picioare fusese inlaturata de taisul unei sabii lungi, iar ea se trezi fata in fata cu tatal ei. Zabetul pe care il avea pregatit ii inghetase pe fata cand vazu privirea taioasa a barbatului. Conrart o masura din cap pana-n picioare, inainte de a-i pune sabia la gat.
-Daca as fi in locul tau nu as face nicio miscare, o avertiza cu o voce lipsita de inflexiuni. Esti arestata pentru tentativa de omor a Maohului. Din spatele lui rasarisa alti barbati, pe care Mia ii recunoscu dupa uniforma. Faceau parte din garda lui Conrart. Isi ridica mainile, incercand sa nu faca nicio miscare brusca. Ochii ei nu-i parasira niciun moment pe ai lui. Abia dupa cateva momente isi dadu seama ca trupul incepuse sa-i tremure incontrolabil. Nu de frig, ci de frica. Niciodata nu-i fusese frica de Conrart, dar niciodata pana atunci nu-l vazuse asa. Acum intelegea de ce multi inca il numeaul Leul din Rutenberg.
-Cercetati padurea! Gasitii pe ceilalti! le ordona Conrart oamenilor sai inainte de a-si intoarce privirea spre Mia. Noi doi vom purta o mica discutie. Imediat ce ajungem la castel. Imi vei spune tot ce sti sau vei regreta ziua in care ai trecut granitele Shin Makokului!
Mia nu facu altceva decat sa dea din cap. Ar fi vrut sa urle. Sa-l intrebe de ce se comporta asa? De ce o trata ca pe un inamic si de ce credea ca intentionase sa-l ucida pe Yuuri? Pe propriul ei tata! Insa nu-si gasea vocea. Conrart o prinse de mana si o trase dupa el pana cand ajunse intr-o zona mai libera. Acolo o alta duzina de oameni asteptau, iar Gweldal era in fruntea lor, calare pe un armasar ce prea la fel de infricosator ca el in lumina rosiatica a flacarilor. Mia se lumina pentru o secunda la fata, sperand ca macar Gweendal sa o recunoasca, dar cand acesta se incrunta si moromai ceva ce suna a insulta, toate sperantele ei se naruira. De ce naiba nu o recunostea nimeni? Si unde era Yuuri. Vorbisera de o tentativa de omor. Asta insemna ca nu patise nimic, nu-i asa? Yuuri era bine. Trebuia sa fie!
Conrart se misca repede si ii lega mainile la spate, asa cum o invatase si pe ea sa faca atunci cand isi incepuse atrenamentele cu el. Mia stia ca nu are nicio sansa sa le desfaca, asa ca nici macar nu incerca.
-Cati mai sunt? il intreba Gweendal pe Conrart, in timp ce incerca sa-si stapaneasca armasarul ce devenise nelinistit din cazua caldurii emanate de flacari.
-I-am prins pe marea majoritate. Cei ce au reusit sa fuga, nu vor ajunge departe. Nu in aceasta padure, il asigura Conrart, inainte de a o lega pe Mia de calul sau cu o sfoara lunga. Vreau sa ne intoarcem cat mai repede la castel, continua Conrart, vocea sa capatand treptat o nota mai domoala. Nu vreau ca Yuuri sa fie singur. Mia observa ca atunci cand ii pronuntase numele, ochii ii devenisera la fel de blanzi precum ii stia si, in sinea ei, ofta usurata. Macar Yuuri nu putea sa-i vada Lui Conrart aceasta fata.
-Nu e singur. Gunter e acolo, la fel si Wolfram impreuna cu doua duzini de soldati. Nimeni nu va trece de ei.
-Oricum, vreau sa fiu acolo. Nu-mi place sa-l las singur in momente ca astea.
Buzele lui Gweendal se ridicara intr-un zambet aproape imperceptibil, inainte de a-si relua mina serioasa a fetei.
Conrart incaleca si isi infipse picioarele in costele armasarului facandu-l sa plece de pe loc, iar Mia neavand ce sa faca, il urma, multumind in gand ca barbatul ii lasase o sfoara atat de lunga. In caz contrar, banuia ca ar fi fost tarata de animal pana la castel.
Gwendal si padurea ramasesera in scurt timp in urma. Mia incerca sa se concentreze pe mers, dar picioarele nu tineau cont de comenziile mintii. Se impiedica de cateva ori, inainte sa cada de tot la pamant. Calul o tara cativa metrii, inainte ca Weller Conrart sa-l opreasca si sa priveasca in urma lui.
-In locul tau m-as ridica. Asta daca nu vrei sa te trag dupa mine pana la portile temnitei.
Mia inghiti in sec. Chiar aia ar fi facut. Putea sa o vada in ochii lui. Injura printre dinti, incercand in acelasi timp sa-si tina sub control lacrimile pe care le simtea in coltul ochilor, apoi se ridica incet si incepu sa mearga. Dupa primii 10 pasi, miscarea ii intrase in reflex si picioarele inaintau de la sine.
Mia isi concentra atentia pe locurile din jur. Semanau cu imprejurimile orasului capitala, dar, in acelasi timp, erau diferite. Nu putea sa spuna exact ce era diferit, dar sentimetul ca nu se afla tocmai acasa nu-i dadea pace. Trebuia sa existe o explicatie destul de buna pentru asta, iar ea avea sa o gaseasca. Asta daca nu va muri din cauza extenuarii pana atunci sau daca nu o va omori Conrart pentru ca ramasese din nou in urma.
Urmatoare parte a calatoriei ii era oarecum neclara. Se mai impiedicase de cateva ori pana cand picioarele cedara de tot sub ea si se vazu nevoita sa se lase tarata prin tarana de catre armasarul de lupta. Pielea care intra in contact cu pamantul o ardea. Gatul o durea. Vroia apa. Ba nu, cel mai mult vroia sa inchida ochii si sa adoarma. Apoi sa se trezeasca la ea in camera si sa-si dea seama ca totul a fost un vis urat.
Dorintele sale puerile o facura sa zambeasca pentru un moment scurt, asta inainte de a-l vedea cu coada ochiului pe Conrart descalecand. Se uita de sus la ea si ofta. Mia zari lucirea distincta a sabii si un frison rece ii strabatu corpul. O va omori. Va muri de mana propriului ei tata. Gandul o facu sa verse cateva lacrimi, dar nu-si inchise ochii. Vroia sa-l priveasca. Chiar daca asa ii era dat sa moara, o va face cu onoare, nu ca o lasa.
Dar cand lovitura fatala se lasa asteptata, Mia isi dadu seama ca se inselase. Barbatul o ridica in bratele sale, apoi, aparent, fara niciun efort, isi incaleca armasarul si porni in galop spre castel.
-Multumesc, sopti Mia inainte de a se lasa prada inconstientei.

