Hypnose

[σχуgєη]

Greşeli nu cred că am, fiindcă l-am corectat. Bine, e posibil să mai fi scăpat una-două. XD Ştiu că acţiunea e grăbită şi...dah, ştiu că şi capitolul e scurt. :eto: Tipul este mai puţin dur, asta e adevărat. Asta fiindcă încerc să evidenţiez ce `efecte` are fata asupra lui Dante. Dar nu-ţi fă griji, în următoarele capitole [bine, nici chiar foarte următoarele...mai puţin următoarele =]] ] va reveni la comportamentul lui de `bad boy`. :]]
Şi...cred că mai târziu voi pune următoarea parte...aşa, ca o scuză ca acesta este scurt. ;]]

[σχуgєη]

Scuze de dublu-post.
Am venit cu continuarea.



IV.
Câteva râsete intrerup scena dintre noi doi. Privesc intrarea şcolii şi observ trei băieţi, toţi râzand în hohote. Păreau genul de tipi noncomformişti şi rebeli. Unul blond, unul şaten şi altul roşcat, toţi cu zâmbete enervant de arogante pe chip. Mă îndepărtez de fată şi mă aşez din nou pe scări.
-Hey, băieţi! Uitaţi cine e acolo! rosteşte roşcatul, atrăgând atenţia celorlalţi doi asupra noastră.
Fata nu pare afectată de reacţia băieţilor. Cei trei vin spre scări, şatenul scoţând din rucsacul său negru o sticlă cu apă. Imediat ce au ajuns in faţa noastră, cel ce atrase atenţia asupra Kassandrei luă sticla cu apă, turnându-i-o în păr.
-Uite, pari mai drăguţă aşa. rosteşte acesta, zâmbind mulţumit.
Fata nu făcu altceva decât să îşi treacă mâneca peste faţă, ştergând calm picăturile de apă ce au alunecat din parul brunet, privindu-i apoi cu aceeaşi răceală atât de specifică ei.
-Aţi terminat? întrebă după o clipă de tăcere.
-EÅŸti aÅŸa fara haz! izbucneÅŸte unul dintre ei.
Mă ridic de pe scări, cu gândul ca unul dintre pumnii mei să-i mângâie obrazul tipului, însă renunţ la idee imediat ce simt mâna fetei ce-mi ţine strâns antebraţul.
-Nu merită…
Mă calmez treptat, aruncându-le celor trei o privire tăioasă şi trântindu-mă din nou pe trepte. Băieţii se îndepărtează, iar Kassandra îşi scoate din buzunarul pantalonilor un pachet de ţigări.
-Vrei? mă întreabă indicându-mi pachetul.
-Nu, mulţumesc. Nu fumez.
Ce tot spun?! Îmi e atât de dor de senzaţia aceea de linişte, de clipele de tăcere când ieşeam cu prietenii “la un fum”…şi totuşi, încerc să spun nu tentaţiei. El vrea să o ajut să scape de vicii şi dacă vreau să fac asta, automat trebuie să renunţ şi eu. Şi la naiba, că e aşa o ispită!
Sunetul strident al clopoţelului stârneşte ţipetele, râsetele şi ieşirile elevilor, iar intrarea este deschisă de către paznic ce, după puţin timp, este împins de către elevi. Privesc plictisit toată gramada de tineri ce încercau să iasă din instituţie pentru a se recreea, măcar pentru cincisprezece minute.
Îmi intorc privirea spre locul în care, acum câteva clipe, se afla Kassandra. Acum e gol, singura dovadă că ea a fost într-adevăr acolo fiind doar jumătate din ţigara ce începuse s-o fumeze. Oftez dezamăgit, ridicându-mă şi scuturându-mi pantalonii.
Mă deplasez pe colidoarele pustii, inspectând lucrările expuse ale elevilor, tablourile, hărţile şi imaginile de pe pereţi. Privesc atent fiecare uşă şi observ biroul directoarei. Trec de acesta şi mă îndrept spre cancelarie. Intru, salutându-i pe toţi profesorii ce îşi savurează în linişte cafeaua.
-Bună ziua! mi se adresează o femeie blondă, cu un zâmbet cald. Tu trebuie sa fii noul profesor de desen!
-Exact. Şi dumneavoastră sunteţi...? o întreb, zâmbind.
-Sunt Missa Jolie, profesoară de matematică. Încântată!
-De asemenea…




