Is this love?

[Shanny.]

Am scris un fic. De acesta ma voi tine. Nu este primul, dar celelalte doua nu au fost prea reusite. Vreau sfaturi si critici constructive. Urmatorul capitol va veni probabil in vacanta de Paste pentru ca numai atunci am acces la calculatoru. Imi cer mii de scuze.


Capitolul I

Este dimineata in capitala nipona a Japoniei, Tokyo. Telefonul imi suna, anuntand ca am primit un mesaj. Ma ridic lenes din pat dand patura alba ce ma acoperea jos de pe mine si ma asez pe marginea patului, luand telefonul de pe noptiera si citesc mesajul.

« A sosit ziua cea mare !!!! Sper ca esti pregatita sa mergem la scoala. Azi vor avea loc preselectiile pentru ‘‘The best of the best ’’. Trec sa te iau in douazeci de minute. Sa fii gata. Pa pa. »
Anne.

Anne…normal. Cine altcineva se mai putea gandi sa trimita mesaje la ora sapte dimineata ? Anne este cea mai buna prietena a mea inca din prima zi de liceu.
Ma ridic de pe marginea patului, pun telefonul inapoi pe noptiera si ma duc la baie pentru a face un dus rapid. Nu-mi faceam griji ca as putea fi gata prea tarziu atunci cand va ajunge Anne aici, caci ea mereu intarzia cu cincisprezece sau douazeci de minute. Odata ajunsa in baie imi dau jos pantalonii roz, scorti si maieul alb, aruncandu-le undeva pe gresia rece si intru in cabina de dus. Dupa zece minute de relaxare ies din baie infasurata intr-un prosop alb si ma indrept spre sifonier, luand de acolo o fosta albastra de blugi si un tricou negru pe care scria cu litere argintii ‘‘Music is my life’’, ceea ce era foarte adevarat. Imi placea sa cant si o faceam inca de cand aveam doar cinci ani.
A fost, este si va fi intotdeauna cea mai mare pasiune a mea. Faceam parte chiar si dintr-o trupa, numita ‘Astors’ . Stiu…e un nume cam ciudat pentru o trupa, dar noua ne-a placut pentru ca era original, chiar daca nu insemna nimic. In ea se mai afla trei colegi si foarte buni prieteni de-ai mei, printre care si Anne. Ma imbrac cu hainele alese si ma indrept spre oglinda pentru a imi descurca parul saten si lung pana aproape de fund. Dupa cinci minute in care observ ca nu e nici un mod de a castiga lupta cu parul meu, aleg sa mi-l prind intr-o coada de cal, la spate.
Imi dau cu putin luciu de buze, iar pe ploape cu o nuanta deschisa de albastru, pentru a imi scoate in evidenta ochii ciocolatii inchis. Nuciodata nu am pus prea mult accent pe haine sai machiaj. Nu eram una dintre acele adolescente care considerau ca viata inseamna numai sa te imbraci cat mai la moda posibil, sa porti fuste cat mai scurte, decolteuri adanci sau sa stai sa discuti cea mai noua barfa din liceu. Nu ma caracteriza deloc si chiar nu suportam persoanele ‘ blonave de moda’ ca sa spun asa, sau barfitorii. Imi mai dau cu putin fond de ten pentru a acoperii cearcanele uriase de sub ochi, imi iau gheozdanul si ma indrept spre usa apartamentului pentru a ma incalta. Locuiam singura, parintii mei fiind plecati in Anglia cu afaceri. Nici nu am mai trecut prin bucatarie ca sa mananc ceva pentru ca nu obisnuiam sa mananc dimineata.
Exact in momentul in care imi luam in picioare o pereche de sandale albe, in usa se aud doua batai puternice. Raspund printr-un simplu ‘‘Imediat’’ gandindu-ma ca daca ar fi batut mai tare ar fi trezit tot etajul. La acest gand pe fata imi apare un zambet micut. Imaginandu-mi cum cainele vecinului ar incepe sa latre, iar acesta ar iesi furios ca de obicei facandu-mi un scandal monstru pentru a mia oara. Deschid usa iar in fata mea zaresc o fata inalta, cu parul roscat si ochii albastri ca marea. Langa ea, mai exact in spatele ei se aflau doi baieti, unul era brunet, cu ochii verzi, iar celalalt, era blond, co ochii de un negru intens.
-Neata’ Aori ! spune fata si imi sare in brate.
-Buna dimineata si tie Anne. Ai putea te rog sa bati mai incet la usa de acum incolo ? Nu vreau ca vecinul meu sa ma reclame din nou. Ii raspund eu, incercand s-o dau jos de pe mine.
-Mergem ? Va fi o zi lunga. Intervine brunetul, salvandu-ma din imbratisarea sufocanta a Annei.
- Trebuia sa strici tu momentul. Va fi o zi perfecta. Nu-i asa Yuri ? intreaba roscata, uitandu-se in directia blondilui.
- S…sigur Anne. Raspunde acesta rosind usor.
Yuri era indragostit pana peste cap de Anne, asta putea vedea orcine, dar era prea timid sa recunoasca si ca atare Anne era prea ‘blonda’ ca sa observe. Dupa ce ne mai contrazicem putin, ne hotaram sa plecam in sfarsit catre liceu.
Nu stiam de ce, dar presimteam ca se va intampla ceva azi. Nu stiam ce sau daca e de bine sau de rau, dar cu siguranta avea sa se intample.