Mirosul de umed si mucegai ii umple narile. Mia se stramba si incerca sa se miste, dar isi dadu seama ca are inca mainile si picioarele legate. Cu greu reusi sa le comande pleoapelor sa se ridice. Imaginea pe care o vazu, nu o uimi deloc. Ajunsesera la castel. O aruncasera in temnita. Se uita in jurul ei, incercand s gaseasca o modalitate de a iesi de acolo, dar se opri brusc cand auzi vocea din dreptul ei.
-Nu incerca. Nu ai cum sa iesi de aici. Vocea era calma. Mia se intoarse spre spre barbatul pe care il recunoscu ca fiind Conrart si ofta. Totul era real. Nimic nu fusese un vis. Ai antrenament, continua barbatul, apropiindu-se si luand loc pe scaunul din fata ei. Felul in care te misti, felul in care cercetezi imprejurimile si mainile tale. Mia clipi. Nu intelegeam
-Alea sunt maini care pot manui o sabie. Nu are rost sa negi. Barbatul facu o pauza, apoi continua. Ceea ce nu inteleg e de ce o fata atat de tanara ca tine s-a inhaitat cu un grup de oameni atat de periculosi. Vreau sa-mi explici.
-E o greseala, isi regasi fata vocea intr-un final. Totusi, nu parea a ei. Era ragusita si gatul o ardea. Ar fi vrut o cana de apa, dar se abtinu. Prima regula intr-un interogatoriu: nu iti arata slabiciunile.
-Daca e o greseala ce cautai in padure langa o tabara inamica?
-M-am pierdut. Nu stiam unde sunt. Am mers aproape toata ziua, incercand sa gasesc o cale de a iesi din padure, dar am esuat. Fata isi pleca privirea. Am adormit, dar mirosul de fum si tipetele oamenilor m-au trezit...am fugit in directia aia si...restul il sti.
-Minti.
-Nu mint! De ce as face asa ceva?
-Nimeni nu are voie in padurea aia! Cum ai ajuns acolo? Barbatul isi apropie fata de a ei, incercand sa o intimideze si, spre rusinea Miei, chiar reusea sa o faca.
-Nu m-ai crede nici daca ti-as spune! zise fata, ridicand putin tonul, tradandu-si nervozitatea. La dracu' cu regulile interogatoriilor. Era ranita, obosita si nu stia unde mama naibii era, caci acasa in mod cert nu nimerise. Niste reguli stupide nu mai contau acum.
-Pune-ma la incercare. Conrart se sprijini de spatarul scaunului si-si incrucisa mainile pe piept. Astepta. Mia ofta. Nu putea sa-i spuna. Nu o va crede...
Tot la asta se gandea cand zgomotele de dincolo de usa ii captasera atentia.
-Gunter, vreau sa vorbesc cu ea. Daca a vrut sa ma omoare, vreau macar sa stiu de ce.
Vocea cunoscuta ii facu inima sa bata mai repede. Yuuri. Yuuri era bine. Nu patise nimic. Si venea sa o vada. Poate el isi va da seama cine este.
-Dar Heikaaaaa, nu pot sa va las...
-Nu putem sa judecam pe cineva fara sa-i dam o sansa sa se apere, Gunter. E vorba de bun simt.
-Dar...dar a vrut sa va omoare!
-Si poate a avut un motiv bun sa o faca. Mia aproape zambi. Macar Yuuri ramsese acelasi.
Exact inainte de a se deschide usa, Conrart se ridica de pe scaun si se sprijini cu spatele de perete, exact in dreptul Miei. Amenintarea din postura lui era clara. Daca Mia incerca ceva, nu ar fi ezitat sa-si foloseasca sabia.
Usa se deschise cu un scartait enervat si inauntru intrasera doua persoane. Toate sperantele Miei se naruisera cand se trezi stand fata in fata cu un baiat ce parea ca de aceeasi varsta cu ea. Barbatul cu parul de culoarea liliacului ce statea in spatele lui cu mana pregatita pe sabie o privea incruntat. Dar Miei nu-i pasa. Nu putea sa-si ia ochii de la tanarul care se aseza pe scaunul unde statuse Conrart cu cateva momente inainte.
Nu putea fi yuuri. Nu era Yuuri. Cel putin nu acel Yuuri pe care ea il cunostea. Nu, acesta era...mult prea tanar.
-Conrart, cred ca ar fi mai bine sa o dezlegi.
-Heika, nu este...
-Nu va face nimic cat timp sunteti voi aici. E ranita. Probabil o dor mainile de la legaturi. Si ma cheama Yuuri. Ar trebuie sa sti asta deja.
Ba da, asta chiar era Yuuri. O versiunea mai tanara decat cea pe care o cunostea, dar tot el ramanea. Numai Yuuri ar fi vrut ca un presupus inamic sa se simta confortabil in timpul unui interogatoriu.
Conrart facu asa cum i se ceru. Dezlega legaturile, dar Mia nu facu nicio miscare. Ramasese in aceeasi pozitie, inca cercetandu-l cu privirea pe micul Maoh ce parea a-i copia miscarea.
-Eu sunt Yuuri, zise intr-un final si un zambet inocent ii aparu pe fata. Tu esti...?
-Mia, Heika, zise fata si spre surpinderea celorlalti doi barbati isi lasa capul in jos intr-un semn de supunere muta.
-Deci, Mia...ce s-a intamplat? Gweendal si Gunter mi-au zis ca ai fost gasita cu barbatii care au incercat sa intre in castel.
-E o neintelegere, Heika, a zis fata cu jumatate de gura. Am incercat sa explic, dar...
-Heika, nu o credeti, incepu Gunter. A fost gasita la locul faptei. Nu a incercat sa fuga. Era usor lovita. In mod sigur s-a ales cu loviturile alea in timp ce incerca sa-si piarda urma prin padure.
Yuuri aproba din cap, dar nu zise nimic. Conrart pastra deasemenea tacerea.
Mia incerca sa tina pasul cu gandurile ei. Macar ceva incepea sa aiba sens. Daca Yuuri era atat de tanar si daca nimeni nu o cunostea...nu exista decat un singur raspuns la toate intrebarile ei. Da, era inca in Shin Makoku, dar nu in timpul ei, ci undeva in trecut, inainte de a se naste. Cum ajunsese acolo, inca nu stia, dar daca va supravietui, avea de gand sa afle. Desigur, asta insemna ca nu putea sa spuna cine este. Cine stie ce catastrofe s-ar fi intamplat daca le spunea ca defapt ea e fiica lor din viitor. Oricum nu ar crede-o nimeni, iar situatia ei era si asa destul de rea.
