14-02-2011, 12:10 PM
La rugamintea autoarei am aparut si eu pe aici, cu dragele mele corecturi:))
Bun, corectura:
Doar o clipita...
Prolog:
"Stau la geam si privesc in gol... As vrea sa mor, dar nu pot...
Ma gandesc...
Stiu ca toti isi pun aceasi intrebare, dar totusi...
<De ce oare tocmai mie?
De ce oare numai mie?>"
Ironic, nu? Eu, o fata mereu cu zambetul pe buze, o fata linistita care mereu a fost un exemplu pentru ceilalti acum am ajuns sa fiu... "la fel ca toate".
Tanjesc dupa atentie... Desi mereu am fost impotriva viciilor si a obiceiurilor proaste, acum chiar de asa ceva as avea nevoie. Asta ar fi cel mai bun remediu pentru a uita de probleme. Da, stiu ca nu le-ar rezolva dar macar stiu ca as uita de ele, doar o clipita...
Da, doar o tigara, un fum, o doza de... adrenalina.
O picatura de sange sa-si croiasca drum din narile mele pana la buzele carnoase, urmand ca mai apoi sa-mi inunde gura.
Da, o picatura, doar una... urmata insa de altele. Mai mari, mai multe, mai amare, mai sarate, mai gustoase!
Multe picaturi care sa ma aline si sa-mi potoleasca setea interminabila pentru sange, pentru suferinta.
O lacrima mi se prelinge pe obrazul acum palid, (virgula) facandu-ma sa realizez ca toate acestea sunt doar niste aluzii, vise, iluzii nefondate. Da, niste dorinte care insa, din pacate, niciodata nu se vor implini. Vor rame (ramane) doar ceea ce sunt acum... vise.
Imi alung aceste ganduri sadice care, de fapt nu le alung eu, ci imi sunt alungate de catre zgomtul produs de izbirea stropilor mari de apa, de asfaltul rece si acum... ud.
Cat de frumos suna acest cuvant, "ploaie".
Imi aminteste de zilele in care eram si eu o copila mica si prostuta. Da, mica si prostuta, insa iubeam atat de mult natura, lumea, oamenii si pana si cel mai mic detaliu al unui lucru acum neinsemnat, atunci ma uimea si mi se parea o chestie uimitoare.
Pe-atunci nu stiam de "vicii". Nu stiam nici macar ce inseamna acest cuvant, daramite sa mi le (mi-l) si insusesc. ( Fii atenta la cum faci acordul;) Daca folosesti '' cuvant '', pronumele trebuie sa fie '' l ''( '' el '' ))
Atunci stiam ce-i veselia. Da, ma bucuram cand imi cumparam o bomboana, o caramea. "Traiam clipa", ceea ce pe la varsta de opt ani, noua, sau poate chiar zece ani numeam (fara virgula) "punctul culminant al vietii mele".
Da, eram fericita si nu aveam nevoie de niciun "calmant", nicun ajutor pentru asta.
Traiam in aceeasi lume cu ceilalti copii, insa acum toate acestea sunt doar amintiri. Acum sunt nevoita sa imi creez propria mea lume, o lume cufundata in intuneric, obscuritate, lacrimi, plansete asurzitoare si o tristete continua.
Acum nu mai am prieteni, cu exceptia colegilor de "tras pe nas". Acum mai pot fi fericita doar cand am pachetul de tigari la mine, cand am praf, cand am o doza... De fapt, daca stau sa ma gandesc, (virgula[/i) cuvantul "doza" are mai multe semnificatii. Pai, in cazul meu, ([i]virgula) doar doua s-ar incadra: o doza de bere, si una de injectat in vene.
Ah, ma gandesc la toate aceste lucruri in timp ce stau pe o banca din parcul central.
O lacrima evadeaza din ochiul meu si isi croieste drum pe obrazul meu, insa nu ma obosesc sa o sterg, pentru ca,din cauza ploii, probabil nimeni nu observa ca eu plang.
