Am adus un alt fic, dar de data aceasta inspirat din viata reala si din amintiri si evenimente din care am facut parte, cel putin o particica din baza m-a inspirat. Nu astept sa termin un fic fiindca deobicei imi pierd ideea, deci le fac dupa cum imi vine. Voi vorbii din perspectiva mai multor personaje, dar deocamdata din perspectiva personajului principal.
Varsta minima: 16 +
Gen: Yaoi / Shonen-ai
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansata, sau cum doreste cine critica.
Iarta-ma ca sunt "eu"...
Capitolul intai
Privesc orasul stralucitor in lumina lunii, singur, de pe un bloc inalt, de vreo saisprezece etaje. Vad cupluri ce-si fura cate-un sarut, cativa copii si adolescente ale caror ras ajung pana la mine. Rar, la vreun colt, mai vezi vreun batran, ai caror fata, cel putin a majoritatii batranilor, este umbrita de intamplarile vietii, intamplari care le aduc involuntar o lacrima-n coltul ochilor, o lacrima fortata, pentru ca adesea, daca privesti in ochii lor, observi ca ei plang mereu. Imi misc picioarele intocmai ca un copil pe marginea blocului, nu ca as fi prea mare, am saisprezece ani. Ma gandesc, oare sa sar, sau nu? Ce rost are viata? Nu stiu, dar cand faci o mica greseala comisa deja de vreo douazeci de ori pana acum, iar a douazeci si una oara iti intoarce viata pe dos, viata te scarbeste. Defapt, nu, nu viata, ci noi insine. M-am jucat cu viata unui copil, cu sentimentele unui copil, sau mai clar, asa am crezut, asa am crezut pana-n momentul cand am auzit acel "Vreau sa fim doar prieteni, bine?", cand i-am vazut zambetul suav, chipul angelic, buzele-i rosii... dar cu altcineva, am incremenit, am innebunit, am vrut sa mor. Dar aceste sentimente erau doar pe dinauntru, unde se dadea o lupta intre ratiune si nebunie, dar nebunia castiga teren. Pe dinafara, am incercat sa fiu natural, imi amintesc si-acum, ca intr-o pagina dintr-un jurnal, cum s-a intamplat...
"Si iata-ma, in fata unei cladiri inalte, cu o arhitectura interesanta, mai exact, Liceul de Arta. Sunt clasa a noua, iar aceasta ar trebuii sa fie prima zi de liceu. Intru si timp de zece minute admir peretii, plini de desene, portrete, picturi, natura moarta, dar si sculpturi. Aproape de cabinetul directorului sunt afisate zeci si sute de diplome, ingramadite. Ma strecor in clasa si-mi observ diriginta, discutand cu ceilalti colegi. Imi zambi calduros in semn ca nu am pierdut nimic. Urmatoarele zile au decurs perfect normal, pana intr-o zi, cand ramas peste program, ca de obicei, doamna diriginta se apropie si-mi spune:
- Asculta, Souichirou, fiindca esti cel mai muncitor si cel mai bun din aceasta clasa, dupa cum stii ca meditez anumiti copii, din alte scoli, as vrea ca astazi sa ajuti pe cineva cu natura statica. E un pusti simpatic, picteaza foarte frumos, dar ma cam lasa cu ameteli la natura moarta.
- Da, desigur, raspund zambind.
- Reiichi, poti intra, scumpule. El este Souichirou, Souichirou, el este Reiichi. Sper sa va-nielegeti, zise ea, plecand in alta clasa.
