The way to love [ yaoi ]

[October]

hello :) cu intarziere, am venit sa las si eu un comm.

cum au mai spus si altii inaintea mea, e incredibil de ciudat cat de bine ti-au iesit acele scene, avand in vedere ca au fost scrise de un baiat. banuiesc ca a fost o idee buna sa inlocuiesti pe unul dintre ei cu o fata, chiar daca personal, mie nu-mi prea convine metoda asta.

n-am sa mai repet si eu greselile pe care le-ai facut, pt. ca de asta s-au ocupat altii. actiunea a fost intr-adevar, putin grabita, dar modul in care ai prezentat-o a mai atenuat lucrurile.

ultimul capitol mi-a atras putin atentia, dar numai cu lucruri bune. imi place ideea, e chiar interesanta, si aici ma refer la vizitator. probabil ca orice om normal (nu ca Shun nu ar fi, dar el cade intr-o cu totul alta categorie) ar fi speriat auzindu-l pe Charles cum vorbeste, dar avand in vedere ca Shun deja s-a culcat cu Haku, de ce sa-i mai fie frica? si cred ca se petrece ceva in capsorul lui daca sta langa doi oameni care vorbesc despre el si nu aude ce spun. nu-i asa ca se indragosteste incetisor de Haku? ;;) zi ca da, zi ca da! (incetisor, sau in ce fel vrei tu. doar sa o faca!)

si legat de ideea cu inversarea cuvintelor ("Nu...Am cumpărat... un porgresez mai bun pentru snowboard... Adică, am cumpărat un snowboard mai bun pentru că vreau să progresez..."), cred ca se stie ca ideea nu e tocmai originala, dar nu inclin sa cred ca ai furat-o din ficul lui myuu. Am mai vazut-o in filme inainte. cui nu-i convine, sa ma-njure. punct.

asa ca vreau mai repede un nou capitol pt. ca incep sa ma plictisesc, si nu stau bine cu memoria colectiva de scurta durata, sau cum s-o mai chema. altfel spus, o sa amestec lucrurile si nu o sa mai inteleg nimic. me wants next! soon!

bye! :-) :-h

[Me�al.]

Scuzaţi întârzierea, dar săptămânile astea am suferit de lene. :))
Shun s-a culcat cu Hakuru din nouă motive. 1. Simţea ceva destul de puternic pentru şaten. 2. Nu avea cum să scape, mai ales că piciorul îl durea. Se lupta în zadar.
Procedeul de bâlbâire a fost folosit în multe ficuri, filme şi în viaţa reală.
Mulţumuesc pentru comentarii!