Stropii mari de ploaie se izbesc violent de fata mea, provocandu-mi furnicaturi pe fata (repeti '' fata ''), insa si o stare de melancolie.
Ma doare sufletul sa recunosc, insa asta am ajuns... O drogata, o alcoolica, o adepta a violentei, a viciilor, a ilegalitatilor. Am ajuns una din persoanele pe care le-am urat cel mai mult inca de cand eram mica.
"Mica"... Oare ce reprezinta de fapt aceasta notiune?! De unde stim noi, niste simple suflete cate bantuie pe acest pamant fara vreun scop clar (fara virgula) si fara sa stim ce se va intampla cu vietile noastre, cand anume se termina acest moment al vietii noastre?! Cand incetam din a fi "mici", din a fi doar niste copii?!
Nu cred ca stie cineva, asa ca nu vad de ce eu ar trebui sa fiu o exceptie si sa stiu cand se termina acest momet important, as putea sa spun chiar (fara vrgula) "crucial" al vietii noastre.
Dupa cum spuneam, am ajuns precum una din persoanele pe care le-am urat cel mai mult: o sadica.
Da, exact asta sunt, o sadica. Nici chiar eu nu inteleg de ce ma mir. Nu este o chestie pe moment. Este ceva ce a inceput cu mult timp in urma, inca de pe vremea cand eram o adolescenta. Desi aveam doar cincisprezece, ani am fost obligata sa intru in aceasta lume, fara de care apoi nu am mai putut supravietui...
Din nou insa, sirul gandurilor mele este intrerupt. Ma intreb oare ce s-a mai intamplat acum?!
Observ cum putinii oameni care se aflau in parc pe o asa vreme se indreptau in fuga catre iesirea din parc, asa ca eu, curioasa din fire, le-am urmat exemplul, in cateva minute deja aflandu-ma la iesirea din parc.
Raman masca la observarea imaginii ce mi se afisa in fata ochilor: o Toyota de culoare gri metalizat avea botu` facut zob, insa spatele ramasese intact.
Observ cu stupoare ca prin parbrizul, acum spart, al masinii se putea observa o silueta masculina.
Bazinul barbatului era fisurat aproape complet, sangele tasnind fara oprire, antebratul stang zburase pe capota masinii, iar piciorul drept -ce mai ramasese din el- acum se afla sub roata autoturismului.
M-am apropiat din ce in ce mai mult si am observat ca soferul masinii era mort, avand capul spart, efect rezultat probabil in urma contactului acestuia cu volanul Toyotei.
Peste tot in jurul masinii se putea observa cu usurinta numai sange, am putut observa chiar si o bucata din epiderma barbatului ce acum zacea pe parbrizul masinii, iar rotula unuia dintre picioare acum se rotea continuu intr-o balta de sange, in cele din urma cazand pe asfaltul rece si umed acum patat de lichidul vital de culoare rosiatica.
As mai fi stat sa "admir privelista" ce mi se afisa, insa privirea mi-a fost acaparata de capul barbatului lovit de masina. Mi se parea atat de cunoscut, insa nu stiam de unde, deoarece mare parte din corp si fata acum erau desfigurate, asa ca am hotarat sa ma aproprii mai mult de masina pentru a scapa de indoieli. Voiam atat de mult sa cred ca mi se parea si ca asemanarea dintre acel barbat cu o cunostinta de-a mea era doar o coincidenta banala.
Imediat ce am ajuns indeajuns de aproape de masina cu pricina, mi-am aruncat privirea in interiorul acesteia pentru a putea observa cu mai multa usurinta cine era barbatul ce acum era mort.
Imediat ce (se repeta ''imediat'') constat ca de fapt nu mi se paruse, nu era o coincidenta (fara virgula) si acea silueta masculina de fapt ii apartinea lui Daniel, fostul meu iubit, (apozitie) pe care insa eu inca il iubesc mai mult decat orice, scot un tipat ascutit si lacrimile incep sa izvorasca din ochii mei cazand fara oprire pe asfalt.