In ziua aceea, jur ca mai mult am ras decat sa desenez. Dar totusi, tipul a priceput si a priceput al dracului de repede tot. Ne-am imprietenit destul de repede, doar ca la inceput parea destul de serios, dar acum mi se pare prea sensibil si se tine mai mereu dupa mine. Iar, mai nou, am aflat ca e bisexual. Asta nu ma deranjeaza, doar ca am impresia ca ne va strica prietenia. Si da, o sa ne-o strice, fiindca aveam s-o facem intr-o seara, cand amandoi eram manga, dupa ce m-a obligat sa beau. De-atunci, nu a mai avut astampar si a vrut s-o facem mereu. Adevarul e ca si eu voiam. Tipul asta, Reiichi, chiar incepuse sa m-atraga, mult. Dar nu voiam sa fim impreuna. Ba da, defapt voiam, dar nu voiam sa stricam o prietenie, plus ca devenise gelos si-mi tot zicea ca ma joc cu sentimentele lui. Alta problema a fost faptul ca incepusem sa ne certam des. Aveam multi prieteni, iar el, cand nu avea chef, pur si simplu-mi zicea ca nu-i nevoie de el, cu mine si ca am destui prieteni. Dar gresea, gresea foarte mult. Era singura persoana cu care ma simteam perfect, doar cand imi amintesc de chipul lui mi se-aprinde un zambet pe chip. Am fost impreuna o perioada, dar acea perioada ne-a pus capac. Mi se facea pofta de diverse tipe si nu rezistam tentatiei. Departandu-ma de el, a gasit pe altcineva. L-a gasit pe Shinji, un vechi prieten, un prieten foarte bun, pe care din anumite motive l-am parasit. Ma plictisisem de el. Dar a fost un fel de razbunare, fiindca Reiichi si Shinji s-au imprietenit si mai mult de-atat, intr-o zi am aflat ca ei doi sunt impreuna. I-am felicitat si am glumit cu Shinji pe seama lor, dar fara sa para cu rautate. Dar in adancul sufletului fierbeam de nervi."
Astfel am ajuns in prezent. Adevarul e ca mi-a spus ca vrea sa fim doar prieteni inainte sa fie cu Shinji. Nu m-a ranit asa tare, doar ca voiam sa-l simt langa mine, voiam sa fiu in el, voiam sa-i simt aroma si dulceata buzelor lui... Si da, am mai insistat, am incercat sa-l aduc inapoi, dar cand am auzit ca e cu el... am innebunit si mi-am pierdut speranta. Dar voi lupta, voi lupta si-l voi aduce inapoi, stiu ca pot face asta, o stiu...
Varsta minima: 16 +
Gen: Yaoi / Shonen-ai
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Avansata, sau cum doreste cine critica.
Iarta-ma ca sunt "eu"...
Capitolul intai
Privesc orasul stralucitor in lumina lunii, singur, de pe un bloc inalt, de vreo saisprezece etaje. Vad cupluri ce-si fura cate-un sarut, cativa copii si adolescente ale caror ras ajung pana la mine. Rar, la vreun colt, mai vezi vreun batran, ai caror fata, cel putin a majoritatii batranilor, este umbrita de intamplarile vietii, intamplari care le aduc involuntar o lacrima-n coltul ochilor, o lacrima fortata, pentru ca adesea, daca privesti in ochii lor, observi ca ei plang mereu. Imi misc picioarele intocmai ca un copil pe marginea blocului, nu ca as fi prea mare, am saisprezece ani. Ma gandesc, oare sa sar, sau nu? Ce rost are viata? Nu stiu, dar cand faci o mica greseala comisa deja de vreo douazeci de ori pana acum, iar a douazeci si una oara iti intoarce viata pe dos, viata te scarbeste. Defapt, nu, nu viata, ci noi insine. M-am jucat cu viata unui copil, cu sentimentele unui copil, sau mai clar, asa am crezut, asa am crezut pana-n momentul cand am auzit acel "Vreau sa fim doar prieteni, bine?", cand i-am vazut zambetul suav, chipul angelic, buzele-i rosii... dar cu altcineva, am incremenit, am innebunit, am vrut sa mor. Dar aceste sentimente erau doar pe dinauntru, unde se dadea o lupta intre ratiune si nebunie, dar nebunia castiga teren. Pe dinafara, am incercat sa fiu natural, imi amintesc si-acum, ca intr-o pagina dintr-un jurnal, cum s-a intamplat...
