Katie

[Lanna]

Saut! Am venit cu un nou fic. Sper sa va placa. Astept comentariile voastre.

Katie
(Povesti de viata )

Capitolul I

-Ai intarziat!
-Imi pare rau, mama! Era coada la magazin!
Femeia statea tolanita pe un fotoliu de piele din fata televozorului, purtand aceleasi haine ca acum cateva saptamani: un tricou rosu cu emblema Adidas intr-un colt si aceiasi blugi rupti in genunchi, patati in intregime cu alcool si transpiratie. Parul ii era neingrijit, cu mici zone in care acesta lipsea complet dupa momentele ei de furie. Chipul ii era acoperit cu un strat de grasime si mizerie, ceea ce arata lipsa de interes pentru propria persoana. Trupul osos, aproape scheletic, era ceea ce mai ramasese din femeia frumoasa de altadata.
In schimb, fetita arata mai curata decat putea fi o persoana. Parul auriu ii era aranjat frumos intr-o coada la spate si hainele ei miroseau mereu a parfum proaspat de perlan. Trupul ei zvelt si vocea ei vesela ii aducea mereu alinare mamei cand venea mai devreme de la scoala pentru a se ingriji de ea, lucru care nu ii facea placere fetei. Vroia sa invete pentru a deveni doctor, dar pentru asta avea nevoie de mult timp liber. Insa nu prea avea parte de asa ceva.
Isi privi mama cu compasiune si mila si simtea ca nu va putea contunua sa traiasca in acea casa impreuna cu ea daca nu avea grija sa-si schimbe comportamentul. Insa nu putea sa o paraseasca, nu acum cand avea mare nevoie de ajutorul ei.
Vocea puternica a mamei o scoase din acele ganduri si fu nevoita sa ii faca pe plac femeii care ii oferise sansa de a se naste.
-L-ai adus? Da-mi-l!
Isi intinse mana cu acele degete lungi care nu puteau apartine decat unui sac de oase, cerandu-i ceea ce credea ca era al ei.
Uitandu-se mai atenta la mana ei stanga, vazu o sticla de sampanie pe jumatate goala.
-Mama, e a doua sticla pe ziua de azi!
-Si ce-ti pasa tie? Nu ar trebui sa te intereseze ceea ce fac sau spun eu!
Si nu schimba subiectul. Ti-am cerut ceva!
Fata ii inmana un pachet de tigari, lucru care o facu pe femeie sa il deschida rapid si sa-si indese varful uneia intre buze, cautandu-si bricheta prin buzinarul blugilor. Cand, in sfarsit, o gasi, incerca sa o aprinda dar aceasta nu porni nici la a treia incercare. Suparata, o arunca langa fotoliu, alaturi de o doza de bere si ii ceru fetei cutia cu chibrite.
Nu stia daca sa o aduca sau sa spuna ca nu mai au, dar nu putu decat sa accepte ca mama ei nu se va schimba niciodata. Va fi mereu o alcoolica si o dependenta de tutun.
Alerga spre bucatarie, lua cutia de chibrite de langa aragaz si se grabi sa-i aprinda tigara mamei. Stia ca nu e bine ce face, dar nu avea de ales. Trebuia doar sa reziste.
-Adu-ti aminte ce a spus doctorul. Nu ar trebui sa fumezi.
-Doctorii sunt niste mincinosi. Vor doar sa iti ia si ultimul ban din buzunar. Nu ar fi trebuit sa-l chemi pana aici. A fost doar o pierdere de timp, atat pentru mine, cat si pentru el. Din cauza prostiei tale, era sa pierd ultimul episod din " Sperante desarte ".
De cum se vazu cu tigara aprinsa, inspira lacoma din ea, dupa care elibera un nor de fum inspre fata.
Cand se simti destul de multumita, ii arunca o privire furioasa fetei.
-Ce stai acolo ca o statuie? Du-te si pregateste cina. Mi-e foame.
Desi avea doar doisprezece ani, parea mai matura chiar decat mama ei. Se ocupa de curatenia micului lor apartament, verifica cu atata grija daca mama ei nu avea nevoie de ceva si se ocupa de spalarea saptamanala a hainelor, desi femeia rar se lasa convinsa sa renunte la hainele pe care le purta in favoarea unora curate. Nu ii pasa cum arata casa. Daca avea sticla de sampanie aproape, tigara aprinsa intre buze si telecomanda in mana, se simtea cea mai fericita femeie din lume.
Lua o inghititura din sticla, pentru ca mai apoi sa traga lung din tigara si sa elibereze un cerc de fum negru.
Fetita isi duse mana la nas pentru a se proteja de acel fum daunator si se supuse mamei. Ajunsa in bucatarie, aseza un scaun in fata aragazului si aprinse un ochi, peste care aseza un vas cu macaroane.
Bucataria era unul dintre locurile ei preferate. Incaperea era mica, dar primitoare, cu o chiuveta simpla, cateva dulapuri, atat deasupra, cat si la nivelul gresiei albe ce acoperea intreaga zona. O masa cu doua scaune statea in mijloc.
Aseza doua farfuri de portelan pe masa, dupa care continua cu sosul. Scoase din frigider carnea inghetata si o aseza intr-un bol cu apa fierbinte pentru a o dezgheta.
Lua doua cepe proaspat curatate, le taie cubulete marunte si le amesteca cu sosul de rosii si putin patrunjel.
La sfarsit, adauga boabele de orez fierte si lasa bolul intr-o parte.
Dupa ce carnea macinata se dezgheta, strecura continutul in chiuveta si lasa toata apa sa se scurga.
Puse carnea pe foc si astepta sa se fiarba, timp in care scoase macaroanele si le aseza intr-un bol rosu in mijlocul mesei. Verifica din nou carnea. Totul era pregatit. Mai avea de amestecat incredientele.
Dupa cateva minute, macaroanele erau amestecate cu sosul si asezate frumos pe masa.
-Mama, totul e gata! Vino sa mananci!
-Adu-mi aici! A inceput serialul meu preferat.