< Nu... Daniel te rog, nu!>, tip cat pot de tare pentru ca mai apoi sa incep sa fug cat pot de repede pentru a ajunge la el.
Toate momentele petrecute cu el mi se derulau prin fata ochilor precum un film, insa chiar cand mai am cativa pasi si ajung la el, la iubirea vietii mele, <puf...> aud o busitura, urmata de un tiuit asurzitor si o durere insuportabila imi cuprinde intregul corp.
Simt cum ceva se scurge din coltul gurii mele, era sange... Dupa inca cateva (Cacofonie:))) momente de liniste simt cum ceva umed se scurgea din organul meu vizual, o lacrima. In mai putin de trei secunde, cred, lacrima se strecoara printre buzele mele ajungand in cavitatea mea bucala, permitandu-mi sa-i simt gustul amarui, apoi, o bezna totala se aseaza peste ochii mei, o liniste deplina si mai apoi... nimic."
Banda pe care se derula filmul acelei fiinte nehotarate s-a terminat! Zidul care despartea lumea reala de cea ireala, nebunia de realitate, era de fapt reprezentat de un fir subtire care insa se putea rupe oricand. Si iata ca... momentul acela a sosit, firul s-a rupt.
Totul s-a terminat la fel de repede precum a si inceput pentru ea.
_____________________________________
Se pare totusi ca moartea nu are nicio putere impotriva iubirii. Sau poate da?!
Desi despartiti pe veci de moarte, acel zid puternic de nepatruns, se pare ca daca iubirea adevarata chiar exista, nimeni nu o poate impiedica sa fie traita, in aceasta` lume, sau in cealalalta.
Sa fi fost mana destinului? Oare? Sa fi fost el motivul pentru care fata a murit exact ca barbatul iubit?! Spulberata de o masina condusa de un sofer neatent, nesabuit si caruia nu ii pasa de ceea ce lasa in urma lui? Posibil, foarte posibil chiar.
Ambii luati multi (mult) prea devreme din aceasta lume cruda, insa... era "a lor", era lumea lor .
Poate ca Dumnezeu a vrut sa fie asa. Poate ca are planuri mari cu ei, sau poate doar cu fata, sau doar cu baiatul, sau poate...Poate ca nici macar nu ii pasa de cei doi.
Da, atat de multe posibilitati si variante, insa probabil niciuna cea corecta, cea adevarata.
Numai Dumnezeu stie ce planuri are pentru cei doi. Numai el hotaraste daca ei se vor mai intalni vreodata, sau poate nu...
Pacat totusi ca "totul" a durat: doar o clipita...
Bun, acum am terminat:-?
Destul de dragut, zic eu, plin de sentimente de revolta, vad eu:)) O poveste destul de trista, insa nu mi-a ajuns la inima, sunt rare povestile care fac asta cu mine:))
Greselile la tine sunt pe la virgule.Nu prea stii cand se termina o propozitie si cand nu, cand pui litera mare si cand nu. Faci niste cacofonii care m-au facut sa zbor pe jos de ras:=))
Nu inteleg de ce tot lasi atatea spatii libere intre fragmente O.o Spatiile libere se lasa in momentul in care povestea se schimba, se sare peste un moment, pe cand la tine e un singur fir narativ, ceea ce nu-ti permite acele spatii destul de iritante, in viziunea mea.
Faci exces de puncte-puncte uneori.;)
Bun, cre` ca e gata:-? Mai am ceva de spus?
A, da! :)) Te repeti la unele lucruri. Iti sugerez sa recitesti ^^
Am facut o corectura pe text fiindca e de mai mare ajutor decat un sirag de cuvinte corectate, fiindca sunt foarte sigura ca nimeni nu cauta in text sa vada greselile, doar suntem oameni! :))
Gata, acum chiar am terminat:)) Sper sa tii cont de ceea ce am spus... Si sper sa nu te fi suparat ^^
Bafta la scris in continuare ^^
Bun, corectura:
Doar o clipita...
