this is for those who hate this kind of work ! >:) u will drown in this scene :)) how could u hate something that is so simple to understand?
Let’s play a game!
[ You are the Core of my Addiction ]
-Aşează alea pe scări, alături de maldărulde cutii deja existente! oftă tânăra femeie, uitându-se într-un carneţel pe care îl purta tot timpul cu ea, nesigură pe sine.
Nu cumva uitase ceva? Era sigură că împachetase toate lucrurile, dar se părea că lipsea ceva, dar ce? Se uită la cei care îi mutau cutiile de colo colo, le numără, citi din nou cele câteva rânduri scrise în carnet, se încruntă, mai numără o dată, ba chiar le ixă pe cele care le citea. Trasă o linie lungă pe mijlocul foi şi mai adăugă o cutie pe care, evident, uitase să o treacă. Mai păţea şi din astea, deşi nu foarte des, dar le mai comitea din când în când.
-Hey, şefa! Unde ai vrea să punem astea? Scrie „fragile†pe ea! o voce groasă, încărcată de anii de tutun, o deşteptă din lumea ei interioară.
-Oh! În bucătărie! Aveţi mare grijă cu alea! se panică ea imediat, gesticulând spre bucătăria din capătul holului, rugându-i din priviri pe cei care o ajutau să o şi asculte, doar ea îi plătea, pentru numele lui Dumnezeu.
-Mhm! veni şi răspunsul bărbatului, un rânjet ciudat decorându-i faţa, ca şi cum găsise ceva foarte amuzant, suculent de amuzant chiar, şi trebuia să se stăpânească altfel avea să scape lucrurile pe jos.
Uşor confuză, neştiind ce ar fi putut să însemne zâmbetul acela, tânăra strânse bloc-notes-ul la piept, şi îi urmări cu o privire îngrijorată. Când aveau să se termine toate astea? În orice caz asta dorise ea: să plece din vechiul oraş în care se născuse şi copilărise, şi să se mute într-un oraş mare în care va avea de-a face cu mai mulţi oameni. Dar totul era aşa de nou, încât încă nu reuşise să se acomodeze. Îi era uşor frică, căci, deşi era manager adjunct la o firmă mare, de abia fusese angajată şi nu ştia cum o vor primi ceilalţi. Era obişnuită să conducă, fiind o fire tare, deloc uşor de supus, dar dacă va întâmpina atât de multe rezistenţe încât va trebui să demisioneze? Nici nu voia să ajungă cu gândul atât de departe.
Înghiţi în sec, se frecă obosită la ochi şi, când îi deschise, observă cei şase bărbaţi aşteptând undeva afară, sprijiniţi de maşină, uitându-se insistent la ea.
„Oare ce mai vor de la mine?†se întrebă într-o doară, o ameţeală uşoară punând stăpânire pe ea.
Îşi aminti, scoase carnetul de cecuri şi portofelul. Nu făceai nimic în New York dacă nu îţi plăteai aproape regeşte muncitorii. Te trezeai după aia că dormi în stradă în aceleaşi haine în care te aflai atunci când i-ai angajat. Ori asta, ori te atacau în casă şi îţi luau ce aveai mai de preţ ca şi plată. Le scrise cecul, şi mai scoase 180 de dolari din portofel şi îi înmână, fără să se uite. Nu era materialistă, dar până şi ea credea că aceşti oameni cereau prea mult. Cei drept o ajutaseră să mute o grămadă de lucruri într-un timp foarte scurt. Ba mai mult, mai şi despachetaseră o parte din ele, aşezându-le aşa cum ceruse ea, dar asta nu însena că puteau să îşi pună ei propriile preţuri.
Se uită la ei o vreme, ba chiar îi şi salută când aceştia se urcară în maşină demarând către un alt loc de unde vor mai încasa bani. Nu că ar fi avut ceva împotriva acestei meserii, dar... prea îi aducea aminte de vremurile trecute. Oftă, şi iar oftă, fără să ştie de ce, fără să se întrebe de ce, doar lăsând aerul să iasă din plămâni într-un suflu prelung. Încuie uşa în urma ei şi se apucă de gospodărit.