Fata stia ca nu pierdea nici un episod din acel serial si fu neviota sa-i puna intr-o farfurie doua linguri de macaroane. Dupa ce lua o furculita din unul dintre sertare, ii duse farfuria femeii care o lua in mana, fara sa-si desprinda ochii de la monitorul televizorului.
Infipse furculita in cateva bucati si le duse la gura, dupa care lua si o ingititura de sampanie. Termina totul si ii intinse farfuria fetei.
Isi lua din nou tigara intre buze si continua sa se uita la televizor.
Dupa ce isi puse si ei in farfurie, spala vasele si le aranja inapoi in dulap.
Viata ei era una monotona. Se trezea dimineata la cinci pentru a-i pregati mamei micul-dejun. Isi dedica o ora pentru a se ingriji, iar la 7 pleca spre scoala, lasand-o pe mama ei in fata televizorului.
Cand se intorcea,cinci ore mai marziu, o gasea in acelasi loc, de cele mai multe ori dormind. O acoperea cu o patura si isi vedea de treaba. Aceea era singura perioada in care putea invata in voie si profita de fiecare clipa pe care o avea pentru a fi la acelasi nivel cu colegii ei, desi nu reusea de fiecare data.
Insa acea zi avea sa fie diferita. Consecinta fumatului avea sa isi puna puternic amprenta asupra mamei ei si viata avea sa isi arate coltii.
O tuse agresiva puse stapanire pe femeie. Fata se repezi in sufragerie pentru a-i veni in ajutor, dar fusese refuzata. Femeia ii facu semn sa se indeparteze, dar fata se incapatana si ramase alaturi de ea.
-Mama, esti bine? intreba ea ingrijorata.
-Lasa-ma! Sunt bine! Doar o tuse trecatoare.
Intr-o clipa goli sticla si o arunca pe una din canapele de langa ea, unde era o alta.
-Mai adu una! striga ea dupa o pauza, dar contunua sa tuseasca din ce in ce mai tare.
Desi, aproape se ineca, trase din nou din tigara si goli jumatate din stila pe care o aduse fetita din frigider. Nu era zi in care sa nu o trimita pe fata sa mai cumpere, tinand astfel frigiderul plin mereu.
Fata o privi ingrijorata. Mai tusise ea, dar nu atat de tare ca acum. Incercase de atatea ori sa ii spuna ca nu e bine sa inhaleze atat de mult fum, dar femeia, pur si simplu, nu o asculta.
Se indrepta spre camera ei pentru ca nu vrioia sa o mai supere pe mama si isi lua cartea de pe marginea ferestrei. Se ghemui intr-un colt al patului si continua sa citeasca. Tusa femeii parca nu o lasa in pace si vocea ei rasuna in intreaga incapere. Isi puse castile in urechi si isi concentra toata atentia asupra cartii. In cateva minute, somnul o coplesi si atipi.
Cand deschise din nou ochii, arunca o privire rapida prin camera. Patul era la locul lui in fata ferestrei, alaturi, pe birou statea lampa care acum era oprita si dulapul masiv de haine. Ceasul electric de pe birou arata ora 21:00.
Dormise aproape o ora.
Fu putin uimita cand nu auzi tusa mamei. Temandu-se ca ar fi putut pati ceva, alerga cat o tineau picioarele pana in sufragerie, dar ceea ce vazu o facu sa inghete in tocul usii. Femeia statea in acelasi fotoliu, cu capul intr-o parte. Sticla de sampanie era acum pe podea si continutul imprastiat la marginea canapelei, telecomanda astepta pe picioarele ei iar pachetul de tigari era gol la picioarle fotoliului. Doar cateva tigari mai ramasesera si o multime de mucuri si cenusa murdareau o perina aflata pe jos. Dar ceea ce o ingrozea era faptul ca podeaua din jurul ei era patata cu sange inchegat. In jurul buzelor femeii erau, de asemenea, pete uscate din aceasi substanta vitala omului.
In ochii fetitei, mama ei arata mai rau decat inainte. Simtea cum ochii i se umezesc si inima incepu sa-i bata cu putere in piept. Traise atatia ani cu ea incat nu isi putea imagina o lume in care mama ei era doar o amintire.
Se apropie de fotoliu si ii lovi obrajii cu palmele.
-Mama, trezeste-te! Uite, incepe serialul tau favorit. Doar nu vrei sa-l pierzi, nu-i asa?
Insa femeia nu reactiona. Respira cu greutate si saliva i se scurgea printre buze.
Vazand ca nu reuseste sa o trezeasca, lua telefonul de pe masa si forma numarul celui mai apropiat spital care il avea in lista ce statea pe masa de cafea din dreapta televizorului.
De cum auzi o voce feminina la celalalt capat, incepu cu lacrimi in ochi:
-Va rog! Mama are nevoie de ajutor! Mi-e frica! Veniti repede!
Receptionera ii ceru adresa, iar fata i-o spuse, printre suspine.
Ramase langa trupul mamei ei pana cand ambulanta opri in fata blocului si doi asistenti medicali dadura buzna inauntru, unul dintre ei impingand o targa.
Femeia fusese asezata pe ea si urcata numaidecat in ambulanta. Inainte de a pleca, lua cheile de la apartament si incuie usa in urma ei.
Unul din asistenti o privi cu admiratie cum alerga dupa cel cu targa si se urca in spatele ambulantei. Nu ii venea sa creada cat de mult putea o fetita ca ea sa tina la femeia care i-a dat viata. Stia cine e pacienta pentru ca mai venise de cateva ori la spital si faptul ca fetita traise toata viata ei alaturi de o mama alcoolica, avand atata rabdare sa-i suporte viciile il facea sa o admire mai mult. Nu intelegea, dar isi putea da seama ca avea o inima mare.
Dupa ce usa din spate se inchise, masina porni spre spital. Fata spera ca va fi ultima data cand va merge acolo in calitate de pacient si se ruga cu atata putere la Dumnezeu pentru a nu-i lasa mama sa moara. Dar avea sa fie dezamagita.

