15-10-2011, 09:00 PM
Tin sa mentionez ca nu am corectat greselile. Accept critica si tin sa va anunt ca voi posta mai rar pentru ca nu prea am timp.
Template-ul a ajuns asa pentru ca postez de pe telefon.
Spor la citit.
[Center] Haru
Capitolul 1. Prietenie [/center]
Ii era frica. Nu stia de ce sau de cine, fata de cine o simtea, insa ii cuprinse intreaga fiinta si il stapanea complet. O simtea pana la maduva oaselor.
Il teroriza.
Zgomotul puternic al motocicletei nu putea fi auzit din cauza volumului ridicat al melodiei ce ii rasuna in urechi. Era genul lui de muzica preferat asa ca era mai mult decat normal sa asculte piesa la maxim.
Din fericire, vederea ii era perfecta. Poate ca nu auzea mai nimic in jurul sau, insa putea vedea foarte bine fiecare om, masina sau cladire ce ii iesea in cale. Privirea i s-a tintuit intr-un loc anume si o expresie de spaima si-a facut aparitia pe fata lui. Imediat, a facut tot posibilul sa isi opreasca motocicleta chiar daca asta insemna sa o lase sa cada pe o parte si el sa fie nevoit sa sara de pe ea inainte de a se accidenta mai tare.
A cazut la pamant, apoi s-a sprijinit in maini si s-a ridicat rapid, scotandu-si casca de pe cap si castile din urechi , aruncandu-le la pamant fara a ii pasa ca le strica, totul pentru a putea alerga cat mai repede.
Nu a pierdut timpul incercand sa strige sau sa aiba rabdare pentru a il convinge, ci pur si simplu l-a prins pe tanar de maini si l-a tras jos. Amandoi au cazut la pamant , unul deasupra celuilalt. Motociclistul a fost primul, ajungand lat pe asfalt in timp ce celalalt tanar a putut sa se apere mai bine, folosind corpul salvatorului ca o perna moale.
- Te-ai tampit? Ce naiba crezi ca faci?
Parul negru al eroului era acum ravasit complet, acoperind putin ochii, insa nu suficiend de mult incat sa nu se poata uita direct in ochii baiatului.
I se parea ciudat cum acel baiat, un blond cam de varsta lui, destul de slabut, tremura din toate incheieturile. Avea o silueta impunatoare desi nu ar fi fost capabil sa sperie pe nimeni. Aducea a tanar prezentabil, de familie buna cu un aspect foarte placut. De ce ar fi vrut cineva asa sa incerce sa se sinucida? Blondul nu il putea privi in ochi, dar tremura incredibil de tare, inghitea in gol si incerca sa se elibereze, folosindu-si intreaga forta.
- Potoleste-te! Se enerva brunetul intr-un final.
Tremuratul se accentua , acum tanarul isi musca buza inferioara si cateva lacrimi ii curgeau lin pe obraji. Din senin, parea ca numai avea aer, si o stare de panica puse stapanire pe el. Un singur lucru l-a facut sa se potoleasca si anume o palma zdravana ce l-a lovit din plin peste fata. Forta cu care a fost lovit i-a mutat capul din loc, intorcandu-l la 90 de grade spre dreapta. Acum brunetul numai ii vedea chipul deloc, insa problema cea mai mare era aceea ca trupul baiatului devenea moale. Incercand sa il readuca pe picioare prin a il zgaltai, brunetul descoperi ca, de fapt, baiatul isi pierduse constiinta dupa palma primita. Rasufla resemnat, stiind bine ca putea face un singur lucru.
