Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[ Inuyasha ] - Sfarsit ... Si de la capat

#1
Hello! La insistentele acerbe ale unor prieteni (se stiu ei care) reiau/republic un fan-fiction scris acum mai bine de 4 ani. Este o poveste Inuyasha aparuta in urma rugamintilor nepotelului meu de a scrie un "alt sfarsit" al anime-ului. Intre timp, nepotelul a crescut, dar povestea a ramas. Ceea ce a iesit este apropiat de lungimea unei mici nuvele. Imi cer scuze pentru eventualele clisee, dar acum 4 ani, nu existau, asa cum nici manga Inuyasha nu era terminat si nici Inuyasha - The final act nu era probabil nici macar in proiect. Ca punct de pornire al povestii, ultimul episod Inuyasha (163 daca imi amintesc bine), chiar inainte de seria The final act. Ca si precizare, la inceput se face referire la unele din scenele din filmele de lung metraj Inuyasha. Cu toate ca povestea nu a mai suferit schimbari, iar acest capitol din viata mea este oarecum incheiat (mai scriu uneori doar pentru a ma elibera de stres), orice opinii si critici constructive sunt mai mult decat binevenite. Sper sa va placa!

Standard disclaimer: Toate personajele Inuyasha apartin lui
Rumiko Takahashi. Nu se obtine profit din publicarea acestui fan-fiction.