Katie statea de aproape doua ore pe holul spitalului, pe o banca din dreptul salonului in care era mama ei. Stia ca doctorii incercau din rasputeri sa o salveze si se ruga ca vor reusi, insa, undeva in sufletul ei, stia ca nu va supravietui. Lacrimile incepura sa-i curga din nou pe obraji. O asistenta se aseza langa ea si isi aseza mana pe umarul ei.
-Nu-ti fa griji! Totul va fi bine! Mama ta isi va reveni curand.
-Da, asa spun toti!

[Katniss]

Ello.
Să ştii că ti-am citit ficul de când l-ai postat, dar nu am avut timp să las nici un comentariu de fiecare dată când am vrut a apărut altceva.
Anyway să ştii că mie personal îmi place, ideea este interesantă, descrierea este bună, iar acţiunea nu este deloc grăbită, dialogul nu a fost deloc sec.
Titlul este bun, adică încă de la început poţi înţelege despre ce este vorba. Săraca Katie de la o vârstă atât de fragedă trebuie să se comporte ca un om matur, din păcate astfel de cazuri sunt şi în realitate.
Well cam atât aştept nextu şi sper că o să mă anunţi bye, bye.

[Lanna]

Multumesc ca ai comentat. Astept si altele in continuare.

Capitolul II

-Da, asa spun toti! vorbi ea, stiind ca mama ei va iesi din spital numai moarta.
O farama de speranta inca ii mai ramasese in suflet, dar si aceea incepea sa se destrame. Stia ca va ramane singura, mai devreme sau mai tarziu. Insa nu credea sa fie asa repede.
Privii cu atentie peretii albi ai holului, doctorii ce ieseau din camerele bolnavilor si simtea mirosul puternic de alcool sanitar.
Un baietel intr-un scaun cu rotile trecu pe langa ea, zambind. Avea un ursulet de plus in brate si o femeie, pare-se mama lui, impingea scaunul inalt.
Baiatul vru sa se ridice, dar femeia il aseza inapoi. Cand se departa putin, vazu ca ursuletul nu mai era la locul lui si incepu sa planga zgomatos.
Fetita se ridica de pe banca, lua jucaria si alerga in urma lor. Le iesi inainte si ii intinse ursuletul.
Debea acum observa capul ras al baiatului si faptul ca nu avea un picior, dar si pielea prea deschisa a acestuia. Parea un cadavru readus la viata, ceea ce stia ca e imposibil. Ii multumi printr-un alt zambet iar mama lui se grabi sa-i aranjeze patura si sa-i acopere piciorul amputat de la genunchi in jos.
Vazandu-se din nou cu jucaria in brate, baietelul il stranse la piept, sifonandu-si camasa alba putin peste genunchi.
Femeia continua sa impunga scaunul, fara a-i multumi fetei, care ramase in urma lor.
Se aseza din nou pe banca si isi lasa privirea in pamant. Il compatimea pe acel baiat, ii parea rau pentru el si pentru suferinta prin care trecea. Insa nu gasea comportamentul mamei lui ca fiind politicos. Nu era corect sa o ignore in asa fel. Si un " Multumesc " ar fi fost de ajuns pentru ca ea sa se simta multumita. De ce erau toti oamenii asa de egoisti, lacomi si indiferenti? De ce nu le convenea cand cineva incearca sa-i ajute si sa binevoiasca a le multumi?
Toate acele ganduri erau pre mult pentru o fetita care nu stia ce se afla dincolo de ceata aceea densa ce invaluie mintea celor din jur, care nu vazuse inca partea frumoasa a omenirii si nu traise intr-o lume plina de bunatate si mila.
Stia ce inseamna sa fi ignorat, aratat cu degetul, vorbit pe la spate. La scolala era privita de colegii ei cu rautate si toti se indepartau de fiecare data cand ea trecea prin fata lor. O ignorau doar pentru ca mama ei era o alcoolica, o tratau cu raceala doar pentru ca provenea dintr-o familei fara tata, cu o mama care nici nu exista in ochii locuitorilor. Din punctul ei de vedere, societatea era prea mandra si vicioasa pentru a intelege gandirea unui copil de doisprezece ani.
Se apropie de fereastra ce dadea spre salonul mamei ei. Se parea ca doctorii ii facusera o scurta baie si femeia era acum de nerecuoscut. Nu ii venea sa creada cat de frumoasa putea fi mama ei fara acel strat negru ce i se adunase pe piele. In sfarsit, o vedea cum arata ea de fapt, sub acea masca a neglijentei.
Doctorii si asistentele se invarteau incontinuu in jurul patului cu asternutul alb. O conectasera la un aparat pe care fetita nu il vazuse pana acum.
-Mama, nu pleca! Nu ma lasa singura! sopti ea, privind insistenta de cealalta perte a fererstrei.
Tristetea ii cuprinse sufletul si suspina adanc. Nu se descurca fara ajutorul mamei si avea nevoie de un umar pe care sa-si langa supararea.
De cealalta parte a holului, un barbat deschise larg usa dubla. Parul scurt, galben, dat pe spate ii straucea la lumina unui neon. Purta un costum albastru-inchis, un palton subtire, negru si un fular alb, lasat liber in jurul gatului. In urma lui mergeau alti doi barbati ce pareau a fi garzi de corp.
Privea inainte, in timp ce isi mangaia barba aranjata astfel incat sa fie egala in ambele parti.
Se opri pentru cateva clipe inaintea fetei, privind-o cu coala ochiului. Isi aseza mana pe crestetul ei si un zambet larg i se ivi pe chipul brazdat de cearcane adanci.
Fetita isi ridica, la randul ei, ochii spre el. Nu intelegea de ce cauta el acolo si ce motiv ar avea sa o priveasca cu atata familiaritate.
Asistenta ramase, pur si simplu, inmarmurita la vederea celor doi. Ceva ii atrase atentia si o voce ii spunea ca e timpul sa se intoarca la lucru.
Se indaparta si disparu pe alt hol.
Cand isi lua palma de pe crestetul ei, fetita isi lasa privirea in pamant iar barbatul intra in salonul mamei ei.
Curioasa, se ridica pe varfuri sa vada ce se intampla inauntru. Noul-venit ii stranse mana doctorului, dupa care urma o discutie intre cei doi. Dar nu putea auzi ceea ce isi spuneau din cauza sticlei groase, desi si-ar fi dorit. Stia ca nu e politicos sa tragi cu urechea, insa avea un persentiment ca cei doi vorbeau despre mama ei. Si, dupa privirea ce ii aparu pe chip barbatului, nu parea a fi ceva bun. In acele momente avea toate motivele sa se teama pentru viata mamei ei si sentimentul de singuratate incepea sa puna stapanire pe ea. Nu vroia sa o piarda. Nu vroia sa ramana singura.
Isi arunca privirea in pamant, lasand lacrimile sa-i alunece pe obraji. Nu observa cum usa se deschide si barbatul paraseste incaperea.
Debea dupa cateva minute, isi intoarse capul, simtind o mana grea pe umarul drept. Isi ridica ochii inlacrimati spre el. Blondul se aseza in genunchi inaintea ei si ii sterse obrajii cu o batista alba.
-Nu mai plange!
Vorbea pe un ton bland, care o facu pe fetita sa isi indrepte toata atentia spre el. Incerca oare sa o incurajeze? Dar de ce? De ce, din atatea persoane, el fusese primul care parea sa o ia in seama? Ce motive ar fi avut? Nu intelegea!
Ii lua mana intra lui si o privi adanc in ochi. Ceva la el o impresiona, insa nu stia ce. Vedea ceva familiar la el.
Reactia lui urmatoare o surprinse. Barbatul o stranse in brate, ca si cum ar fi fost cumva ruda cu el.
In mintea lui, ii parea rau ca nu putea sa o ia le el si ar fi facut orice pentru a o proteja de rautatea lumii. Dar nu putea. Daca ar fi aflat ceilalti si, mai ales presa, el ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor. Nu vroia sa riste, dar stia ca intr-o zi trebuia sa se afle adevarul. Toate la timpul lor! Pana acea clipa va veni, avea sa-si pregateasca deja retragerea de pe scena politica si din lumea publica, ca senator si om de afaceri.
Se ridica, inspirand adanc.
-Sa fi cuminte, bine? Nu vei sta mult acolo! Promit!
Spunand asta, se indrepta in directia din care venise si disparu pe usa.



