20-07-2011, 07:58 PM
intr-un moment de pura inspiratie m-am hotarat sa incep un al treilea fic, oricum tind sa am prea mult timp liber
am o groaza de idei pentru acest fic care sper sa fie pe gustul vostru
momentan am sa postez doar prologul, am scris si jumatate din primul capitol dar trebuie sa ma gandesc la numele personajele caci momentan nu-mi vine nimic in cap (poate imi dati vreo idee ;;) )
deci, desi nu sunt la primul fic, astept comentari si critici pentru ca inca mai am unele scapari de care vreau sa scap
tip crititca: orice fel :D
Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care isi exprima dorinta de viata, gandurile si dorintele atat de ireale uneori prin acelas mod aberant. Umpland mii de pagini cu aceleasi cuvinte care abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.
Nici macar acel dictionar plin de cuvinte in care cautau disperati nu putea descrie nimic mai mult decat o faceau gesturile lor. Dar in inima lor se ascundea mult mai mult, poate mult prea adanc ca sa poata vedea macar ei.
Si prvind in ochii lui majoritatea puteau vedea doar un vid imens, un gol pe care nimic nu-l va putea ascunde. Dar ea vedea cu totul altceva, ea vedea dincolo de orice gest.
Pentru ca doar ea l-ar putea intelege. Pentru ca numai el vede dincolo de cuvintele ei.
Si tineretea le-a umplut cu atata usurinta inima de iubire. Si au inceput sa umple acelas pahar cu sentimente. Si apoi inca unul si inca unul…
Pentru ca atunci cand iubesti nu te mai saturi de prezenta celuilalt.
Dar inima lui devenise atat de fragila, indiferent de cat incercase el sa evite acest lucru. Si intr-o zi totul s-a spulberat in fata lui. Ca atunci cand mai e putin pana la happy-end-ul unui film la care te uiti de ore intregi si dintr-odata se ia curentul. Asa a fost si pentru el. Totul devenise intunecat din cauza unor cuvinte aruncate in fata lui.
Si atunci a plecat pur si simplu. Fara sa priveasca inapoi de teama ca ea ii v-a putea vedea lacrimile si stia ca nu i-ar fi putut suporta privirea ironica, batjocorituare.
Si durea prea tare, iar ranile sufletesti pe care si le provocase singur nu puteau fi vindicate pur si simplu. Iar lipsa ei erau doar niste cutite in plus care il zgariau pana la sange in interior.
Si abia atunci si-a inteles gesturile. Abia atunci a inteles ca a dat cu piciorul la fericirea suprema doar pentru a putea inchide ochii din nou. Poate ca ii era teama de fericire. Sau poate ii era ca are sa sufere din nou, nu de asta plecase de la inceput? Fara ca macar sa o asculte.
Pentru ca s-a lasat prea usor distrus de faptul ca totul a fost doar un pariu pentru ea.
Dar toate acele cuvine, toata acea abundenta de sentimente. Fusese totul o iluzie?
Daca si-ar fi intors capul atunci oare nu i-ar fi vazut lacrimile si nicidecum ranjetul de care se ferise.
A realizat prea tarziu cat gresise. Ca si-a bagat piciorul in ceva indiscutabil mai valoros decat orgoliul lui, chiar decat viata lui.
Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…
Atunci poate vor invata din nou sa asculte linistea impreuna.
Vor invata din nou sa iubeasca. Si sufletele lor vor redeveni intregi. La fel cum au fost odata…
ps:scuzati eventualele greseli, l-am corectat de doua ori dar de obicei imi vad greselile numai cu intarziere
am o groaza de idei pentru acest fic care sper sa fie pe gustul vostru
momentan am sa postez doar prologul, am scris si jumatate din primul capitol dar trebuie sa ma gandesc la numele personajele caci momentan nu-mi vine nimic in cap (poate imi dati vreo idee ;;) )
deci, desi nu sunt la primul fic, astept comentari si critici pentru ca inca mai am unele scapari de care vreau sa scap
tip crititca: orice fel :D
Dragostea eterna dureaza trei luni.
Prolog
Prolog
Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care isi exprima dorinta de viata, gandurile si dorintele atat de ireale uneori prin acelas mod aberant. Umpland mii de pagini cu aceleasi cuvinte care abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.
Nici macar acel dictionar plin de cuvinte in care cautau disperati nu putea descrie nimic mai mult decat o faceau gesturile lor. Dar in inima lor se ascundea mult mai mult, poate mult prea adanc ca sa poata vedea macar ei.
Si prvind in ochii lui majoritatea puteau vedea doar un vid imens, un gol pe care nimic nu-l va putea ascunde. Dar ea vedea cu totul altceva, ea vedea dincolo de orice gest.
Pentru ca doar ea l-ar putea intelege. Pentru ca numai el vede dincolo de cuvintele ei.
Si tineretea le-a umplut cu atata usurinta inima de iubire. Si au inceput sa umple acelas pahar cu sentimente. Si apoi inca unul si inca unul…
Pentru ca atunci cand iubesti nu te mai saturi de prezenta celuilalt.
Dar inima lui devenise atat de fragila, indiferent de cat incercase el sa evite acest lucru. Si intr-o zi totul s-a spulberat in fata lui. Ca atunci cand mai e putin pana la happy-end-ul unui film la care te uiti de ore intregi si dintr-odata se ia curentul. Asa a fost si pentru el. Totul devenise intunecat din cauza unor cuvinte aruncate in fata lui.
Si atunci a plecat pur si simplu. Fara sa priveasca inapoi de teama ca ea ii v-a putea vedea lacrimile si stia ca nu i-ar fi putut suporta privirea ironica, batjocorituare.
Si durea prea tare, iar ranile sufletesti pe care si le provocase singur nu puteau fi vindicate pur si simplu. Iar lipsa ei erau doar niste cutite in plus care il zgariau pana la sange in interior.
Si abia atunci si-a inteles gesturile. Abia atunci a inteles ca a dat cu piciorul la fericirea suprema doar pentru a putea inchide ochii din nou. Poate ca ii era teama de fericire. Sau poate ii era ca are sa sufere din nou, nu de asta plecase de la inceput? Fara ca macar sa o asculte.
Pentru ca s-a lasat prea usor distrus de faptul ca totul a fost doar un pariu pentru ea.
Dar toate acele cuvine, toata acea abundenta de sentimente. Fusese totul o iluzie?
Daca si-ar fi intors capul atunci oare nu i-ar fi vazut lacrimile si nicidecum ranjetul de care se ferise.
A realizat prea tarziu cat gresise. Ca si-a bagat piciorul in ceva indiscutabil mai valoros decat orgoliul lui, chiar decat viata lui.
Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…
Atunci poate vor invata din nou sa asculte linistea impreuna.
Vor invata din nou sa iubeasca. Si sufletele lor vor redeveni intregi. La fel cum au fost odata…
ps:scuzati eventualele greseli, l-am corectat de doua ori dar de obicei imi vad greselile numai cu intarziere