Pentru următoarele ore numai scârţâitul cutiilor şi gâfâiala ei se auziră în casa aproape goală, în timp ce ea făcea curăţenie. Voia să îşi ocupe mintea cu ceva. Trebuia să şi-o ocupe altfel trecutul şi amintirile dureroase ar fi năvălit peste ea în torente ucigaşe. Se mai bătuse cu astfel de forţe şi înainte, dar din cauza oboselii constante care o simţea până şi în oase, ştia precis că acea viitoare bătălie avea să o piardă. Nu îşi permitea acest lux!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Prima zi de lucru era... umilitoare din mai multe puncte de vedere. Nu numai că nu se aşteptase la asta, căci dimineaţa începuse la fel de monoton ca de fiecare dată, dar nici la cele ce se petrecuseră nu se aşteptase. Nu era suficient că părea un bebeluş pe lângă toate celelalte angajate, nu ca vârstă ci ca experienţă, dar mai trebuia să mai comită şi veşnicele greşeli pe care numai ea le putea face.
Dar ca să reluăm firul exact al întâmplărilor, vom porni de la sosirea ei la această ‚magnifică’ firmă.
Ajunsese aici chiar la timp, gata să înfrunte curiozitatea şi răutatea, chiar şi invidia viitorilor colegi. Venise cu o privire semeaţă, gata să le arate cine era şeful, şefa în cazul ei, dacă ar fi sărit calul. Însă, niciun angajat nu schiţă măcar un gest care să o ofenseze. Fusese salutată curtenitor de mulţi dintre ei, ba chiar primise încurajări. Asta o neliniştise la început, găsind motivaţii ascunse în comportamentul lor. Dar nu aici greşise.
Lucrurile rele aveau să se întâmple mai apoi, când secretarele geloase aveau să o alunge de lângă biroul directorului, ba chiar punându-i piedică, astfel făcând-o să se umilească în faÅ£a tuturor. TotuÅŸi nu acesta fusese punctul culminant. E drept că renunÅ£ase să intre la cel care o angajase, însă nu se dăduse bătută. ÃŽncercase să îl sune, dar... ei bine, de aici totul o luase razna: telefonul îi zburase din mână alături de picioarele care fuseseră brusc trase de sub ea. O găleată cu apă zburase de undeva din apropiere ÅŸi aterizase pe ea, udând-o din cap până în picioare. ÃŽnsă ce o deranjase, ÅŸi încă o mai deranja era râsul acela prostesc, aproape învingător al celor ÅŸapte secretare care îi făcuseră această „şotieâ€.
Acum stătea în fund pe covor, udă, mirosind vag a şampon, uitându-se fix în ochii aprinşi, curioşi chiar, ai directorului. Nu schiţa nici un gest, deşi simţea roşeaţa ruşinii urcându-i în sus pe gât, înspre obraji. Nu îi venea să creadă că prima ei zi în acest loc, cel care îi promisese atât de multe, se putuse desfăşura astfel. Nu că, adânc în interiorul ei, nu se aşteptase la aşa ceva, dar parcă totul era ireal. Nu avea cum... nu se putea ca tocmai ei să i se întâmple asta!
-Eşti bine? vocea directorului, baritonală şi atât de atrăgătoare, o trezi din starea de incertitudine în care căzuse.
Nu se uită la el, ci îşi aplecă capul, roşie la faţă, ascunzându-se după şuviţele negre, ude, încleiate chiar, bolborosind scuze, şi încercând să se ridice în picioare. Patină pe tocurile generoase care le avea şi aproape căzu din nou în băltoaca destul de mare de pe jos dacă nu ar fi fost directorul. Continuă să se uite în pământ până ce se ridică, convinsă că acesta era furios pe ea, din motive numai de el ştiute.
-Haide! îl auzi strigând-o, însă nu se mişcă.
-Îmi pare rău, domnule! Dar nu pot să vă însoţesc. Poate mâine, când voi reveni... însă nu mai apucă să îşi continue idea, căci o mână mare şi caldă o prinse de încheietură şi o trase înspre uşile mari de mahon ale biroului.