Inuyasha. Sfarsit ... Si de la capat

Cap. I

Nu–şi mai simţea trupul... Capul îi bubuia, iar în urechi percepea o greutate care–i apăsa creierii. Aruncase cămașa lungă, roşie peste ei, astfel încât picăturile acidulate îi străpungeau carnea cu violenţă. Dureri scurte, ascuţite... dar măcar le simţea el şi nu avea sa le simtă ea. Îşi dăduse seama că ceva nu era în ordine din momentul în care sabia absorbise fragmentele Talismanului... Simţi că ceva în el se schimba... se transforma... Se transforma în rău. Nu mai era stăpân pe trupul, pe faptele lui... Realiză ca prin vis că devenea acel monstru abominabil, urât de toată lumea, dar cel mai mult de dânsul... Încercă din răsputeri să–şi controleze ghearele care–i crescuseră peste măsură şi să se liniştească... Ultimul gând coerent îl îndreptă către ea... În nebunia lui ar fi fost de ajuns doar o secundă pentru a ucide persoana dragă, chiar cu acele mâini cu care mai devreme o apărase. Apoi, gândurile conştiente se topiră în masa de smoală a demonului ce era pe cale să se nască.
—Inuyasha!!!
Strigătul îi străpunse carnea, creierul, inima, înfingându–se adânc în fiecare celulă a corpului. Îi cuprinse întreaga fiinţă... Două mâini îmbrăţişându–l, trupul ce se lipise strâns de el... le simţi din depărtarea adâncurilor, readucându–l pe el, pe cel adevărat înapoi spre lumină. Mirosul ei îi năpădi simţurile încremenindu–l parcă în timp. Balansă o clipă între lumină şi întuneric... Fata îi simţi ezitarea şi–l strânse şi mai tare, lipindu–şi capul de umărul lui. Părul ei îi gâdilă delicat obrazul... gândurile reveniră treptat... amintiri, sentimente, vise... Lumina biruise întunericul.
—Rămâi cu mine... Rugămintea dulce, tandră, spusă din suflet îi înfioră auzul. Aceeaşi rugăminte ca şi data trecută, când aproape se pierduse pe sine.
—Ka...gome... şopti sacadat coborându–şi ochii spre fiinţa ce–i stătea ghemuită la piept, încă susţinându–l. Fusese de ajuns doar ca ea să–l atingă pentru a purifica acea micuţă bijuterie care putea fi atât de benefică, dar tot pe atât de distrugătoare.
O simţi lângă el mică, fragilă, dar în acelaşi timp puternică prin puterea cu care îl sprijinea.
—Mai poţi sta puţin?
—Da.
Un răspuns fără nicio urmă de ezitare. Îl cuprinse, strecurându–şi mâinile pe sub braţe şi îşi lipi faţa de omoplatul său. Închise o clipă ochii, savurând acea senzaţie revigorantă, atât de naturală ce i se strecura în tot corpul, încălzindu–i sufletul.
—Am reuşit... am reuşit amândoi, Kagome!
—Da... îngână din spatele lui vocea stinsă a tinerei.
Inuyasha aruncă o privire triumfătoare spre deschizătura ce o crease şi prin care soarele îşi trimitea razele, mângâind feţele obosite.
Îmbrăţişarea scăzu în intensitate şi mâinile îi alunecară pe lângă corpul lui, precum umbra unei mângâieri Îi simţi capul lăsându–se greu şi realiză că ceva se întâmpla cu ea.
—Kagome?!...
Se întoarse şi abia avu timp să o prindă înainte de a se prăbuşi, leşinată. Pentru câteva secunde inima păru să–i stea pe loc: palidă şi rece, zăcea nemişcată în braţele lui.
—Kagome? Rezistă... încă puţin...
Greutatea părului îi trase capul pe spate, astfel încât, pentru o clipă, păru o păpuşă dezarticulată scăpată din mâinile dibace ale păpuşarului. Un sunet nedesluşit izbucni din pieptul tânărului şi în acelaşi timp, cu iuţeală, dar şi cu tot atâta blândeţe şi gingăşie îi strânse căpşorul la piept. În inima lui se cuibărea un sentiment pe care începuse să–l aibă doar după ce o cunoscuse pe ea. O singură dată spaima, disperarea şi neputinţa le mai simţise atât de puternice, atât de intense: atunci când Kagome îl apărase, astfel încât săgeata menită lui se înfipsese adânc în trupul ei. Paralizase de frică: nu pentru el, ci pentru ea. Ţintuit de copac, nu putuse decât să–i silabisească numele în timp ce i se rostogolise la picioare. Ochii blânzi, încărcaţi de durere şi înotând în lacrimi, îl urmăriseră multe nopţi la rând, hăituindu–i visele.
Inuyasha îşi îngropă faţa în părul de abanos al tinerei, strângând–o în braţe cât putu de tare.
—Kagome!!!
Strigătul neomenesc, îndurerat, se auzi repetat din zeci de locuri.
Tânărul scutură uşor capul pentru a alunga senzaţia de frică pe care o simţise din momentul în care–i leşinase în braţe şi până când îşi revenise, trei ore mai târziu. Trecuse prin toate stările de care un om era capabil; ajunsese să se întrebe dacă nu era mai bine să o ducă acasă, în timpul ei, unde putea fi îngrijită cum trebuie... unde putea fi în siguranţă.
Flăcările jucau sprintene, luminoase pe faţa lui. Ochii mari, cu irişii gălbui se plimbară peste trupurile ce se odihneau în jurul focului. Miroku şi Sango care dormeau în sfârşit unul lângă altul, Kirara, care se încolătăcise lângă Shippo şi... Kagome. Ceva mai departe de foc, tânăra se ghemuise pe un simplu pled ce o ferea de pământul rece. Avea picioarele încă bandajate, astfel încât, în ciuda protestelor ei, în ultimele două zile de când plecaseră din sat, Inuyasha o dusese numai în spate.
Îi vedea pieptul ridicându–se lent în ritmul respiraţiei. Încet, se ridică şi se apropie; părea o nălucă în întunericul pâclos al nopţii. Dormea adânc, cu picioarele îndoite, pe o parte. Cedase sacul de dormit unui sătean, iar pe Shippo îl înfofolise în bucata de material cu care se învelea de obicei; micutul o primise cu entuziasmul copilăriei. În întunericul străpuns din când în când de scântei de lumină, Inuyasha îngenunche la căpătâiul ei, dându–i părul răvăşit de pe faţă. Atât de liniştită părea în somnu–i ca de copil... Privind-o, o umbră a unui zâmbet trecu peste chipul lui. Exact aşa cum o urmărise după primele luni de când o întâlnise... aceeaşi privire nedumerită, încărcată cu sentimente pe care nici măcar el nu şi le putea explica.
Kagome tresări în somn, scânci ceva neinteligibil şi–şi aranjă mâna sub cap. Respiraţia lină îi dovedea că fata îşi continua somnul. Cu un clinchet slab, pe care numai auzul lui fin îl putea percepe, lănţişorul prins la gâtul ei alunecă pe o parte. Un singur fragment din bijuterie mai lipsea... Şi acel fragment era în posesia lui Naraku. Un singur fragment îl despărţea de punctul final al călătoriei din ultimii doi ani şi ceva. Era conştient că în curând avea să aibă loc înfruntarea finală. Avea să se termine totul... tot ce începuse acum mai bine de cincizeci de ani avea să se termine poate în câteva zile.
Dar el îşi punea abia acum întrebarea ce avea să facă după ce se va fi terminat toată povestea. Dacă va fi supravieţuit, fireşte. De abia în lumina întâmplărilor din ultimele zile, începea să se întrebe cum va arăta viaţa lui după ce Naraku va fi mort, după ce ucigaşul lui Kikyo va fi pedepsit, după ce Kagome va fi plecat... Fraza i se repetă obsedant în creier: ”După ce Kagome va pleca”. Trecuse mai bine de un an de când încetase să se mai gândească sau măcar să–şi amintească faptul ca ea va trebui să plece într–o zi de lângă el. Şi iată că acum acea zi îşi arăta colţii mult prea aproape ca să mai poată face ceva, fără a–i lăsa timp să se pregătească. Pe faţă i se ivi o grimasă ironică; se amăgea singur! Nu avea să fie nicicând pregătit pentru plecarea ei, pentru momentul în care avea să realizeze că nu o va mai vedea tot restul vieţii lui.
Un fior rece îi străbătu corpul şi Inuyasha se scutură înfrigurat. Cu mişcări încete îşi scoase cămașa largă, împături o mânecă şi ridică delicat capul tinerei, strecurându–i partea strânsă dedesubt. Partea cealaltă o întinse peste ea, acoperind–o cât mai bine, astfel încât Kagome să nu resimtă răcoarea care se lăsase. Degetele lui zăboviră pe faţa ei urmărind conturul obrazului şi apoi a bărbiei mici, ce părea că tremură pradă unui vis urât. Şi în momentul acela Inuyasha nu mai rezistă. Vorbe nerostite, priviri aruncate pe furiş, sentimente înăbuşite şi chinuite... toate îşi făcură loc în inima sa. Strânse cât putu de tare ochii, dar lacrimile se iviră în ciuda voinţei şi–i brăzdară obrajii palizi. Era pentru prima dată în viaţă când plângea cu adevărat... când sentimentele îi răbufneau cu atâta putere. Nu plânsese pentru el, pentru mama sau tatăl lui, nici măcar pentru Kikyo, nicio lacrimă.... Şi iată că le vărsa pentru Kagome doar la simpla ei vedere. Inuyasha îşi şterse înciudat obrajii. Cât de diferit era el, cel din prezent, faţă de cel de acum doi ani ! De la tânărul jumătate om, jumătate... altceva, cum îi plăcea ei să–l necăjească, iritat şi iritant, mai tot timpul enervant, pripit şi ironic, iată că ajunsese să plângă singur pentru o fată. Dar Inuyasha ştia că nu era doar o simplă fată. Ce naiba, doar nu plângea când o vedea pe Sango!
Kagome scânci din nou şi–şi foi capul pe perna improvizată. Aplecându–se, Inuyasha îi aşeză iarăşi materialul împăturit. Dar nu se mai ridică. Sărută creştetul tinerei cu drag, o îmbrăţişă strângând–o de după umeri, o lipi cu spatele de pieptul său şi–şi rezemă obrazul de ceafa ei. Kagome se linişti în vis şi se lăsă moale în îmbrăţişarea pe care nici nu o bănuia. Mulţumit, Inuyasha închise ochii şi adormi. Înainte ca primele raze ale soarelui să mijească măcar, îşi reluase poziţia de veghe lângă foc. Doar locul cald pentru ceva timp şi câteva cute dovedeau că dormise lângă ea.
Nothing is forever



