Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[ Inuyasha ] - Sfarsit ... Si de la capat

#21
A fost... pur si simplu... sti deja, adica eu vreau din suflet sa iti dau un comm normal dar nu am ce critica si de laudat... cred ca nu am mai gastit adjective destul de puternice sa sublinieze impactul pe care il are povestea ta asupra mea. Si nici nu vreau sa incalc regula privind commurile de 3 randuri cel putin.

Sper ca nu te superi ca sunt atat de saraca in vorbe dar chiar nu stiu ce as putea spune. E uimitor, fantastic, incredibil, magnific etc etc. Foarte seci aceste cuvinte din punctul meu de vedere... seci si minuscule pe langa adevarata valoare a ficului tau, pentru mine cel putin. Daca in realitate ai putea vedea reactiile mele cand citesc probabil ca ar insemna mai mult pentru tine si imi pare rau ca acesta este singurul mod prin care ma pot exprima in privinta acestor superbe capitole (vai ce adjectiv gigantic am gasit 8-|).

Astept cu nerabdare continuarea povestii si sper ca nu ne vei tine prea mult in suspans!
Ai grija de tine! Multa inspiratie si Pupiceii!:*

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#22
Dupa cum am promis, capitolul acesta este mai lung si il completeaza/explica pe precedentul. Ma bucur ca am reusit intr-o oarecare masura sa transmit sentimentele pe care incerc sa le atribui personajelor. Din punctul meu de vedere este cel mai mare compliment pe care il poate primi cineva care scrie (amator sau profesionist). Sper sa va faca placere si in continuare. Lectura placuta!


Cap. VIII


Se trezi strigându–i numele. Materialul cu care era învelit se strânse în jurul lui, încercând parcă să-l sufoce. Inuyasha se învârti în direcția opusă; așternutul se lipi și mai tare de el. Deschise gura și răsuflă adânc, panicat; pieptul i se strânse în timp ce încercă din răsputeri să inspire cât mai mult aer. În zadar. Cu o zmucitură aproape furioasă, Inuyasha azvârli de pe el așternutul și se ridică în picioare. Răsuflând din greu, îşi trecu mâna peste faţa udă, apoi prin părul ca neaua, scărpinându–se uşor la urechea dreaptă. Rămase câteva secunde neclintit, chinuindu–se să se adune, să–şi dea seama unde este.

Capul îl durea îngrozitor şi îl simțea atât de greu de parcă ar fi cântărit tone. Se ridică de pe podeaua tare, acoperita de un tatami, scrâşnind din dinţi şi se apropie de deschizătura ce ținea loc de fereastră. Sunetul picăturilor de ploaie izbindu–se de frunzele copacilor îi bătea supărător în creier. Îşi pierdu o clipă privirea în depărtare, apoi se studie pe sine. Sango făcuse treabă bună, îl peticise de sus şi până jos. Inuyasha se întoarse şi cercetă camera întunecată... şi goală. Pe jos erau aşternute doar două tatami în afară de a lui. Două, nu trei. Deci ea nu era. Își cuprinse cu degetele fruntea şi se întoarse spre liniştea ploii de afară. Spre zbuciumul ploii din interior. Deci până la urmă era adevărat. Era singur. Inuyasha strânse pumnii; săgeţi de durere îl străpunseră de-a lungul fiecărui muşchi din corpul ăla blestemat. Şi neputincios. Atât de neputincios încât îi venea să se ia singur la bătaie. Puse coatele pe marginea ferestrei şi–şi îngropă faţa în palme.

—Inuyasha!... De ce te–ai ridicat?
—Mă simt bine, Shippo. Mă simt bine... îngână el după câteva secunde de tăcere şi–şi ridică ochii spre cerul întunecat. Din două mişcări agile, micuţa vulpe fu lângă el, pe geam. Una dintre calităţile rare ale lui Shippo era să vorbească atunci când trebuia. De data aceasta o puse foarte bine în aplicare; aşteptă ca celălalt să spună ceva.
—A făcut treabă bună Sango... şi tu, bănuiesc, spuse tânărul hanyou după vreo cinci minute de linişte apăsătoare.
—Da, nu a fost uşor. Am avut o profesoară bună. Shippo îşi muşcă buza; propoziţia îi scăpase pur şi simplu. Ochii galbeni se îngustară ajungând nu mai mult de o linie, iar unghiile dure scrijeliră dureros pervazul de lemn. Ştii, ar trebui să–i mulţumeşti lui Koga; noi în veci şi–n pururi nu am fi reuşit să te cărăm la cât eşti de greu! Nu i–a făcut nici o plăcere, asta pot să ţi–o spun sigur, continuă Shippo pe un ton glumeţ, încercând să mai dreagă ceva din gafa pe care tocmai o comisese.
—De cât timp stau la pat? Tonul lui domol, fără obişnuitele remarci veninoase şi presărat cu câte o înfloritoare înjurătură, îi păru micuţului ciudat, nelalocul lui.
—De vreo două zile, răspunse Miroku din spatele lui. Cum te simţi? Inuyasha aruncă o căutătură spre Sango şi Miroku, făcându–le în acelaşi timp un semn cu mâna că totul era în ordine.
—Ai avut noroc. Altcineva în locul tău ar fi zăcut mult şi bine, poate ar fi fost şi mort, îi zise Sango bătându–l prieteneşte pe umăr.
„Aşa făcea şi Kagome... înaintea fiecărei lupte şi după ce mă simţeam mai bine” gândi în timp ce privirea continuă să înfrunte celelalte persoane din preajma lui.
Ochii lui Shippo, Miroku şi Sango se intersectară cu amărăciune. Miroku îşi apropie nasul de el, apoi se strâmbă.
—Ştii, ţi–ar trebui o baie. Poate nu miroşi tu a câine de obicei, dar acum puţi cât pentru zece! insistă cu bună ştiinţă, cunoscut fiind faptul că Inuyasha nu prea agrea să–i amintească cineva de verii lui mai apropiaţi.
„Aşa–mi spunea şi ea... să mă sâcâie sau să mă înveselească”
Miroku se lăsă păgubaş.
—Ai avut noroc că ești hanyou, că altfel... Eşti un tip puternic şi...
—Opriţi–vă! îi tăie vorba lui Sango. Ştiu ce vreţi să faceţi, dar... Vocea i se frânse, sugrumată. Evident nu am fost destul de puternic să o apăr, continuă stins. Miroku înghiți în sec și îl studie atent pe omul de dinainte. Ceea ce văzu pe fața lui îi făcu respirația să-i înghețe în plămâni. Pentru că în acel unic, nesfârșit și agonizant moment, păru că Inuyasha avea să plângă.
Lui Sango i se strânse inima; niciodată tânărul hanyou nu lăsase să se vadă cât de importantă era Kagome pentru el mai mult decât acum. Totul, de la voce şi privire până la modul în care stătea exprima suferinţă.

Inuyasha nu se mişcă din loc; doar pumnii i se strânseră provocându-i dureri în braţe. Încercă timp de mai multe minute să-şi adune gândurile pentru a putea spune ceva. Era frapantă şi tulburătoare imaginea acelei fiinţe odată puternică, acum înfrântă, obosită, suferindă. Se întoarse spre ceilalţi. Ochii mari îi cercetară pe toţi, rând pe rând. Un zâmbet fără viață își făcu loc pe trăsăturile lui.
—Nu credeţi că o să o mai vedem vreodată, nu? Sango deschise gura să spună ceva, dar nu reuşi să articuleze niciun sunet.
—Nu–i adevărat...
—Ba da! Aproape se răsti la Miroku. Bretonul alb flutură ușor peste frunte. Se vede pe feţele voastre. Nu credeţi că va mai fi vreodată cu noi. Un singur gând i se strecură în minte, unul de o furie apăsătoare, urmat imediat de o disperare copleșitoare. Aveţi impresia că o voi lăsa în mâinile ticălosului ăluia? Că nu o voi salva?
—Inuyasha, calmează-te!
—Inuyasha, începu Miroku lent. Cu toţii ţinem foarte mult la Kagome, iar tu eşti cel mai apropiat de ea, nimeni nu neagă asta. Este normal să vrei să o aduci înapoi, dar... Tânărul călugăr trase o respirație șuierătoare. Până să te trezești, nici nu știam ce s-a întâmplat cu adevărat, doar bănuiam. Nu știm exact planurile lui Naraku, nu știm ce a făcut sau unde a dus-o pe Kagome. Trebuie să luăm în considerare faptul că ea s–ar putea să nu mai fie... tuşi uşor, poticnindu–se, aceeaşi fată pe care o ştim. Când vroia şi se străduia, Miroku putea fi extrem de atent la ceea ce vorbea. Sango îşi arătă mulţumirea prinzâdu–i degetele în palmă. Bărbatul îşi plecă privirea către ea şi o sorbi din ochi.
„La fel făceam şi eu când nu era atentă, când nu se uita, când râdea din te miri ce, când era tristă... Când era lângă mine”