Ştiu, acţiunea este grăbită...XD Spor la criticat! ^^

[Ciufulitaa!Băă]

Helăăău dear! Mersii ca m.ai anuntat si scuze ca nu am trecut mai repede p.aci da' n.am avut timp:o3 ;;)
Comentariuu' :
Deci ficu' e bun, da' cred ca prea repede s.au imbratisat Kassandra si Dante, plus ca el a mai si pupat.o (ador cuvantu' asta!).
Raman la aceeasi idee: "Capitolele sunt prea scurte, iar descrierea personajelor lasa de dorit."
In rest mi se pare .ochei.
Succes la scris in continuare si sa ma anunti cand mai scrii.


GUDBAII

[Camelie.]

Heya sweetie si mersi ca m'ai anuntat.Scuze ca nu am trecut mai repede but de vreo 10 minute am ajuns si eu acasa >.<
Anyway, revenind la fic.Imi place ca tipa e indiferenta, de eram eu in locul ei ... pfuai, mi'e mila de tipii aia.Si deoarece obisnuiesti sa'ti corectezi capitolul inainte, nu am observat nicio greseluta.Uhm, iar capitolul a fost scurt -.-" Haide ca stiu ca poti mai mult, trebuie sa poti face capitolul putin mai lung.Puteai descrie mai mult cum aratau tipii aia si profesoara de matematica, holurile cu picturile si imaginile de pe pereti.Anyway, nu inteleg cum a disparut Kassandra asa repede o.O si cum de prima ora se sfarsise deja. In orice caz, imi place ce ai scris, insa astept mai multe de la tine caci te duce capsorul.
Sper sa ma anunti cand pui urmatorul capitol si ... multa inspiratie in continuare.
Zbye ~

[σχуgєη]

Am revenit cu continuarea, sper să fie pe placul vostru. XD Cred că voi posta mai greu de-acum...ştiţi voi, şcoala...:nh: Dar, oricum, voi încerca să pun continuările cât de repede pot. ;]] Spor la citit şi criticat!