"Si iata-ma, in fata unei cladiri inalte, cu o arhitectura interesanta, mai exact, Liceul de Arta. Sunt clasa a noua, iar aceasta ar trebuii sa fie prima zi de liceu. Intru si timp de zece minute admir peretii, plini de desene, portrete, picturi, natura moarta, dar si sculpturi. Aproape de cabinetul directorului sunt afisate zeci si sute de diplome, ingramadite. Ma strecor in clasa si-mi observ diriginta, discutand cu ceilalti colegi. Imi zambi calduros in semn ca nu am pierdut nimic. Urmatoarele zile au decurs perfect normal, pana intr-o zi, cand ramas peste program, ca de obicei, doamna diriginta se apropie si-mi spune:
- Asculta, Souichirou, fiindca esti cel mai muncitor si cel mai bun din aceasta clasa, dupa cum stii ca meditez anumiti copii, din alte scoli, as vrea ca astazi sa ajuti pe cineva cu natura statica. E un pusti simpatic, picteaza foarte frumos, dar ma cam lasa cu ameteli la natura moarta.
- Da, desigur, raspund zambind.
- Reiichi, poti intra, scumpule. El este Souichirou, Souichirou, el este Reiichi. Sper sa va-nielegeti, zise ea, plecand in alta clasa.
In ziua aceea, jur ca mai mult am ras decat sa desenez. Dar totusi, tipul a priceput si a priceput al dracului de repede tot. Ne-am imprietenit destul de repede, doar ca la inceput parea destul de serios, dar acum mi se pare prea sensibil si se tine mai mereu dupa mine. Iar, mai nou, am aflat ca e bisexual. Asta nu ma deranjeaza, doar ca am impresia ca ne va strica prietenia. Si da, o sa ne-o strice, fiindca aveam s-o facem intr-o seara, cand amandoi eram manga, dupa ce m-a obligat sa beau. De-atunci, nu a mai avut astampar si a vrut s-o facem mereu. Adevarul e ca si eu voiam. Tipul asta, Reiichi, chiar incepuse sa m-atraga, mult. Dar nu voiam sa fim impreuna. Ba da, defapt voiam, dar nu voiam sa stricam o prietenie, plus ca devenise gelos si-mi tot zicea ca ma joc cu sentimentele lui. Alta problema a fost faptul ca incepusem sa ne certam des. Aveam multi prieteni, iar el, cand nu avea chef, pur si simplu-mi zicea ca nu-i nevoie de el, cu mine si ca am destui prieteni. Dar gresea, gresea foarte mult. Era singura persoana cu care ma simteam perfect, doar cand imi amintesc de chipul lui mi se-aprinde un zambet pe chip. Am fost impreuna o perioada, dar acea perioada ne-a pus capac. Mi se facea pofta de diverse tipe si nu rezistam tentatiei. Departandu-ma de el, a gasit pe altcineva. L-a gasit pe Shinji, un vechi prieten, un prieten foarte bun, pe care din anumite motive l-am parasit. Ma plictisisem de el. Dar a fost un fel de razbunare, fiindca Reiichi si Shinji s-au imprietenit si mai mult de-atat, intr-o zi am aflat ca ei doi sunt impreuna. I-am felicitat si am glumit cu Shinji pe seama lor, dar fara sa para cu rautate. Dar in adancul sufletului fierbeam de nervi."
Astfel am ajuns in prezent. Adevarul e ca mi-a spus ca vrea sa fim doar prieteni inainte sa fie cu Shinji. Nu m-a ranit asa tare, doar ca voiam sa-l simt langa mine, voiam sa fiu in el, voiam sa-i simt aroma si dulceata buzelor lui... Si da, am mai insistat, am incercat sa-l aduc inapoi, dar cand am auzit ca e cu el... am innebunit si mi-am pierdut speranta. Dar voi lupta, voi lupta si-l voi aduce inapoi, stiu ca pot face asta, o stiu...