Gradina cu trandafiri

[Crazy Person]

Poate ca nu veti intelege primul capitolm dar intr-un sfarsit va vedi da seama despre ce este vorba. Cred ca este primul fic pe care0l fac la masculin, ciudat , nu? Eu sunt fata, dar vreau sa fac ceva cu adevarat original....


Gradina cu trandafiri


Am vazut-o intr-o dupa-amiza de noembrie in timp ce ma plimbam pe strazile aglomerate ale Parisului. Am recunoscut-o imediat. Era imposibil sa uiti parul acela blond ce cadea pe umeri ingusti-buclat si stralucitor, ca a unei acrite din filmele foarte cunoscute. Fata de portelan ce parea atat de fragila la prima atingere, si ochii, ochii de azur neobisnuiti de frumosi.

.Mergea incet si elegant, esarfa violeta fluturand-se in aer. Am strigat-o pe numele pe care-l stiam mai bine- Analisse- si s-a intors cu privirea spre mine, zambindu-mi cald. A trecut strada in pasi fulgeratori, de parca timpul nu i-ar putea sta ca obstacol.
-Ia te uita pe cine intalnesc in aceasta frumoasa zi de marti. Mi-a zis ea aruncandu-si ambele brate in jurul gatului meu . Mi-a sarutat obraji si s-a dat inapoi, un pas.
-Ce te aduce in Paris, Damian? Mi-a spus ea pe un ton bland, mangaitor. Parca stia ce avea sa se-ntample peste cateva zile.

Inca mai avea accentul englez, de care nu putea scapa niciodata. Nu am inteles cum putea sa vorbeasca spaniola, germana sau rusa fara probleme, dar mereu lasa accentul ala sa se strecoare in franceza ei. Aveam o teorie, dar preferam sa o pastrez pentru mine.

-Problemle vietii, draga mea. I-am raspuns eu intinzand mana pentru ai da la o parte suvita ce-i ajunsese pe chip.
Si-a lasat fata in mana mea asteptand o mangaiere. I-am atins fata lin, dupa care mi-am retras mana rapid, nevrand sa sparg aceea frumusete.

A facut ochii mari cand si-a dat seama de cele spuse. A inceput sa se-nvarta in jurul meu. Ma uitam la ea nedumerit, neintelegand ce vroia sa faca. I-am simtit mana calda pe a mea, vroia sa ma i-a de mana.
-Ce vrei sa faci, Analisse?
S-a intors cu ochii albastri si buzele rosi ca sangele spre mine, formand un mic zambet.
-Doar te priveam si eu. Mi-a spus ea chcotind.
-Ce-ai fi vrut sa vezi, draguto?
-Am vazut ceea ce vroiam sa vad. Suferi, Damian, stiu asta. Doar ca nu-mi dau seama de ce. A lasat capul in jos, pletele aurii acoperindu-I chipul.

I-am ridicat privirea si i-am zambit. Nu trebuia sa stie de suferinta mea. Dar mereu si-a dat seama daca sufar, sau sunt fericit.
Ma indragosteam din nou de ea. De fiecare data cand o vedeam inima mea era sagetata de dragoste si placere. Ma facea sa uit de tot ce se-ntempla in jurul meu.

M-am indragostir de ea in Londra, la filmarile unui film. Ne-am reintanit exact la cinema. Inca mai pot sa-mi aduc aminte fericirea ei si felul cum si-o exprima cand m-a intalnit. A inceput sa se roteasca si sa-mi priveasca atent fata. Atunci era asa copilaroasa, atat de frumoasa…..

-Mon amour, fi atent la mine. A spart tacerea ce se lasase intre noi doi. Din nou , franceza ei dadea gat ape orcine.
-Da?
-Mi-am deschis o cofetarie aici, ar trebui sa vi la ea. Am prajituri delicioase.
Mi-a zambit si s-a intors cu spatele.
-O sa vin, Analisse…….

