Key to love [by Teh & Mitsu] - Yaoi

[Mitsukai Yoru]

Bun, si asa v-am lasat sa asteptati mult. Multumim pentru cei care au comentat si sper sa nu ma mai apuce o inspiratie din asta moarta. In caz de apar greseli, va rog a corectati. Accept si critici, nu ma deranjeaza. >:D< So guys, enjoy.

Capitolul 5

Cât de ciudată mi se pare viaţa alături de cineva, şi nu că aş fi stat singur până acum, doar că nimeni nu fusese vreodată menit pentru mine. Gândul ăsta îmi lasă o senzaţie ciudată în stomac, la vârstă mea nu înţeleg ce anume doresc de la această menire. Închid ochii, auzind cuvintele bărbatului şi rămân în linişte atunci când îl văd pe acesta ieşind din cameră. E ciudat să vreau ceva, pentru mine, pentru o persoană care ezită tot timpul, e ciudat, poate chiar greşit să îmi doresc ca el să rămână. Pentru prima dată am simţit ceva alături de cineva, nu m-ar interesa dacă ar fi vreun sentiment ciudat, doar simplul fapt că nu e vorba de indiferenţă mă face să tresar. Şi doamne, am nişte reacţii care probabil îl enervează. Nu vreau să ezit, dar o fac, nu vreau să tac, dar nu pot scoate niciun sunet, nu vreau ca între noi să existe doar a€œMultumesc” şi a€œImi pare rau”, dar nu sunt în stare să scot alte cuvinte. El doreşte multe de la mine, eu doresc doar să trăiesc, poate că ceea ce vrem noi sunt lucruri mult prea îndepărtate.

Oare îi fac prea multe probleme?