Prolog:
"Stau la geam si privesc in gol... As vrea sa mor, dar nu pot...
Ma gandesc...
Stiu ca toti isi pun aceasi intrebare, dar totusi...
<De ce oare tocmai mie?
De ce oare numai mie?>"
Ironic, nu? Eu, o fata mereu cu zambetul pe buze, o fata linistita care mereu a fost un exemplu pentru ceilalti acum am ajuns sa fiu... "la fel ca toate".
Tanjesc dupa atentie... Desi mereu am fost impotriva viciilor si a obiceiurilor proaste, acum chiar de asa ceva as avea nevoie. Asta ar fi cel mai bun remediu pentru a uita de probleme. Da, stiu ca nu le-ar rezolva dar macar stiu ca as uita de ele, doar o clipita...
Da, doar o tigara, un fum, o doza de... adrenalina.
O picatura de sange sa-si croiasca drum din narile mele pana la buzele carnoase, urmand ca mai apoi sa-mi inunde gura.
Da, o picatura, doar una... urmata insa de altele. Mai mari, mai multe, mai amare, mai sarate, mai gustoase!
Multe picaturi care sa ma aline si sa-mi potoleasca setea interminabila pentru sange, pentru suferinta.
O lacrima mi se prelinge pe obrazul acum palid, (virgula) facandu-ma sa realizez ca toate acestea sunt doar niste aluzii, vise, iluzii nefondate. Da, niste dorinte care insa, din pacate, niciodata nu se vor implini. Vor rame (ramane) doar ceea ce sunt acum... vise.
Imi alung aceste ganduri sadice care, de fapt nu le alung eu, ci imi sunt alungate de catre zgomtul produs de izbirea stropilor mari de apa, de asfaltul rece si acum... ud.
Cat de frumos suna acest cuvant, "ploaie".
Imi aminteste de zilele in care eram si eu o copila mica si prostuta. Da, mica si prostuta, insa iubeam atat de mult natura, lumea, oamenii si pana si cel mai mic detaliu al unui lucru acum neinsemnat, atunci ma uimea si mi se parea o chestie uimitoare.
Pe-atunci nu stiam de "vicii". Nu stiam nici macar ce inseamna acest cuvant, daramite sa mi le (mi-l) si insusesc. ( Fii atenta la cum faci acordul;) Daca folosesti '' cuvant '', pronumele trebuie sa fie '' l ''( '' el '' ))
Atunci stiam ce-i veselia. Da, ma bucuram cand imi cumparam o bomboana, o caramea. "Traiam clipa", ceea ce pe la varsta de opt ani, noua, sau poate chiar zece ani numeam (fara virgula) "punctul culminant al vietii mele".
Da, eram fericita si nu aveam nevoie de niciun "calmant", nicun ajutor pentru asta.
Traiam in aceeasi lume cu ceilalti copii, insa acum toate acestea sunt doar amintiri. Acum sunt nevoita sa imi creez propria mea lume, o lume cufundata in intuneric, obscuritate, lacrimi, plansete asurzitoare si o tristete continua.
Acum nu mai am prieteni, cu exceptia colegilor de "tras pe nas". Acum mai pot fi fericita doar cand am pachetul de tigari la mine, cand am praf, cand am o doza... De fapt, daca stau sa ma gandesc, (virgula[/i) cuvantul "doza" are mai multe semnificatii. Pai, in cazul meu, ([i]virgula) doar doua s-ar incadra: o doza de bere, si una de injectat in vene.
Ah, ma gandesc la toate aceste lucruri in timp ce stau pe o banca din parcul central.
O lacrima evadeaza din ochiul meu si isi croieste drum pe obrazul meu, insa nu ma obosesc sa o sterg, pentru ca,din cauza ploii, probabil nimeni nu observa ca eu plang.