Voia să se împotrivească, însă voinţa lui era mai puternică. O făcu să se aşeze pe canapeaua existentă în birou iar el plecă.
Nu se dezmetici decât târziu, iar când o făcu, nu putu să nu se întrebe de ce acesta o salvase de la o umilinţă şi mai mare. Nu pricepea deşi se străduia să îşi refacă firul povestirii din nou în minte, însă cele întâmplate erau atât de confuze şi atât de uimitor de amestecate încât nu mai încercă. Se lăsă pe spate şi privi tavanul.
„Sunt aici de câteva ore bune, însă se pare că directorul nu mai ajunge... Oare unde s-a dus? Nu îmi pot imagina un om mai bun ca el, cel puţin dacă mă gândesc la evenimentele trecute, dar totuşi... De ce am venit eu aici? Şi mai ales, cum arată salvatorul meu?†vocea ei interioară, atât de îngrijorată de prima impresie lăsată, nu îi dădu pace, formulând întrebări la care nu voia să răspundă.
Nu voia să se gândească la ceea ce se întâmplase pentru că nesiguranţa propriei existenţe avea să o bage în pământ de ruşine. Şi aşa nu mai ştia pe ce lume se află, convinsă că încă doarme şi că tot căcatul ăsta era doar un coşmar. Un coşmar afurisit în care îşi pierdea slujba pentru care muncise 19 ani din viaţă.
La cei 26 de ani pe care îi avea, depăşise cu mult pe cei care munciseră în acest domeniu mai bine de un sfert din viaţa care le fusese dată. Voia să termine cu toate aceste tâmpenii şi să se trezească. Voia un nou început, însă viaţa nu îţi oferă decât un singur start, iar restul drumului ţi-l asfaltezi tu.
AÅŸa că, după cum descoperi în următoarele minute, acest coÅŸmar era defapt realitatea. Åži ce m-ai realitate: hainele ude îi încorsetau ÅŸi răceau trupul, strângându-se pe sâni, sfârcurile întărindu-se ÅŸi ieÅŸind în evidenţă, părul îi acoperea ochii astfel că nu vedea prea multe, fusta i se ridicase pe picioare, dezvăluind privirilor lacome o priveliÅŸte „întăritoareâ€, fundul ei bombat stătea uÅŸor în sus, pielea ÅŸi-o simÅ£ea ca pe un înveliÅŸ străin ei sub care se încolăceau viermi ÅŸi de pe care picura lasciv apa în ochii celor care o urmăreau, iar inima îi bubuia înnebunită în piept. Ce mai start!
-Te simţi mai bine? aceeaşi voce groasă, răsunătoare, poate chiar şi impunătoare veni de lângă uşă.
Prea şocată de tot ce se întâmplase, tânăra doar flutură din mână, luptându-se cu suspine, lacrimi şi rugăminţi pentru o a doua şansă. Nu auzi paşii uşori care se apropiau de ea, nu văzu decât târziu silueta bărbatului care o salvase, însă nu ridică capul.
Oftând a lehamite, directorului îi îndepărtă grijile:
-Să ştii că nu te dau afară din cauza acestui mic incident care te-a adus în halul ăsta. Acum, dacă vrei să îmi scuzi angajatele, aş vrea să te rog să te îmbraci în astea – şi îi întinse un costum nou pe care ea îl luă cu mâini tremurătoare.
Ar fi vrut să îi mulţumească, însă tonul detaşat, rece, al bărbatului îi tăie avântul.
Se grăbi în baie şi se schimbă de setul de haine ude cu care era îmbrăcată. După doar câteva minute, timp în care încercase să îşi aranjeze părul, ieşi, îmbujorată toată, decisă să îi spună ce avea de spus.
-Dacă ai terminat, te poţi apuca de treabă: actele te aşteaptă pe masă.
La asta clar nu se aşteptase, aşa că rămase împietrită în uşă uitându-se la el cum tastează la calculator, fără să îi acorde nici măcar o privire.
-Ce aştepti, Mia Lambert? Invitaţii speciale? o întrebă sarcastic, brunetul, uitându-se fix în ochii ei căprui, aproape dând găuri.