Era liniste, insa in capul lui era un zgomot chinuitor. Poate era cauzat de marea de ganduri pe care le avea, dar nu le putea intelege complet. Ii era teama de ceva si constientiza, insa nu putea aduna in mintea sa motivele. Se simtea pierdut si coplesit de tot ceea ce stia ca simte, ca il deranjeaza, de constientizarea existentei unei probleme. Il deruta complex incapacitatea de a isi da seama exact ce e gresit. Era culmea pentru ca stia ca nu se afla la el acasa, totul aratand in intregime necunoscut, dar habar nu avea unde e casa lui, unde este acum si mai ales de ce. Nu isi putea aminti nimic. Se ridica incet din pat, de parca graba ar fi putut starni ceva neplacut. Locul era caldn iar prin cald intelegea :primitor, familial chiar. Oare era posibil sa fie acasa? Peretii camerei lui erau crem si mobilat intr-un stil modern si totusi clasic? Se pregatea sa deschida geamul si pasea cu grija pe covorul moale pana ajunge in dreptul lui.
Degetele firave si lungi au reusit doar sa atinga usor perdeaua pentru ca imediat apoi usa de la intrare s-a deschis. A tresarit imediat si si-a retras mana in graba, simtind cum inima i se urca in gat, batand cu putere. Nu se putea misca pentru ca era intepenit de frica.
Usa s-a deschis fara mari probleme, facand loc unui tanar cu parul negru ce purta o pereche de blugi ceva cam stramti, un tricou lung si taiat la baza, cu zeci de bratarele la mana. Parea degajat, de parca habar nu avea ca se afla cineva in camera sa. Totusi, stia.
- Ah.. Te-ai trezit? zambi la fel de nonsalant, de parca blondul ii era cel mai bun prieten. Nu primi raspuns asa ca incerca sa se apropie de tanar pentru a vedea daca e vreo problema cu el. Odata ce a pus mana pe umarul acestuia, s-a trezit zgariat pe fata. Si-a dus mana la obraz aproape in soc, nestiind exacr ce anume l-a lovit. Putea o palma peste ochi sa il usture asa de tare?
- Hei.. , incerca pe un glas dulce. Hei.., continua mai apoi cand baiatul cazu la pamant.
Incercarile de a il calma pe blond pareau sa faca mai mult rau. A continuat sa incerce sa il faca sa numai tremuri , pana cand s-a enervat, l-a prins de umeri si l-a tras in bratele sale.
- Calmeaza-te. Totul e ok. Nu vreau sa iti fac rau.
Poate nu era el tocmai elev de nota zece sau cea mai sensibila persoana din lume, insa stia ca doar o atitudine calma si cuvinte prietenoase l-ar fi putut determina pe blond sa se calmeze.
- Te rog, gata. Va fi totul bine.
In cele din urma, parea ca spusele sale incepeau sa isi faca efectul. Baiatul nu se mai cutremura, ba chiar isi lasa trupul moale in bratele brunetului. In sfarsit, reusise sa il convinga sa se uite la el, ba chiar putu sa aranjeze si cateva fire de par ce ii acopereau chipul.
- E totul bine? A incercat din nou, zambind.
- Eu... eu...
Brunetul parea ca intelege tot pentru ca imediat apoi l-a ajutat pe tanar sa se aseze pe maeginea patului.
- Usurel, nu te grabeste nimeni. Eu sunt Sai. Nu vreau sa iti fac rau. Asta e casa mea si a prietenilor mei. Nu vrem sa iti facem vreun rau, da? Repeta doar ca sa fie sigur ca e auzit.
- Hm.., baiatul doar ganguri.
- Voi merge jos si voii pregati ceva de mancare. Cand te simti pregatit, te asteptam. Bine?
I-ar fi placut sa auda un raspuns mai complex, macar un simplu da. Blondul nici macar nu facu un moc semn de aprobare sau negare. In cele din urma, brunetul renunta sa mai astepte si pleca din camera mai trist decat atunci cand a intrat.
Blondul a ramas singur. Ii era frica, dar simtea ca poate avea totusi incredere in brunet. Nu il cunostea sau poate doar nu isi amintea. Il simtea prieten, dar inca se temea.
Ceva nefast se intampla chiar in acel moment si el era tinta.