Stiu ca e cam scurta. Ma voi revansa alta data.

[Katniss]

Well let's see
În primul rând mulţumesc că ţi-ai făcut timp să mă anunţi.
În al doilea rând, a fost un capitol foarte bun adică modul în care ai descris totul chiar îţi dă de gândit. Săraca Katie la câte trebuie să facă faţă nici un om matur nu ar putea să fie atât de tare precum această fetiţă.
Acel domn presupun că îi este rudă, poate chiar tata greu de spus, dar evident ca are legătură cu ea. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, dar am o nemulţumire lungimea acestui capitol.
Cam atât aştept nextu bye, bye.

[Juneko]

Buun, am inceput si eu sa iti citesc ficul si pot sa recunosc ca imi place ideea, chiar daca la un moment dat am avut impresia ca e ceva asemanator intr-un film sau intr-un alt anime. Poate a fost doar o impresie.
Trebuie sa remarc ca ai unele greseli de ortografie, cum ar fi :"debea". Suna cam taraneste, nu stiu cum sa ma exprim. Ar putea fi inlocuit cu "abia"
In rest, nu cred ca ai greseli :)
Dupa gestul familiar si dupa faza cu presa, ori e vorba de tatal sau, ori o alta ruda foarte apropiata, cum ar fi unchi sau frate mai mare.
Nu ma pot pronunta clar asupra ficului, insa primele impresii sunt pozitive ;) Am sa citesc pana la capat si am sa incerc sa comentez de fiecare data. :D Astept continuarea!

[Lanna]

Multumesc tuturor celor care au comentat, cat si celor care citesc. Astept mai multe comentarii in partea voastra, cu un mesaj pozitiv sper.

Capitolul III

Spunand asta, se indeparta in directia din care venise si disparu pe usa.
Fetita era acum mai buimacita decat inainte. Ce insemna toata acea scena? Ce a vru sa spuna prin " Nu vei sta mult acolo " ? Unde era acest " acolo " ? Nu intelegea rostul acelei conversatii sentimentale, plina de tristete si dezamagire. Ce se va intampla cu ea, acum ca mama ei nu ii mai era alaturi?
Isi lua pentru o clipa gandul de la cele intamplate cu cateva minute inainte si isi indrepta privirea spre salonul in care era mama ei. Vazand ca doctorul ii face semn, fetita intra. Ii arunca o privire mamei ce statea intinsa pe un pat, cu o masca transparenta ce-i acoperea gura si nasul. Isi ridica ochii spre doctor, care ii zambi si incepu sa vorbeasca:
-Apropie-te! Mama ta e bine! Are nevoie doar de somn.
Ii arata un scaun de langa pat si o indemna sa se aseze pe el. Fata il asculta, iar doctorul se aseza in fata ei, aplecandu-se usor inainte.
-Dupa cum vad, esti o fetita descurcareata. Mama ta trebuie sa ramana aici pentru cateva zile, asa ca poti merge acasa sau poti ramane ce ea aici. E alegerea ta!
Nu stia ce sa faca. Ii era foame si auzise prin oras ca mancarea din spitale nu e prea buna, dar nu putea sa o lase singura. Desi stia ca personalul va avea grija de ea, vroia sa-i fie alaturi.
Dupa ce se gandise indelung, hotara ca e mai bine sa mearga acasa si sa curete ceeea ce lasase mama ei in sufragerie. Nici nu mai stia cat timp trecuse de cand suna la ambulanta si de cat timp asteptase pe holul spitalului.
Se pregati sa plece, cand doctorul o striga inapoi.
-Stai putin! Domnul acela care a trecut pe aici mi-a spus sa-ti dau asta. Nu mi-a spus ce e in ea.
Ii intinse un plic gros. Fata il deschise, curioasa si ceea ce vazu o lasa fara cuvinte. In interior erau o multime de bancnote de o suta de dolari si un biletel.
Doctorul isi vara si el ochii si se blestema in gand pentru faptul ca nu deschise primul plicul.
" Ce prost am fost! Cu ce e acolo, plus economiile mele, as fi putut sa imi petrec restul saptamanii pe o plaja din Miami. La naiba! Poate data viitoare! " se gandi el, in incercarea de a-si stapani un impuls. Vroia plicul.
Fetita lua biletelul si citi in gand:

"Katie,

Un prieten m-a rugat sa-ti dau asta. Nu ii pot spune numele pentru ca acest lucru l-ar compromite. Stiu ca esti constienta de insemnatatea acestui cuvant. Mi-a mai spus ca acei bani sunt pentru tine. De internarea mamei tale m-am acupat eu, asa ca nu-ti fa griji. Descurca-te cum poti urmatoarele zile.
Daca intr-o noapte vor veni o femeie si un barbat la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Vei marge intr-un loc unde sunt multi copii. Dar iti promit ca nu vei sta mult acolo. La timpul potrivit, voi veni dupa tine.

