Flacara Iubirii nu se stinge atat de usor

[MooN.]

Cap. 3 Surprize dupa surprize

Dormeam ca dusa. Nici nu am simtit cand avionul a decolat. Urmau doua zile lungi in cel mai plictisitor loc din lume scaunul. Chiar si daca aveam calculator, televizor, castile, telefonul nu imi ajungeau. Nu sunt genul de fata fitoasa, dar cand vine vorba de plictiseala nici eu nu ma mai cunosc. De fiecare data cand se intampla sa plecam din tara, chiar si daca am zbura doar doua ore ma transform intr-o fitoasa. Imi trebuie spatiul meu propriu, nu suport sa il impart cu nimeni cat timp sunt in avion.
Prima zi a fost o catastrofa. Eram nelinistita si cu nasul pe sus. Parintii nici nu imi dadeau atentie, probabil stiau ca nu imi plac zborurile, nu au auzit nici macar un cuvant din tot ce am spus in ziua respectiva. Cat am putut sa ma enervez. Ce fel de parinti nu ii dau atentie propriului copil. Am inceput sa strig la ei, lucru neobisnuit pentru ca nu obisnuiam sa ma cert sau sa strig la ei. Mai aveam un pic si ma alegeam cu o palma din partea mamei care desi stiind ca asa procedez de obicei s-a cam enervat, probabil am intrecut masura. Dupa ce m-am certat cu mama aproape o ora pe tema „De ce ai vrut sa dai in mine?” lucru pe care nu l-a putut duce pana la sfarsit deoarece am fost smechera si m-am ferit aceasta chesti enervand-o si ma tare, am reusit sa adorm fara sa mai fac alte boacane.
A doua zi ... a fost mai bine. Eram deja obisnuita cu acel drum (nu am mai avut acel aer de sefa) foarte plictisitor. Partea cea mai buna a fost ca am avut voie sa mananc orice as vrea doar sa tac, dar nici asta nu m-a oprit. Adorm! Visam cum sunt intr-o lume doar a mea. Puteam face tot ce vroiam. Dar lumea mea perfecta a fost distrusa in mai putin de o secunda, atunci m-am trezit. Imi intorc capul pe partea dreapta cu ochii inca inchisi, iar cand ii dechid
-Konoha! Tip eu cat ma tin plamanii.
Nu eram inca jos, dar il puteam vedea de sus. Ce frumos era! Imi doream sa stau sa il privesc toata ziua. M-am uitat la ceas si am observat ca am ajuns cu o ora mai devreme, sprea marea mea bucurie. Acum ceasul indica ora 19:25. Devin din ce in ce mai agitata. Imi puteam da seama dupa cum strangeam manerele scaunului si cum priveam acel mic oras. Luminile se aprindeau, iar din Konoha cel prafuit si agitat devine un oras mai ceva decat California. Incep sa ma calmez visand la ce voi face maine. Intrebari fara sens mi se invarteau prin cap, dar mama a avut grija sa ma aduca cu picioarele pe pamant si sa imi spuna ca vom ateriza imediat. Imi pun centura, si imi indrept din nou privirea spre geam. Nu mai vedeam nimic, inafara de copaci. Avionul ateriza iar eu simteam cum mi se face un nod in stomac. Este una dintre cele mai neplacute senzatii pe care le pot avea. Imi placea sentimentul de zbor, ma simteam libera. Dar la un momentdat trebuia sa plecam din lumea norilor si sa ne intoarcem in lumea nostra. Imi i-au ramas bun de la acel sentiment placut, spernad ca il voi simti cat mai curand. Rotile avionului ating solul, iar eu tresar. Imi dau jos centura si ies prima din acel obiect care ma despartea de Konoha. Ajung la scara care acum se punea jos, iar cand se deschide usa imi dau lacrimile si nu imi vine sa cred ca sunt acasa. Nu vroiam sa cred ca este un vis, pentru ca ma simteam mult mai bine decat in cel mai frumos vis pe care l-am avut vreodata. Era asa cum imi spunea bunica, cand eram mica „ Realitatea este cu mult mai frumoasa decat visul”.
