Je l’aime à mourir [+18] yaoi

[Hetalia]

Buna din nou si scuze de intarziere, ca de obicei trebuie sa intervina ceva sa nu mai stau pe zup. Dar, vad ca am revenit la timp pentru a citi acest capitol suprb din toate punctele de vedere. Si , in sfarsit a aparut un kiss, cat l-am asteptat. A fost asa romantic. Totusi, contextul m-a uimit, adica nu ma aste[tam sa apara ca o conditie, ci pur si simplu sa vina natural, dar nici asta nu e "artificial", tot natural e, dar in alte imprejurari.
Ethiene e foarte dragut, m-a surprins ca i-a luat apararea lui Felix si chiar mi s-a parut un gest frumos din partea lui.
Felix, vai de mine, ce pum i-a dat lu' ala, n-as fi vrut sa fiu in locul acelui baiat, dar si l-a meritat, chiar daca nu facuse ceva foarte grav. La sfarsit m-ai lasat cu ochi-n soare T_T. Din nou trebuie sa astept continuarea, of, asteptarea asta. Oricum stiu cum e sa nu ai acea muza de moment si ea sa apara dupa ceva mai mult timp, mi se imtampla chestia asta destul de des. Dar si cand vine.Felicitari, mi-a placut foarte mult acest capitol si astpt cu nerabdare nextu
Kisu and gambate

[Sushiiushii]

Am revenit! Ma bucur nespus de mult ca ai reusit sa postezi urmatorul capitol, este perfect inainte de a te apuca de invatat pentru teza la matematica.

Lovita fara mila de imaginatie, mi-am promis ca o sa incerc sa`ti scriu o scrisoare, poate cine stie... o sa reusesc cat de cat sa ma iau la intrecere cu capodopera ta, cu toate ca stiu ca voi fi invinsa fara mila. Nu`mi pasa! Merita sa incerci oricat de dur ar fi sfarsitul.

Ma faci sa ma simt la malul Marii Negre, inhaland fara mila acel aer sarat, lasandu`ma purtata de briza ce ma indemna sa patrund in intunecimea apelor. Timida am fost, si indemnata de rasetele copiilor mult mai mici decat mine-am fost. Dar brusc, odata cu atingera infinitului, raceala apei m-a facut sa simt ca si cum sute si mii de furnici mi-ar invada trupul meu alb ca ceara. Brusc, acele lucruri pe care le lasam neobservate in trecut, au devenit baza prezentului meu, facandu-ma sa-mi doresc sa privesc in viitor. Ma simteam singura, desi nu eram...ma simteam singura care priveste ca o nebuna splendoarea unei scoici, sau doreste sa afle povestea algelor. Doream sa patrund si mai mult, sa ma simt ca o sirena ce nu stie pe ce cale sa o aleaga. Dar gustul amar al realitatii m-a trimis inapoi in lumea mea-reala,din pacate, departe de alabstru infinit al marii, departe de oglinada de cristal, departe de nemurire.

In timp ce citeam fan ficul, simteam ca patrund si eu acolo, facand parte dintr-un tablou banal urmarind fiecare miscare, oricat de milimetrica era ea.
Pur si simplu, ador momentul cand prietenii lui erau cat pe ce sa descopere o parte din neamul lui, dar nimic nu se compara cu ultima parte, cea a sarutului, care isi merita toate laudele. Ai reusit sa ma faci sa`mi doresc mai mult, pur si simplu mai mult. Dar...gandul ca el se va reintoarece in tara, mi-a distrus toate visele. Sper ca intoarcerea lui in tara, sa nu insemne sfarsitul fan ficului, pentru ca o sa`mi fie dor sa patrund pe malul Senei, incercand din rasputeri sa ma iau la intrecere cu mari artisti.
Din partea mea...sincere felicitari!
Astept in continuare ziua de maine, cu speranta ca o sa revi cu urmatorul capitol.
Multa imaginatie!

[Ich.]

Evil-sama :-"
As vrea sa nu ma injuri, n-am apucat a citii decat doua parti de pe pagina a doua. Nu de alta dar sunt obosita si-am examenul la mate miercuri. Si cu asta mi-am zis oful.
Stii ca imi place. Intr-un fel, dubios, felul cum e scrisa lucrarea, lucrarea in sine, defapt, imi aduce aminte de G.Ibraileanu-"Adela". Am adorat cartulia aia si-aproape am plans.
Stii...ca intotdeauna ti-am adorat stilul pentru felul cum imi suna mie cuvintele tale in sinape: calme, calde, palpabile.
Ador ca ma captivezi, ador cuvintele tale care ma transporta in lumea ta.
Trecand de aberatii:
Povestea imi place, imi place ca nu sunt eroi hiperbolizati si ca totul decurge intr-un fel firesc. Firesc si tragic.
Promit ca dupa examenul la matematica citesc toate partile lucrarii tale, pan' atunci scuzele mele.
Succes.

[manga]

Well hello there!!! (Buna dimineata)
Evil Maniac, long time no see...au trecut ani de cand nu am mai citit ceva scris de tine. Tocmai ce am luat la "puricat" ficul dar suna foarte bine si este construit foarte bine, ca de obicei.
Se imbina foarte bine tablourile olfactive, auditive...toate .
CU siguranta nu o sa iti amintesti numele meu pentru ca am avut multe...dar ti'am citit in mare cam toate yaoi'urile.
Insa imi ramane pe sufletel unul cel..cu pustiul pictor :D.
Nu imi mai amintesc detalii, dar in mare doar cateva amanunte pe ici pe colo, de la un fic de la altul. Si imi amintesc senzatia placuta de "visare" de dupa. Sper ca voi regasi si in acesta "amintiri" placute acum si peste ani :D.

Inca nu l'am terminat de citit...dar promit ca il voi termina, cat de curand.
Spor la scris.
(Btw legat de "Am egosimul de a scrie pt mine, in primul rand" te aprob 100%, poate asta si face unii scriitori geniale..faptul ca sunt "Selfish")
See ya!

---

Cu riscul de a avea un mic spam... tin sa scriu ca am terminat de citit si imi place ca ceea ce am citit de la tine imi aminteste de frumoasele clipe petrecute cu persoana iubita.
Acea frenezie care te fascineaza de fiecare data.
Astept cu nerabdare urmatorul post.

P.S. cu toata "nebunia" asta cu Franta din fic, ma face si mai mult sa imi doresc sa ma aflu acolo.
Vive la France :))

[chrissta]

Evil, draga mea, esti, ca de obicei, fenomenala. Si actiunea "ta" e minunata.
M-ai lasat masca atunci cand Etienne l-a intrebat pe Felix de ce nu l-a anuntat ca are alte activitati... Si cand a precizat ca l-a asteptat in fiecare zi in fata blocului. "Chestia" asta mi-a rascolit interiorul si asa sentimental. De aia te iubesc eu pe tine ... :-*

S-au sarutat (o, yeah, de cand asteptam asta). Nu stiu de ce, dar nu cred ca Etienne o sa se supere cand o sa afle ca Felix e roman.In fond, nu suntem chiar asa rai, nu? Si avand in vedere ca l-a aparat la faza cu tiganii...Yeah.