Capitolul 5

Mă ridic încetişor de pe scaun şi merg până la uşă. Mersul meu nu este unul prea.... sănătos. Deşi pot să merg, mergeam defectuos, şchiopătat. Eu sunt fericit că pot merge, restul lucrurilor mi se par mai puţin importante.
Deschid uşa lejer şi intru înăuntru, privind în jur. Hakuru şi Charles stau sprijiniţi de perete, privindu-mă încruntaţi. Mai devreme le-am auzit râsetele şi acum sunt aşa de tăcuti, macabri? Ce este cu ei? Îi privesc calm şi întrebător.
-Shun, tu îl iubeşti pe Hakuru? Vine întrebarea lui Charles.
Această întrebare mă loveşte precum un pumnal. Nu mă aşteptam la o asemenea întrebare. Nu ştiu ce să răspund, aşa că optez să tac şi să văd ce se va întâmpla în continuare. Cu paşi lenţi, dar mari, Charles se apropie de mine. Mă dau în spate cât de mult pot, dar mă opresc când simt cum mă lovesc de suprafaţa dură a peretelui. Corpurile noastre erau aproape lipite. Îşi bagă genunchiul între picioarele mele şi îmi prinde încheieturile cu o singură mână, deasupra capului. Trupul începe să îmi vibreze cu putere. Sunt speriat. Îl privesc pe Hakuru sperând să mă ajute, dar dă din cap în semn negativ şi îşi priveşte mâinile. Ambele îi erau legate de un stâlp din lemn gros. Probabil din acel motiv râdea Hakuru, credea că este doar o glumă.
-Nu, nu îmi face nimic... Nu...Charles, lasă-mă în pace, spun cu o voce tremurată.
Dă din cap în semn negativ şi îmi atinge cu degetul mijlociu buzele. Apoi îşi apropie capul de al meu şi buzele lui se apasă peste ale mele. Ce simt în acest moment este mai mult decât teamă, ci şi dezgust. Nu îmi place deloc. Deşi Hakuru şi Charles sunt băieţi, şatenul care m-a salvat de la moarte este...diferit. Săruturile lui sunt atât de dulci, când mă mângâie tot trupul îmi tremură de plăcere, când îmi şopteşte numele mă simt atât de bine. Charles parcă mă supune la o tortură, aşa mă simt când mă sărută.
Charles îşi strecoară mâna sub tricoul meu şi începe să îmi mângâie abdomenul în timp ce mă sărută. Aceasta este ultima picătură! Nu pot sta ca prostul şi să îl las să facă ce vrea cu corpul meu. Doar acesta este trupul meu! Încep să mă zbat, dar îmi este aproape imposibil să scap. Într-un moment de neatenţie din partea lui Charles, reuşesc să îi dau cu genunchiul în zona sensibilă. Îmi dă drumul la mâini şi se desprinde de mine, înjurând. Încep să merg şchiopătat către Hakuru, dar ceva tare şi greu îmi loveşte cu putere glezna piciorului rănit. Mă prăbuşesc pe jos de durere şi lacrimile îmi invadează ochii. Nu las durerea să mă oprească şi mă târăsc către Hakuru. Nu vreau să ajung din nou în mâinile lui Charles. Durerea nu este atât de profundă precum cea de acum câteva zile, când aveam piciorul luxat. Nu vreau să mă dau bătut fără luptă, asta este categoric. Ajung lângă Hakuru şi depun un efort mult prea mare ca să mă ridic în picioare. Mă priveşte trist, faţa lui implorând iertare. De ce să îl iert? Nu am timp să răspund la această întrebare, căci Charles se ridică în picioare, mergând furios către mine. Apuc nodul de la sfoară şi încep să trag haotic de el, nefiind foarte atent. Nu am nici o şansă să îl dezleg cu rapiditate şi privesc în jurul meu. Canapeaua, grinda, măsuţa, Charles care se apropie de mine şi.. un snowboard fără legături. Perfect! Canturile snowboardului sunt destul de ascuţite pentru a tăia sfoara. Apuc rapid placa şi îmi incep treaba alert. Charles se apropia prea rapid. Mai avea puţin şi îmi atingea umărul, dar, spre bucuria mea, în acelaşi timp am reuşit să tai sfoara. Mă trântesc pe jos, văzându-l pe Hakuru liber. Acţionează cu rapiditate şi se bagă între mine şi Charles. Îl priveşte mânios, apoi izbucneşte:
-Ce dracu’ e în capul tău? E doar un copil! De ce îl chinui aşa de mult?! Nu vezi că suferă? Dacă vrei să îţi satisfaci nevoile, atunci caută şi tu o altă curvă şi lasă-l în pace pe Shun!
Charles izbucneşte într-un râs nebun, enervându-l şi mai mult pe Haku.
-Stai calm, frate. Nu îţi voi fura comoara, momentan. A fost un test. Un test să văd cât de bine sărută băiatul acesta şi... ei bine, tipul ăsta sărută extrem de bine. Acum realizez de ce îl ţi pentru tine. Oricum, ne mai vedem, frate. Au revoir! Spune Charles ieşind pe uşă şi lăsându-mă pe mine perplex.
Mă lipesc de perete şi mă trântesc pe jos oftând. Oamenii aceştia sunt aşa de ciudaţi. Hakuru se întoarce către mine şi mă priveşte, încercând să îmi zâmbească. Se apropie de mine şi îmi întinde mâna, ajutându-mă să mă ridic. Ne asezăm unul lângă altul pe canapea şi îmi las capul în jos. Nu înţeleg ce se petrece în inima mea. Ea îl respinge răspicată pe Charles, dar pe Hakuru nu. Poate chiar îl iubesc. Îmi las capul în jos, privindu-mi genunchii. Nu pot zice absolut nimic, parcă gura îmi este cusută cu sfoară.
-Îmi pare foarte rău, Shun. Nu am crezut că Charles ar putea face aşa ceva. Nu am vrut să te fac să suferi, dar nu am fost destul de puternic să te apăr. De acum în colo, voi avea grijă de tine, promit. Chiar îmi pare rău... vocea lui se frânge încet, devenind o şoaptă pe care abia pot să o aud.
Dau încet din cap şi şoptesc: Nu e nici o problemă. Nu avea de unde să ştie ce plănuia Charles. Măcar ştiu că nu au plănuit asta de la bun început. Îmi mişc uşor piciorul rănit. Durerea nu este atât de profundă, este oarbă. Probabil că Charles nu m-a lovit destul de tare şi a fost doar o durere de moment.
Se ridică de pe canapea şi mă priveşte. Îşi drege vocea. Îmi ridic curios privirea, vând să aflu ce doreşte.
-Cred că ţi-ar prinde bine o mică plimbărică prin oraş. Vei mai uita de cele întamplate şi aşa îţi pot cumpăra haine. Dacă tot stai la mine, pentru antrenament, cred că bluzele mele sunt prea largi pentru tine, spune el zâmbindu-mi.
Aprob tăcut şi încerc să îi răspund la zâmbet cu sinceritate, lucru care îmi reuşeşte.


