Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Interesant sau hazliu ?

#1
Nu mă dau mare că ştiu să folosesc internetul, nici nu spun că dacă alţii au internet pot găsi şi ei lucrurile pe care urmează să le citiţi.

Pur şi simplu, caut pe internet diverse lucruri şi dau de unele ce mie mi se par interesante. Nu pot constitui articole demne de pus la Breaking News, dar mie cel puţin mi s-au părut interesante.

Le-am citit, m-au uimit şi doresc să le împart cu voi, dacă nu se supără cineva. Vă las să decideţi dacă informaţia pe care aţi citit-o este interesantă sau hazlie.

Cele mai periculoase drumuri din lume

1. "Drumul morţii" din Bolivia

Acesta face legătura între capitala ţării, La Paz, şi Coroico. Potrivit statisticilor, între 200 şi 300 de oameni mor în fiecare an pe respectiva şosea, care este mărginită de numeroase cruci care marchează locurile în care au avut loc accidente mortale - de obicei, locurile de unde s-au prăbuşit maşinile în gol. Şoseaua a primit titlul de "cel mai periculos drum din lume" încă din anul 1995, din partea Băncii Inter-Americane pentru dezvoltare. La sfârşitul anului 2006, după 20 de ani de muncă, a fost finalizată o şosea alternativă pe aceeaşi rută, una mult mai modernă şi mult mai sigură. Totuşi, mulţi se aventurează încă pe “Drumul morţii”, majoritatea fiind turişti însetaţi de adrenalină.

2. Tunelul Guoliang din China


Este lung de 1.200 de metri şi a fost săpat în stâncă de către sătenii din regiune, care au muncit neîncetat timp de cinci ani la el. Tunelul are o înălţime de 5 metri şi o lăţime de patru metri şi este situat în munţii Taihang din provincia chineză Hunan.

3. “Ruta 5”, Chile

Şoseaua cunoscută sub acest nume face legătura între oraşele Arica şi Iquique, traversând văi adânci, într-un peisaj uluitor. Şoferii sunt sfătuiţi să aibă mare grijă şi să evite consumul de substanţe stupefiante – căci şi-aşa drumul are reputaţia că ar provoca halucinaţii.

4. Drumul spre Yakutsk, Rusia

Şoseaua Federală rusă leagă Moscova de oraşul siberian Yakutsk, acolo unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din lume, în afara Antarcticii. De asemenea, Yakutsk este cel mai mare oraş construit pe permafrost, iar majoritatea caselor sunt ridicate pe stâlpi de beton, din cauza solului care este aproape permanent îngheţat. În respectiva regiune, iarna durează circa 10 luni, aşadar drumul până acolo poate fi o adevărată aventură – prin furtuni de zăpadă, viscol, pe gheaţă, cu vizibilitate redusă la minim. Nici vara lucrurile nu sunt mai simple, căci şoseaua nu este asfaltată, tot din cauza stratului de permafrost de dedesubt. Vara, maşinile înoată în noroi şi astfel iau naştere nişte ambuteiaje de toată frumuseţea, de care profită “piraţii noroaielor” – aşa au fost denumiţi răufăcătorii care abia aşteaptă un ambuteiaj, ca să jefuiască, să bată ori să răpească turiştii blocaţi pe drum.

5. Şoseaua Sichuan – Tibet

În China, numărul persoanelor care îşi pierd viaţa în accidente de maşină s-a dublat în ultimii 20 de ani, iar o bună parte din vină o poartă această şosea situată la mare înălţime, care face legătura între provincia Sichuan şi Tibet. Lungă de 2.412 kilometri, drumul porneşte de la Chengdu şi se termină la Lhasa, traversând 14 munţi cu înălţimi de 4.000 – 5.000 de metri. Călătorii pe această şosea au parte de privelişti uimitoare, dar şi de alunecări de teren şi căderi de stânci, care le pun viaţa în pericol în orice moment.

6. Autostrada James Dalton (Alaska)

Lungă de 666 de kilometri, aceasta îşi croieşte drum prin tundra îngheţată până în cel mai nordic punct din Alaska. Majoritatea celor care se aventurează pe acest drum sunt şoferii de camioane mari, care transportă provizii în zonă. Nu este recomandat pentru cei cu inima slabă ori cu maşini noi. De fapt, companiile americane de închiriat maşini nici nu le permit clienţilor să circule pe acea autostradă!

7. Drumul Patiopoulo-Perdikaki (Grecia)


Este un drum foarte îngust şi extrem de aglomerat din Grecia, ce se întinde între oraşele Patiopoulo şi Perdikaki. Este folosit atât de şoferi – de camioane, autobuze sau maşini mici – cât şi de căruţaşi ori de tractorişti, ba chiar şi ciobanii îşi mână turmele pe acolo. Toate acestea, plus gropile destul de mari pe alocuri, fac din respectivul drum – care nu se poate numi în totalitate şosea – unul dintre cele mai periculoase şi mai mortale din lume.

8. Trollstigen (Norvegia)

Acesta este un drum de munte în Norvegia care atrage în mod deosebit turiştii amatori de senzaţii tari, căci are o înclinaţie de 9% şi 11 curbe tip “ac de păr”, totul într-un minunat peisaj montan.

9. Åžoseaua A682 (Marea Britanie)


Este numit cel mai prost drum din Anglia şi are în “palmares” peste 100 de victime în ultimii 10 ani. Este căutat mai ales de motociclişti, în special în dimineţile de duminică.

10. Stelvio (Italia)

Situată în Alpii italieni, şoseaua traversează trecătoarea Stelvio şi îşi conduce turiştii printr-un peisaj care îţi taie răsuflarea. Nu este la fel de periculoasă ca celelalte din top, dar are, totuşi, 48 de curbe “ac de păr”.

Sursa : Sibianul online

Intrebare : Chiar circula cineva pe drumurile astea ? :dizzy:
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#2
Pacat ca nimeni nu posteaza la acest topic3. Nu e nimic interesant sau hazliu la aceste lucruri ci pur si simplu obisnuite.

Despre informatiile pe care le-ai postat pot spune si adauga lucruri pe care nu le-ai precizat si as dori adaugate , datorita prietenului nostru "Goagal":

1.Drumul morţii" din Bolivia: "Drumul este ori prafuit, ori plin de noroi. Nici vorba de asfalt. Si totusi, fiind singurul care leaga Yungas de La Paz, este un traseu intens circulat inclusiv de autobuze si camioane. Pe unele portiuni, drumul devine atat de ingust incat abia este loc pentru o masina." - Concluzie "Drumul Mortii" ar trebui redenumit "Drumul prost facut", datorita starii sale nu e de mirare ca se provoaca accidente si mai ales la ce masini trec deci nu este ceva iesit asa din comun mai ales la ce drumuri avem si noi.....


2.Tunelul Guoliang din China: "Totul a pornit prin anul 1972 cand satenii dintr-o localitate, prinsi intre munti nu aveau alta posibilitate de a comunica cu exteriorul, cu civilizatia, decat un lung si anevoios drum ce ocolea muntii. Shen Mingxin, capetenia satenilor a venit cu ideea de a sapa un tunel cu propriile maini prin munti, pentru a ajunge la civilizatie mai usor" - O idee inventiva mai ales ca le era greu sa ajunga in civilizatie dar totusi destul de periculoasa pentru ca nu poti sti cu exactitate cat de sigura este acel tunel din munti....



3.“Ruta 5”, Chile:- Totul e datorita climei asa ca au dramatizat, ideea e sa fi atent la condus si nu la privelisti, e periculos normal , dar daca e strict necesar sa circuli prin aceea zona nu ai de ales de cat sa fi foarte atent....


4. Drumul spre Yakutsk, Rusia: "Localnicii sustin ca acestea au loc din cauza blestemului unui saman ucis si ingropat pe marginea soselei. Se pare ca, imediat dupa moartea samanului, localnicii puteau sa auda zgomote ciudate venind din mormantul acestuia. Ulterior, motoarele unor masini s-au oprit in mers atunci cand au trecut pe langa mormant, repornind atunci cand masinile s-au indepartat. Evident, accidentele care au loc in zona sunt considerate rezultatul direct al blestemului, astfel ca cei care pierd controlul volanului sunt considerati victime colaterale. Drumul care leaga vestul Rusiei de orasul estic este insa unul dintre cele mai proaste din lume, diferentele de temperatura dintre anotimpuri transformandu-l, indiferent de eforturile autoritatilor, intr-o mlastina." -Povesti de adormit copii dupa parerea mea, cum inventeaza unu cred toti.... "ACOLO E GER! Iakuţk este polul frigului la nivel mondial. Copiii se joacă afară la -30 ºC, iar maturii abia simt ceva răcoare pe la -40 de grade C, -71,2 ºC cea mai scăzută temperatură -Iata si motivul , clima detine controlul si aici datorita gerului e si normal ca drumurile sa fie proaste si sa se faca foarte multe accidente, eu una la temperaturile alea nici sa stau afara nu as putea dar sa mai conduc pe drumurile alea....



5.Şoseaua Sichuan – Tibet : "Calatorii pe aceasta sosea au parte de privelisti uimitoare, dar si de alunecari de teren si caderi de stanci, factori ce le pun viata in pericol in orice moment." - Deci tot factorii naturali stau la baza acestui drum periculos care nu are nimic special ca altele mai sus mentionate....