Stropii mari de ploaie se izbesc violent de fata mea, provocandu-mi furnicaturi pe fata (repeti '' fata ''), insa si o stare de melancolie.
Ma doare sufletul sa recunosc, insa asta am ajuns... O drogata, o alcoolica, o adepta a violentei, a viciilor, a ilegalitatilor. Am ajuns una din persoanele pe care le-am urat cel mai mult inca de cand eram mica.
"Mica"... Oare ce reprezinta de fapt aceasta notiune?! De unde stim noi, niste simple suflete cate bantuie pe acest pamant fara vreun scop clar (fara virgula) si fara sa stim ce se va intampla cu vietile noastre, cand anume se termina acest moment al vietii noastre?! Cand incetam din a fi "mici", din a fi doar niste copii?!
Nu cred ca stie cineva, asa ca nu vad de ce eu ar trebui sa fiu o exceptie si sa stiu cand se termina acest momet important, as putea sa spun chiar (fara vrgula) "crucial" al vietii noastre.
Dupa cum spuneam, am ajuns precum una din persoanele pe care le-am urat cel mai mult: o sadica.
Da, exact asta sunt, o sadica. Nici chiar eu nu inteleg de ce ma mir. Nu este o chestie pe moment. Este ceva ce a inceput cu mult timp in urma, inca de pe vremea cand eram o adolescenta. Desi aveam doar cincisprezece, ani am fost obligata sa intru in aceasta lume, fara de care apoi nu am mai putut supravietui...
Din nou insa, sirul gandurilor mele este intrerupt. Ma intreb oare ce s-a mai intamplat acum?!
Observ cum putinii oameni care se aflau in parc pe o asa vreme se indreptau in fuga catre iesirea din parc, asa ca eu, curioasa din fire, le-am urmat exemplul, in cateva minute deja aflandu-ma la iesirea din parc.
Raman masca la observarea imaginii ce mi se afisa in fata ochilor: o Toyota de culoare gri metalizat avea botu` facut zob, insa spatele ramasese intact.
Observ cu stupoare ca prin parbrizul, acum spart, al masinii se putea observa o silueta masculina.
Bazinul barbatului era fisurat aproape complet, sangele tasnind fara oprire, antebratul stang zburase pe capota masinii, iar piciorul drept -ce mai ramasese din el- acum se afla sub roata autoturismului.
M-am apropiat din ce in ce mai mult si am observat ca soferul masinii era mort, avand capul spart, efect rezultat probabil in urma contactului acestuia cu volanul Toyotei.
Peste tot in jurul masinii se putea observa cu usurinta numai sange, am putut observa chiar si o bucata din epiderma barbatului ce acum zacea pe parbrizul masinii, iar rotula unuia dintre picioare acum se rotea continuu intr-o balta de sange, in cele din urma cazand pe asfaltul rece si umed acum patat de lichidul vital de culoare rosiatica.
As mai fi stat sa "admir privelista" ce mi se afisa, insa privirea mi-a fost acaparata de capul barbatului lovit de masina. Mi se parea atat de cunoscut, insa nu stiam de unde, deoarece mare parte din corp si fata acum erau desfigurate, asa ca am hotarat sa ma aproprii mai mult de masina pentru a scapa de indoieli. Voiam atat de mult sa cred ca mi se parea si ca asemanarea dintre acel barbat cu o cunostinta de-a mea era doar o coincidenta banala.
Imediat ce am ajuns indeajuns de aproape de masina cu pricina, mi-am aruncat privirea in interiorul acesteia pentru a putea observa cu mai multa usurinta cine era barbatul ce acum era mort.
Imediat ce (se repeta ''imediat'') constat ca de fapt nu mi se paruse, nu era o coincidenta (fara virgula) si acea silueta masculina de fapt ii apartinea lui Daniel, fostul meu iubit, (apozitie) pe care insa eu inca il iubesc mai mult decat orice, scot un tipat ascutit si lacrimile incep sa izvorasca din ochii mei cazand fara oprire pe asfalt.
