Experiment

[She's a rebel]

Hmm, well, sper să vă placă >.< Este primul fan fic pe care-l încep. Şi aştept păreri :zuppy03: *sincere* xD Well, enjoy :D

Capitolul 1 - Eroul


- ...şi imaginează-ţi ! În cele din urmă, m-a sărutat. Mi-a lipit trupul de cel mai apropiat perete şi, WOW, mi-a oferit cel mai pasional sărut de până acum. Îţi dai seama? Cel mai popular tip din liceu, Răzvan, în sfârşit mi-a observat şi mie existenţa. Nu e grozav ? Adică... Cine nu ar observa existenţa mea ! Ha ! Luiza, mă asculţi ? mă întrebă prietena mea, iar atunci am tresărit.
Cătălina era prietena mea cea mai bună de când începusem şcoala generală şi până într-a noua. De ceva timp, prietenia noastră începuse să scârţâie, fapt care mă deranja teribil şi probabil eram singura care observa acest lucru. Întotdeauna văzusem în personalitatea ei o invidie şi o ură inestimabilă, dar încercasem în tot acest timp să o schimb şi să o aduc pe calea cea bună. Bineînţeles, fără speranţă. Nu-i puteam atribui cuvântul "rebelă", pentru că nu se încadra la această categorie de nici o culoare. Probabil că ei i se potrivea cel mai bine cuvântul "gheaţă". Nici c-o nimerisem mai bine.
Tot ce făcuse la viaţa sa fusese doar să încerce să-mi distrugă mie momentele de fericire. Îi spusesem, dintr-o prostie, că îl plac pe Răzvan de doi ani. Îi mărturisisem tot: fiecare vis, fiecare speranţă, fiecare gând ce mă purta la el. Când îi mărturisisem toate acestea, nu descoperisem adevărata sa faţă. Avusesem încredere în ea, dar greşisem cu mult. Iar acum, ea făcea tot posibilul să obţină o legătură cu Răzvan, şi nu m-ar fi mirat să-l fi câştigat. Era genul de fată care voia, şi avea. Nu era cine ştie ce frumuseţe, dar trebuia să recunosc... Arăta mult mai bine ca mine, dar asta nu mă făcea să mă descurajez. Era adevărat: culoarea părului ei blond era mult mai strălucitoare şi mai vie decât roşcatul meu decolorat, natural, iar ochii ei albaştrii reflectau mai multă inteligenţă şi viclenie decât ochii mei căpui, simplii. Întotdeauna o invidiasem pentru armonia trupului ei. Nu avea sâni foarte mari şi foarte frumoşi, dar era foarte apreciată pentru figura aceea de fată inocentă şi cuminte. Avea fruntea cam micuţă, deşi purta breton pe o parte care nu i se potrivea; nasul era într-o armonie uimitoare cu buzele sale, micuţe şi pline. Trebuia să recunosc, luasem şi eu câte ceva din caracterul său. Invidia.
- ...Luiza ! Tu mă asculţi ? mă întrebă ea din nou, deranjată de faptul că o ignorasem.
Am chicotit încet, străduindu-mă să nu izbucnesc în râs din cauza modului în care reacţiona. Dar mă stăpâneam. Reuşeam să-mi stăpânesc reacţiile în preajma oamenilor, cu excepţia unei singure persoane. Răzvan.
- Da, sigur, te ascult. E o poveste foarte frumoasă. Acum scuză-mă, mă duc în banca mea. Se sună de ore.
- Dar...
Vru să protesteze, dar deja mă îndepărtasem de ea. Am oftat exasperată: uneori era chiar deranjant să o suporţi atât de mult. Şi ce era mai rău, era faptul că mă avea de mână. Ştia totul despre mine, în timp ce eu nu ştiam nimic despre ea. Pentru prima oară, eram la mâna unui om şi nu aveam salvare.
După cum spusesem, se sunase. Majoriatatea colegilor mei îşi continuau discuţiile, ignorând soneria. Eu stăteam pe rândul de la perete, în a cincea bancă, loc ideal pentru a dormi fără să te vadă vreun profesor. Aveam noroc: scorpia de Cătălina stătea în prima bancă, şi nu aveam nici un contact pentru o oră. Am zâmbit slab, şi am început să mă uit pe fereastra.
Uşa se deschise larg, şi îşi făcuse apariţia un domn cu mustăcioară, nu foarte cunoscut mie. De fapt, nu era chiar domn. Părea să aibă cam treizeci şi ceva de ani, dacă nu greşeam. L-am examinat atent, şi am fost oarecum dezamăgită de vestimentaţia sa care nu i se potrivea; purta o pereche de blugi gri, care mai degrabă i s-ar fi potrivit soţiei, şi se vedea clar că îi erau cam largi. Avea o cămaşă albă, şifonată, care îi dădea un aer de om nearanjat. M-am încruntat, dezamăgită. Mutrişoara sa nu trăda nici un sentiment: avea ochii căprui, aproximativ aceeaşi nuanţă ca a mea. Mă amuză nasul său lung, în vânt, pe care îl susţinea cu mândrie. Era chel, fapt care mă amuză şi mai mult.