6.Autostrada James Dalton (Alaska) : -Clima friguroasa iar este de vina pentru aceste accidente plus neatentia oamenilor....Doar daca este strict necesar se duc si doar cei care au chef de adrenalina si sunt inconstienti....Pun pariu ca majoritatea de acolo sunt speriati de drum datorita si numarului de km pe care il are 666 21 care este destul de mare....


7.Drumul Patiopoulo-Perdikaki (Grecia) : Anual, multi pasageri si-ai pierdut viata pe acest drum, care este utilizat deopotriva de catre pietoni, camioane, masini, autobuse etc. Drumul este primejdios mai ales pe timp de noapte, deoarece nu exista niciun fel de marcaj. - Deci drumul este atat de prost si nerefacut in cat chiar daca il parcurgi pe jos tot poti sa te accidentezi da cu masina....


8.Trollstigen (Norvegia): Strada este ingusta si, desi a fost largita in ultimii ani, vehiculele cu o lungime de peste 12,4 metri nu au voie sa o parcurga. In varf se afla o parcare unde pot fi lasate masinile, iar turistii pot merge aprox. 10 minute pana la un balcon de unde pot vedea curbele drumului si cascada Stigfossen. - Aici consta doar in neatentia oamenilor si inconstienta lor.. e un traseu foarte circulat are pana si parcare deci nu e asa de speciala sau diferita....


9. Åžoseaua A682 (Marea Britanie) : -Iar neatentie si inconstiienta si prost facut ...nimic mai mult de comentat....



10. Stelvio (Italia) : -Inafara de curbe si de inaltime este o drum complet obisuit....


(22-08-2010, 02:38 PM)Aveqetura A scris: Intrebare : Chiar circula cineva pe drumurile astea ? :dizzy:

Raspuns: Da circula destula lume care ori este nevoita ori inconstienta si au lipsa de ocupatie , si ori sunt morti 4.....


Acesta este un top pe care l-ai luat de pe un site , dar sunt destule drumuri periculoase, chiar si in Romania....
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru,
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore,
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubita.




The rest is still Unrwitten

#3
Pfff. E oarecum amuzant de cât de atenți pot fi oamenii când fac un drum. Totuși, drumurile astea sunt așa de periculoase fiindcă au fost prost construite, nu că ar fi într-o zonă cu risc de moarte. Also, sunt periculoase fiindcă sunt aglomerate și așa este și un drum în România. Adică, Dealu Negru de dinainte de Valea Oltului este foarte periculoasă cică, deși e periculoasă numai fiindcă e foarte circulată de mașini și de TIR - uri. Și Transfăgărășan este periculos. De ce ? Fiindcă este prost construită ( șoseaua ) . Am fost acum un an și era într-un stadiu oribil. Gropi peste gropi, porțiuni fără asfalt. Nașpa. Și de aceea este o zonă periculoasă, nu de alta.
Am circulat și eu o dată pe șoseaua A862 din Marea Britanie. Nu mai știu de ce, dar motivul nu contează. Oricum, drumul nu este periculos, ci prost făcut. Dacă ar fi făcut bine, atunci n-ar fi așa de periculos.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#4
Top 10 cele mai extreme locuri de pe Pământ

1. Deşertul de Lut din Iran: cel mai fierbinte loc de pe Pământ 71 grade Celsius

Deşi specialiştii discută în contradictoriu despre cel mai călduros loc din lume, un Satelit NASA a înregistrat o temperatură record de 71 grade Celsius în deşertul Lut din Iran, ceea ce se presupune a fi cea mai ridicată temperatură existentă pe suprafaţa Pământului.

Regiunea care acoperă aproximativ 480 de kilometri este denumită Gandom Beriyan adică grâul prăjit. Alte locuri foarte fierbinţi sunt la Al Azizyah în Libia, unde sunt 57.8 grade Celsius şi Valea Morţii din California, SUA.

2. Muntele Chimborazo (Ecuador): cel mai înalt punct peste centrul Pământului la 6.310 metri de nivelul mării

Toată lumea cunoaşte Muntele Everest ca fiind cel mai înalt munte din lume. Alpiniştii vor să-l escaladeze pentru cei 8.848 metri pe care-i are, vârful muntelui aflându-se la cea mai înaltă altitudine. Dar nu mulţi oameni ştiu că muntele Chimborazo din Ecuador care, deşi are mai puţini metri decât Everest, se distinge prin faptul că este cel mai înalt munte deasupra centrului Pământului. Asta se întâmplă întrucât Pământul nu este doar o sferă, ci o sferă turtită la poli în formă de "geoid" , fiind mai bombat la ecuator.

3. Tristan de Cunha din Marea Britanie: cel mai îndepăratat locuit arhipelag din lume situat la 3.219 km de cel mai apropiat continent

Arhipelagul se află în sudul Oceanului Atlantic şi este atât de mic încât principala sa insulă nu are nici o pistă de aterizare. Insula găzduieşte 272 de oameni care împărtăşesc 8 nume de familie, iar locuitorii suferă de boli ereditare ca glaucom sau astm.

Insula a fost anexata Marii Britanii în 1800, astfel că locuitorii au un cod poştal britanic şi pot face comenzi online, în ciuda distanţei foarte mari la care se află. Doar că trebuie să aştepte mult timp ca produsele să ajungă la destinaţie.

4. Angels Falls din Venezuela, cascada cea mai mare de pe Pământ - 984 metri înălţime

Cascada Îngerilor din Venezuela este cea mai înaltă din lume şi se localizează pe un afluent al râului Caroni. Cascada se formează când afluentul cade din vârful Auyantepui.

5. Oymyakon din Rusia, cel mai rece loc din lume unde trăiesc oameni, la -71.2 grade Celsius

Oymyakon este un sat din Rusia, situat de-a lungul Râului Indigirka, la 30 km nord de Tomtor. Are o populaţie de 800 de locuitori, iar în ianuarie 26, 1926 aici s-a înregistrat o temperatură de -71.2 grade Celsius.

Este cea mai mică temperatură înregistrată vreodată într-o zonă locuită, dar şi cea mai joasă temperatură din Emisfera de Nord.

6. Cel mai uscat loc de pe Pământ:
Văile Uscate din Antarctica

Văile situatie în această regiune nu au mai fost udate de o ploaie de mii de ani. Cu excepţia unei singure văi, toate celelalte nu conţin nicio urmă de umezeală: apă, gheaţă sau zăpadă. Motivul pentru care acete văi există sunt vânturile Katabatic care bat cu peste 200km pe oră şi usucă toată umezeala.

7. Marianas Trench din Indonezia ÅŸi Japonia
sunt cele mai joase puncte de pe Pâmânt, aflate la 10.924 metri sub nivelul mării. Dacă Muntele Everest ar fi fost situat în acest loc ar fi fost acoperit de 1.6 km de apă. Singurii oameni care au explorat vreodată aceste tranşee au fost Jacques Piccard şi Don Walsh.

8. Cel mai umed loc din lume se află în Columbia.

Lloro din Columbia este zona cea mai umedă din lume, deşi discuţii controversate au avut loc şi pe această temă. Cherrapunji din Nord-Estul Indiei a fost considerată mulţi ani ca fiind cea mai umedă regiune.

Aici, media anuala de precipitatii este de aproximativ 10,820 mm, dar mai mică decât în Lloro. Totuşi, Cherrapunji deţine recordul pentru cea mai umedă lună dintr-un an , cu o cantitate de precipitaţii de 9.296 mm în luna iulie, 1861.

9. Muntele Thor din Canada cea mai verticală cădere

Situat în Parcul Naţional Auyuittuq din Canada, muntele are 1.250 metri de cădere abruptă cu un unghi de 105 de grade. Este cel mai faimos vârf din Canada şi este format doar din granit, iar puţini aplinişti se încumetă să-l escaladeze.

10. Marea Moartă din Iordania prezintă cea mai joasă depresiune de 422 metri sub nivelul mării. Pe graniţa dintre Iordan şi Israel, drumul din jurul Mării Moarte este cel mai jos din lume. Acest nivel scăzut al apei, precum şi salinitatea mare se explică prin evaporarea intensă, fiind expus la pericolul de uscare a mării.

Marea aceasta are nivelul cel mai scăzut raportat la nivelul mării, există însă Lacul Baikal , care are un nivel şi mai scăzut de 794 m sub nivelul mării.

Sursa : Adevarul.ro

Mare ti-e natura, Doamne ! :?:
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#5
Cred ca se incadreaza aici:

Premiul LIEBECK

Premiul LIEBECK este numit asa dupa Stella Liebeck - de 81 ani - care a dat in judecata McDonalds pentru ca si-a varsat in poala o ceasca de cafea si a castigat 2.9 milioane $. E cunoscut faptul ca americanii se dau in judecata pentru orice, dar astea depasesc intelegerea umana, cel de pe primul loc e pur si simplu un scenariu SF ...

- Locul 5 - Kathleen Robertson, Austin, Texas, a primit o despagubire de 780.000 de dolari. Ea si-a fracturat glezna intr-un magazin de mobila, dupa ce s-a impiedicat de un baietel care alerga prin magazin. Verdictul tribunalului i-a surprins pe proprietarii magazinului avand in vedere ca pustiul era chiar copilul doamnei Robertson!