Inuyasha coborî perdeaua deasă a genelor peste ochii sticloşi şi privi afară. Miroku se apropie un pas şi–i puse mâna încurajator pe umăr.
—Din câte ne-a informat Sesshomaru, Naraku a adunat toţi demonii într–un singur loc, la canion. Acolo cred ca stă şi probabil se aşteaptă să venim, altfel nu s–ar fi înconjurat cu toate lighioanele pământului. Koga ne–a promis ajutor în caz de nevoie, iar fratele tău... Miroku zâmbi ușor amuzat. Ei bine, el nu a fost chiar atât de amabil în declaraţii, dar sunt convins că va veni dacă e vorba de bătălia finală cu Naraku.
„Bătălia finală... Sfârşitul”, îi sunară în minte cuvintele prietenului său.
—Putem pleca dimineaţă la prima oră, continuă Sango gândul lui Miroku. Noi mergem afară să pregătim totul. Vii? Inuyasha nu răspunse şi Sango repetă întrebarea, ceva mai lent.
—Nu cred... Aş vrea să stau singur, dacă se poate, răspunse fără să-și ridice ochii.
—Ai dreptate. Mai prinde şi tu nişte ore de somn, aprobă Miroku, dar era conştient că Inuyasha nu avea să închidă nici măcar un ochi. Dormi să te recuperezi pentru ca dimineaţă să nu întârziem. Până nu e prea târziu. Miroku o luă pe Sango de mână şi se îndreptă spre ieşire fără să mai adauge nimic.
—Shippo..., chemă femeia pe micuţul care încă stătea lângă Inuyasha, pe fereastră.
—Dar...
Kirara sări de două ori şi ajunse pe pervaz, îl înhăţă de după ceafă şi–l depuse teafăr şi nevătămat în braţele tinerei.
—Dar... încercă el să se motiveze.
—Shhht... Are nevoie de singurătate. Are nevoie de ea şi nu o găseşte. E pentru prima dată când nu este lângă el şi are nevoie de ea. Dacă rămâne singur, o va căuta printre amintiri şi poate se va simţi mai bine, îi explicase când ieşeau afară.

Dar Sango se înşela amarnic! Nu era de ajuns să o caute printre amintiri ca să se simtă mai bine. Trebuia să fie prezentă acolo, lângă el, ca atunci când se trezea noaptea să–i audă respiraţia, să–i simtă mirosul; ca atunci când se ivea o primejdie ea să fie prima pe care avea să o salveze.
„...până nu e prea târziu...” Unde mai auzise cuvintele acelea? Inuyasha se încruntă şi simţi în piept emoţia amintirilor.
„...Iubeşte ceea ce ai până nu e prea târziu, Inuyasha”, îi spusese preoteasa Kaede acum nici o lună în urmă „Ai dreptul să iubeşti. Nu trebuie să–ţi ascunzi sufletul sub indiferenţă şi răutate. Ai dreptul... nimic nu te poate împiedica. Sentimentele nu se lasă conduse de noi, ele ne duc unde vor”.
O ascultase pe bătrână uluit; nimeni până atunci nu–i vorbise atât de deschis despre legătura care se crease între el şi Kagome. Inuyasha zâmbi şi acum amintindu–şi cu câtă teamă intrase la ea să–i vegheze somnul adânc. O studiase cu atenţie: fiecare detaliu, fiecare trăsătură a gâtului, a feţei. Orice.

Picăturile de ploaie continuau să cadă peste făpturile pământului. Simţea şi acum emoţia acelor câteva ore în care fusese doar a lui, în care nu o împărţise cu absolut nimeni. Ridică mâna şi îşi atinse pieptul. În nopţile în care nu putea să doarmă, încă îi simţea căldura, forma trupului lipit de el, respiraţia; încă simţea în toată fiinţa puterea acelui unic sărut, puritatea şi gingăşia lui. O simţea în fiecare fibră, în fiecare celulă. O simţea în sufletul său. Şi–i lipsea atât de mult... Inuyasha ridică privirea spre cerul ce se lumina.

—Mai durează mult până vine? cârâi Shippo de pe capul lui Miroku.
Sango tremură înfrigurată; din spate, tânărul o cuprinse cu braţul de după umeri.
—Ţi–e frig? Zâmbi încântată.
—Acum mi–e mai bine, mulţumesc.
—Trebuie să–l înţelegem. Mi s–a părut doar mie sau nu mai face niciun secret din faptul că are anumite sentimente pentru ea?
Kirara se întoarse de pe umărul femei spre Miroku şi–i aplică vreo două limbi peste faţă. Tânărul îşi trecu dezgustat un deget peste obrazul umed. Micuţul ghem de blană clipi din ochii mari, roşii şi nevinovaţi.
—Până şi mâţa îţi poate răspunde...
—Să mergem, mormolocilor! Inuyasha ieşi val vârtej din colibă. Patru perechi de ochi îl priviră cu o expresie între amuzament şi îngrijorare. Ce–i?
—Nimic, se hotărî Miroku să răspundă. Kirara sări jos de pe umărul stăpânei sale şi în câteva clipe, înconjurându–se de binecunoscutele flăcări roşiatice, deveni Kirara cea uriaşă, capabilă să–i ducă în spate pe toţi. Miroku și Sango se cățărară pe spinarea ei. Inuyasha clipi des, cercetându-i cu privirea.
—Ce este?
Kirara îşi luă picioarele la spinare lăsându–l cu ochii în aer.
—E mai bine să–l menajăm deocamdată.
Tot sângele i se ridică la cap și gesticulă cu pumnul către ei.
—Nu–i nevoie să mă menajeze nimeni, să ştiţi! Shippo ridică din sprânceana dreaptă impresionat și se întoarse spre Sango.
—Adevărul că rasa asta a câinilor aude totul! De jos, de la vreo douăzeci de metri, Inuyasha căscă gura indignat şi se stropşi:
—Shippo, câinii sunt carnivori! Îmi plac bucăţile mici şi fragede!
—Haaa!!! se văită cel în cauză, bulbucând ochii şi îngrămădindu-se la gâtul lui Miroku. Când Inuyasha ameninţa nu era de glumit şi micuţul ştia cel mai bine dintre toţi; de doi ani de când se cunoşteau, în capul lui nu mai rămăsese nici măcar un milimetru pătrat neatins de degetele răzbunătoare ale „amicului său drag”.
—Se pare că Inuyasha se simte mai bine, remarcă Sango cu oarecare mulţumire în glas. Miroku căzu pe gânduri câteva secunde.
—Nu cred că mai bine decât acum câteva ore în urmă. Cred că vrea să–şi păstreze sângele rece pentru întâlnirea cu Naraku.
Inuyasha gonea cu braţele relaxate, date uşor spre spate; părea o nălucă roşie ce se rostogolea de-a lungul pământului. Mânicile lungi şi largi fluturau puternic în urma lui.
—Mai bine pe naiba! Gura i se strâmbă într–o grimasă aproape fioroasă. Naraku... începe sfârşitul tău; ori tu, ori amândoi. Pentru că nu vei scăpa viu de data asta!
Nothing is forever

#23
nu stiu ce sa spun...ma uimesti tot mai mult cu fiecae capitol si sincer, esti mai mult decat capabila sa transmiti sentimentele personajelor carte cititor.
m-a cam luat prin surprindere schimbarea aceasta brusca de la tristete fara margini la siguranta pe sine. automat mi s-a afisat zambetul pe fata.
astept si urmatorul capitol
Hi :3

#24
Ahhh:x next in sfarsit...
Imi pare atat de rau pentru Inuyasha... :| Ai descris atat de frumos sentimentele lui, le-am simtit si eu sincer. E foarte frumosasa povestea ta... defapt e incredibila:X Abia astept sa vad cu ne ce surprinzi in viitorul capitol. Sunt sigura ca va fi special ca si cele scrise inaintea lui...

Grabeste-te!
Multa, multa inspiratie si succes!
Pupiceiii!:*

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#25
Hello! Imi cer scuze de intarzierea cu care postez acest capitol, dar programul meu nu a avut mila de mine. Multumesc celor care au lasat un gand in legatura cu povestea mea; inseamna foarte mult pentru mine.
Nu stiu cat de bine realizat este acest fragment (nu m-am uitat decat fugitiv peste el) astfel incat e foarte posibil sa aiba greseli sau exprimari sa le spun ”nefericite”. Daca le sesizati, va rog sa le semnalati. Lectura placuta!



