Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Fara doar si poate a ta.

#1
Capitolul 1.

Ea se uita la mine din partea stanga. Pentru o clipa, privirea ei paru fricoasa, dar nu o frica din aceea pe care osimti in intuneric sau cand vezi un paianjen, ci o frica de noutate, de necunoscut. O stiu, am simtit-o si eu. Mi-am intors privirea spre bucata groasa de sticla si mi-am lipit partea dreapta a fetei. Era ciudat. Prea ciudat pentru mine sa incep o viata noua atat de devreme. Imi placea si imi placuse mult, inca de cand auzisem, si asta fusese acum vreo doi sau trei ani. Dar realitatea este acum, si trebuie sa recunosc ca nu prea imi place mai deloc. E greu, foarte greu sa te desparti de cineva atat de drag pe care l-ai iubit opt ani. Opt ani de viata petrecuti impreuna. Si este mai mult decat daca ai spune ca anii acestia i-ai petrecut cu un baiat. Este mult mai mult, a fost o prietenie de opt ani. Si nu-mi vine sa cred ca a sosit atat de repede momentul in care sa ne luam ramas bun.
-Trebuie sa tinem legatura. Am sa te sun si in masina, promise ea in timp ce siroaie de lacrimi amare i se desprindeau.
Apoi ne-am imbratisat. Si apoi, adio. Citit de cineva fara minte, ar suna amuzant. Dar nu e. Si ma inspaimanta.
Sa trecem peste asta, chiar daca e greu.
Dragostea n-am cunoscut-o niciodata. Dar nici nu am vrut sa ii simt gustul dulce. Bine, am vrut. Dar eram mica. Si, vorba mea, mica si proasta. Credeam ca baietii au sentimente. Deci, clar eram proasta.
Inca ma mai gandesc la ea. Stiu ca nu eram ceva in genul 'cele mai buna prietene' dar asa ne consideram. Si stiu ca sufera. Asa cum fac si eu. Acum.
Am incercat sa-mi intorc privirea spre fereastra si sa-mi dau capul mai pe spate, prefacandu-ma ca dorm. Nu am vrut sa-mi opresc lacrimile, dar nu aveam de gand sa le expun, asa ca mi-am ingropat fata in maini. Niciodata nu m-am putut descurca fara ea. Ma ajuta mereu, si la firea mea mai timida nu puteam sa plec nicaieri fara ea. Daca nu vroia sa iasa, era pedepsita sau altceva, plecata, poate, eu, indiferent de cat de mult vroiam sa ies sau ceva, renuntam imediat la acel lucru, dar totusi cu regrete. Si, in plus, scoala nu va mai fi la fel fara ea. Indiferent cat eram de furioasa sau trista din cauza unei note, ea ma facea mereu sa zambesc. Sau, mai clar, sa rad. Ma scotea din orice problema, mereu. Acum... va fi mai greu...
"...si in masina." imi rasuna in minte si un zambet mi se prelinse pe fata palida. Mi-am tinut mana. Vroiam sa aud acel sunet superb de care ma bucuram intotdeauna, dar apoi s-a inchis. Totul imi disparu din minte. Sunetul, imaginea cu 'Amurg' peisajul minunat ce statea ascuns in spatele unor fete palide, perfecte, baseballul... Si 'Supermassive black hole' bineinteles. Deci, si imaginea cu ea imi disparu.
Incruntata, desi vesela, am intins mana dupa mobilul neclintit din buzunarul scunului din fata. O luminita albastra ma avertiza cu bucurie ca nu am visat. '1 apel nepreluat'... 'Clarisa'.
Am intors usor capul spre apusul sangeriu. Deja incepea sa se innopteze. Lasandu-mi usor capul pe spate, mi-am inchis ochii si am inceput sa ma gandesc la viata noua pe care o voi avea. Va fi... complicat. Macar nu voi fi singura noua. Scoala noua, adica liceu, profesori noi, colegi si prieteni noi si, cel mai bine, reguli noi. Desen... Desen... Doar atat. E tot ce am, si sunt sigura ca ma pot baza pe asta.
Simtind o greutate in mine, am incercat sa-mi deschid ochii, admirand peisajul intunecat.
-Bianca, trezeste-te! Am ajuns, mi-a soptit mama.