-Locul 5 - La egalitate pe locul 5 este si Carl Truman de 19 ani care a castigat 74.000$ si cheltuieli pentru ingrijiri medicale, dupa ce un vecin a trecut cu Honda Accord peste mana lui. El se bagase pe sub masina ca sa fure rotile masinii, iar vecinul care era la volan, nu l-a vazut si a plecat din parcare ...

-Locul 5 - Tot pe locul 5 se afla Terrence Dickson din Bristol Pennsylvania,care dupa ce a spart o casa a vrut sa iasa prin garaj, dar usa acestuia era stricata ..... si usa de acces in casa se inchisese automat in urma lui. Proprietarii erau in vacanta, asa ca hotul-minune a ramas inchis 8 zile in garaj, hranindu-se doar cu o lada de Pepsi si un sac de mancare pentru caini. El a dat in judecata casa de asigurari a proprietarului pentru ca situatia i-a cauzat stres si a castigat 500.000$

-Locul 4 - E ocupat de Jerry Williams din Little Rock Arkansas , care a fost muscat de cur de cainele vecinului, care era legat si in curtea respectivului vecin. El nu a castigat decat 14.500$ pentru ca juriul a considerat ca dl Williams a provocat "un pic" acest incident, sarind gardul si tragand cu o pusca cu alice in caine ...

- Locul 3 - Apartine don'soarei Amber Carson din Lancaster Pennsylvania,care a alunecat pe o balta de sifon intr-un restaurant si si-a rupt noada.Treaba e ca balta fusese facuta chiar de don'soara, care aruncase un pahar cu sifon in capul prietenului ei, si probabil ratase... A castigat 113,500 $.

- Locul 2 - Kara Walton din Claymont Delaware a incercat sa intre pe geamul unei toalete de la un club de noapte pentru a nu plati 3.5$ la intrare,a alunecat si si-a spart doi dinti. A dat in judecata clubul si a castigat 12.000 $ si cheltuielile stomatologice.

- Locul 1 si coronita - Merv Grazinski din Oklahoma City , a cumparat o rulota cat o casa, si cand se deplasa pe autostrada a fixat viteza pe automat si s-a dus in spate sa-si faca o cafea... Rulota a iesit bineinteles de pe autostrada si a cazut in sant. El a dat in judecata compania care a fabricat rulota pentru ca nu au specificat in manualul de utilizare ca nu trebuie sa paraseasca volanul in timp ce merge... A castigat 1.750.000$ si o noua rulota, iar compania a modificat manualul de utilizare.

Sursa: un .doc din PC-ul meu via Softpedia cred via nimeni nu stie cine
stiu, nu-ti iese totul mereu, dar azi intra

#6
Top 10 dispozitive ingenioase de tortura

10. Scaunul de interogare

Scaunul de interogare Sinistra metoda de tortura numita scaunul de interogare a cunoscut celebritatea in Europa medievala, atunci cand era folosita, in special, impotriva femeilor acuzate de vrajitorie sau de adulter. Scaunul metalic pe care erau imobilizati acuzatii era prevazut cu sute de ace menite sa strapunga pielea fara a produce, insa, rani letale. Ca si cum nu era suficient, sub acesta se aprindea focul, foc ce era mentinut pana cand scaunul devenea incandescent. Putinele victime care supravietuiau acestui supliciu sufereau traume ireversibile care, de cele mai multe ori, duceau la moartea celui torturat in maxim doi ani.

9. Purificarea sufletului


Purificarea sufletului Desi era privita doar ca o metoda preliminara a torturii propriu-zise, curatarea sufletului avea la baza o credinta larg raspandita in tarile catolice, aceea ca sufletul vinovatului putea fi spalat de pacate daca acuzatul era silit sa inghita apa clocotita sau carbuni incinsi. In situatia in care condamnatul supravietuia incercarii, judecatorii puteau accede catre urmatoarele etape ale procesului de acuzare.

8. Fecioara de fier

Fecioara de fier Celebra printre inchizitorii medievali, Fecioara de fier isi va castiga o trista notorietate incepand cu anul 1515, atunci cand s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura. Cusca de metal, care avea forma unei fecioare, era dotata pe interior cu un sistem complicat de ace care, odata usa inchisa, patrundeau in corpul celui condamnat. Dar cum scopul torturii era acela de a smulge marturisile ereticilor inainte de a-i ucide, acele erau pozitionate astfel incat victima sa nu fie ucisa instantaneu. Acestea penetrau membrele, abdomenul, pieptul si ochii victimei fara a-i provoca moartea imediata. Acuzatul putea agoniza chiar si doua zile pana isi gasea sfarsitul.

7. Tortura cu apa

Tortura cu apa Chiar daca a fost folosita pe scara larga in Evul Mediu, tortura cu apa a continuat sa fie practicata pana in secolul XX, in special in lagarele japoneze din timpul celui de al doilea razboi mondial. Procedeul prevedea ca victimei, imobilizate in prealabil, sa ii fie introdus in gura sau prin fosele nazale un tub elastic prin care era eliberata o mare cantitate de apa. Odata operatiunea incheiata, calaul sarea, practic, cu ambele picioare pe abdomenul umflat al victimei, fapt ce ducea la sectionarea stomacului si la moartea aproape instantanee.

6.Leaganul lui Iuda

Leaganul lui Iuda Imaginatia judecatorilor medievali a atins una dintre cele mai inalte praguri atunci cand s-a decis construirea Leaganului lui Iuda. Aparatul, de forma unui scaun inalt cu trei picioare, era prevazut in varf cu o piramida metalica, ale carei muchii erau atent ascutite in prealabil. Victima era ridicata cu ajutorul unui sistem de scripeti si asezata pe acest ingenios dispozitiv de tortura, in fata judecatorului. Gravitatia si greutatea condamnatului duceau la desavarsirea procesului. Existau si cazuri in care cei acuzati nu erau suficient de corpolenti, situatie in care de picioarele condamnatului erau atasate diferite greutati.

5. Pantofii de pedeapsa si Furca Ereticilor


Pantofii de pedeapsa Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a Inchizitiei, Furca Erecticilor. De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore. De obicei, o astfel de tortura era folosita ca preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.

4. Ghetele

Ghetele O alta solutie ingenioasa a judecatorilor medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale raului, o constituia dispozitivul numit simbolic „ghetele”. Picioarele victimei, imobilizata in prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor, erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele aduse vinovatului. Cazurile in care victima supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.

De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire capatand forme diferite in functie de locatia in care erau folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole", confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora in apa sau ulei.

3. Fierastraul

Fierastraul Una dintre cele mai sinistre inventii ale Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult, victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp, fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista pana in momentul in care fierastraul ii atingea toracele.

2. Trasul in teapa

Trasul in teapa Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitorului Vlad Tepes, trasul in teapa era o metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie. Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii mult mai largi de acuzare.

1. Trasul pe roata

Trasul pe roata Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara larga in centrul si nordul Europei. In fond, doar spanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul pe roata in acea perioada.

Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn, intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite, victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general, condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite exemplul.

Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita Retentum, ce prevedea strangularea condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de inceperea ei.

Sursa : Descopera

C'mon... No comment:dizzy:
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#7
Top 10 cei mai veninosi serpi

10. Vipera Mortii (Acanthopis antarcticus)

In ciuda denumirii sale stiintifice, vipera mortii nu are nicio legatura cu Antarctica. In schimb, reputatia sa se ridica pe deplin la inaltimea numelui sau comun: cu adevarat sarpele din poseta Doamnei cu Coasa.

Este un sarpe scurt, gros si indesat precum un carnat otravitor. Creste pana la 1,7 m lungime, pe solzi are un model cenusiu maroniu-negricios, iar laturile corpului ii sunt delimitate de cate o banda deschisa la culoare. Capul este si el gros si scurt, de forma triunghiulara. Este mai lat chiar decat gatul, ingustandu-se spre bot; coada este surpinzator de subtire si ascutita.

Vipera mortii traieste in zonele aride din Australia, unde pandeste mici vertebrate, broaste si soparle. Evident, odata muscata, victima mai merge 2-3 pasi, dupa care se prabuseste rapusa fulgerator de cocktailul veninos injectat in trup. Acanthopis antarcticus este un pradator viclean care se ascunde printre fruze, asteptand ca prada sa se apropie de ea. Vaneaza de obicei noaptea. Dupa sezonul de imperechere, viitoarea vipera-mama se retrage intr-o vizuina, unde naste circa 20 de pui vii echipati deja cu un venin la fel de toxic ca al parintilor.

O doza de doar 10 mg de venin din glandele viperei mortii este suficienta pentru a ucide un om, iar reptila injecteaza de regula 180 mg de saliva mortala intr-o singura muscatura! Veninul ei contine neurotoxine care duc la paralizia aparatului respirator in mai putin de 6 ore de la data muscaturii.

9. Sarpele Boomslang (Dispholidus typus)

In privinta acestui sarpe, natura a aratat pur si simplu ca este sexista. In timp ce Dl. Boomslang se lafaie intr-o haina de solzi de culoare verde orbitor punctata ici colo de pete armonioase negre, D-na Boomslang are o haina modesta, cenusiu-maronie, in tonuri posace. In schimb, intreaga familie Boomslang poseda un venin extrem de periculos.