[.Anne]

Anne's here!
Am mai lasat un reply aici dar se pare ca mi-a fost sters. Habar n-am de ce pentru ca eu consider ca nu era spam. Anw, ideea e destul de ok. Nu cred ca o sa fie ceva foarte original, dar prin modul tau de a scrie il poti face chiar interesant. As vrea sa pui mai multa descriere, mai ales pentru faptul ca narezi la persoana I. Trebuie sa te pui foarte bine in pielea personajelor. Actiunea nu e grabita. Ma rog... E si primul capitol si nu am putut sa-mi dau bine seama. Roscata are acelasi nume ca al meu :"> Gata! Imi place de ea! :))
Greseli de tastare nu prea am vazut, dar nici nu am fost foarte atenta. In concluzie, e destul de bine dar mai ai de lucrat la unele aspecte.
Astept continuare! Succes la scris!



Ja Ne! ~chuuu~

[Zăpă]

Heya(*.*)


Ji...Onytsa a ajuns ji p`aci...

Sa incepem...

Deci...sa inteleg ca nu`i primul tau fic,asta inseamna ca nu te iau mai usor...

Descrierea-este absolut absenta,plecata cu sorcova...daca spui ca ai parul saten ji ochii verzi,nu inseamna ca descrii ceva...asta e descriere de clasa a 3-a...e a doua oara astazi cand spun asta[:))]...incerca sa exprimi ji tu sentimentele pe care le simte fata asta,ca doar nu`i nesimtita,cred[:))]

Naratiunea-ai,narezi la persoana I,deci este bine,caci nu multi reusesc sa faca asta...dar este cam...nuj...oriqm ai mai putea lucra la ea:D

Actiunea-am fost cam distrasa pe la inceput,ceea ce insemna ca actiunea este plictisitoare:nh:...tot ce a fost bine este ca nu a fost grabita...

Dialogul-nu faci exces ji nu este sec...asta a fost bine:bv:

Ideea-hmm...originala acum la inceput,dar vreau sa vad cum evolueza povestea...
Ai avut un inceput banal...Ca ji cum ar fi o compunere la romana de clasa a 4-a de data asta[:))]...

Am vazut ji cateva greseli de tastare:
scorti-scot poate..."?
fosta-fusta
Nuciodata-Niciodata
gheozdanul-ghiozdanul
albastri-albastrii
co-cu
blondilui-blondului
orcine-oricine

Se pare ca nu am criticat chiar aja de rau pe cat credeam[:))]...

Cam atat...
Ce sa mai zic...Astept nextu`

Ja ne` ji multa inspiratie:*

[Shanny.]

Asa...uite ca am venit si cu capitolul doi. Trebuie sa spun ca nu mi-a iesit deloc cum vroiam. Pur si simplu am fost chinuita de scoala zilele astea si pe langa asta a trebuit sa ma mai ocup si de redactarea unor rubrici pentru revista scolii....*de ce m-oi fi oferit voluntara nu stiu...>.<"* Acum, multumesc tuturor pentru critici si sfaturi. Si o sa observati o chestie la mine... nu grabesc actiunea deloc. ma pot intinde o groaza cu capitolul, iar actiunea sa se petreaca intr-o singura ora. :)) Mai stiu si ca actiunea e cam plictisitoare la inceput si sincer imi pare rau daca te-am plictisit, Onytsa`chan. Va deveni mai interesant pe parcurs. Sper ca nu v-am dezamagit cu continuarea. Acestea fiind spuse, uitati nextul. Oh si....nu stiu cand voi putea pune continuarea, pentru ca nu am acces la internet in timpul scolii si deci...nu va veni prea curand. Astept critici si sfaturi. Comentati dur, nu ma supar. Stiu ca nu sunt cine stie ce talentata la scris, dar vreau sa ma perfectionez. Bye! ^^