J. "

Debea acum intelese de unde veneau toti acei bani. Dar ce motiv ar avea un necunoscut sa-i trimita atat de multi? Si de ce acest J. o ajuta pe mama ei? Toate aceste evenimente o obosira, incat simti nevoia de a pleca cat mai repede acasa.
Dupa ce isi saruta mama pe frunte, rugandu-se sa se faca bine, isi lua la revedere la de la doctor si porni numaidecat acasa.
Cand deschise usa sa iasa, observa un BMW negru in fata spitalului. Parbrizul cobora lent si chipul barbatului care o stranse in brate pe holul se ivi din intuneric. Ii zambi larg, facandu-i semn sa urce in masina. Se apleca putin inainte iar, dupa cateva clipe, soferul cobora din masina si se apropie de ea. Cu ochii in pamant, vorbi:
-Domnul senator se ofera sa va duca acasa. A spus ca nu puteti refuza.
Fetita isi muta din nou privirea spre barbatul din masina, dupa care se indrepta spre el hotarata. Nu putea merge acasa singura si, oricum, trebuia sa-i multumeasca bondului pentru faptul ca ii ajutase mama.
Soferul alerga in intampinare si deschise portiera. Fata intra si se aseza comod pe bancheta din spate, cu privirea in pamant. Vru sa spuna ceva, dar un singur cuvant ii evada din gura:
-Multumesc!
Doar atat putea rosti inainte de a incepe sa se gandeasca din nou la mama ei. Nu vroia sa o piarda. Nu acum.
Curand, masina pori. Barbatul era inca cu privirea atintita supra ei, cu un picior deasupra celuilalt. Isi umplu un pahar cu vin rosu, pe care il savura cu placere si isi muta ochii in cealalta parte.
-E placerea mea!
Tot timpul drumului, nici unul din ei nu scoase o vorba. In scurt timp, masina opri in fata casei iar fetita cobora linistita. Ii multumi inca o data, dupa care intra grabita in casa.
De cum apasa intrerupatorul si lumina cuprinse incaperea intunecata, se repezi in camera ei, ascunse plicul intr-o cutiuta din dulapul ei cu haine, aflata tocmai in spate si isi trecu privirea peste tot ce adunase timp de un an: peste treizeci de plicuri a cate o suta de mii de dolari fiecare. Nu cheltuia niciodata mai mult de trei sute de dolari pe saptamana. Ii pastra pentru facultate.
Ascunse cu atentie cutiuta, inchise usa dulapului cu miros puternic de brad si lua o galeata cu perie de radacini pentru a curata sangele de pe covor.
Terminand, vru sa se aseze undeva pentru a se odihni, dar fotoliul era plin de pachete goale de tigari, doze de bere si mucuri de tigara. Ofta adanc si aduna toate gunoaiele pana cand locul deveni ca nou. Lua asternutul de pe fotoliu, aruncamdu-l in masina de spalat.
Dupa ce il inlocui cu unul nou, se aunca in fotoliu si aprinse televizorul. Parca uitase ca ii era foame, ochii i se inchideau treptat si adormi in cateva minute.
In lumea ei, si simte libera, libera sa faca ce vrea, sa cutreiere lumea in lung si-n lat si sa-si traiasca viata asa cum vroia. O vedea pe mama ei asa cum era cu cativa ani in urma, pe o plaja pustie, inconjurata de stanci. Valurile ii spalau picioarele iar femeia isi tinea rochia albastra de matase sa nu se ude. Parul negru ca adanosul si ochii ei albastrii emanau fericire.
Nu de putine ori isi dorise ca mama ei sa fie asa cum isi imagina ea, dar, de fiecare data, realitatea o lovea acolo unde o durea mai tare si incepea sa-si planga de mila. De ce nu traise si ea intr-o familie normala, cu rudele aproape, unde toti vecinii ii privesc cu respect si bunatate? De ce nu s-a indurat Dumnezeu de ea si nu a ajutat-o pe mama ei sa-si revina la normal?
-Poate ca mama nu vrea sa fie ca inainte. Nu i-a pasat niciodata de mine. Nimeni nu m-a vrut.
Ochii i se umplura de lacrimi si se ghemui pe fotoli, in incercarea de a uita tot ce se intamplase. Isi aduse aminte de acel baiat si de zambetul lui prin care, insa, i se putea citi suferinta, tristetea, ultima farama de speranta care ii mai ramasese.
-Opreste-te! De ce zambesti cand ar trebui sa plangi? Nu te mai uita asa la mine! tipa ea catre imaginea baiatului ce-i aparea in minte. Nu vezi ca nu ai nimic pentru care sa traiesti?
Se ineca intr-un plans fara lacrimi, care deja se uscasera. Avea nevoie de un umar pe care sa-si planga tristetea si amarul, dar nu era nimeni care sa o ajute sa treaca peste.
Ii trecu prin minte gandul sinuciderii, al trecerii intr-o lume mai buna, dar chipul mamei inainte si dupa acea transformare dramatica il opri. Trebuia sa treaca peste ea, pentru mama ei.
Se trezi cand soneria de la intrare anunta faptul ca cineva era la usa. Isi aranja hainele sifonate, inspira adanc si deschise usa.
isi freca ochii de oboseala si, cand privi atenta inainte, nu isi putu opri intrebarea:
-Alex, ce faci aici?
-Au auzit despre intamplarea cu mama ta si m-am gandit ca te simti singura.
Alex era cea mai buna prietena a ei si singura. Desi erau in clase diferite si Alex era cu un an mai mare decat ea, se sprijineau reciproc si treceau impreuna peste orice obstacol. Nu era zi in care sa nu iasa la o inghetata. Prietenia lor devenea din ce in ce mai puternica cu fiecare minut si facura o primisiune prin care nimic nu le va opri sa fie prietene pentru tot restul vietii ... sau pana cand se indragosteau de acelasi baiat.
O pofti inauntru si o intreba daca nu ar vrea sa manance ceva. Alex refuza politicoasa si se aseza pe canapeaua din fata televizorului. Debea acum observa ochii iritati de lacrrimi ai blondei, lucru ce o ingrijora.
-Esti bine? intreba ea, vazand ca prietena ei isi ascunde fata intre palme.
-Nu e nimic! Mi-a intrat ceva in ochi. Scuza-ma o secunda! se apara ea si se indrepta grabita spre baie. Isi spala fata cu apa rece pentru a-si opri lacrimile ce i se revarsau pe obraji. Dar nu reusi. Ele cintinuau sa curga fara incetare.
Isi sterse chipul cu un prosop, inspira adanc si incepu sa se roage la Dumnezeu pentru sanatatea mamei.
" Doamne Dumnezeul nostru, te rog indurate de mine si de mama mea si ajut-o sa se faca bine. Cred in bunatatea Ta si in puterea Ta de a face oamenii sa se simta bine. Te rog, ajuta-mi mama, caci ea are nevoie de tine mai mult decat as avea eu. Nu ma lasa singura! "
Se opri, vazand-o pe Alex in pragul usii.
-E totul bine?
-Da, ce ar putea sa mearga rau? vorbi ea, prefacandu-se ca zambeste.
-De ce iti ascunzi tristetea? Vad in ochii tai ca suferi si stiu cum te simti. Tatal meu a murit in razboi, dar stiu ca e mereu alaturi de mine. Si mamei ii e dor de el. O aud in fiecare noapte cum ii striga numele in somn, printre suspine. Asa ca nu incerca sa ma pacalesti. Vino aici!
O stranse in brate, lasand-o sa-si verse tristetea pe umarul ei.
-Nu uita un lucru: daca intr-adevar ti la cineva, trebuie sa inveti sa-i dai drumul. Nu il poti pastra la nesfarsit langa tine, doatr pentru ca asa iti dicteaza inima. Crede-ma! Stiu ce spun!
Din ochii blondei, rauri de lacrimi incepura sa-i curga din nou pe obraji in jos, udand gresia albastra. De fiecare data cand s-i le stergea cu maneca, altele le urmara si asa mai departe, asa ca renunta sa mai incerce. Era doar o amanare a inevitabilului.
Se simtea slabita, nu isi putea controla sentimentele si ceea ce era mai rau: simtea ca nu mai are acea vointa de a trai si de a merge mai departe. Dar trebuia sa continuie sa spere, altfel si ultima picatura de vointa i se va scurge din trup si va inceta sa mai creada in lume si nu in ultimul rand, in Dumnezeu. Nu vroia ca asta sa se intample.
Doua zile mai tarziu, cand razele soarelui incepura sa se strecoare prin fereastra acoperita si cand somnul fetei era mai dulce, fu trezita brusc de soneria tetefonului. Cobora in bucatarie si ridica receptorul.
-Da?
-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat pentru a-ti spune ca mama ta ...