Pe langa acest aspect, serpii Boomslang au o dexteritate incredibila in copaci si arbusti, locul lor favorit de vanatoare. Au o coada prehensila (care are capacitatea de a apuca) cu ajutorul careia pot sta agatati de o creanga pana cand identifica nefericita prada. Partea anterioara a corpului este lasata sa atarne precum o creanga de copac care deseori induce in eroare pasarile, reptilele si rozatoarele.

Traiesc in padurile africane, sus, in coronamentul copacilor, la adapost de dusmani. Primavara, Dl si D-na Boomslang se imperecheaza, apoi fructul amorului serpesc se concretizeaza in 10-14 oua depuse intr-o scorbura de copac. Peste 2-3 luni, micii Boomslang eclozeaza pregatiti pentru o lume arboricola.

Sarpele Boomslang are coltii cu venin atasati spre cerul gurii. Este un sarpe cu comportament timid, dar care v-a pedesi orice incercare de a-l lua in mana, calca pe el sau ameninta in orice fel. Veninul sau este foarte toxic, o doza de doar 0,0002 mg este suficienta pentru uciderea pasarilor si rozatoarelor cu care se hraneste. Daca o persoana este muscata de un Boomslang, are ceva sanse sa scape, deoarece coltii sarpelui, situati in cerul gurii, nu apuca sa descarce o doza mortala. Oricum, veninul este alergic pentru majoritatea oamenilor, asa ca nu este nevoie de o doza mare pentru a parasi acesta lume…

8. Sarpele Coral (Micrurus fulvius)

America de Nord este patria viperelor crotali, serpi mari, cu colti imensi, agresivi si veninosi. Cu toate acestea, nicio specie de crotal nu are un venin la fel de puternic precum cel al sarpelui coral, cel mai periculos animal care traieste pe continentul Nord American.

Pentru multi herpetologi, sarpele coral este specia cu cel mai frumos colorit dintre toti serpii lumii. Solzii sai sunt pictati alternativ cu rosu, galben si negru, dupa cum aminteste si un cantec-avertisment al copiilor amerindieni « Rosu, galben, negru este moartea, prietene ».

Sarpele coral atinge o lungime de circa 1,5 m si traieste la umbra frunzelor din padurile umede. Este o reptila cu un mod de viata preponderent terestru si semiterestru ducand o existenta nocturna, insa fiind deseori activ si in zori sau seara. Din cele 5-7 oua depuse de femela, peste 60 de zile apar puii cu un colorit la fel de strident precum cel al adultilor.

Este un mare canibal, in afara de soparle, pasari mici si broaste, sarpele coral atacandu-si deseori proprii semeni. Veninul sau neurotoxic este deosebit de puternic, dar spre norocul oamenilor, acesti serpi injecteaza rareori cantitati care sa provoace moartea unui om. Muscatura este nendureroasa, locul inflamandu-se usor. Simptomele includ greata, ameteli, voma, salivatie abundenta si dificultati in respiratie. Cateodata apare si paralizia. Brrrr…

7. Vipera cu solzi aspri (Echis carinatus)

Ocupanta locului sapte este o vipera mica de desert cu o reputatie atat de teribila incat beduinii o considera animalul de casa al Satanei. Solzi ei sunt ascutiti, din acest motiv, cand vipera se taraste, se aude un zgomot sinistru, specific si inconfundabil. Are un bot scurt si niste falci umflate de imensele-i glande veninoase. In schimb, are un colorit placut cu un model roboidal de-a lungul corpului.

De obicei, este activa ziua, dar in zonele desertice iese la vanatoare doar noaptea. Este neinfricata si extrem de agresiva, atacand la cea mai mica provocare din partea omului sau a dusmanilor sai naturali. Isi desfasoara existenta de temut in zonele cu soluri nisipoase si stancoase din Africa, India si Orientul Mijlociu.

In luna februarie, viperele cu solzi aspri intra in frenezia imperecherii, rezultatele aparand sub forma a 12-15 pui la fel de rai precum parintii. Odata iesita la vanatoare, acesta vipera de desert nu cruta nimic - soareci, sobolani, centipede, soparle, chiar si scorpionii intra pe lista sa de bucate. Ghinionul sau este reprezentat de talie: fiind un sarpe relativ mic, cade deseori victima serpilor mai mari precum kraitul si boa de nisip.

In privinta oamenilor, lucrurile stau in defavoarea speciei noastre. Veninul viperei cu solzi aspri este un adevarat acid lichid. O singura muscatura provoaca distrugerea globulelor rosii din sange, lichefierea peretilor arteriali si scaderea brusca a presiunii sangelui. Moartea survine in urma hemoragiei interne coroborata cu atacul de cord. Doamna cu coasa vine in maxim 24 ore de la data muscaturii. Parol!

6. Sarpele de mare cu cioc (Enhydrina schistosa)

Aici avem de-a face cu un sarpe care de milenii a ales sa traiasca in apele marilor si oceanelor, hranindu-se preponderant cu peste. Spre deosebire de rudele sale mitice, care atingeau 20-30 metri lungime, sarpele de mare cu cioc masoara o lungime maxima de doar 1,2 m, dar ucide cateva mii de oameni anual. De care va este mai frica?

Infatisarea sa deosebit de placuta este in antiteza totala cu reputatia-i sumbra. Are un corp comprimat lateral pentru a inota mai bine, culoarea sa are diverse nuante de galben, verde si gri, dungate cu negru. Spre deosebire de serpii terestri, are ochii asezati in crestetul capului, orientati inainte, nu inspre lateral.

Toate ca toate, dar hai sa vedem care este caracterul acestui sarpe adaptat la zonele litorale. Aici avem surpriza sa descoperim o reptila extrem de agresiva pe care evolutia intr-un mediu cu mare, soare si caldura nu a imblanzit-o deloc. Cercetatorii ne spun ca este printre cei mai agresivi serpi din lume. Are o pereche de colti la fel de lungi precum cei de sarpe tigru, capabili sa perforeze fara probleme orice tip de costum de scafandru. De altfel, cu inzestrarea sa naturala fatala, sarpele de mare este responsabil de multe cazuri tragice in care a atacat fatal, neprovocat scafandri sau simpli inotatori. La fisa sa de prezentare mai trebuie amintit ca 90% dintre oamenii muscati de el nu au mai prins ziua urmatoare…

Il intalnim in apele calde ale Oceanului Indian, din Golful Persic pana pe coastele Australiei. Naste 4-11 pui vii dupa o gestatie de 3-4 luni. Veninul sau are un pronuntat efect neurotoxic.

5. Sarpele tigru (Notechis scutulatus)

Iata un sarpe mai gros si mai solid decat insasi teribila vipera a mortii! Sarpele tigru din sudul Australiei poate atinge 2 metri in lungime, o dimensiune considerabila pentru un sarpe veninos. Are o infatisare placuta, dublata insa de o reputatie ingrozitoare. Cu toate acestea, este un sarpe relativ timid.

Istoria trista a coabitarii sale cu oamenii este cauzata exclusiv de cei din urma. In toate cazurile de atac ale sarpelui tigru oamenii au campat cu corturile in zonele nepotivite, l-au calcat din gresala, copii l-au provocat cu bete sau pietre, iar betivii sau grupurile de tineri teribilisti au vrut sa-si arate curajul prinzandu-l cu mainile goale. Evident ca si-au aratat curajul pentru ultima oara. Datorita secarii mlastinilor si dezvoltarii agriculturii, serpii tigrii isi vad habitatul distrus si ajung sa intre in contact tot mai des cu oamenii.

La ora mesei, Notechis scutulatus se comporta ca un oportunist care nu refuza o broasca, soparla, pui de pasari sau soareci. Este precum un razboinic care refuza sa se predea, in ciuda inaintarii agresive a omului in habitatul sau, sarpele tigru nu isi imputineaza populatiile. Din aceasta cauza, este cel mai intalnit sarpe veninos din Australia. Apropo de venin, sarpele tigru musca des oamenii, iar veninul sau are un puternic efect neurotoxin care ataca in cateva secunde sistemul nervos. Pazea!

4. Taipanul (Oxyuranus scutellatus)

Nu va ganditi la personajul din cartile lui James Clavel. Domnul cu solzi aici de fata, pe numele sau corect Taipanul de Coasta, este un individ mult mai periculos decat cel din paginile romanelor de aventuri. Domeniul unde imparateste este tot Australia, tara unde intalnim cei mai veninosi serpi din lume. Aici, il intalnim din nordul statului Queensland pana la fluviul Murray.

In general, are o culoare placuta in nuante de verde deschis pana la maroniu inchis, unele exemplare fiind complet negre. Este un sarpe solid, masculii atingand o lungime de pana la 3 metri. Actioneza ziua, la lumina soarelui, neavand multi dusmani naturali. In salbaticie, prefera sa vaneze mamifere marsupiale, sobolani sau iepuri. Cercetatorii cred ca acesta este motivul principal pentru care taipanul a dezvoltat un venin atat de puternic, mamiferele aparandu-se mai violent decat pasarile sau reptilele.