In scurt timp au coborat si parintii mei. Am din nou acel sentiment de nervozitate pe care l-am avut si atunci cand ne-am urcat in avion. Abia astep sa imi vad noua casa, sau mai bine spus vechia casa. Doar am locuit in ea 10, daca nu ne-am mutat acolo dupa ce m-am nascut si nu stiu eu, dar ma rog ce mai conteaza acum. Deja soarele apun, dar cat timp tata muta bagajele din avion in masina stau si ma uit la culoarea deosebita a cerului care acum cateva ore era de un albastru pur, iar acum are nuante de mov amestecat cu roz si cu oranj. Este un peisaj superb. Nori albi care se alearga unul pe celalalt ii dau un aspect aparte. Admirand acest superb peisaj nu am sesizat cand m-a strigat mama. Ma strigase de cel putin cinci ori pana acum, iar eu nu am realizat. Simt cu cineva vine langa mine si ma scutura usor. Este mama care intodeauna reuseste sa ma trezeasca la realitate.
-Urca-te in masina si haide sa merge!
Fara a mai spune nimic, mai arunc o singura privire la cerul parca pictat si ma indrept cu pasi lenti spre masina noastra. Tata se afla pe scaunul soferului, mama pe scaunul pasagerului, iar eu trebuie sa stau in spate, dar nu ma deranjeaza. M-am asezat in spatele tatei si mi-am intors privirea spre geam pentru a putea privi orasul. Este mul mai frumos decat mi-l amintesc. Deja soarele este pe cealalta parte a Pamantului, iar Konoha este luminat artificial. Imi amintesc ca noapte cand soarele iesea din raza noastra de vedere nimeni nu mai indraznea sa umble pe strada, dar se pare ca acum nimanui nu ii mai pasa daca umbla singur sau nu. Fara sa imi dau seama intram intr-un cartier plin cu vile care mai de care. Am impresia ca acesta este cartierul bogatasilor, dar nu imi pasa. Simt cum se opreste masina. Se pare ca am ajuns. Deschid portiera si ma dau jos. Dupa ce ma asigur ca hainele nu imi sunt sifonate imi ridic privirea si vad o vila pe gustul meu. Aceasta are doua etaje. Este alba cu modele rosi. Interiorul este asemanator cu cel al casei din California. Credeam ca v-a ramane la fel cum era pe vreamea cand locuiam aici, dar se pare ce cineva a facut niste modificari. In timp ce imi plimbam privirea prin sufrageria spatioasa simt cum cineva imi atinge umarul. Ma intorc si o vad pe mama.
-Asteapta cu „wow” si „e minunat” pana dupa ce iti vezi camera! spune mama pe un ton amuzat
Urc scarile reci in spatele mamei. Se opreste in fata unei usi albe din lemn. Se da la o parte si imi spune
-De aici te descurci singura!
Dupa care pleaca. Raman inca un minut in fata usi incercand sa imi inchipui cum este inauntru, dar nu cred ca pot. Am tras o gura de aer, dupa care am apasat clanta si am intrat. Este o camera spatioasa, rotunda exact asa cum imi doream de cand eram mica. Dar nu asa imi aminteam vechea mea camera, nu mai conteaza este perfecta aceasta. Pereti sunt de un mov-pal. Im mijlocul camerei se afla un pat dublu rotund cu lenjerie neagru si ca model sunt niste fluturi albi. In partea dreapta este o fereastra mare prin care pot sa vad gradina plina de flori multicolore si piscina destul de mare, apa fiind foarte curata. Langa fereastra este o usa pe care o deschid. Inauntru este dressing-ul meu. O parte din el este ocupat cu haine noi? Nu imi vine sa cred. Cand au facut cumparaturi? Sau mai bine spus cand au venit aici? Ma uit un pic printre haine si se pare ca imi plac. Dar trebuie si eu sa fac niste cumparaturi. Vis-a-Vi cu patul este biroul meu (alb) pe care se afla un laptop mov, o imprimanta color Canon. Spre marea mea surprindere poate sa scoata poze pe hartie fotografica. Deasupra biroului este agatat un televizor mare cu plasma. Vis a Vi cu fereastra este o toaleta alba decorata cu modele roz si mvo aceasta are deasupra o oglinda mare si trei sertare unul in stanga, unul pe mijloc si unul pe dreapta.Este o camera perfecta, dar intrebarea mea este: Unde imi voi pune toate perechile mele de pantofi? Ma uit mai bine prin marele meu dulap de haine si surpriza! Main in spate este o usa care duce la un spatiu doar pentru pantofi. Aveam si biblioteca mea proprie pline cu carti de actiune, horror si romantice. Baia este mov.