Am cascat gura speriata. Parca acum doua minute imi relaxasem pleoapele ce pareau din ce in ce mai grele pe masura ce incercam sa le ridic. Mama statea aplecata spre mine sa ma ridice, in timp ce tata deschidea portbagajul masinii sa ne pregateasca bagajele. Sora mea, inca dornica de noutate, se spijinea cu cotul de portiera masinii, admirand peisajul. Peisajul ce nu includea o parcare ingropata de masini de toate felurile si in toate partile, blocuri imense sau magazine prin apropiere. Asta era chiar foarte bine. Intr-un tarziu am putut sa ma scol si eu din masina. Strazile pustii, nisipul fin... Parea... facinant. Nici macar nu avusesem bunici sau alte rude care sa stea intr-un loc ca acesta. Plimbandu-mi privirea si admirand cu multa mandrie peisajul mi s-a oprit. Atunci am vazut-o. Era acolo, infipta in pamantul plin de verdeata, zambindu-mi. Nu era mare, era chiar potrivita, pentru ca niciodata nu-mi placusera cele mari. Dar era... perfecta. Noua mea locuinta.
-Bia, haide! imi striga sora mea, Ilinca.
In timp ce familia mea avea deja mainile ocupate, eu pierdusem timpul privind. Ea deja luase aparatul foto, camera video si o plasa mai mare. Unde mi-a fost capul cand am stat? Dupa un minut mi-am dat seama ca tata statea cu mana intinsa in fata cu doua plase mari si un geamantan mai mic.
Cristian nu era tatal meu adevarat. Mama se recasatorise cand aveam varsta frageda de numai sase ani. Sora mea, fiind mai mare si stiind ce se intampla, a ramas cu mama. Deci, la sase ani, evident ca am ramas cu sora mea. Si de abea acum incep sa regret. Desi, daca poate stiam motivul, ramaneam cu tata. Dar niciodata nu l-am aflat. Nu ca nu-mi placea de mama sau sa stau cu Ilinca - desi evitam sa spun ca nu imi place -; doar ca... Cristian era foarte distant. Cel putin cu mine. Cu Ilinca nu a vorbit niciodata. Dar mama parea sa il placa, deci nu aveam ce face, chiar daca ma deranja lucrul asta. Foarte mult.
Am luat intr-o mana cele doua plase si in cealalta geamantanul. Imi simteama mainile grele. Tata a inchis portbagajul, apoi a apasat pe buton pentru a incuia masina. Ilinca, curioasa ca de obicei, a luat-o in fata si a asteptat in fata portii. Curte. Uau. Ciudat.
In timp ce mama inainta pentru a deschide poarta, atat si cu mine am ramas pe partea cealalta pentru a traversa. Am auzit o masina, dar nu am bagat-o in seama. Eram prea curioasa. Am facut doi pasi inainte, dar am simtit o mana care ma trage in spate. Masina a trecut repede prin fata mea la zece centimetri departare claxonand. Tata a marait ceva ca 'Fii mai atenta', apoi a luat-o inainte facandu-i cu mana mamei. Am clipit, speriata. Cristian ma salvase. Dar asta nu insemna ca si-a schimbat atitudinea. Tot el era.
Am ramas acolo timp de un minut lung, inca traumatizata.
-Bia, vino sa-ti vezi camera, este... striga Ilinca de la trei metri departare. Ai patit ceva?
Mi-am revenit imediat. Nu vroiam sa afle cineva de acest incident si m-am prefacut ca sunt bine. Fusese mai mult de un minut.
-Cum este? am raspuns calma. Este frumoasa?
Era la fel de uimita ca inainte. Am traversat in sfarsit ca s-o mai linistesc.
-Minunata. Dar ce ai patit?
Nu i-am raspuns. Am continuat sa merg inainte si sa admir tot ce ma inconjura. Aleea micuta placata cu 'gresie', usa din lemn si mai ales ceea ce se afla dupa ea.