„Mai am un pic şi mă înec.. Sunt atât de... albaştri!†gândi fără sens, uitându-se la el, analizându-l, întipărindu-şi pe retină şi în memorie imaginea lui.
Era cu adevărat norocoasă să aibă un astfel de şef.
-N-nu, domnule Burlingame! Imediat mă apuc de treabă! chiţăi, practic fugind înspre uşă.
I-ar fi plăcut să îi spună ceva, orice, dar faptul că el nici nu se uitase la ea, decât ca să se asigure că ea era întreagă.. nu îi plăcea situaţia asta deloc. Dar ce putea face? Nu putea să forţeze nota. Nu putea face sau cere nimic în momentul acela. Trebuia doar să îi dovedească că era mai bună decât toţi cei care erau la acea firmă.
Ieşi, tropăind către biroul ei, nu admiră deloc ceea ce avea acesta de oferit, şi se şi apucă de treabă. Trebuia să îi arate.
Zilele trecură rapid transformându-se în săptămâni, apoi în luni. Muncise pe brânci, fără să bage de seamă că timpul trecea cu o viteză uimitoare pe lângă ea. Nu o interesa decât munca care o absorbise şi fascinase cu totul. Se simţea împlinită acum că le demonstrase tuturor cât era de bună în ceea ce facea. Se simţea bine ori de câte ori şeful ei trecea pe la să o felicite, ori de câte ori venea la ea să îi ceară ceva, apoi să îi zâmbească în felul acela pişicher, de motan răsfăţat. Nu voia decât să stea lângă el, şi îşi dădu prea târziu seama de dragostea ce o purta în suflet. Târziu, pentru că probabil că el nu vedea în ea decât o altă angajată.
„Minunat... Orice aş face acum nu cred că ar vedea interesul meu crescând pentru el...†oftă, uitându-se apatică la monitorul laptop-ului, fără să tasteze, urmărind doar numerele care apăreau acolo. Nu îi mai ardea să lucreze.
Suspinul dureros care îi iesi din piept nu o mai şocă, iar mintea ei plecă din nou în acea veşnică direcţie: oare ce mai făcea el? Oare pe cine mai luase la întâlniri de care ea nu se putea bucura? Oare cu ce tipă se mai săruta? Cu câte se cupla noaptea? Câte astfel de târfuliţe îi ajunseseră în pat?
-Încetează odată, Mia! Chiar crezi că rezolvi ceva dacă te gândeşti la asta? Chiar crezi că el va veni la tine şi te va lua în patul lui? se apostrofă singură, izbind cu degetele în tastatură, fără să se uite în direcţia uşii.
Dacă ar fi făcut-o, poate că nu ar mai fi vorbit cu voce tare. Alex Burlingame, minunatul director după care murea mai bine de jumătate din populaţia feminină din America de Nord, intrase să se asigure că angajata lui preferată îşi făcea treaba.
Venea pe la ea cam des, dar de fiecare dată găsise câte un motiv. Ar fi fost ciudat să îi spună brunetei că vine la ea numai ca să o vadă, să îi simtă căldura şi parfumul ori de câte ori se apleca să îi arate ceva. Ar fi fost încă şi mai ciudat să o invite în oraş. Nu ştia de interesul ei pentru el, nimeni nu ştia, dar...
Tuşind scurt, brunetul o atenţionă, şi privi, nu fără o urmă de interes, cum Mia se înroşeşte. Oare la ce bărbat se referea? O undă de gelozie dădu glas acestui gând:
-Cine nu vrea să vină la tine? Cine nu te vrea în patul lui?
-D-dom-domnule director... Păi... însă nu mai reuşi să articuleze nici un cuvânt.
-Zimi şi am să îl fac una cu pământul! –ups! Gelozia a dat pe afară!
-Nu cred că veţi putea face asta.. afirmaţia lui o şocă, roşeaţa accentuându-se periculos, ochii ei coborând involuntar, evitând privirea lui înflăcărată.
-Crezi? Eu zic că am să pun mâna pe el şi am să îl fac să îşi dorească să nu se fi născut pentru că te face să suferi! Tu îmi aparţii şi nimeni nu are voie să se comporte aşa cu tine! Nimeni cu excepţia mea! Acum spune-mi cine e! vocea lui urcă periculos, în timp ce ea încerca zadarnic să îl facă să se calmeze.