Capitolul II: Emotii

Tot drumul spre liceu, Anne a vorbit intr-una despre concurs si despre cat de nerabdatoare era. Eu, in schimb, eram chiar invers. Imi era si frica sa ma gandesc ce s-ar intampla daca nu as reusi sa castigam. Concursul era format din doua probe. In prima parte trebuia sa cantam un cantec la alegere, compus de noi desigur, iar la cea de-a doua proba solistul trupei, in cazul de fata acesta fiind eu, trebuia sa cante o melodie singur, bazandu-se doar pe voce sa. Ei bine.... prima proba era usoara avand in vedere faptul ca vom fi toti si vom canta in grup. Insa la cealalta proba, nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca as putea uita versurile sau nu as intona corect, ajungand sa cant fals in cel mai rau caz si sa ma fac de ras. Apoi, mai era si faptul ca imi este frica sa nu-mi dezamagesc pretenii, pentru ca in juriu se mai afla si un "cautator de talente", ca sa-i spunem asa. In concluzie, in capul meu era o 'varza' totala. Ca sa ma mai linistesc si ca sa nu o mai aud pe Anne trancanind intr-una despre concurs , imi scot castile de la mp4, mi le pun in urechi si il setez pe melodia mea preferata, 'Iyaz- Replay' si incep sa fredonez in gand. Stiu ca Anne e cea mai buna prietena a mea, insa uneori ma poate scoate chiar din sarite. E atat de diferita de mine.... ea e hyper-activa, eu sunt mai retrasa, ei ii plac culorile stridente si filmele de comedie, mie cele mai inchise precum negru, albastru si alb si filmele de groaza. Si nu, nu sunt sadica, masochista sau emo. Pur si simplu asta e felul meu de a fi si nimeni nu ma poate schimba. Este ciudat cum doua persoane atat de diferite pot deveni prietene la catarama. Prima oara cand ne-am intalnit, la inceputul clasei a IXa, imi pusesem in gand sa o evit cat pot de mult, prin simplul fapt ca eram sigura ca daca as sta pe langa ea, mi-as strica toata ziua. O tot vedeam topaind de colo pana colo, entuziasmandu-se si tipand de bucurie. Clar, nu aveam sa ma imprietenesc cu ea. Cam asta imi spuneam in gand pe atunci. Dar stiti cum se spune, "Nu judeca o carte dupa coperta.". Intr-un sfarsit m-am imprietenit cu un baiat brunet, cu ochii verzi, care parea sa aiba exact aceeasi personalitate ca si mine. Acest baiat era Daisuke, cel care m-a 'salvat' din bratele roscatei mai devreme. Am fost foarte surprinsa cand acesta mi-a facut cunostinta cu cei mai buni prieteni ai sai, blondul, Yuri si roscata. Ma tot intrebam cum de o suporta. Intr-un final am observat ca Anne nu era chiar atat de groaznica cum credeam eu si am ajuns sa ne intelegem chiar de prima data extrem de bine. Fiind atat de adancita in gandurile mele, nu imi dau seama ca melodia se terminase, iar brunetul ma striga de cateva minute bune.
- Ah, Aori! Trezeste-te! Iar visezi cu ochii deschisi?! urla acesta in urechea mea.
- Au! Mai incet, ca imi spargi timpanul. Nu sunt surda, sa stii. Si nu visam cu ochii deschisi....ii raspund eu pe un ton oarecum iritat pentru ca aproape ma asurzise.
- Ce sa-ti fac daca nu imi raspunzi? Si ai grija ca imi exploatezi vocea facandu-ma sa tip intr-una la tine.
Scot limba la el exact ca un copil de patru ani, iar Anne si Yuri incep sa rada de faptul ca reusisem sa-l enervez pe Daisuke care mai avea putin si exploda de nervi. Stiam ce va urma. Avea sa-mi tina o predica imensa exact ca atunci cand un copil mic face o prostioara si mama lui il cearta, spunandu-i ca nu e frumos ceea ce face. Chiar in momentul in care deschide gura sa spuna ceva, clopotelul suna, anuntand inceperea orelor. Zambesc fericita atunci cand il vad ca inchide gura la loc nervos, scotand doar un marait. Trece pe langa mine, semn ca vrea sa se duca in clasa si ma apuca cu mana de ghiozdan, tarandu-ma dupa el. In spatele nostru, roscata si blondul mai aveau putin si lesinau de ras vazand felul in care ma tragea brunetul. Bine...mai mult ma tara pentru ca eu nu vroiam sa ma las pana nu il scoteam din pepeni pe ziua de azi, asa ca ma agatam de tot ce puteam, reusind sa-l fac si pe el sa se impiedice in propriile picioare. Oricine ne-ar fi vazut ar fi spus ca suntem ori nebuni ori ca eram comedianti in nu stiu ce emisiune. Tocmai vroiam sa-i pun piedica cand aud o voce de undeva de pe scarile de la intrarea in liceu, care nu parea deloc multumita de ce se intampla.
-Yumeka Aori si Tadashi Daisuke! Ce cautati aici? Orele au inceput deja. Grabiti-va! Si voi doi, aratand cu mana spre Anne si Yuri, dupa ei imediat!
Acesta, care tipa la noi nu era nimeni altul decat "scumpul si preaiubitul" nostru director. Doamne cat puteam sa-l uram pe bosorogul asta cu jumatate de chelie si cu ochelari. Intotdeauna ne strica distractia. Ne placea sa-l numim comunistul din cauza regulilor sale prostesti. Intr-una din zile chiar imi venea sa-i dau cu ceva in cap, cand am auzit ca este nevoie sa ceri permisiunea profesorului ca sa poti sa arunci o hartie in cosul de gunoi, care mai era si la doi pasi de tine, altfel vei fi sanctionat. Era strigator la cer, dar n-aveai ce-i face. El e directorul si ca atare el facea regulile. Ne indreptam tacuti spre sala de clasa in care urma sa avem cursurile. Imediat ajungem in fata clasei, ascultand la usa pentru a auzi daca venise proful. Spre nenorocul nostru acesta se afla in clasa. Batem la usa fara tragere de inima si ne indreptam spre banci atunci cand proful ne da permisiunea. Grozav, prima ora era de matematica. Trebuia, deci sa-mi umplu capul de la prima ora, cu tot felul de tampenii la algebra. Ah...detest algebra. Mi se parea mai usoara chineza, avand in vedere ca se cam asemanau intre ele. Intr-un final imi scot pixul din ghiozdan si incep sa notez datele scrise de profesor la tabla, in speranta ca voi reusi pana la urma sa ma concentrez la ora. Fara rezultat, insa. Gandurile incep sa-mi zboare din nou la concurs si la toate greselile posibile pe care le-as putea face din neatentie.
________________________________