- Bună ziua elevi. Sunt noul profesor de geografie, Teodor Cenuşă. Anul acesta vom lucra împreună. Acum, voi ruga pe cineva să meargă până în Cancelarie şi să ia plasa pe care am uitat-o acolo.
Mai multe mâini ţâşniră în sus. De fapt, toate, cu excepţia mea. Mi-am mutat privirea pe geam, privind câţiva copilaşi care se stropeau cu apă. Aş fi râs dacă situaţia îmi permitea, dar în orele de curs, mă stăpâneam.
- Tu ! am auzit glasul profesorului, dar nu am dat nici o atenţie, continuând să privesc pe geam. Domnişoară ! Domnişoară ! strigă el, iar atunci am întors capul să-l privesc.
Degetul său era îndreptat către mine, şi fără îndoială, fusesem aleasă pentru că eram neatentă. Mare brânză.
M-am ridicat din bancă şi am trecut pe lângă băncile colegilor mei, oprindu-mă puţin în dreptul profesorului. Nu i-am spus nimic, şi am părăsit clasa.
Îmi târam picioarele pe hol, şi am trecut pe lângă clasa lui Răzvan. Era gălăgie. Am oftat, gândindu-mă la cât de mult îl puteam iubi pe acel băiat. Iniţial, crezusem că e doar o pasiune ce se va stinge în timp. Fusese o greşeală fatală să cred aşa ceva. Eram îndrăgostită încă de el...
Drumul către cancelarie parcă nu se mai termina: am luat plasa galbenă care atârna de mânerul uşii, şi am pornit la drum. Începusem să urc scările, care, dacă nu greşeam, abia fuseseră spălate. Iar în clipa aceea, simţisem că mă duc. Scăpasem plasa din mână, iar picioarele mele au părăsit suprafaţa aceea răcoroasă. Cădeam pe spate, neavând cum să mă salvez. O secundă de neatenţie, şi deja urma să fiu lovită. Am închis ochii, aşteptând contactul cu suprafaţa tare şi rece. În schimb, căzusem pe ... ceva moale. Mă durea puţin glezna, dar eram bine. M-am întors să văd ce îmi oprise căderea, şi am simţit cum inima mi se urcase în gât şi bătea cu trei secunde în plus pe minut. Ochii aceea albaştrii, care emanau în acelaşi timp o sursă de căldură, dar emanau şi multă răcoare. Buzele acelea atât de bine conturate, perfect definite, nemaipomenit de armonioase; şuviţele brunete de păr ciufulite, dar în acelaşi timp aranjate. Singura mea reacţie a fost să oftez, după care să-l privesc.
- Mulţumesc.
Mai mult nu putusem rosti, şi chiar şi acest cuvânt îl spusesem bâlbâindu-mă.
- Fi mai atentă de-acum. Poţi să mergi ? mă întrebă el şi se ridică, oferindu-mi o mână.
- D-da. Cred că da.
M-am ridicat încet, sprijinindu-mă de balustradă: glezna mă durea puţin, dar nu era o problemă. Puţină gheaţă şi trecea. Probabil observase stângăcia cu care mergeam, iar în următoarea clipă, m-a luat pe sus. Sânii mei stăteau lipiţi de abdomenul său, şi probabil şi el simţise acest contact. M-a privit atent în ochi, după care a început să urce la etaj. Trecuse de clasa mea, iar atunci îmi amintisem şi de plasa domnului profesor.
- Dar plasa...
- Şşt, o să mă ocup eu şi de ea. Acum fă linişte să nu iasă vreun profesor.
M-am executat ordinului său, şi am trăit clipa. Eram în braţele sale. Era exact aşa cum mi-l imaginasem în fiecare vis: puternic, dominant, dar în acelaşi timp un cavaler. Am oftat, închizând ochii. Era atât de bine, iar corpul său emana o căldură care mă înnebunea. Acum înţelegeam cum cucerea fiecare fată şi cum frângea inimi fără să vrea. Cu un asemenea trup şi cu o asemenea privire, mă cucerise şi pe mine. Eram o altă victimă. Dar speram ca într-o zi, el să fie al meu.
M-a dus la cabinet, unde nu era nimeni. M-a întins pe un pat, învelindu-mă, ezitând câteva clipe.
- Odihneşte-te. O să duc eu plasa în locul tău şi o să-i prezint scuzele. Va fi în regulă. Odihneşte-te acum. O să vin să văd ce faci după.
Am încuviinţat din cap, şi am închis ochii.