Well, mai am multe sa-ti spun, dar am ceva (foarte multa) treaba. Nu am nimic de reprosat, tu esti scriitoarea mea preferata in materie de yaoi. Cred ca am citit cam tot ce ai postat.
Multa inspiratie!

[EvilManiac]

In sfarsit am reusit sa scriu continuarea. Ma scuzati de intarziere. >:D<

ThorthKa multumesc! Sper sa nu sari pe mine sa ma bati ca nu-l las pe Felix cu Etienne. :)) Capitolul asta cu siguranta o sa-ti placa. Hugs! >:D<

Hy,Ashya. Mi-a placut observatia ta, asa e, nu-i tocmai fortata invitatia, ai sa vezi. Uneori oamenii au nevoie de scuze ca sa se iubeasca...Felix a izbucnit putin cand a dat acel pumn. Nu e genul de om care sa stea pe margine sau sa accepte sa fie umilit. Of, sper sa vina mai des muza aia. Multumesc! :-*>:D< Hugs!

Kagome arigatou pt cuvintele frumoase. :x Mi-a placut evadarea ta catre taramul maritim, sufletul taul e ca al unui pescarus. Ei adora albastrul infinit al marii, ca si tine. Sper sa ai o scoica la indemana sa asculti vocea infinitului cand ti se face dor, daca nu, ti-o imprumut pe a mea.
Ma bucur ca ai trait cu aceeasi intensitate ca si personajele mele, imi place sa patrund adanc in miezul creatiei mele, sa las focul deschis catre ceilalti. Poate altii il simt diferit, sau putin din ceea ce descriu eu.
Intoarcerea lui Felix inapoi nu inseamna sfarsitul ficului. E doar o perioada in care vor sta departe unul de celalalt. Stii ca asta intareste, sau din contra, poate slabi o inima indragostita. Scuze ca pun continuarea asa tarziu. Sper sa-ti placa. Hugs! >:D<

Ich, nu iti face griji, ca nu cert pe nimeni. Multumesc pt ca ti-ai luat din timp sa treci pe aici. Ma bucur ca iti place, ce ai citit pana acum. Nu stiu daca ai sa plangi ca la "Adela" a lui Ibraileanu, dar pot sa iti spun ca nu va fi o poveste simpla, ci una despre taria de a rezista incercarilor vietii. Mersi. Succes si tie la examene!

Manga, Salut! Ma bucur sa reintalesc pe cineva din trecut. Ti-ai amintit de "Pictand Pasiunea", povestea lui Adin si Tavi, am link-ul la semnatura, unde poti sa recitesti cand ai chef. Am cam intarziat cu postarea :)) lenea vs egosim = 1-0. Dar, Vive la France! N-am ales degeaba Franta,pentru mine, pe langa Japonia e a doua tara cu o istorie superba. Ii invidiez.

Chrissta, sa nu ma certi ca am intarziat "actiunea". :P Amandoi sunt genul de persoane care traiesc dragostea intaia oara, acea dragoste care iti da puterea sa si astepti. Vei vedea raspunsul lui Etienne, dar ai intuit destul de bine. Multumesc mult! Inseamna mult pt mine ca va place ce cititi. Hugs! >:D<

_____________


Descopeream că timpul nu fusese niciodată de partea mea, plăcerea sărutului era insuficientă, deşi totul se derulase cu cea mai desăvârşită lentoare. Coborârea pentru a atinge măcar aura ce îi contura buzele, fiorul apăsării marginilor cărnoase care se deschideau pentru a mă primi ca musafir. Gustasem o lume întreagă cu buzele, cerşind pe nedrept un loc în inima lui Etienne. Îmi era aşa frică de ce va urma, impudic, puteam să pierd prietenia noastră.

El deschisese ochii de îndată ce buzele ni se depărtaseră, nu aveam curaj să-l privesc. Înghiţisem golul din gât, ca pe un ghemotoc de ghimpi, căci trebuia să-i vorbesc până la urmă. Acesta era pactul, acesta era păcatul meu şi trebuia să plătesc.

- Sunt un nesăbuit, nu ştiu ce am vrut să dovedesc silindu-te....
- Nu m-ai silit.

A şoptit depărtându-se de balcon. Îl simţeam cum insistă să mă caute cu privirea, de parcă ochii i s-ar fi materializat în fiecare colţ al camerei. Bunătatea lui n-avea margini, dar în zadar încerca să ridice piatra de pe inima mea, se transformase într-o stâncă cu vârfuri colţuroase. Mă întrebam dacă nu o spune de dragul prieteniei noastre, ori...din confuzie.

- Vreau să mă ţin de cuvânt.
I-am spus apropriindu-mă de el, încercam să par ferm, dar tremuram. Strânsesem un pumn de curaj, pe care aveam să-l lansez tot asupra-mi.
- Spune-mi, te rog.

Nu mai era nevoie de rugăminţi, copil naiv. Îi eram dator cu inima, dacă mi-ar fi cerut-o în acel moment. În mijlocul camerei, fără a-mi desprinde ochii din a-i lui, vorbele mele parcă au făcut zidurile să se fugă, lăsând goluri în realitatea mea. Vroiam să-l văd numai pe el, privind în ochii lui însă îmi scriam jurnalul vieţii, mai adânc şi mai adânc, fiecare frază inscripţionată ca o lacrimă ce nu ştiam dacă curge din ochii mei sau din ai lui.

- Vin dintr-un colţ de Europă încremenită în propria-i greşeală. După anii de comunism, România de unde am plecat se află într-un stadiu al hazardului, cei care conduc nu ştiu să se debaraseze de trecut, de ambiţii şi dorinţe mârşave, iar cei ce sunt conduşi au rămas în confuzia traiului de pe o zi pe alta. Nimeni nu mai are viziunea viitorului. Unii nu şi-ar vorbi niciodată ţara de rău. Eu o fac pentru că ţara mi-a luat ce aveam mai de preţ, mulţi ignoranţi ar spune că e totul trecut, dar când trecutul te împiedică să-ţi trăieşti prezentul vorbele lor sunt reduse la grohăieli insipide. Când ştii că ţi-a fost luat tot rostul pentru care ai muncit o viaţă, că ţi s-au luat şi drepturile, şi eşti forţat să trăieşti fiecare minut după cheful altora e normal să te revolţi. Tata a fost printre cei care şi-au preţuit libertatea, şi a plătit cu viaţa. Viaţă pe care ţara mea n-a meritat ca el să o jertfească, pentru că nu valorează nimic în faţa celor ce au venit după Revoluţie. Ei ar trebui să lingă pământul de sub picioarele celor care au ieşit în stradă, dar se încăpăţânează să ascundă totul. Nimeni nu ştie de fapt ce s-a întâmplat atunci datorită lor, sunt mulţi care nu vor să se ştie adevărata lor valoare. Dar nu-i nevoie să acopere precum pisica. Oricum nimeni nu mai dă doi bani pe cuvintele lor. Iar casele din care am fost daţi afară? Nu le vom mai vedea înapoi în viaţa asta. N-am speranţa că mama va vedea acei bani în viaţa ei, deşi toate actele sunt aprobate peste tot. Guvernul nu-ţi dă nimic. Ori guvernul se preface că nu există pentru tine, ori tu nu exişti pentru el.