Inca o chestie....Am fost presata de timp si abea am apucat sa postez capitolul. Asa ca nu e corectat. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare.

---

Oke..am venit cu niste poze. Mersi de comm Onytsa`chan. Pentru next insa va trebui sa mai astept ceva vreme. Daca voi avea timp il voi posta sambata seara sau duminica...daca voi putea, insa nu promit nimic.
Sunt foarte obosita, am avut o zi grea asa ca nu o mai lungesc pentru ca vreau sa dorm...*stiu ca e devreme dar abea imi mai tin ochii deschisi :zuppy06: *.

>>Daisuke<<

>>Aori<<

>>Anne<<

>>Yuri<< -imi cer scuze pentru culoarea ochilor...alta imagine nu am gasit.

[Zăpă]

Heya(*.*)

Am vazut ca ai pus next si am zis sa trec pe la tine si sincera sa fiu ai evoluat ceva.Nu mult,insa se poate vedea asta usor.Bravo!
Cat despre descriere,hmmm...tot cred ca mai trebuie sa lucrezi,insa sincera sa fiu nu a fost la fel de rau ca data trecuta.Cum spuneam si in primul coment,incearca sa descrii si sentimentele si ai sa vezi ce fic bun o sa iasa.
Nartiunea-este buna si nu am ce comenta.La actiune pot spune ca te`ai schimbat,nu mai este asa plictisitoare si in plus nu ai grabit`o chiar asa de rau.Lucrurile au decurs normal si asta mi`a placut.Dialogul imi place ca nu faci exces si ca nu este sec.Asta este bine.
Greseli de tastare nu am vazut.Dar cred ca puteai sa scrii in loc de "in capul meu era o 'varza' totala" --"in capul meu era o zarva totala" pentru ca daca ai spus cuvantul "varza",nu trebuia sa mai adaugi cuvantul "totala".A sunat aiurea.
In rest nu mai am nimic de comentat.Povestea ta incepe sa prinda contur,iar asta este bine.Astept nextu`.
Ja ne` si multa inspiratie:*

[Shanny.]

Oke...am venit cu nextul. Mersi inca odata de comm Onytsa`chan. ^^

Enjoy!


