Lucrarea 5
Povestea unei frunze
"Candva, am fost si eu o frunza verde, si ce verde mai eram...Stateam mandru intr-un stejar inalt, sus pe un deal. Au trecut zilele ca saptamanile, saptamanile ca anii si ani ca deceniile. Puterile mele scadeau si culoarea imi palea, dar ma tineam bine de tot, acolo sus, in varful stejarului.
Dupa deal puteai vedea peisaje mirifice. O campie verde, plina cu flori colorate si un rau trecand prin ea. Dar timpul trecea si incet-incet campia se ingalbenise, florile se uscasera, chiar si raul cel susur secase.Copacii isi pierdeau frumoasa coroana ramanand lipsiti de haina in bataia vantului taios.Stejarul meu isi pierdea si el frunzele, fratii mei cazand unul cate unul, jos pe covorul galben-aramiu de frunze deja moarte si secate de viata.
Usor, asa, eu ramasesem singur in varful acelui copac candva falnic si verde, clatinandu-ma in vantul care batea din ce in ce mai tare. Ploi aprige ma lovisera si nu mai aveam mult, aveam sa fiu dus, poate de o adiere slaba, departe.
Intr-o zi cu soare, priveam cerul plin de stoluri de pasari plecand si, vedeam cum nori negri se abat asupra campiei. Nori negri ca de plumb, adapostind parca in ei un mostru nemilos si crud.
Vantul a inceput sa bata, mai tare decat pana acum, clatinand copacii, si m-a luat. M-am desprins si am plutit prin aer. Adio copac drag! Adio viata! "
Povestea unei frunze
"Candva, am fost si eu o frunza verde, si ce verde mai eram...Stateam mandru intr-un stejar inalt, sus pe un deal. Au trecut zilele ca saptamanile, saptamanile ca anii si ani ca deceniile. Puterile mele scadeau si culoarea imi palea, dar ma tineam bine de tot, acolo sus, in varful stejarului.
Dupa deal puteai vedea peisaje mirifice. O campie verde, plina cu flori colorate si un rau trecand prin ea. Dar timpul trecea si incet-incet campia se ingalbenise, florile se uscasera, chiar si raul cel susur secase.Copacii isi pierdeau frumoasa coroana ramanand lipsiti de haina in bataia vantului taios.Stejarul meu isi pierdea si el frunzele, fratii mei cazand unul cate unul, jos pe covorul galben-aramiu de frunze deja moarte si secate de viata.
Usor, asa, eu ramasesem singur in varful acelui copac candva falnic si verde, clatinandu-ma in vantul care batea din ce in ce mai tare. Ploi aprige ma lovisera si nu mai aveam mult, aveam sa fiu dus, poate de o adiere slaba, departe.
Intr-o zi cu soare, priveam cerul plin de stoluri de pasari plecand si, vedeam cum nori negri se abat asupra campiei. Nori negri ca de plumb, adapostind parca in ei un mostru nemilos si crud.
Vantul a inceput sa bata, mai tare decat pana acum, clatinand copacii, si m-a luat. M-am desprins si am plutit prin aer. Adio copac drag! Adio viata! "