Mia observa cum yuuri trase adanc aer in piept, apoi cum se aseza cu coatele pe masa si intr-un final incepu sa vorbeasca:
-Esti mult prea tanara ca sa faci lucruri atat de periculoase. Si esti fata. Nu cred ca e bine ca fetele sa stea noaptea cu barbatii in padure. Nu ai de unde sa sti ce se poate intampla niciodata si, ca fata, nu o sa te poti apara de oricine. Gandeste-te la ce ai fi facut daca un om de doua ori cat tine ar fi incercat sa-ti faca ceva?
Ochii Miei se marira de surpriza. Da, in mod cert, omul din fata ei era Yuuri. Auzi deasemnea oftatul lui Gunter si chicotul infundat a lui Conrart si isi permise si ea un zambet micut.
Yuri continua:
-Ce ar zice bietii tai parinti daca ar vedea ce ai facut? Iti dai seama ca le-ai frange inimile. Mi-o si imaginez pe mama ta plangand deoarece singura ei fiica e aruncata in temnita si pe tata tau fiindu-i mult prea rusine ca sa iasa din casa. I-ai distruge!
-Probabil ar zice ceva de genul asta: Mia, iar ai intrat in belele! Zau asa, nu inteleg cum o faci!
-Esti un adevarat magnet pentru necazuri, repetara ea si Yuuri la unison, blocandu-se pe moment amandoi si uitandu-se unul la altul cu uimire.
-Imi cer scuze, Heika, zise Mia usor amuzata. Se pare ca unii parinti au aceleasi gusturi cand vine vorba de morala.
Yuuri clipi de cateva ori si ii intoarse zambetul.
-Nu cred ca ai vrut sa ma omori, zise intr-un final. Gunter ar fi inceput sa protesteze daca nu ar fi prins privirea lui Conrart. Mia pastra tacerea. Conrart, continua Yuuri, cineva trebuie sa aiba grija de ranile ei si sa-i aduca ceva de mancare. Nu putem sa o lasam asa. Isi intoarse din nou privirea spre ea. Te doare, nu-i asa?
-Voi supravietui, Heika. Multumesc pentru grija.
-Heika, ma voi ocupa de nevoile domnisoarei, dar trebuie sa te intorci in dormitorul regal. E tarziu si ai avut parte de o zi plina. Un pic de odihna iti va face bine.
-Incearca tu sa ai parte de odihna daca trebuie sa dormi cu unul ca Wolfram. zise Yuuri oftand, inainte de a se ridica de pe scaun. Incearca sa dormi, ii spune Miei. Vom mai discuta asta maine dimineata.
Fata aproba, inainte ca Yuuri si Gunter sa iasa din celula. Ramasese din nou singura cu Conrart. Isi intoarse din nou privirea spre el, dar barbatul nu mai parea atat de infricosator ca mai devreme. Ochii sai de culoarea alunei prajite priveau usa pe care tocmai iesise tanarul Maoh. Mia putea sa ghiceasca la ce se gandeste, dar isi pastra gandurile pentru ea. Mentinunea numelui lui Wolfram ii aduse la cunostiinta ca parintii ei nu era impreuna. Cel putin nu inca, asa ca, din nou trebuia sa-si tina gura.
-Sa nu incerci nimic. Temnita e pazita. Nu ai ajunge niciunde. Conrart se apropie de ea si ii ridica mainile ca sa le inspecteze. Erau toate julite.
-Nu ma crezi, nu-i asa? il intreba fata, incercand sa nu se mai gandeasca la durere.
-Nu, nu te cred. Eu nu sunt atat de naiv ca Heika.
-Nu as face niciodata ceva ca sa-l ranesc pe Yuuri Heika. Conrart sesiza tonul hotarat al vocii ei si felul in care ochii ii lucira cand pronuntase numele conducatorului tarii si pentru prima oara de cand intrase in contact cu aceasta fata, isi oferise luxul de a o crede.
Privirea lui ii cerceta fata, gandindu-se ca ar fi fost indicat sa cheme un tamaduitor. Zgarieturile nu pareau adanci, dar riscau sa se infecteze din cauza stratului subtire de praf care ii acoperea pielea. Parul ei de o culoare incerta din cauza murdariei care il acoperea ii cadea peste umerii sfasaiati. Conrart simti cum un inceput de vina isi face prezenta in sufletului lui. Daca fata chiar spusese adevarul si nu avea nimic de-a face cu acele persoane, se comportase cu ea precum un barbar.
-Ranile nu par grave. O sa trimit pe cineva ca sa-ti aduca ceva de mancare, zise si se ridica indreptandu-se spre usa. Cateva momente mai tarziu, Mia se trezi singura in celula. Ofta.
Stia sa recunoasca o situatie complicata atunci cand o intalnea. Iar asta era una dintre cele mai complicate situatii in care intrase de cand se cunostea. Si habar nu avea cum sa iasa din ea.
Rezista tentatiei de a se plimba prin celula. Trebuia sa-si pastreze fortele, caci va avea nevoie de ele mai tarziu. Se ghemui intr-un colt, isi aduse genunchii sus si ii cuprinse cu mainile incercand sa se incalzeasca. Isi sprijini capul de genunchi si-si inchise ochii, sperand ca va reusi sa adoarma.
Probabil reusise sa atipeasca, dar sunetele ce se auzeau de undeva de sus ii atrasera atentia. Se ridica repede in picioare si se indrepta spre usa. Se uita printre gratii incercand sa vada ceva. Primul lucru pe care il observa era ca garzile lipsesc. Asta nu era niciodata un semn bun. Sunetele se intesificara. O femeie tipa, dar ceea ce ii trezi o senzatie de panica erau zgomotele facute de sabiile care se loveau una de alta.
Cineva reusise sa intre in castel in ciuda tuturor masurilor luate de Gweendal.
"Yuuri", gandi imediat Mia, uitand de toata grijile ei. Trebuia sa ajunga la Yuuri. Daca va pati ceva...nici nu vroia sa-si imagineze ce urma sa se intample. Da, il avea pe Conrart, dar si Conrart trebuia protejat daca vroia ca viitorul ei sa ramana intact. De ce naiba nu erau descrise astfel de evenimente in cartile lui Gunter? Macar asa ar sti ce trebuie sa faca!
Isi cobori privirea pe incuietoarea usii, apoi isi prinse latisorul pe care il avea la gat si deschise medalionul. Nu privi poza cu ea, Yuuri si Conrart, facuta in Boston in urma cu cativa ani cand o dusera pentru prima oara la un meci a celor de la RedFox. Desprinse insa mica agrava pe care o tinea acolo pentru orice eventualitate si ii multumi in gand lui Yozak pentru ca ii aratse acest mic trup.
Indoi agrafa si o baga in broasca usii, care, spre fericirea ei se deschise imediat. Iesi afara din celula, inca clatinandu-se pe picioare si alerga spre scarile ce duceau la nivelurile superioare ale castelului. Cand nici aici nu intalni niciun soldat inima i se ridica in gat. Lucrurile nu aratau prea roz.