Capitolul III : Cap-De-Serbet

Fiind prea adancita in ganduri, nu il aud pe profu' de mate care incerca de ceva vreme sa-mi capteze atentia, ajungand aproape sa tipe la mine.
-Mda...ce e? spun pe un ton plictisit si usor iritat, intorcandu-mi fata spre prof fiindca in tot acest timp in care eu "visam", am avut privirea atintita spre fereastra.
-Cum adica "ce e" ?! Domnisoara Yumeka! Tin sa va anunt ca va aflati in incinta unui liceu, iar comportamentul domneavoastra nu e chiar adecvat. Ca sa nu mai spun ca visati cu ochii deschisi in timpul orei! In momentul acesta iesiti la tabla si rezolvati exercitiul. se rasteste acesta la mine, fata sa devenind dintr-o data rosie. Se enervase... Mai pe scurt, am dat de dracu'.
Scap un oftat, ma ridic fara chef din banca si ma indrept spre tabla -care, ca sa nu mai spun ca, acum mai mult ca niciodata mi se parea uriasa, ma ingrozea teribil. Iar cifrele scrise pe ea, parca "fugeau" de mine. Inghit in sec in timp ce iau bucata de creta alba de pe catedra si ma apropii de exercitiul acela "monstruos".
Intre timp, proful se intoarse cu spatele la restul elevilor aflati in banci, reluandu-si drumul spre catedra, avand pe fata un zambet oarecum satisfacut si rautacios. Ma incrunt usor, analizandu-l inca odata. Un barbat de inaltime medie, nu cred sa aiba mai mult de un metru saptezeci, cu parul negru, grizonat si o fata plina de riduri -probabil de la atatea strambaturi. Ochii ii erau de un caprui inchis, iar gura ii era micuta si pot spune ca nu l-am vazut niciodata zambind -cu exceptia momentelor in care le dadea elevilor sai cate o nota cuprinsa intre cinci si unu. Un neno....
-Deci? Rezolvam si noi exercitiul ala sau ne intoarcem in banca si mai adaugam un trei la colectie? ma intreaba proful pe un ton senin, de zici ca ar fi cel mai bucuros om de pe pamant. "Off...cat as vrea eu sa-ti sterg zambetul ala tampit de pe fata si sa-ti dau una de-ti mut mutra aia nenorocita la spate...". Inainte sa mai adaug ceva pe lista lucrurilor "frumoase" pe care i le-as face eu profesorului meu drag, il observ pe Daisuke cum imi facea disperat semne cu mana, ajutandu-ma sa rezolv exercitiul fara probleme. Deci ii trecuse supararea de azi dimineata...Eh...las' ca tot ma razbun eu pe el pentru ca aproape imi sparsese timpanul mai devreme. Dupa ce profu' imi verifica exercitiul, ma trimite in banca, cu un mormait moracanos. Semn ca, nu prea ii convenise ca rezolvasem exercitiul bine. Il manca palma sa dea cate un trei sau doi. Mi-e mila pentru cel/cea care va nimeri in mainile lui.
Exact in momentul in care eu doream sa ma asez in banca, se aude soneria care ii face pe colegii mei de clasa -inclusiv pe mine- sa oftam usurati ca scapasem de nenorocit. Din spatele meu, o aud pe Anne cum tranteste cartile pe banca scapand un "Aleluiah! " exasperat. La auzul acesteia ma bufneste rasul si ma intorc spre roscata, care acum zambea si ea.
- Credeam ca nu mai scapam! Tipul asta ar face orice numai sa ne vada corigenti la matematica. Parca i-ar placea sa se stie injurat de fiecare elev in parte, nu alta. spune blondul, indreptandu-se spre noi.
-Mda...dar stiti ce urmeaza acum, nu? intreaba roscata, dintr-o data radiind de fericire.
-Ce...si brusc imi dau seama ce vroia sa spuna...Concursul...off...alta problema. De ce oare am impresia ca asta va fi o zi groaznica si foarte dificila?
In timp ce eu imi plangeam de mila, in clasa intra o fata de la a XIIa B, care ne anunta ca directorul a cerut ca toti elevii sa fie prezenti in curtea liceului pentru a ne spune ceva important. Ne abandonam cartile si gheozdanele il banci si coboram in curte pentru a forma un careu. Printre atatia elevi reusisem oarecum sa-mi pierd gasca prin multime, dar m-am linistit cand am zarit un cap rosu care topaia de colo pana colo si un cap-de-papadie, cum ii mai ziceam eu blondului, care incerca s-o linisteasca pe Anne pentru ca aceasta incepuse sa-i accidenteze pe cei din jur. Vizibil amuzata, incerc sa-mi fac loc prin multime, in incercarea de a ajunge la ei. Cand in sfarsit credeam ca am scapat, ma trezesc ca cineva imi pune piedica, facandu-ma sa pic pe jos, spre disperarea mea si amuzamentul celorlalti. Si cine credeti ca mi-a pus piedica? Tocmai brunetul meu drag...Ah, pentru asta nu am sa-l iert nici in ruptul capului.
-Ce te-a apucat?!
-Habar nu am la ce te referi. Si nu mai tipa pentru ca ma aflu langa tine si nu sunt surd. imi spune acesta senin. Se facea deci, ca ploua... Ei bine, am sa-i arat eu lui... Il voi invata minte sa nu mai faca glume pe seama mea.
Tocmai vroiam sa deschid gura sa spun ceva, cand se aude un scartait enervant, urmat apoi de vocea ragusita a directorului, care m-a redus la tacere.
-Ei bine, dragi elevi, dupa cum bine stiti, astazi va avea loc mult asteptata batalie intre trupe. Presupun ca stiti cu totii ca acest concurs este o traditie a liceului nostru si trupele clasate pe locurile unu, doi si trei ne vor reprezenta scoala in finala ce va avea loc la Madrid saptamana viitoare. Ne asteptam sa dati tot ce-i mai bun din voi la acest concurs si sa faceti ca inca odata, liceul Hamilton mandru de elevii sai. Inainte de toate, as dori sa va prezint juriul. In afara de bine conoscutii profesori de muzica, in juriu va mai intra o persoana pe care o invit alaturi de mine.
Langa director a aparut un tip inalt, cu parul mediu si roz..."Stai asa! Roz?! Cat de gay poti sa fii incat sa iti vopsesti parul in roz?" In fine...cum spuneam, avea parul roz si ochii verzi sau cel putin asa cred -nu puteam sa vad prea bine de unde ma aflam. Purta o pereche de blugi albastri, un tricou negru si o geaca tot albastra, de blugi. In jurul gatului avea un lantic cu o cruciulita de argint ce stralucea in lumina soarelui, iar la mana stanga un fel de bratara neagra sau asa ceva. Avea o fata plictisita care iti dadea senzatia ca ar fi vrut sa se afle oriunde altundeva decat aici, langa un director comunist, in fata unei gramezi de elevi care mai ca aveau putin si-l devorau din priviri de atata curiozitate. Pun pariu ca asa gandea in momentul acela rozaliul. Huh...ce porecla i-am gasit si eu...rozaliul. Mai bine ii spun cap-de-serbet. Serbetul e roz, deci i se potriveste numele. Incep sa chicotesc la propriile-mi ganduri, atragand atentia brunetului ce se afla in dreapta mea privindu-ma curios. I-am facut semn cu mana ca nu e nimic important si mi-am intors privirea spre cap-de-serbet pentru a auzi ce are de spus.
-Salut tuturor. Eu sunt....
___________________________________