Îi venea să leşine de fericire pentru că îl auzise spunând asemenea lucruri, dar dacă el se referea că îi aparţine în alt sens? Nu voia să se gândească tocmai acum la asta.. voia să trăiască clipa! Trebuia să o trăiască, trebuia!
-Vă rog calmaţivă! şopti bruneta, în timp ce arunca priviri furişe pe fereastra care dădea spre celelalte birouri cubice, întâlnind din ce în ce mai multe priviri curioase.
-Uite cum facem: ai să ieşi cu mine în oraş, şi ai să uiţi de ratatul ăla care nu îţi dă nici o atenţie. Ai să ieşi cu mine şi o să îl faci să regrete ! spuse dintr-o răsuflare bărbatul, întorcându-se spre uşă.
Trebuia să o ducă la cel mai bun restaurant, să o îmbete bine, să o ducă în dormintorul lui şi să îşi potolească erecţia care apărea ori de câte ori se gândea la ea. Apoi va trebui să o păstreze, căci cu siguranţă nu îşi va lăsa viitoarea iubită să se întoarcă la un pârlit care nu ştie să o aprecieze.
-S-staţi! Nu puteţi să.. însă privirea lui hotărâtă, ochii aceia care ardeau cu o dorinţă pe care o văzuse destul de rar în ochii bărbaţilor care o înconjurau, o amuţi pe loc.
El voia să o facă să uite de cel care o dezamagise în trecut.
„Dar cum să fac asta când tocmai tu eşti cel de care m-am îndrăgostit.. Oare atunci ai mai fi aşa de pornit să mă satisfaci? Să îmi alungi durerea? Ceva îmi spune că nu ai fi surprins şi ai abandona toate planurile.. nu vreau asta! Vreau să văd privirea aceea tot timpul. Vreau să te văd cum te frămânţi pentru mine.. Te vreau aşa cum eşti acum !†se gândi ea, ochii ei umezindu-se, şi scutură din cap. Nu voia să îi spună adevărul, nu voia să îl piardă acum când îl văzuse atât de pornit să o facă fericită. Probabil că nu voia decât o altă distracţie; poate că se plictisea şi se gândise să se amuze cu această fată ca să mai scape din rutina în care căzuse.
Însă era atât de departe de adevăr... Bine, normal că, ca orice bărbat, se gândea să o fută în orice poziţie posibilă, să o pună să îl lingă de sus până jos, să o vadă îmbrăcată cu ceea ce spunea el numai ca să o poată dezbrăca după, dar el chiar nu voia să se distreze pe seama ei. Sigur, luase în patul lui atâtea tipe încât bijuteria lui aproape că nu putea să trăiască fără să intre în căldura moleşitoare care reprezenta centrul unei fete cam în fiecare seară, dar asta nu însemna că numai asta voia. Bine, mai era şi simplul amănunt că o va lega de pat şi o va lua până ce va leşina, dar nu avea să îi spună asta.
-Vin la tine în seara asta, pe la 8! Să te îmbraci mai elegant.. îi aruncă peste umăr, uitându-se doar cu coada ochiului la ea.
Fusta aceea ar fi trebuit să fie interzisă: era prea scurtă, dezvăluindu-i picioarele lungi, cu pielea albă, după care îi lăsa gura apă. Bluza de pe ea era prea strâmtă şi prea provocatoare pentru el, căci avea un decolteu generos, iar machiajul pe care îl avea îl făcea să se lupte cu dorinţa de a o săruta fără oprire. Ar fi sărit pe ea chiar atunci şi acolo, chiar sub privirile angajaţilor, dar probabil că ei nu i-ar fi convenit. Iar brunetul voia să o posede fără ca ea să se împotrivească.
Înghiţi în sec, astâmpărâmdu-şi dorinţa cu promisiunea că o va avea la noapte.