____________________

Cam atât. E cam scurt, dar promit ca data viitoare să vin cu un capitol mai lung. Aştept păreri.

[October]

weeeee, capitol nou! :X (deci in viata mea n-am reactionat asa decat la lucrurile care imi plac nespus de mult:X)

Charles vrea cumva sa-l castrez?? cum indrazneste! imi retrag cuvintele cum ca Shun n-are de ce sa se mai teama, dar Hakuru ar face bine sa-l protejeze. daca nu-i, ii linsez pe amandoi, in special pe Charles, care n-are decat sa-si "satisfaca nevoile" de unul singur!!

ah.... si ca sa nu mai aberez aiurea, sa fac un comm in care nu doar imi vars nervii pe personaje. asa, deci.. ca sa incep cu ce nu mi-a convenit, nu prea am ce sa zic :)) n-am vazut greseli de niciun fel, dialogul nu a fost sec, iar naratiunea s-a imbinat bine cu descrierea, care, trebuie sa spun, ti-a iesit de minune :X. Chiar daca il urasc pe Charles pt. faptul ca e un mare, mare tampit, mi-a placut cum ai descris ce i-a facut lui Shun. Sentimentele sunt bine conturate, chiar detaliate si imi vine sa-i bat pe toti (iar ma abat de la subiect @.@)

in concluzie, mi-ar placea sa-l vad pe nesimtitul ala batut mar si suferind in viitorul apropiat, si mai ales, ca Shun sa-si clarifice sentimentele. abia astept sa vad ce fac la cumparaturi. si te rog, te rog nu-mi spune ca se intalnesc cu Charles, ca nu stiu ce fac.

succes la scris! me's waiting :)

[Aliss_anime]

buna`seara :D immm mi`a placut enorm de mult acest capitol
pacat ca Charles este atat de rau,dupa faza din bucatarie chiar nu ma asteptam sa`i faca asta bietului baiat..pe de`o parte poate ma asteptam la o alta reactie din partea lui Hakuru parca nu a fost destul de nervos sau manios...ma intreb oare daca si el sa indragostit de Shun?!:X
ei bine cu siguranta ne vei lamuri in privinta aceasta si plss vino mai repede cu nextul :)

bye and kiss :*

succes cu noul capitol :)

[Me�al.]