Cap. IX


Îl simţea venind, fiecare oră, fiecare clipă apropiind–o şi mai mult de el... De întuneric. Talismanul îi fusese luat de la gât şi într–un final, după doi ani era întregit. Micuţa bijuterie rotundă stătea cuminte, levitând într–un câmp de lumină protejată de puterea lui Kikyo. Fusese aruncată în hruba aceea rece şi umedă, unde zăcuse atât de mult timp încât nici ea nu–şi mai dădea seama cât. Plânsese mult. Atât de mult cât nu plânsese în toată viaţa ei. Şi se rugase ore întregi ca el să nu vină. Se rugase atât de fierbinte ca Cel de Sus să–l împiedice cumva să ajungă la ea încât la un moment dat chiar crezuse că se va întâmpla aşa cum spera. Apoi, după un timp când până şi lacrimile secară, iar trupul deveni parcă mult prea ostenit ca să mai sufere, Kagome se linişti.
Fusese mutată într–o sală enormă. Pereții de cristal, aproape transparenți, contrastau straniu cu răceală marmoreală a pardoselii negre. Îl simţise pe Naraku, o văzuse pe Kikyo; niciunul nu–i adresaseră vreun cuvânt aşa că nici ea nu se avântase să le spună ceva. Cineva, probabil Kagura, o târâse spre un imens monolit sticlos, o strânsese de încheieturile mâinilor şi i le prinsese deasupra capului. Durerea îi curmase suflul, lacrimile i se scurseră pe faţă tăcute, dar niciun sunet nu scăpă din ea.
Şi de atunci îl simţea într–una: în aerul pe care–l respira, în sângele ce–i curgea prin vene. Clipele de inconştienţă alternau cu cele de luciditate în care înţelegea că nu mai avea mult. Ea, ca şi Kagome, cu tot ce însemna şi o definea ca ființă umană, avea să devină o palidă amintire.
Aproape nu–şi mai amintea cum se numea; ştia că avea o familie, dar nu–şi mai amintea numele şi chipurile lor. Dar ceea ce o îngrozea cel mai mult era că uneori, când avea puterea să rămână conştientă, se întreba cine e Inuyasha, al cui putea fi acel nume pe care creierul ei continua să i–l aducă în minte fie că delira, fie că era trează. Şi o copleşea din nou plânsul.
Până când, la un moment dat, tânăra rămase cu privirea pierdută în pământ, respirând greu, dar regulat, neschiţând niciun gest, nicio mişcare sau cuvânt. Rămase un trup viu fără nimic pe dinăuntru. Talismanul Sufletelor căpătase o frumoasă, dar în acelaşi timp oribilă culoare sângerie.

Inuyasha simţi încă dinainte să vadă mulţimea demonilor ce pluteau apărându–și stăpânul. La nici patru ore după ce plecaseră, toţi cinci cercetau îngrijoraţi stâncile colţuroase, maronii şi sterpe ce se înălţau spre cer din adâncurile pământului.
—Ne așteaptă! Inuyasha ridică braţul şi arătă cu degetul spre un punct din depărtare, exact aşa cum fac copiii mici. La vreun kilometru în faţa lor, canionul se bifurca în două; limba de stâncă ce despărţea în două imensa formă de relief adăpostea ceea ce Kaede ar fi numit „Paradisul Iadului”. Ai fi zis că toţi norii de furtună din lume s–au adunat deasupra unei imense construcţii. Inuyasha răscoli printre amintiri, dar nu reuşi cu niciun chip să–şi aducă aminte să fi văzut mai mulţi Yokai îngrămădiţi pe metru pătrat.

—Se pare că până aici ne–a fost călătoria, spuse Miroku cu un ton între amuzament și îngrijorare. Sango închise pe jumătate ochii şi–i întinse mâna pe care el o strânse cu recunoştinţă.
—Să sperăm că Naraku nu a ... Femeia nu–şi mai termină fraza. Ştiau foarte bine urmarea gândului ei. La adăpostul mânecilor lungi, pumnii tânărului cu părul de argint şi ochi de chihlimbar se strânseră atât de tare încât carnea se înroși.
—Sango, Miroku, Shippo, nesuferitule... eh, Kirara... Inuyasha se întoarse cu faţa spre ei și își trecu agitat mâna prin păr. Mulţumesc pentru toţi anii în care m–aţi suportat. Oftă adânc și vocea îi sună ca o șoaptă, ca și cum abia îndrăznea să vorbească. Părerea mea e că ar trebui să rămâneţi aici, va ieşi urât de tot...
Miroku îl apostrofă aspru și începu să râdă nervos.
—Îţi iei la revedere? Uiţi că am o gaură în mână din cauza ţonţoroiului care–şi ţine fundul la o aruncătură de băţ de noi? Iar Sango are un întreg sat care a fost ucis din vina lui? Neavând încredere în propria voce, Inuyasha aprobă ușor din cap în loc să răspundă.
—Oricum, ceea ce vrem să spunem este că nu scapi de noi aşa de uşor. Am ajuns până aici şi nu te lăsăm singur. În plus, vrei după aia să spui că numai tu l–ai învins pe Naraku? Hmm?
Inuyasha schiţă un zâmbet spre Shippo apoi înălţă ochii și o expresie uşurată, aproape liniștită trecu peste trăsăturile sale obosite.
—Să sperăm că fata noastră e întreagă, murmură Miroku neadresându–se cuiva anume.
—Naraku vrea să aibă spectatori la orice mârşăvie face. Fără ei nu are niciun haz şi nu are cine să–l ridice în slăvi sau să se teamă de el, își auzi tânărul hanyou propriile cuvinte şi după forma arcuită a corpului ceilalţi îşi dădură seama că erau pe punctul de plecare.
„Cel puţin aşa sper”. Apoi se avântă în golul canionului urmat din aer de Kirara, Sango, Miroku și Shippo.

Sunetul lugubru al furtunii izvorâtă din mâna lui Miroku era amplificat de loviturile bumerangului lui Sango. Shippo, apărat de Kirara a cărei labă strivise vreo doi-trei nepoftiţi, îl privi pe Inuyasha. Ambele lui feţe ieşeau la iveală, conlucrând într–o armonie perfectă. Jumătatea demonului lupta cu o forţă rar văzută; jumătatea omului lupta cu îndârjire şi voinţă. Inuyasha se lupta pe viaţă şi pe moarte, cu o dăruire şi cu o încăpăţânare pe care Shippo nu le mai văzuse până acum.
—Blestemaţi să fiţi! Ghearele ascuțite ca niște pumnale spintecară moliuciunea cărnii, iar pe faţă i se prelinse o pastă vâscoasă de sânge. Inuyasha se scutură scârbit şi încercând să se şteargă, îşi întinse o dungă roşie de-a lungul întregului obraz.
Tessaiga luci scurt, iar energia ei tăie ca în carne vie, creând un culoar de vreo câțiva metri. Inuyasha amuşină o secundă aerul şi se strâmbă, arătându–şi colţii.
—Javră, pun pariu că lui Naraku nu prea–i place ce–ai făcut mai adineaori!
Inuyasha îi făcu un semn cu mâna a lehamite, aşa întors cu spatele la el.
—Ce–ar fi să te duci să–i spui personal că nu–ţi pasă nici cât e negru sub unghie de ce crede el?
Inuyasha se întoarse şi–l privi pe Koga nedumerit. Acesta ridică din sprâncene întrebător.
—Dar...
—Du–te după Kagome! îl îndemnă Miroku. Ne descurcăm.
—Nu eşti de neînlocuit, să ştii!
Inuyasha încă se balansa când pe un picior, când pe celălalt, nehotărât, când Koga se repezi la el, îl apucă de umăr bolborosindu–i în ureche:
—O singură dată îţi dau voie să o faci pe eroul călare pe cal alb. Pentru că ştiu ce simte ea. Și nu m–ar vrea pe mine să apar acolo. Aşa că du–te! Koga aproape îl îmbrânci spre locul unde se părea că se zăreşte o intrare. Inuyasha îi cuprinse cu privirea pe toţi, cerându–le parcă voie să plece. Nu întâlni nici o urmă de împotrivire. Colţul gurii i se ridică uşor într–un început de zâmbet.
—Ţi–am mulţumit că m–ai cărat în spate? Tânărul lup flutură din cap în semn că nu. Am să o fac... odată. Clipi recunoscător apoi făcu stânga împrejur şi se pierdu în masa dizgraţioasă ce prinsese a se urni spre ei. Koga îl urmări preţ de câteva secunde cu privirea.
—Du–te la ea, albinosule!