L-am văzut plecând grăbit, aş fi vrut să mă ridic să îl apuc de mână, mai doream măcar o secundă, acţiunile se desfăşurau în jurul meu cu aşa o rapiditate, încât nu îmi lasă timp să reationez, doream să îi zic măcar ce aş fi vrut să aud şi eu. Aş fi vrut să fiu ceva mai deschis în faţa bărbatului, aş fi vrut multe, dar era ceva care nu mă lăsa. M-am aşezat pe fotoliu atunci când acesta deschise uşa ieşind şi i-am privit sacoul. Simţeam doar prin simpla atingere a pielii mele cu materialul un iz puternic, ce îmi pătrundea printre cutele amprentelor. Am închis ochii, trăgând aer în piept şi am luat sacoul vrând să mă duc după el, dar atunci când am dat să ies bărbatul mi-a reapărut în faţă.
Coincidenţă, rapiditatea sau pur şi simplu locul şi timpul mă făcură să mă opresc, privindu-l atent în ochi şi căutând motivul pentru care s-a reîntors. Normal, pentru sacou, de ce ar fi venit, dar mă bucura.
I-am înmânat haina şi el mi-a zâmbit, nu îmi mai zâmbise până acum, şi asta mi-a schimbat şi mie expresia, probabil am surâs şi eu sau am roşit, nu îmi era foarte clar, dar m-a făcut să mă simt bine. De cum a ieşit, am zis că trebuie să mă ocup puţin de casă. Nu era murdar, dar mai erau câteva ajustări de făcut. Nu ştiu exact cât mi-a luat, dar în câteva ore am reuşit să strâng prin casă, să şterg praful, să înlocuiesc lenjeria să spăl vasele şi mi-a mai rămas timp şi pentru a îi pregăti cina. Cât stătusem în orfelinat studiasem cărţi de bucate, dar nu pusesem niciodată în practică ceea ce învăţasem.
Am deschis figiderul şi am fost uimit de cât de gol era. Nu îmi venea să cred, omul asta nu mânca niciodată ceva făcut în casă? Oare nu se îmbolnăvise niciodată? Eu pe de altă parte nu mâncasem niciodată în oraş, aşa că până la urmă eram cam la fel. Am auzit clanţa şi am tresărit, dar l-am văzut pe fratele bărbatului intrând şi m-am uitat la el. Era o persoană bine făcută, nu îmi mai aminteam multe despre el, probabil nici nu aflasem cine ştie ce, dar am deschis ochii mai larg, dându-mi seamă că tocmai m-am gândit la cineva, era prima oară când îmi doream să ştiu mai multe despre o persoană străină. M-a privit şi el, şi mi-a observat uimirea după chip, pentru că a început să râdă, lăsând pungile jos şi venind înspre mine. M-a apucat strâns în braţe, şi m-am simţit sufocat pentru câteva secunde, dar mi-a dat drumul destul de repede. Am înclinat puţin capul, uitându-mă la el şi bărbatul şi-a pus mână în părul meu, începând să mă ciufulească.
- Uite, ţi-am adus hainele despre care fratele meu probabil ţi-a spus.
Le-a ridicat şi mi le-a înmânat, împingându-mă de la spate spre cameră şi răsturnându-le pe toate pe pat. Era prima oară când văzusem asemenea lucruri, păreau dintr-un material foarte bun. M-am uitat la el şi m-am simţit măsurat, apoi bărbatul a început să mă dezbrace. I-am dat peste mâini, acoperindu-mi abdomenul şi uitându-mă speriat la el. Ştiam că nu vrea să îmi facă ceva, dar corpul meu reacţionase înainte.
S-a uitat la mine şi a zâmbit, nu se enervase, era bine. Nu vroiam să îi spună ceva lui Hijou, nu vroiam să creadă că am fost un copil rău şi să mă abandoneze şi el. Am început să mă dezbrac tremurând, lăsând tricoul şi pantalonii să îmi cadă la picioare, iar când mi-am întors privirea către el, mi-am dat seamă că nu am de ce să fiu aşa nervos. Mi-a înmânat o pereche de pantaloni scurţi, nişte şosete mai înalte şi o pereche de cizme. M-am uitat la ele, şi nu am ştiut ce să zic, aşa că le-am tras pe mine. Nu îmi venea să cred cât mă schimbau hainele, deşi păream doar un băieţel în acei pantalonasi scurţi şi cizmele mi se păreau mult prea ciudate pentru a le purta prin casă, aşa că am rămas doar în ciorapi. Arătam mai degrabă ca o fetiţă ce e drept, dar îmi plăceau, îmi plăcuse dintotdeauna să îmbrac haine drăguţe. M-am uitat la bărbat şi apoi am luat o bluză din caşmir pe mine, crem, cu mânecile mai lungi decât mână mea. Zu s-a uitat la mine şi a aprobat din cap mulţumit.
-Acum să mergem să te tundem, să te aranjăm, o să scot din tine tot ce e mai bn şi vreau să facem şi poze după.
- Po ...š poze? am întrebat puţin mirat, neştiind ce să spun.
Mie să mi se facă poze? Nu mi se făcuseră niciodată, fusesem dintotdeauna curios cum funcţionează asta, dorisem să ştiu mai multe, iar acum aveam ocazia să învăţ. Am strâns lucrurile vechi şi le-am pus în coşul de rufe, spoi mi-am pus încălţămintea şi am ieşit cu Zu. Mergeam, privind străzile dintr-o altă perspectivă acum. Nimeni nu se mai uita la mine urât, nimeni nu mai îndrăznea mă arate cu degetul să radă de mine, să mă lovească. Zu a deschis portiera şi eu l-am privit lung, doream să merg pe jos.
- Trebuie neapărat să luăm maşină? Adică a€¦
A închis portieră până să încerc eu să găsesc celelalte cuvinte. Mă înţelesese, aşa că am luat-o pe jos. El şi-a întins mână după a mea şi eu l-am apucat de ea, probabil era normal pentru alţii, dar pentru mine era deosebit. Mână lui era caldă, şi mă îndruma pe drum, acum ştiam, era prima oară când aveam o destinaţie. Mi-am ridicat privirea înspre el, dar nu am zis nimic, nu semăna deloc cu fraţii lui, oare eu voi ajunge vreodată să fiu aşa?
Am intrat într-un salon şi am fost uimit să văd luxul prezent acolo. Nu mai văzusem atât de mult nicăieri, şi am făcut ochii mari, strângându-l de mână. M-a îndrumat către un scaun şi imediat un băiat a venit, l-a salutat şi mie mi-a zâmbit.
- Cine e? l-a întrebat pe Zu.
- Iubitul fratelui meu, al lui Hijou.
Am tresărit, întorcăndu-mă cu tot corpul către ei şi am clipit rapid de două ori, muşcându-mi buza. Cred că ambii au observat, pentru că au închis subiectul şi în timp ce Zu se delecta cu o domnişoară, celălalt m-a aranjat.
- Cum te cheamă? m-a întrebat curios. Avea o voce blândă, iar expresia se potrivea într-un mod ciudat chipului său.
- Aleksei.
- Rus?
- Da.
M-a întrebat destul de multe lucruri cât timp a stat cu mine, nu că m-ar fi deranjat, dar nu eram obişnuit cu atât de multă prezenţă în jurul meu. Când a terminat, eram complet schimbat. M-am privit în oglindă şi nu mă recunoşteam, ochii îmi ieşeau mult mai bine în evidenţă şi mă vopsise blond. Eram schimbat, şi jur că pentru o secundă mi-am dorit să mă duc la orfelinatul ăla să le arăt că pot fi şi eu cineva dacă au grijă de mine.
Am plecat la scurt timp după, iar în drum spre casă am făcut şi câteva cumpărături. Trebuia să îmi găsesc un loc de muncă, dar pentru minori ca mine, rar găseai unul. Când am ajuns, am început să fac mâncare, trebuia să gătesc ceva, chiar dacă nu eram priceput, dar am reuşit să prepar mai multe feluri şi le-am pus pe masă. Zu nu a mai stat mult, mi-a promis că vom merge la o şedinţă foto cât de curant, apoi mi-a mai lăsat câteva haine şi m-a sărutat pe frunte, ieşind mulţumit. Ştiam că va mai veni să mă viziteze. Am pus capul pe masă, aşteptându-l pe Hijou. Nu îmi spusese la cât se întoarce, dacă se mai întoarce, dar ştiam că atunci când o va face va găsi totul aranjat, speram să fie fericit, speram să îmi zâmbească la fel cum o face în visul ăsta pe care îl am acum cu el.
- Hijou...