Mersi pentru commenturi. Am venit cu un nou capitol, so enjoy. :D

Capitolul 6

Mă privesc în oglindă, pentru prima oară sunt curios să văd cu ce sunt îmbrăcat. Port o pereche de pantaloni de trenning largi şi un tricou albastru care îmi ajunge până aproape de genunchi. Astea nu sunt hainele mele, ci ale lui Hakuru, sunt ferm convins de acest lucru.
-Ies pe stradă îmbrăcat aşa? Întreb eu privindu-mi corpul subţire acoperit cu hainele acestea largi.
Aproape că începe să râdă şi mă duce către camera unde m-am trezit şi unde l-am văzut pentru prima dată. Pe pat sunt aşezate frumos o pereche de blugi negrii şi o bluză albă cu câteva inscripţii roşii.
-Sunt hainele mele de când eram mai tânăr, cred că îţi sunt bune, până când îţi voi cumpăra altele. Te las să te îmbraci. Ne vedem în sufragerie, îmi spune el şi apoi părăseşte camera.
Mă îmbrac rapid şi constat că hainele mi se potrivesc perfect, precum o mânuşă. Ies rapid din cameră şi îl văd pe Hakuru stând pe canapea şi fumând liniştit o ţigară. Se ridică când mă vede şi mă priveşte cu o strălucire în ochi. Îl privesc confuz şi mă îndrept spre cuier, unde îmi văd geaca de snowdoarding aşezată şi jos ghetele. Le încalţ rapid şi îmi pun geaca şi când vreau să îl caut pe Hakuru, acesta este deja îmbrăcat, pregătit pentru plimbarea noastră. Merg timid spre Hakuru care stă lângă uşă. Deschide uşa şi mă pofteşte politilos să ies afară. Aerul rece îmi izbeşte obrajii cu putere, înroşindu-i. Dacă aş fi fost adormit, sigur m-aş fi trezit. Vine lângă mine şi îmi pune mâna pe umăr, călăuzindu-mă pe străduţă. Strada seamănă mai mult cu o alee. Numai o maşină poate să încapă pe ea, cu cea mai mare atenţie. Casele sunt pe ambele părţi ale străzii şi nu au mai mult de două, trei etaje. Fiecare este zugrăvită în diferite culori, nu prea tari, dar frumoase. Cel mai mult îmi place lemnul rotund închis la culoare, din care este făcută mansarda aproape fiecărei case. Acoperişurile, odată roşii sau vişinii, sunt acoperite de un strat generos de zăpadă. Chiar sunt frumoase aceste case. Cred că îmi plac puţin mai mult decât zgârie norii de acasă. Atmosfera aceasta pitorească îmi oferea o stare de plăcere. De pe mica şi îngusta străduţă, intrăm într-o intersecţie mare, plină de oameni şi vehicule. Maşinile îşi fac încet, încet drum către locul unde vor să ajungă. Alte maşini, parcate pe margine, se chinuie să iasă din locul de parcare, unde sunt înzăpezite. Deşi încearcă din răsputeri, totul este în zadar, mormanele de zăpadă fiind de un metru şi ceva. Oamenii înfofoliţi se plimbă precum bezmeticii, ba la cumpărături, ba spre ski bus. Unii cu skiuri şi clăpari, alţii cu pungi de la diferite magazine şi alţii cu ghiozdane. Privesc debusolat în jurul meu, neştiind unde vrea Hakuru să mă ducă, prin aglomeraţia asta, sigur m-aş pierde. Mă apropii de el, privindu-l întrebător. Mă ia de mâna mea dreaptă, împletindu-şi degetele cu ale mele. Căldura mâinii lui în contrast cu mâna mea rece, mă face să tresar. Îi zâmbesc timid. Hakuru o ia înainte, trăgându-mă de mână după el. Nu văd pe unde merg, doar spatele lui şi ceilalţi oameni. Nu sunt foarte înalt şi acest lucru mă dezavantajează. Dar degetele noastre, împletite, îmi oferă o senzaţie de siguranţă, nu îmi e frică că aş putea să mă pierd. Nu mergem mult prin aglomeraţie, şi ajungem pe o stradă lată, pietonală. Nu sunt foarte mulţi oameni, lucru care mă bucură. La parterul şi etajul fiecărei case sunt diferite magazine de haine sau pantofi. Hakuru nu glumea când zicea că vrea să îmi cumpere haine. Mă trage după el, deşi eu nu vreau să îl urmez. Intrăm într-un magazin, Shine, unde el se înfige către raionul cu blugi.
-Care-ţi plac? Mă întreabă el arătându-mi un morman cu blugi de toate culorile.
„Oricare”, şoptesc, eu pentru că nu vreau să îşi cheltuiască banii pe hainele mele. Începe să caute printre ei şi, într-un final, extrage două perechi de blugi: unii negri şi alţii gri.
-Frumuşelul trebuie să se probeze, spune el împingându-mă către camera unde este cabina de probă.
Merg încet, timid spre acea cameră şi deschid uşa, întrând şovăielnic. Intru în prima cabină care o văd şi închid uşa după mine. Când vreau să probez blugii, realizez că ei de fapt, nu sunt.
-Nu ai uitat ceva? Mă întreabă vocea amuzată a lui Hakuru.
Deschid uşa şi înşfac blugii râzând încet. Închid din nou uşa şi îmi dau jos pantalonii. Îmi privesc trupul preţ de câteva secunde, apoi pun rapid blugii gri pe mine. Sunt drepţi jos, lucru ce accentuează faptul că picioarele mele sunt destul de subţiri. Deschid uşa larg şi îl las pe Hakuru să mă privească. Nu mai întreb cum îmi stau pentru că sper să îmi stea prost. Nu vreau să îi cumpere.
-Ange de mon Coeur… Spune el în franceză. Nu înţeleg ce zice, dar mă prefac că nu am auzit.
Mă împinge în cabina de probă şi mă lipeşte cu spatele de suprafaţa rece a peretelui. Tresar când pielea spatelui îmi atinge peretele. Îmi atinge cu două degete obrajii şi apoi îşi trece degetele peste buzele mele. Gesturile lui, atât de provocatoare, mă fac să vreau mai mult, mult mai mult. Nu vreau să ma aştept să mă sărute, nu mai pot aştepta. Îmi întredeschid buzele şi îl privesc în ochi cu intensitate.
-Sărută-mă cum şti mai bine, şoptesc eu.