Auzeam paşi; nu ştiam cât timp trecuse, dar deschisesem ochii. Încă mai eram pe patul acela alb, învelită, dar nu puteam vedea cine e din cauza perdelei groase care mă înconjura. Ţineam ochii uşor întredeschişi, aşteptâd să-şi facă apariţia o siluetă. Dacă nu mă înşelam, era Răzvan. Se întorsese, după cum a promis. Am făcut tot posibilul să mă menţin tăcută, şi am închis ochii.
Îi auzeam paşii, şi dacă m-aş fi concentrat suficient, probabil i-aş fi putut ghici şi mişcările. Mă bucura nespus faptul că el îşi făcuse griji pentru mine; de altfel, în sfârşit Dumnezeu îmi ascultase rugăciunile şi-l trimisese la mine.
Îl simţema apropiindu-se: îi simţeam căldura cum începea să mă înconjoare, şi mă străduiam să nu reacţionez cumva.
Am întredeschis ochii, şi l-am văzut aplecându-se asupra mea. Acest gând mă înfioră: oare aveam ceva pe faţă? Am înghiţit uşor în sec, sperând ca el să nu-şi fi dat seama că eu eram trează şi că ştiam tot ce făcea.
Următoarea clipă, am simţit cum... o suprafaţă moale îmi atingea buzele. Era greu de descris, şi oarecum, greu de crezut. Limba sa şi-a făcut loc printre buzele mele, şi începu să încerce să o trezească pe a mea la viaţă. Voiam acest sărut, şi chiar dacă mă dădeam de gol, nu-mi păsa. Aveam nevoie să-l simt.
Începusem şi eu să-mi mişc limba în acelaşi ritm cu a lui: l-am simţit cum s-a urcat pe mine, şi atunci am deschis ochii. Probabil mă lovisem la cap: el nici nu mă salvase, nici nu mă dusese la cabinet, iar acum eram leşinată şi îl visam din nou. Am deschis ochii, să mă conving că era real. Ochii săi erau închişi, şi speram că erau datorită plăcerii. Mi-am plimbat palmele prin părul său moale, ciufulit, savurând acel sărut. Continua să-mi strivească buzele răbdător, calm, jucându-se cu limba mea. Era cel mai plăcut sărut care-l simţisem până acum. L-am strâns uşor în braţe, sărutul continuând.
În acea clipă, s-a auzit soneria. Nu a fost nevoie de prea mult efort pentru a se îndepărta de mine, dar mai rămăsese o clipă lângă patul meu. M-a privit destul de rece, şi dacă văzusem eu bine, îmi zâmbise.
- Să te faci bine. Ţinem legătura.
Şi apoi, plecă, lăsându-mă singură şi ameţită, pierdută în gândurile mele şi în amintirea sărutului său.