V.
Mă simt ciudat. Nu am fost niciodată înconjurat de oameni de acest gen… Am ajuns într-un loc total nespecific mie şi mă simt extrem de incomod. Chiar în acest moment aş fugi cât mă ţin picioarele şi m-aş ascunde în cel mai pustiu loc dacă aş şti că El nu m-ar găsi. Dar voi face asta, vor rămâne aici, voi face faţă provocării…pentru el!
Şi ajung la un moment dat la sfârşit, în faţa mea se află nefiinţa, iar în spate trecutul. Tu ce-ai alege? Un singur pas în faţă şi uiţi ce-a fost, ce-ai fost, ce-au fost şi cum a fost. Renunţi la viaţa plină de vicii, prinzându-te de prima mână ce ţi se întinde. Ajungi să regreţi până şi că te-ai născut şi-ţi vine pur şi simplu să strigi până rămâi fără glas, fără speranţă, fără sentimente, fără lacrimi, fără…nimic. Ajungi o păpuşă vie, goală pe dinăuntru. Încă un suflet pierdut, încă o poartă deschisă prin lacrimi. Marionetă a vieţii, chinuită de imagini din trecut, stafii alte timpului, năluci ale minţii…
Nu, nu sunt aşa! Refuz…refuz să-mi cedez sufletul, raţiunea Ţie. M-ai trimis pe Pământ, la naiba! Nu ezita, ai încredere! O să sfârşesc aşa cum eu vreau. Mi-ai încredinţat viaţă, fii responsabil de faptele tale! Nu ceda, nu mă lăsa aşa. Îţi voi demonstra, eu sunt propriul personaj în viaţa mea! Eu şi nimeni altcineva!
Oh, vei vedea! Voi ajunge acolo, Sus. Promit!
-Domnule Sade Horaţiu Dante, acesta este orarul dumneavoastră. Dacă aveţi vreo nelămurire, nu ezitaţi să ne-o spuneţi.
-Deocamdată totul e bine. îi zic femeii. Apropo, puteţi să-mi spuneţi Dante.
-Foarte bine, Dante! Sper că te vei acomoda cât mai repede.
Privesc din nou orarul şi zâmbesc mulţumit. De mic copil am visat să devin profesor. Îmi plăcea să socializez, mă fascinau persoanele de la catedră…atât pentru cultura lor, cât şi pentru aerul lor atât de elegant. Mă imaginam un profesor bun şi înţelegător, cu simţul umorului şi totuşi, fără să ignor faptul că elevii mei ar trebui să înveţe ceva. Asta vroiam eu să ajung…până când am căzut în lumea viciilor şi am renunţat la şcoală, prietenii vechi şi, o dată cu toate acestea, şi la visul meu. Până la urmă, am venit pe pământ ca să fac bine. Îi învăţ eu pe copiii ăştia cum să nu ajungă ca mine…
Aud clopoţelul ce sună de intrare şi miile voci de elevi supăraţi că sunt iar nevoiţi să asiste la o altă oră plictisitoare. Realizez că eu nu ştiu unde e clasa cu care am oră acum, însă doamna Missa s-a oferit să mă conducă.
Ajuns în faţa uşii, rămân uimit de gălăgia produsă de elevi, luându-mi, apoi, la revedere de la femeie. Deschid uşa şi intru hotărât în încăpere. Toate privirile au fost aţintite spre mine, eu zâmbind uşor şi îndreptându-ma către catedră.
-Ce prof` frumuşel ne-am tras! rosteşte o elevă din ultima bancă, stârnind râsul.
-Aşa-i? întreb ironic, aşezându-mă pe scaun şi ridicând o sprânceană.
După o pauză de un minut, în care i-am lăsat pe elevi să râdă de cuvintele fetei, am decis că ar fi momentul să mă prezint:
-Numele meu e Sade Dante Horaţiu şi voi fi profesorul vostru de desen de-acum înainte. Dacă aveţi întrebări legate de domiciliul meu, maşina mea, cât port la pantofi, stilul de muzică ce-mi place şi altele, nu ezitaţi să le puneţi! Mă voi asigura că nu voi răspunde la nici una!
Clasa izbucneşte în râs. Deschid catalogul la prima pagină, începând să fac prezenţa.
Elevii, deşi înainte să intru aici produceau o gălăgie infernală, sunt destul de cuminţi în compania unui profesor. Ora decurge aşa cum mi-am propus: ne cunoaştem, facem glume şi râdem şi asta destul de uşor, fiindcă au un simţ al umorului foarte dezvoltat. Se observă şi imaginaţia de care dispun, după fiecare glumă spusă unii elevi începând să o continue sau să dea câte o replică inteligentă.
-Domnule profesor, pot să vă pun o întrebare?
Privesc curios pe eleva din prima bancă şi dau aprobator din cap.
~
Îmi savurez cafeaua, studiind tablourile de pe pereţii încăperii în care mă aflu. Am terminat orele acum ceva timp, dar mă simt atât de moale încât mi-e frică să nu cad din picioare.
În clădire e o gălăgie infernală, semn că a sosit pauza mult aşteptată de elevi. Cancelaria incepe să fie vizitată de profesori, unii mai grăbiţi, alţii şi mai grăbiţi. Atât de asemnănători unor roboţei fără minte, programaţi să facă doar un lucru, incapabili de altceva.
În minte nu am nimic altceva decât întrebarea acelei fete, ce presupun că era foarte simplă pentru alţii. Puteam atât de uşor să mint! Probabil că acum sunt un ciudat în ochii lor…
Flash Back
-Domnule profesor, pot să vă pun o întrebare?
Privesc curios pe eleva din prima bancă şi dau aprobator din cap.
-Cum a-Å£i ajuns profesor?
Stau puţin pe gânduri şi îi spun calm:
-El a vrut asta.
Toţi se uită cu uimire la mine, iar sunetul strident al clopoţelului se face auzit. Mă ridic de pe scaun şi îmi iau la revedere de la elevi, ieşind din încăpere.
End of Flash Back
Poate că a fost un răspuns ciudat, dar…am spus adevărul, nu? El a vrut asta. A vrut ca eu să păcătuiesc, ca mai apoi să mă pună să o ajut pe această fată pentru a-mi ierta greşelile. Nu? Sau poate…că eu am făcut asta. Eu mi-am provocat asta singur încă de prima dată când am ieşit cu acea gaşcă de băieţi. Am ajuns unul dintre ei. Am ajuns un drogat infect, nebun după băutură, neştiind să-şi rezolve problemele decât prin violenţă. Asta eram. Poate că asta şi sunt. Încep să simt lipsa lucrurilor de atunci, cu toate că din cauza lor am murit. Ştiu că, chiar după ce prietenul meu cel mai bun a murit din cauză că unul dintre membrii găştii l-a lăsat să se drogheze peste măsură, eu am luat-o razna. Începusem să urăsc orice mă înconjoară, mă certam mereu cu cineva. Atunci s-a întâmplat…
Flash Back
-Tu, idiotule! Tu eşti de vină pentru moartea lui Alexis! mă răstesc eu la unul dintre membrii găştii, în timp ce îl ţin strâns de gulerul gecii.
-Prietene, relaxează-te. rosteşte altul, în încercarea de a mă calma.