Am privit-o plecand. Se misca atent, elegant. Mainile ii erau pe langa corp, parul ii flutura pe spate, as fi zis ca sunt razele soarelui. O mica adiere de vant a batut facandu-I esarfa sa se ridice. Am inchis ochii, iar cand i-am inchis ea disparuse din raza mea vizuala.

Analisse Vedingard- cea mai frumoasa femeie care mi-a fost dat s-o intalnesc in viata mea.
Ma indepartam de blocul ei cu un zambet pe buze si cu intrebarea:oare am sa ma indragostesc din nou de tine, Ana? Nu ar fi nici prima, nici ultima oara cand se intampla asa ceva si amandoi eram constienti de asta. Ma indragosteam de ea si apoi timp de cateva saptamani, eram imbatati de prezenta celuilalt. Apoi se intampla ceva, apararea cineva sau disparea altcineva si gata, aventura lua sfarist. Sa nu ma intelegeti gresit, totusi, atunci cand eram cu ea o iubeam si nu puteam sa fiu atent decat la ea. Pleca, si era ca si cand nu fusese niciodata, isi lua cu ea tot farmecul ala imposibil.

Am dat din cap dandu-mi seama ca amintirile mele erau pline de ea. Tot ce facusem de cand o intalnisem, de cand plecase, totul…..Parca am facut totul oin jurul ei, iar spre sfarsit o intalneam din nou….

Ah, dar o iau pe aratura aici, se pare. Nu am vrut sa va vorbesc despre asta, nu inca. Mai este timp, si pana atunci, alte lucruri importante care trebuie discutate.

Va povesteam despre dragostea mea mereu schimbatoare pentru Ana , nu? Nici o astfel de poveste nu ar fi completa fata un gram de suferinta, nu? Va voi povesti aceste alta data, cand o sa am timp , si voi la fel.

“Suferinta si dragostea se-nbina mereu,” a zis ea intr-una din zilele pline de lacrimi si iubire…

[Zăpă]

Cum am promis, sunt aici.
Ei bine tin sa-ti spun ca ai ales un titlu destul de bun, nu foarte captivant, insa este okey.
Poi avut cele necesare, adica descriere, dialog, naratiune, insa au fost in proportii mici. Descrierea a fost cam slabuta, conteaza cel putin ca ai incercat sa o imbini cu naratiunea, care la randul ei a fost tot cam slabuta.
Dialogul, hm... mi-a placut, sincer. Nu a fost deloc sec si a fost... nu stiu... putin misterios sau... Nu gasesc cuvantul. En fin, cred ca ai priceput.
Greseli de tastare ai avut vreo cateva, dar nu le mai mentionez. Gramaticale nu ai avut, bravo.
Ei bine, pot spune ca imi place pentru inceput, este destul de okey, dar cred ca o poti face mai captivanta povestea.
Este destul de buna si ideea este originala. Astept capitolul doi si ai grija la cele mentionate.

Ja`, nebunici!>:D<

[Crazy Person]

Eh, uitati c-a venit si capitotul 2 al tampitei mele inspiratie(care a venit dintr-un vis si.....anw e o poveste lunga) Cre'ca am tinut cont de sfaturile tale, "mami" :))
Off, sorry daca am greseli....s-ar putea sa am, eram cu gandul la ucigasi care ar putea sa intre pe fereastra la 2 noaptea:))

Gradina cu trandafiri-2



Aveam putin peste nouasprezece ani si, de un an, locuiam la Londra cu mama mea, in casa unchiului meu. Londra era pentru mine gri, rece si plictisitoare, extrem de diferita de California arzatoare si stralucitoare in care locuisem inainte. Primul meu gand cand am ajuns acolo a fost oh, uite, acum imi dau seama de ce mama a fugit de aici! Unchiul meu, fratele mai mic al mamei mele, a fost suficient de dragut sa ne primeasca in casa lui dupa ce am ramas singuri in urma incendiului. Mama mi-a spus ca nu il mai vazuse de cand plecase sa se marite cu un american in ciuda protestelor aprinse a parintilor ei. Era o minune ca vroia sa aiba de a face cu ea, dara-mi-te sa o si primeasca in casa lui, dupa atata timp. Pe scurt, mama vedea mutarea asta ca o binecuvantare, dupa atatea pierderi.