Asa...astept critici si sfaturi. Oricat de dure ar fi ele. Nu ma supar sa stiti. :)

Later edit: am uitat sa pun poza cu tipul cel nou.

>>Rozaliul<<

[Zăpă]

Heya(*.*)

Credeai ca scapi de mine?!:))Am venit sa`ti bantui ficul!


Ei bine, acest capitol a fost bun si mi`a facut placere sa citesc. Ai evoluat in mare parte, iar pentru asta te felicit! La descriere nu pot spune ca m-ai impresionat, insa a fost mai bine ca data trecuta. Nu cred ca-i nevoie sa-ti zic ce as vrea sa descrii mai bine, cred ca stii si tu. Naratiune a fost bunicica, deci cred ca trebuie sa mai lucrezi. Dialogul mi-a placut, nu a fost sec si a fost amuzant, plus ca nu a fost in exces. Actiunea mi-a placut, a fost buna si m-a facut sa citesc mai mult. Nu a fost plictisitoare si a decurs normal. Greseli de tastare/exprimare nu am vazut, bravo. Cam atat. Astept next si repede, plus ca m-ai lasat in suspans:P.

Ja ne` si mulat inspiratie:*

[Shanny.]

Hello...Am reusit sa ajung si cu urmatorul capitol...^^ Nu am putut sa postez sambata si nici duminica pentru ca am fost plecata la munte si mi-a fost lene sa ma car cu laptop'ul dupa mine ^^" *kill me...* Mersi de comm Onytsa`chan. :) Ma bucur ca ti-a placut capitolul.
Capitolul pe care il voi pune acum, cred ca e cam plictisitor...Nu mi-a iesit mai deloc. Plus ca sunt cam obosita si nu e corectat. Deci imi cer scuze pentru eventualele greseli. Here...the next chap:



Capitolul IV: Nedumerire...