[Camelie.]

Uhu, a sosit nextu' ^^ Ma bucur ca mai anuntat sotioara draga ;))

Asa, imi place ca e ceva mia lung decat celelalte, desi putea sa mai aiba cateva randuri.Greseli, la fel ca intodeauna, nu ai 'cuz te'ai verificat inainte.Actiunea e buna, nu mi se pare grabita. Descrierea e ok, desi ai putea sa descrii o leaca mai mult personajele si ceea ce il inconjoara.
Chiar nu ma asteptam ca Dante sa fii vrut vreodata sa devina profesor o.O but, imi place de el, de personalitatea lui, desi e in continua schimbare [seamana cu mine uneori ;)) ]
Well, nu stiu ce sa mai spun, nu mai am idei.Oricum, iti urez multa imaginatie si sa incerci sa descrii putin mai mult personaju'.
Zbye ~

P.S sa ma anunti si pe mine cand pui nextu'. Kiss & hug bombonico ^^

[σχуgєη]

-Prietene, relaxteză-te.. rosteşte altul, în încercarea de a mă calma. Este în zadar. Nu mai sunt eu, nu mai gândesc. O fi din cauza alcoolului sau a dispreţului pentru propria-mi viaţă. Sunt un nimic, ştiu asta. Eram un nimic şi înainte ca Alexis să fi murit, dar măcar eram un nimic cu un prieten…un frate pe care mă puteam baza oricând. Era singurul ce îmi lua sticla de bere din mână şi începea să-mi povestească despre viitoarea lui lucrare. Scria. Scria poveşti de dragoste. Era băiatul perfect. Romantic, matur, cu o privire rece…şi totuşi, eu eram singurul căruia el îşi dezvăluia poveştile. Avea un fel de a scrie prin care te făcea să vrei mai mult, te făcea să crezi că şi tu eşti acolo, te făcea să simţi ceea ce simţea personajul principal. Deşi nu şi-a publicat niciodată scrierile, eu îl consideram cel mai bun romancier.
Îi dau drumul tipului şi oftez. Toţi cred că m-am calmat, dar sunt de-a dreptul exasperat. Vreau să-l văd mort. Se întoarce, dând să plece, dar piciorul meu face contact cu spatele lui, făcându-l să pice. Mă priveşte speriat, iar o parte din mine îmi spune să mă opresc. Dar, la dracu`, că e atât de mică faţă de cealaltă parte a mea disperată şi orbită de ură…Mă repezesc asupra lui cu pumni şi picioare, ceilalţi sărind asupra mea şi oprindu-mă.
-Frate, ştiu că era prietenul tău. Era şi al nostru…dar nu trebuie să te laşi condus de furie.
Mă smucesc din strânsoarea lui.
-Taci! Nu ştii ce spui! Nu era doar prietenul meu! Era tot ceea ce aveam eu mai de preţ! Voi nu sunteţi decât nişte nimicuri cu care-mi omor timpul! strig, lacrimile începând să-şi facă apariţia.
Un claxon ne atrage atenţia, iar eu mă întorc cu totul şi observ o maşină ce încearcă să oprească. Orbit de faruri, speriat de moarte…şi totuşi, nu lăsam asta să se vadă. Stau acolo, parcă hipnotizat de lumina puternică, incapabil să mă mişc. Sunt fericit! Sunt al dracu` de fericit! O să mor, în sfârşit! O să ajung acolo la tine, prietene! Jur! În curând, ne vom revedea, iar tu vei începe a-mi povesti despre următoarea ta lucrare, frăţioare…
Îmi simt corpul amorţit, până şi respiraţia devenind dificilă. Parcă cineva îmi apasă pe piept, în încercarea disperată de a-mi pune capăt vieţii. Nu-i nici o problemă, şi eu vreau să mor la fel de mult ca tine. Las în urmă toată această viaţă în care nu am realizat nimic. Am fost…acea adiere de vânt din mijlocul verii. O simţi, îţi provoacă plăcere, dar dispare la fel de brusc cum a apărut. Aşa a fost viaţa mea. Nu am fost niciodată o ‘rază de lumină’ pentru nimeni. Mereu am trăit jucând propriul joc, cu propriile reguli. Nu-mi aduc aminte ca părinţii să-mi fi spus vreodată că sunt