Mi-am frecat usor gatul in timp ce paseam nervoasa si priveam cu multa admiratie, mai mult decat inainte. Un covoras rosu si aspru imi atrase privirea inca de la intrare. Am observat cum peretii eram de un alb murdar, iar in centrul sufrageriei se afla o canapea neagra, pufoasa si gigantica dupa parerea mea, care, intr-un fel sau altul, incalzea incaperea. In dreapta ei se afla un perete minuscul, aglomerat de cinci oglinjoare cu rama alba, in care nu prea te puteai privi. Dupa el am observat renumita bucatarie de un rosu-portocaliu de care auzisem toata vara. Era ciudat sa nu o vad pe mama admirand-o. Desi, poate se intamplase asta cat timp eu statusem afara.
Am auzit usa de la intrare deschizandu-se pentru a doua oara. Ilinca pasi inca entuziasmata in casa cu o privire atat de fericita incat ma enerva. Se uita la mine si, ca de obicei, imi spuse cu vocea ei copilareasca:
-Ce frumos e! Ti-ai vazut baia? Trebuie sa-ti vezi baia. Dar camerele le-ai vazut? N-o sa regreti niciodata ca ai o astfel de camera!
Ea nu era mereu asa. De obicei nu o suportam pentru imi spunea ce sa fac, iar eu, cand nu aveam chef de nimic, ceea ce era des, ma enervam si nu o ascultam. Uram sa o ascult. Cine era ea sa-mi dea ordine? Nici macar pe parinti nu ii prea ascultam. Eram rea, stiu. Dar eram tot eu.
-Nu esti curioasa? Of! Ti-au pus si tablita cu 'Amurg'...
Faceam o pasiune pentru colectia 'Amurg'. Erau primele carti pe care le-am citit vreodata de bunavoie si mi-au placut. Niciodata nu m-am putut desparti de ele. Primele carti pe care le-am citit imediat dupa ce am vazut filmul. Care m-a fascinat. Enorm. Nu intelegeam de ce unele persoane erau pur si simplu distante cu ele. Ca sora mea, spre exemplu. Pentru ca a devenit un asa fenomen de cand a aparut pe piata, pentru ca toti cei care au vazut filmul s-au indragostit de el. Astea erau cu adevarat motivele pentru care Ilinca il respingea ? Probabil. Mare prostie.
-Tablita? am raspuns in soapta si am cautat disperata scarile care sa ma duca la etaj. Imediat ce le-am zarit am alergat fericita spre ele, ignorand orice obstacol care mi se afla in cale. De jos am putut zari usa de lemnul inchis la culoare ce era deschisa. Am alergat pe scari si am putut auzi oftatul nervos al Ilincai. Da. Mi-am indeplinit scopul. Am enervat-o.
Lumina puternica imi zari fata si ma orbi. Mi-am dat imediat seama ca venea din camera mea. Mi-am dat ochii peste cap si am oftat. De obicei mi-o imaginam luminata doar de televizor sau de calculator. Ce vis stupid.
Am pasit inauntrul ei dupa ce m-am despartit de ultima treapta. Imediat am putut zari patul de doua persoane, mare, pe care mi-l dorisem. I-am zarit cearceaful albastru-verzui cu semilunele negre. Langa, lipit de perete, se afla biroul negru pe care il avusesem si inainte, pe el fiind calculatorul cel nou pe care mi-l promisese mama. Am putut zari raftul vechi, verde, pe care era asezat comod micutul televizor de dinainte. Am zarit cu greu tablita cu 'Amurg'. Era ascunsa dupa computer. Trebuia sa-i schimb locul.
Am iesit din camera si l-am vazut pe Cristian. Vroiam sa il intreb unde imi erau bagajele, dar am ezitat. Am zarit, la vest de scari, baia. I-am admirat gresia, in sfarsit, albastra, nu rosie. Cel putin era a mea, ceea ce insemna ca nu trebuia sa o impart cu nimeni. Ma bucura gandul asta.
Am pasit sfios in camera parintilor, lucru care era ciudat. Tata ma spiona cu privirea in timp ce o intrebam pe mama unde imi pot gasi bagajul. In timp ce coboram scarile am observat-o pe soarmea vrobind la telefon. Ce prostie. Niciodata nu se oprea. Am vrut sa stau acolo si sa o ascult, dar am renuntat. Nu prea imi placea sa o spionez pe sora mea. Parea o copilarie. In plus, cand vorbea la telefon vorbea cu dulcegarii. Deci, despre si mai ales cu baieti. Ma enerva lucrul asta. Am zarit din departare geamantanul mare, gri, vechi, ce parea ca avea zece kilograme. Efort. Uram efortul. Si, mai ales, uram sportul. Stiu ca dupa descrierea mea as parea a fi grasa, dar nu sunt. Intotdeauna am fost slaba, dar nu supla ca fetele acelea facute special pentru modelling. Pielea mea este alba si moale. Intr-un fel mai ciudat.