-Eu sunt Ayumu Yamada. Voi fi sponsorul acestui concurs si de asemenea ii voi insoti pe castigatorii acestui concurs la Paris pentru finale. As ma dori sa stiti ca, trupa care va merge in finale si se va clasa pe locul trei, cel putin, va avea sansa de a scoate un album de debut, la casa de discuri detinuta de tatal meu, Kiyoshi Yamada. Asta am avut de spus...Domnule director? spune acesta intorcand capul spre "comunist" si oferindu-i microfonul.
Mda...perfect. Asta imi mai lipsea... Un Cap-de-Serbet care ne va supraveghea incontinuu. Oftez, ignorandu-l complet pe director care se chinuia sa capteze atentia tuturor, dar fara noroc. Fiecare isi facea de lucru, ba vorbind intre ei, ba ascultand muzica sau vorbind la telefon. Imi indrept ochii spre telefon. Noua si douazeci si cinci de minute... Asta va mai dura ceva vreme. Concursul incepea abea la ora zece, iar eu deja simteam ca ma va lua somnul in picioare. Drept dovada am si scapat un cascat zgomotos. De langa mine se aude un chicot incet. Nu trebuia sa ma intorc ca sa-mi dau seama ca cel care radea era Daisuke si ca radea de mine. In momentul acela simteam ca mi se urca nervi la cap, iar tot stresul acumulat de cateva zile incoace incepuse sa dea pe dinafara....Asta nu era de bine. Imi duc mainile la tampla inchizand ochii si incepand sa mi le masez incet in speranta ca poate ma voi calma. Fac asta timp de cateva minute, pana cand directorul ne spune ca ne putem duce in sala in care se va tine competitia intre trupe, iar participantii erau rugati sa se stranga in spatele scenei pentru a se pregati. Dechid ochii intr-un sfarsit, scapand alt oftat. Am observat ceva... Oftez cam des in ultima vreme. Cred ca a devenit un tic nervos sau poate ca m-am obisnuit sa fac asta cand urmeaza ceva mai greu. Ceva mai greu? Ce comparatie am putut sa fac si eu...Nu e o caracterizare tocmai potrivita,- ca sa nu zic deloc-, pentru ceea ce va urma. E...mai bine spus, un calvar...Ma ingrozesc la gandul ca va trebui sa cant....singura?! Mai ales in fata atator persoane. Da, am trac, frica, mi-e groaza de scena. Luati-o cum vreti voi. Ideea e ca imi transpira mainile deja, numai gandindu-ma. O sa ma dau cu capul de pereti cand voi urca pe scena. Da, asa am sa fac. Ma trezeste din visare o voce oarecum cunoscuta...
-Nu ai de gand sa te duci in sala? ma intreaba acea voce.
-Huh? Ce? Cum? Aaaa....hopa.... ma balbai eu cand observ ca sunt singura care a mai ramas in curtea scolii. Adica, nu chiar singura. Cu mine mai era si Cap-de-Serbet, caruia ii apartinea si vocea. Imi ridic privirea spre el cand il aud razand usor. Radea de mine. Eram sigura de asta. Ce au toti cu mine azi?! Am ajuns un fel de bufon sau ce?!
-Ce ti se pare atat de amuzant, mai Cap-de-Serbet? Il intreb eu deja enervata la culme.
-Poftim? Cap-de-Serbet? ma intreaba el perplex.
Ok...acum eu am fost cea care a bufnit in ras. Avea o fata demna de desenele animate. Ochii bulbucati cat cepele, uimiti desigur de porecla pe care i-am dat-o si gura intredeschisa, vrand sa spuna ceva, dar parca nu-si gasea cuvintele.
-Da, Cap-de-Serbet. Ai parul roz, exact ca serbetul. Esti gay sau cum? Ca nu prea inteleg de ce si-ar vopsi cineva parul in roz...Doar daca ar fi fata, iar tu esti baiat...din cate observ eu. Sau ma insel? il intreb rautacioasa. Tocmai am gasit persoana potrivita pe care sa imi vars nervii. Imi cam pare rau de bietul baiat. Adica...nu a facut nimic, dar totusi trebuie sa-mi descarc si eu nervii pe cineva, nu?
-Iti bati joc de mine sau ce? Normal ca sunt baiat! Si nu sunt gay, pentru cultura ta generala. In plus, e treaba mea ca mi-am vopsit parul in roz! Si ai grija cum vorbesti, pentru ca m-as putea asigura ca tu si trupa ta sa pierdeti acest concurs. raspunde acesta enervat la culme.
-Oh, nu! Imi tremura chilotii sa stii! Crezi ca imi pasa? Hm! Esti doar un pusti de bani gata care se asteapta ca toata lumea sa stea la picioarele tale si sa faca tot ce spui. Adevarul e ca nu suporti cand cineva te contrazice, am dreptate? ii intorc eu replica. Tipul asta s-o fi crezand buricul pamantului, te pomeni. Ei lasa ca am eu de gand sa ii arat ca nu e asa. "Perfectiune intruchipata" ce e!
Il vad apropiindu-se incet de mine, cu pumnii stransi si il aud cum scrasneste din dinti. Daca privirea ar putea ucide, cred ca pana acum as tipa de durere. Cum spuneam, imi tremura chilotii pe mine de frica. Vezi sa nu! Il vad ridicand palma, vrand sa ma loveasca, dar chiar inainte ca aceasta sa faca contact cu obrazul meu, o alta mana o prinde pe cea a rozaliului strangand-o tare. Daisuke? Asta de unde a mai rasarit? Ridic din spranceana cand ii aud cuvintele care i-au iesit din gura.
-Crede-ma ca te-as lasa sa-i dai palma aceea bucuros, dar avem nevoie de ea sa participe la concurs asa ca te rog sa mai astepti.
Aceste vorbe ii erau desigur adresate lui Cap-de-Serbet. Cum adica l-ar lasa? Ce naiba e cu el? Parca eram prieteni, nu? In ultima vreme s-a comportat cam ciudat, dar am crezut ca are iarasi probleme cu parintii sai. Atunci, eu ce am facut sa se comporte asa? Am inghitit in sec apoi i-am spus sa mergem in sala. A dat din cap in semn de aprobare, i-a dat drumul la mana rozaliului si a inceput sa mearga incet in spatele meu. Nu am mai scos niciun cuvant pana am ajuns in spatele scenei. Noi urmam. De data asta nu mi-a mai pasat ca ma voi impiedica sau alte tampenii din astea. Ma tot intrebam ce as fi putut sa fac de se purta asa cu mine. Pe la mijlocul melodiei am ajuns la concluzia ca daca va contiua asa, il voi ignora complet. Prieteni, prieteni, dar oricum ar fi, intrece masura. Daca el are chef de joaca, foarte bine. Jocul acesta se poate juca in doi.