mândri de mine…de fapt, nu-mi aduc aminte să-mi fi spus vreodată că mă iubesc. În fiecare zi mă trezeam cu acelaşi gând ‘Îndur acum totul, dar mai târziu voi fi ceea ce mi-am propus’. Eh, eram un visător, un naiv. Eram atât de…jalnic! Am descoperit asta prima dată când tata, persoana pe care eu o respectam cel mai mult, pe care o iubeam enorm, pentru care mi-aş fi dat şi viaţa, mi-a spus că naşterea mea a fost o greşeală şi că a fost, este şi va fi mereu regretată. Nu am prins ură pe el, nu am început să plâng ca un isteric, nu am cerut să mi se acorde încă o şansă, nu…nu am făcut nimic care să mă fi umilit. Am plecat cu zâmbetul pe buze. Nu a avut loc nici o despărţire dureroasă, nu am avut parte de o ieşire dramatică. Pur şi simplu…am plecat. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, dar nici nu-mi pasă. Mi-am găsit a doua familie lângă el. Era singurul care mă înţelegea şi pe care-l înţelegeam, persoana pe care mă puteam baza mereu. Acum dacă el nu mai e…eu ce rost mai am?
Inima cedează, iar bătăile sale încep să fie din ce în ce mai slabe, parcă dorindu-mi sfârşitul.
O să mor. Acum, la sfârşitul timpului meu, voi merge în partea cealalta a lumii, unde ploaia nu mă răneşte, unde lumea se transformă în gheaţă, unde sufletul meu se va pierde în labirintul creat de razele lunii, unde liniştea distruge, liniştea ucide. Sfârşit de poveste.
Tu ai crezut într-un sfârşit fericit?
Inima cedează, iar bătăile sale încep să fie din ce în ce mai slabe, parcă dorindu-mi sfârşitul.
Nu-i nimic, nici eu nu te-am suportat vreodată…
End Of Flash Back
Întreaga mea viaţă…Mă simt pierdut în mine, în tine, în noi, în voi, în toţi şi toate. E un străin în mintea mea, care numai cu prezenţa mă face să tremur. Cine eşti? Cine sunt? Deschizi ochii, priveşti ceea ce te înconjoară, chiar dacă de fiecare dată doare. Totul e la fel, umbra ta se şterge tot mai mult. Cauţi soarele, dar stă mort în faţa ta, pe jos. A strălucit cât de mult a putut, acum e obosit…
Este cineva acolo ce simte ceea ce simt şi eu? Este cineva ce merge singur, crezând că la capătul drumului o persoană îl va întâmpina cu zâmbetul pe buze? Este cineva ce stă în frig, încercând să-şi îngheţe propriile sentimente? Este cineva ce se îneacă în ale sale gânduri? Este cineva ce strigă, deşi ştie că nimeni nu-l aude? Este cineva care râde cu speranţa că durerea va dispărea? Este cineva care ţipă doar pentru a perturba liniştea apăsătoare? Este cineva ce-şi decupează sufletul cu speranţa că dezamăgirea se va reduce?
Poate este, pe partea cea întunecată a soarelui.
Clipesc, gravitatea gândului mă ucide, încet, încet, fără durere. Şi totuşi, parcă se simte...
Salutul cuiva mă face să mă trezesc din visare. O privesc lung şi debusolat. Mi se adresează politicos, salutându-mă şi întrebându-mă ce fac. De parcă e treaba ta…
-Sunt bine. îi răspund rece şi o măsor din priviri. Nu arată rău. Blondă, cu părul lung, ochii albaştri, privire pătrunzătoare, buze pline, ten perfect, corp frumos. Genul de fată ce place oricărui băiat.
-Eu sunt Cerice şi…
-Şi? o întreb acid, ridicând o sprânceană.
Nu am chef de tine, nu am chef de nimeni. Lasă-mă!
-Ăăă…ştii, te-am văzut cam abătut. Ce zici de o cafea? îmi spune, ezitând uşor.
O privesc sceptic, dar accept într-un sfârşit. Ea vrea să mă simt viu…
Îmi iau jacheta de pe scaun şi ies din cancelarie împreună cu Cerice. Mă duce la o cafenea, unde începem să vorbim despre noi.