Dupa ce termin de admirat noua mea camera, incep sa despachetez. Pana am reusit eu sa tremin deja s-a intunecat. Nici o problema maine este sambata, deci nu merg la scoala. Trebuie sa imi pregatesc hainele pe ziua ce urmeaza. Imi las pe spatarul scaunului o pereche de pantaloni scurti albi, un tricou rosu si o pereche de basketi rosi cu o dunga scurta alba pe o parte. Am de gand sa ma plimb un pic si sa fac niste cumparaturi daca tot am loc in dulap. Intru in baie, imi pun hainele de calatorie in cosul de haine murdare si intru in cabina de dus. Ce bine este. Picaturile de apa mereu precum cristalul se scurg pe corpul meu. Parul meu roz mereu lasat in voia vantului este acum lipit de spate si ce surpriza imi ajunge pana la mijlocului coloanei. Trebuie sa ma tund, deja a crescut prea mult. Dupa cincisprezece minute ies din cabina de dus, corpul meu fiind acoperit de un prosop mov inchis. Intru in camera mea, imi iau pijamalele pe mine si ma bag in pat.
-Maine va fi o zi nemaipomenita.
Le spun pe acestea si adorm. Am ajuns la timp pentru a prinde trenul in lumea viselor. Noapotea a trecut pe neclipite. Razele calde ale soarelui se joaca pe fata mea incercand sa ma trezeasca. Nu le-a luat foarte mult. Ma ridic lenes in sezut si imi intind mainile spre tavan in timp ce gura mea se dechide tare si scoate un sunet pe care il pot numi fara jena cascat. Ma ridic din pat si ma indrept spre baie pentru a-mi face programul zilnic de dimineata. Dupa ce ies, ma inbrac, imi prind parul intr-o coada sus si plec jos pentru micul-dejun.
- Buna dimineata mama, tata.
- Buna dimineata! Spun acestia incantati de starea mea neasteptata
Ca in fiecare zi de dimineata mananc cereale. Dupa ce termin, ma ridic si ma indrept spre bucatarie. Ma uit sa vad unde este chiuvete, dar nu o vad nicaieri.
-Aaaa... mama unde este chiuvete?
Aceasta incepe sa rad. Ma uit la ea nu inteleg ce este atat de amuzant. Adica este doar o simpla intrebare plus ca nu o vedeam, deci era normal sa intreb. Mult mai bine decat sa fac vreo tampenie de-a mea, iar apoi sa imi para rau. Se pare ca nu se mai opreste dinras asa ca las bolul undeva pe tesghea ies din incapere. Imi iau un hanorac alb de pe cuier sa nu imi tina din nou morala.
-Am plecat, pa! Spun eu si se aude cum se inchide usa.
Era si normal ca acest oras sa creasca. Nu cred ca ma voi pierde doar nu este la fel de mare precum California. Este drept faptul ca m-am pierdut o data, dar nu am cum sa fac aceeasi greasala si aici. Eu si gandurile mele. Nici nu am sesizat ca sunt in parc. Mai bine spus intr-un parc, nu seamana deloc cu cel in care obisnuiam sa vin cu Hinata. Din nou am reusit sa imi aduc aminte de Hinata. De fiecare data cand imi aduc aminte de ea ma intreb daca ma mai considera prietena ei. Este abea ora noua si patru minte, dar se pare ca acest parc se aglomereaza. Ies din parc si ma indrept spre cel mai mare mall din Konoha. Se pare ca toate magazinele sunt deschise. Intru in fiecare magazin pe care il vad si ies din el cu cel putin doua plase ori cu haine sau accesori ori cu pantofi. Cred ca am petrecut doua sau trei ore in acest mall. Mainile imi sunt ocupate de multimea de plase pline cu prosti de-ale mele. Ma indrept spre casa destul de happy. Am reusit sa imi cumpar chesti noi si sa imi amintesc un pic de Konoha. Ma uit spre cer adancita in ganduri pana cand... paff
-Scuza-ma nu am vazut pe unde merg, imi pare foarte rau! Spun eu dintr-o suflare destul de ingrijorata pentru respectiva persoana
- Ah nu-i nimic! Si cand se ridica imi scap plasutele din mana.
Nici nu se uitase la mine (inca). Este ea. Parul ei lung brunet cu reflecti mov cand scurt pana la nivelul umerilor, iar acum fiind lung pana la fund (suzati-mi expresia). Doar ea putea fi. Cand si-a ridicat privirea i-am vazut si ochii ei mari si gri. Ea este, numai ea poate fi. S-a uitat la mine si a ramas inlemnita.