[.Anne]

Anne's here!
Sa vedem... Imi place. Titlul m-a atras, si sincer crezusem ca o sa fie vorba de altceva, dar nu pot sa spun ca sunt dezamagita. Ideea este des folosita, insa prin modul tau de a scrie o poti face originala. Greseli de tastarea nu am vazut :-? Sincer... Mi-a placut! Dialogul nu e sec si e bine pus, actiunea mi se pare putin grabita, poate din cauza faptului ca e primul capitol si tipul deja o saruta. Ai avea nevoie de putin mai multa descriere. Luiza a reactionat putin "mecanic" atunci cand Razvan a sarutat-o. Asta e parerea mea. Ai fi putut sa-i prezinti sentimentele, trairile, ca pana la urma ea e indragostita de el de cativa ani. Oricum povestea e frumoasa si abia astept continuarea!
Succes la scris si multa inspiratie! ;)


Ja Ne! ~chuuu~


[edit] Chiar nu se vede ca e primul fic! Sincere felicitari! Te descurci foarte bine. :*

[She]

Saluuuut si aici. >:D<
In primul rand -> titlul e ciudat. : )) Chiar asa se numeste fic-ul, sau l-ai pus ca si cum fic-ul in sine ar fi un 'experiment'? xD Nu inteleg.
In afara de asta, imi place cum scrii. Naratiunea e buna, sunt momente in care descrierea mi se pare geniala, insa altele in care ma cam plictiseste >.< , iar dialogul e bine plasat. Ideea... a fost folosita de atat de multe ori incat a devenit un cliseu, cel putin asta reiese din primul capitol. Dar cred ca ar trebui sa continui fic-ul, in primul rand pentru ca scrii frumos, si in al doilea rand pentru ca asta e doar primul capitol si sunt mari sanse sa ma insel.
Ah si inca o chestie: sta pe randul de la perete si totusi se uita pe geam si mai si vede copii care se stropeau cu apa? Adica... Si eu am stat pe randul de la perete, si din cate stiu, se vede doar 'partea de sus', ca sa zic asa. U know, cerul, copacii, etajele superioare ale cladirilor... Dar in fine, scuze daca am inteles gresit si scuze ca ma leg tocmai de chestia asta. xD : )) Pur si simplu mi-a sarit in ochi. : ">
Greseli gramaticale sau de tastare nu am vazut, insa nici nu m-am uitat dupa ele.
Pai. Cam asta e. : )) Astept continuarea, si mult succes mai departe! >:D<

[IceCat]

Meow!!
Titlul mi se pare intrigant. Is curioasa dacă o sa fie ceva fantasy sau SF. În orice caz, sper sa fie ceva original, chiar daca nu e fanasy.
Inceputul ascunde multe mistere. De ce a sarutat-o Razvan asa dintr-o data? O fi si el indragostit de ea sau doar incearca sa-si bata joc de ea? Incearca oare sa ii castige increderea pentru ca are nevoie de ajutorul ei? Si cel mai important, el ce cauta acolo cand ea sa impiedicat[sau ce o mai facut dansa] pe scari? In fine, in minte se deruleaza o gramada de intrebari si teorii... hmm I'm curious, miau.

Cu siguranta vreau next, nya.
Succes cu scrisul.
See ya

[She's a rebel]

Well, thanks de comm'uri ^^ So:

@ IceCat - Well, nu e Fantasy :"> So, restul se afla pe parcurs . Imediat :-" Ja' *.*
@ She - Am gresit eu :"> Sta doar pe randul de la fereasta :)) Sorry :"> graba :))
@ .Anne - Pe viitor o sa am mai mare grija with naratiunea, descrierea :"> Thanks pentru sfaturi :- *