Eu o vedeam ca pe o corvoada si refuzam sa cred ca trebuia sa locuiesc aici.

Unchiul meu se purta exact ca si un mos plin de bani si plictisit de viata – ceea ce ar fi fost in regula, probabil, daca ar fi fost un mos, dar nu putea sa aiba mai mult de treizeci de ani. Nu radea niciodata, nu glumea niciodata. Nu l-am vazut niciodata nervos, dar nici vesel nu era. Peste conacul lui, zilele treceau in acelasi ritm, scaldate in calm tensionat.

Numele lui era Edward. Era nu foarte inalt, nu foarte slab, nici chiar blond, dar nu saten si cu ochii mai mult gri decat albastrii. Nimic remarcabil, poate doar calmul imperturbabil si vocea calda cu care vorbea. Ma punea sa citesc Dickens si Shakespeare si ma trimitea la lectii de dans, impreuna cu fiica lui. Avea umerii tepeni si drepti, muschii fetei incordati si singurele momente in care il vedeam relaxat era atunci cand avea grija de florile din sera lui, locul in care verisoara mea Melanie si cu mine ne petreceam timpul, spionandu-l ocazional.

In sera erau orhidee mici si delicate, cu mijloace violete si cu petale rozalii. Tufe de liliac, alb si mov, de o parte si de alta a randurilor de panselute si petunii. Garofite albe si rosii erau puse la intrare si leandrii roz in spate, in timp ce crinii imperiali erau intr-un colt special. O sera superba, daca pot spune, locul meu preferat din toata Anglia. Nu era ca si gradinile fierbinti din California, dar era deosebita si crescuta cu imposibil de multa dragoste. Unchiul meu facea toata treaba acolo, cu postura relaxata si cu un zambetul mic pe fata.

Unchiul meu nu crestea niciodata trandafiri. Era ciudat, pentru ca trandafiri erau flori asa de populare si iubite, mai ales in acolo. O data, am si hotarat sa intreb de ce. Trebuie sa recunosc, raspunsul lui – “Trandafiri? Eu refuz sa cresc trandafiri. Sunt urati. Afurisite de flori urate si arogante si…” – a fost surprinzator, poate nu neaparat din cauza cuvintelor, dar din cauza reactiei fizice. Nu cred ca l-am vazut nervos pana atunci, sau macar perturbat din amorteala lui continua, si cand sprancenele abia-acolo s-au incruntat si ochii au luat o lumina agresiva, am stiut ca am atins un punct sensibil.

El si ura lui pe care nu o intelegeam pentru bietele flori, atunci cand stia prea bine ca matusa mea le adora. Ah, da, matusa mea, Mathilda. Era o femeie tanara si plina de viata, de vreo treizeci de ani si cu un zambet foarte frumos. Avea parul roscat si ochii verzi, simtul umorului si ii daruise unchiului meu o fiica superba, pe Melanie, cu codite roscate si ochii cenusii ai tatalui ei. Matusa mea il imbratisa, ii lasa saruturi pe obraji si ii spunea cat de mult insemna pentru ea. El ii raspundea cu un sarut pe frunte, nimic mai mult sau mai putin. Se intorcea si pleca inainte de a putea sa se ajunga la o discutie.

Cred ca foarte mult timp i-am purtat pica pentru felul in care se purta cu nevasta lui, care il iubea in mod evident. Era ca si cand barbatul ala era impietrit, cu limbajul lui aristocrat si cu ceaiul lui afurisit si cu nesuferita infumurare englezeasca. Singurele momente in care parea cat de cat normal era in sera aia nenorocita – cea ce era si mai rau, de ce nu putea sa isi concentreze sentimentele alea in nevasta lui sau in fiica pe care o mangaia pe cap fara nici un pic de tandrete. Mama spunea ca sunt prea dur in acuzatiile mele. Unchiul ne lasase sa locuim aici, cand toata lumea ar fi preferat sa ne vada in strada. Si in plus, de unde puteam eu sa stiu circumstantele in care cei doi se casatorisera?