Cam atat pentru azi. Sper ca acest capitol sa va multumeasca la lungime. Mi-a luat cam trei-patru ore sa-l scriu.

[Katniss]

Dau edit imediat ce termin de citit, ocup locul sa nu fie luat
Edit
Se pare că am venit din nou pe la ficul tău, so enjoy.
Am văzut destul de multe greşelii (probabil pentru că te-ai grăbit) sper să fii mai atentă pe viitor.
De asemenea am văzut că ai uitat să pui space între unele cuvinte, ca să nu mai spun că ai ,,mâncat'' unele litere, nu stau să le enumăr pentru că nu am timp acum.
Am văzut greşeli de exprimare şi câteva repetiţii destul de deranjante. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, descrierea a fost bună, dar ar mai fi mers.
Mai făcut curioasă în legătură cu J. aşa că aştept nextu. Pe data viitoare bye, bye.

[Lanna]

Urmeaza continuarea. Have fun!

Capitolul IV

-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat sa-ti spun ca mama ta ...
In acel moment, vocea i se stinse si ofta adanc. Nu ii placea sa dea vesti proaste familiei pacientilor.
In bucatarie, fetita ramase incremenita, cu telefonul la ureche. Nu ii venea sa creada ca mama ei murise, nu putea accepta. O durea sufletul cand se gandea ca va ramane singura pentru tot restul vietii ei si chipul i se umplu de lacrimi.
In ultimele zile plansese cat pentru un an intreg. Nu mai vroia sa fie trista, nu mai vroia sa fie ignorata de cei din jur. Odata cu acest eveniment, viata ei nu va mai fi la fel. Lumea pe care o stia se schimbase. Tot ceea ce avea mai drag murise, dar nu credea inainte sa vada de un singura. Cu ochii umezi, aseza receptorul la loc si se imbraca in graba. Chema un taxi si ajunse in doar cateva munute in fata spitalului. Dupa ce plati drumul, incepu sa alerge pe scari pana in fata salonului in care era femeia. Blondul ea in camera si vorbea linistit cu doctorul. Cand o vazu, intrerupse brusc discutia, deschise usa si o lasa sa intre. Ii observa ochii inlacrimati, asa ca isi scoase batista din buzunar si i-o intinse.
-Nu-ti fa griji! E intr-un loc mai bun acum! vorbi el pentru a o incuraja putin.
Dar orice ar fi facut pentru a o scoate din acea stare esuase de fiecare data.
Katie lua batista si isi acoperi ochii cu ea, dupa care vru sa o inapoieze.
-Pastreaz-o! Ai mai multa nevoie de ea decat mine! refuza el politicos, facad un pas inapoi.
Cu batista intr-o mana si cu cealalta prinzandu-si marginea rochiei, se apropie de pat. Vedea chipul palid al femeii, zambetul ei, sprancenele ridicate - era fericita. Se stinse in liniste, cu gandul la fiica pe care o iubise mai mult decat orice pe lume, desi nu ii aratse asta in ultimii ani. Vazu o lacrima ce aluneca usor pe obraz, o lacrima ce nu avea nevoie de alte cuvinte. Era tot ce ii trebuia fetei pentu a-si da seama cat de mult tinuse mama ei la ea.
Trebuia sa accepte ca nu mai era printre ei si sa mearga mai departe, insa nu isi putu retine un suspin si se arunca la marginea patului.
-Mama! Nu pleca! Nu vreau sa raman singura! sopti ea, in timp ce lacrimile umezeau asternutul alb.
O lasara sa-si verse tristetea si sa-si ia la revedere de la femeie. Era tot ce putea face pentru ea in acele momente de reculegere.
Pentru doctor era prea mult de indurat, asa ca iesi pe hol sa se calmeze. Isi trecu mana prin parul carunt, dupa care se indeparta.
Si din ochii barbatuui incepura sa alunece lacrimi sarate. Nu ii era rusine sa-si arate tristetea in public. Orice om plange la un momant dat. Trebuia sa-i fie alaturi fetitei, in special acum, cand avea mare nevoie de sprijin moral.
Se apropie de ea si o stranse in brate, gest la care fata ii raspunse. Isi aseza capul pe umarul lui si continua sa planga. Isi vroia mama inapoi, vroia sa o vada in fata televizorului, cu sticla de sampanie in mama si tigara intre buze. Nu ii pasa de faptul ca nu se spala si mirosea mereu a alcool si fum da tigara, ii era dor de obiceiurile ei vechi, desi stia ca nu putea face decat sa-si inrautaseasca siuatia. Avea nevoie de ea.
" Mama, de ce? Cum ai putut sa pleci si sa ma lasi in urma? "
Ii arunca o ultima privire femeii de pe pat, dupa care il lasa pe barbat sa inchida fermoarul, acoperind in totalitate trupul fara viata.
Porni inainte, luand-o de mana pe fetita.
-Vino! Te duc eu acasa. Si nu trebuie sa iti faci griji pentru ca voi avea grija sa aiba parte de cea mai buna inmormantare. Acum sa mergem. Daca ramanem aici nu facem decat sa ne inrautatim dureea provocata de moartea ei. Promit ca voi avea eu grija de tine!
Auzindu-l, fetita nu putea rosti decat un " Multumesc " slab, venit de undeva din interiorul sufletului ei.