___________

Mi-am încercat şi eu franceza de baltă. :)) Sper că a ieşit ceva...
Ange de mon Coeur - Angel of my heart

:bye:

[Aliss_anime]

Salz din nou!Frumos capitol desi as vrea sa`ti atrag atentia intr`o privinta (sper sa nu te superi).Numele "Hakuru" l`ai tot repetat in contexte prea apropiate,ar trebui uneori sa`l inlocuiesti cu sinonime,nu de alta dar devine obositor sa citesti acelas cuvant de mii de ori :D.
In rest a fost un cap destul de linistit,frumos si cu cuvinte bine alese.
Spor la scris si te astept repede cu nextul :)

bye and kiss :-h :*

[I hate maths.]

Haiii că ţi-a reuşit cu franceza:))Nu că eu aş fii mai bună.

So, capitolul a fost interesant.Îl ador pe Hakuru...pur si simplu imi place cum se comportă cu Shun.Are o atitudine...dulce aş putea spune.Şi faptul ca are grijă de el, ba îi mai şi cumpără haine, îl face şi mai adorabil.

-Sărută-mă cum şti mai bine, şoptesc eu.

Ador replica asta.Shun pare puţin[doar puţin] pervers.Mă întreb de ce e în stare^___^
Te rog, în numele a tot ce e sfant, spune-mi că în capitolul următor vom avea parte de o scena yaoi [-o< Ar fii aşa hot să şi-o tragă în cabina de probă @.@
Ştiu că par perversă, in realitate sunt şi mai şi:))
La capitolul "greÅŸeli" nu am ce comenta, nu ai.

Sper să vii repede cu nextul.Mult noroc în continuare şi spor la scris.Ja-ne!:bye:

P.S Scuze dacă am greşeli de tastare, mă chinui şi eu cu diacritice >.<

[Nya.]