Tremurând uşor, Mia se prăbuşi înapoi în scaun. Nici nu realizase că se ridicase, dar acum se simţea atât de istovită. Nu îi venea să creadă că tocmai omul de care îi plăcea o invitase în oraş pe un ton atât de plin de gelozie încât chiar îl crezuse. Nu ştia precis ce voia de la ea, dar ce mai conta? În sfârşit avea să ajungă acolo unde îşi dorise.
Seara veni relativ repede, şi cu greu se decise cu ce să se îmbrace. Rochia scurtă, neagră, ce se mula perfect pe curbele ei atât de apetisante, o complimenta foarte bine. Tocurile înainte o faceau să pară mai înaltă şi mai graţioasă, iar coafura o avantaja spectaculos. Cine nu o cunoştea şi o vedea acum ar fi crezut că e cea mai frumoasă fată de pe faţa pământului. Şi chiar spera să îşi înrobească şeful cu acea ţinută. La cei 30 de ani ai lui, el încă părea de 23, tânăr şi în putere, iar şarmul lui îl făcea şi mai dorit.
Înghiţi în sec, se mai parfumă un pic şi ascuştă, încordată. Nu dură mult până să şi audă o maşină pe aleea din faţă a casei ei. Îşi luă poşeta şi aproape că alergă la uşă, la timp ca să îl vadă cum se dă jos din maşină şi cum îi cade faţa când se uită la ea. Norocul lui era că era seară, căci umflătura evidentă din pantaloni ar fi fost un semnal de alarmă pentru ea.
Nu dură mult până ce se aflau deja pe drumuri, el şofând aproape nebuneşte, încercând să nu se uite la ea, în speranţa că îşi va potoli cumva pofta. Reuşise şi până atunci, dar primise ajutorul unor fete mai puţin atrăgătoare decât Mia, în ochii lui cel puţin.
Ajunseră destul de repede la restaurant, şi porniră, discutând despre noi proiecte în ce priveşte firma.
Băură, mâncară, chiar mai şi dansară, iar el se abţinu stoiceşte să nu o acopere cu sărutări nebuneşti, să nu o ia pe sus şi să o ducă în cine ştie ce baie şi să i-o dea acolo până sunt scoşi afară, poate chiar amendaţi. Visul lui se îndeplini chiar mai devreme decât se aşteptase, căci băutura excesivă pe care şi-o turnase bruneta în pahar l-ar fi doborât până şi pe el. Însă nu era chiar atât de beată după cum remarcă când ieşiră din restaurant. Era chiar trează, ceva mai spiritulă şi mai destinsă decât în mod normal, dar tot Mia rămânea.
Şofă cu mai multă grijă înapoi înspre casa ei şi voi să o lase şi să plece, însă reacţia ei îl prinse pe picior greşit.
Se întinse, dezvăluind şi mai mult din decolteul ei generos, şi îl sărută pe buze, lingându-i-o pe cea de jos, invitându-l parcă. Nu că i-ar fi trebuit mai mult, căci deja erecţia lui controlată cu atâta grijă în trecut, se ridică semeaţă şi doritoare de atenţie. Dacă nu l-ar fi ţinut centura de siguranţă, pe care o şi blestemă în gând, ar fi sărit imediat pe ea. Simţea mirosul uşor sărat al corpului ei doritor de atingeri interzise, şi asta îl aţâţa şi mai tare.
Apăsă bezmetic pe butonul centurii, reuşind să se elibereze la timp. O lăsă să iasă din maşină, ajungând în timp record lângă ia ca să o ia în braţe. O sărută pătimaş, mergând cu spatele spre uşă, încercând să o dezbrace. Chiar nu îi păsa în momentul acela decât să o aibă sub el, deşi simţea o uşoră împotrivire din partea ei: se părea că Mia era obişnuită să conducă.
„Cât de amarnic te înşeli, fetiţo, dacă tu chiar crezi că vei reuşi să stai deasupra... „ îşi zise, zâmbind machiavelic.
Slăbi uşor nodul cravatei, dar nu o lăsă să i-o dea jos. Avea planuri mari pentru acea parte din îmbrăcămintea lui.