- S... Skura?
- Da Hinata eu sunt!
Spunand asa ii sar in brate dandu-i cea mai calda imbratisare pe care i-o pot da unei prietene. Ea facand acelasi lucru. Ce bine ca ne-am regasit. Inca mi se pare un lucru incredibil. Imbratisearea care credeam ca va dura mai mult s-a treminta destul de repede. Dupa ce ne despartim ma mai uit un pic in ochii ei ,care mai aveau un pic si cedau in fata lacrimilor, dupa care ma aplec sa imi aduc pungile cu haine. Am vazut-o cu coada ochiului cum se apleaca si ma ajuta sa imi adun chestile din mijlocul trotuarului. Se ridica, la fel si eu.
- Poftim! A spus cu zambetul pe buze
- Multumesc!
Nici una nu mai scoate un cuvant. Doar oamenii care treceau pe langa noi si masinile mai scoteau cate un sunet. Ma uit fix in ochii ei, iar ea in ai mei. Telefonul imi este in buzunarul hanoracului si mai este si pe vibratie. Simt cum imi vibreaza tot corpul, dar nu ii dau importanta.
-Deci ... La ce liceu mergi? Ma intreaba ea putin surprinsa de reactiile mele.
Se lasa din nou acea liniste. Hinata se uita la mine parca asteptand sa primeasca cat mai repede acest raspuns, in timp ce eu imi storc creierii pentru a-mi aduce aminte numele acestui liceu. Ding! Se aprinde beculetul.
- Sky High School, dar tu? Raspund plictisita
- La fel si eu, poate suntem in aceeasi clasa. Ce bine ar fi. Trebuie sa plec, ma asteapta mama ne vedem luni, pa-pa!
Dar nu mai apuc sa o salut deoarece dispare din raza mea de vedere. Sunt foarte confuza in legatura cu ce se intamplase mai devreme. Ce s-a intamplat cu mine? Eu eram fata vorbareata pe care toata lumea reusea sa o pacaleasca. Dar acum m-am maturizat. Trebuie sa imi schimb look-ul, nu vreau sa ma considere toata lumea un copil. Si stiu exact cum voi face asta. Cu toate gandurile mele, nu imi dau seama ca sunt in fata casei. Exact asa cum ma asteptam, nu este nimeni acasa. Devine din ce in ce mai ciudat sa intru in casa si sa nu fie nimeni. In fine, urc sus in camera mea si imi las toate cumparaturile pe pat. Desigur inca nu voi purta toate „chestile” astea doar dupa ce incepe ascoala. Pana atunci trebuie sa ma multumesc cu vechea mea garderoba, dar nu conteaza. Oricum nimeni nu mi-a mai vazut aceste haine asa ca ce rost are? Intreb eu asteptand pe cineva sa imi raspunda, cand imi dau seama cat de patetic suna. Nu m-am putut abtine sa nu chicotesc la gandul ca ma transform intr-o ciudata. Dar cui ii pasa, daca noi mei colegi ma vor „cataloga” la sectiunea ciudati, nuimi va pasa. Scoala asta este de fite, pesupun deoarece parintii mei nu m-ar trimite nici in ruptul capului la o scoala oarecare. Chiar nu inteleg de ce, ce rost are la ce scoala invat doar fac aceeasi materie. Am cei mai complicati parinti, dar nu ai cum sa iti alegi familia. In timp ce aproape bufnesc in ras, reusesc sa ma schimb. Incui usa de la casa si ma indrept spre coafor. Ma uit ca mata in calendar si pe stanga si pe dreapta, cautand cu privirea coaforul. Fara succes. Imi vine sa urlu, cum se poate sa nu fie nici macar un coafor prin preajma? Din nou, tipic mie. Cand voi invata ca nimeni nu imi va raspunde la intrebari atata timp cat nu le rostesc cu voce tare? Sunt patetica, dar nu trebuie sa stie nimeni chestia asta. Chicotesc din nou la cat de „desteapta” puteam sa fiu uneori. Imi aud soneria telefonului care ma anunta ca am primit un mesaj. Il caut prin geanta, si observa ca tocmai domnisoara Alice este cea care mi-a trimis neasteptata „surpriza”

Unde esti? Nu mi-ai raspuns cand te-am sunat si as vrea sa
iesim astazi. Suna-ma!