Ok, so here I am. Nu puteam lipsi, având în vedere că nu am mai lăsat comment de mult.
Nu crezi că Hakuru este cam... dunno... ca un tată? -.- Este mult prea protector. Plus că faza cu când i`a zis 'frumuşel', dammit, îmi venea să mă dau cu capu` de pereţi. Ai câteva greşeli de tastare. Naraţiunea e ok, dar cam grăbită în unele locuri. Descriere este mediocră. Sunt sigură că poţi mai mult de atât. Dialog este cel mai în regulă, având în vedere că nu abuzezi de el. Per total, este destul de bun, dar încearcă să mai lucrezi.
Îmi place foarte mult când introduci şi franceză în unele replici, mi se pare foarte drăguţ. Btw, ultima replică e foarte dulce. <3
Sorry, dacă am fost prea dură [ deşi mie nu mi se pare ], dar vrei să te perfecţionezi, nu? :]

[Me�al.]

Scuzaţi întârzierea, dar în vacanţa aceasta am preferat să lenevesc puţin. Totuşi, am apucat să scriu continuarea care sper să vă placă. :D
Oh, and tnx for the comments !

Capitolul 6

Buzele lui Hakuru se apropie de ale mele şi se unesc într-un sărut. Buzele mi se deschid automat, limba şatenului făcându-şi loc printre ele. Stau lipit de peretele cabinei şi savurez acest moment când limbile noastre dansează. După puţin timp, Hakuru rupe sărutul din cauză că nu mai aveam niciunul aer. Trag cu lăcomie aer în piept şi simt mirosul puternic de mucegai ce domneşte în încăpere. Becul, ce atârnă din tavan, începe să pâlpâie precum într-un film horror. Lumina lui oarbă îmi deranjează ochii. Hakuru îşi strecoară mâna sub tricoul meu şi începe să îmi mângâie abdomenul şi îmi presară gâtul cu săruturi. La atingerile lui, scap geamăte involuntare ce par să îl satisfacă. Mă ia în braţe şi ieşim din mica cabină. Mă aşează pe nişte cutii vechi şi aparent mucegăite. Dacă nu aş fi cu el, probabil că aş începe să vărs. Îşi strecoară mâna în pantalonii mei şi îmi masează zona sensibilă, făcându-mă să gem. Pentru a nu ne auzi cineva, îmi astupă gura cu un sărut şi îşi stecoară limba în lăcaşul umed. La fiecare dintre atingerile lui simt cum acel loc începe să se încălzească. Mă simt ca şi cum aş fi gata să iau foc. Începe a-mi suge uşor pielea gâtului, dar destul de tare pentru a rămâne semne roşiatice.
-Hakuru... Şoptesc eu încet.
Când vrea să treacă la următorul pas, auzim cum clanţa uşii este atinsă. Ne ridicăm val vârtej de pe cutiile puturoase şi incomfortabile şi încercăm să ne aranjăm. Uşa se deschide cu un scârţăit cât se poate de deranjant şi, spre bucuria nostră, becul enervant se stinge. S-a ars. Perfect. Acum vizitatorul nu putea să vadă ce se întâmplase.
-Bec idiot, se aude vocea groasă şi răguşită a unui bărbat.
În timp ce el bombăne, eu şi Hakuru ieşim în grabă din cameră şi Hakuru se repezeşte spre casă. Cât timp stă la coadă, bătând nervos din picior, eu îl trag de geaca de piele zicând pe un ton plângăcios:
-Hai...Te rog, Hakuru! Nu vreau haine!
Casieriţa se uită la mine şi începe să râdă. Mă opresc din „misiunea” mea de oprire a şatenului şi o privesc cu ochii mari pe femeia cu parul blond precum săgeţile ucigaşe aruncate de soare.
-Votre enfant est très ébranlée . Comme une barre chocolatée? Îi spune ea lui Hakuru în franceză.
Mă strâmb, neînţelegând nimic. Şatenul îi zâmbeşte şi răspunde:
-Non, merci. Je fatigue Qu'il pense. Apoi, după ce plăteşte, adaugă: Haide!
Ieşim amândoi din magazin, Hakuru murind de râs şi eu privindu-l mirat. Nu înţeleg de ce râde. Poate că trebuia să merg la nenorocitele cursuri de franceză din generală.
-Credea că eşti fiul meu şi vroia să îţi dea o acadea. Copilaş mic ce eşti! Îmi explică într-un final, printre hohotele de râs.
Eu? Fiul lui? Nu, nu semănăm deloc şi este numai cu un an mai mare ca mine. De ce viaţa e aşa de incorectă? Nici într-un milion nu mi l-aş dori pe Hakuru drept tată. Mă stâmb şi îmi încrucişez braţele la piept.
-Ce vânzătoare rea! Nici măcar nu mi-a dat acadeaua! Spun pe un ton copilăros.
Îmi ridic uşor capul din pământ şi privesc soarele. Razele lui precum nişte săbii îmi afectează ochii. Îmi întorc privirea spre Hakuru şi îi propun să mergem la pârtie. Nu vreau să mai intru în vreun magazin şi să fiu confundat cu copilul lui. Îmi zâmbeşte şi mă sărută suav pe obraz. Pornim din nou pe strada mult prea aglomerată, spre casă. Acum mă pot orienta mult mai bine deoarece ştiu partial drumul.
Îl privesc cu coada ochiului pe Hakuru. Chiar şi în cea mai întunecată noapte este frumos. O frumuseţe ce mi se pare neomenească. Pielea lui străluceşte în lumina orbitoare a soarelui, muşchii i se contractă la fiecare pas. Această frumuseţe mi se pare rar de întâlnit. Nici o fată nu m-a fermecat precum el. Dacă aş putea l-aş admira tot timpul.
Din neatenţie, mă coicnesc uşor de un bărbat bătrân. Barba lui este lungă şi alba precum zăpada de pe pârtie. Se încruntă, ridurile i se întesifică. Mă priveşte urât cu ochii săi negrii, regi şi goi.
-Enfant idiot, spune cu vocea-i răguşită şi îşi continuă drumul.
Hakuru stă nervos în spatele meu, vrând să îl ia la bătaie pe bătrân. Poate că nu vrea să provoace probleme. Porneşte cu paşi mari şi rapizi spre casă. Tot drumul continui să întreb ce a zis moşul de l-a enervat atât de tare. Nu vrea să îmi zică, mă ignoră total. La un moment dat, paharul se umple şi se opreşte în faţa mea zicând cu voce tare:
-Te-a făcut idiot! De ce ţii să afli totul?! De ce mă baţi în continuu la cap?! Aparent urlă la mine, pentru că nu este deloc calm.
Aş începe şi eu să mă cert cu el, dar pur şi simplu nu vreau. Rămân în spatele lui, cu capul plecat, privind zăpada murdară. Culoarea de un maro închis o face să arate oribil, să nu mai pară a fi zăpadă.
Ajunşi în casă, mă duc şi mă îmbrac cu costumul de snowboard şi îmi iau placa. Îl aştept pe Hakuru sprijinit de un perete, cu harta pârtiilor în mână. Pe fiecare versant erau mii de pârtii pentru toate gradele – începători, medii, avansaţi. Privesc pârtiile şi atenţia îmi este atrasă de cea cu numărul douăzeci şi nouă. Pe hartă linia şerpuită era trasată cu negru. Este o pârtie pentru avansaţi. Pe această pantă mi-am scrântit piciorul şi tot aici am fost salvat de Hakuru.
-Mergem? Aud vocea şatenului. Voce ce mă trezeşte din starea de reverie.
Aşteptăm la câţiva metri de locuinţa lui autobuzul pentru schiori. Avea să ne ducă mai rapid la părtie. Ski Bus-ul merge spre gondola de unde avem să urcăm în vârful muntelui. Ţin strând snowboardul în mână, de parcă mi-ar fi frică ca nu cumva să mi-l ia cineva. Ajunşi la gondolă, Hakuru cumpără biletele şi ne urcăm tăcuţi înăuntru.