Iesi pe unul dintre colidoarele luminoase si incepu sa alerge spre dormitorul regal, sperand ca il va gasi pe Yuuri, insa dupa prima cotitura un grup de garzi o zarira si alergara spre ea.
-Stai! In numele...
Dar Mia fusese mai rapida, se intoarse spre ei si ii lovi in stomac pe cei din fata, apoi lua una dintre sabiile pe care le scapasera. Isi facu loc printre ceilalti si continua sa alerge pana cand ajunse in dreptul unui alt colidor, mult mai lat ca cel precedent.
"Colidorul principal", gandi in timp ce trupul, in ciuda ranilor o propulsa in fata. Sunetele de metal ce loveste metalul ii umpleau urechile. Stia ca se apropie.
-Heikaaaaa!
-Heikaa! Yuuriii!
Vocile lui Gunter si a lui Conrart ii atrasera atentia. Inghiti in sec. Nu exista decat un motiv pentru care Conrart si-ar if pierdut controlul:Yuuuri era in pericol!
Ajunse la capatul colidorului exact in momentul in care un barbat inalt imbracat in haine intunecate si cu fata acoperita il tragea pe Yuuri dupa el. Cu coltul ochiului il zari pe Conrart in capatul celalalt al colidorului. Privirea lui plina de ingrijorare se schimba in una de ura cand o zari cu sabia in mana. Mia stia ce gandeste. Credea ca ea pusese totul la cale.
Injura printre dinti si se avanta spre barbatul care il trecuse ma Maoh peste umerii sai si care se pregatea sa scape.
-Unde naiba crezi ca pleci? vocea ei maraita ii atrase atentia barbatului, insa prea tarziu pentru a se feri de lovitura de sabie pe care o primi in stomac. Imediat il scapa pe Yuuri si se chirci de durere pe podea.
Mia il prinse de mana pe Yuuri si il trase dupa ea in partea opusa, incercand sa-l indeparteze de celalalte figuri mascate care se apropiau.
-Mia? Ce...ce..?
-Nu conteaza acum! Esti bine? Ti-au facut ceva?
-Nu, dar...
-Niciun dar, trebuie sa te scot de aici. Sunt prea multi ca sa le facem fata. Ai putea sa fii ranit!
-Conrart...
-E in urma noastra. Va fi bine. Mia zambi cand simti ingrijorarea din vocea tatalui ei. Chiar daca nu exista inca nimic oficial intre cei doi barbati, stia ca Yuuri simte ceva pentru Conrart. Trebuia sa fi orb ca sa nu vezi cum tanarul isi intoarce privirea in spate in timp ce alerga pentru a se asigura ca celalalt e bine.
Din pacata insa, nu apucasera sa ajunga prea departe. Un grup destul de mare de barbati mascati aparu de nicaieri si le bloca drumul.
-La naiba! Yuuri, lipseste-te de perete si stai in spatele meu. Mia lua o pozitie defensiva si scoase sabia in fata, pregatindu-se sa-si apere terenul, cu toate ca nu stia cat ar rezista in fata atator inamici. Nu o sa-l luati!
Primii doi se avantara spre ea, dar Mia reusi sa le pareze loviturile si sa-i impinga in spate. Sabile scoteau scantei de fiecare data lamele lor intrau in contact. Mia facu un pas inapoi si se feri de o noua lovitura, apoi il lovi pe barbat peste glezne facandu-l sa cada la pamant. Un altul se apropie de ea, dar fata se lasa mult in jos, apoi isi ridica sabia deasupra capului ca sa blocheze un atac. Incerca sa-si tina sub control respiratia, asa cum o invatase Conrart, dar era mai greu decat se asteptase. Trupul ei era prea ranit si obosit ca sa-i asculte comenziile.
-Yuuri, zise fara sa se gandeasca, fugi inapoi. Eu ii voi tine aici.
-NU, zise cu incapatanare baiatul. Nu am de gand sa fug si sa te las aici!
-Exact asta o sa faci! Fugi! Ce e o natiune fara regele ei? se rasti ea la el, neluandu-si ochii de la inamici.
-Yuuri!
-Heikaaa!
Mia ii vazu cu coada ochiului pe Gwendal, Conrart si Wolfram si respira usurata. Yuuri va fi in siguranta acum.
-Du-te la ei, ii ordona baiatului fara sa se gandeasca la consecintele vorbelor sale. Cand vazu ca ezita, se intoarse si il impinse in directia buna cat de tare putu. Conrart il prinse la timp si il trase dupa adapostul spatelui sau, apoi din doi pasi se apropie de ea cu sabia intr-o mana.
-Weller-kyo, ii zise fata, luandu-l prin surprindere, asta nu e momentul sa te joci aici. Trebuie sa-l scoateti cat mai repede afara pe Yuuri. Locul nu mai e in siguranta.
-Datoria mea e sa-l protejez pe Heika.
-Iar a mea e sa va protejez pe amandoi, ii zise Mia fara sa se gandeasca. Observa modul in care ochii lui Conrart se marira de uimire, dar nu avusese timp sa mai adauge nimic, caci barbatii din fata lor nu se lasau asteptati. Cei doi, facura ceea ce stiau soldatii sa faca mai bine, formara un zid de aparare din corpurile lor, incercand sa impiedice inamicul sa inainteze. Lamele se loveau de lame, sfasaiau haine si carne, dar niciunul nu parea a baga de seama. Adrenalina din sange si dorinta de a invinge ii tinea in picioare.
Mia observa ca ceva mai incolo, Gweendal si Wolfram aveau propriile lor probleme. Pe Yuuri nu-l mai putea vedea, dar il simtea inca acolo.
Dupa cateva momente, barbatii care inca mai erau in picioare incepura sa se indeparteze, iar Mia, gandi ca se retrag. Insa ingheta cand il vazu pe unul dintre ei scotand de sub faldurile mantiei sale un sceptru ce avea in cap o piatra mare albastra. Aproape imediat auzi suspinele lui Gweendal si ale lui Wolfram si ii vazu pe cei doi cum se lasa in genunchi, incercand sa respire.
-Houseki...sopti fata. Cine naiba ar aduce un houseki in inima Shin Makokului? Conrart nu parea nu era afectat, nici Yuuri care se afla acum in fata celorlalti doi barbati, dar ea se simtea oarecum slabita. Se sprijini in sabie si respira adanc de cateva ori, inainte de a se reculege. Conrart observa, dar nu avu timp sa zica nimic. Ceilalti barbati reincepura lupta, asa ca se vazu nevoit sa le pareze de unul singur loviturile. Prea tarziu il vazuse insa pe cel ce se apropie de Yuuri cu sabia pregatita pentru a ucide.