Inuyasha râcâi cu unghia arătătorului pe peretele de cristal; urletul ascuţit se propagă prin aer până când se pierdu în marea spaţiului. Era modul lui propriu şi personal de a da de ştire că e pe aproape.
Lumina difuză și linişte ca de mormânt păreau să accentueze ciudățenia locului. Era învăţat cu locurile sinistre, dar acesta îi făcea să i se ridice părul în cap.
—Naraku... E cineva acasă? Ai oaspeţi! mârâi încercând să facă haz de necaz. Dar apoi lăsă să-i cadă bărbia în piept, încercând să-și ascundă teribila dezolare ce i se putea citi în privire.
„E târziu... mult prea târziu...” veni gândul din adâncurile creierului. Inuyasha scutură din cap pentru a–l alunga, dar undeva, într–un colţişor al minţii rămase ancorat puternic.

Trecuse prin atâtea şi atâtea încăperi încât le pierduse numărul; în unele i se părea că a mai fost, în altele nu. Începea să se plictisească şi să se enerveze. Ştia sau măcar bănuia că de undeva, nevăzut, Naraku se amuza privindu–l. La un moment dat vru să iasă să lupte alături de ceilalţi, ca apoi că intre împreună.
Poate fu doar o umbră în colțul ochilor sau poate fiorul pe care-l simți de-a lungul coloanei, dar ceva îl făcu să înțepenească în așteptare. De undeva din imensitatea întunecată şi stranie ajunse până la el o sclipire roşiatică.

Intră precaut în sală cu toate simţurile în alertă. În acelaşi moment tresări; șocul i se propagă prin corp ca undele unui cutremur.
Prinsă de mâini, legănându-se uşor, aproape imperceptibil într–o parte şi–n cealaltă la doar câţiva centimetri de sol, era o fantomă a fetei ce fusese odată Kagome. Inima îi săltă nebuneşte vrând parcă să–i spargă pieptul şi buzele i se ridicară într-o grimasă de surpriză dureroasă.

—Naraku, imbecil prost! Să vezi ce o să rămână din tine după asta! Sentimentul de furie împletit cu cel de durere care îl săgetă era atât de ascuțit, încât îl percepu aproape fizic.
—Inuyasha! Bărbatul se opri brusc, încremenit de vocea ce tocmai îi pronunţase numele. Se întoarse pe călcâie mecanic, aproape alene, căutând cu privirea.
—Kikyo! spuse și murmurul sună aproape ca o rugăciune.
Femeia îl privi distantă, mai dură decât marmura. Inuyasha luă o atitudine defensivă, arborând un zâmbet forţat, ironic.
—Nu prea am timp de taclale cu tine, am treburi mai importante. Se întoarse în cerc, fixându-și privirea pe fața Kagomei.
—Nici măcar pentru asta nu ai timp? şopti Kikyo pe un ton mieros, lăsând să–i alunece mâna de pe piedestalul pe care şi–o sprijinise până atunci. Lumina roşiatică a pietrei sfinte se reflectă în ochii măriţi de uimire ai tânărului.
Avea o strălucire vie, incredibil de clară care exercita un magnetism căruia cu greu i–ar fi rezistat cineva. Inuyasha respiră înăbuşit, întrerupt şi făcu un pas spre ea. Se opri şi–l sorbi cu privirea; ezită și îşi îndreptă o clipă atenţia spre tânăra ce zăcea cu capul în pământ.
„Ar trebui să mă duc la ea” îi spuse gândul.
—Poate fi al tău, șopti femeia. Kikyo părea să–l cunoască poate mai bine decât se cunoştea el însuşi. Îl vrei de mai bine de cincizeci de ani, iar azi poate fi al tău. Ai îndurat atâtea pentru a–l avea, nu crezi că–l meriţi după atâta timp?
Tentaţia era uriaşă, iar Inuyasha nu era persoana care să fie nici cumpătată şi nici înfrânată. Mai făcu câțiva paşi spre piedestalul unde lucea ispititor Talismanul Sufletelor.
—E atât de frumos... mormăi cu privirea lacomă.
—Da, aprobă molcom Kikyo. E frumos şi poate fi doar al tău. Poţi deveni ceea ce ţi–ai dorit mereu să fii...
Pentru o secundă în el încolţi sămânţa incertitudinii.
—Dar eu... nu...
—Vei putea să–i pedepseşti pe toţi cei ce au râs de tine, pe toţi cei ce şi–au bătut joc de tine, susură ea. Niciunul nu va rămâne nepedepsit... Aşa cum ai promis acum cincizeci de ani. Toţi vor plăti dacă vei lua Talismanul în mână, dacă îl vei lăsa să–ţi pătrundă în suflet...
Inuyasha stătea ca hipnotizat lângă piatra sângerie. Era minunată. Ba mai mult... superbă, sublimă... Nu exista cuvânt care să exprime în întregime frumuseţea și grandoarea ei. În el se părea că timpul se oprise; nu mai exista nici trecut, nici viitor, ci doar prezentul. Iar prezentul era concretizat în acea bijuterie. Ridică braţul spre ea şi scântei de lumină roşiatică îi gâdilară plăcut mâna. Kikyo zâmbi subtil şi aprobă lent din cap.
—Aşa... Ia–o, las–o să fie a ta, vrea să–ţi îndeplinească toate dorinţele. Las–o să fie parte din tine, Inuyasha!
Propoziţia se propagă prin aer şi se auzi repetată din toate ungherele încăperii. Kagome deschise ochii.
—Inuyasha?!
Mâna îi înţepeni la câţiva milimetri depărtare de giuvaer. Trăsăturile lui Kikyo se congestionară, urâţind–o. Inuyasha se încruntă şi degetele începură să–i tremure ca scăpate de sub control.
—Ia–o, e a ta. Fii ceea ce ai vrut să devii dintotdeauna... aproape ţipă femeia.
—Nu...
Cuvântul o lovi pe Kikyo cu puterea unui bici. Inuyasha ridică privirea şi o studie mirat.
—Nu îl vreau, repetă.
—Cum să nu–l vrei dacă asta e ce ţi–ai dorit mereu? Inuyasha îşi mută ochii de la ea la Talisman.
—Nu–l mai vreau...
—Inu...
Tânărul tresări şi–şi concentră întreaga atenţia către locul de unde venise purtat de aer numele lui. Zâmbi fugar.

Zbang! Palma cuiva nevăzut din apropierea ei o pocni cu toată puterea peste faţă. Zâmbetul îi îngheţă pe buze. Capul Kagomei zvâcni într–o parte din cauza forţei loviturii după care alunecă, proptindu–se cu bărbia în piept.
—Să nu mai îndrăzneşti niciodată în viaţa ta nenorocită să o mai atingi nici măcar cu un deget! O furie înghețată i se strecură în toată ființa; nici măcar nu se opri să conștientizeze ce reacție avusese sau dacă măcar avusese vreuna.Se arcui și porni către Kagome.
Kikyo îl urmări calmă, gânditoare.
Ghici puterea săgeţii, căldura infernală pe care o degaja în timp ce tăia aerul spre el, dar nu se mai putu feri sau alese să încerce să ajungă la Kagome. Simţi fierbinţeala durerii străpungându–i omoplatul, din momentul în care intrase prin piele şi până în adâncul trupului. Avusese noroc de roba care se dovedise încă o dată folositoare. Avântul i se opri asemeni zborului unei păsări doborâte de un vânător şi se duse de-a dura peste cap, gemând. Kikyo păşi zgomotos spre el și liniștea pe care o citi întipărită pe fața ei nu avu deloc darul de a-l calma, ci din contră, îi dădu fiori pe şira spinării.
De pe pardoseala rece, Inuyasha ridică niţel nasul, trăgând cu putere aer în plămâni. Icni dezgustat.
—Naraku... Te–ai amuzat copios, nu?
O adiere grea trecu printre ei zburlindu–i părul alb-argintiu. Vocea profundă se ridică parcă din străfundurile iadului.
—Adevărul este că nu ai ocazia de prea multe ori în viaţă să vezi aşa ceva. Chiar dacă acea viaţă durează o eternitate. Ce triunghi amoros! chicoti vesel Naraku. Kikyo mi–a depăşit chiar şi cele mai înalte aşteptări, nici eu nu cred că m–aş fi descurcat mai bine!
Femeia înclină glacial capul și umbra unui sentiment nedefinit trecu peste trăsăturile ei. Inuyasha se ridică în patru labe şi cârâi scurt, fără să-și ridice privirea din podea:
—Adevărul este că a întrecut până şi cele mai negre gânduri ale mele...

