Elite Damon

[shiro]

* In primul rand vreau sa imi cer scuze ca v-am lasat atat sa asteptati capitolul asta, dar, desi n-ar trebui sa-mi fie atat de comod sa recunosc, lenea mea a cam prins proportii in ultimul timp la capitolul scris :D
Sau... poate n-ati asteptat capitolul...


_____________________________________________


Imediat am simtit ca m-am lovit destul de tare, iar o miscare sensibila m-a facut sa-mi dau seama mi-a intrat un ciob sau ceva de genul in picior. Acest gand a facut ca tot crpul meu sa tresara si sa ma simt ca si cum as fi fost gata sa lesin. De obicei cand mi se intampla sa ma tai sau sa vad sange ori sa-l simt, mi se facea rau. Asa s-a intamplat si in acea seara. Am mai facut cateva miscari si mi-am dat imediat seama ca genunchiul meu e destul de taiat, dar nu am avut suficient curaj sa arunc o privire. In secundele urmatoare am simtit o sensiune ciudata in atmosfera, dar nu am avut ragazul de a ma gandi la asta pentru ca langa mine a aparut EL. Eu eram inca intinsa pe jos. El a ingenunchiat langa mine, mi-a luat o mana in mana sa, iar cu cealalta mi-a mangaiat scurt barbia. Acum incepusem sa tremur mult mai vizibil, dar nu din cauza durerii pe care o provoca din ce in ce mai insistent rana, ci din cauza prezentei lui. In fiinta mea se invalmaseau o multitudine de sentimente si ganduri, dintre care cap in cap se bateau iubirea si ura mea pentru el. Chiar daca in adancul sufletului meu il iertasem deja, nu vroiam sa-i arat asta, nu vroiam sa-l fac sa creada ca pot ceda atat de usor.
Pret de cateva secunde se uita fix la mine, iar cand mi-am dat seama de acest lucru am intors capul, ascunzandu-mi privirile.
- Nu-ti mai pot citi gandurile.
Nu mi-am dat seama de prima data ce a vrut sa zica, insa dupa cateva secunde mi-am reintors privirile catre el. Se uita intr-un fel ciudat la mine si m-am prins imediat ca se referea la faptul ca nu-mi mai poate citi gandurile deloc. Pe de o parte m-am bucurat de faptul ca in felul acesta cugetarile mele sunt in siguranta, dar in alta ordine de idei mi-am dat seama ca ceva se schimbase...
Brusc mi-am smuls mana dintr-a lui si m-am ridicat de pe jos, scotand un geamat de durere la fieare miscare. Fiind in pozitie verticala am inceput sa ma clatin intr-o maniera destul de aiurea, dar cand a incercat sa ma sustina am facut un pas hotarat in spate si am spus:
- Nu ma atinge! Nu mai vreau sa te vad! Sa nu incerci sa pui mana pe mine ca vei regreta...
In acea clipa el fu langa mine si ma stranse in brate, iar buzele lui le cautau cu ardoare pe ale mele. Eu am inceput instantaneu sa tremur si mai mult decat inainte si imi dadeam prea bine aseama ca si eu aveam nevoie de el, ii dusesem dorul. Am avut un impuls sa-i raspund la sarut, insa am facut cu totul altceva: l-am impins cu brutalitate, folosind o parte din energia de care puteam dispune la ora aceea si in acea stare. Tot ce am mai observat a fost privirea sa uimita si bleaga in acelasi timp. In urmatoarele secunde ma aflam deja in camera la mine.
Toate ideile imi erau vraiste, in ochi imi aparura cateva lacrimi, iar cu acestea o adevarata ploaie. Cand mi-am dat seama ca nu mai vad m-am dus spre baie, insa imediat ce m-am miscat am si scos un geamat si am picat. Usa s-a deschis energic, in cadrul careia a aparut mama ingrijorata.
- Julya!! Oh, Doamne, ce ti s-a intamplat?
Se repezi spre mine, sa ma ajute sa ma ridic, insa si-a dat seama ca sunt ranita la picior, lucru de altfel foarte usor de dedus, avand in vedere ca din genunchiul meu siroia sangele in voie, iar pe parchet se intinsese o mica balticica de sange. M-a luat in brate si m-a pus pe pat, apoi a iesit in graba din camera si am auzit niste usi trantite pe hol. Nu dupa mult timp s-a intors in camera, tinand in mana o compresa, cu care s-a apucat sa-mi curete genunchiul. Acest procedeu era forte dureros, insa m-am chinuit sa strang cat mai tare din dinti si sa tac. Nu ma ajuta cu nimic daca incepem sa ma vait sau sa tip. Dupa cateva minute, mama imi arata o bucatica ascutita de sticla, murdara de sange:
- Stiu ca esti impiedicata, dar din cauza asta ai ocazia sa ajungi si la spital. Uite ce am gasit eu in genunchiul tau. Acum va trebui sa porti un bandaj, pana iti va trece de tot. Bine ca am luat cursuri de prim ajutor, ca altfel te duceam la doctorul chirurg.
Nemaipomenit! Dupa ce ca ma durea al naibii de rau, mai trebuia sa port si bandaj. Offf... am lasat-o sa continuie si m-am afundat in gandurile mele, stiind ca in felul acesta disimulam durerea care persista cu incapatanare. Incercam sa-mi amintesc exact cum s-au intamplat lucrurile. Cel mai rau lucru era ca nu-mi puteam da seama de ce anume ma impiedicasem, dar nu am gasit nicio imagine in memorie care sa ma ajute in acest sens, care sa ma faca sa cred ca intr-adevar m-am impiedicat de ceva. Exista si posibilitatea de a ma impiedica de propriile picioare... Dar mi se parea putin probabil sa se fi intamplat asta. Prezenta neasteptata a lui Elite acolo imi dadea de gandit, insa nu vroiam sa cred ca el m-ar fi facut sa cad. N-ar fi avut niciun motiv. Sau.... poate da. Ma intrebam de ce imi spusese ca nu-mi mai poate citi gandurile si de ce ma simteam atat de incontrolabila in prezenta lui. De ce??? De ce trebuia sa tremur mereu sau sa fac gafe cand eram cu el? De ce era atat de complicat? El poate venise sa-si ceara iertare, iar eu il atacasem. Eram confuza, nici nu mai stiam ce vreau de la viata si nici cum s-o continui.
Mama termina de bandajat la genunchiul meu si ma intreba ceva, dar ca sa o pot auzi avu nevoie de o a doua intrebare, pe un ton mai ridicat:
- Acum imi spui si mie cum de te-ai impiedicat??
- Pai... Aaa... Cred ca m-am impiedicat de ceva. Stii, e noapte si nu se vad toate denivelarile...
- Da, bine. Poti veni pana in bucatarie sa mananci ceva, sau sa-ti aduc aici?
- As prefera sa-mi aduci aici, un corn si o cana cu ceai. Nu mai ies din camera in seara asta.
- Bine scumpo, iti aduc imediat. Pana atunci ai putea sa te schimbi.
Se dadu inapoi, spre usa, dar se impiedica de skate-board-ul meu. Il ridica de pe jos si se uita ciudat, cand la el cand la mine.
- Zi-mi sincer, ai cazut de pe el, nu? Niciun „nu”! O sa am eu grija sa nu mai cazi... O sa-l vezi cand... Cand o sa te horatasti sa porti echipamentul de protectie pe care ti l-am luat.
- Dar, mama!!
N-am mai apucat sa spun nimic, pentru ca ea iesise deja. Din ce in ce mai bine: am ramas si fara skate. Nu ca asta era o problema, avand in vedere ca il puteam gasi oricand, dar nu vroiam sa creada ca abilitatile mele de a-l folosi sunt atat de proaste incad sa iau o tranta si sa ma aleg cu o asemenea rana.
M-am ridicat usurel din pat, incercand sa ma sprijin usurel pe piciorul sanatos si m-am deplasat pana la sifonier, de unde am luat prima pereche de pijamale pe care am vazut-o. M-am schimbat si m-am pus in pat, iar nu dupa mult timp aparu si mama.
- Uite, ti-am adus ce mi-ai cerut. Sper sa-ti placa ceaiul de menta.
- Sigur ca-mi place, doar e preferatul meu... Mmm... o sa ma calmeze. Ce bine miroase.
- Bine scumpo, daca mai ai nevoie de ceva, stii ce ai de facut. Sa nu mai stai mult, culca-te. Ai nevoie de odihna.
- Desigur, mama. Ah, ia si hainele alea si pune-le la spalat.
Imprastiate pe jos erau hainele cu care am fost eu imbracata peste zi. Mama le lua si iesi din camera, urandu-mi nelipsitul „ noapte buna ”. Eu am apucat cana cu ceai cu ambele maini si am incercat sa sorb cateva picaturi, insa n-am reusit altceva decat sa-mi frig buzele. Am renuntat la tentativa de a bea si m-am hotarat sa pastez cana doar pentru a-mi incalzi mainile vesnic reci. Am stins lustra si am sprins veioza inalta de langa pat printr-un simplu gand. Am incercat sa-mi pun in ordine gandurile, dar n-am avut timp pentru asta, deoarece im mintea mea se auzi o voce de fata si mi-am dat seama ca este Esmeralda.
- „ Hey, esti bine? ”
- „ Esmeralda? Da, sunt bine acum... ”
- „ Ma bucur. Pot veni la tine? ”
- „ Stii foarte bine ca poti. ”
N-am terminat bine gandul, ca ea era deja in fata mea, iar lumina blanda a veiozei mele ii evidentia cele mai fine trasaturi. Avea un chip cu adevarat angelic, iar prezenta ei imi inspira incredere si o stare de bine. S-a apropiat sa ma imbratiseze, spunandu-mi ca ii pare rau ca mi s-a intamplat asta.
- Imi pare bine ca ai venit, Esmeralda. Dar, cum de ti-ai dat seama ca am patit eu ceva?
- Oh... Pai, Anden era tatal meu si simteam de fiecare data cand patea cate ceva, dedigur, mult mai intens decat acum. Iar pentru ca el ti-a transferat tie puterile, o parte din el se regaseste in tine si de-asta ti-am simtit durerea.
- Anden era tatal tau?? Oh.... Atunci de ce nu ti-a dat tie puterile? Tu erai cu mult mai indreptatita sa le primesti decat mine.
- Nu mi le-a dat mie pentru ca am avut odata o discutie cu el, in care ma intreba daca as vrea vreodata sa conduc Ingerii, dar eu i-am spus ca nu vreau, pentru ca nu am spiritul lui luptator si puternic si i-as pune pe toti in pericol.
- Bine, dar, atunci de ce nu i le-a dat lui Jasper? El mi se pare capabil pentru asta. Sau nici el nu a vrut?
- July, tata nu avea preferinte intre Ingeri. Pe mine m-a intrebat pentru ca eram fiica lui, singura lui fiica, dar din cate il stiu eu pe el, mereu a avut o slabiciune in privinta oamenilor. Mama mea a fost muritoare, iar daca nu ne-ar interzice regulile, as invia-o. A iubit-o nespus de mult, iar pentru asta, a vrut ca atunci cand a cedat puterile, sa le cedeze unui om. Si tu ai tendinta asta, cu atat mai mult cu cat in peioada de procreere erai muritoare. Am vorbit cu Jasper si mi-a spus ca ati informat-o si pe Clara despre noi. Primul gand a fost asemanarea ta cu tata.