Nu realiză când ajunseră în casa, sau măcar când ajunseră în camera ei, tot ce ştia, sau îl interesa în momentul acela era trupul fierbinte, care clocotea de dorinţe sexuale din braţele lui. Îi smulse ciorapii de pe ea, şi o aruncă pe pat. Nu o lăsă să se dezmeticească, ci o întoarse pe burtă, practic atacând fermoarul care îndrăznea să ţină acea bucată de material pe trupul ei. Până la urmă o dezbrăcă de tot, legându-i încheieturile deasupra capului de tăblia patului. Ar fi vrut să o lege şi la ochi, să o lase să ghicească ce avea să îi facă, dar asta însemna să nu îi mai vadă privirea supusă şi doritoare, iar asta chiar nu voia.
O măsură lung din priviri, ochii lui rămânând o secundă mai mult asupra sexului ei care ‚lăcrima’ din cauza lui. Se linse uşor pe buze, aplecându-se asupra ei. Nu îi plăcea în mod extraodinar sexul oral sau preludiul, şi se părea că nici nu avea nevoie în cazul ei, dar nu se putea abţine să nu o amăgească uşor. Voia să o audă gemând după el, şi numai după el. Doar nu se abţinuse atâta vreme ca să o lase să îi scape atât de uşor. Prea îl întărâtase decând venise la interviul acela.
Încă îşi amintea prima ei zi, şi nu îşi putu camufla geamătul de dorinţă care îi părăsi gâtlejul. O dorise încă din acea clipă. Nu ştia ce îl atrăsese la fata aceasta, căci nu avea nimic deosebit. Dar modul în care îl privea acum îl făcea să înnebunească uşor.
Mia îşi muşcă buza de jos, împingându-şi şoldurile în sus, astfel încât Alex să se confrunte cu o privelişte şi mai ademenitoare. Simtea dorinţa ei fierbinte de a fi luată tare şi repede, îşi simtea proprii muşchi încordându-se spasmodic, în speranţa că va fi răvăşită cât de curând. Îl privi, dorind să îl cheme, şi asta cât mai repede, dar după cum se mişca el, Mia ştia că nu va fi luată după cum dorea ea.
Ar fi urlat la el, aruncând blesteme, după cum era obişnuită, dar energia şi hormonii care iradiau de pe el îi spunea că mai degrabă s-ar fi ales cu nişte dureri decât cu acea dulce plăcere a orgasmului.
Suspină, împingându-se din nou în pat, la timp să îl vadă cum se apleacă ca să o guste. Nu că nu i-ar fi plăcut, dar nu părea genul care să se sinchisească să îşi aducă iubita la ‚umezeala’ necesară penetrării.
-Alex.... gemu, incapabilă să se controleze, atunci când vârful limbii lui atinse uşor buchetul de nervi de la suprafaţă.
Ar fi dorit să se apropie mai mult de cel care o tortura în felul acela, dar legăturile de la mâini nu îi permiseră.
Convins că nu mai avea altceva de făcut decât să o ia cât de tare îl ţineau puterile, Alex se dezbrăcă complet şi se poziţionă la intrarea ei. Numai că nu îşi împinse şoldurile înainte gata să o ia, ci o penetră cu două degete, urmărind-o cum îşi dă ochii peste cap în plăcere. Pompă cu putere acele două degete, simţind-o cum se strânge în jurul lor. Dacă se simţea atât de strâmt numai ţinând două degete în ea, cum era când îşi avea tot organul cufundat în mijlocul ei?
Un tremur uşor îi zgudui trupul, orgasmul apropiindu-se rapid de ea. Nu dură mult până să fie purtată pe valurile acelea de plăcere. Se vedea că nu mai avusese parte de mult timp de un act sexual.
„Doamne cât de bine e....†oftă în sinea ei, împingându-se în mâna iubitului ei atât cât îi permitea cravata legată atât de strâns.
Gemând, gâfâind deja, bruneta încercă să se relaxeze, păstrând ochii închişi. Nu simţii decât vag că Alex se mişcă, ridicându-i şoldurile astfel încât să poată pătrunde uşor şi repede în căldura ei moleşitoare.