Şi-a deschis braţele, apucându-mă strâns potolindu-mi lacrimile ce le simţeam în colţul pleoapelor. Îmi zvâcneau tâmplele, afundând capul între gâtul şi umerii lui, am oftat greoi.

- Nu te îmbrăţişez cu speranţa chioară de a te consola. Vreau doar să ştii că sunt recunoscător că ai avut curajul să-mi spui cine eşti.
- Îţi datoram asta, m-ai acceptat chiar şi fără a şti prea multe despre mine. Nu-i chiar o bagatelă. Adineori...

„ne-am sărutat” era continuarea pe care eram incapabil să o pronunţ. Nu mi-a dat drumul când am vrut să-i scap din braţe, se înfăşurase de gâtul meu cu braţele ca o iederă ce se caţără stăruitor.
- Felix, promiţi că ai să-mi răspunzi sincer ca adineaori?
Când am dat din cap afirmativ şi-a eliberat lent strânsoarea, braţele lui alintându-mi umerii în treacăt ca o asigurare că nimic nu avea să se piardă. Că ceva din noi doi încă zăcea în braţele mele.
- Sărutul acela a însemnat pentru tine ceva mai mult decât un simplu moft?

Iubirea, un sărut furat, un zâmbet inocent, îmbrăţişări pătimaşe...şi un suflet smuls din piept. Fusese o împlinire de care aveam să-i fiu recunoscător o viaţă, chiar dacă mi-ar fi întors spatele de aici încolo. Venise timpul să nu mă mai ascund.

- A însemnat împlinirea unei dorinţe, ţinută strâns în inima mea. Un gest disperat, sunt un şantajist dar nu mai ştiu cum să-ţi spun cât ţin la tine.
I-am simţit palmele cuprinzându-mi obrajii, străjuindu-mă ca pe un nimic în mâinile lui. Parc-aş fi fost nisipul ce putea să-i curgă prin degete, să-i dea drumul oricând şi să-l lase să se risipească în vânt. Avea o figură atât de tandră, radioasă, încât tot acel timp mă purtase cu ochii departe de mine. Translucid, căldura mâinilor lui micuţe aducându-mi siguranţa înstrăinată.

- Nu te-aş fi refuzat în nici o circumstanţă. Eşti singurul căruia i-aş putea dărui nu doar un sărut, oricâte ar fi nevoie ca să ştii că inima mea îţi aparţine.

Surprins, nemişcarea mea n-a făcut decât să-l amuze. Licărul ce-i zăcea în privire, evidenţiindu-se ca o încurajare ce m-a convins să-i dăruiesc un nou sărut. Era pregătit de data asta, gurile noastre întâlnindu-se la mijloc de drum cu mai multă iscusinţă ca prima oară. Nu mai existau dubii pentru mine, iubirea mea era reală. Ne căutam unul pe celălat gustându-ne cu buzele, înroşiţi de plăcere.

Constatam cât de greu îmi era să mă rup de el acum că îşi găsise calea spre mine.
Vroiam să învăţ lucrurile mici din partea lui, culorile care-i luminează privirea, să-i ascult iar glasul melodios şi gândurile ce-i descopereau surâsul cald. Să învăţ să-i satisfac buzele doar cu săruturile mele, până ce avea să înveţe la rândul lui să le ceară doar cu o privire. Mergând împreună către o lume doar a noastră, aici şi acum făcând primii paşi.

Acel vis de miazăzi din care nu mă mai trezeam, Etienne cu mâinile prinse de gâtul meu, îmbrăţişarea rezistând oricărei distracţii ce provenea din afară, braţele mele strângându-i talia aproape.

Paşii lui îi urmau pe ai mei, departe de balcon, departe de acordurile lumeşti, fără a profana universul format între noi. Palma mea trasându-i umerii obrajilor, simţind fineţea precum prima zăpadă ce-mi amintea de copilărie când aveam impresia că fulgii de nea care cad pe pământ sunt dorinţe împlinite şi de aceea oamenii se bucurau de sărbători. Etienne era fulgul meu de zăpadă, neatins, strălucitor precum stelele de gheaţă, însă dogoritor pe dinăuntru, atât de blând.

Temător să-mi manifest lăcomia, să-i spun că odată aflat în braţele mele eram ca un lup ce-şi uita locul, însă docilitatea cu care îmi accepta fiecare atingere nu-mi lăsa dubii că doreşte să evoluăm împreună.

Patul era locul unde l-am ghidat, căzând amândoi cu nepăsare pe cearceafurile deja răvăşite, preocupaţi să ne citim şoaptele de pe buze. Eu, spunându-i că-l iubesc, îl doresc acolo sub mine, prins de corpul meu ca o agrafă de cravată. El, zâmbind cu acea privire pâcloasă prin care distigeam licărul jubilant pe care îl înţelesesem destul de târziu. Însă la timp cât să ştiu că-mi sunt împărtăşite sentimentele.

Mişcările noastre deveniseră concomitente şi lente, degetele tremurânde eliberându-mi trunchiul de cămaşa ce o purtam, îngrijorat apoi de locul unde să o pună. I-am luat-o din mână, aruncând-o pe jos.

- Nu au şansa să intervină între noi de data asta...
Mă refeream la haine, tricoul lui larg devenind un strai adăugat la celelalte ce urmau să orneze parchetul. În filmele de dragoste acestea erau scenele mele preferate, subtilitatea hainelor aruncate pe jos, adesea vorbind mai mult decât secvenţele erotice. Înlăturasem şi pantalonii scurţi pe care îi purta, trasându-i coapsele în jos spre pulpe, căci nu-i dădeam jos pur şi simplu. Se atinseseră de pielea lui, aceeaşi pe care o alintam sub palmele mele. Să-i simt porii ridicaţi răspunzând la atingere, firele pufoase intensificând senzaţiile. Puteam observa clar dorinţa din ochii lui, aceeaşi fiori mă încercau.