Da, mama, ai avut dreptate, oricat de imposibil ar parea.

Eram in biblioteca citind atunci cand servitoare, o femeie mica dar extrem de abila numita Anna, a intrat inauntru. Unchiul Edward, care obisnuia sa isi bea ceaiul acolo, s-a ridicat de pe canapea, intreband-o pe Anna ce se intamplase.

-Domnule, aveti o musafira care asteapta in sera. Refuza sa inteleaga ca nu primiti pe nimeni dupa ora trei, daca nu au aranjat o intalnire inainte. Imi pare rau, domnule, dar nu vrea sa plece, oricat de insistent as ruga-o.”

-Banuiesc ca nu ai incercat destul, Anna. Nu vreau sa primesc pe nimeni.

-Inteleg, domnule. Domnisoara mi-a spus sa va spun, totusi, ca daca nu vreti sa o vedeti…” sprancele ei brunete se incruntara aici, probabil nereusind sa vada semnificatia mesajului “Podul Londrei e tot acolo’”

Ochii lui s-au marit considerabil si l-am vazut socat, inainte ca o roseata nervoasa sa ii acapareze obrajii. Se ridica intr-un suflet si se repezi afara din camera, fara sa scoata un cuvant. Sa spun ca am fost intrigat ar fi putin. M-am ridicat la randul meu, abandonandu-l pe Dickens pe fotoliu – nu mi se parea oricum prea interesant – si mergand dupa el, avand grija sa nu ma observe. Nu m-a observat, intr-adevar, era prea grabit, mergand cu umerii adusi in fata si pasi largi si apasati. A intrat in sera deschizand usile cu ambele maini si trantindu-le de peretii de sticla, navalind inauntru ca o furtuna si distrugand linistea in care locul era mereu prezenta.

Prin peretii de sticla, am vazut-o prima data pe Analisse Vedingard . Avea parul blond despletit, o esarfa dantelata in jurul gatului si o rochie alba. Prin sticla, imaginea era putin distorsionata – colturile era moi, marginile pareau sa dispara si culorile toate se imbinau intre ele – dar si asa, erau lucruri care se vedeau perfect; cum ar fi ochii albastrii, albastrii, si zambetul, buzele ca si merele si…M-am indragostit. M-am indragostit de o nimfa care se nascuse dintre florile lui, o creatura care ar disparea daca ar fi fost atinsa.

Ma intreb uneori, unchiule, asa te-ai simtit si tu cand ai vazut-o in dupa-amiaza aia? Asa a aparut in fata ta pentru prima data, asa te-ai indragostit si tu de ea, ca si mine?

M-am ascuns in spatele unor tufe de liliac, urmarindu-i atent cu privirea. Urmarind-o pe ea, mai bine zis, miscarile buzelor moi, fluturul pleoaplelor, degetele elegante, crucifixul de la rozariul de pe mana stanga. Le intipaream in memorie, pentru ca era imposibil ca o astfel de ocazie sa se mai iveasca o data.

-Charles, ma intreb daca eu mi-am pierdut abilitatea de a te gasi de-a lungul anilor sau daca tu ai ajuns mai priceput la a te ascunde?

Nu putea sa aiba mai mult de douazeci de ani atunci si era putin mai inalta decat el. Tocuri. Ana a adorat intotdeauna sa poarte tocuri, stiu.

-Ce cauti aici, Ana?

-Charles, am venit doar… Cred ca barbatii ar porni razboaie pentru a fi cei care primesc un asemenea zambet. Charles, am vrut sa te vad. Se aproie de el, de unchiul meu – Edward, numele lui e Edward, nu Charles – si ii mangaie obrazul. El inchise ochii, doar o secunda si apoi se incrunta, se smuci din mangaierea ei si ii intoarse spatele.