Însă, când simţii acea presiune familiară, practic forţându-i muşchii să îl lase înăuntru, nu se putu abţine să nu urle de plăcere. Era mai mare decât îşi închipuise. Frecarea care o producea înlăuntrul ei o scotea din minţi, căci îi simţea fiecare venă pulsând, îl simţea mişcându-se ca să ia un unghi mai bun, şi nu se putu opri din a-şi forţa trupul să ia mai mult din el.
Capturându-i gura într-un sărut, brunetul se depărtă din nou de ea, numai ca să intre din nou, rapid şi cu forţă, înghiţindu-i astfel ţipetele. Nu erau numai ţipete de plăcere, ştia asta, dar nici că voia să se domolească, zguduind-o toată.
Lacrimi se prelinseră pe obrajii ei în timp ce el continua să o fută aşa cum nu mai fusese niciodată. Practic o rupea ori de câte ori se împlânta din nou şi din nou, cu putere, gâfâind din cauza efortului. Corpul ei se obişnui greu cu asaltul lui animalic, şi nu dură mult până ce un alt orgasm îi coloră lumea cu intensitatea lui.
Îi ţipă numele, trăgându-l şi pe el peste acea margine invizibilă. Dar nu numai că el nu încetă, ci o întoarse pe burtă, forţându-i încheieturile legate, şi se introduse din nou în ea, de data asta luând-o pe la spate. O simţea tremurând sub el, gemând de fiecare data când era forţată să intre cu capul în perne din cauza forţei lui, sau ţipând atunci când nimerea acel punct ascuns în interiorul ei.
Rânjind, se aplecă peste trupului ei, introducându-i trei degete în gură, muşcându-şi buza atunci când ea începu să i se sugă cuminte. Înghiţind în sec, le scoase şi i se plimbă pe corp, ciupindu-i în drumul său, scârcurile neglijate. Erau tari ca piatra, aşa că se decise să se ocupe, cu mâna liberă, şi de ele. Masându-i sânii, el îşi continuă drumul spre fundul ei bombat.
Plescăiturile scoase de trupurile lor, plus gemetele care le scotea ea, îl întăriră din nou, aşa că se decise să fie un pic mai dur cu ea. Prea îi plăcea ceea ce îi făcea.
Ajuns în dreptul anusului, introduse rapid două degete, urmărindu-i schimbările de pe faţă. O durea, dar era o durere plăcută, din câte îşi dădea seama. Făcu aceeaşi mişcare de dute-vino ca şi în cazul membrului său care îşi continua neobosit treaba de a o aduce la un nou orgasm.
Mişcându-şi mâna liberă pe stomacul ei, ajunse din nou la clitoris, pişcând-o. Durerea combinată cu acea plăcere provocată de erecţia lui, îi provocă un asemenea val de plăcere încât căzu leşinată pe perne. Gâfâind, Alex o urmă, după numai două minute, într-o stare de semi leşin, încercând să îşi găsească respiraţia.
Nu se mai simţise niciodată atât de bine.
-Poate că am să te păstrez, micuţul meu pet! Data viitoare o să jucăm un altfel de joc... oftă el, trăgând-o în braţele sale.
Da, cu siguranţă o va păstra.
„She is the best f**k I ever had... „ o parte din el îi cântă, înainte să adoarmă, o imagine cu ea prinsă în cătuşe de pat, dezbăcată total, cu un căluş în gură aşteptându-l, bântuindu-l. Imaginaţia lui mai adăugă şi niste vibratoare adânc implantate în ea, prin cele două găuri care îi puteau provoca atâta plăcere, bâzâind, acoperite de sunetul gemetelor ei. Doamne cât îi adora privirea aceea de supusă totală, mai ales când ştia cât de scorpie era în rest.
O femeie cu o mână de fier când vine vorba de afaceri, dar o supusă convinsă şi ascultătoare în rest. Asta îl întări din nou!
![[Imagine: TheYaoiGuild.jpg]](http://i45.photobucket.com/albums/f75/MrsCrepsley/Signatures/TheYaoiGuild.jpg)
![[Imagine: TheYaoiGuild02.jpg]](http://i45.photobucket.com/albums/f75/MrsCrepsley/Signatures/TheYaoiGuild02.jpg)