Si el si Mia inghetara, apoi fata actiona din instinct, uitand de slabiciun si de durere si se arunca spre Yuuri, exact cand sabia fusese ridicata. Bratele ei se incolacisera in jurul trupului micut al baiatului pentru a-l proteja. Lama sabiei ii sfasaie hainele si o durere surda o facu sa scape un suspin, inainte de a se intoarce si de a-i taia barbatului abdomenul cu propria ei sabie.
-Yuuri, esti bine? vocea ei calma si calda semana atat de mult cu cea a lui Conrart, incat Yuuri nu facu altceva decat sa dea din cap. Bine, zise fata si ii zambi. Isi arunca sabia la picioare si se ridica de jos cu privirea pironita pe piatra albastra ce inca emitea o stralucire ciudata.
Simtea scanteia de putere din -nauntru ei cum creste si devine mai puternica. Nu stia ca va mai putea sa o controleze. Parul lung incepuse sa-i fluture si corpul ii se invaluise de o aura verzuie.
-Cel ce vine in inima unei natiuni pasnice pentru a face nelegiuiri merita pedepsit, isi auzi propria voce, mult mai puternica decat pana atunci. Voi, cei ce ati indraznit sa ridicati sabia asupra oameniilor ce doresc pace, predati-va sau suportati consecintele faptelor voastre! Isi ridica mana si ochii i se ingustara. O raza de lumina verzuie lovi sceptrul si distruse piatra din centrul sau. Lumina verde ii inconjura pe barbatii mascati si, in scurt timp, toti cazura la pamant inconstienti.
Aura din jurul Miei disparu. Fata isi lasa mana jos si se indrepta spre Gweendal care statea in picioare si o privea la fel de uimit ca ceilalti. Mia isi ridica privirea indiganta spre el.
-Ai zis doua duzini de soldati, generale! Stiu ca acum esti mai tanar, dar asta nu explica deloc lipsa de protectie a castelului! Ar trebui sa va considerati norocosi pentru ca toti sunteti in viata. Atat fusese in stare sa spuna inainte ca ochii sa i se inchida si sa cada la picioarele barbatului, inconstienta.


O sa caut o poza faina cu ei si o sa o pun mai tarziu
ja ne!

[Beatrix LaVey]

Bun, nu te joci nici cu postatul, nici cu marimea capitolelor. Ai scris extrem de mult, va fi un fic pe cinste, pun pariu:x. Imi place mult capitolul, imi place Mia, dar nu prea inteleg multe.
De ce nu e cunoscuta de ceilalti? De ce e inchisa, mai mult?! :|
Vai, dar ai complicat lucrurile, nu gluma! Stiu ca din partea ta ma pot astepta la chestii tari, complicate, belea de tot, dar la asta? Nu ma gandeam ca, avand in vedere primul capitol, al doilea se va schimba radical.
Imi place mult, chiar foarte mult ! :x In ritmul asta, povestea se va complica din ce ince mai tare si va iesi ceva bestial !
Yuuri ma intriga. Sunt chiar curioasa ce se intampla mai departe.
De ce e trasa Mia la raspundere pentru tot? :-s
Am ramas cu atat de multe intrebari :|
Te rog, iubita, vino rapid cu nextu':o3 ! <3

[MiraA]

***
Conrart isi reveni primul din soc. Se apropie de Yuuri si il inspecta rapid asigurandu-se ca nu este ranit. Intre timp, Gweendal se lasa jos si ii verifica Miei pulsul. Spre suprinderea lui, era stabil. Dar asta nu insemna ca fata scapase. Ceea ce mai ramasese din materialul hainei pe care o purta, era scaldat in sangele care se imprastia rapid pe podea.
-Mia...Yuuri se apropie repede de fata ignorand protestele celor din jur. Ii mangaie fata palida si tresari cand simti cat de rece e. Conrart, trebuie sa o ajutam. Chemati-o pe Gisela.
-Dar Yuuri, incepu Wolfram ce tacu imediat ce intalni privirile pline de inteles ale fratilor sai mai mari.
-Heikaaaa!
Vocea plangacioasa a lui Gunter se auzi din partea cealalta a colidorului. Barbatul alerga spre ei si imediat ce ajunse il imbratisa pe Yuuri atat de tare incat baiatul abia mai reusi sa respire.
-Cat ma bucur sa vad ca sunteti bine, Heikaaa. Nu stiu ce as fi facut daca...
-Eu sunt bine, Gunter, dar ea nu e. Yuuri isi ridica privirea spre Gweendal care o intoarse pe Mia cu grija pentru a-i putea vedea rana de pe spate. Nu arata bine deloc. Fara sa se mai gandeasca, o ridica in brate si se indrepta spre infirmierie.
Yuuri ramasese in urma cu Conrart.
-M-a aparat, zise intr-un final baiatul.
-Stiu, Heika.
-Numele meu e Yuuri. Baiatul ofta si-si mari pasul dorind sa-i ajunga din urma pe Gweendal si pe Wolfram. Daca ar fi vrut sa ma omoare, nu m-ar fi aparat. A spus adevarul, Conrart.
Conrart nu ii daduse nicio replica. Stia ca Mia spusese adevarul. Dar nu asta era important acum. Cine era defapt Mia? Si cum mariokul ei se asemena atat de mult cu a lui Yuuri?
Imediat ce intrasera in camera, Yuuri o zari pe Gisela dezbracand-o pe Mia si imediat se intoarse cu spatele, inrosindu-se pana la urechi. Era ingrijorat, dar nu credea ca e frumos sa te uiti la fata in felul acesta, mai ales daca fata respectiva era inconstienta.
Incepu sa bata din picior nelinistit.
-Yuuri, va fi bine. Nu e deloc fragila. Se va face bine.
-E ranita din cauza mea, Conrart. Yuuri isi musc buzele inainte de a continua. Conrart...?
-Da, Yuuri.
-Puterea ei...
Soldatul stia unde vrea sa ajunga baiatul. Si el isi punea aceeasi intrebare. Probabil la fel faceau si ceilalti. Insa raspunsurile trebuiau sa astepte pana cand fata se va trezi.
-Nu stiu. Dar voi afla.
Yuuri ofta. Dori sa mai zica ceva, dar auzi un suspin din partea patului si se intoarse repede in directia aceea.
-Gisela, cum se simte? Ce o doare? Va fi bine?
Gisela era aplecata peste pat si o tinea pe Mia de mana, incercand sa-i infuzeze in corp destul de multa putere tamaduitoare ca sa-i vindece ranile. Ramasese asa o vreme, cu ochii inchisi, incercand sa se concentreze cat mai mult la munca ei, iar barbatii din camera respectara linistea. Abia cand Gisela se ridica si-si intoarse privirea plina de ingrijorare spre ei, venira si intrebarile.
-Cum se simte?
-Va fi bine?
-De unde are atat de mult maryoku?
Gisela le zambi, chiar daca fata ei isi pastra mina ingrijorata.
-Cred ca va fi bine. Am reusit sa-i vindec aproape toate ranile fizice, dar...