Am ridicat cu greu cele zece kilograme si am inceput sa-l tarasc pana la scari. Am stat in liniste in camera mea in timp ce despachetam si instalam. Mi-am pus repede hainele in dulapul verde ce nu stiam ca va fi al meu si m-am grabit sa-mi fac o baie, dupa un drum lung de stat in masina. M-am uitat in oglinda in timp ce imi periam parul umed si incalcit. Era lung, in sfarsit, si am putut observa asta. Intotdeauna avusesem parul scurt din cauza ca mama mi-l tundea mereu. Dar acum crescusem si aveam dreptul sa mi-l las cum vroiam eu. Si intotdeauna mi-l dorisem lung. Si, inainte de toate, Clarisa ma batea mereu la cap sa mi-l las lung. Ea il are si il avusese mereu de o culoare saten-deschisa, lung si foarte frumos. Spre deosebire de ea, eu niciodata nu-l ingrijeam. Il lasam mereu sa cada pe spate intr-un mod jenant. Nu-l prea prindeam. In lumina asta a soarelui, pielea incepea sa-mi fie si mai palida. Aproape ca arata bolnava. Eu mereu aveam alternativa sa ma ascund de soare. Nu o avusesem niciodata bronzata.
Gandurile imi fura intrerupte de catre vorbele mamei:
-Bianca, vino la masa! Am pregatit ceva bun!
Am soptit ceva ce suna ca 'Imediat' si mi-am pus pe mine un tricou alb si niste pantaloni trei sferturi. Mi-am prins parul pentru cina -; singurul moment cand faceam asta - si am coborat fericita scarile. Am aruncat o privire rapida spre acele ceasornicului si am constatat ca statusem o ora si jumatate. Ca de obicei... Mirosul se simtea de la un kilometru departare - pui cu cartofi la cuptor. Delicios.
Dupa ce am mancat m-am inchis in camera mea si am aprins computerul ca sa-mi verific mailul. Hmm... Nimic nou. L-am stins imediat si am scos din geamantan ultimele lucruri ramase - cele patru carti din colectia 'Amurg', 'Imparatul mustelor' - o alta carte - si un caiet rosu, renumit in copilaria mea. Era, de fapt, jurnalul meu si al Clarisei. Stiu, parea o prostie, dar era al nostru, si mai ales acum se putea dovedi folositor.
L-am deschis si ochiul drept a inceput sa ma intepe. Nu-mi venea sa cred ca se terminase asa de repede. Deja muream de dorul ei. Ea fusese ca o sora pentru mine - cele mai bune prietene din toata lumea. Desigur ca o sa-si faca alti prieteni si o sa ma uite repede, dar eu niciodata nu o voi uita. Am lasat lacrimile sa-mi curga in voie in timp ce urmaream ultima data cand am scris in el. 30 august, acum o saptamana. Am observat cum ne certam pe el, dar tot eu am castigat. Am hotarat sa-i scriu cateva fragmente din tot ce s-a intamplat.
"Am ajuns. Camera e superba, nici nu imi doream mai mult. Tot ce imi lipseste esti tu. Ce o sa ma fac eu fara tine? Apropo : deja mi-e dor de tine. Imi lipsesti enorm. Fara cuvinte."
Am aruncat o privire la ceasul de pe mobil. 21:30. Imi era somn, asa ca am hotarat sa ma culc mai repede ca sa scap si de suferinta.
Spre deosebire de alte zile, asta era una chiar frumoasa. Cand m-am trezit am observat ca soarele era deja pe cer si aproape ca ardea, chiar daca eram in luna septembrie. Se apropia scoala si eu nu eram deloc pregatita. Tot ce facusem vara asta fusese doar sa citesc vreo 3 carti din 20 si sa stau la barfe cu Clarisa. Deja imi lipseau vorbele ei, cateodata, murdare. Nu stiu de ce oamenilor le place sa vorbeasca de altii, dar uneori era chiar amuzant.