Femela de taipan depune pana la 20 de oua din care, peste circa 65 de zile, vor ecloza niste copii miniaturale si mortale ale parintilor. Veninul de taipan este extraordinar de puternic, avand un efect neurotoxic atat de puternic incat paralizeaza intregul sistem nervos al omului muscat. Simptomele de dinaintea mortii includ voma, paralizia flacida si intr-un final paralizia respiratorie care incheie orice socoteala cu lumea celor vii.

3. Kraitul malaez

Iata ca am ajuns si la micul sarpe veninos de care se temeau pana si cobrele, sarpe portretizat atat de bine de maestrul Kipling in Cartile Junglei. Ati ghicit! Este vorba de krait.

Este un sarpe foarte frumos, colorat alternativ in galben si negru. Dar nu va lasati pacaliti, sub acesta infatisare candida, in ciuda taliei mai mult decat modeste (atinge doar 1 metru), se ascunde un ucigas care face mai multe victime umane decat toti tigrii, leoparzii si elefantii din Asia, lasand cu mult in urma serpi mai celebri precum cobrele sau pitonii.

Kraitul este cu siguranta cel mai agresiv sarpe veninos din lume. Spre deosebire de alti serpi care musca o singura data dupa care dispar, micul krait musca de mai multe ori, pentru a fi sigur, si intotdeauna fara a-si avertiza victimele prin sasait sau alte posturi de amenintare. Muscatura este nedureroasa, oamenii neobservand de cele mai multe ori ca au fost muscati. Cele mai multe victime sunt din mediul rural, deoarece kraitul cauta adapostul oferit de asezarile umane din apropierea junglelor. Din acesta cauza, multe decese nu ajung sa fie raportate corespunzator autoritatilor, situatie care duce in cele din urma la cresterea numarului de morti.

Prazile sale favorite constau in alte specii de serpi. In prezent, nu se cunosc date despre inmultirea kraitilor in salbaticie. Este inarmat cu un venin neurotoxic a carui compozitie chimica este asemanatoare celui de cobra, doar ca veninul kraitului este mult mai puternic. Paralizia, urmata de moarte, survine intr-un interval de timp care variaza de la cateva minute la 2-3 ore, depinde de cantitatea de venin injectata.

Pana in prezent, nu exista un vaccin care sa invinga veninul de krait. Chiar si cu tratamente antivenin moderne, circa 50% din totalul muscaturilor se dovedesc fatale.

2. Sarpele Brun (Pseudonaja textilis)

Iata unul dintre cei mai agresivi serpi ai Australiei. Adultii au un colorit brun uniform, in timp ce puii au capetele negre si numeroase pete roscate pe abdomen. Constient parca de puterea mortala a arsenalului ascuns in colti, sarpele brun are un comportament increzator in sine si sfidator la adresa omului sau a altor dusmani.

Poate atinge o lungime de 2 metri. Nu are nicio frica, nicio temere, iesind la vanatoare ziua in amiaza mare sau in noaptea cea mai adanca. Cei mai multi serpi bruni se intalnesc in provincia Victoria, unde detin recordul victimelor umane. La vanatoare dovedeste o preferinta deosebita pentru soparle. Victimele mor in 1-2 secunde dupa ce au fost muscate. Sarpele brun este deosebit de mobil si iute in miscari.

Conform regretatului expert in reptile, Steve Irwin, avem de-a face cu sarpele responsabil de cele mai multe decese umane din intreaga Australie. Chiar si puii sai au un venin indejuns de puternic pentru a ucide un om adult in cateva secunde. Otrava din coltii Pseudonaja textilis contine neurotoxine foarte concentrate, precum si componenti anticoagulanti. Un sarpe brun are suficient venin pentru a ucide zilnic aproximativ 200 de oameni…

Comparativ cu majoritatea serpilor veninosi care fug atunci cand intalnesc un pericol, sarpele brun iese bataios la atac fara a arata nici cel mai mic semn de teama in fata oamenilor.

1. Sarpele vajnic (Oxyuranus microlepidotus)

Acesta si nimeni altul este reptila care detine titlul de cel mai veninos sarpe al lumii.

Este una din cele doua specii de taipan care populeaza Australia. In timpul iernii australe, are culoarea maroniu inchisa, iar vara este masliniu patat. Atinge dimenisuni medii de circa 1,7 metri lungime. Iese la atac dimineata devreme si seara, imediat dupa apusul soarelui. Este cunoscut si sub numele de taipan de vest, datorita raspandirii sale in partea central-vestica a Australiei.

Norocul oamenilor de pe aceste meleaguri este ca sarpele vajnic nu are temperamentul coleric al kraitului, sarpelui brun sau al viperei mortii. Cu toate acestea, nu avem de-a face cu vreun bonom cu solzi. Oxyurans microlepidotus sunt cunoscuti pentru dispozitiile nervoase si pot lovi repetat atunci cand se simt provocati. Sunt reptile ovipare, femela depunand 9-12 oua.

Prazile sale sunt formate exclusiv din mamifere, precum micile rozatoare sau marsupiale australiene. Ucide cu o singura muscatura, apoi se retrage asteptand ca prada sa moara. Totul dureaza cateva secunde, dupa care sarpele vajnic se infrupta cu victima sa. O singura muscatura din partea taipanului suprem contine suficient venin incat sa ucida 100 de oameni sau 250.000 de soareci. Iar sarpele este in stare sa muste de zeci de ori in decursul unei singure zi. Acelasi venin este de 400 de ori mai toxic decat cel al crotalilor si de 50 de ori mai puternic decat al cobrelor. Bine ca traieste doar in Australia!

Sursa : Descopera

Atentie unde calatoriti.
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#8
Cele mai fascinante castele ale lumii

Palatul Potala, Tibet

Ridicat pe dealul Marpo Ri, la 130 de metri deasupra vaii Lhasa, Palatul Potala are o inaltime proprie de 170 de metri, devenind astfel cea mai spectaculoasa cladire a Tibetului. In 637, Imparatul Songtsen Gampo a decis construirea palatului pe acest deal, iar structura a ramas neschimbata pana in secolul XVII, cand a fost incorporata in fundatia grandioasei constructii pe care o admiram in prezent.

Ridicarea actualului palat a inceput in 1645, in timpul domniei celui de-al cincelea Dalai Lama. Trei ani mai tarziu, Castelul Alb sau Potrang Karpo era deja finalizat. Intre 1690 si 1694 a fost adaugat si Castelul Rosu sau Potrang Marpo. Pentru a fi dus la bun sfarsit, acest proiect ambitios a necesitat munca a peste 7.000 de muncitori si a 1.500 de artisti si mesteri. Palatul Potala a fost usor afectat in timpul rezistentei tibetanilor impotriva ofensivei chinezesti din anul 1959. Spre deosebire de alte structuri religioase tibetane, palatul a scapat printr-o minune de politica distructiva a armatei chinezesti. Datorita acestei omisiuni sau indulgente, una dintre cele mai grandioase constructii ale omenirii troneaza inca de la inaltimea dealului Marpo Ri.

Muntele Saint-Michel, Franta


Mont Saint-Michel este, in fapt, un castel medieval construit pe o insula mica de pe coasta normanda, in apropierea Marii Britanii. Doar un dig ingust, ridicat in 1880, mai asigura legatura cu coasta. Turistii care vor sa ajunga pe insula trebuie sa se grabeasca sa traverseze drumul de legatura, intrucat nu putine au fost situatiile cand vizitatorii au fost maturati la propriu de valuri.

Spre deosebire de alte castele din Franta care au debutat in “cariera” jucand rolul unei structuri defensive sau de locatii inchinate artei, Mont St. Michel a fost construit pentru a servi in scopuri religioase, mai exact drept manastire. In prezent, castelul atrage patru milioane de vizitatori pe an, cu mult mai mult decat majoritatea castelelor Frantei.

Castelul Predjamski, Slovenia


Desi fiecare castel din lume este unic in felul si nici unul nu seamana cu celalat, pe unele dintre ele, ursitoarele (a se citi constructorii) le-au harazit la “nastere” un destin cu totul special. Acesta este si cazul castelului Predjamski din Slovenia, care si-a castigat faima datorita faptului ca este integrat intr-o pestera, mai exact, in al doilea sistem de pesteri ca marime din Slovenia. Traducerea numelui sau este mai mult decat elocventa: Castelul din fata pesterii.

A fost nevoie de aportul mai multor mesteri, muncitori si ingineri pentru ca elaborarea formei pe care castelul o are in prezent sa fie definitivata. Primele mentiuni cu privire la constructie dateaza din secolul XIII, desi se crede ca aripa stanga a fost construita candva in prima jumatate a secolului XII. Partea din mijloc a fost adaugata in perioada Renasterii, iar aripa dreapta a fost terminata in jurul anului 1570. Unele dependinte au fost adaugate ulterior sau schimbate mai tarziu, insa din 1990 a inceput un program intens de renovare care urmareste sa redea castelului imaginea pe care o avea in secolul XVI.

Castelul Neuschwanstein, Germania


Cel mai cunoscut dintre cele trei castele construite in cinstea lui Ludovic al II-lea de Bavaria, Neuschwanstein a fost ridicat in mijlocul Alpilor bavarezi de pe actualul teritoriu al Germaniei. Constructia a fost demarata in 1869, insa abandonata dupa moartea regelui din 1886. Intr-o imitatie fantastica a unui castel medieval, Neuschwanstein este mai degraba o intruchipare a romantismului de secol XIX.