Lenjeria pe care o purta era simplă, albă, aproape transparentă de atâtea spălări, fără a putea ascunde dovada excitaţiei. Roşul ce-i năpădise în obraji era diferit ca alte dăţi, atât de trandafiriu. I-am sărutat pe ambii, grăbindu-mă să-i arăt că astfel de emoţii scurte apar repede şi dispar la fel. Nu vroiam să se simtă ruşinat sub privirea mea, m-am debarasat de articolele mele de îmbrăcăminte, dorind să vadă că eram în aceeaşi situaţie ca şi el. Despuiat, excitat şi temător. Vroiam să-l fac să se simtă bine, să mă placă şi fără haine...înţelegeam ce-i trece prin cap.

- Mi-am imaginat momentul ăsta iar şi iar. Este atât de diferit în realitate...
A şoptit în franceză, uitând acordul nostru de a vorbi în engleză când nu e vorba de lecţii. Mi-am sprijinit fruntea de a lui, coborându-mi gura pentru a-i sorbi dulceaţa de pe buze.
- Diferit ?
- Uneori aveam impresia că împlinirea de a te avea se va reduce doar la cea emoţională, imaginile cu care mă jucau erau doar nişte fragmente care să-mi satisfacă o nevoie pe care acum numai alături de tine o cunosc de-adevăratelea. Nu-i nici pe jumătate cum credeam, totul e atât de special.
- E la fel de special pentru mine.

Ştiam că sunt primul, vroiam să fiu şi ultimul, ca Etienne să-mi aparţină pentru totdeauna. Cunoscusem plăcerea fizică, dar nu şi împlinirea. Nu modul în care pielea lui catifelată se lipea fierbinte de a mea, mişcările parcă chemându-mă de dinăuntru, din locuri în care nu ştiam că exist în propria mea piele. Tremuram în braţele lui, consolându-mă cu săruturi ce deveniseră cutezante. A zâmbit când l-am sărutat franţuzeşte, i-am simţit gura deschisă larg, găzduind limba mea fără alte proteste. Saliva lui era dulce ca scorţisoara, limba caldă şi jucăuşă, împingându-se în a mea, transformând jocul senzual într-o ceartă ce se propagase asupra trupurilor noastre care se învârteau în pat cu voiciune.

Îi simţeam erecţia alături de a mea, pulsând datorită lipsei unei atingeri ferme. Limba mea a continuat să se joace pe gâtul lui în jos, Etienne părând de acord să-mi lase libertate de acţiune. Am lins de-a lungul arterei unde-i simţeam ritmul atât de vioi, putând să-i descriu bătăile inimii cât înghiţisem saliva ce le înregistrase cu lăcomie.

Nu puteam să-i ignor sfârcurile mici şi rozalii, semănau a doi smirdari cu petalele desfăcute. Am muşcat şi am lins vârfurile mici ca două rondele, simţindu-le cum se întăresc sub alintările mele. I-am prins talia între palme, ridicând coapsele noastre simultan, pentru a gusta plăcerea parţială a îmbinării trupurilor. Brunetul îşi ondula trupul după mişcările mele, arcuindu-se reptilian, alunecând pe sub buzele mele încinse.

Parcurgeam mental harta trupului său, orientându-mi limba după micile forme ale muşchilor abdomenului ce se încordau automat ca reacţie a tachinărilor umede. Era un drum şerpuit cu dâre de salivă eclatante sau muşcături fervente ce lăsau urme roşiatice pe pielea albă şi fragedă. Etienne trăgea aer în piept, timbrul vocal devenindu-i şoptit şi întrerupt. Răsuna plăcut în camera mea, distingându-se de zarva de afară, aproape mistificată. Avea să-mi trezească nostalgia...deşi trăiam prezentul mai mult ca niciodată.

Strângând cu trandreţe mi-am aşezat palmele sub fesele lui, ridicându-i coapsele aproape. Sărutându-l în zona bazinului am tachinat firele negre şi scurte de la baza penisului, ca apoi să-i gust aroma intoxicantă a organului sexual. I-am trasat forma cu limba, de jos spre vârful slab pronunţat, lăsându-mi simţurile pătrunse de mirosul şi gustul lui. Devenit suculent foarte repede, am lins şi primele picături semn al plăcerii intense. A răvăşit cearceaful cu pumnii strânşi, tremurând incitat cât l-am luat adânc în gură. Nu ştiam să-l satisfac decât instinctual, procedam ghidat de imaginaţie şi dorinţă.

Şi cu siguranţă orice ghid pe care l-aş fi întrebuinţat până atunci nu mi-ar fi folosit cu nimic, realitatea prezentată în faţa mea era atât de diferită. La fel de emoţionat ca şi el, ascunzându-mă în actul carnal pentru a trage de timp. Îmi era teamă de ce urma.

Gemetele le-am luat drept semnul unui bun procedeu, aşa că am continuat să-i strâng erecţia în gură, sugând pe tot cuprinsul ei cu buzele. Îşi mutase mâinile de pe cearceaf în pletele mele, strângând cu spasm. Mi-am auzit numele şoptit cu ardoare, făcându-mă să ard pe dinăuntru, sentimentele mele combinându-se cu imboldul erotic, căci erecţia mea pulsa neatinsă cu fiecare suspin senzual ce-i abandona gura pentru a mă aţâţa fără să vrea.
M-am oprit, sprijinindu-mi fruntea de abdomenul lui, trăgând aer în piept pentru a-mi calma elanul.

- Ţi-e teamă de ce va urma?

L-am întrebat, asigurându-mă să-l privesc în ochi. A dat din cap, negând orice temere ca pe ceva neconceput, a cărei existenţă ar fi fost negată încă de la început. Sprijinindu-mi palmele de saltea m-am ridicat la nivelul lui, piciorul meu drept rămânând însă subtil aşezat între picioarele lui, prinzându-i penisul într-o mângâiere atentă. Genuin şi-a deschis buzele pentru sărutarea mea, la fel cum şi-a desfăcut picioarele cu genunchii ridicaţi, cuprinzându-mă deasupra. Mişcându-mă, fricţinea trupurilor noastre s-a transformat într-un flirt al organelor sexuale, împingându-ne, atingându-ne, fără scopul ejaculării ci din dorinţa de a ne afla.

Nu s-a arătat dezgustat că pe buzele mele era mirosul sexului său, combinat cu saliva noastră devenise ingredientul principal ce ne stimula mai departe. Limbile noastre au continuat joaca, învăţând repede îmbinarea dintre mobilitate şi cerinţă.

Fără întrerupere, i-am ghidat capul spre mine, cât mai în dreapta, pentru a întinde braţul spre una din noptierele de lângă pat. Singurul lucru ce putea fi luat pe post de ulei bun la lubrifiere ar fi fost tubul meu galben de glicerină. Acel tub luat din farmacii, eu îl luasem pentru mama, căci uneori făcea bătături la mâini, lucrând constant la maşina de cusut. Nu-mi imaginasem vreodată că aveam să-l folosesc într-un alt scop.

L-am scos pe pipăite, era singurul recipient de plastic din acel sertar. Ochii mijiţi ai brunetului s-au deschis cu atenţie spre tubul gălbui.
- Măcar miroase bine?
- Presupun...