Kikyo, care între timp ajunsese lângă el, îl privi cu ochii ei lipsiţi de viaţă şi dădu drumul panglici de la păr peste trupul lui. Inuyasha dădu din cap exasperat.
—Iarăşi?! Văd că devine un obicei!
—Cum ai putut tu să refuzi bijuteria pe care o cauţi de zeci de ani?
Inuyasha îşi reglă respiraţia astfel încât corzile rigide ce–i strângeau trupul să nu–l rănească şi mai rău.
—Știi tu, în cincizeci de ani lucrurile se mai schimbă! Tu nu crezi în schimbare? făcu tânărul ridicându–se în genunchi într-un final. Nu se zbătea, ştia că era inutil. Un hohot isteric, vecin cu nebunia izbucni din pieptul creaturii. Kikyo abia zâmbi şi ea.
—Oh, ba da şi încă cum! Ba chiar vei asista la o schimbare. Inuyasha îşi înghiţi cuvintele în timp ce Naraku se apropia cu paşi rari, ușor obosiţi de locul unde Kagome zăcea inconştientă. Vei asista la renaşterea mea. Inuyasha... biet demon nefericit... Trebuia să accepţi oferta atunci când ai avut ocazia! Ai fi devenit ceea ce eşti cu adevărat, nu mai ştiai nimic, m-ai fi putu sluji. Dar cel mai important dintre toate. Nu ţi–ai fi reamintit clipa asta niciodată...

Naraku ajunse lângă Kagome şi–şi petrecu un braţ pe după mijlocul ei, iar cu celălalt îi înălţă capul susţinând–o de bărbie.
Lui Inuyasha i se păru preț de câteva secunde că ceea ce vede nu se întâmplă cu adevărat. Abia atunci prinse a se agita; mai întâi lent, apoi, pricepând ceea ce era pe cale să se petreacă, din ce în ce mai frenetic şi mai furios. Răcni ca scos din minţi:
—Ia–ţi mâinile alea spurcate de pe ea, că altfel...
—Altfel ce? Mă omori? Am vrut–o pe fata asta la fel de mult ca pe Kikyo... Și am reuşit să o obţin la fel cum am făcut–o şi cu ea! Credeai că e în siguranţă lângă tine, că nu sunt prin preajmă şi că o protejezi? Nici nu ai idee de câte ori am pândit–o, de câte ori am fost pe punctul de a o avea! Şi iat–o! exclamă Naraku strângând–o şi mai tare pe tânără lângă el. Inuyasha scrâşni din dinţi, lăsă să–i scape printre buzele contorsionate de durere o înjurătură şi capul îi căzu în piept neputincios, înfrânt.
—Priveşte–mă! Uită–te am spus! Kikyo îl înghionti din spate şi Inuyasha ridică ochii către ei. Uită–te cum devin unul cu draga ta Kagome! Uniţi pentru vecie!
Şi Naraku îşi apăsă buzele peste buzele ei, sărutând–o.
Nothing is forever

#26
ce capitol fenomenal!
e atat de incarcat de durere si ura ca aproape am simtit-o pe pielea mea. din nou toata descrierea aceea minunata care te adanceste in sufletul si sentimentele personajelor... n-am cuvinte
cred ca am vazut o singura greseala de tastatre dar nu mi-o mai amintesc si nici nu reiau totul ca sa o gasesc.
astept capitolul urmator
Hi :3

#27
Wow! Cuvantul asta imi scapa printre buze la fiecare capitol, dar acesta este mai presus de toate fara doar si poate. Il, pur si simplu, ador. :)) Fiecare scena, fiecare emotie devine atat de reala... esti o zeita. O sa devin dependenta de acest fic...dar ce vorbesc eu? Sunt deja dependenta. Nu ai niciodata greseli. Actiunea decurge atat de frumos si sper ca Inuyasha sa o recapete pe frumoasa Kagome... dar nu acum caci presupun ca asta ar insemna sfarsitul ficului si ar fi dezastruos pentru o inima atat de slaba ca a mea... Ar ceda pur si simplu:-<

Te rog sa pui nextul repede! Chu si PuPiceiii!:*>:D<:X

____________________________________________________________________________________
Edit 26 Noiembrie 2010: Unde-i next-ul :(( O sa uit si ce s-a intamplat intre timp (nu stiu sigur daca e posibil dar...) daca vroiai sa ne ti in suspans, a disparut de mult sa sti...:-SS
I hope you will come soon with next :-<
Pupiceii si Grabeste-te!
Chu`!

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#28
:zuppy03:In sfarsit am reusit sa-mi fac un pic de timp si sa postez (sorry!!!, f.f.f. multe pe cap), dar nu puteam sa nu ma uit deloc peste capitol inainte de a-l publica. Urmatorul va veni (promit!) mult mai repede. Enjoy!
Cap. X

Kagome se înfiorase; hăul ca de smoală se căsca în faţa ei mai adânc decât orice închipuire a vreunui muritor. Întunericul avea în sfârşit să–i acapareze totul; după zile întregi de luptă, de chin, avea să o cotropească. Poate cel mai groaznic lucru era că fusese conştientă de ceea ce i se întâmplă. Îl simţise pe Naraku apropiindu–se, o zărise pe Kikyo şi–l văzuse pe Inuyasha. Furios, agitat, zbătându–se ca un dement în legăturile lui, strigând ceva pe care creierul ei epuizat nu-l pricepuse dintr–un început. Brațul rece ca un şarpe respingător alunecând peste piele îi dădu furnicături în tot corpul. Îşi simţi capul susţinut de cealaltă mână; contactul cu gâtul îi produse o ciudată senzaţie de dezgust faţă de întreaga ei fiinţă. Ca şi cum s–ar fi urât pe ea pentru că fusese atinsă, pângărită de mâinile abominabile ale monstrului din faţa ei.

Suflet înfrânt. De acum înainte avea să existe doar trupul ei. Era liniştită... poate mult prea liniştită. Realizase demult că nu avea niciun rost să se împotrivească, nu avea de ce să lupte. Irişii negri, goliţi de orice expresie îl priviră pe Naraku lung. O clipă, cu coada ochiului, îl zări pe Inuyasha. Privirea i se tulbură şi întreaga încăpere prinse a se învârti haotic împrejur. Respiraţia grea îi atinse faţa şi fiecare părticică din ea se revoltă. O singură lacrimă i se prelinse din coada ochiului pe obraz în jos, rătăcindu–se de-a lungul gâtului. Simți gura lui apăsându-i sălbatic buzele.
„Nu vreau să fiu sărutată de nimeni altcineva decât de...” Gândul deveni incoerent şi se pierdu în masa de întuneric ce–i luă cu asalt întreaga fiinţă. Nu simți nimic. Pentru că nu mai exista.

—Kagome!!!
Un tremur ciudat puse stăpânire pe el; încercă să se controleze, dar cu cât se străduia mai mult cu atât i se părea că tremură mai tare.
Naraku spusese şi el pentru prima dată adevărul. Ar fi dat aproape orice de pe lumea asta blestemată ca scena pe care tocmai o trăise să nu i se mai repete iarăşi şi iarăşi în faţa ochilor.
„E vina mea... numai vina mea... doar a mea... Trebuia să am mai multă grijă de ea, trebuia să o trimit acasă, trebuia... să fiu eu în locul ei. De mine trebuia să–şi bată joc Naraku, nu de ea... Nu are nici o vină”.
Avu impresia că retina îi ia foc din cauza luminii orbitoare venită parcă din străfundurile monolitului de cristal. Inuyasha strânse ochii şi se îndoi de la mijloc în jos. Kikyo, pe de cealaltă parte, coborî pe jumătate pleoapele ca lumina să nu pătrundă atât de mult; fără nici o vorbă sau fără ca măcar un singur muşchi de pe faţa ei să mişte, potrivi o săgeată în arc.
Inuyasha îndrăzni să privească în direcţia unde ştia că trebuia să fie ea. Kagome părea liniştită. Naraku dispăruse, iar lui îi trecu prin cap că poate totul nu fusese decât o păcăleală, o farsă stupidă. Sau poate că viitoarea gazdă îşi refuzase noul locatar. Vibraţia corzii pătrunse în urechile sale brutal; ridică privirea încrâncenată spre Kikyo.
—Ce... ce faci?
Femeia trase de săgeată cu toată puterea; cel mult două-trei secunde o despărţeau de eliberarea spre ţintă. Îi răspunse calm, fără să–l privească:
—Naraku este vulnerabil până când se acomodează cu noul corp, mai ales că este al unui muritor. Durează câteva minute până acaparează totul.
Inuyasha înghiţi în gol şi încercă să–şi umezească gâtul uscat ca iasca.
—Deci... plănuiai să–l ucizi pe Naraku?
Kikyo pufni pe un ton uşor amuzat şi i–o întoarse arogant:
—Doar nu credeai că voi sta pasiv cât timp cel ce m–a ucis e bine mersi? Am aşteptat doar momentul potrivit.
—Şi momentul potrivit este acum, când încearcă să o ia pe Kagome ca gazdă? O urmă de ironie i se strecură în glas. Kikyo strânse mai tare lemnul arcului.
—Dacă asta a fost să fie...
—Şi dacă nu reuşeşte să... Îi fu greu, mai greu decât şi–ar fi imaginat vreodată să rostească acele cuvinte. Să o ia pe Kagome...
Femeia râse uşurel.
—Nimeni nu a reuşit să i se împotrivească lui Naraku...
—Şi dacă totuşi ea...
—Nimeni nu a reuşit vreodată să supravieţuiască forţei lui. Nici măcar... Kikyo îşi stăpâni restul cuvintelor și o fixă iarăși cu privirea pe Kagome. Mă deranjezi...