Template-ul a ajuns asa pentru ca postez de pe telefon.
Spor la citit.
[Center] Haru
Capitolul 1. Prietenie [/center]
Ii era frica. Nu stia de ce sau de cine, fata de cine o simtea, insa ii cuprinse intreaga fiinta si il stapanea complet. O simtea pana la maduva oaselor.
Il teroriza.
Zgomotul puternic al motocicletei nu putea fi auzit din cauza volumului ridicat al melodiei ce ii rasuna in urechi. Era genul lui de muzica preferat asa ca era mai mult decat normal sa asculte piesa la maxim.
Din fericire, vederea ii era perfecta. Poate ca nu auzea mai nimic in jurul sau, insa putea vedea foarte bine fiecare om, masina sau cladire ce ii iesea in cale. Privirea i s-a tintuit intr-un loc anume si o expresie de spaima si-a facut aparitia pe fata lui. Imediat, a facut tot posibilul sa isi opreasca motocicleta chiar daca asta insemna sa o lase sa cada pe o parte si el sa fie nevoit sa sara de pe ea inainte de a se accidenta mai tare.
A cazut la pamant, apoi s-a sprijinit in maini si s-a ridicat rapid, scotandu-si casca de pe cap si castile din urechi , aruncandu-le la pamant fara a ii pasa ca le strica, totul pentru a putea alerga cat mai repede.
Nu a pierdut timpul incercand sa strige sau sa aiba rabdare pentru a il convinge, ci pur si simplu l-a prins pe tanar de maini si l-a tras jos. Amandoi au cazut la pamant , unul deasupra celuilalt. Motociclistul a fost primul, ajungand lat pe asfalt in timp ce celalalt tanar a putut sa se apere mai bine, folosind corpul salvatorului ca o perna moale.
- Te-ai tampit? Ce naiba crezi ca faci?
Parul negru al eroului era acum ravasit complet, acoperind putin ochii, insa nu suficiend de mult incat sa nu se poata uita direct in ochii baiatului.
I se parea ciudat cum acel baiat, un blond cam de varsta lui, destul de slabut, tremura din toate incheieturile. Avea o silueta impunatoare desi nu ar fi fost capabil sa sperie pe nimeni. Aducea a tanar prezentabil, de familie buna cu un aspect foarte placut. De ce ar fi vrut cineva asa sa incerce sa se sinucida? Blondul nu il putea privi in ochi, dar tremura incredibil de tare, inghitea in gol si incerca sa se elibereze, folosindu-si intreaga forta.
- Potoleste-te! Se enerva brunetul intr-un final.
Tremuratul se accentua , acum tanarul isi musca buza inferioara si cateva lacrimi ii curgeau lin pe obraji. Din senin, parea ca numai avea aer, si o stare de panica puse stapanire pe el. Un singur lucru l-a facut sa se potoleasca si anume o palma zdravana ce l-a lovit din plin peste fata. Forta cu care a fost lovit i-a mutat capul din loc, intorcandu-l la 90 de grade spre dreapta. Acum brunetul numai ii vedea chipul deloc, insa problema cea mai mare era aceea ca trupul baiatului devenea moale. Incercand sa il readuca pe picioare prin a il zgaltai, brunetul descoperi ca, de fapt, baiatul isi pierduse constiinta dupa palma primita. Rasufla resemnat, stiind bine ca putea face un singur lucru.
Era liniste, insa in capul lui era un zgomot chinuitor. Poate era cauzat de marea de ganduri pe care le avea, dar nu le putea intelege complet. Ii era teama de ceva si constientiza, insa nu putea aduna in mintea sa motivele. Se simtea pierdut si coplesit de tot ceea ce stia ca simte, ca il deranjeaza, de constientizarea existentei unei probleme. Il deruta complex incapacitatea de a isi da seama exact ce e gresit. Era culmea pentru ca stia ca nu se afla la el acasa, totul aratand in intregime necunoscut, dar habar nu avea unde e casa lui, unde este acum si mai ales de ce. Nu isi putea aminti nimic. Se ridica incet din pat, de parca graba ar fi putut starni ceva neplacut. Locul era caldn iar prin cald intelegea :primitor, familial chiar. Oare era posibil sa fie acasa? Peretii camerei lui erau crem si mobilat intr-un stil modern si totusi clasic? Se pregatea sa deschida geamul si pasea cu grija pe covorul moale pana ajunge in dreptul lui.