In acea epoca, orice constructie grandioasa presupunea o munca colosala, prin urmare nimic nu putea fi lasat la voia intamplarii. Castelul a fost ridicat pe baza unui plan elaborat, care includea si echiparea cu diverse utlitati revolutionare pentru acele timpuri: toalete dotate cu un sistem automat de tragere al apei pentru fiecare etaj sau un sistem de incalzire cu aer cald in toata cladirea. O asemenea arhitectura deosebita nu avea cum sa nu atraga atentia generatiilor urmatoare de artisti: castelul Frumoasei din Padurea Adormita din Disneyland-ul american este inspirat chiar de Neuschwanstein.

Castelul Matsumoto, Japonia

Cunoscut pe plan local si sub denumirea de Matsumotojo, constructia care reflecta atat de bine cultura locala, este in acelasi timp si unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumotojo ilustreaza cu succes ceea ce se numeste hirajiro, o constructie ridicata pe o campie, in loc de deal sau munte.

Castelul si doua turnuri au fost ridicate intre 1592 si 1614, beneficiind de un sistem complex de aparare, mai ales ca vremurile pasnice erau inca departe in acea perioada. In 1635, cand amenintarea militara nu mai exista, a mai fost adaugat un al treilea turn, mai mic, utilizat in scopuri astronomice pentru observatiile lunare. Castelul si-a pastrat interioarele din lemn si lucrarile exterioare din piatra in forma lor originala din secolul XVI. In prezent, acesta face parte din patrimoniul tarii, fiind inclus pe lista Comorilor Nationale ale Japoniei.

Castelul Huniazilor, Romania

Prima atestare a castelului dateaza din anul 1443 si apare intr-un document semnat chiar de Iancu de Hunedoara, care a fost pastrat pana in prezent. Primul mostenitor al castelului, Iancu de Hunedoara, incepe in jurul anului 1440 lucrarile de modernizare si de extindere ale fortaretei, daruindu-i pentru prima data infatisarea unui impresionante locuinte medievale. De-a lungul istoriei sale, castelul avea sa aiba mai multi proprietari, dintre care unii au incercat sa-si puna amprenta personala asupra stilului. Castelul si-a pastrat intotdeauna numele primilor proprietari, ramanand cunoscut peste veacuri drept castelul Huniazilor sau al Corvinestilor.

Forma actuala a fost dobandita in timp, majoritatea proprietarilor intervenind, intr-un fel sau altul, asupra planului. Constructia a fost facuta in etape, fiecare dintre ele surprinzand stilurile arhitecturale ale perioadei respective. Elementele rafinate de arhitectura civila sunt foarte bine reprezentate in palatul propriu-zis, unde se remarca Sala Cavalerilor, care servea drept sala de mese in ocaziile festive sau Sala Dietei, locul in care se desfasurau festivitatile. In ceea ce priveste stilul, se resimt atat influentele de origine germanica, franceza, cat si cele de origine militara, cele mai reprezentative fiind galeria si turnul Nje Boisia ("nu te teme"), denumire cu tenta parodica impusa oarecum de mercenarii care pazeau castelul.

Castelul trece si printr-o a doua faza de constructie, care inceteaza o data cu moartea lui Iancu de Hunedoara. In perioada urmatoare nu aveau sa se mai opereze modificari semnificative, pana la principele Gabriel Bethlen, care incepe o noua serie de schimbari impuse de ratiuni militare si civile.

In aceasta perioada se adauga constructiei initiale un alt corp, denumit Palatul mare dinspre oras, format din doua niveluri. Arhitectura gotica din piatra este inlaturata din Sala Dietei, care a suferit in aceasta perioada o transformare radicala. Principele Gabriel Bethlen indeparteaza, in mare parte, elementele de arhitectura gotica, inlocuindu-le cu cele ale arhitecturii frantuzesti, aflata la mare cautare in acea perioada.
Din pure ratiuni militare, sunt construite acum inca doua anexe. Turnul alb indeplinea rolul de gardian al castelului, dar era in acelasi timp si un punct strategic de aparare. Terasa de artilerie era folosita pentru armele grele de foc. In secolul XIX, castelul trece printr-o a treia perioada de transformari, in principal, lucrari de restaurare si de imbunatatire.

Castelul Malbork, Polonia


Castelul Malbork a fost construit in Prusia de catre Ordinul Teutonilor. Numele initial dat de Ordin a fost Marienburg, mai exact, Castelul Mariei. Orasul care s-a dezvoltat in jurul constructiei a primit aceeasi denumire, insa din anul 1945, revenind in posesia Poloniei, a primit denumirea de Malbork.

Castelul este un exemplu clasic al unei fortarete medievale, fiind in acelasi timp cel mai mare castel gotic din caramida din lume. In anul 1997 a fost adaugat pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.

Palacio da Pena, Portugalia

Una dintre cele mai vechi constructii inspirate de romantismul european, Palatul National Pena a fost ridicat pe varful unui deal aflat in apropierea orasului Sintra. In zilele senine poate fi vazut chiar si din Lisabona. Construit in secolul XV pentru a indeplini rolul unei resedinte, castelul a fost reconstruit mai tarziu si donat bisericii pentru a servi drept manastire.

Un cutremur puternic l-a devastat aproape total in 1755. Palatul avea sa isi redobandeasca grandoarea abia in 1838, dupa ce a intrat in posesia printului Fernando, sub a carui protectie au fost demarate lucrarile de renovare. Arhitectura este o imbinare ecletica intre un stil original si altele adiacente, cu influente ale romatismului, ale stilului bavarez, plus o gradina englezeasca.

Castelul Lowenburg, Germania


In apropierea orasului Kassel se inalta semet unul dintre cele mai frumoase castele cu aspect medieval. Cu toate acestea, Lowenburg sau Castelul Leului a fost construit din ordinul lui Landgrave Wilhelm IX (1743-1821), un soi de Walt Disney al epocii lui, care a intentionat ca noua constructie sa arate inca de la inceput ca o ruina romantica.

Pentru a reusi sa imprime praful timpului pe o constructie inca inexistenta, constructorul a trebuit sa faca un drum pana in Anglia pentru a studia ruinele englezesti in stil romantic si pentru a stabili un model al viitorei gradini. In prezent, "ruinele" castelului Lowenburg sunt privite ca una dintre primele constructii semnificative in stilul neo-Gothic din Germania.

Castelul Praga, Cehia


Unul dintre cele mai mari castele din lume ( are 570 de metri lungime si 130 de metri latime), si, conform Cartii Recordurilor, cel mai mare castel dintre cele vechi care au mai ramas in picioare, Castelul Praga adaposteste intre zidurile sale o istorie lunga de multe veacuri. Bijuteriile coroanei cehe sunt depozitate chiar in aceasta locatie si tot aici s-au tinut majoritatea ceremoniilor oficiale din istoria locului. De la imparatii romani, la regii cehi, toti au ales aceasta locatie grandioasa pentru desfasurarea evenimentelor majore.

Povestea castelului, desigur nu in forma sa actuala, a debutat undeva in secolul IX, in jurul anului 870. De-a lungul existentei sale, numerosii proprietari, dar si vremurile cu modele lor, si-au pus amprenta asupra “chipului” constructiei. Tocmao aceasta existenta indelungata a facut posibila intalnirea intr-un singur loc a mai multor stiluri arhitecturale. Mai exact, toate stilurile care au fost la moda in arhitectura in ultimul mileniu.

Castelul Praga nu reprezinta un complex in sine, ci include catedrala St. Vitus, Biserica Sf. Gheorghe, o manastire si alte cateva palate mai mici, gradini si turnuri de paza. Majoritatea castelelor din zona sunt deschise vizitelor turistice, iar multe dintre ele s-au transformat in muzee, gazduind periodic expozitii unice.

Sursa : Descopera.ro
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#9
Cele mai aglomerate... din lume

Numarul mare al populatiei mondiale (6.860.300.000) nu mai este un secret pentru nimeni. De multe, observam singuri cum efectiv nu mai avem loc in mijloacele de transport in comun, pe sosele cu autourismul personal, sau in localuri la sfarsit de saptamana. Oamenii sunt multi si vor, adesea aceleasi lucruri. Totusi, desi noi insine ne lovim zilnic de inghesuiala si suntem obisnuiti cu ea, exista cateva exemple ale celor mai aglomerate locuri din lume, care, cu siguranta, vor impresiona pe oricine. Iata-le!

10. Cea mai aglomerata piscina

Se afla unde altundeva decat in cea mai populata tara a lumii - China. Este vorba despre piscina uriasa a unui parc acvatic din Nanjing, capitala provinciei Jiangsu, unde aproape ca nici apa nu mai are loc de miile de inotatori care se inghesuie in bazin, incercand sa scape de caldura torida a sezonului estival. Faptul ca intre ei nu e loc nici macar de un ac, nu ii impiedica pe chinezi sa se distreze de minune, aruncandu-se in talazurile produse artificial ale piscinei. Atunci cand valurile de caldura ale verii lovesc provincia chinezeasca, strandul din Nanjing se transforma intr-un caleidoscop cromatic pe masura ce, cu mici cu mari, vizitatorii isi aseaza prosoapele de diferite culori pe raza bazinelor. Cuvintele aproape ca sunt de prisos, atunci cand vin insotite de imagini ale locului intr-una dintre cele mai aglomerate zile.