-Urmeaza sa treci printr-o perioada grea, dar promit ca te voi lua de acolo cat de repede pot.
Nici de aceasta data, Katie nu intelese voebele lui. Cine si unde o va duce?
Deodata, isi aminti de ceea ce scrisese barbatul in bilet:
" Daca intr-o noapte vor veni un barbat si o femeie la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Te vor duce intr-un loc unde sunt multi copii ...
La timpul potrivit voi veni dupa tine. "
Il privi adanc in ochi, iar el ii zambi prietenos.
-Vino! ii spuse, pornind pe coridor si apoi pe usa afara.
Acel barbat avea sa fie singurul ei sprijin in a-si crea o noua viata, atat moral, cat si financiar, si o mare surpriza avea sa-i schimbe complet viata.
Urca in masina, urmata de J. si automobilul accelera spre casa fetitei.
Ziua urmatoare, totul ramase neschimbat in casa. Dar parca ceve lipsea. Se uita intristata spre fotoliul gol din fata televizorului. Imaginea mamei ii aparu brusc in minte, tipand cat o tineau plamanii la jucatorii de baschet ce ratau mereu cosul.
" -Hei, orbule, esti prost? Sau doar te prefaci? Si fata mea joaca mai bine decat tine. "
Aprinse televizorul, dupa care incepu sa cotrobaie prin bucatarie. Deschizand un sertar, gasi un pachet de tigari, nedeschis. Isi aminti ca il ascunsese cu cateva zile in urma, incercand astfel sa o impiedice sa ma fumeze.
Lua pachetul si il arunca in cosul de gunoi. Acel pachet era vinovat pentru moartea mamei ei. In ziua aceea jura sa nu se atinga de tutun si promise ca va face tot ce ii va sta in putinta pentru a-i ajuta pe cei marcati de acel viciu, pentru ca alti copii sa nu traca prin ceea ce fusese nevoita ea. Visul ei de a ajunge doctor era atat de puternic, incat ar fi facut orice pentru a-l indeplini.
Se aseza pe fotoliu, cu capul pe genunchi si incepu sa butoneze telecomanda, nesigura pe ce program sa lase. Se opri, vazand chipul blondului care o ajutase, la o conferinta de presa. Barbatul statea in fata unei case iar reporterii isi intindeau microfoanele pentru a auzi mai bine ce spunea. Altii ascultau sau faceau poze, astfel incat lumina aparatelor il facura sa-si acopere ochi de cateva ori.
" - Domnule senator Redfield, ce legatura aveti cu aceasta fetita? " intreba un jurnalist, cu un carnetel intr-o mana si o poza a unei fetite in cealalta. Ramase uimita cand isi vazu chipul la televizor si se intreba cum si cand i se facuse acea fotografie.
" -Fetita aceea e doar o alta victima a societatii din zilele noastre.
-E adevarat ca in zilele de 16 spre 20 Martie ati fost la spitalul infiintat de tatal dumneavoastra, in calitate de vizitator?
-Nu il implicati si pe tatal meu in asta!
-Ati fost sau nu? Asta e tot ce vrem sa stim.
-Da, am fost. E cumva ilegal sa vizitez persoanele care au nevoie de ajutor?
-Nu, doar ca ...
-Eu, spre deosebire de societatea noastra, incerc sa ajut cat de multi oameni pot. E cumva o crima? Daca da, atunci sunt vinovat si ar trebui sa-mi petrec tot restul vietii intr-o inchisoare de maxima securitate. Atat am avut de spus.
-Domnule senator, care este relatia dumneavoastra cu mama fetitei pe care o ajutati?
-Ce intrebari mai sunt si astea? Ce relatie as fi putut avea cu o femeie pe care nu am vazut-o in viata mea? Regret moartea ei si m-am oferit sa achit toate cheltuielile pentru odihna sufletului ei. Sunt doar o persoana darnica si imi place sa ajut.
-Ce aveti de gand sa faceti in continuare?
-Conferinta s-a terminat! "
Intra in casa iar curtea se goli intr-o clipa. Fiecare reporter si jurnalist se indrepta spre masina lui, dezamagit fiind de raspunsurile barbatului. Ar fi vrut sa afle mai multe detalii despre cele intamplate in spital. Ar fi iesit o stire de prima pagina.
Deschise frigiderul si vazu ca e pe jumatate gol. Arunca toate sticlele de sampanie in tomberonul din fata casei si hotara sa mearga la cumparaturi. Dupa ce isi lua cateva bancnote de 100 si astinse toate luminile din casa, iesi afara si inchise usa in urma ei.


Lanna terminat si va astept in episodul urmator din " Katie "

[Katniss]

Hello dear am venit din nou pe aici, mulţumesc că m-ai anunţat.
Aşa ficul tău devine din ce în ce mai interesant cu fiecare capitol. Ca de fiecare data capitolul a fost reuşit acţiunea nu mi s-a părut grăbită, iar descrierea a fost bună, dialogul puţin nu mi s-a părut mult sau sec. Am văzut câteva greşeli probabil din neatenţie, dar nu sunt grave.
Chiar îmi place ca dai suspans ficului asta îl face mai interesant. Sunt curioasă ce legătură are senatorul cu fetiţa.
Well cam atât aştept nextu, so spor la scris şi multă imaginaţie pe data viitoare bye, bye.