Capitolul 2 - Răzbunare



Toată după-amiaza aceea Cătălina mă înnebunise cu diverse întrebări; cum dădusem peste Răzvan, ce discutasem, de ce s-a oferit să mă ajute, şi alte curiozităţi de-ale ei. Bineînţeles, draga de ea, era dornică să răspândească vreo bârfă. Îmi ţinusem pliscul închis, bineînţeles. Nu aveam de gând să îmi dau de gol trăirile, în special pasiunea care o simţeam pentru EL. Mi se părea oarecum fantastic: deşi nu aveam absolut nici o legătură cu el, apăruse de nicăieri şi mă ajutase. Îmi oferi chiar şi un sărut; erau întâmplări ciudate, care îmi trezeau în minte diverse semne de întrebare. Noaptea aceasta trebuia să meditez la ce urma să fac. Totul era foarte confuz, iar Cătălina, prietena mea, nu-mi uşura deloc situaţia.
- ...Luiza, Luiza ! Aloooo ! Ai de gând să-mi răspunzi azi ? Explică-mi naibii ce legătură ai tu cu Răzvan.
- Nici una. Pur şi simplu eu era să mă duc de-a dura pe scări, el a apărut de nicăieri, m-a salvat şi atâta tot. Ce e aşa mare brânză ? Mi-a salvat viaţa. Doamne, ce dracu e aşa fascinant în aşa ceva ? am întrebat eu exasperată, şi am săgetat-o cu privirea.
- Ho, ce reacţionezi aşa ? Calmează-te. Sau ţi se pare că ştie prea puţină lume de pasiunea ta pentru Răzvan ? întrebă ea ameninţător.
Nu-mi puteam permite să dezvălui asta tuturor. Trebuia să rămână secret, şi asta urma să se întâmple numai dacă o pupam în cur pe Cătălina.
- OK, îmi cer scuze. M-a cam luat valul.
- Aşa ziceam şi eu, replică ea părăsind clasa.


Următoarea zi, venisem la şcoală mai devreme doar ca să îl văd pe EL. Eram decisă să nu las acele momente să se risipească; urma să fac următorii paşi şi să încep o relaţie oficială cu el. Aveam nevoie doar de puţin noroc şi mai mult tupeu, iar restul venea de la sine. Petrecusem cam un sfert de oră lângă clasa lui, stând rezemată de unul din pereţi. Majoritatea colegilor săi sosiseră deja, şi nu fusesem scutită de vreo privire. Câteva fete chicotiră la vederea mea, dar le-am ignorat. Nu trebuia să-mi stric ziua din cauza lor.
În clipa aceea, l-am văzut mergând; discuta ceva cu o colegă, mergând cu paşi repezi. Purta cămaşa albă descheiată la primii trei nasturi, şi se vedea de la o poştă că nu-şi dăduse silinţa să fie foarte aranjat. Blugii pe care-i purta astăzi aveau o nuanţă asemănătoare nuanţei părului meu. Aş fi vrut să cred că această asemănare nu era întâmplătoare, dar erau foarte slabe şansele. Continuam să îl privesc, bucurându-mă de privelişte. Probabil că mă observase, pentru că îşi schimbase direcţia, şi acum venea spre mine. Îi făcuse scurt cu mâna acelei colege, şi veni în dreptul meu.
- Bună.
Mă salutase destul de indiferent, şi nu prea puteam regăsi un sentiment în privirea sa. Ori nu simţea nimic, ori doar încerca să se ascundă. Ca mine, de altfel. I-am zâmbit stângace la început, după care mi-am dezvelit dantura într-un zâmbet larg, până la urechi. Apoi realizasem că fusese un gest destul de prostesc.
- Hei. N-neaţa. Ce faci ? l-am întrebat, şi am făcut un pas spre el în mod inconştient.
- Bine. De ce ai venit aici ? m-a întrebat direct, neavând nici măcar intenţia de a se interesa cum o duceam eu.
Mă străpungea cu privirea ca şi cum ar fi înfipt cuţitul în inima unui om; o altă comparaţie mai ideală nu găsisem. Înghiţisem în sec; nu aveam nici un motiv pentru care mă aflam aici.
- Hmm, ştii... Ieri, ăă, de fapt, hmm...
- Poftim ? întrebă el, şi ridică din sprâncene mirat de bâlbâiala mea.
- Ieri m-ai sărutat ! am spus eu direct şi repede, şi mi-am mutat privirea în pământ de ruşine.
Am înghiţit în sec; proastă greşeală de a-i reaminti această acţiune. Dacă totuşi, fusese un vis?
- Da. Ştiu. Nu e o noutate. Şi ce-i cu asta ? mă întrebă el încruntându-se.
Oare pentru el valora chiar atât de puţin un sărut? Chiar nu-l mişcase cu nimic acel moment, acea unire? Împietrisem. Clar, o dădusem în bară. Şi acum, ce urma? Aşteptam să râdă de mine, orice. Fusesem fraieră; chiar mă gândisem că el poate fusese şi el îndrăgostit de mine în secret. Pe dracu ! Eram altă puştoaică pe care o amăgise.
- Păi... am început eu, destul de confuză.
- Scuză-mă, dar când ai să vii să mă mai cauţi cu motive de-astea, anunţă-mă din timp să nu-ţi acord atenţie. Acum te rog să mă scuzi, dar chiar nu am chef de prostiile tale.
Iar în următoarea clipă, mă trezisem singură pe coridor. Soneria începuse să răsune în toată şcoala, dar eu nu mă clinteam din loc. Împietrisem; fusesem doar o altă bătaie de joc, doar pentru amuzamentul său fusese acel sărut. Pentru câteva clipe, avusesem impresia că urma să plâng, dar mi-am transformat suspinele într-un râs isteric. Nu aveam de gând să sufăr pentru băieţi; eram decisă. Curând, foarte curând, urma să mă răzbun pentru durerea care mi-o cauzase. Deşi negam, durea. Durea ca naiba, şi nu voiam să arăt asta.
ÃŽn ziua aceea, nu fusesem la ore.