9. Cea mai aglomerata zona

Potrivit Cartii Recordurilor, regiunea Mong Kok prezinta cea mai ridicata densitate demografica de pe intregul Glob, estimata la aproximativ 130.000 de persoane pe kilometru patrat. Mong Kok este o zona comercial-rezidentiala amplasata in centrul Kowloon-ului, din Hong Kong. In limba chineza, denumirea locului s-ar traduce prin "cotlon aglomerat" sau "cotlon prosper", ceea ce nu este deloc o exagerare, indiferent de caz. Districtul este caracterizat de un amestec contrastant de cladiri vechi si noi cu multe etaje, de magazine si restaurante la nivelul strazii, cu unitati rezidentiale la nivelurile superioare. Industriile cele mai importante in Mong Kok sunt cea imobiliara, restaurantele - mai ales fast-food - si entertainment-ul.

8. Cel mai aglomerat stadion de fotbal

Stadionul descoperit Maracana, cunoscut oficial sub denumirea de Estadio Jornalista Mario Filho, din Rio de Janeiro, Brazilia, s-a deschis in 1950 pentru a gazdui Cupa Mondiala FIFA. Cu ocazia ultimului meci al evenimentului sportiv international, cunoscut mai tarziu sub denumirea de Maracanazo, s-a stabilit un record mondial de audienta la fata locului pentru un meci de fotabal: numarul oficial comunicat a fost de 199.854 de participanti, dar cel real s-a estimat in jurul a 210.000 de oameni.

7. Cea mai aglomerata intersectie (pietonal)

Cu 2,5 milioane de oameni aflati zilnic in tranzit pe aici, nu ramane nicio indoiala ca Shibuya, din Tokyo, este cea mai aglomerata intersectie a lumii. In timpul zilei, in miez de noapte, in zori si la apus, numarul de oameni aflati in trecere prin intersectia nipona Shibuya este intotdeauna consistent.

6. Cea mai aglomerata inchisoare

Penitenciarele rusesti au reputatia de a fi cele mai aglomerate de pe Pamant, iar locul intai la aceasta categorie este ocupat de penitenciarul Kresty, din Sankt Petersburg. Capacitatea oficiala a acestei inchisorii este de 3.000 de locuri, dar ea este, de fapt, populata de 10.000 de oameni. Se spune ca fiecare prizonier are dreptul la numai 4 metri patrati de spatiu si la 15 minute de imbaiere pe saptamana. In vara lui 2006, Vladimir Putin a anuntat ca detinutii si sediul inchisorii vor fi stramutate intr-o noua locatie din Districtul Kolpinsky, la periferia Sankt Petersburg-ului. Dupa ce relocarea va fi terminata, cladirea Kresty va fi vanduta la licitatie. Se anticipeaza ca fosta inchisoare va fi transformata intr-un complex hotelier.

5. Cel mai aglomerat tren

Multi presupun ca Japonia are cele mai aglomerate trenuri. Totusi, in realitate, lucrurile nu stau asa. Intr-un episod dintr-un show japonez de televiziune, "Ittle Q", o reportera a fost trimisa in India pentru a experimenta mersul cu cel mai aglomerat tren din lume. Nu este cazul unei anume garnituri, dar indeosebi acest tren din India este adesea atat de plin, incat pasagerii calatoresc, literlamente, deasupra vagoanelor, iesiti jumatate pe geamuri sau atarnati de bare, pe scarile vagoanelor. Este vorba despre Express-ul Toofan, care leaga Howrah de Delhi.

4. Cea mai aglomerata plaja

Avand reputatia celei mai mari plaje din Asia, deschiderea nisipoasa numarul unu spre ocean este situata in Golful Huiquan din Qingdao, provincia Shandong, China. Denumita si Plaja de Imbaiere Huiquan, aceasta plaja este renumita pentru apa limpede, valurile domoale si nisipul fin. Chiar si iarna, locul este asaltat de inotatori impatimiti. Este, pur si simplu, considerata cea mai aglomerata plaja din lume, deoarece atat tarmul cat si multi metri distanta de la el, in apa, nu pot fi macar observate din aer, din pricina aglomerarii umane.

3. Cea mai aglomerata retea de metrouri

Cum era de asteptat pentru cei care au ajuns in acest oras, cele mai aglomerate statii de metrou din lume sunt cele din Moscova. O zi de lucrur tipica in tunelurile "feroviare" ale capitalei rusesti aduce negresit mii de oameni in statiile subterane si in metrouri. Nu chiar toate statiile sunt sufocante si asaltate in numar colosal, dar nodurile principale aduc intotdeauna aminte de manifestatii capabile sa rastoarne guverne.

2. Cel mai aglomerat oras din lume

Cel mai populat oras din lume este Tokyo, capitala Japoniei, cu o populatie totala de 34.000.000 de locuitori. Totusi, densitatea cea mai mare ii apartine cu certitudine orasului Mumbai, din India, cu o populatie totala de "numai" 22 milioane de locuitori, dar cu o densitate de 30.000 de locuitori pe kilometru patrat, cifra care il face cel mai aglomerat oras al lumii. Mumbai este, totodata, si a treia cea mai mare zona metropolitana din lume, iar impreuna cu orasele-satelit invecinate formeaza una dintre cele mai populate aglomerari urbane. Capitala Indiei detine, totodata, cel mai mare port si aerroport din India, desfasurand jumatate din traficul de pasageri al intregii tari.

1. Cel mai aglomerat aeroport

Este Aeroportul International Hartsfield-Jackson din Atlanta, Georgia, SUA, cu zeci de milioane de zboruri anuale. Este aerportul cu cel mai mare numar de pasageri deserviti anual. In anul 2009 a avut un numar total de 87.993.451 de pasageri si a inregistrat recordul istoric, propriu dar si international, in anul 2008, cu suma totala de 90.039.280 de pasageri "slujiti" cu succes. Hartsfield-Jackson are 151 de porti de imbarcare pentru zborurile interne si 28 de porti pentru cele internationale. In 2009, aici au aterizat si decolat 970.235 de avioane!

Sursa : descopera.ro
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]

#10
Top 10 Inventii atribuite gresit

10. Conceptul de computer desktop
Inventator "oficial": Microsoft (prin Windows)
Inventatator real: Xerox PARC


Conceptul de interfata grafica integrat intr-un computer desktop controlat prin mouse este creditat ca fiind o inventie realizata prin intermediul sistemului de operare Microsoft Widows. Credinta comuna a majoritatii oamenilor este, inclusiv astazi, ca Microsoft l-a produs pentru prima data. Adevarul este cu totul altul. Avem de-a face cu o lunga si complicata poveste care, spusa pe scurt, suna cam asa: adevaratul inventator este concernul Xerox.

In 1973, aceasta companie a produs prima interfata grafica din istorie, pentru Xerox Alto Personal Computer, sistemul purtand amprenta creatorului sau, Doug Engelbart (inventatorul care, 10 ani mai devreme, in 1963, concepuse si primul mouse) care si-a prezentat inventia celor de la Macintosh (Apple), care, la randul lor, s-au declarat atat de incantati incat l-au cumparat pe loc, dezvoltandu-si ulterior propriul sistem, puternic influentat de Xerox Alto Personal Computer. Astfel, Macintosh a lansat primul computer personal pentru uz public pe data de 24 ianuarie 1984. Deoarece Apple inca detinea patentul invenitiei care avea sa revolutioneze lumea, Microsoft a lansat primul Windows de-abia in luna noiembrie a anului 1985. Pe atunci, sistemul celor de la Microsoft nu era complet operabil, fiind doar o interfata care functiona in MS-DOS.

9. Automobilul de serie
Inventator "oficial": Henry Ford
Inventator real: Karl Benz


Cu cativa ani buni inainte ca Hery Ford sa inaugureze prima fabrica de produs automobile in serie din S.U.A., pe Batranul Continent, in Germania mai precis, mai multi ingineri de mare prestigiu, printre care celebrii Gottlieb Daimler, Wilhelm Maybach, Siegfried Marcus si Karl Benz lucrau separat si in acelasi timp la programe concurente care sa dea nastere primei linii de asamblare a automobilelor din lume. De fapt, primul automobil in adevaratul sens al cuvantului, actionat de un motor pe benzina, a fost construit in orasul german Mannheim, de Karl Benz, in anul 1885 si a fost patentat in luna ianuarie a anului urmator sub auspiciile companiei fondata in anul 1883, Benz & Cie.

Automobilul avea un design integral, incluzand piese si tehnologii revolutionare pentru perioada in cauza. Karl Benz a inceput sa-si vanda pe scara larga automobilele cu propulsie proprie in anul 1888. Ford a creat automobilul cu propulsie proprie de-abia in anul 1896, la o diferenta de peste 10 ani in favoarea inginerului Benz, co-fondator, in 1886, al celebrei companii producatoare de masini Mercedes-Benz.