Răspunsuri în acest subiect
[ Inuyasha ] - Sfarsit ... Si de la capat - de Anaiyda - 16-09-2010, 02:16 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  A dream become's real(InuYasha) Matt 3 3.531 23-01-2012, 10:48 PM
Ultimul răspuns: Matt
  InuYasha-astazi om,maine demon Matt 0 2.118 24-12-2011, 10:38 PM
Ultimul răspuns: Matt
  Iubire fara sfarsit Blood_Angel 4 4.249 03-12-2011, 08:18 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  Doua inceputuri si un sfarsit. Paradox 。◕‿◕。 7 5.158 23-12-2010, 11:13 AM
Ultimul răspuns: AlerimxD
  Inceputul are intodeauna si un sfarsit, dar asta nu inseamna ca totul se v-a termina. MemoriesOfNobody95 3 3.068 21-04-2010, 06:44 PM
Ultimul răspuns: Sushiiushii
  Don't lose yourself, Inuyasha... Nico_1998 1 2.921 25-02-2010, 10:40 PM
Ultimul răspuns: curcubeu fara culori
  Dragostea in inima unui demon (InuYasha X Kikio) Annya 6 5.193 01-05-2009, 07:54 AM
Ultimul răspuns: Sasuke Uchiha is the best
  Sasuke si Sakura,iubire fara sfarsit annutza_mykutza 5 16.133 20-01-2009, 11:56 AM
Ultimul răspuns: sasuke_sakura


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)