-Pleaca!

-Charles, nu poti fi serios! Vin din Franta, vaporul meu abia a ajuns aici si sunt groaznic de obosita. Vreau doar sa vorbim putin si poate... doamne, putea cineva sa zambeasca mai frumos de asa? …poate sa ma lasi sa ma odihnesc aici. Poate as putea sa te ajut la gradina si…

-Pleaca. Nu vreau aici. Vreau sa pleci cat mai repede, Analisse , inainte sa te intalnesti cu sotia mea.

-Charles, nu te-am vazut de asa de mult timp sprancenele delicate se incretira. Ultima data… L-am vazut pe el tragand aer in piept aici, ca si cand s-ar fi pregatit sa incaseze o lovitura. Vreau doar sa vorbim, Charles. Te rog nu ma alunga. Mi se rupea inima din cauza tonului ei, vroiam sa ies din ascunzatoare si sa fug la ea, sa o cuprind in brate si sa ii o linistesc, pentru ca un asemenea chip nu avea voie sa fie suparat.

-Ana, te rog nu imi ingreuna situatia. Ofta, mangaiind petalele unei flori de leandru absent. Nu avem despre ce sa vorbim si vreau… umerii i se incordara, coloana se indrepta. Vreau sa pleci.

Eu mi-am tinut respiratia. Analisse dat din cap o data si i-a oferit un suras micut si un pupic rapid pe obraz. I-am vazut buzele miscandu-se, dar nu am auzit de i-a spus. Am vazut totusi reactia lui, felul in care s-a apropiat de ea, nu suficient de mult pentru a o atinge, dar probabil suficient pentru a simti caldura radiind din corpul ei. Ea s-a intors pe calcaie si a vrut sa plece, dar inainte sa iasa pe usa serei, s-a intors la el.

-Sper sa ne mai intalnim, dragostea mea

Am vrut sa strig, ‘Fugi dupa ea, prostule.’ Nu puteam sa concep asa ceva, unchiul meu o lasa pe cea mai frumoasa femeie pe care o vazuse vreodata sa dispara, si eu nu aveam sa o mai vad niciodata. Avea sa dispara si eu aveam sa ma gandesc la ea la infinit. Unchiul meu a intins degete dupa ea. Poate vroia sa o prinda. Am crezut, sincer, ca avea sa o ia la goana dupa ea, sa o prinda in brate si sa o traga inapoi dupa el. Era determinare in privirea lui si puteai sa vezi toti muschii incordandu-se sub materialul hainelor.

Si apoi toate astea au disparut, a inchis ochii si a oftat, si-a trecut degetele prin par si s-a asezat pe o bancuta.

Probabil i-a fost greu sa o dea afara, pentru ca imi era imposibil de imaginat cum cineva ar putea sa ii faca asa ceva lui Analisse fara sa i se franga inima vazand-o plecand.

Am sa va marturiresc ca nu am reusit niciodata sa o fac sa imi dispara din minte. Timp de doi ani de zile, ma gandeam la ea in fiecare noaptea, la femeie pe care o vazusem o singura data si pentru care facusem o asemenea pasiune. Cateodata, mi-o imaginam intrand in camera mea. Era imbracata intr-o rochie alba care ii mangaia formele; sanii grei se miscau cu fiecare pas si soldurile late se unduiau sub material. Se intindea langa mine si imi spunea pe nume, Damian, folosea vocea acea muzicala si armonioasa, si ma mangaia cu degetele pe frunte. Niciodata nu era dezbracata in fanteziile mele, niciodata nu facea mai mult decat sa imi vorbeasca si sa ma atinga usor cu buricele degetelor. Ma saruta, din cand in cand, atingere abia simtita si moale, genele aurii miscandu-se pe pielea mea ca aripile de fluture.