Trecuse un an de-atunci. În viaţa mea avuseseră loc foarte multe schimbări; Cătălina se mutase din oraş iar acum eram ferită de răutăţile ei. Răzvan se transferase în clasă la mine, sub nu ştiu ce pretext. Nu mă mai recunoştea datorită schimbării de look pe care o adusesem asupra mea. Părul meu roşcat şi lung era acum până în dreptul umerilor, ciufulit, şi cel mai adesea stătea rebel. Începusem să mă machiez şi arătam ca o păpuşă, lucru care-mi adusese multe cuceriri, şi îmi făcusem chiar şi un pierce în sprânceană. Schimbasem totul la mine, inclusiv atitudinea. Învăţasem să nu mai fiu puştoaica sensibilă şi uşor de influenţat; ba din contră. Acum eram o rebelă fără pereche şi o arogantă şi jumătate. Ajunsesem să fumez, să beau uneori, şi chiar participam la cele mai importante bătăi. Mulţi fuseseră destul de uimiţi de schimbarea mea, dar s-au obişnuit rapid. Singurul care nu mă recunoştea era Răzvan, şi eram decisă să mă răzbun pe el. Urma să îl fac să se îndrăgostească de mine; să îmi satisfac nevoile, să îl folosesc, după care să-l rănesc în cel mai oribil mod. Numai când îmi treceau prin minte aceste scene îmi apărea pe buze un surâs plin de viaţă.
Toamna începuse într-un mod destul de plictisitor; eu şi Răzvan nu aveam absolut nici un contact. Stătea în locul Cătălinei, şi mi-era destul de dificil să flirtez cu el din priviri în ore. Dar plănuiam ca de azi să îmi pun în aplicare planul. Îl iertasem suficient, şi în plus, mă deranja teribil faptul că el avea zilnic câte o relaţie cu o altă fată. Un alt suflet distrus, o altă inimă rănită. Dar eu urma să pun capăt acestui şir. Nu era doar o vorbă, nici o promisiune, ci un jurământ.
Tocmai terminase de şters tabla; m-am dus în spatele său cu paşi înceţi, şi am aşteptat să se întoarcă şi să se ciocnească de mine. Câţiva din clasă observară planul meu, dar nimeni nu comentase nimic. De altfel, nimeni nu îndrăznea.
Tocmai îmi căzuse în plasă: se întorsese brusc, izbindu-se violent de mine. Impactul fusese destul de dureros, dar în acelaşi timp, creease între noi o oarecare scânteie. Probabil şi el simţise acest contact, pentru că era destul de vizibil afectat.
- Uită-te pe unde mergi, fraiere ! am pufnit eu nervoasă, apucându-l de gulerul cămăşii, lipindu-mi trupul de al său.
Mai ţii minte fraiere, cum sânii mei erau presaţi de abdomenul tău iar tu flirtai cu mine ca idiotul, dându-mi speranţe? Oh, te rog, lasă-mă să-ţi dau şi ţie puţin din ce ai oferit.
Iar atunci, am făcut-o: mi-am unit buzele cu ale lui, iar cu asta, chiar îl luasem prin surpirindere. Îi striveam uşor buzele moi şi firave; erau exact aşa cum mi le aminteam. Îmi introdusesem uşor limba în lăcaşul său umed, atingând fiecare colţişor care-mi era permis. Respiram pe nas destul de greoi, dar încercam să fac faţă presiunii. Nu-mi răspundea la sărut, dar nici nu se împotrivea. În cele din urmă, limba mea o găsi pe a lui: îi atinse uşor vârful, o gâdila, o pătrunse, o explora. Şi eram ferm convinsă că îi plăcea: îşi prinse palmele în părul meu, şi mă trase şi mai aproape de el. Îmi pare rău, scumpi, dar cred că tocmai ţi s-a terminat rolul !
M-am îndepărtat repede de el, aruncându-i o privire plictisită. Am dus mâna la gură ştergându-mă, în semn de scârbă pentru dâra de salivă care mai aluneca uşor în colţul gurii mele, şi m-am strâmbat.
- Sincer, săruţi oribil.
Avusesem grijă să spun asta destul de tare, şi probabil că îi rănisem suficient orgoliul. Probabil înţelegea că era o provocare la război, dar nu avea încă tupeul de a-mi răspunde. Nu reacţiona în nici un fel; nici un gest, nici un cuvânt. În jurul nostru se adunară deja câţiva colegi, aşteptând cu nerăbdare circul ce urma să se declanşeze.
- Hei, voi, ce se întâmplă aici ? se auzi o voce masculină, care aparţinea domnului profesor Teodor Cenuşă.
Mulţimea de elevi se risipise, toţi luând loc în băncile lor. Când se sunase? Nici nu auzisem din cauza concentraţiei. Mă dusesem şi eu în cele din urmă în banca mea, şi simţisem cum Răzvan mă privise în tot acest timp.