Am luat micul dejun cu Ilinca, deoarece mama si tata deja isi gasisera servici. Avusesera locul ocupat.
Spre deosebire de mine, Ilinca era deja la varsta maturitatii de 19 ani. Era deja mare si era la facultate. Nu intelegeam de ce nu vroia sa fie ca la scoala - sa se duca la ore, apoi sa vina acasa. Ea si-a dorit dintotdeauna sa stea acolo, sa aiba camera ei cu colegi, desigur. Mama cu tata economisisera foarte mult pentru Ilinca, dar ea niciodata nu se gandea la bani. Chiar era nedrept. Cat trebuiau sa munceasca zilnic pentru a-i indeplini dorinta Ilincai. Ce prostie.
-Cand o sa pleci? am intrebat-o eu.
-Imediat ce incepe scoala. Dar stai linistita, o sa mai vin pe aici daca ti se face dor de mine.
Da, sigur. De abea asteptam sa plece. Vroiam... libertate. Plus ca as putea sa plang in liniste fara sa ma deranjeze cineva de acum.
Eram o fata sensibila, si mereu fusesem. De fiecare data plangeam, dar, bineinteles, pe ascuns. Prieteni, scoala, parinti... Si ma enerva lucrul asta.
Dupa masa am hotarat sa ma uit la un film care se numea 'The Notebook'. Mereu ma impresiona filmul asta, chiar daca il vasusem de multe ori. Era despre o femeie care isi uita propria viata din cauza unei boli si barbatul mereu ii aducea acest jurnal sa i-l citeasca, dar ea uita tot dupa numai 5 minute. Intotdeauna plangeam la filmul asta.
Imi doream sa am prieteni. Muream de plictiseala. Zilele treceau atat de greu incat uitam ca, de fapt, chiar trec. Chiar daca nu stiam imprejurimile, mai ieseam sa ma plimb de una singura. Uitasem ca era foarte pustiu pe aici. Uitasem ca, de fapt, locuiam in Constanta, mai nou.
La masa de seara, cand mama de abea ajunsese acasa, am hotarat sa ii fac complimente ca sa mai reduc din liniste.
-Foarte buna mancare, i-am spus, convinsa.
-Multumesc, imi spuse ea obosita.
Se uita din nou spre farfuria ei, ezitand.
-Ce zi e azi, mama? Am cam pierdut cursul zilelor...
-Vineri, draga.
Am stat putin ca aceste cuvinte sa mi se fixeze in minte, cand am constatat ca de azi in 3 zile urma sa incep scoala. Am tipat de bucurie in gand. In sfarsit aveam sa-mi fac prieteni. In sfarsit, zilele astea nenorocite si plictisitoare aveau sa se duca.
-M-am ambalat si am sarutat-o pe mama pe obrazul stang. De acum avea sa fie simplu. Cand am intrat in camera, bucuroasa, am constatat ca peretii erau vopsiti in doua culori : verde si galben. Imi placeau. Aveam chef de mai multe, asa ca am inceput sa bat un cui pentru tablita mea si sa lipesc diverse postere deasupra patului si pe dulap. Le asteptasem asa de mult, ma mir ca si uitasem de ele. Pe birou am aranjat ramele cu mine si cu Clari de cand eram mai mici. Le adoram si aratau chiar foarte bine.
Am iesit din camera, horatata sa vorbesc mai mult cu mama si s-o ajut la treaba. Cand am coborat scarile am putut observa cum, obosita, se chinuia sa spele vasele murdare lasate de dimineata.
-Mama, lasa-ma pe mine. Tu du-te si te culca. Dar inainte am o rugaminte pentru tine...
Ea lasa manusile pe marginea chiuvetei si imi raspunse, bucuroasa.
-Sigur.
-Mai stii cand mi-ai promis un caine, daca urmam sa ne mutam la casa? am inceput eu sa povestesc. Ei bine, cred ca e timpul. Mi-l doresc foarte mult.
Ea se uita la mine si ma saruta pe frunte, apoi imi dadu acelasi raspuns ca mai inainte.
-Acum du-te sa te culci, am spus si mi-am pus manusile de plastic transparente. Am putut sa zaresc cum urca scarile cu greutate.