Inuyasha clipi şi fără să se gândească înainte la ceea ce avea să facă, se izbi cu tot corpul în arcul ei. Săgeata ieşi din locaş şi căzu, vârful dur scoţând un sunet ascuţit, ca un clinchet. Femeia se dezechilibră un moment, apoi îl privi cu ochii aceia de oţel, sfredelindu–l până în adâncul sufletului.
—Ce dracu’ faci? Ai înnebunit?
—Nu te pot lăsa...
—E Naraku, idiotule! Şi se va trezi dintr–o clipă în alta!
Inuyasha îşi întoarse o clipă capul spre tânără şi negă lent.
—E Kagome... Și nu te pot lăsa să o ucizi...
—Kagome a murit acum mai puţin de un minut! Kikyo căută cu mâna frenetic o altă săgeată.
—Tragi în Kagome! exclamă Inuyasha încercând să–şi recapete respiraţia. Corzile se strânseră și mai mult, sfâșiindu-i carnea.
—Şi ce? Crezi că–mi pasă cât de puţin de ea? Ştiam că trupul lui Naraku va ceda şi că va fi doar o chestiune de timp până îşi va îndrepta atenţia spre altă gazdă. Acum când mi se oferă, nu am de gând să ratez ocazia de a mă răzbuna. Amândoi vor primi pedeapsa pentru că eu am suferit. Naraku pentru că m–a ucis, iar ea... pentru că mi te–a luat...

Inuyasha trase o respirație ascuțită, mâhnită, dar femeii păru să nu-i pese; deci despre asta era vorba. Kikyo nu putea să o ierte pentru că fusese lângă el, pentru ceea ce simţea. Se aşeză liniştit în faţa ei la câţiva centimetri de vârful săgeţii.
—Ai fi fost în stare să mă sacrifici ca să te poţi răzbuna?
Kikyo pufni în râs şi–şi agită nervos arcul în mână.
—Scopul scuză mijloacele. Mă crezi proastă? Deveni brusc serioasă. Trebuia să rămână în lumea ei, nu ar fi fost capturată de Naraku. Dacă nu se amesteca, acum nu ar fi trebuit să moară. Kikyo trase săgeata. Dă–te din calea mea! Dă–te, n–auzi?
Inuyasha o privi pe femeia pe care o adorase atâta amar de ani.
—E Kagome... şi nu o pot sacrifica pe ea pentru tine! Nu e corect, nu aşa se face. Putem găsi o altă cale de a rezolva totul. Nimeni nu trebuie să sufere. Nimeni nu trebuie să mai treacă prin ce–ai trecut tu...
—Frumoase cuvinte... Eşti slab, mult prea slab. Cât de mult te–ai schimbat numai că nu–ţi merge cu mine.
—Kikyo, te rog... Nu aşa erai. Împreună putem...

Un hohot de râs demonic îi întrerupse propoziţia. Simţi cum se răceşte treptat, ca un sloi de gheaţă, dar se întoarse spre locul de unde venise sinistrul sunet.
Kagome se depărtase vreo doi paşi de locul unde fusese ţinută prizonieră. Lui Inuyasha îi zvâcni inima în el.
—Kagome?! articulă fără vlagă.
—Îmi pare rău, dragul meu... Numele acesta nu mai are nicio rezonanţă pentru mine...
Avea o voce pe care Inuyasha nu o recunoscu: rece, hâşâită; o voce între cea a Kagomei şi a lui Naraku. Va să zică foştii iubiţi se ceartă din cauza trupului acestei tinere femei...
Inuyasha măsură cu inima bătându–i nebuneşte fiinţa ce împrumutase din atitudinea trufaşă a cotropitorului ei. Era Kagome, dar în acelaşi timp era Naraku.
—Nesăbuitule! Din cauza ta şi a prostiei tale vei lupta încă mult şi bine cu el. Blestemat să fii!
—Inuyasha! Kikyo! Ce naiba se petrece aici?... Kagome!
Sango, Shippo, Miroku şi Koga intrară în trombă în încăpere.
—Oh, iată–i şi pe ceilalţi participanţi la mica noastră reuniune. Ce–ţi mai face mâna Miroku? Sango, dar fratele tău?
—Am ajuns prea târziu, murmură resemnat Shippo cu ochii în lacrimi.
—Mult prea târziu, încuviință ființa din fața lor. Şi ce zici lupule, vrei să te las câteva minute cu acest trup? Ştiu că o vrei... Promit că voi rămâne cuminte, într–un colţişor fără să te deranjez ca să te poţi bucura de ea aşa cum vrei tu.
Inuyasha sări ca ars şi se întoarse cu ochii măriţi de groază, când spre trupul posedat al Kagomei când spre Koga.
—Nimeni nu se atinge de ea! Cum îndrăzneşti să vorbeşti aşa? Să o umileşti în halul ăsta?
Kagome ridică din umeri amuzată.
—Nu trebuie să te aprinzi aşa, spuneam şi eu. E păcat să nu se bucure de ceva atât de frumos! exclamă fluturându–şi bezmetic mâinile prin aer.

Pentru câteva secunde, Inuyasha abia reuși să-și stăpânească nebunescul impuls de a o lua bătaie, în speranța că o va trezi la realitate. Şi–o închipui undeva în întuneric, singură, înfricoşată, aşteptându–l să vină după ea.
Trupul Kagomei şi spiritul lui Naraku îşi întoarseră atenţia spre Kikyo. Mişcă degetul şi arcul femei zbură, fărmându–se de un perete lateral. Liniştită, înfruntă privirea celui ce stătea la nici o aruncătură de băț de ea.
—Deci Kikyo... Urai persoana ce sălăşluia în acest corp...
—Urăsc şi acum. Te urăsc şi acum, scuipă ea sarcastic.
—Mi–ai dat bucata ta de giuvaer, m–ai ajutat să le colectez pe celelalte, m–ai convins că fata asta e gazda cea mai potrivită pentru mine şi m–ai ajutat să o obţin ca în final să scapi de amândoi?
—Tu l–ai convins să–i fie gazdă Kagome? întrebă Sango făcând un pas înainte. Ca o umbră ce–şi urmează stăpânul, Miroku păşi în urma ei.
Kikyo nu scoase niciun cuvânt; ba mai mult, nu–şi luă privirea de la Naraku.
—Ah, deci Kagome nu a spus niciodată cât de des a fost la un pas de moarte din cauza ei? Hmm... Ţi–a ascuns asta, nu? Inuyasha cercetă pierdut faţa Kagomei, să–şi dea seama dacă Naraku spunea adevărul sau doar încerca să–şi bată joc de ei încă o dată. Apoi privi spre Kikyo să–i observe reacţia. Se cutremură: Naraku spunea iarăşi adevărul. Ultima dată parcă acum vreo două săptămâni când a dispărut brusc de a–ţi căutat–o vreo două zile ca nebunii. Inuyasha simţi că nu mai are aer: Kagome nu–i spusese nici până în ziua de azi ce se întâmplase cu ea în acele trei zile cât timp lipsise. Nu a vrut să fie un impediment între voi doi, să nu te constrângă. Ce înduioşător! exclamă batjocoritor. Să renunţi la fericirea ta pentru altcineva?
„Pentru că vreau să trăieşti... vreau să fii fericit...” răsună în mintea lui amintirea.