-Dar ce? intreba Yuuri.
-Maryokul ei, incepu Gisela oarecum incerta, e foarte puternic. Se intoarse spre Yuuri. Seamana foarte mult cu al tau Heika. Cred ca nu era pregatita sa-l foloseasca si asta a dus la...situatia asta.
-Dar se va face bine, nu-i asa, Gisela?
-Da, dar are nevoie de odihna. Gisela se uita la barbati cu privirea ei de sergent. Asta insemna ca trebuie sa plecati, le zise pe un ton autoritar. Heika, poti ramane pentru cateva momente daca vrei.
-Multumesc, Gisela. Yuuri ii multumi si se apropie de pat.
-Voi ramane si eu, anunta Wolfram. Sunt logodnicul lui. Doar nu credetei ca il voi lasa singur intr-o camera cu o fat...
-Haide, Wolfram, il admonesta Conrart. Nu se va intampla nimic. Il prinse de baiat de umeri si il trase afara din incapere. Nici lui nu-i placea ideea de a-l lasa pe Yuuri singur, dar trebuiau sa discute. Toti. Situatia asta era mai neobisnuita decat crezusera la inceput...

*
Biroul mare, parea neobisnuit de ingramadit avand in vedere cati ocupanti avea. Gweendal statea incruntat pe scaun, pe fruntea sa mai aparand inca un rid. Gunter se afla de cealalta parte a biroului cu o carte mare in fata pe care o rasfoia, dand impresia ca vrea sa gaseasca ceva. Conrart statea rezemat de perete cu mainile incrucisate la piept, iar Wolfram se plimba dintr-o parte in alta a camerei vorbind despre logodnici netrebnici care nu stiu decat sa insele. Ultimul care intrase in incapere fusese Yozak. Barbatul le oferi vesnicul sau zambet strengar inainte de a se lipi cu spatele de celalalt perete liber.
-Nu am gasit nimic, Excelentele Voastre. Aceasta Mia pare a se fi materializat de nicaieri. Iar in ceea ce priveste cresta regala...Yozak se intoarse spre Gunter.
-Nici eu nu gasesc nimic aici. Dar inelul ei poarta o cresta nobiliara din Shin Makoku. Acelasi model am reusit sa-l vad si pe medalionul pe care il avea la gat. Dar nu gasesc aici nicio mentiune de acel model.
-Ar putea fi un fals? intreba Wolfram, oprindu-se din mers. Nu ar fi prima oara cand cineva incearca sa falsifice o cresta.
-Nu e un fals, le zise Gweendal. Materialul din care e facut inelul e originar din Shin Makoku. Sunt foarte putin persoana care stiu sa-l prelucreze si sa-l manuiasca.
-Cine? intreba Yozak, devenind dintr-o data curios.
-In primul rand vasalii regelui, apoi mesterul caruia i se da matricea dupa care se construieste cresta.
Yozak incepu sa rada.
-Deci asta insemna ca suspectii sunteti voi. Se uita spre Gweendal si Gunter.
-Yozak! Conrart se uita spre prietenul lui, iar acesta ofta si ridica din umeri.
-Era doar o idee. Yozak tacu un moment, apoi adauga. Deci, ce vom face in continuare? Trebuie sa aflam cine e pustoaica.
-In primul rand trebuie sa-l protejam pe Heika. Nu stiu de ce, dar am impresia ca barbatii aceia se vor intoarce. Gweendal incepu sa bata cu degetele in masa.
-Voi avea eu grija de Heika, le spuse Conrart. Voi incercati sa aflati cine este fata.
Zicand acestea iesi afara din birou si inchise usa in urma lui.
-Weller! ura Wolfram. Vin si eu! Nu am de gand sa-l mai las pe pampalatul ala nici macar un minut singur! Tanarul iesi ca o furtuna si isi urma fratele mai mare.
In birou se lasa linistea pana cand Gunter isi ridica privirea din carte. In birou nu mai erau decat el si Gweendal. Yozak disparuse la fel de repede precum aparuse.
-Are parul negru. Si puterile ei sunt la fel de mari ca ale lui Yuuri dinanintea luptei cu Shousho.
-Stiu. Dar asta nu are nicio logica. Singurii din regat care au astfel de puteri sunt Heika si Gheika. Daca ar mai fi fost cineva...
-Nu si daca acel cineva nu ar fi venit din timpul asta, zise Murata, intrand inauntru si inchiziand usa in urma lui.
-Gheika, spusera amandoi barbatii la unison.
-Dar...cum? se balbai Gunter. Oglinda Demonica?
Toti isi aduceau aminte ziua in care Yuuri gasise Oglinda Demonica si fusese transportat in trecut cu 20 de ani, exact inainte luptei din Rutemberg.
-Dar ca sa poti folosi Oglinda Demonica trebuie sa fi M...
-Exact. Murata le zambi si-si indrepta ochelarii pe nas.
Atat Gunter, cat si Gweendal palira. Cresta regala, parul negru, puterile...toate avea o singura explicatie logica: fata aceea era un Maoh.
-Shion sa ne ajute, murmura Gunter inainte de a se lasa in scaun obosit.

*
Mia simtea ca-i explodeaza capul. Patul era moale, ii era cald si inafara de migrena, se simtea perfect. Insa stia ca in curand Yozak va veni sa o traga dintre asternuturile frumos mirositoare si sa o duca la antrenamente. Ofta si incerca sa se intoarca pe partea cealalta, dar durerea ascutita din spate o opri. Mormai ceva si se incrunta. Apoi simti o usoara atingere pe umar.
-Inca cinci minute, Yozak si ma trezesc. Vocile soptite din incapere tacura brusc. Mia zambi si incerca sa adoarma la loc, dar simti din nou acea atingere. Bine, bine, ma trezesc! zise pe un ton mai raspicat. Se ridica in fund inca cu ochii inchisi si incerca sa se intinda. Nee, Yozak, am avut un vis ciudat. Se facea ca am ajuns intr-o padure si...Mia isi deschise ochii si ramase nemiscata. Toti barbatii din incapere se uitau ciudat la ea, in frunte cu un Yuuri ce parea prea tanar pentru a-i fi tata.
Mia isi trase cearceaful pana sub barbie si incerca sa se indeparteze, dar Wolfram isi apropie fata de a ei si marai in felul lui distinct.
-Cine esti tu?
Fata se sperie, se dezechilibra si cazu pe spate jos din pat.O bufnitura surda ii urma cazatura.
-Auuu, puteam sa ma lipsesc de asta, se planse cand simti suprafata tare de sub ea.
-Miaaaa. Yuri se apleca peste pat si se uita la ea. Esti bine. Da-mi mana sa te ajut. Nu ar trebui sa te misti prea mult. Inca esti ranita.
Mia se uita la el pentru un moment, inainte de a-i da mana si de a se ridica.