[Lanna]

Uite ca am venit cu capitolul urmator.

Capitolul V

Spre seara, in timp ce fetita spala gresia din baie, auzi soneria. Un barbat imbracat la costum, cu parul negru dat elegant pe spate si o servieta maro in mana si o femeie la fel de eleganta, cu parul castaniu stateau in fata usi.
-Buna ziua! Suntem de la Protectia Copilului. Ia-ti lucrurile si vino cu noi, vorbi serios barbatul.
Fata il asculta si lasa ceea ce facuse inainte. Isi impacheta toate lucrurile n valize iar banii ii ascunse intre haine. Ajutata de femeie, urca valizele intr-o masinarosie ce astepta in fata casei, dupa care incuie usa.
Vazand cheia din manafetei, barbatul se repezi si o lua.
-Nu vei mai avea nevoie de ea!
Tot impacheatul tinu o ora. Dupa ce urca in masina, barbatul se aseza pe locul soferului iar femeia langa el.
Masina porni in scurt timp, indreptandu-se din ce in ce mai mult de noua ei casa. Fata spera ca va fi doar temporara si trebuia sa le demonstrez ca se putea descurca si singura.
Tot timpul drumului, nimeni nu incerca sa-i vorbeasca. Stia ca merge intr-un loc plin de copii si acest lucru nu ii convenea. Nu ii placea compania altei persoane de varsta ei, exceptie facand doar Alex si credea ca viata de una singura era cea mai potrivita pentru ea.
Incerca sa citeasca cel putin o reactie pe chipurile celor doi, dar nimic. Pareau doua statui de piatra si nimic nu ii putea convinge sa isi intoarca privirile.
Fetita isi intoarse capul, plictisita, lasadu-se pe spate. Nu ii placea acea liniste. Desfacu fermoarul valizei din dreapta ei si scoase un album cu poze vechi de familie: ea si mama ei in vacantele petrecute impreuna inainte ca femeia sa-si gaseasca alinarea in bautura.
Prima poza o infatisa pe femeie la plaja, intr-un costum de baie albastru. Purta o pereche de ochelari negri si o palarie crem, cu margini largi. Radea.
Ofta. Trecu la urmatoarea pagina in care gasi o poza decolorata in care o vedea pe mama ei la optsprezece ani, alaturi de un barbat, aparent mai mare decat ea.
Mereu s-a intrebat cine ar putea fi, insa nimic din ceeea ce afla nu o multumi. O intrebase de atatea ori pe mama ei despre acel barbat misterios, dar, de fiecare data, femeia parca evita sa-i raspunda, inghitindu-si cuvintele cu ajutorul bauturii.
Nu intelegea ce avea de ascuns de nu era in stare sa-i raspunda. De ce sa o minta?
Ii spusese ca tatal ei e mort, insa ea avea un presentiment cum ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Abia mai tarziu avea sa afle un lucru cat se poate de surprinzator cu privire la identitatea tatalui si asupta mestenirii ei genetice.
Isi ridica privirea din poza cand femeia o indemna sa iasa. Nici nu observa ca masina se opri in fata unei cladiri albe, cu zugraveala cazuta si ferestre sparte, ramase uimita cand il vazu pe barbat la intrare. Cum se miscase asa repede?
Cobora cu albumul in mana, lasandu-su condusa de femeie.
Privi in jur. Din cateav rondouri de flori nu mai ramasesera decat plante uscate si un gard de lemn acoperit cu licheni, care lipsea in unele parti. Aleea ce iconjura cladirea era pavata cu bucati de marmura, care aveau acum o nuanta verzui spre galben.
Portiera se deschise cu zgomot, lucru ce o facu pe fata sa tresara. Femeia o lua de mana si cand ajunsera amandoua in dreptul unei usi transparente, Katie observa nelinistea barbatului care dadea din picior.
-Veniti odata! Sa terminam cat mai repede cu asta pentru ca mai am si alte lucruri de facut.
Olua agesiv de mana, apropae tragand-o dupa el. Fetita incerca sa protesteze, dar barbatul era mult prea puternic pentru ea, as ca renunta si se lasa condusa.
Fura intampinati de o femeie care nu parea sa-i ia in seama pe cei doi. Toata atentia ei era indreptata spre fetita. Se aseza in genunchi inaintea ei si ii vorbi pe un ton bland:
-Buna! Tu trebuie sa fi Katie. Numele meu e Jane si sunt directoarea orfelinatului. Sper ca te vei acomoda aici.
Isi aranja o suvita csatanie ce ii acoperea fata, dupa care se ridica, isi netezi fusta neagra putin peste genunchi si o lua de mana pe Katie.
- De aici ma ocup eu! Multumesc! vorbi ea, adresandu-se celor doi.
Trimise doi paznici sa ii aduca bagajele, dupa care cei de le Protectia copilului plecara inapoi la sediu.
Privirea directoarei ii amintea cumva de mama ei. Aceasi ochi albastrii si acelasi zambet dulce ce ii invida mintea in fiecare zi, asta inainte de a deveni o alcoolica. Mereu se intrebase cum de mama ei a trecut prin acea schimbare dramatica. Ce o impinsese sa recurga la acea metoda?
Desi o intrebase de atatea ori, feneia, pur si simplu, o ignora si evita sa-i raspunda. Oare ce ascunsese cu atata indarjire? Oricum, acum nu mai conta deoarece mama ei murise, luand si acel secret cu ea in mormant.
O urma timida pe femeie pe un coridor cu podeaua de marmura si pereti crem, pana inaintea unei usi metalice. O deschise si intra amandoua inauntru. Ceea ce vazu in continuare o lasa fara cuvinte. Copii in haine largi, peticite, murdari din cap pana-n picioare, se jucau intr-o sala cu peretii plini de mucegai, cu jucarii rupte si decolorate.
Isi reaminti ce ii scrisese J. pe acel biletel, dar nu se asteptase la asa ceva. Cum sa stea acolo, in mijlocul acelor copii murdari si, probabil, bolnavi?
Isi arata dezaprobarea prin faptul ca ramase in tocul usii si nu avea de gand sa se miste de acolo prea curand. Zgomotul facut de acei copii, tipetele lor, o obligau sa isi acopere urechile. Era prea mult pentru ea. Se obisnuise cu lictea din casa si, in acele momente, acea liniste era mai mult decat binevenita.
-