Incercarea nu are moarte[...+16]

[Ryuu]

Ma bucur ca ati trecut pe aici. Imi pare bine ca va place. Iata capitolul 3


Capitolul 3
In cautarea adevarului

„-Va trebui sa o salvez cu pretul vietii mele.”
Aceste cuvinte mi se repetau mereu in gand.
Am stat pe ganduri pret de cateva minute, dupa ce Allen plecase, indurerat, dupa care o mica idee mi-a venit in minte. Am deschis usa din lemn de stejar a dulapului, de unde am luat o jacheta neagra, imbracand-o. Mi-am luat si un pistol din sertatul comodei, pentru orice eventualitate, dupa care am plecat grabit pe usa apartamentului, trantind-o puternic astfel incat zgomotul sa se auda in tot blocul. Nu stiam de ce facusem asta.
Am coborat grabit scarile, nu mai aveam rabdare sa astept liftul ce mereu ajungea cu intarziere de cinci minute dupa ce apasam butonul. Patetic. Aceasta tehnologie, sa-i zic asa, lasa de dorit.
In drumul meu lovisem cateva persoane ce urcau scarile. Nu conta.
Am iesit pe usa blocului. Soarele scanteia pe cerul senin. Parca era o minge ce luase foc pe o apa limpede. O minge ce era gata sa sara din centul apei spre lume, distrugand-o.
Oamenii erau linistiti. Parca nu stiau de existenta mea, a diavolilor sau a sfarsitului ce va veni. Ei credeau ca toate acele corpuri neinsufletite, care erau secatuite de sange si abandonate pe la marginea strazii, erau atacate de un caine sau urs, ci nu de vampiri.
Ii priveam pe toti cu ura in suflet. Uneori imi doream sa fiu ca ei; normal. Stiam ca acest lucru avea un pret: puteam fi eu unul din oamenii prinsi de vampiri. Nu-mi doream sa mor astfel.
Cu toate astea mereu ma gandeam la modul in care voi muri sperand ca acesta sa fie unul demn pentru un vampir. Nu doream, asa cum nici altii nu voiau asta, sa fiu omorat de un diavol sau un vanator de vampiri, care inca nu-si facuse un loc in oras.
Am pasit cu usurinta pe trepte in jos. Pasul imi era calculat. M-am indreptat spre centrul orasului, unde aveam sa gasesc, sau mai bine zis sa caut, mai multe infomatii ce ma vor ajuta pe mine si pe Allen sa o salvam pe biata Rose, de care inca nu aflasem daca mai era sau nu in viata. Speram sa fie.
Mi-am pus o pereche de ochelari in ochi, lumina soarelui nu imi era chiar daunatoare, mie, insa era enervanta. Mi-am bagat ambele mani in buzunarele pantalonilor, pasind alarmat, de data asta. Stiam ca fiecare secunda este necesara pentru salvarea lui Rose.
In fata mea se inaltau cladiri de o minunata istorie. Pe fiecare omorasem cate un om. Pe fiecare sangele se scursese. Pe fiecare... ma hranisem.
Am grabit pasul de indata ce am vazut ca o cladire gigantica, daca pot spune asa, mi se inalta in fata. Era destul de veche, crapaturile demonstrau asta. Nu se reconstruise de o suta de ani. Lumea credea ca este ceva lasat de la Dumnezeu, ceva sacru. Nici cand a fost vremea cutremurului, cel mai mare, nu s-a distrus. Au aparut doar cateva crapaturi noi.
Biblioteca ascundea sute de secrete, sute de carti din care sa aflii secrete. Istoria ei este una plictisitoare. Stiu ca o auzeam mereu pe la coltul strazii, noapte. Fiecare spunea diverse povesti, probabil niciuna reala. Am preferat sa nu le ascult pe toate.
Ajuns in fata cladirii, in fata mi-a iesit gardianul. Nu intelegeam care era rostul sau.
-Daca doriti sa intrati, aratati-mi permisul de trecere. Spuse scurt, privindu-ma cu ochii mari de parca eram o insecta ce trebuia strivita.
Mi-a scos mana dreapta din buzunar tinand strans un carton in mana. I l-am intins tipului. Arunca cateva priviri peste el dupa care se intoarse in mica camaruta, sa-i zic asa, din fata bibliotecii, apasand pe un buton. Totul era in regula.
Portile metalice mi s-au deschis in fata mea, cu un scartait insuportabil. Ulei. Ei nu au auzit de ulei.
O noua lume parca imi aparuse in fata. Cu toate ca marea cladire a orasului si nu fusese reconstruita, trotuarul si exteriorul, mai exact gradina, erau mereu modificate. Imi amintesc ca anul trecut erau niste fantani imprejmuite cu trandafiri rosii ca sangele. Era o placere sa stai si sa te uiti gandindu-te la persoanele ce pierisera, persoanele secatuite de sange.
Acum era totul schimbat. Trotuarul era pavat, cu mici crapaturi. Cate o banca de o parte si de alta a lui. Erau ambele galbene. Nu intelegeam de ce foloseau cu totii aceasta culoare pentru a vopsi bancile. Era stupida. Cateva tufe de trandafiri albi erau inaltate pe arcadele din lemn. Cateva flori ofilite, altele gata sa infloreasca.
Ajuns in fata usii, am pasit cu precizie pe fiecare treapta. Am apasat cleanta. Usa de marmura se deschise in fata mea. Mii de lumini straluceau pe tavanul alb, rafturi pline cu carti se inaltau si un mic birou unde se afla directoarea bibliotecii. In centru stiam ca exista un loc unde fotolile si cateva calculatoare isi faceau odihna.
Am mers catre femeia mai batrana. In timp ce ma apropiam mai mult de ea, ridurile sale erau mult mai vizibile. Pielea era prea zbarcita. Un costum negru format din fusta si un sacou, sub care se afla o camasa, imbraca corpul, probabil plin si el de zbarcituri.
-Vreau sa stiu daca exista carti despre mituri. Carti ce sa-mi dea mai multe informatii despre strigoi, vampiri si toate creaturile ce nu exista. I-am spus, pe un ton ironic, imediat ce am fost aproape de ea, pentru a ma auzi. Sigur batranetea isi puse amprenta si pe auzul ei.
A ridicat capul din sutele de foi pe care le avea in fata.
-In sectorul cinci, Mituri si Legende. Credeam ca este foarte evident. Te rog sa ai grija cu toate cartiile. Au o vechime si sunt foarte firave. Paginile nu sunt in stare perfecta, se pot rupe cu usurinta si nu cred ca ai vrea sa platesti toate cartiile. Te-ar costa o avere.
Am clatinat din cap. M-am indreptat spre sectorul cinci. Umblam printre mii se rafturi cu diverse carti. De bucatarie, de dragoste si alte prostii.