Nu am mai vorbit cu el de când s-a răstit la mine. Oare e corect ce fac? Să îl car după mine peste tot, fără măcar să îi zic ceva? Nu, el trebuie să vorbească primul. Eu eram doar curios, nu trebuia să urle la mine. Gândesc eu privindu-mi boots-şii.

Cât timp gondola a urcat nu am vorbit cu el. Priveam scârbit copacii tăiaţi pentru ca oamenii să îşi poată construi case. Atâta răutate în lume de mi se face greaţă.
Uşile se deschid şi mă ridic de pe scaunul confortabil şi îmi iau placa. Hakuru mă urmează tăcut. Cred că dacă tăcerea asta va continua, o să se enerveze. Îl privesc în ochi. Ce aş vrea să îi sărut acum buzele acelea perfecte. Pentru mine, Haku începe să devină precum ţigara pentru fumător. Un viciu.
-Hai să coborîm pe 26a. Apoi urcăm cu telescaunul din nou şi...mai vedem, spun rapid arătându-i pe hartă linia roşie ce arată un grad de dificultate mediu.
Aprobă. Atât face. Nu scoate nici măcar un sunet. Poate vrea să se răzbune pentru momentul meu de tăcere. Nu mai zic nimic. Mă aşez pe zăpada moale şi încep a-mi prinde legăturile. El face acelasi lucru. Îi aud respiraţia şi aud cum mâinile lui strâng cu grijă legăturile. Când sunt sigur că a terminat, mă ridic în picioare şi încep să cobor pe traseul stabilit. Pârtia este destul de goală, deşi nu este pic de zăpadă sau pământ. Coborîm cu rapiditate făcând viraje scurte şi rapide. Ne mai oprim uneori să ne odihnim, dar niciunul dintre noi nu spune nimic.
După o cotitură, ascunsă printre brazii falnici, se află o căsuţă mică făcută din buşteni rotunzi. Îmi place aspectul rustic care îl inspiră.
Simt cum mâinile lui Haku mă iau de talie şi ma trage spre căbănuţa aparent goală. Îmi scoate legăturile cu uşurinţă şi deschide cu piciorul uşa ce începe să scârţâie. Aruncă snowboardurile pe podeaua prăfuită şi închide uşa în urma lui. Eu stau cuibărit în braţele lui privindu-i chipul curios.

De ce m-o fi adus aici?

_____________________

Traduceri din franceza mea de baltă :))

Votre enfant est très ébranlée. Comme une barre chocolatée? = Copilul dumeavoastră este foarte agitat. Vrea o acadea?
-Non, merci. Je fatigue Qu'il pense. = Nu, mulţumesc. Cred că este obosit.
Enfant idiot = copil idiot

Cam atât. Aştept critici! :D

:bye:

[Nya.]

Aşa. ^_________^ Sincer mi`a plăcut capitolul dar, trebuie să te dezamăgesc, barre chocolatée nu înseamnă acadea. -__- Este o ciocolăţică [ în lipsa unui cuvânt mai potrivit în română ]. Să revin. Descrierea a fost bună, mult mai prezentă decât în capitolul anterior. Naraţiunea a fost ok, cred, în unele locuri puţin cam grăbită. Dialogul bun, nu`i sec. :] Greşeli nu am observat, dar nici nu m`am uitat cu atenţie. Chiar dacă ai, probabil [ mă rog, de fapt sper ] să fie de tastare.
Eu dacă aş fi fost în locul lui Shun i`aş fi tras câteva scatoalce lui Hakuru de ar fi vorbit doar în şoaptă. În plus, 'copil idiot' nu e chiar aşa de urât. Nu prea înţeleg de ce s`a supărat Hakuru. Oricum, cum am mai zis, mi`a plăcut capitolul. ^^
Btw, mi`a plăcut faza de la început, deşi ar fi fost mult mai drăguţ să o mai lungeşti. Aşa a fost cam forţată parcă. Sper că în capitolul următor va fi mai mult decât doar un kiss. :-"