Am deschis curios, mirosind. Nu era izul cel mai atrăgător din lume, dar nici copleşitor. I-am făcut pe plac şi l-am lăsat să miroase.
- Nu-i chiar atât de pătrunzător, se simte totuşi dulcele.
Era ciudat cum gestul nostru atât de comun, mai devreme sau mai târziu avea să aibă conotaţii delicate. Conştient de postura în care ne aflam, l-am sărutat, abandonându-mă senzaţiilor spre care putea să mă călăuzească, chiar şi inconştient. Apăsându-mi trupul deasupra, am continuat fricţiunea ce ne lăsa pe amândoi fără aer, dar ne provoca imaginaţia. I-am muşcat buzele, sugându-i-le hrăpăreţ pentru a evidenţia roşeaţa aceea atrăgătoare, deschizând tubul între timp.

Unele sunete se camuflau în zarva ce venea de afară, balconul înghiţind o parte din ele ca apoi să dea însutit prin voci necunoscute, alarme de maşini, roţi ce zdruncinau caroserii de asflat sau ciripit de păsări. Puteau fi ruşinoase, însă uneori sunt la fel de naturale precum un oftat după o zi obosită.

Nu m-am zgârcit cu uleiul, cu siguranţă turând mai mult decât trebuia, căci mă alesesem cu toată mâna unsuroasă, nu doar degetele. În cele din urmă amândoi devenisem tensionaţi, iar penetrarea, cel puţin pe mine mă copleşise destul cât să mă zăpăcească. Incitat peste măsură, căci invazia se produsese într-un final, constatam că Etienne tremura încordat.

- Doare, e o senzaţie ciudată...
I-am sărutat gâtul, osul maxilarului l-am trasat cu limba până la îmbinarea bărbiei şi am suit către obraji. Relaxarea a venit pe neaşteptate, pe la jumătatea unui sărut şovăielnic, când amândoi ne pierdusem elanul.
- Pot să-l mişc? Te-ai obişnuit?
- Cred că da. Nu înţeleg de ce tipul din parc părea cufundat în plăcere, iar pe mine mă doare.
- Nu ai mai fost atins aici până acum.

Cast, dar răspunzând tachinărilor trupeşti, suspinând atunci când i-am rotunjit sfârcurile cu limba, plimbând-o în joacă doar peste vârfuri. Am izbutit să mişc degetul fără a simţi încordarea pereţilor orificiului strâmt. Tresărirea coapselor m-au alertat, Etienne ridicându-le cu un geamăt profund ce făcuse un ecou stimulativ.
- Acolo, m-am simţit bine!

Cele repetate plac. După vechiul proverb mi-am ghidat mâna, adăugând încă un deget şi căutând iar acel loc ce-i provoca plăcere. Era butonul ascuns de unde declanşam elanul de spasme, căci Etienne se încorda şi se moleşea în acelaşi timp. L-am luat în braţe, deşi îmi concentram toată forţa să simtă siguranţa trupului meu, căldura care să-l învăluie, părea imponderabil pentru mine. Parcă eu mă agăţam de el, şi nu invers, deşi îşi prinsese braţele de umerii mei, suspinându-mi aer cald peste gât. Provocator, mă înlănţuia chiar şi fără atingeri, reacţiile lui determinând în mine alte reacţii la fel de puternice.

Ştiam că nu-l puteam penetra cu cele două degete la infinit, orificiul se lărgise, Etienne contribuia deja mişcându-şi singur coapsele. Erecţia pe care o pierduse la începutul penetrării revenise la arcuirea plăcută, şi fără a pierde din timp am stors din tub iar pentru a întinde o parte din ulei pe lungimea penisului meu. Fără atingere atâta timp, am tremurat fără să vreau, chiar dacă mă atingeam singur, în mintea mea deja îmi imaginam penetrarea.

Am tachinat o vreme în jurul locului strâmt, simţind moliciunea cărnii din acel loc cu vârful penisului, deschizându-l treptat deşi ardea cu aceeaşi intensitate. Focul enteric se întinsese mai departe de locul contopirii noastre, pentru prima oară simţind împlinirea şi siguranţa sentimentului că te aflii exact unde îţi doreşti mai mult. Fiecare fior al lui îl simţeam ca pe un curent electric ce-mi traversa muşchii până-n vârful falusului, făcându-mă să-mi mişc coapsele, fără să vreau. Ritmul molcom fiind suficient pe moment, cât Etienne începea să se obişnuiască cu diferenţa de mărime.

- Te mai doare?
- Puţin, dar eşti tu. Mă simt împlinit, totuşi.

La fel de împlinit eram eu, pluteam de fericire deşi eram la fel de prezent trupeşte. Contradicţii doar la suprafaţă, căci toată esenţa mea aparţinea de acum lui Etienne. Mă făcea să simt în sfârşit că-i pot dărui măcar cât îmi dăruise el.

Vorbele noastre au încetat de la sine, suprimate de săruturi lente în ritm cu mişcările coapselor. Un du-te-vino copleşitor, căci ne fura gemete, despărţindu-ne buzele deseori. Teama se disipase în plăcere, brunetul despărţind larg picioarele pentru a permite o penetrare mai adâncă. Bucuria de a învăţa să-l iubesc era infinită.

Ejaculând primul, m-a surpins pasiunea cu care şi-a ridicat trupul spre al meu, aproape ca o arcuire, deşi eu eram cel care se lăsase ghidat de braţele care mă cuprinseseră la talie prinzându-mi fesele într-o apăsare care să-mi stopeze mişcările. Trupurile noastre comunicau pe aceeaşi undă, împărtăşind plăcerea ultimă. N-am rezistat mult sub doleanţa lui, strângând din dinţi de plăcere căci îi simţeam penisul lipit de abdomenul meu cuprins de contracţii de fiecare dată când ejacula şi nu puteam nega că m-ar afecta, iar înăuntru fierbinţeala mă înghiţea cât mai adânc. Cedasem, şi începând să mă mişc iar, a fost suficient ca auzindu-l cum îmi şopteşte numele într-un tremur continuu să-l urmez spre culmile plăcerii.

Îşi regăsise primul aerul, respirând ceva mai normal decât mine, care îmi oxigenam plămânii sacadat. Mă sărutase trecător pe gât, fără a se simţi incomod căci încă nu-mi retrăsesem penisul.
- Sunt fericit.
A şoptit cu vocea puţin răguşită, trecându-şi degetele cu mişcări electrizante peste spatele meu, într-o alintare amoroasă. Îmi plăcea gestul lui, făcându-mă să îmi retrag coapsele, să ne despărţim partea de jos a trupurilor, dar să ne apropriem iar pentru câteva săruturi entuziasmate. Toate inhibiţiile dintre noi erau o istorie anostă, ce nu mai meritau menţionate.