Sigur. Dupa ce ca m-a lasat balta vrea sa ne intalnim, dar sa o si sun? Lasa ca vede ea. De la mine nu va mai primi nici un beep, dar sa o sun? Asta doar in cele mai frumoase vise. Apas pe butonul stergere, iar apoi caut numarul ei in agenda. Delete. Nici nu am observat ca sunt in fata unui coafor care arata destul de stilat. Cum se poate sa nu il fi observat, poate am fost prea ocupata cu Alice. Imi scutur usor capul si intru. Am de gand sa ma vopsesc bruneta, dar totusi sa imi las cateva suvite din parul meu natural. Stau pe un fotoliu bej foarte comod, cu o revista in mana asteptand sa strige urmatorul. Trecusera deja mai bine de patruzeci si cinci de minute in care am stat si am rasfoit reviste. Intr-un final ma cheama si pe mine, ma asez pe scaun. Ii spun ce as vrea sa faca cu parul meu, asteptand sa vina replica a venit (trebuia sa imi tin gura).
-Dar de ce vrei sa te vopsesti? Ai o culoare destul de deosebita.
Am stat un pic pe ganduri, dar i-am spus sa ma vopeseasca asa cum am cerut. Fara alte comentarii tipa m-a vopsit asa cum imi doream. Cand a terminat m-am uitat in oglinda si wow. Arat atat de schimbata. S-a terminat cu fetita cuminte este randul rebelei sa se afiseze. I-am multumite fetei (pentru ca altfel nu pot sa ii zic e destul de tanara) pentru treaba bine facut. Am platit-o avand grija sa ii las un bacsis generos. Am iesit din coafor foarte multumita de noua mea imagine. Mai trebuie sa fac un singur lucru, dar acela mai poate astepta. Oare cum va reactiona mama cand ma va vedea. Probabil ar face niste crize, iar tata mi-ar tine un discurs lung si plictisitor dupa care probabil m-ar pedepsi. Viata trebuie sa inveti sa ti-o treiesti pe cont propriu. Asta spun de fiecare data cand fac ceva ce stiu sigur ca nu le va conveni. Oricum trebuia sa se intample o data si o data. Deja imi inchipui ce se va intampla. Dra nu este mare lucru. Doar mi-am vopsit parul si mi-am lasat niste suvite naturale, unde este problema? In fine, eu si gandurile mele. Sper ca aceasta schimbare de look sa ma intareasca pe dinuntru si sa ma ajute sa nu mai par o fetita speriata. Gandurile mele, mi-au distras atentia atat de mult incat nici nu am observat ca sunt in fata casei. Targ o gura mare de aer si intru. Surpriza sunt acasa. Auzind usa vin sa ma intampine, cand ma vede mama puff...
- Sakura, ce Dumnezeule ti-ai facut la par? Nu gandesti sau ce? A spus dintr-o suflare, se vede ca este foarte nervoasa.
- Doar m-am vopsit, nu te scandaliza. Mi-am lasat cateva suvite nu ii mare chestie. Am spus plictisita dupa care ma indrept spre scari. Mama inca striga la mine, dar m-am decis sa o igno si sa ii spun ceva de genu „gresala s-a facut, iar tu nu mai poti face nimic!”. Nu o pot impaca nici cum. Pana maine sunt sigura ca va uita. Upss ... maine este luni. Nu am chef chiar deloc, dar nu am ce face. Am auzit ca la scoala asta trebuie sa purtam uniforma. Sunt sigura ca mama mi-a luat-o de la scoala si mi-a pus-o pe pata asa ca vreau sa vad cum imi vine. Exact cum ma asteptam, sunt pe pat fumos aranjate. Ok, deci se pare ca avem o camasa mulata alba, o fusta mini in carouri, un sacou rasu si o cravata la fel? Nu prea pare a fi o tinuta cine stie ce decenta, dar mai bine decat haine de bunica. Am inceput sa rad la acest gand. Hainele astea imi vin super. Fusta nu mi se ridica in spate, iar aceasta camasa si imi scoate corpul in evidenta. Mi-am pus si sacoul acela pe mine. Arat destul de ok. Desi sunt destul de dezamagita, dupa atatea cumparaturi? In fine tot este bine pe o parte, nu trebuie sa imi bat capul cu ce ma voi imbraca in prima zi. Nu prea am chef de cina asa ca imi iau pijamalele pe mine si ma arunc in pat. In scurt timp somnul ma trimite in Taramul