Încăperea i se păru deodată atât de mică încât avu un moment în care îl încercă tentaţia de a ieşi afară să respire aerul curat şi să lase totul baltă.
—De ce? De ce, Kikyo? strigă la ea Miroku. Kikyo îi aruncă o privire fugară cu coada ochiului, peste umăr.
—Tu cum ai reacţiona dacă cineva ar încerca să ţi–o ia pe Sango? Cum ai plănui să–l pedepseşti pe cel care odată te–a înşelat şi pe tine şi persoana pe care o iubeai? Inuyasha era incapabil să articuleze vreun cuvânt. Se holbă la Kikyo, iar ea îi întoarse privirea, niciunul dintre ei nemișcându-se preț de câteva momente.
—Hmm, îmi pare rău Kikyo, dar n-ai nimerit-o... Nici pe mine, nici pe biata fată... Naraku strânse din buze, compătimitor, apropiindu–se de ea.
Colţurile gurii femeii se strânseră uşor şi ridică mâna lent, aproape imperceptibil. Inuyasha tresări; sub mâneca lungă, albă, i se păru că zăreşte vârful strălucitor al unei săgeţi sfinte. Inima i se opri în gât.
—Aici te înşeli... Cât de amarnic te înşeli!

Fulgerător, Kikyo înălţă braţul şi–l lăsă să cadă spre Kagome. Naraku deschise ochii mari, încremeniţi în spaimă.
Un geamăt de surpriză izbucni la unison din piepturile lui Shippo, Miroku şi Sango, iar Koga se pregăti să se avânte spre ei.
—Kagome! Înainte ca femeia să apuce să lovească, rupse panglica ce–l strângea ca într–o menghină, o apucă pe Kagome de după umeri, strângând–o în braţe şi ferind–o din calea săgeţii atât de periculoase pentru amândoi. Săgeata greși ținta și trecu ca o bucată de fier înroşită prin materialul mânecii apoi prin carnea braţului său. Scrâşni din dinţi îndurerat, dar nu–i dădu drumul tinerei.
—La naiba, Inuyasha! Eşti tâmpit? Acum putea fi mort... Naraku putea fi mort!

Inuyasha ridică apatic capul; în el se dădea o bătălia acerbă pe care o intuise din momentul în care aflase cine avea să fie viitoarea gazdă. Să o apere pe Kagome sau să–l omoare pe Naraku? Evitase să răspundă la acea întrebare mută, lăuntrică, până în ultimele clipe când, nici măcar el nu–şi dăduse seama că se hotărâse.
Kagome coborî palma încetişor de–a lungul gâtului şi Inuyasha se înfioră. Apoi îi propti ferm mâna în piept. Avu senzaţia că îi ia foc porţiunea atinsă de fata pe care încă o ţinea strâns în braţe. O auzi râzând încet, horcăit, nenatural.
—Deci dacă cineva îmi spunea acum zece minute că duşmanul meu de moarte mă va apăra riscându–şi propria viaţă, nu l–aş fi crezut în veci şi–n pururi. Nu–i aşa, Inuyasha?
Tânărul tresări. Naraku îi pronunţase numele pe aceeaşi tonalitate cu care îl pronunţa Kagome. O strânse cu putere de umeri, scuturând–o şi cercetându–i ochii negrii cu reflexe verzui.
—Kagome? Ştiu că eşti acolo! Încearcă să lupţi cu el. Kagome?!
Deși aproape imposibil, faţa creaturii se înăspri și mai mult.
—Prostule! Kagome a murit!

Zbură prin aer şi se opri tocmai la picioarele lui Miroku. Sango şi Koga se repeziră spre el. Jumătăţile fiinţei lui se luptau între ele: demonul vroia cu disperare să atace, să omoare, omul îşi dorea cu aceeaşi disperare să salveze persoana din trupul acela chinuit.
Sango se aplecă spre Inuyasha şi–i vorbi mai mult şoptit:
—Inuyasha, ştiu că e greu, dar nu cred că se mai poate face nimic pentru Kagome. E greu... Glasul i se frânse şi o lacrimă îi alunecă de-a lungul nasului.
—Mă tem că Sango are dreptate, javră! Naraku a câştigat şi runda asta. Părerea mea este să ne retragem şi când vom fi pregătiţi şi fizic şi sufleteşte ne vom lupta cu el. Dar acum cel mai inteligent este să plecăm.
Inuyasha îşi desprinse spatele de marmura neagră şi rece cu un icnet şi privi spre figura crispată în răutate a tinerei ce tocmai îl pusese la pământ. Îşi închipui cum va fi întâlnirea cu ea, cu Naraku, peste câteva zile, peste câteva luni. Cum vor fi toate celelalte întâlniri de acum încolo. Dureroase, crunte, inumane... „Prefer moartea decât să o văd ajunsă astfel... prefer să mor să nu mai ştiu”.
Ochii îi străluciră stins, nici un gând oglindit în ei, cu excepția durerii împietrită în pielea din jurul lor.
—Cum poţi spune că o iubeşti dacă eşti în stare să renunţi aşa de uşor? Koga strânse pumnii şi coborî privirea cercetând suprafaţa lucioasă, închisă la culoare. Să te resemnezi aşa de repede? Să nu–ţi pese că persoana la care zici că ţii rămâne în urma ta şi nu lângă tine? Inuyasha îi privi rând pe rând pe toţi. Aşa de repede ne dăm bătuţi? Kagome n–ar fi făcut aşa... pentru niciunul dintre noi.
—Nu renunţăm. Dar deocamdată nu putem lupta împotriva lui Naraku pentru că am lupta contra Kagomei. Şi niciunul nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Până găsim o soluţie să o ...

—Kikyo!
Energia lui Naraku îi arse haina şi–i pârjoli carnea de pe spate. În încercarea lui de a o feri pe Kikyo, Inuyasha își zdreli umărul de peretele dur în care îl aruncare Naraku, pentru a doua oară în câteva minute.
—Până aici! exclamă Sango. În același timp, Miroku se întoarse spre Inuyasha şi–i făcu semn să iasă mai repede.
—La naiba, Inuyasha! Ar cam fi cazul să te hotărăşti de partea cui eşti: a mea sau a lui. Nu poţi fi la mijloc.
Kikyo dădu să se ridice, dar el o trase la timp jos; pe deasupra capului lor trecu, la cel mult jumătate de metru, bumerangul lui Sango.
Vag, ca prin vis, îl auzi pe Miroku spunându-i ceva lui Naraku, de parcă ar fi dus tratative cu el.
Era conştient că ceilalţi puteau obţine în cel mai bun caz ceva timp; niciunul şi nici măcar toţi trei la un loc nu aveau cum să–l învingă. El era singurul...
Inuyasha îi întinse mâna femeii să o ajute să se ridice. Aceasta îl respinse cu răceală.
—Lasă–mă!
—Vreau doar să te ajut!
—O puteai face lăsându–mă să–l omor pe nenorocitul ăla. Dar nu, trebuia să te apuce pe tine mila de oameni. Eşti patetic.
—Altă dată nu credeai aşa ceva despre mine. Ai fi fost bucuroasă să auzi că îmi pasă de oameni...
Kikyo zâmbi şi i–o întoarse:
—Asta era demult. Nu pot fi chiar aşa de îngăduitoare cu cel ce m–a ucis.
Inuyasha înghiţi în gol şi iarăşi dădu să o apuce de mână să o ridice.
—Nu te mai comporta ca şi cum nu m–ai urî!