- Nu mi-aş fi imaginat ieri, că azi te voi ţine astfel în braţele mele.
L-am îmbrăţişat, demonstrând vădit cât eram de bucuros, făcându-l să zâmbească. Chipul îi radia de împlinire, carnea puţin rozalie după sex începea să revină la paloarea obişnuită, făcându-mă să-i las săruturi doar pentru a păstra mici amintiri de suprafaţă.
- Chiar dacă ştiu din ce ţară vii, fii sigur că n-am să-mi schimb atitudinea. Vreau să-ţi fiu alături mai mult ca înainte.

Mă asigurase, lăsându-şi palmele mici şi uşor transpirate peste obrajii mei încinşi, făcându-mă atent. Am zâmbit încrezător, căci nu trebuia neapărat să devenim apropriaţi ca să mă pot baza pe sinceritatea lui.
- Dacă vin de undeva, e o greşeală a universului. Dar ştiu unde vreau să fiu, tu eşti ţara mea.
Şi-a ascuns lacrimile închizând ochii pentru a mă săruta. Şuviţele lui de păr mi-au alunecat printre degete, scurte atingeri ce evocau că devenisem ceva mai mult decât amici. Eram la fel de fericit ca şi el.

______________________
Citatele in ordinea lor:
"Vin dintr-un colţ de Europă unde efuziunile, lipsa de reţinere, confesiunea, mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toţi ştiu totul despre toată lumea, unde viaţa în comun se reduce la o spovedanie publică, unde secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul" Emil Cioran, nu l-am ales intamplator. Cioran a scris si a trait in Franta.

Al doilea citat apartine lui Octavian Paler. Cine l-a citit macar odata stie ca are puterea de a alina o inima trista.

Horatiu - Celel repetate plac.

[Reveuse]

OMG! Nu pot sa cred ca sunt prima care comenteaza asta! :x:X A fost extraordinar, desi la ora asta nu ma mai pot baza pe aptitudinile mele literare spre a-ti lasa un mesaj mai profund. Am citit tot ficul de la cap pana aici. Mi-ar parea rau sa-l lasi balta, desi inteleg ca e greu sa continui asa ceva. La un moment dat mi se umezisera ochii si cei care ma cunosc stiu ca acesta e un compliment si inca cel mai mare pe care il poate primi cineva de la mine. Daca Felix va pleca din Paris o sa izbucnesc in plans, desi as vrea sa ramana si daca o sa se intample sa nu o iei drept un compliment. Sunt atat de proasta! Cer finaluri fericite cand eu insami nu am scris unul singur si imi ucid personajele principale de fiecare data. Daca imi daruiesti un final fericit sunt gata sa promit ca nu o sa mai ucid urmatorul personaj, ci totul o sa fie happy end.
Sincer, m-am simtit foarte rusinata cand am vazut cate stii despre Franta. Eu nu pot sa-ti numesc un singur poet francez. Am vazut ca ai citit capa si spada. Primul roman pe care l-am citit a fost capa si spada. Ficul asta nu a facut decat sa-mi intareasca hotararea de a vizita Paris si Blois atunci cand o sa pot.
Multumesc pentru clipele de sentimente profunde pe care nu credeam ca le pot transmite niste litere batute de tastatura. Ma gandesc: "si eu am o tastatura..." si ma simt atat de trista si neinsemnata ca-mi vine sa renunt. Sper insa ca intr-o zi sa pot oferi acelasi sentiment de plinatate sufleteasca si acelasi suflu personajelor mele si peisajelor desprinse din tablourile pictorilor francezi.
Cu un searbad si sters salut, dar special totusi, astept continuarea si iti urez succes.

PS: Daca vreodata o sa am atatia bani cat sa deschid o editura, cauta-ma!

[HanniGram]

Hyyye >:D< sunt ThorthKa,dar mi s-a blocat contul T_T
Ca deobiciei nu am ce sa comentez cu otrava,ca nu este nici o greseala.In schimb totul a parut atat de real si de inocent,ata de trist si de pasional...
Daca Felix o sa plece din paris o sa incep sa ma plang si o sa ma plimb prin toata casa,concentrata la un plan pentru revenire :))
T_Tsunt recunoscatoare ca ai facut acest fic,care mi-a atins inimioara mea.Esti o inspiratie pentru mine ^:)^
Byye ^_^ si mult noroc cu continuarea >:D<

[Aveqetura]

Ahem ! Aşa…

În primul rand, spune-mi că nu te-am pierdut de tot ! Spune-mi că o sa mai postezi măcar aici ca să mai pot citi ceva scris de tine ! Nu mai îmi ajunge timpul să postez pe bloguri sau să citesc blogurile tale. Nu-mi ajunge timpul să intru nici măcar pe mess… Şi crede-mă mi-e dor să citesc de la tine încurajările tale atât de inedite, încurajări care m-au făcut să merg întotdeauna mai departe…

Te rog, măcar aici lasă-mi plăcerea de-a mai lectura ceva scris de tine. Mi-e dor de ceva de calitate şi până acum, citindu-te mereu, m-am obişnuit atât de mult cu această calitate a ta pe care o oferi fără restricţii către mine cititorul, că mi se pare uneori că nimic nu e aşa de bun ca ceea ce aşterni tu pe foaie, indiferent de genul pe care-l abordezi…

Te rog, pentru mine, pentru tine, pentru toţi, nu-ţi pierde entuziasmul de a scrie mereu ceva frumos şi împărtăşeşte-ne şi nouă o bucăţică de “minunat” ca să uităm de necazuri şi de greutăţile ce ne împresoară şi să mai îndrăznim să mai vedem puţin viaţa în roz.

Eşti scriitoarea mea preferată, nu din motivul că scrii aşa cum numai tu ştii s-o faci, ci din alte motive, pe care numai eu le cunosc şi nu mi-ar ajunge coala să le enumăr pe toate şi nici timpul şi răbdarea necesară de a le înşirui.

Poate că am bătut câmpii fără rost, dar tu mă ştii destul de bine, cunoşti firea mea, atât cât poate un om să cunoască firea cuiva doar din nişte conversaţii pe mess. Deci, nu mă lăsa fără lectură. Nu mă lăsa făra gura de proaspăt pe care o “inhalez” când te citesc.

Cu stimă şi profound respect,
O veche prietenă.

[EvilManiac]

Dei, nu m-ai pierdut deloc >:D< E imposibil.
Am sa continui sa postez, o fac rar, ce-i drept... dar n-am sa ma opresc din scris. Sunt la jumatatea povestii, asa ca n-am de gand sa intrerup nimic.
Ma bucur ca am reusit sa te incurajez. Totdeauna sa mergi mai departe, fara sa te gandesti prea mult la cosecinte, la x si y.
N-am sa ma opresc din scris, am lipsit din cauza problemelor de sanatate... de care sper sa scap, caci mi-au dat viata peste cap. E greu sa te concentrezi cand te gandesti daca iti va fi mai bine sau mai rau. Se pare ca m-am descurcat binisor pana acum. Am reusit sa scriu putin, dar ma multumesc si cu atat.
Multumesc, indiferent de motivele tale. Hugs!