Uh, scuzaţi că a venit atât de târziu. XD Sper că vă mulţumeşte măcar 50%.>.< Spor la comentat! XD

[Camelie.]

Heya there ^^
Bun, inceputul m-a captivat, ai descris atat de bine incat vedeam totul in fata ochiilor.Si restul a fost in regula, actiunea nu mi s'a parut grabita, dialogul e ok si el.In acest capitol ai descris mai mult, ceea ce ma incanta. [cel putin asa mi se pare mie] Greseli, cum ne'ai obisnuit, nu ai si te felicit pentru asta ^^ Aaaa o mica observatie sau sfat, dupa ce ai terminat Flash Back'ul trebuia sa dai un enter ca sa delimitezi ca pana acolo a fost vorba de ceva, iar apoi urmeaza altceva [sper ca ai inteles la ce m-am referit].Si ai grija, nu numerotasesi capitolul, nu stiu daca a fost din neatentie sau nu, insa eu ti-am spus. Nu stiu ce sa mai spun inafara de ... next, please :O3
Sper sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol.
Zbye~

[Dragonz Eyez]

Heya^^ Ce-ai facut, de ce nu ma mai anunti cand pui capitole noi? Eu nu am comentat la celalalt pentru ca nu aveam ce si m-ar fi acuzat astia de spam :)) Deci chiar daca nu-ti las comentariu, te rog anunta-ma, ca nu-mi permit sa las o poveste neterminata :P
Sa revenim la esential. Povestea e foarte frumoasa cu descriere si toate cele. Dialogul imi place, sec nu e. Dante asta e cam sentimental, where's my bad boy /:)?Imi place personajul Kassandrei. E bine gandit, cred. Inca n-am vazut legatura intre titlu si poveste, dar sper ca pe parurs sa aflam si noi de ce ai ales tocmai Hypnose. Dupa cum am zis nu imi place sa las o poveste neterminata, deci astept next-ul si te rog sa ma anunti :P
Cya^^