___________________________

Ah si...imi cer scuze ca este scurt...nu prea am timp.

[Zăpă]

Heya(*.*)

So, imi cer scuze ca nu am mai trecut pe aici de ceva vreme, nu prea am timp, scoala asta.. oricum, mi`am facut timp si uite-ma.
Pai sincera sa fiu a inceput sa-mi placa si se vede o oarecum evolutie la tine, insa ma asteptam sa fie intr-o masura mai mare. Te descurci, ce-i drept, insa ma astept la mai mult de al tine.
Poi la partea cu descrierea ai inceput sa o lasi din ce in ce mai moale si asta nu mi-a placut. Incearca sa folosesti cuvinte cat mai literare si sa pastrezi mereu o descriere buna, sau in cel mai bun caz, foarte buna. Sentimente, nada. Nu ai descris sentimente, si crede-ma ca aveai multe pasaje unde sa faci asta.
Naratiunea este bunicica. Actiunea decurge normal pentru un timp, apoi deodata o ia la fuga. Tin-o in lesa.:)
Am sa mentionez un lucru care sincer m-a deranjat si mi-a zgariat creierii. Nu uita de vorbirea literara care este foarte necesara intr-un fic. Vorbirea normala se foloseste doar atunci cand este nevoie, iar aici chiar nu era nevoie.

-Oh, nu! Imi tremura chilotii sa stii!

Ei bine, asta chiar nu mi-a placut. "Imi tremura chilotii" a sunat banal si urat. Incearca sa elimini astfel de cuvinte.

Cum spuneam, imi tremura chilotii pe mine de frica.

Poi, prima data ai folosit un verb la trecut- "spuneam", apoi ai folosit un verb la prezent- "tremura". Prima greseala este ca ai folosit verbe la timpuri diferite pe care le tot repeti in fic. Si a doua a fost ca verbul "tremura" a fost folosit la prezent, singular si trebuia la plural-- tremurau, plus ca exprimarea a fost cam urata.

In rest nu am nimic de comentat. Sper sa ti cont de cele mentionate si sa te indrepti. Astept capitolul urmator si vreau sa vad o imbunatatire, da?;;)

Ja, dear>:D<