ThorthKa e bine ca nu ti-ai uitat parola :P eu am patit asta odata. Desi Felix o sa plece, el se intoarce inapoi :)) ca trebuie sa termin de scris, si e obligatoriu sa fie impreuna. Ma bucur ca te inspir >:D< Multumesc&Hugs!

Reveuse ma bucur ca ai trecut pe aici, si ca ti-am lasat o impresie asa buna. N-am sa las ficul balta, e imposibil. Am sa iau lacrimile tale drept un semn bun, si ca sa nu mai plangi o sa te linistesc. Felix va pleca o scurta vreme inapoi. Se va intoarce, desigur. Cat despre final, eu zic ca este unul fericit si foarte realist. Dar am sa va las pe voi sa decideti. :)) nu iti mai ucide personajele (decat daca ai nevoie de drama. si da, unora le place cand le ucizi) mai ales pe cele enervante :P
Eu n-am vizitat Franta pana acum, dar imi place istoria Frantei. Imi plac regii pe care i-a avut Franta, poetii si scriitorii. Inclusiv cartile de capa si spada.
Multumesc si eu ca te-ai oprit sa citesti. Si nu renunta sa scrii daca asta iti place sa faci. Oricum scrisul nu te va lasa pana nu-l vei tasta/ scrie. Te va bantui cu idei in cap, si cand se aduna toate tot trebuie sa le insiri. Cred ca am descris partea paranoica a actiunii. :)) Nu renunta, cine stie unde te vor duce cuvintele...
Un salut calduros si sper sa-ti deschizi editura, am sa te caut. XD App de asta iti recomand o carte amuzanta "Arta de a respinge un roman - Camilien Roy". Hugs!

Stiu ca e putin, sper ca data viitoare sa fie cel putin dublu. Huggles!