8. Razele X
Inventator "oficial": Thomas Edison
Inventator real: Wilhelm Rontgen


Cu toate ca fluoroscopul inventat de Edison a fost un instrument de referinta in medicina sfarsitului de secol XIX, acesta nu a fost primul exemplu aparat de radiografie X. Pe data de 22 decembrie 1895, fizicianul de nationalitate germana Wilhelm Rontgen a vizionat in premiera mondiala o placa fotografica unde era imprimata radiografia mainii sotiei sale.

Acesta radiografie, celebra astazi, este prima radiografiere a unei parti din trupul uman realizata cu ajutorul razelor X. Contributia inventiei profesorului german la dezvoltarea ulterioara a stiintei si medicinei a fost atat de mare incat, razele X sunt deseori denumite raza Rontgen.

7. Aparatul de filmat
Inventator "oficial": Thomas Edison (de fapt, primul concept de pelicula filmata, atribuit lui, a fost inventat de un angajat de al sau, pe nume William Dickson)
Inventator real: Louis Le Prince


Primele imagini filmate din istorie au fost inregistrate cu viteza de 12 cadre pe secunda de catre inventatorul francez Louis Le Prince. Imaginile au fost filmate in casa lui Joseph si Sarah Whitley din Ropundhay, la Leeds, in Anglia, pe data de 14 octombrie 1888. Personajele care apar pe celebra pelicula sunt fiul lui Louis, Adolphe Le Prince, Sarah Whitley si Harriet Hartley.

Doi ani mai tarziu, marele inventator francez a avut un sfarsit misterios, disparand fara urma din trenul care circula intre Dijon si Paris. In 1892, Alphonse, fiul cel mare al lui Louis Le Price, a murit impuscat in New York dupa ce ulterior, intentase, prin compania American Mutoscope, un proces impotriva lui Edison. Filmul lui Edison, intitulat Monkeyshines a aparut anul 1889, sau, dupa alti autori, in anul 1890.

6. Telescopul
Inventator "oficial": Galileo Calilei
Inventator real: Hans Lippershey


Primul telescop functional a aparut in anul 1608, fiind creat de catre Hans Lippershey. Multi alti manufacturieri, printre care Zacharias Janssen din Middelburg si Jacob Metius din Alkmaar, si-au atribuit cu de la sine putere paternitatea valorosului instrument care avea sa revolutioneze din temelii astronomia. Primul concept structural al telescopului primitiv consta in simpla alaturare dintre un obiectiv cu lentile convexe si un vizor concav. Galileo, cel care adesea este considerat inventatorul aparatului, a folosit, de fapt, telescopul cu un an mai tarziu decat olandezul Hans Lippershey.

In anul 1611, alt mare om de stiinta, Johannes Kepler a descris pentru prima data modalitatea prin care functiona un telescop alcatuit din lentile convexe. Mai tarziu, in zorii anului 1655, astronomul Christiaan Huygens a construit dupa metodele kepleriene telescoape puternice, de dimensiuni uriase, precursoare ale telescoapelor de astazi.

5. Aparatul de inregistrat sunete
Inventator "oficial": Thomas Edison
Inventator real: Edouard-Leon Scott de Martinville


Thomas Alv Edison a conceput principiul de inregistrare si redare a sunetelor intre lunile mai si iulie ale anului 1877. Initial, Edison dorea sa creeze o modalitate prin care mesajele telegrafice sa fie transformate in transmisii depozitate sub forma de banci audio. Pe data de 21 noiembrie 1877, Edison si-a anuntat inventia, sub forma primului fonograf, un aparat care inregistra si reda sunetele. Insa, de fapt, nu inventase nimic nou, totul era doar manipulare si propaganda.

In urma cu 17 ani de la acea data, mai precis in anul 1860, francezul Edouard-Leon Scott de Martinville inventase deja un aparat cu proprietati asemanatoare pe care il denumise fonautograf. Aparatul inventatorului francez putea transforma sunetul intr-un mediu vizibil, dar nu il putea reda. Originala transcriptie, denumita fonautograma, a fost redata cu succes inainte-inapoi, de-abia in anul 2008, cu ajutorul tehnologiei computerizate. Melodia inregistrata in urma cu 151 de ani de numea "Au clair de la lune".

4. Becul
Inventator "oficial": Thomas Edison
Inventator real: Sir Humphry Davy


In anul 1802, Sir Humphry Davy era in posesia celei mai puternice baterii electrice din acea perioada, obiect detinut cu mandrie la Institutul Regal al Marii Britanii. In acelasi an, a fost produsa prima forma de lumina incandescenta prin transmiterea unui flux de curent electric prin intermediul unui fir subtire de platina, metal ales datorita rezistentei sale deosebite la topire.

Noua forma de iluminare nu era indeajuns de puternica sau rezistenta pentru a fi folosita in aplicatii practice, dar a fost primul obiect care emitea lumina prin intermediul curentului electric. De abia in anul 1879, Thomas Edison a creat becul comercial.

3. Radioul
Inventator "oficial": Guglielmo Marconi
Inventator real: Nikola Tesla


In anul 1895, Marconi a descins la o intrunire a oamenilor de stiinta din Londra, anuntand plin de emfaza ca tocmai inventase radioul. In ciuda propagandei galagioase a echipei din jurul italianului, primul aparat de radio din lume este, de fapt, tributar pricipiilor transpuse pentru prima data in practica de genialul si controversatul inventator Nikola Tesla. Sistemul in patru benzi cu care se lauda Marconi, fusese deja creat si probat de Tesla si doi dintre studentii sai, Olivier Lodge si J.S. Stone.

Tesla, adevaratul parinte al telegrafiei fara fir, cum era denumit radioul in acea perioada, a fost primul om din lume care a patentat emisiile undelor radio. Chiar Tesla scria ca "Oamenii cred ca munca mea la telegraful fara fir a pornit in anul 1893, dar cercetarile mele la acest proiect incepusera deja cu doi ani mai devreme. Inca din 1891 investigam si probam tot felul de aparate, multe dintre ele fiind asemanatoare cu cele din prezent.

2. Avionul
Inventatori "oficiali": Fratii Wright
Inventator presupus: Richard Pearse
Inventator real: Traian Vuia


In majoritatea manualelor si enciclopediilor, fratii Wright sunt creditati ca fiind inventatorii avionului, in ciuda evidentelor istorice care plaseaza in timp avioanele faurite de Traian Vuia si Richard Pearse inainte ca prototipul fratilor americani sa decoleze pentru prima data, eveniment petrecut pe data de 17 decembrie 1903. Daca pe data de 31 martie 1903, monoplanul lui Richard Pearse se inalta de la sol, Traian Vuia a fost de fapt cel care a creat primul avion care a reusit sa decoleze. Inca din luna iulie a anului 1902, romanul lucra, la Paris, la contructia primului avion, pe care l-a denumit "aeroplanul-automobil" si cu care a zburat pe data de 16 februarie 1903.

Performanta epocala a romanului nu a fost insa recunoscuta din pricina unei neintelegeri cu Academia Franceza de Stiinte. Membrii acesteia au fost solicitati de Traian Vuia sa vina pentru a fi martorii zborului din data de 16 februarie, insa au refuzat printr-o scrisoare care nu mai are nevoie de niciun comentariu: "Domnule Vuia, nici nu se pune problema ca un obiect mecanizat mai greu decat aerul, sa reauseasca sa se ridice de la sol si sa zboare vreodata. Nu este nimic altceva decat o iluzie, o himera".

1.Internetul
Inventator "oficial": Al Gore (fostul "cel mai bun posibil presedinte" nu s-a erijat in parinte al Internetului, dar a declarat in numeroase ocazii ca "In timpul activitatii mele din Congresul Statelor Unite, am luat initiativa crearii Internetului")
Inventatori reali: Vinton Cerf, Leonard Kleinrock si Robert Kahn (cercetatorii retelei ARPANet, din care s-a dezvoltat Internetul).


Vinton Cerf este un expert american in computere, creditat de cei mai multi experti din Silicon Valley ca fiind adevaratul parinte al Interntului. Contributiile sale la crearea retelei mondiale care ne-a schimbat existenta a fost recunoscuta in numeroase ocazii. In tineretea sa, Vinston Cerf a fost studentul profesorului doctor Gerald Estrin, seful departamentului de Computer Science de la prestigioasa UCLA. Mai tarziu, Vint a lucrat in colaborare cu profesorul Leonard Kleinrock, pentru a crea sistemul care a conectat primele noduri ale retelei ARPANet, precursoarea Internetului.

Pe vremea cand activa in cadrul UCLA, Cerf l-a intalnit pe Robert E. Kahn, alt geniu al informaticii, care lucra in acelasi timp la definitivarea ARPANet. Eforturile conjugate ale celor trei cercetatori au dus la inventarea retelei ARPA. Din 2005, Cerf lucreaza pentru gigantul GOOGLE, avand functia de vice-presedinte si Chief Internet Evangelist, postura din care profeteste viitorul internetului ca fiind dominat de inteligenta artificiala si lumi virtuale.

Sursa : Descopera
Nihil sine Deo - Nimic fara Dumnezeu !

[Imagine: 6.jpg]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Interesant sau hazliu ? Aveqetura 4 3.541 28-09-2009, 10:07 AM
Ultimul răspuns: Aveqetura


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)