[She]

Ce repede ai pus continuarea. o.O : ))
In fine. Pai. : ))) Imi place ca Luiza si-a schimbat atitudinea, e mai interesant asa. : > Faza aia cu sarutul mi s-a parut cam exagerata totusi, dar tot mi-a placut.^^
Naratiunea e buna, descrierea e si ea buna desi ai prelungit cam mult momentul ala cu sarutul. Am vazut unele repetitii pe la inceput:

"Bineînţeles, draga de ea, era dornică să răspândească vreo bârfă. Îmi ţinusem pliscul închis, bineînţeles."

"urma să fac următorii paşi şi să încep o relaţie oficială cu el."

Aici nu suna prea bine, puteai sa scrii "aveam sa fac urmatorii pasi" sau ceva in genul asta.

Dialogul e bun desi nu e prea mult, nici nu e sec. Greseli de tastare sau de gramatica n-am vazut, deci e bine, chiar daca nici nu m-am uitat dupa ele. : ))
Pai, astept urmatorul capitol. ^____^ Asa ca succes in continuare. C:

[sickness]

Hi >:D<


Deci ai un fic prea tare . Exact genul meu :) . Naratiunea este foarte buna , mai ales ca povestesti din perspectiva unei persoane . Titulul a fost cel care m-a atras . Descrierea este buna la fel ca si dialogul . Greseli de tastare n-am observat .
Imi place foarte mult atitudinea tipei . Parca sunt eu in varianta adolescentinta . :))
Faza cu sarutul a fost putin patetica . Dar buna . A fost pe neasteptate . Dabea astept urmatorul capitol . >:D< Grabeste-te . Spor la treaba .


Bye >:D<