Era a doua oară când ne-a găsit împărţind acelaşi pat, goi de data acesta. A crezut că nu aud apăsarea mâinii ei pe clanţă sau sunetul arcului cedând sub presiunea pumnului. La prima vedere a inspirat uimită, nu se aştepta să vină acasă şi să mă găsească cu Etienne, darămite în pat, despuiaţi. Nu-mi ridicasem totalmente capul de pe pernă când am văzut-o făcându-mi acelaşi semn să o urmez în bucătărie. Mă simţeam ca un pui ce-şi părăseşte cuibul cald şi comod. Trupul lui ardea ca o torţă în braţele mele, complet epuizat şi abandonat atingerilor cu care mă distrăgeam de la discuţia care urma. I-am sărutat zuluful adunat pe obraji şi tâmplă, pielea lucindu-i parcă acoperită de o pojghiţă de lumină şi apă. M-am ridicat lent, să nu-l trezesc. Eram egoist, nădăjduiam că vă rămâne cu mine toată noaptea. Nici măcar gândurile mele nu se săturau de el, străbătând iar şi iar acelaşi drum languros către cascada* ce se scursese.
Închizând uşa cu atenţie să nu provoc zgomot, am ieşit pregătit să iau în piept hazardul. Mama acceptase faptul că îl iubeam pe Etienne, dar mă speria gândul că odată ce se loveşte de concretul relaţiei noastre, se va răzgândi. M-a întâmpinat senină, pregătind ceva în pripă. Pusese pe aragaz un ibric cu apă.
- Am pus de ceai, vrei ÅŸi tu?
- Da...
Ezitarea din vocea mea i-a sporit agitaţia. Mi-am dat seama după nevoia ei de-a face ceva cu mâinile, să pună maioneză la sandvişuri în onduleuri sau să şteargă vasele, deşi erau uscate şi spălate, înainte de a le pune înapoi în dulap. Cunoşteam acest praxis încât mă întrebam dacă nu era o greşeală că luasem de bune cuvintele ei de la început. Eram stingher, purtând pe mine doar tricoul larg şi perechea de boxeri regăsiţi pe jos. Nu aveam dispoziţia necesară să înfrunt o ceartă. M-aş fi opus oricui, inclusiv ei. Dar în acele clipe, cu Etienne în camera cealaltă, simţeam o vulnerabilitate ce se răspândea prin pereţi ca prin nişte straturi de carne vie. Aş fi vrut să-l protejez, să am acordul ei dar de asemenea să-i spun că îl voi iubi indiferent de acordul ei sau al oricui.
- Încă doarme?
Datul din cap era mai mult un lăsat în jos.
- Ia loc la masă, nu sta în picioare Felix. Regăseam afecţiune în tonul ei, şi i-am urmat îndemnul. S-a aşezat imediat lângă mine, prinzându-mi mâinile într-ale ei.
- N-am să te iau la întrebări despre ce am văzut, nu sunt îngrijorată din cauza asta.
Şi-a lipit buzele într-o linie, coborându-şi pleoaple gânditoare. Încreţiturile de pe mâna ei umpleau golurile pesimiste la care consimţea mintea mea. Nu avea palmele aspre de la cusut, pe alocuri munţii degetelor erau proeminenţi şi tuguiaţi. Mâinile ei mă strângeau tare, încercând să facă ceea ce făcuse şi până acum. Să mă protejeze.
- Va trebui să ne gândim la Etienne de asemenea. Eu te am doar pe tine. El are o familie...
M-am încruntat. Inima ei era diferită de a mea, amândoi influenţaţi de o altă cauzalitate.Impulsivitatea momentului îmi poseda fiecare gând, şi acel moment era când Etienne mi se dăruise. Era singurul lucru la care mă puteam concentra.
- Este trecut de nouă seara, părinţii lui probabil sunt îngrijoraţi.
I-am strâns mâinile încercând să-i transmit mulţumirea prin conexiunea sângelui care ne curgea prin vene. Acelaşi sânge de care eram mândru, nu pentru că eram român, ci pentru binecuvântarea de care aveam parte.
- O să-l trezesc să-i spun că s-a făcut târziu.
- Poate să rămână la cină, am făcut sandvişuri şi pentru el.
Gândindu-mă la el dormind eram cuprins de un calm intens, precum momentele pe care le simţim atât de perfecte încât parcă tot universul rezonează cu interiorul nostru. Am dat să ies din cameră, dar vocea mamei m-a oprit.
- Poate să sune acasă dacă vrea, să le spună părinţilor că va dormi aici.
Bucuros, înainte de a ieşi din bucătărie, am fugit la ea sărutându-i obrajii şi mâinile. Eram lovit de noroc în aceaşi zi, puteam să fiu şi beat căci senzaţia era aceeaşi. Mama îmi accepta dragostea pentru Etienne, iar Etienne îmi accepta dragostea pentru el, împărtăşind aceleaşi sentimente.
Sunt lucruri pe care un om nu le uită niciodată, poate recent i se pare că sunt demne de şters, memoria lui făcând loc pentru altele. Dar mai târziu se trezeşte asaltat de amintiri vivide, pe care nu le-a trăit cu capul ci cu ochii şi inima. Inima posedând vederea printr-o multitudine de umbre şi lumini, alcătuind apoi imagini păstrate în sepia. Camera mea, cu Etienne în patul meu, forma cearşeafului care îi ascundea trupul, umbrele pe care luminile artificiale de afară le răspândeau pe pereţi, toate erau descrieri nu în cuvinte, ci în culori. Pigmentul pielii în nuanţe atât de greu de redat cu pensula, oliv, negru şi griul aşternuturilor. Cărbunele părului în care îmi afundasem nasul, inhalându-i mirosul dulceag. Momentele care ne împlinesc inima nu se uită niciodată.
Etienne mi-a zâmbit leneş, apucându-mă cu braţele de umeri într-o îmbrăţişare care să mă tragă strategic deasupra lui.
- Unde ai fost?
- În bucătărie. Mama ne-a pregătit masa....
Ducându-şi brusc mâna la gură, m-a împins la o parte, grăbit să-şi ia pe el hainele.
- De ce nu mi-ai zis că a venit?!
- Pentru că nici eu n-am ştiut până când a intrat în cameră...
- Oh, nu. Åži...
- Da, ÅŸtie.
S-a lăsat pe covor, aşezat în fundul gol, stând turceşte. Părţile intime îi erau ascunse de tricoul lui lăbărţat, dar asta îmi incita imaginaţia şi mai mult.
- Mi-e teamă să te întreb.
Îndreptându-mă spre el, i-am zâmbit încercând să-l liniştesc. Vroiam să ştie că mama e de partea noastră, că este de acord cu noi doi.
- Nu a zis nimic rău. Nu te îngrijora, avem permisiunea ei.
L-am sărutat uşor, văzând cum îşi preocupă buza de jos, muşcând-o. L-am auzit oftând liniştit, şi aerul cald mi-a suflat uşor pe obraz.
- Mama ta e foarte înţelegătoare. Părinţii mei sunt stricţi, deşi la secolul în care trăim, se cade să aibă mai multă deschidere faţă de astfel de lucruri. Nu-i un păcat să iubeşti.
- AÅŸa-i.
Tâmpla îi pulsa sub buzele mele, liniştea căzând asupra noastră ca un păienjeniş care ne împiedica să vedem mai departe de aici şi acum. Cert, claritatea lipsea din viitorul nostru.
Războiul cu mine însumi se terminase, acum urma altul mai acerb. Războiul cu cei împotriva noastră...
De la tata învăţasem cât de greu este să iei o decizie corectă. Îmi aminteam de ultimele luni pe care le trăise, regimul comunist şubrejise, încât îi permiteau să facă vizite acasă de sărbători. Apucase doar două, de paşte şi de ziua lui. Într-una din acele zile mă întrebase unde s-ar simţi mai în siguranţă un călător oarecare, noaptea, de unul singur. Pe o stradă întunecată sau într-un cimitir. Râzând, îmi spunea că sunt mulţi care aleg strada întunecată. Sunt alegeri pe care le regretăm şi altele pe care nu le regretăm.
- Felix, te simţi mai bine acum că mi-ai spus de unde vii?
- Pe de-o parte, cealaltă parte din mine, rămasă întinată de traiul de acolo, ar dori să se disipe în demenţa întunericului.
Am primit un sărut umed pe obraz, buzele moi ce s-au apăsat gălăgios de pielea mea cu dezinvoltură. Păreau a cunoaşte şanse ascunse, îndepărtate. Vroiam să le cuprind, să le cunosc până la a mă cufunda în ele.
- Ne unesc mai mult decât ai crede. E foarte simplu să fii ignorant când prezenul îţi permite, şi servil când trecutul se poate face uitat. Când vom merge la Turnul Eiffel am să te pun să citeşti inscripţia de pe fiecare schelă de oţel. Ştii ce scrie?
N-aveam habar. Nu studiasem arhitectura, la istorie învăţam despre cuceritori, regi, preşedinţi, tratate de pace, ambiţii şi negocieri. Şi încă trăiam cu sentimentul că cineva ne ascunde adevărul.
La noi se întâlneau des nulităţile cu impresii de geniu şi pretenţii de rang înalt. Nimic nu e mai prejos decât ei, uită când se străduiesc să acopere realizările altora, care le depăşesc cu mult pe ale lor.
- Este fabricat într-un loc din ţara ta.
Clipeam mut de revelaţia lui. Nu ştiusem până acum nimic din toate astea.
- Un aviator român* e declarat erou francez. A luptat pentru că aici a venit să locuiască, dar asta nu l-a făcut mai mult român sau mai puţin francez.
Convingerea cu care îşi susţinea ideile mă determina să fiu cerebral, unele lucruri sunt greşite, la fel şi coca ce s-a întârit înainte de a fi modelată.* Un patiser bun învinge orice obstacol. Poate că patiserul bun este la dospit.
Mă exilasem singur, căci patria mea avea să fie Etienne.
- Cred că va trebui să-mi ţii şi lecţii de istorie.
Deşi era o glumă, Etienne a continuat ceva mai intens:
- În cimitirul Montparnasse se află un monument trecut pe tăbliţele de afară în caz că cineva vrea să-l vadă. Se numeşte „Sărutul” şi Brâncuşi, al cărui nume mulţi îl ştiu, l-a dedicat unei tinere care s-a sinucis din dragoste. Îmi place acolo. Sunt locuri boeme, în care se simte sufletul. Şi acela n-are graniţe.
Nu ştiam câte semnificaţii şi câtă realitate aveam să regăsesc mai târziu în cuvintele lui. Pentru noi n-avea să dedice nimeni sculpturi şi nici tablouri. Dar ştiam că-i puteam dedica viaţa mea oricând, să sacrific orice să-l am lângă mine. Era ţara mea.
Etienne a rămas nu doar să ia cina cu noi, şi-a sunat părinţii torosind despre cum făcusem o toxinfecţie alimentară de la salam şi mama era plecată, aşa că îi era teamă să mă lase singur. I-am spus amuzat că trebuia să găsească altă scuză, uneori se întâmplă şi necazuri când se împlinesc minciunile.
Avându-i pe amândoi alături, mâncând la aceeaşi masă era o împlinire. O sărbătoare sufletească, la care aveam să mă gândesc cu nostalgie. Viitorul îţi ţâşneşte în faţă, ivit din rocă seacă, amintindu-ţi că lumea nu poate fi oprită de simplitatea dorinţelor.

* Lucian Blaga, din filosofia sa despre cele trei tipuri de manifestare ale timpului.
* Aviatorul Jean Romanescu
* Caragiale despre neamul românesc, care încă nu s-a „dospit”