Vacarmul din sală era de nedescris. Inuyasha încercă să–i prindă privirea. Văzând că şi–o fereşte, îi luă delicat bărbia în mână şi–o obligă să–l privească în faţă.
—Aşa crezi? Că te urăsc?
Ochii ei se domoliră, o urmă de blândețe încălzindu-i privirea.
—Nu–i aşa? Am încercat de atâtea ori să o omor, am făcut un pact cu Naraku. Nu crezi că sunt destule motive?
—Niciodată, nici măcar nu m–am gândit la asta! Tot ceea ce ai făcut a fost ca să–l distrugi pe Naraku, într–un mod neplăcut mie, dar...
—La naiba, Inuyasha, acum cincizeci de ani te–am ucis! strigă Kikyo la el. Te–am omorât şi nimic nu poate schimba asta! Lupta şi zgomotul rămăseseră undeva departe, în urmă. Exista doar ea şi zguduitorul lucru pe care tocmai îl spusese. Faţa femeii redeveni impasibilă, fără să lase să treacă niciun sentiment din adâncul ei. Dacă tu nu m–ai urât, nu m–ai dispreţuit, eu în schimb am făcut–o. Te–am urât din toate puterile, cu toate forţele mele. Am murit dispreţuindu–te şi am fost înviată cu aceleaşi sentimente.
Vorbise dur, calm și sincer. Inuyasha lăsă capul în jos copleşit.
—Ştiu. Dar nu înţeleg de ce ai continuat să mă urăşti şi după ce ai aflat adevărul. De ce, după ce ai aflat că nu eu am fost, ai continuat să mă urăşti pe când eu... Inuyasha îşi simţi vocea tremurând. Eu te iubeam mai mult decât viaţa.
Pentru prima dată în ochii ei se oglindi o urmă de tristeţe şi regret. Oftă şi–l luă de mână.
—Sufletele morţilor prin care trăiesc nu sunt capabile de iubire, de simpatie... poate cel mult de compasiune. Am trăit doar pentru a mă răzbuna pe Naraku. Iar când am vrut să iau singurul suflet care mi–ar fi redat viaţa, care m–ar fi făcut să iubesc din nou... te–ai împotrivit. Acea fiinţă era mai importantă decât eram eu. Inuyasha vru să spună ceva, dar mâna ei îl strânse mai tare oprindu–l să vorbească. Și el se simți ca și cum degetele ei înghețate îi atinseseră inima, în loc de palmă.
—Am înţeles atunci de ce, aveai obligaţia de a o ţine în viaţă. Dar acum? Nu mai ai nimic de apărat, ba mai mult, acum ai toate motivele să urăşti. E persoana care ne–a distrus vieţile. Putem uita totul...

În capul lui nu mai exista niciun gând. Era fără de substanţă, gol pe dinăuntru, fără puterea de a articula nici cel mai mic sunet. O strânse la piept gingaş, fără să–i răspundă nimic. Femeia închise ochii mulţumită, liniştită, înconjurându–l cu braţele marmoreale.
—Niciodată nu vom mai sta despărţiţi. Vom merge amândoi acolo unde trebuia să fim de acum jumătate de secol, murmură Kikyo pe un ton blând.
Inuyasha se simţi fără de viaţă. Auzi ca într-un delir şoaptele ei, dar nu înţelese nimic. Sau poate totul. Clipi lent, obosit şi închise ochii.
„Şi dacă va fi vreodată ca viaţa noastră să străbată alte cărări, să nu ne uiţi... Să nu mă uiţi, Inuyasha. Faţa dulce, senină şi zâmbitoare a tinerei ce–i stătea în faţă, îi încălzea sufletul îngheţat.
Deschise ochii mari, cu reflexe verzui.
—N–o urăsc, din contră. Nu am protejat–o din obligaţie, ci pentru că aşa am vrut, aşa am simţit. Nu aş putea să o urăsc niciodată aşa cum nu te–am urât nici pe tine. Nu puteam să sacrific pe cineva pentru ca altcineva să trăiască... nu e corect.
Se desprinse din îmbrăţişarea morţii şi o privi cu tristeţe, dragoste şi durere.
—Sunt sigur că e undeva acolo, în întuneric, aşteptându–mă să vin după ea. Nu o pot lăsa. Nu pot lăsa ca ceea ce s–a întâmplat cu noi să se întâmple din nou. Adăugă pe un ton duios, după o scurtă tăcere. Nu–i pot permite lui Naraku să mă despartă încă o dată de cea la care ţin... să mi–o ia din nou...

Faţa palidă și rece a femeii se încălzi sub strălucirea unui zâmbet nostalgic. Rând pe rând, sufletele albe, difuze se desprinseră, luându–şi zborul către înaltul cerului. Kikyo îi mângâie obrazul cu degetele albe, aproape ireale.
—Când a început să câştige ea şi eu să pierd?
Sprâncenele lui se încruntară blând.
—Kikyo... nu...
—Spune–mi... te rog...
—Nici eu nu ştiu. Poate atunci când toţi fugeau de mine, iar ea a ales să rămână, când eram singur în nopţile reci, iar ea venea lângă mine încălzindu–mă cu poveştile ei, cu grija ei; poate când a avut încredere oarbă cu toate că ceilalţi îi spuneau să nu aibă... poate cu fiecare gest şi zâmbet dăruit mie...
Era doar o formă translucidă, albicioasă. Pe faţă îi alunecă o lacrimă în timp ce vorbea pentru ultima dată cu dragostea lui cea dintâi.
—Îmi pare atât de rău... Nu poţi rămâne? Te rog...
Kikyo mişcă lent capul.
—La ce bun? Nu mai eşti al meu. Mă duc acolo unde a hotărât viaţa acum mulţi ani. Pentru tine soarta a zămislit alt destin... Kikyo se înălţă pe vârfuri şi–i atinse buzele calde cu buzele ei reci. Să nu mă uiţi...
Inuyasha se simţi din nou singur, al nimănui. Pentru a doua oară în timpul vieţii lui o pierdea.
—Te voi mai vedea?
Un zâmbet larg şi călduros înflori pe faţa ei; primul zâmbet izvorât din adâncurile fiinţei care uitase parcă să fie împăcată cu ea însăşi atât de multe decenii.
—Voi fi cu tine în fiecare amintire pe care o ai despre noi. Iar Naraku îşi va găsi pedeapsa mai devreme sau mai târziu. Cu bine, dragul meu Inuyasha...
Bărbatul îşi trecu mâna tremurândă peste faţa ei. Murmură fără vlagă, dar cu uşurarea celui care în sfârşit şi–a eliberat sufletul de povara păcatelor trecutului.
—Cu bine, Kikyo... dragostea mea...
Apoi se întoarse spre cei trei oameni care făceau eforturi pentru a–i rezista Kagomei. În spatele lui ultimele suflete se desprinseseră eliberate, iar în urma lor rămase doar un plăcut iz de iasomie.
Nothing is forever

#29
un alt capitol excelent. n-am absolut nimic de comentat.
imi place cum decurge firul povestii. actiunea nu e grabita, descriere este din belsug si asa cum trebuie.
astept capitolul urmator si chiar sper sa vina mei repede ecat acesta :D
Hi :3

#30
Cat de frumos s-a conturat acest capitol si ce intorsatura spectaculoasa... Ce descriere splendida a sentimentelor si naratiunea nu face decat sa sublinieze mai mult, intr-un mod armonios, actiunea. Iti ador ficul si pot sa spun cu mana pe inima ca nu as putea trai daca nu as afla finalul povestirii... ai intrecut de mult anime-ul si as prefera sa fie ficul tau in locul acestuia... Nu e corect pentru munca celor ce l-au creat dar tu descrii evenimentele intr-un mod aproape ireal, inuman... incerc din rasputeri sa imi imaginez momentele tandre insa vechiul Inuyasha nu le poate imita...

Ce nu pot eu sa inteleg este de ce nu a reactionat Sango atunci cand Kikyo i-a dezvaluit aproape pe fata dragostea ce i-o poarta Miroku? Probabil pentru ca, descris fiind cadrul din punctul lui Inuyasha de vedere, aceasta remarca a fost trecuta cu vederea...

Astept cu drag nextul si sper din tot sufletul sa vina mai repede...
In viata mea postarea unui nou capitol al ficului tau e ceva magic deci te rog nu-mi narui visele:-<

See you soon! Chu`!

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!





Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  A dream become's real(InuYasha) Matt 3 3.532 23-01-2012, 10:48 PM
Ultimul răspuns: Matt
  InuYasha-astazi om,maine demon Matt 0 2.118 24-12-2011, 10:38 PM
Ultimul răspuns: Matt
  Iubire fara sfarsit Blood_Angel 4 4.250 03-12-2011, 08:18 PM
Ultimul răspuns: SnowFlake.
  Doua inceputuri si un sfarsit. Paradox 。◕‿◕。 7 5.158 23-12-2010, 11:13 AM
Ultimul răspuns: AlerimxD
  Inceputul are intodeauna si un sfarsit, dar asta nu inseamna ca totul se v-a termina. MemoriesOfNobody95 3 3.068 21-04-2010, 06:44 PM
Ultimul răspuns: Sushiiushii
  Don't lose yourself, Inuyasha... Nico_1998 1 2.922 25-02-2010, 10:40 PM
Ultimul răspuns: curcubeu fara culori
  Dragostea in inima unui demon (InuYasha X Kikio) Annya 6 5.193 01-05-2009, 07:54 AM
Ultimul răspuns: Sasuke Uchiha is the best
  Sasuke si Sakura,iubire fara sfarsit annutza_mykutza 5 16.134 20-01-2009, 11:56 AM
Ultimul răspuns: sasuke_sakura


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)