Dupa ce am terminat de spalat vasele, m-am intins in pat si am inchis ochii, sa ma relaxez. Acum ca voi avea un caine, voi fi asa de fericita. Intotdeauna imi dorisem unul, dar parintii nu-mi luau pentru ca stateam la bloc si urma sa faca multa mizerie si zgomot. Dar pe mine nu m-ar fi deranjat.
Stand intinsa in pat, intr-un sfarsit am adormit. N-a fost o noapte lunga, ba chiar dormisem mai bine fata de alte dati. In urmatoarea zi m-am trezit tarziu dar am hotarat sa nu fac altceva decat sa ma relaxez in curte pe o zi asa de frumoasa. Mi-am luat 'Imparatul mustelor' si m-am intins pe un prosopel, la umbra. Eram la partea cand toti o luau razna si il omorau pe Simon, cel care isi daduse ca nu exista nicio bestie pe insula. Mi-a parut rau de moartea lui, mai ales de cum a murit. Cu mainile si cu dintii a fost ucis. Foarte scarbos. Iubeam carte asta, era pe locul doi, pe primul loc fiind, bineinteles, cartile 'Amurg'. Aici era vorba de niste copii care naufragiaza pe o insula pustie si toti il aleg e Ralph sa fie seful lor, dar Jack este primul care o ia razna si devine salbatic, influentandu-i pe ceilalti. Ei cred ca este o bestie acolo pe insula, de asta Jack omoara un porc, capul asezandu-i-l undeva sus, ca oferta pentru bestie. Apoi incep crimele, Simon fiind primul ucis, apoi urmand Piggy. In ciuda tuturor faptelor, al sfarsit apare un vaz care ii salveaza pe cei ramasi.
Cand in sfarsit am luat carte din mana am observat ca era deja noapte afara, maine fiind ultima zi de distractii.
Si ziua de maine trecu la fel de repede pe cat trecu si asta si am adormit cu gandul la scoala.
In sfarsit imi voi face prieteni. In sfarsit voi cunoaste orasul si, bineinteles, plaja. In sfarsit ma voi alatura liceului de arta si voi deveni faimoasa, poate. Toate aceste ganduri mi se oprira si am adormit, fericita.

#2
DESTUL DE BINE PENTRU UN INCEPATOR DAR INCERACA SA NU MAI NE EXPLICI CE S-A INTAMPLAT IN CARTE OK
NU stiu daca e adevarat dar tot am avut impresia ca tot repeti ca Bianca nu o suporta pe Ilinca .Nu ai facut-o cu aceiasi propozitie dar prin propozitii care se deosebesc ai reusit sa faci asta .
Oricum ai inceput bine si noroc in continuare a si sunt si yo moarta dupa Twilight si deabea astept 27 noiembrie cand apare Luna Noua .
Noroc in continuare.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [+18] Unde dragostea nu poate exista... THE LAST UCHIHA 16 11.590 14-01-2014, 06:53 PM
Ultimul răspuns: SabrynaMe
  Doar un gest ma alina Erina Ozaki 0 2.162 02-08-2012, 06:17 PM
Ultimul răspuns: Erina Ozaki
  Vreau doar sa... Lexxu 2 2.749 26-05-2012, 06:27 PM
Ultimul răspuns: Katsu
  Cine-i el? ..Poate n-ar trebui sa stiu.. pandora96 26 15.206 27-06-2011, 02:56 PM
Ultimul răspuns: Ada
  Dragostea poate fi inselatoare! Debb.' 93 76.004 27-05-2011, 01:35 PM
Ultimul răspuns: ciupaciup
  Vreau sa fiu doar om! Sayonara 1 2.481 09-04-2011, 09:55 PM
Ultimul răspuns: Miss Serenity
  Ura poate duce la moarte Sayonara 12 7.891 03-04-2011, 09:13 AM
Ultimul răspuns: Flash
  Doar niste versuri Nixu 14 8.648 18-03-2011, 08:05 PM
Ultimul răspuns: MaDy^^
  Doar tu KarinaD 4 4.168 06-03-2011, 02:43 PM
Ultimul răspuns: Kayla.
  Totul se poate spulbera in orice clipa Debb.' 18 11.947 05-03-2011, 12:07 AM
Ultimul răspuns: anyame1


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)