Degetele firave si lungi au reusit doar sa atinga usor perdeaua pentru ca imediat apoi usa de la intrare s-a deschis. A tresarit imediat si si-a retras mana in graba, simtind cum inima i se urca in gat, batand cu putere. Nu se putea misca pentru ca era intepenit de frica.
Usa s-a deschis fara mari probleme, facand loc unui tanar cu parul negru ce purta o pereche de blugi ceva cam stramti, un tricou lung si taiat la baza, cu zeci de bratarele la mana. Parea degajat, de parca habar nu avea ca se afla cineva in camera sa. Totusi, stia.
- Ah.. Te-ai trezit? zambi la fel de nonsalant, de parca blondul ii era cel mai bun prieten. Nu primi raspuns asa ca incerca sa se apropie de tanar pentru a vedea daca e vreo problema cu el. Odata ce a pus mana pe umarul acestuia, s-a trezit zgariat pe fata. Si-a dus mana la obraz aproape in soc, nestiind exacr ce anume l-a lovit. Putea o palma peste ochi sa il usture asa de tare?
- Hei.. , incerca pe un glas dulce. Hei.., continua mai apoi cand baiatul cazu la pamant.
Incercarile de a il calma pe blond pareau sa faca mai mult rau. A continuat sa incerce sa il faca sa numai tremuri , pana cand s-a enervat, l-a prins de umeri si l-a tras in bratele sale.
- Calmeaza-te. Totul e ok. Nu vreau sa iti fac rau.
Poate nu era el tocmai elev de nota zece sau cea mai sensibila persoana din lume, insa stia ca doar o atitudine calma si cuvinte prietenoase l-ar fi putut determina pe blond sa se calmeze.
- Te rog, gata. Va fi totul bine.
In cele din urma, parea ca spusele sale incepeau sa isi faca efectul. Baiatul nu se mai cutremura, ba chiar isi lasa trupul moale in bratele brunetului. In sfarsit, reusise sa il convinga sa se uite la el, ba chiar putu sa aranjeze si cateva fire de par ce ii acopereau chipul.
- E totul bine? A incercat din nou, zambind.
- Eu... eu...
Brunetul parea ca intelege tot pentru ca imediat apoi l-a ajutat pe tanar sa se aseze pe maeginea patului.
- Usurel, nu te grabeste nimeni. Eu sunt Sai. Nu vreau sa iti fac rau. Asta e casa mea si a prietenilor mei. Nu vrem sa iti facem vreun rau, da? Repeta doar ca sa fie sigur ca e auzit.
- Hm.., baiatul doar ganguri.
- Voi merge jos si voii pregati ceva de mancare. Cand te simti pregatit, te asteptam. Bine?
I-ar fi placut sa auda un raspuns mai complex, macar un simplu da. Blondul nici macar nu facu un moc semn de aprobare sau negare. In cele din urma, brunetul renunta sa mai astepte si pleca din camera mai trist decat atunci cand a intrat.
Blondul a ramas singur. Ii era frica, dar simtea ca poate avea totusi incredere in brunet. Nu il cunostea sau poate doar nu isi amintea. Il simtea prieten, dar inca se temea.
Ceva nefast se intampla chiar in acel moment si el era tinta.
![[Imagine: sigbylis-2.png]](http://i121.photobucket.com/albums/o210/andreutza_91go/sigbylis-2.png)
From time to time, we all have to write our own blank page.
_______________________________________________________________
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)