< Nu... Daniel te rog, nu!>, tip cat pot de tare pentru ca mai apoi sa incep sa fug cat pot de repede pentru a ajunge la el.
Toate momentele petrecute cu el mi se derulau prin fata ochilor precum un film, insa chiar cand mai am cativa pasi si ajung la el, la iubirea vietii mele, <puf...> aud o busitura, urmata de un tiuit asurzitor si o durere insuportabila imi cuprinde intregul corp.
Simt cum ceva se scurge din coltul gurii mele, era sange... Dupa inca cateva (Cacofonie:))) momente de liniste simt cum ceva umed se scurgea din organul meu vizual, o lacrima. In mai putin de trei secunde, cred, lacrima se strecoara printre buzele mele ajungand in cavitatea mea bucala, permitandu-mi sa-i simt gustul amarui, apoi, o bezna totala se aseaza peste ochii mei, o liniste deplina si mai apoi... nimic."
Banda pe care se derula filmul acelei fiinte nehotarate s-a terminat! Zidul care despartea lumea reala de cea ireala, nebunia de realitate, era de fapt reprezentat de un fir subtire care insa se putea rupe oricand. Si iata ca... momentul acela a sosit, firul s-a rupt.
Totul s-a terminat la fel de repede precum a si inceput pentru ea.
_____________________________________
Se pare totusi ca moartea nu are nicio putere impotriva iubirii. Sau poate da?!
Desi despartiti pe veci de moarte, acel zid puternic de nepatruns, se pare ca daca iubirea adevarata chiar exista, nimeni nu o poate impiedica sa fie traita, in aceasta` lume, sau in cealalalta.
Sa fi fost mana destinului? Oare? Sa fi fost el motivul pentru care fata a murit exact ca barbatul iubit?! Spulberata de o masina condusa de un sofer neatent, nesabuit si caruia nu ii pasa de ceea ce lasa in urma lui? Posibil, foarte posibil chiar.
Ambii luati multi (mult) prea devreme din aceasta lume cruda, insa... era "a lor", era lumea lor .
Poate ca Dumnezeu a vrut sa fie asa. Poate ca are planuri mari cu ei, sau poate doar cu fata, sau doar cu baiatul, sau poate...Poate ca nici macar nu ii pasa de cei doi.
Da, atat de multe posibilitati si variante, insa probabil niciuna cea corecta, cea adevarata.
Numai Dumnezeu stie ce planuri are pentru cei doi. Numai el hotaraste daca ei se vor mai intalni vreodata, sau poate nu...
Pacat totusi ca "totul" a durat: doar o clipita...
Bun, acum am terminat:-?
Destul de dragut, zic eu, plin de sentimente de revolta, vad eu:)) O poveste destul de trista, insa nu mi-a ajuns la inima, sunt rare povestile care fac asta cu mine:))
Greselile la tine sunt pe la virgule.Nu prea stii cand se termina o propozitie si cand nu, cand pui litera mare si cand nu. Faci niste cacofonii care m-au facut sa zbor pe jos de ras:=))
Nu inteleg de ce tot lasi atatea spatii libere intre fragmente O.o Spatiile libere se lasa in momentul in care povestea se schimba, se sare peste un moment, pe cand la tine e un singur fir narativ, ceea ce nu-ti permite acele spatii destul de iritante, in viziunea mea.
Faci exces de puncte-puncte uneori.;)
Bun, cre` ca e gata:-? Mai am ceva de spus?
A, da! :)) Te repeti la unele lucruri. Iti sugerez sa recitesti ^^
Am facut o corectura pe text fiindca e de mai mare ajutor decat un sirag de cuvinte corectate, fiindca sunt foarte sigura ca nimeni nu cauta in text sa vada greselile, doar suntem oameni! :))
Gata, acum chiar am terminat:)) Sper sa tii cont de ceea ce am spus... Si sper sa nu te fi suparat ^^
Bafta la scris in continuare ^^
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour