30-07-2010, 04:49 PM
fake_fate: am o singura obiectie la nr. 9 nu stiu daca ai fost atenta dar am spus ca au plecat de acasa de la sakura si itachi, nu de la pestera aia akatsuki si de aia le-a luat asa de putin timp.in rest nu am nmic de obiectat.
am venit cu capitolul urmator si mrsi de critici. fara alte prezentari , LECTURA PLACUTA!
Am deschis ochii incet si a privit tavanul camerei mele. Am intors capul spre fereastra si am vazut ca soarele era destul de sus pe cer. Aveam niste nervi de nici naiba nu putea sa mi mai scoata. Adica cum vine asta? Dorm pana la pranz si pierd jumatate de zi in loc sa ma antrenez? Uff... E clar ca mutarea mi s-a urcat la cap.
Mi-am intins corpul intepenit si am coborat de pe pat. Eram hotarata sa imi recuperez timpul de antrenamente pe care l-am pierdut pana acum. Am luat un prosop din dulap si am intrat in baie. Mi-am dat jos hainele si am intrat in cabina de dus. Apa curgea pe trupul teapan si il readucea in simtiri. Dupa doua zeci de minute am iesit de sub dusul binefacator. Mi-am sters parul si corpul cu prosopul uscat cu care mai apoi mi-am infasurat trupul. Am iesit din baie si m-am indreptat spre dulapul din camera mea. Am luat o pereche de pantaloni scurti si negri si un tricou larg si lung cenusiu. Am prins de pantaloni, in spate un saculet cu stelute shuriken iar un altul de piciorul drept in care erau cutite kunai. Am iesit din apartament cu gandul de a-mi antrena Sharinganul.
Am ajuns repede in padure unde eram sigura ca nu ma vede sau aude numeni si mi-am lasat saculetele cu arme deoparte. Mi-am eliberat mintea de alte ganduri si m-am concentrat pe activarea Sharinganului simplu. Am inchis ochii si am stat asa cateva secunde dupa care i-am redeschis avandu-i rosii cu un simplu punctulet. Simteam cum ma inteapa si ma arde in acelasi timp. Am tipat de trezeam si mortii de durere. Am inchis ochii si am cazut pe pamant. Am ramas cu ochii inchisi de frica sa nu simt din nou durerea si m-am ghemuit.
Dupa cateva minute, timp in care mi-am revenit, m-am ridicat in picioare cu gandul sa incerc sa activez Amaterasu. Daca puteam sa suport durerea celui mai puternic tip de Sharingan atunci puteam sa fac fata si celui mai slab. M-am concentrat puternic pe ochii mei si i-am inchis pe ambii. Dupa minte intregi de concentrare am deschis ochii si am inceput sa plang cu sange. Ma dureau ingrozitor dar partea cea mai rea era ca nu imi puteam inchide ochii. Am tipat de durere cum nu mai tipasem niciodata pana atunci.
Simteam parca mi-ar fi turnat cineva acid in ochi, m-ar fi intepat cu mii de ace si mi-ar fi strans ochii in pumn in acelasi timp. Am cazut in genunchi secata de putere. Sangele continua sa imi curga din ochii deschisi, prelingandu-mi-se pe obraji si barbie apoi cazand pe tricoul cenusiu. Am cazut cu totul pe jos si am ramas asa sperand ca Sharinganul cel mai puternic sa-mi dispara din ochi inainte sa ard ceva cu privirea si odata cu el sa dispara si durerea insuportabila.
Am auzit fosnetul unor frunze dar nu am intors capul. Eram sleita de puteri. Am simtit la scurt timp cum cineva imi pune mana pe pleoape si imi inchide ochii salvandu-ma din ghearele durerii. Am tinut ochii inchisi nevrand sa ii provoc arsuri salvatorului meu.
Simteam cum ma ridica in brate si imi sterge sangele de pe fata apoi am adormit.
Ma ridicam in fund si simteam ca stau pe ceva moale. Am incercat de mai multe ori sa imi deschid ochii dar nu puteam. Oare ce s-a intamplat cu mine? Am ridicat mana la fata dar chiar inainte sa imi ating ochii am fost prinsa de mana de cineva. Era o mana mare si avea pielea fierbinte iar stransoarea era putin dureroasa.
-Nu pune mana la ochi! Acel cineva care vorbise, persoana care ma tinea de mana am presupus eu, avea o voce rece si dura care ma intimida. Am facut o descoperire legata de acel cineva: vocea mi-a dezvaluit ca era un baiat. Ti-am pus niste pansamente la ochi pentru ca ai facut o infectie. Trebuie sa le tii doua zile si pana atunci o sa stai la mine.
-Dar...
-Fara "dar" si "poate"! O sa am grija de tine dar va trebui sa dai niste explicatii. Uff. Cat uram sa mi se dea ordine. Cu atat mai mult de la cineva pe care nu-l cunosteam.
-Cu conditia ca imi spui cine esti.
-Bine. Fu de acord repede. Acum intinde-te. Eu merg sa-ti aduc ceva de mancare.
Am fost impinsa de umeri inapoi pe patul moale si am auzit usa cum se inchide in urma lui. Imediat ce sunetul s-a pierdut in spatiu, m-am ridicat in fund(scuzati expresia) si mi-am dezlipit pansamentul de la ochiul drept. Vedeam in ceata si ma ustura ochiul dar am reusit sa disting cateva forme si culori.
Era o camera spatioasa cu un dulap si un perete de sticla. In fata patului ce era imbracat in asternuturi albastre, era o masuta pe care isi facea veacul un televizor destul de modern.
Ochiul a inceput sa ma usture si mai tare asa ca am pus pansamentul la loc si m-am intins pe pat. In secunda uratoare am auzit usa deschizandu-se.
"-La fix!" am gandit eu zambind discret.
-Poti manca fara sa vezi? Intreba aceeasi voce de mai devreme.
Am dat din cap afirmativ in timp ce ma ridicam din nou in fund. am primit in mana un bol de ceramica, am banuit eu, si o lingura. Am incercat sa mananc dar nu am facut decat sa pun lingura pe langa bol. Am auzit un chicot discret langa mine dupa care mi s-a luat bolul si lingura din mana.
-Deschide gura! Mi s-a ordonat dar eu m-am strambat vizibil deranjata si am dat din cap ca nu. A mai insistat putin apoi m-a convins. Dupa cateva linguri de mancare am inceput sa recunosc in gand ca era chiar buna. Desi imi placea mult mancarea, dupa vreo doua zeci de linguri am declarat hotarata:
-Nu mai pot sa mananc.
-Ai mancat prea putin.
-Imi pare rau dar obijnuiesc sa mananc cel mult o data la doua zile.
-Asta explica de ce esti atat de slaba. Presupun ca e in regula. Ma intorc repede.
Iesi din nou din camera dar de data asta eu am pastrat pansamentele la locul lor. Ma gandeam oare ce s-a intamplat. Imi aminteam ca am activat Amaterasu, apoi nimic. Eram curioasa oare cine era acel baiat care mi-a oferit ajutorul cu atata amabilitate.
Sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de vocea baiatului:
-Intinde-te ca trebuie sa-ti schimb pansamentul si sa verific starea ochilor tai.
M-am conformat in timp ce ii adresam o intrebare:
-Pot sa stiu cum te numesti?
-Eu sunt Gaara. As putea sa-ti pun aceeasi intrebare. Imi raspunse cu o voce nici rece, nici calda, undeva intre ele, in timp ce imi dezlipea pansamentul de la ochiul stang.
-Au! Au! Ma doare! Aaau! Speram ca nu se va enerva de vaitarile mele copilaresti dar faptul ca imi departa pleoapa si partea de sub ochi ca sa imi vada mai bine ochiul era foarte dureros. Am simtit cum imi pune ceva in ochi apoi durerea a inceput sa se diminueze pana a disparut. Mi-a pus un pansament nou, apoi a repetat operatia si pentru ochiul drept. De data asta m-am multumit sa scrasnesc din dinti cand am simtit durerea.
-Am terminat. Acum imi poti spune cum te numesti si de ce ai Sharingan cand nu mai exista decat doi mostenitori ai clanului Uchiha?
-Ma cheama Sakura si am Sharingan pentru ca Itachi mi l-a implantat.
-Ce legatura ai tu cu Itachi?
Intrebarile continuau sa iasa din gura baiatului si asa am ajuns sa ii povestesc tot trecutul meu de-a fir a par. Cand am terminat de povestit mi-a spus si el ce se intamplase cu mine si de ce ma aflam la el.
L-am rugat sa deschida fereastra ca sa intr aer curat. Mi-a facut pe plac si atunci am auzit cum stropii de ploaie loveau fara mila tot ce le iesea in cale. Abea soptit si cu vocea tremuranda am reusit sa-l intreb pe Gaara daca era cumva o furtuna. Mi-a confirmat si atunci am auzit primul tunet. M-am speriat atat de tare incat m-am ghemuit dupa ce am scos un tipat scurt.
-Ti-e frica de fulgere? Intreba baiatul surprins.
-Ihi. Am afirmat eu inca tremurand de frica.
Nu a mai zis nimic dar l-am auzind razand infundat. Un alt fulger si un tipat scos de mine au rasunat in aer. El s-a oprit din ras si am simtit cum se apropie se mine si ma intinde pe pat in timp ce se aseaza langa mine si ma ia in brate.
Am adormit ghemuita in bratele lui de frig si de frica. Somnul domina din nou trupurile tuturor si mintile oamenilor erau acaparate de visele tamaduitoare.
P.S.: sper ca nu v-am dezmagit cu capitolul asta
am venit cu capitolul urmator si mrsi de critici. fara alte prezentari , LECTURA PLACUTA!
CAPITOLUL 7
Am deschis ochii incet si a privit tavanul camerei mele. Am intors capul spre fereastra si am vazut ca soarele era destul de sus pe cer. Aveam niste nervi de nici naiba nu putea sa mi mai scoata. Adica cum vine asta? Dorm pana la pranz si pierd jumatate de zi in loc sa ma antrenez? Uff... E clar ca mutarea mi s-a urcat la cap.
Mi-am intins corpul intepenit si am coborat de pe pat. Eram hotarata sa imi recuperez timpul de antrenamente pe care l-am pierdut pana acum. Am luat un prosop din dulap si am intrat in baie. Mi-am dat jos hainele si am intrat in cabina de dus. Apa curgea pe trupul teapan si il readucea in simtiri. Dupa doua zeci de minute am iesit de sub dusul binefacator. Mi-am sters parul si corpul cu prosopul uscat cu care mai apoi mi-am infasurat trupul. Am iesit din baie si m-am indreptat spre dulapul din camera mea. Am luat o pereche de pantaloni scurti si negri si un tricou larg si lung cenusiu. Am prins de pantaloni, in spate un saculet cu stelute shuriken iar un altul de piciorul drept in care erau cutite kunai. Am iesit din apartament cu gandul de a-mi antrena Sharinganul.
Am ajuns repede in padure unde eram sigura ca nu ma vede sau aude numeni si mi-am lasat saculetele cu arme deoparte. Mi-am eliberat mintea de alte ganduri si m-am concentrat pe activarea Sharinganului simplu. Am inchis ochii si am stat asa cateva secunde dupa care i-am redeschis avandu-i rosii cu un simplu punctulet. Simteam cum ma inteapa si ma arde in acelasi timp. Am tipat de trezeam si mortii de durere. Am inchis ochii si am cazut pe pamant. Am ramas cu ochii inchisi de frica sa nu simt din nou durerea si m-am ghemuit.
Dupa cateva minute, timp in care mi-am revenit, m-am ridicat in picioare cu gandul sa incerc sa activez Amaterasu. Daca puteam sa suport durerea celui mai puternic tip de Sharingan atunci puteam sa fac fata si celui mai slab. M-am concentrat puternic pe ochii mei si i-am inchis pe ambii. Dupa minte intregi de concentrare am deschis ochii si am inceput sa plang cu sange. Ma dureau ingrozitor dar partea cea mai rea era ca nu imi puteam inchide ochii. Am tipat de durere cum nu mai tipasem niciodata pana atunci.
Simteam parca mi-ar fi turnat cineva acid in ochi, m-ar fi intepat cu mii de ace si mi-ar fi strans ochii in pumn in acelasi timp. Am cazut in genunchi secata de putere. Sangele continua sa imi curga din ochii deschisi, prelingandu-mi-se pe obraji si barbie apoi cazand pe tricoul cenusiu. Am cazut cu totul pe jos si am ramas asa sperand ca Sharinganul cel mai puternic sa-mi dispara din ochi inainte sa ard ceva cu privirea si odata cu el sa dispara si durerea insuportabila.
Am auzit fosnetul unor frunze dar nu am intors capul. Eram sleita de puteri. Am simtit la scurt timp cum cineva imi pune mana pe pleoape si imi inchide ochii salvandu-ma din ghearele durerii. Am tinut ochii inchisi nevrand sa ii provoc arsuri salvatorului meu.
Simteam cum ma ridica in brate si imi sterge sangele de pe fata apoi am adormit.
Ma ridicam in fund si simteam ca stau pe ceva moale. Am incercat de mai multe ori sa imi deschid ochii dar nu puteam. Oare ce s-a intamplat cu mine? Am ridicat mana la fata dar chiar inainte sa imi ating ochii am fost prinsa de mana de cineva. Era o mana mare si avea pielea fierbinte iar stransoarea era putin dureroasa.
-Nu pune mana la ochi! Acel cineva care vorbise, persoana care ma tinea de mana am presupus eu, avea o voce rece si dura care ma intimida. Am facut o descoperire legata de acel cineva: vocea mi-a dezvaluit ca era un baiat. Ti-am pus niste pansamente la ochi pentru ca ai facut o infectie. Trebuie sa le tii doua zile si pana atunci o sa stai la mine.
-Dar...
-Fara "dar" si "poate"! O sa am grija de tine dar va trebui sa dai niste explicatii. Uff. Cat uram sa mi se dea ordine. Cu atat mai mult de la cineva pe care nu-l cunosteam.
-Cu conditia ca imi spui cine esti.
-Bine. Fu de acord repede. Acum intinde-te. Eu merg sa-ti aduc ceva de mancare.
Am fost impinsa de umeri inapoi pe patul moale si am auzit usa cum se inchide in urma lui. Imediat ce sunetul s-a pierdut in spatiu, m-am ridicat in fund(scuzati expresia) si mi-am dezlipit pansamentul de la ochiul drept. Vedeam in ceata si ma ustura ochiul dar am reusit sa disting cateva forme si culori.
Era o camera spatioasa cu un dulap si un perete de sticla. In fata patului ce era imbracat in asternuturi albastre, era o masuta pe care isi facea veacul un televizor destul de modern.
Ochiul a inceput sa ma usture si mai tare asa ca am pus pansamentul la loc si m-am intins pe pat. In secunda uratoare am auzit usa deschizandu-se.
"-La fix!" am gandit eu zambind discret.
-Poti manca fara sa vezi? Intreba aceeasi voce de mai devreme.
Am dat din cap afirmativ in timp ce ma ridicam din nou in fund. am primit in mana un bol de ceramica, am banuit eu, si o lingura. Am incercat sa mananc dar nu am facut decat sa pun lingura pe langa bol. Am auzit un chicot discret langa mine dupa care mi s-a luat bolul si lingura din mana.
-Deschide gura! Mi s-a ordonat dar eu m-am strambat vizibil deranjata si am dat din cap ca nu. A mai insistat putin apoi m-a convins. Dupa cateva linguri de mancare am inceput sa recunosc in gand ca era chiar buna. Desi imi placea mult mancarea, dupa vreo doua zeci de linguri am declarat hotarata:
-Nu mai pot sa mananc.
-Ai mancat prea putin.
-Imi pare rau dar obijnuiesc sa mananc cel mult o data la doua zile.
-Asta explica de ce esti atat de slaba. Presupun ca e in regula. Ma intorc repede.
Iesi din nou din camera dar de data asta eu am pastrat pansamentele la locul lor. Ma gandeam oare ce s-a intamplat. Imi aminteam ca am activat Amaterasu, apoi nimic. Eram curioasa oare cine era acel baiat care mi-a oferit ajutorul cu atata amabilitate.
Sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de vocea baiatului:
-Intinde-te ca trebuie sa-ti schimb pansamentul si sa verific starea ochilor tai.
M-am conformat in timp ce ii adresam o intrebare:
-Pot sa stiu cum te numesti?
-Eu sunt Gaara. As putea sa-ti pun aceeasi intrebare. Imi raspunse cu o voce nici rece, nici calda, undeva intre ele, in timp ce imi dezlipea pansamentul de la ochiul stang.
-Au! Au! Ma doare! Aaau! Speram ca nu se va enerva de vaitarile mele copilaresti dar faptul ca imi departa pleoapa si partea de sub ochi ca sa imi vada mai bine ochiul era foarte dureros. Am simtit cum imi pune ceva in ochi apoi durerea a inceput sa se diminueze pana a disparut. Mi-a pus un pansament nou, apoi a repetat operatia si pentru ochiul drept. De data asta m-am multumit sa scrasnesc din dinti cand am simtit durerea.
-Am terminat. Acum imi poti spune cum te numesti si de ce ai Sharingan cand nu mai exista decat doi mostenitori ai clanului Uchiha?
-Ma cheama Sakura si am Sharingan pentru ca Itachi mi l-a implantat.
-Ce legatura ai tu cu Itachi?
Intrebarile continuau sa iasa din gura baiatului si asa am ajuns sa ii povestesc tot trecutul meu de-a fir a par. Cand am terminat de povestit mi-a spus si el ce se intamplase cu mine si de ce ma aflam la el.
L-am rugat sa deschida fereastra ca sa intr aer curat. Mi-a facut pe plac si atunci am auzit cum stropii de ploaie loveau fara mila tot ce le iesea in cale. Abea soptit si cu vocea tremuranda am reusit sa-l intreb pe Gaara daca era cumva o furtuna. Mi-a confirmat si atunci am auzit primul tunet. M-am speriat atat de tare incat m-am ghemuit dupa ce am scos un tipat scurt.
-Ti-e frica de fulgere? Intreba baiatul surprins.
-Ihi. Am afirmat eu inca tremurand de frica.
Nu a mai zis nimic dar l-am auzind razand infundat. Un alt fulger si un tipat scos de mine au rasunat in aer. El s-a oprit din ras si am simtit cum se apropie se mine si ma intinde pe pat in timp ce se aseaza langa mine si ma ia in brate.
Am adormit ghemuita in bratele lui de frig si de frica. Somnul domina din nou trupurile tuturor si mintile oamenilor erau acaparate de visele tamaduitoare.
P.S.: sper ca nu v-am dezmagit cu capitolul asta
Hi :3