-Nu visez, gandi cu voce tare inainte se a se aseza inapoi in pat. Ofta, apoi isi ridica privirea spre cei din camera. Yuuri statea exact langa pat, cu Conrart in spatele lui si Wolfram in dreapta sa. Gunter si Gweendal erau lipiti de perete, Yozak se apropiase foarte mult dupa ce isi auzise numele, iar Murata statea langa usa si privea scena de acolo cu un mic zambet tiparit pe fata.
Mia le zambi, chiar daca ar fi vrut sa isi traga plapuma in cap.
-Banuiesc ca vreti o explicatie.
-O explicatie ar fi bine venita, Mia. Mia te cheama, nu-i asa? o intreba Conrart, dar spre deosebire de data trecuta, tonul sau era bland si privirea chiar daca avea retineri, era calda.
-Cine esti? o intreba din nou Wolfram. Si cum ai ajuns aici? De ce l-ai aparat pe logodnicul meu? Pusese accent pe cuvantul logodnic. Yuuri ofta, iar Mia incerca sa-si inabuse un chicot mic de ras. I se povestise de perioada asta, cand Yuuri fusese logodit cu Wolfram, dar niciodata nu si-ar fi imagiat ca e atat de amuzant.
-E un pic mai complicat. Nici nu stiu cu ce sa incep.
-De unde ai cresta nobiliara? o intreba Gunter.
-Asta? Mia se uita la inelul de pe mana si la medalionul de la gat. Nu era cresta propriu-zisa, dar stia la ce se refera Gunter. Am primit-o la 16 ani cand am hotarat sa-mi petrec restul vietii slujind Shin Makoku si pe regele sau. Ochii ei se intalnira cu a lui Yuuri.
-Cum ai ajuns aici? intrebare venise din gura lui Gweendal.
-V-am mai spus. Nu stiu. Cred ca o puteti numi o intamplare neasteptata.
-Ai par negru. Nu era o intrebare, ci o afirmatie.
-Stiu.
-Ai o cresta regala.
Mia se multumi sa zambeasca.
-Si maryokul tau e intrecut in putere doar de cel a lui Heika, adauga generalul.
-Cine esti? o intreba din nou Conrart.
Fata ofta din nou, apoi isi ridica privirea din poala si masura camera in lung si-n lat, inainte de a raspunde. Nu putea sa le spuna tot adevarul, dar ceva informatii tot trebuia sa le dea. oricum se Descurcasera bine si de unii singuri.
-Sunt Mia...si daca probabil voi reusi sa ajung vreodata acasa, in cativa ani voi deveni al 28 lea Maoh al Shin Makokului.
-Asta insemna...
-Da, Yuuri, sunt succesorul tau. In camera se lasa o liniste de mormant, care se destrama cand Murata isi parasi coltul si se apropie de ea.
-Cum ai ajuns aici? Daca inca nu esti Maoh, nu poti folosi Oglinda Demonica.
-Cum am mai spus: nu stiu! Eram in curtea castelului cu Yuuri. Il asteptam pe Conrart, care era plecat intr-o inspectie la unul dintre satele de langa granita. Intarziase si eram ingrijorati. Privirea ei fugi spre Conrart pentru o secunda, dar nu-i placea ceea ce vedea in ochii lui. Vinovatia pe care o simtea barbatul era aproape palpabila. Mia stia ca se gandeste la felul in care s-a comportat cu ea de cand a gasit-o in padure. Ofta. Asta nu avea sa-i usureze sarcinile. Conrart nu intarzia de obicei sau cand o facea trimitea un mesaj. Yozak era plecat in alta misiune asa ca nici el nu stia nimic, continua Mia. Asa ca nu ne-a mai ramas decat sa asteptam. Intr-un final am auzit sunete de copite dinspre poarta principala si stiam ca trebuie sa fi tu. Erai in siguranta. Mia ii zambi barbatului care isi pleca imediat privirea. Nu am apucat sa vorbesc cu tine. L-am auzit pe Gunter strigandu-ma si am luat-o la fuga. Fata isi intoarse privirea spre meditatorul ei. Imi pare rau Gunter, nu vreau sa te supar, dar nu credeam ca voi mai suporta sa ascult inca doua ore povesti despre al 12-lea Maoh, Carol...
-Ludwig, o corecta automat Gunter, facand-o sa chicoteasca.
-Carol, Ludwig, Ludwig von Carol, cum il cheama ca nici acum nu stiu. Vroiam o pauza, asa ca am alergat spre iesirea din curte, dar m-am impiedicat si am cazut intr-una din fantanile alea mici.
-Care fantani? intreba Yuuri fascinat de povestea ei.
-Alea pentru care Gweendal va semna aprobarea sub amentintarea Anissinei. Mia observa cat de rigid devenise corpul unchiului ei. Unele lucruri niciodata nu se schimbau. Si cum ziceam...m-am impiedicat si am cazut in apa, dar pe cand sa ies am simtit ca sunt aspirata si, in scurt timp m-am trezit in lacul din padure. Am mers o zi intreaga incercand sa gasesc drumul inapoi spre castel. In cursul noptii m-am intalnit cu Conrart. Abia cand am vazut ca nu ma recunoaste, am banuit ca ceva nu e bine, apoi cand ai venit in temnita sa vorbesti cu mine, am stiut sigur ca ceva nu e bine. Yuuri pe care il stiu eu e ceva mai in varsta.
-Deci, vi din viitor? Yuuri parea sa oscile intre fascinatie si groaza.
-Oarecum. Cati ani ai, Yuuri?
Yuuri clipi, iar chipul i se destinse in acel zambet caracteristic lui.
-16.
-La dracu! injura Mia printre dinti. M-am intors cu 50 de ani in trecut.
In camera se lasa din nou linistea, pana cand Yuuri incepu sa vorbeasca.
-Cum arata la 66 de ani? Batran, par alb si riduri?
Mia, in ciuda dispozitiei proaste incepu sa rada.
-Esti mai inalt.
-Atat? Yuuri se incrunta. Si ridurile?
-Yuuri, esti pe jumatate mazoku, ii explica Mia, ceea ce nimeni nu ii explicase pana atunci. Chiar daca mazoku de pe pamant au aceeasi durata de viata ca oamenii, o data ce esti aici, langa sursa maryokului, vei imbatrani la fel ca orice mazoku. Deci, peste jumatate de secol, vei arata ca un tanar de 20 de ani.
Ochii lui Yuuri se marira.
-Vorbeste serios? Gunter?
-Da, Heika, ii raspunse barbatul cu parul de culoarea liliacului.
-Si eu de ce n-am stiut?
-Imi cer scuze, Heika, dar cum pentru noi e un lucru normal, cred ca am omis sa mentionez asta.