Basmelor. Dis de dimineata imi suna ceasul anuntandu-ma ca este timpul desteptarii. Ce n-as da sa fie vacanta. Ma ridic lenes in sezut si imi intind mainile spre tava. Dupa care ma dau jos din pat si ma indrept spre baie. Programul de dimineata nu lipseste niciodata. O data gata cu acesta imi iau uniforma pe mine. Ca sa arat oarecum originala, imi iau sosete pana la genunchi si o pereche de cizme negre (fara toc) mai jos decat sosetele. Parul mi-l prind intr-o parte, dar lasat sa atarne pe umarul stang. Putin rimel, niste luciu si fond de ten nu strica nimanui. Si asa este foarte discret. Ma uit in oglinda si ... sunt superba. Deja imi inchipui ce se va intampla la scoala. La gandul asta chicotesc. Mi-am luat geanta care se pare ca a fost „livrata” odata cu uniforma. Nu este cine stie ce noutate, dar sa zicem ca merge. Nu mai stau la micul dejun si o sterg pe usa. Surprinzator, mami si tati erau acasa cand am coborat. Cum am hotarat sa merg pe jos, deoarece scoala nu este foarte departe, era si normal sa ma mai intalnesc cu niste baieti pe drum. Vai ce educati pot fi si astia. Au inceput sa fluiere si sa flirteze cu mine, ceea ce nu stiu ei este faptul ca nu ma intereseaza. Teapa! Pot sa palavrageasca toata ziua daca au chef chiar ma doare in cot de ei. Asa a decurs drumul meu spre scoala, in intampinarea mea iasa Hinata in fata liceului si mergem impreuna pana in clasa. Tot ce ne-am putut spune a fost un simplu „salut”. Intra in cladire si domnisoara Hinata, aici de fata, imi prezinta fiecare clasa in parte. Pana ajungem la a noastra. Este in fata mea asa ca apasa pe clanta si intra prima. Stau un pic sa respir adanc dupa care imi pun o mana in sold si intru. Este si profu in clasa. Asa ca ma duc direct la el sa imi spuna unde sa ma prezint. Dar ma trimite langa un tip in ultima banca de pe randul din mijloc. Sa fim seriosi adica macar putea sa ma prezinte el, dar nu trebuia sa ma trimita direct intr-o banca cu un tip destul de ciudat. In fine, ma asez langa el si observ ca este un blond cu ochii nu stiu cu culoare are deoarece ii are inchisi. Ce noroc am si eu. Tipu asta doarme. Cand aude ca cineva trage scaunul un pic in spate sare in sus ca ars. Ma uit mai atenta la el si se pare ca are ochii albastri la fel ca marea. Se uita un pic la mine cu o fata gen „cine e tipa asta? O fi noua?” chestii normale. Imi dau ochii peste cap dupa care ii spun:
- Ma numesc Sakura, iar tu esti?
Dintr-o data ii apare un zambet pana la urechi. Se agita sau doamne ce face cu scaunul ala ca dupa ce imi spune numele, scaunul se rastoarna ceea ce ii face cunostinta tipului cu podeaua. Nu cred ca i-am retinut numele, dar poate imi voi aminti de el cand o sa am nevoie. Prima ora am avut biologie, se pare. Vai cat de mult imi place si materia asta, deloc! Si tipu de langa mine vorbea intruna. Bine ca s-a sunat. Nu cred ca mai rezistam nici macar o secunda pe scaunul ala. Ma ridic si vreau sa ies din clasa cand o tipa se pune in fata mea si nu vrea sa ma lase sa trec.
-Misca! Am spus destul de relaxata
Tipa inca statea acolo. Ii surda sa ce? Se preface ca nu ma aude si incearca sa ma enerveze. Pai surpriza nu reueste. Pufneste in ras dupa care spune:
- Cine te crezi tu? Replicand parca crezandu-se superioara.
- Nu stiu poate tipa care te va plesni daca nu o lasi sa treaca.
Acestea fiind spuse se da la o parte scotand niste injuraturi pe gura. Fata asta e blonda si la par si la creier, dar are ochii albastri. Cum doamne au ajuns ochii aia in posesia unei asemenea fiinte. Dar na, nu am ce sa fac. Mama natura hotaraste chestia asta. Gandurile mele imi ocupa prea mult timp. Ma plimb absenta pe coidoarele scolii. Pentru o secunda imi inchid ochii si bufff, cineva se izbeste de mine.