I. Parcul vechi: Jocul. [privat].

[Niska]

Timpul parea sa se scurga atat de incet pentru micul inger. In urma, ei se auzeau doar sunetul tocurilor ce rasunau strident prin linistea noptii. Ceata parea sa fie tot mai densa, iar intunericul tot mai adanc. Nici stelele nu mai luminau bolta cereasca, asa cum era ea obisnuita s-o faca. Doar luna mai zambea trista, nori grei urmand sa o acopere. Printre lacrimi marunte, tanara o privi scurt, desi nu se opri din alergat. Parca-i rostea cu voce dulce: „Nu fii naiva. Nu te oprii! Fugi! Fugi!!” Stranse puternic din ochi, stergandu-si mai apoi cu dosul palmei lacrimile – „Nu, n-am sa ma opresc!”. Un zgomot usor se auzi in spatele ei. Banui ca un singur lucru putea sa sune astfel. „Nu se poate, a cazut! Sa fie ranit?!” „Ah, nu, nu te oprii toanto! Alearga!” - rosti ea usor in minte. Nu mai gandi nimic apoi. In urma ei fu doar tacere. Desi dorea nespus sa priveasca inapoi, sperand ca el sa mai fie acolo, nu isi muta privirea atintita in fata.Curand, imaginea unui bloc mare ii bucura ochii – ajunsese acasa. Trase usor aer in piept, apoi alerga mai tare. Se oprii abia cand prinse manerul lat al usii. Se blocase. „Usa, usa!! Trebuie sa deschid usa!” Totusi, ceva o impiedica s-o faca. Simtea cum sangele ii ingheta in vene, iar frica crescu tot mai mult, cand o mana o atinse usor pe umarul drept. „Pot sa urc?” – rasuna glasul lui, gadilandu-i usor timpanele.

Ramase o clipa pe ganduri. Sa il invite sus nu era o idee prea buna. El era beat, iar ea fusese singura in ultimele 8 luni. Stia prea bine unde avea sa duca asta, si nu-i placeau aventurile de-o noapte. Sa mearga undeva.. ei bine, n-aveau unde. Ea era imbracata asa, iar el.. uhm.. nu aveam unde sa se duca, decat in vreun bar. „Mda, urasc barurile” – isi aminti ea repede. Increti usor din sprancene, apoi se rasuci pe calcaie – il privi. Cand ii zari camasa sfasiata suspina adanc, iar el zambi strengareste. Clipi incet, si stranse usor din buze – vroia sa faca pe tipa ferma, desi isi dadu seama ca nu-i iesea niciodata schema. Apoi, se apropie usor, soptindu-i la ureche: „Nu ma vrei, crede-ma! Sunt plina de probleme!” – spuse ea, desi secunda urmatoare regretase acest lucru. Il privii in ochi, si-si pierdu cumpatul. In urmatoarea secunda isi lipi usor trupul de-al lui, iar buzele lor se atinsera scurt. „Sunt terminata!” Cu toate astea, era mai fericita ca niciodata. Simtea ca pluteste cu toata fiinta ei. Apoi, buzele ei fine se retrasera, iar ea se uita pentru o ultima data in ochii lui, stiind cu certitudine ca ar putea fii pentru ultima data.Cand ajunse la fereastra apartamentului fu prea tarziu. El nu mai era acolo. Se intreba, totusi, daca urcase chiar asa de greu scarile, incat el avu timp sa dispara. Cu siguranta, toata intamplarea asta o rascolise complet. Se sprijini usor de perete, cuprinzandu-si trupul cu ambele brate. Lacrimi amare ii sclipeau incet pe obraji. „Sunt terminata!” – rosti ea, apoi izbucni in plans. Si planse asa toata noaptea aceea..

-sfarsitul partii I-