- Am incalcat vreo regula spunandu-i Clarei?
- Da. Nu avem voie sa le divulgam muritorilor secretul nostru. Nu ca asr fi foarte greu sa le stergem asta din memorie, dar mai bine e sa nu stie.
Facu o pauza, dandu-si seama ca vorbise prea mult, apoi adauga, aratand spre picioarele mele:
- Imi dai voie sa arunc o privire?
- Da, sigur.
Ridica cearceaful de pe picioarele mele, apoi se uita cu atentie la genunchiul meu drept si ridica delicat o sprinceana.
- Nu-i foarte grav. Da-mi voie sa-ti fac ceva sa nu te mai doara.
Ridica o mana si o plimba un timp pe deasupra genunchiului meu, timp in care am observat ca se concentreaza.
- Gata. De acum inainte nu te va mai durea, dar o sa-ti ramana semnul cateva zile. Daca ti-l fac sa dispara va trebui sa-i dai niste explicatii mamei tale, explicatii pe care nu le va crede.
- Multumesc. Uite, mie nu mi-a venit in gand sa-mi folosesc puterile ca sa fac durerea sa dispara. Acum ma simt mult mai bine.
- Cu placere, ma bucur ca am putut face ceva prntru tine. Nu e greu, de fapt tu stii asta.
Un timp nu am mai spus niciuna nimic, dar m-am hotarat s-o intreb ceva:
- Ahm, stii cumva de ce nu-mi mai poate Elite citi gandurile?
Se gandi putin, apoi raspunse:
- Nu stiu sigur, dar si tatalui mei i s-a intamplat asta in ultimii ani de existenta ai mamei mele. Nici el nu a gasit o explicatie logica, dar cea mai plauzibila ar fi ca atunci cand esti in pragul de a pierde persoana iubita, sau cand relatia se afla in pericol de a nu mai exista, mintea nu mai actioneaza la fel de prompt ca inainte si da de multe ori comenzi ce nu sunt duse la bun sfarsit.
- Sa stii ca ai dreptate. De multe ori cand ma aflu in prezenta lui mi se intampla sa actionez fara sa genadesc. O fi acelasi lucru?
- Poate... La asta te las pe tine sa gasesti raspunsul. Cred ca am stat destul, e timpul sa plec...
Nu stiu de unde am scos-o, dar mi-am dats eama de intrebare abia dupa ce am rostit-o:
- Te intalnesti cu Demenico, nu-i asa?
- De unde stii?
- Sorry, nu trebuia sa te intreb...
- Nu-i nicio problema, ma intrebam doar daca e asa de vizibil lucrul acesta...
- Deloc. Am... Nu stiu de ce am spus asta. Dar asa este?
- Da, asa este...
- De fapt, nu stiu de ce te-am intrebat asta, dar ma bucur pentru voi.
- Stiam ca esti o sefa de treaba. Da, bine... Dar tot sefa esti.
In timp ce eu ridicam o sprinceana in semn dezaprobator, ea scoase limba la mine, intr-un mod hazliu si ne apucara pe amandoua rasul, care insa nu dura prea mult, deoarece ne-am dat seama ca mama nu adormise inca. M-a imbratisat prieteneste si s-a facut nevazuta, lasandu-ma cu unele dileme rezolvate, dar si cu altele de pus la punct.
Mi-am adus aminte de cana cu ceai care se odihnise in tot acest timp pe noptiera, dar acum era rece. Fara sa ma gandesc prea mult la asta, am luat cateva inghitituri si m-am invelit cu cearceaful pana la gat. Nu mai aveam chef de nicio revelatie pentru celelalte nelamuriri. Pentru asta mai urmau si alte zile, iar eu simteam cum deodata nu-mi mai pot controla pleoapele grele de somn.
M-am lasat in voia somnului binefacator si ca prin vis am simtit cum pe marginea patului meu se aseaza cineva...