Aveam douazeci de ani cand am vazut-o din nou. Era toamna, luna noiembrie, si matusa mea insistase sa dea o petrecere mare, pentru a scoate casa din plictiseala in care se poticnise. Foarte multi oameni pe care nu ii mai vazusem niciodata isi facusera aparitia, si eu vroiam sa ma ascund pe un balcon si sa nu mai ies de acolo. Ea a aparut la bratul unui brunet frumos si cu ochii albastrii, care se uita la ea absolut indragostit.

Ma simteam ca un pervers, urmarind-o din locul meu strategic de pe balcon, dar cum puteam sa imi refuz o asemenea sansa. Purta tocuri si margele care ii imbracau gatul in totalitate, si avea un suras rosu pe care il arunca in stanga si in dreapta fara rusine. Era atata de simplu sa o faci sa iti zambeasca si sa isi indrepte privirea azurie spre tine, sa te faca sa te simti de parca erai singurul barbat din lume pentru ea…era de-a dreptul obscen, talentul asta a ei.

Cand s-a apropiat de unchiul meu, am fost sigur ca avea sa o dea afara din nou, dar spre surprinderea mea, i-a zambit exasperat si a prins-o de mana, tragand-o usor spre el si sarutand-o pe un obraz rozaliu. Discutau cu vocile joase si ochii atintiti unul pe celalalt, iar eu nu puteam sa imi iau privirea de la ei. Ea a oftat si i-a spus ceva, luandu-l de mana si conducandu-l pe ringul de dans. Erau putin prea aproape pentru a fi potrivit pentru cadrul formal, insa nu cred ca le pasa. Ii pusese o pana la talie si o tinea usor de cealalta, in timp ce Analisse isi lipea picioarele goale de ale lui.

Nu faceau un cuplu frumos pe ringul de dans, o sa va spun de acum. Cu tocurile ei, era putin mai inalta decat el si, din cauza sanilor mari si a soldurilor late, parea impunatoarea in comparatie cu el. Iar el, oh, la naiba, daca era in incaperea aia un tip cu care Analisse nu avea ce sa caute…adica, nu ar fi fost mult mai bine langa un cineva inalt si brunet si nu asa de…comun? Nu era absolut nimic special la el, si uita-te la ea, o femeia visurilor oricarui barbat, dansand cu el. Si chiar si asa, nimeni si nimic nu mai parea sa conteze pentru vreunul dintre el, se invarteau impreuna ca intr-o poveste si vroiam sa imi inchid ochii, pentru ca era un moment pe care simteam ca nu trebuia sa il vad. Felul in care isi apleca obrazul spre el lui, felul in care ii strangea mana putin mai tare si cum picioarele se atingeau intamplator…

De data asta, am stiut – dupa privirea lui, dupa felul in care ii vorbea si ii zambea – da, inima i se frangea in timp ce ea se indeparta de el.


E un capitol lung, stiu. Inspiratia nu strica niciodata, asa-i?
Dati comentari, nu va sfiiti . Si inca o data mii de scuze pt greselile pe care s-ar putea sa le am...

[Zăpă]

Heya(*.*)

Nebunici, ti`am promis ca trec>:D<
Poi, ce`i drept capitolul asta a fost mult mai bine scris decat celalalt. Ai folosit descriere
si a fost buna, insa vreau sa descrii si sentimente.
Naratiunea a fost buna, chiar foarte buna.
Dialogul nu a fost sec si mi-a placut. Dar am totusi ceva de zis...

"-Ana, te rog nu imi ingreuna situatia. Ofta, mangaiind petalele unei flori de leandru absent. Nu avem despre ce sa vorbim si vreau… umerii i se incordara, coloana se indrepta. Vreau sa pleci."
Ce este ingrosat inseamna ca trebuia scris de la capat. Asta este doar un exemplu, caci asa ai facut la fiecare dilog.
In rest nimic de comentat.
Astept capitolul trei s sper sa ai grija la dialog. Sunt curioasa ce va mai face Damian, sau Edward cu Analisse. Huh, sa postezi repede.
Succes!

[Jasmine]

Fic plagiat. Topic inchis.