-Dar asta tot nu explica ce cauti tu aici. Sau cum ai ajuns in padure. Wolfram se incrunta si incepu sa se plimbe prin camera.
-Eu nu am destula putere ca sa fac asa ceva. Yuuri sunt sigura ca nu a facut-o. Parea la fel de uimit ca mine cand si-a dat seama ca este un vartej de apa in fantana. Singurul care mai poate sa faca asa ceva e...
Mia tacu pentru un moment lung si expresia fetei ei se schimba dintr-un ganditoare intr-una plina de furie.
-SHION! urla Mia cat au tinut-o plamanii, speriandu-i pe toti din incapere. Asta e ultima picatura, imitatie de rege care sufera de un complex de megalomanie!
Toti din camera inghetasera. Nimeni nu vorbise asa cu sau despre intemeietorul natiunii lor. Era considerat un sacrilegiu, insa tinerei nu prea parea sa-i pese.
-Shion stiu ca esti aici. Inca nu te-am iertat pentru ca mi-ai zis ca erai zana mea cea buna cand eram mica. Sa nu crezi ca te voi ierta pentru asta! ameninta fata. SHION!
-Mia, cred ca ar trebui sa te calmezi, incepu Yuuri, dar fata nu-l asculta. Isi inchise ochii si respira adanc, apoi, dintr-o data se intoarse si palma i se stranse in aer ca si cum ar fi prins ceva.
-Nu trebuie sa te vad, ca sa te pot prinde, zise fata ranjind.
Cateva secunde mai tarziu corpul intemeietorului Shin Makokului se materializa. Mia reusise sa-l prinda de capa.
-Te-am prins!
-Shion Heika! zisera aproape toti la unison.
-Deci, ce ai de spus in apararea ta? De ce m-ai adus aici?
Shion se multumi sa zambeasca. Corpul sau, chiar daca era inafara Templului, incepu sa prinda dimeniunile unui om normal. O prinse de mana pe Mia si ii facu cu ochiul inainte de a disparea amandoi din camera sub privirile stupefiate a celorlalti. Murata ofta.
-Shion, ce ai mai pus la cale de data asta?

*

Mia se lovi cu spatele de podeaua de piatra a camerei principale din Templu. Injura printre dinti si se ridica in piciore, masurand camera in lung si in lat cu o privire expectativa.
-Daca m-ai adus aici, banuiesc ca vrei sa-mi spui ceva ce nunai eu trebuie sa stiu.
Stia ca Shion e undeva in spatele ei. Il simtea.
Nu primi niciun raspuns.
-Shion, nu m-ai aruncat in trecut doar de dragul unei glume proaste, nu-i asa?
-Nu. Barbatul se apropie de ea, apoi se aseza pe una dintre trepte. Ai putea spune ca am nevoie de ajutorul tau.
-Are vreo legatura cu tentativa de ucidere a lui yuuri?
Shion zambi.
-Nu tocmai. Recunosc ca lucrurile au scapat de sub control mai devreme, dar nu de asta te-am chemat aici. Sa zicem ca am nevoie de ajutor intr-o problema...ceva mai delicata.
Mia se uita la el incredula. Nu era obisnuita cu un Shion care ezita sa spuna direct ceea ce vroia. Nu era un semn bun.
-Ce fel de problema "mai delicata" ai in gand?
-Ce nu ti se pare bine in acest timp?
Mia pufni, isi scarpina ceafa, apoi se aseza langa regele blond ce parea sa priveasca in gol.
-Pai, sa vedem: Yuuri e un pusti ce 16 ani, care era cat pe ce sa fie rapit. Bine, asta nu e tocmai neobisnuit, dar...intelegi ce vreau sa spun. Conrart e mult mai infricosator decat credeam ca e posibil, Gunter e la fel de plangacios, Eu sunt aici si, cel mai important, Wolfram isi petrece noptile in patul lui tatalui meu!
-Exact. Shion parea satisfacut de raspunsul ei.
-Exact ce? Totul e intors pe dos. Parintii mei nici macar nu sunt impreuna. Defapt, ce vorbesc? se corecta imediat, nici macar nu recunosc ce sentimente au unul fata de celalalt! Ce naiba ti se pare ca e bine in lumea asta?!
-Ai auzit cumva povestea despre cum Conrart si Yuuri au ajuns un cuplu? o intreba Shion la fel de calm.
Mia cazu pe ganduri pentru cateva momente.
-Cand eram mica, Conrart imi spunea uneori o poveste despre cum doi barbati cu statuturi sociale foarte diferite au ajuns sa se casatoreasca. O facea sa sune amuzant. Tot timpul mi-a placut povestea aia.
-Si cum au ajuns acei barbati sa formeze un cuplu?
-Pai...erau indragostiti unul de altul, dar nu erau in stare sa-si recunoasca sentimentele. Nu vroiau sa piarda prietenia care se formase intre ei. Pentru o vreme chiar au crezut ca prietenia le va fi indeajuns. Pana cand...
-Pana cand...
Mia tacu dintr-o data, dandu-si seama de mesajul povestii.
-Pana cand o fata cu parul negru a aparut de nicaieri si i-a ajutat sa vada lucrurile mai clar...
Se intoarse spre Shion. Aia nu era o poveste, nu-i asa? Cei doi barbati erau ei, iar fata...
-Erai tu.
-M-ai trimis aici ca sa ma asigur ca Yuuri si Conrart vor ajunge impreuna?
-Oarecum, recunoscu regele.
-Asta e cel mai stupid plan pe care l-am auzit in viata mea!
-Dar a functionat in poveste, nu-i asa? Iar Yuuri si Conrart sunt impreuna in timp tau, deci asta insemna ca a functionat si in trecut.
-Nu in trecutul asta! ii aminti Mia
-Atunci trebuie sa te asiguri ca va functiona si in trecutul asta. In plus, mai e vorba si de mica tentativa de omor la adresa regelui. Banuiesc ca le vei putea da o mana de ajutor.
Mia se incrunta.
-Nu-mi place cum iti joci cartile. Viitoarea lor relatie si tentativa de omor au o legatura, nu?
-Nu stiu. Aia trebuie tu sa afli.
-Nu ma ajuti deloc aici. Si ce fac daca isi dau seama ca sunt fiica lui Yuuri? Sunt sigura ca Weller-kyo va intelege gresit totul, iar Wolfram....ei bine, Wolfram isi va parli logodnicul pana sa apuc eu sa fac ceva.
-Sunt sigur ca te vei descurca. Tot timpul ai fost plina de resurse. Shion ii facu cu ochiul si incet, sub privirea ei indiganta incepu sa se piarda.
-O sa-mi platesti pentru asta, Shion, zise Mia inainte de a se ridica si de a iesi din incaperea principala bombanind si injurand de una singura.
-Si cu ocazia asta, Mia, iti vei gasi si tu fericirea, murmura Shion inainte de a disparea de tot.